Morandi feat. INNA - Summer In December (single nou)
2014-12-10 16:32:42

Surprizele iernii sunt tot mai multe! De data aceasta este vorba despre indragita trupa Morandi, ce revine cu un nou single, “Summer In December”, o superba colaborare cu Inna. Ascultati mai jos piesa ce beneficiaza si de un misterios lyric video si spuneti-ne parerea voastra!

Dupa colaborari cu artisti internationali de succes, precum Dj Antoine si DJ Smash, Morandi continua seria featuring-urilor cu Inna, artista romana care a cucerit topurile internationale cu piesele sale. Colaborarea aceasta este cu siguranta asteptata de publicul roman si iata ca se intampla cu o piesa in care vocile lor calde se potrivesc perfect.

Titlul piesei este o metafora pentru puterea dragostei, care poate aduce soarele si caldura chiar si in miezul iernii. Summer In December este o piesa calda, care vorbeste despre emotii, despre iubire, amintiri si dor. Piesa a fost compusa de Randi in colaborare cu Marius Moga si produsa in studiourile Famous Production.

Summer In December este lansata cu un lyric video, urmand ca videoclipul oficial sa fie lansat tot in luna decembrie. Acesta a fost filmat deja la Castel Film, Inna si Randi avand alaturi doi actori talentati, Silviu Mircescu si Alexandra Poiana, care, in ciuda temperaturilor scazute de afara au intrat foarte bine in poveste si au colaborat foarte bine cu regizorul Michael Mircea.

‘Ma bucura colaborarea cu Inna, pe care o consider una dintre cele mai talentate artiste de la noi. Cu piesa aceasta chiar vreau sa va aducem putina vara in decembrie, asa cum o spune titlul. Sper sa va placa si sa va aduca un moment de bucurie atunci cand o ascultati. Odata cu lansarea acestui single, va aratam directia in care Morandi se indreapta; ne-am maturizat pe parcursul anilor, atat ca imagine, cat si ca sound si va pregatim multe alte surprize.’ , spune Randi.

‘Intotdeauna mi-am dorit sa aduc vara in sufletele oamenilor, iar cand am ascultat pentru prima data ideea piesei “Summer in December”, am simtit ca nu ma mai pot desparti de ea. Este o mare bucurie sa pot colabora cu Morandi, mai ales ca ei sunt printre primii artisti romani cu care am cantat pe o scena internationala. Stiu cu siguranta ca “Summer in December” atinge suflete, asa ca, va invit sa o ascultati.’ , declara Inna despre colaborarea cu Morandi.

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *