„I’m Every Woman” este cel mai nou remake lansat de Las Olas

Duo-ul Las Olas iubește hiturile ce au făcut ocolul lumii, iar săptămâna asta aduce un nou remake, de data aceasta al celebrei piese „I’m Every Woman” lansată în 1992 și interpretată de către Whitney Huston. Piesa se regăsește și pe coloana sonoră al celebrului film „Bodyguard”, lansat tot în 1992.

Deși piesa originală are un vibe cool, duo-ul Las Olas au simțit nevoia să ancoreze și mai mult în prezent single-ul prin sound-ul fresh pe care l-au pregătit pentru „I’m Every Woman”. Până în prezent, duo-ul Las Olas a lansat remake-uri ale unora dintre cele mai iubite melodii din lume, precum „I Will Survive”, „Missing”, „Deep End”, „Bleeding Love”, „Killing me Softly”, „Wicked game”, „Tom’s Diner”, „In The End”, „Diablo” și „Disfruto”, dar și producții proprii precum „Angel”, „Magical” și „Don’t Cry”.

Format din DJ SAVA și MD DJ, Las Olas este un proiect muzical ce promite multe, mai ales că ambii artiști au un background colosal în industria muzicală. DJ Sava a colaborat cu nume precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat, iar de-a lungul timpului a lansat hituri care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare.

MD DJ este un DJ și producător din România, care locuiește în Milano. Orientat către muzica groove și techno, artistul a început să experimenteze producția muzicală și DJ-ing-ul în urmă cu 13 ani, iar până în prezent a lucrat la peste 600 de piese și a mixat în mai multe cluburi din Europa. Cele mai apreciate producții ale sale sunt DJ Dark & ​​MD DJ – „Shiva” (Original Mix), Arilena Ara – „Nentori” (DJ Dark & ​​MD DJ Remix), Sonique – „It Feels So Good” (Mentol & MD DJ Remix) și DJ Dark & ​​MD DJ – „Ederlezi” (Original Mix).

Păreri?

Comentarii