Saweetie și Doja Cat și-au unit forțele și au dat noul imn al petrecerilor, “Best Friend”

0
shares
Be First to Share ->
Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google+
Share on LinkedIn
Pin to Pinterest
Share on StumbleUpon
+

Saweetie se pregătește intens de lansarea albumului său de debut “Pretty B*tch Music”, iar acum a ales să ne dezvăluie o piesă care va face senzație în cluburi, “Best Friend”, împreună cu Doja Cat.
Chimia dintre cele două artiste se simte de la primele acorduri și conferă single-ului o energie debordantă, perfectă pentru petreceri de proporții, chiar dacă momentan acestea pot avea loc numai online.
Saweetie și Doja Cat se completează perfect în acest imn al celebrării succesului, frumuseții și independenței pe care le transmit cu brio.

“Best Friend” este o continuare firească a șirului lung de colaborări de success și reconfirmă forța pe care o emană Saweetie pe platformele de socializare. Vara trecută a lansat “Tap In” împreună cu DaBaby, Post Malone și Jack Harlow, acompaniat și de un videoclip animat. Precedenta sa lansare, “Back to the Streets” ft Jhene Aiko, se regăsește și în topurile Billboard. Saweetie este una dintre cele mai virale artiste pe social media și una dintre cele mai populare prezențe pe Tik Tok cu 12.5 milioane de clipuri realizate de utilizatorii care îi folosesc muzica în cele mai amuzante și creative moduri. În plus, ea excelează și pe platformele de streaming cu aproape 2 miliarde de ascultări cumulate, dar și cu jumătate cu milliard de vizualizări pe YouTube. A cucerit cu talentul și charisma sa publicații precum Billboard, The FADER, Los Angeles Times, The Wall Street Journal, Variety și multe altele.

În perioada următoare, Saweetie își va lansa primul album din carieră, printre producători numărându-se nume importante ca Timbaland, Danja, Lil John, Murda Beatz și mulți alții. “Pretty B*tch Music” este coloana sonoră a mișcării inspiraționale lansate de artistă prin care încurajează femeile de pretutindeni să își definească singure feminitatea și frumusețea. Saweetie a declarat în trecut că pentru ea definiția cuvântului B*tch este Lider. Independență. Forță. CEO. Hyphy. Noul single “Best Friend” reușește să înglobeze toate aceste atribute în mai puțin de 3 minute.

Păreri?

Comentarii