Părinții singuri sunt adevărați eroi ai zilelor noastre. E greu să crești un copil într-o familie formată din doi părinți, darămite într-o familie monoparentală.

O adolescentă a povestit cum tatăl ei a trecut peste plecarea soției și a reușit să meargă mai departe.

“De când mă știu, părinții mei nu s-au înțeles niciodată. Știam de când m-am născut că ei nu se iubesc.

Într-o zi, pe când aveam 10 ani, mama și-a făcut bagajele pe când tata era la muncă și a plecat. În afara faptului că a plecat, a luat și toată mobila, hainele, vasele, electronicele din casă cu ea.

Îmi aduc aminte ziua în care a plecat. Nici măcar nu s-a uitat înapoi. Am încercat să mă agăț de ea, să nu plece. Am rugat-o să mă ia cu ea. M-a lăsat plângând în casă.

L-am sunat pe tata și i-am spus ce s-a întâmplat. Nu putea veni acasă imediat, așa că mi-a spus să închid bine ușa și geamurile.

Încă suspinam când m-am gândit să-i fac tatei un sandvici, așa cum îmi făcea el când vedea că nu sunt în apele mele.

Nu prea mai aveam cine știe ce alimente prin casă, pentru că mama luase cam tot din casă, dar am reușit să încropesc ceva. L-am pus pe o hârtie pentru că mama luase și farfuriile.

După ce l-am făcut, am stat în jur de patru ore doar uitându-mă la el.

Când a intrat tata în casă, a rămas șocat de cât de goală era. Eu am venit repede cu sandviciul și i l-am întins. I-am zis că i l-am făcut special pentru el. Tata l-a luat și l-a împărțit cu mine.

Îmi puteam da seama că se abține să plângă, așa că m-am făcut că mă uit în altă parte.

5 ani mai târziu, tata încă mai vorbește de ziua aia. Povestește că gestul meu a fost colacul de salvare în cea mai groaznică zi din viața lui. Mereu îmi spune că i-am salvat viața.”