Surpriză pentru fanii 5GANG: se pun în vânzare bilete VIP la cele două concerte de la Arenele Romane
2019-04-22 18:22:06

Trupa 5 GANG, care va susține pe 1 Iunie 2019, la Arenele Romane, două concerte în aceeași zi, de la ora 14:00 și de la ora 19:00, a pregătit o surpriză pentru fanii lor. Mai ales pentru cei care nu au apucat să cumpere bilete la primul concert anunțat, cel de la ora 19:00, acesta stabilind un record de timp în care biletele au devenit sold out.

De astăzi va fi pusă în vânzare o categorie specială de bilete, VIP, pentru ambele concerte, astfel că toți tinerii care își doresc să fie prezenți la Arenele Romane, pe 1 iunie, alături de 5 GANG pot achiziționa bilete de aici: https://bilete.5gang.ro/

În acest moment, pe lângă noua categorie VIP, mai sunt disponibile doar 5% dintre biletele normale la spectacolul de la ora 14:00, care a fost creat la cererea fanilor.
„N-am mai făcut niciodată ceva de genul ăsta și vă zic că avem emoții combinate cu foarte, foarte mult entuziasm. Credem că o să iasă ceva foarte drăguț și suntem convinși că o să fiți acolo cu noi, trup și suflet, și o să împărtășim o energie frumoasă”, a mărturisit Selly fanilor într-un vlog lansat imediat după anunțul celor două concerte din aceeași zi.

5 GANG – 24/7, 1 Iunie 2019, Arenele Romane este un eveniment Global Events și Global Talent United, în parteneriat cu BestMusic Live Concerts, powered by Virgin Radio.

Vă invit cu drag!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *