Călătorie prin timp alături de VUNK Povestea celor 25 de ani spusă la Sala Polivalentă
2019-10-18 19:53:34

Un sfert de secol spus în două ore și jumătate prin muzică, într-un concert incendiar la Sala Polivalentă! VUNK le-a făcut aseară cunoștință fanilor cu Domnul Portocaliu și i-a plimbat cu Mașina Timpului prin hiturile lansate în toți acești ani.

Cei prezenți la concert au avut câte un Déjà-vu, în timp ce piese precum Pleacă, Prăjitura cu jeleu, Vreau o țară ca afară – pe care au cântat-o magistral împreună cu renumitul instrumentist de țambal Marius Mihalache, Artificii pe tavan, Așa, și?, Déjà-vu și Domnul Portocaliu au încins atmosfera în Sala Polivalentă, iar fanii au dansat și cântat fiecare vers. Pentru melodia 5,3, Cornel a cântat la pian și a invitat-o pe Zoe Flavia alături de el, pentru un duet plin de emoție și visare. Piesa “Mi-e dor de tine” l-a dus pe Cornel în mijlocul publicului, unde i s-a alăturat Anastasia Sandu. Împreună au creat un moment de neuitat pentru fani.

Cornel, Nicu, Gabi și Onel au transformat Sala Polivalentă într-un loc intim pentru fanii lor, plin de culoare, lumină și o energie extraordinară.

“A fost o seară o dată la 25 de ani și a fost, probabil, cel mai emoționant concert al nostru. Am fost puși față în față cu timpul care a trecut de când am avut primul concert și oglinda asta a fost una în care ne uităm cu mândrie și recunoștință. Suntem patru băieți fericiti și norocoși pentru că am putut trăi un astfel de moment cum a fost concertul din seara de 16 octombrie, în care am aniversat 25 de ani de scenă, am lansat un album și o carte autobiografică.”, a spus Cornel Ilie.

Încă de la începutul serii, cei prezenți la eveniment au putut să ia legătura direct cu Domnul Portocaliu prin Whatsapp, iar acesta i-a invitat pe toți la o sesiune de meet and greet. Zeci de fani au rămas după concert să-i cunoască pe băieți, să ia autografe pe cartea Déjà-vu. 25 de ani de VUNK și pe albumul Domnul Portocaliu și Mașina Timpului și să facă poze cu cei pe care-i admiră, cărora le ascultă muzica și pe care-i aplaudă cu fiecare ocazie.

>, ăsta este mesajul pe care l-am transmis tuturor din sală, iar ei ne-au confirmat asta și in timpul concertului, și la întâlnirea de la sesiunea de autografe de după. De acum încolo ne simțim și mai puternici, și mai încrezători, dar la fel de tineri, ca niște copii cu o imensă poftă de viață.”, a completat Cornel.

A fost VUNKTASTIC miercuri spre joi! Cornel, Nicu, Gabi și Onel au mai scris un capitol din povestea VUNK și așteaptă în continuare noi întâlniri memorabile și noi motive să spună: “Nu pleacă nimeni!”.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *