Ioana Ignat și DJ Project dau o nouă viață piesei ,,Am vrut să te sun”

Voiam să te aud…

Ioana Ignat aduce din nou în atenția publicului piesa ,,Am vrut să te sun”, de această dată alături de touch-ul magic al duoului DJ Project. În centrul piesei se află nevoia acută de a auzi vocea persoanei dragi, de a simți prezența sa chiar și la distanță. Piesa exprimă în mod vibrant dorința de a comunica și de a menține o conexiune emoțională puternică cu cel iubit, indiferent de obstacolele sau de distanța fizică. Colaborarea dintre Ioana Ignat și DJ Project dă viață acestui sentiment prin sunetul și versurile lor, oferind ascultătorilor o experiență muzicală profundă și emoționantă. Piesa face parte dintr-un viitor album semnat Ioana Ignat.

Piesa a fost scrisă de Ioana Ignat și Iordan Adrian, iar producția a fost realizată de Gino Manzotti.

Ioana Ignat este o cântăreață și compozitoare româncă de top, care a cucerit lumea muzicală cu melodiile ei fermecătoare și versurile captivante. Ca o cântăreață și compozitoare prolifică, Ioana și-a croit propriul drum în muzică, lăsându-și amprenta cu sunetul ei unic. Compozițiile sale etere îi transportă pe ascultători în lumi uluitoare, creând o experiență imersivă care depășește granițele. Single-urile sale de succes, cum ar fi “Doar pe a ta”, “Nu mă uita”, “În palma ta” sau “Vivere”, au ajuns pe primul loc în topurile radio și Shazam. Melodiile sale au adunat peste 400 de milioane de vizualizări pe YouTube și peste 28 de milioane de stream-uri pe Spotify, iar Ioana Ignat a primit numeroase premii și trofee, printre care “Best Debut”, “Best Shazam” sau “Best Pop Song” în România. Dincolo de priceperea sa artistică, prezența sa magnetică pe scenă și conexiunea sa sinceră cu publicul, creează o performanță live de neuitat care lasă o impresie durabilă. Călătoria Ioanei este una plină de pasiune, creativitate și angajament în a depăși limitele artistice. Pe măsură ce steaua ei strălucește, rămâne o sursă de inspirație pentru muzicienii aspiranți și un simbol al posibilităților nelimitate în sfera muzicii pop.

DJ Project este una dintre primele trupe dance din România, ce la momentul actual reprezintă o marcă înregistrată a acestui stil de muzică. Grupul este compus din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii purtând titulatura de DJ și producători, iar primul lor single, “Experience”, a fost lansat în 2001. De la debutul lor, cu o activitate înfloritoare de peste 22 de ani pe scenă, la radio și în inimile a milioane de oameni, au lansat 9 albume de studio. În plus, cei doi au trecut granițele și au avut parte de hituri internaționale. În catalogul lor muzical se află numeroase colaborări cu artiști recunoscuți, printre care Roxen, MIRA, Andia, EMAA, Adela Popescu, AMI și Lidia Buble. Printre piesele cu succes răsunător se numără și ,,La timpul lor”, în colaborare cu EMAA, pentru care au câștigat premiul pentru cea mai bună colaborare la The Artist Awards 2022, ,,Parte din tine”, în colaborare cu Roxen, ,,Inimă nebună”, cu MIRA, ,,Retrograd” și ,,Slăbiciuni”, cu Andia.

Păreri?

Ilie Năstase superstar: cariera și viața tenismenului român, subiectul documentarului NASTY

„Băiatul rău al sportului”, „magnific”, „fermecător”, „temperamental”, „arogant”– sunt doar o parte dintre cuvintele folosite de-a lungul anilor de presa internațională pentru a-l descrie pe tenismenul român Ilie Năstase. Viața și cariera primului număr 1 din istoria clasamentului ATP, controversele care l-au înconjurat, dar și amprenta pe care a lăsat-o asupra lumii tenisului sunt subiectul documentarului NASTY, care va putea fi urmărit din 16 aprilie în cinematografele din toată țara. Îmbinând imagini de arhivă extraordinare și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci sau Boris BeckerNASTY spune povestea unui personaj unic. Și Phil Knight, co-fondatorul Nike, vorbește, într-un interviu exclusiv, despre relația cu Năstase, acesta fiind primul sportiv profesionist care a semnat un contract de reprezentare cu celebrul brand în 1972.

Documentarul este regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu & Tudor D Popescu și distribuit de Transilvania Film. Producătorii NASTY sunt Cosmin Hodor (HDR Evolution) și Tudor Giurgiu (Libra Films), iar co-producător est (Vice President & Executive Producers Documentaries HBO EMEA – HBO Max).

Premiera de gală a filmului va avea loc pe 16 aprilie, la Sala Palatului din București, în prezența lui Ilie Năstase, a echipei și a invitaților speciali. Biletele au fost puse în vânzare – https://eventbook.ro/film/bilete-nasty-premiera-de-gala 

În 1972, Ilie Năstase a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului. O combinație irezistibilă de talent, excentricitate și umor au făcut din Nasty (porecla pe care i-a dat-o presa) un veritabil showman admirat de fani, comentatori, dar și de alți sportivi. După Năstase, tenisul nu a mai fost la fel.
Ilie Năstase pe teren a fost fabulos. Acest tânăr venit dintr-o țară comunistă a reușit, în doar câțiva ani, să cucerească lumea prin talent și personalitate. Lucrăm de 5 ani pentru acest proiect, timp în care am descoperit arhive impresionante despre cariera și viața lui Năstase și am avut șansa să discutăm cu superstaruri ale sportului, oameni care au fost profund influențați de el. Cred că, în final, eforturile noastre se vor vedea pe marele ecran – un portret al unui personaj complex, mereu surprinzător, greu de definit, care a făcut istorie și pentru România, dar și pentru tenis.” Tudor Giurgiu, regizor și producător.

Primele imagini din NASTY au fost lansate pe rețelele de socializare @nasty.themovie (Facebook, Instagram & TikTok). Afișul filmului integrează un portret al tenismenului creat de artistul Roger Huyssen pentru a ilustra un interviu cu Năstase apărut în revista Playboy SUA din iunie 1977.

Am fost fascinat mereu de lejeritatea lui Ilie Năstase pe teren. Iar eu l-am prins destul de târziu, jucând doar meciuri demonstrative. Am crescut în familie cu numele lui. Mulți specialiști în tenis, inclusiv Björn Borg, spun că doar doi jucători din istorie au avut un har special: Năstase și Federer. Când am citit și autobiografia lui Ilie m-am decis să facem acest film. Acum, când e gata, îmi dau seama că superlativele folosite pentru a-l descrie nu sunt deloc exagerate. În unele momente, el a fost mai popular chiar decât tenisul în sine. Asta mi-aș dori să vadă noile generații în Nasty, – o figură inspirațională, care a zguduit lumea” Cosmin Hodor, co-producător.

„Mă bucură foarte mult că suntem co-producătorii acestui film fascinant despre viața lui Ilie Năstase – o legendă a tenisului, ale cărui meciuri mi-au bucurat copilăria și a cărui carismă pe teren e recunoscută și astăzi. Regizorii au portretizat cu abilitate călătoria acestui sportiv est-european care a depășit granițele cu talentul și personalitatea sa, care i-au câștigat porecla Nasty pentru stilul său captivant și adesea controversat. Acest film prinde esența unui adevărat showman, amintindu-ne de moștenirea lui Năstase și de amprenta pe care a lăsat-o în lumea tenisului.”, spune Hanka Kastelicová (Vice President & Executive Producers Documentaries HBO EMEA – HBO Max)

Păreri?

Ioana Ignat îmbină excepțional viața personală cu cea profesională!

În urmă cu ceva timp, artista a pregătit o serie de live session-uri pentru câteva melodii pe care le-a lansat sau urmează să le prezinte publicului! Cea mai recentă lansare este varianta live a piesei „Vocea inimii”, pe care Ioana a lansat-o în timp ce se afla într-o scurtă și bine meritată vacanță în Mauritius, alături de iubitul său, Sebastian Dobrincu. Cei doi au avut parte de câteva zile de vis, în paradisul exotic.

Ioana Ignat se dedică în totalitate carierei sale muzicale, astfel încât chiar și din plecările exotice este prezentă în viața fanilor săi și le prezintă constant proiectele la care lucrează. De această dată, artista  aduce o nouă experiență muzicală emoționantă prin varianta live a piesei „Vocea Inimii”, care de la doar o lună de la lansare poate fi auzită pe cele mai cunoscute radiouri din țară și este foarte cunoscută pe platforma TikTok, fiind prezentă în Top 50 România.

De asemenea, tot în cadrul acestui live session, Ioana Ignat a lansat piesa „Seară de seară”, piesa pe care Ioana a dăruit-o fanilor de ziua ei, care a fost de-a dreptul virală de TikTok, având peste 60 de mii de creații de la utilizatorii de pretutindeni.

Toată seria de live session-uri a fost realizată alături de Bogdan Dragiu și o surprinde pe Ioana Ignat alături de trupa sa într-un cadru intim, asemănător unei sufragerii moderne.

Ioana Ignat și-a cucerit locul în inimile multor ascultători cu talentul și pasiunea sa pentru muzică, iar seria aceasta de piese live, promite să ofere o experiență muzicală specială pentru toți cei care apreciază arta sa.

Din 2017 până în prezent, Ioana Ignat, una dintre cele mai talentate artiste din industria muzicală românească, a depășit bariere și a cucerit topuri muzicale prin melodiile compuse și lansate. Carismatică și creativă, Ioana este un artist cu apariții live excepționale, reușind să cucerească atât publicul, cât și scenele industriei muzicale. Debutul Ioanei înseamnă hitul „Doar pe a ta”, piesa anului 2017, care a ajuns no. 1 în topurile muzicale. În prezent, Ioana Ignat are numeroase hituri care au ajuns pe locul 1 în topurile radiourilor și care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și stream-uri pe Spotify, printre care se numără piesa „Nu mă uita”, care are în prezent peste 102 de milioane de vizualizări pe YouTube. Ioana Ignat pregătește lansarea albumului său de debut, pe care se va afla și piesa „Vocea Inimii”.

Păreri?

Bitză și Sore ne reamintesc că viața este ca un film cu remake-ul “Un actor grăbit”

Într-o lume în care adesea simțim că jucăm rolul unui actor grăbit, Bitză și Sore vin să oprească timpul în loc cu un remake surprinzător. Indiferent de vârstă, publicul român cunoaște cu siguranță hitul Laurei Stoica, “Un actor grăbit”. Acum, Bitză adaugă o notă urbană și de hip-hop acestei piese iconice, păstrând în același timp esența versurilor și romantismul care au definit-o prin colaborarea cu Sore.

“Sunt super bucuros ca am dat drumul acestui remake. “Un actor grăbit” este una din piesele mele preferate din anii ’90. Vreau să îi mulțumesc lui Sore pentru colaborare și echipei care a lucrat la acest proiect.” a spus Bitza.

Sore a adăugat: “Este o mare onoare pentru mine să cânt acest refren istoric și sper din suflet să vă placă și vouă acest remake. Mi-a fost dor de muzică, iar ea și-a găsit singură drumul înapoi spre mine.”

Cu o abordare proaspătă, Bitză aduce o dimensiune nouă piesei “Un actor grăbit.” Cu lirica sa profundă și ritmuri hip-hop, el reinventează această piesă atât de cunoscută, dându-i o energie modernă.

Sore, cu vocea ei emoționantă, dar și puternică, păstrează intimitatea și emoția cunoscute în refrenul piesei originale, creând astfel un contrast interesant cu influențele de hip-hop introduse de Bitză.

“Un actor grăbit” reinterpretat de Bitză și Sore este un omagiu adus hitului clasic al Laurei Stoica, o melodie care a rămas în sufletul multora de-a lungul anilor. Această colaborare ne arată că muzica poate traversa generații și poate continua să fie relevantă și inspirațională.

Păreri?

DJ Project și Alina Eremia readuc la viață piesa Privirea Ta

Nu pot uita privirea ta…

Călătorie în timp alături de DJ Project și Alina Eremia, când petrecerile erau mai vii, sentimentele mai sincere și versurile reușeau să îți apese sufletul. ,,Privirea Ta” are un tonus fresh, dat de aportul unei noi voci, noi producții, însă scopul piesei rămâne același, să unească inimile care bat în același ritm.

Piesa originală a fost scrisă de Ionuț Radu și Lazăr Cercel, iar pentru remake au colaborat Dara, Alina Eremia, Tudor Ion și Gino Manzotti. Producția noii variante a fost realizată de Gino Manzotti și Andy Platon.

,,Unul dintre cele mai de neprețuit lucruri pentru artiști este ca piesele lor să rămână relevante în timp. <<Privirea Ta>> nu a fost uitată de fanii noștri și tocmai de aceea venim cu această surpriză. Același feeling, dar adus în 2023 cu ajutorul Alinei Eremia, o artistă extraordinară.” ne spune DJ Project.

,,Nu puteam să nu sărbătorim majoratul piesei <<Privirea Ta>>, o piesă care mi-a marcat adolescența. Mă bucur că DJ Project au avut deschidere și încredere să scriem un nou capitol al piesei și sperăm ca noua versiune să aducă un val nou de amintiri!” ne spune Alina Eremia.

DJ Project este una dintre primele trupe dance din România, ce la momentul actual reprezintă o marcă înregistrată a acestui stil de muzică. Grupul este compus din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii purtând titulatura de DJ și producători, iar primul lor single, “Experience”, a fost lansat în 2001. De la debutul lor, cu o activitate înfloritoare de peste 22 de ani pe scenă, la radio și în inimile a milioane de oameni, au lansat 9 albume de studio. În plus, cei doi au trecut granițele și au avut parte de hituri internaționale. În catalogul lor muzical se află numeroase colaborări cu artiști recunoscuți, printre care Roxen, MIRA, Andia, EMAA, Adela Popescu, AMI și Lidia Buble. Printre piesele cu succes răsunător se numără și ,,La timpul lor”, în colaborare cu EMAA, pentru care au câștigat premiul pentru cea mai bună colaborare la The Artist Awards 2022, ,,Parte din tine”, în colaborare cu Roxen, ,,Inimă nebună”, cu MIRA, ,,Retrograd” și ,,Slăbiciuni”, cu Andia. Printre ultimele lor colaborări se numără și ,,Fulgul”, alături de Holy Molly, și ,,Supranatural”, cu Ioana Ignat.

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În acest an, Alina a lansat cel mai nou EP al său, “Metamorphosis”, pentru care a experimentat noi sunete și a colaborat cu nume precum Sak Noel, Ilkan Gunuc, Arem Ozguc și Arman Aydin. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care a fost #1 pe YouTube în tendințe și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare. Mai mult decât atât, anul acesta artista a lansat EP-ul ,,OH, NO!”, colaborarea cu Aerozen pentru ,,Ultimul nivel” și single-ul ,,Cine-i focul, cine-i apa”.

Păreri?

ÎNCEPE CAMPANIA BLOOD NETWORK – Salvează o viață, donează sânge și intri gratuit la UNTOLD sau Neversea

Muzica dă viață, iar prin campania BLOOD NETWORK o poți da mai departe! Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea dau startul celei mai longevive inițiative de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, care a ajuns, în acest an, la a 9-a ediție. De la începutul campaniei au fost salvate peste 60.000 de vieți, cu ajutorul a peste 18.000 de donatori din întreaga țară.

 

În 2023, campania BLOOD NETWORK îi așteaptă pe eroii care salvează vieți să se implice, să susțină donarea de sânge și să se bucure de cele mai frumoase experiențe de festival. Perioada de desfășurare este 13 mai – 25 iunie, iar donatorii sunt așteptați atât la caravana mobilă, care va ajunge în 12 orașe din România, cât și la centrele de transfuzii din țară. 450 de mililitri de sânge, în atât stă, uneori, salvarea unei vieți. Spitalele din țară au nevoie anual de 500.000 de unități de sânge pentru a salva vieți.

DONEAZĂ LA CARAVANA MOBILĂ ȘI PRIMEȘTI BILET DE O ZI LA UNTOLD SAU NEVERSEA

 

Anul acesta, Alexandria și Galați se alătură inițiativei BLOOD NETWORK. Numărul de orașe unde fanii UNTOLD sau Neversea pot dona sânge este de 12 : Cluj-Napoca, Timișoara, Zalāu, Piatra-Neamț, Craiova, Sibiu, Ploiești, București, Târgu Mureș, Constanța, Alexandria și Galați.

 

Eroii care donează sânge la caravana mobilă, între orele 8:00 și 14:00, și se înscriu în baza de date ,,Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet de o zi pentru prima zi de festival la UNTOLD sau Neversea 2023 și tichete de cumpărături în valoare de 50 de RON din partea Kaufland România.

 

În 2023, Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA se alătură campaniei BLOOD NETWORK și pune la dispoziție ambulanțe în fiecare dintre cele 12 orașe.

 

Donarea la caravana mobilă se face în limita capacității de recoltare.

 

Calendarul caravanelor mobile BLOOD NETWORK 2023

13 – 14 mai – Cluj-Napoca, Kaufland – Strada Fabricii 12

20 – 21 mai – Târgu Mureș, Kaufland –  Strada Gheorghe Doja 66

20 – 21 mai – Timișoara, Kaufland –  Strada Chimiștilor 5-9, Vidrighin

27 – 28 mai – Craiova, Kaufland – Calea București 72

27 – 28 mai – Alexandria, Kaufland – Calea București 168

3 – 4 iunie – Sibiu – Kaufland – Strada Sibiului, DN 1A

3 – 4 iunie – Piatra Neamț – Kaufland – Strada Obor 2A

10 – 11 iunie – Zalău, Kaufland – Bulevardul Mihai Viteazul 49

17 – 18 iunie – Ploiești, Kaufland – Strada Predeluș 1A, Piața 1 Decembrie 1918

17 – 18 iunie – Galați, Kaufland – Bulevardul Henri Coandă 7

24 – 25 iunie – București, Kaufland – Strada Mihail Sebastian 88C

24 – 25 iunie – Constanța, Kaufland – Bulevardul Tomis 437

EDY CHEREJI, Co-Fondator UNTOLD Universe:

,,La fiecare ediție am fost impresionați de implicarea extraordinară a fanilor UNTOLD și Neversea în această campanie care are scopul de a salva vieți. BLOOD NETWORK a ajuns la a 9-a ediție și am reușit să salvăm, cu ajutorul donatorilor, zeci de mii de vieți. Anul acesta am inclus în caravana BLOOD NETWORK două orașe, este vorba de Alexandria și Galați, avem suportul partenerilor noștri de tradiție de la Kaufland și al medicilor. În acest an ni se alătură și rețeaua Regina Maria, care ne oferă suport logistic. Noi îi așteptăm pe oamenii de bine la caravana mobilă, care ajunge în 12 orașe din România, dar și la centrele de transfuzii din țară. Suntem încrezători că vom reuși să primim mulți tineri donatori care vor să facă o faptă bună, să salveze o viață și să se bucure de experiențele noastre de festival, fie la UNTOLD, fie la Neversea.”

 

KATHARINA SCHEIDEREITER, Manager CSR Kaufland România:

„Împreună cu Neversea și UNTOLD, dăm drumul unei noi ediții a caravanei BLOOD NETWORK, în parcările magazinelor Kaufland din toată țara. Așteptăm cu entuziasm toți tinerii care vor să contribuie pentru o cauză atât de importantă, donarea de sânge.”

 

Regina MariaRețeaua Privată de Sănătate:

„Suntem încântați să anunțăm faptul că de anul acesta Regina MariaRețeaua Privată de Sănătate intră în BLOOD NETWORK, cea mai amplă campanie de donare de sânge, la nivel național. Susținem logistic acest proiect, extrem de important pentru salvarea de vieți, cu echipe medicale de prim ajutor și flotă de ambulanțe, pentru a asigura starea de bine și siguranța donatorilor. Sub umbrela #parteneriatesănătoase, ne alăturăm inițiativelor care contează și care fac cu adevărat diferența în viața oamenilor”, au declarat reprezentanții rețelei de sănătate.

 

Cei care vor dona sânge în Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea BLOOD NETWORK, pentru a completa formularul de înscriere, vor atașa o poză cu adeverința de donator, după care vor primi pe adresa de e-mail un voucher, cu care vor putea achiziționa abonamente la prețuri speciale la UNTOLD sau Neversea.

 

Doritorii se pot înscrie prin formular, pentru a dona în Centrele de Transfuzii, accesând următoarele link-uri:

 

Pentru UNTOLD:

https://forms.monday.com/forms/e8bdd388d31d7394a3e6919a444e1606?r=use1

 

Pentru Neversea:

https://forms.monday.com/forms/c623913372bb06667731a23ebae27401?r=use1

 

Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu platforma „Și Eu Donez”, Rețeaua privată de Sănătate REGINA MARIA și cu ajutorul Institutului Național De Transfuzii Sanguine.

 

 

Neversea 2023 are loc între 6 și 9 iulie în Constanța.

UNTOLD 2023 are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Shyla Roe debuteaza cu Melancholy, un album ce colectioneaza povestea vietii ei

Artista Shyla Roe a lansat albumul său de debut Melancholy. Este un proiect muzical complex, ce aduce împreună diverse genuri și stiluri, reflectând varietatea și diversitatea experiențelor de viață ale artistei. Albumul este compus din 10 piese, fiecare având o poveste diferită și emanând o emoție unică. Piesele de pe album sunt atât despre trecut și despre lecțiile învățate, dar și despre emoția și încrederea în viitor.

 

Shyla Roe este o artistă britanică cu origini asiatice și cântă de la vârsta de 13 ani. Crescută în Spania, Brighton și Londra, ea îmbină stiluri diverse, vibe-uri, sentimente și cântă în diferite limbi pentru a își arăta trecutul și experiența. Ultimele sale lansări au fost lucrate alături de producătorul premiat Rob Davis.

 

Primul ei single Mind Wide Open vorbea despre subiectul izolării. Despre cel de-al doilea single Back At It, artista spune :  “este despre mine, cum, indiferent de destinație, unde locuiesc sau prietenii de care mă înconjor, ajung mereu în același loc. Este distractiv, dar înveți cine sunt cu adevărat cei pe care te poți baza. Oamenii vor încerca întotdeauna să-ți spună ce e bine și ce e rău, dar e important să rămâi fidel propriului tău eu, să îți trăiești viața și să te bucuri de tot ce aduc oamenii în viața ta.”

 

Ea descrie cel de-al treilea single Young Dumb  “ca fiind despre influența pe care Brighton și Londra o au asupra mea, la o vârstă fragedă, trăind singură. Oameni noi, situații ciudate, decizii spontane, experimente. Dar mai presus de toate, m-am distrat. Nu aș fi vrut altfel. Young Dumb explică cum am ales să mă relaxez, ce am crezut la momentul respectiv că m-ar ajuta să-mi vindec durerile.

 

Piesele au fost compuse și înregistrate cu scopul de a spune o poveste bazată pe sinceritate și experiențe autentice, adusă în fața publicului larg sub forma unor creații speciale. Albumul ei este acum disponibil pe platformele majore de streaming și pe YouTube.

Păreri?

Ionică Moroșanu a lansat E nebunie… o nebunie de piesă inspirată din viața lui

După succesul pe care l-a înregistrat cu piesele ”Io și cu Vasile-a nost”, “Și Lenuțe și Mării” sau ”Așa-mi place mie”, Ionică Moroșanu unul dintre cei mai iubiți artiști din România revine cu un nou single care se numește “E nebunie …”
”E nebunie, e nebunie/ Și-o ținem așa/ E nebunie, e nebunie/ Iar vine poliția … ” sunt versurile care alcătuiesc refrenul acestei frumoase melodii, lansate de către Ionică Moroșanu împreună cu Sprint Music. Piesa “E nebunie …“ a fost compusă și orchestrată de către Ovidiu Junghiatu (Park Place) și Any1, cei trei fiind la prima lor colaborare, care a fost de bun augur, căci piesa s-a potrivit din plin cu viața particulară a artistului. “Sunt la prima colaborare cu Ovidiu și cu Andi, însă mi-au dat o piesă care mi s-a potrivit mănușă, fără ca ei să mă cunoască foarte bine. Spun acest lucru deoarece de câțiva ani trăiesc pe pielea mea ceea ce spun versurile acestei piese. În sensul că … în scara blocului în care locuiesc stă o vecină care odată la două, trei săptămâni îmi cheamă poliția la ușă cu pretextul că aude gălăgie. Nici nu mai contează cine ascultă muzica tare, important e că poliția ajunge întotdeauna la mine și sunt convins că nu sunt singurul căruia i se întâmplă astfel de lucruri. S-a lucrat aproximativ un an la acest proiect, avem foarte mare încredere în această piesă și ne dorim din suflet să ajungă la inimile tuturor românilor”, a declarat Ionică Moroșanu.

Păreri?

Piesele care te ajuta sa privesti evenimentele din viata ta dintr-o alta perspectiva

Fiecare an începe, fără dar și poate, cu „new year, new me”. Pentru a putea schimba paradigma, este necesar să privim lucrurile dintr-o perspectivă nouă, care să ne ajute să avem o altfel de înțelegere asupra evenimentelor care se întâmplă în jurul nostru.

Pentru a ne plimba prin stări și a ne face să privim lucrurile prin alți ochi, mai mulți artiști au lansat piese care ne pot duce de la extaz la agonie, de la dragoste la indiferență, de la energie pură la introspecție puternică.

Rafael Cerato și Sono lansează „Still Here”, o piesă cu un bas puternic, care ne poate ajuta să ne simțim în mijlocul unei adevărate petreceri. Energie și încredere în propria persoană, acestea sunt elementele centrale ale piesei „Still Here”.

„Rock My World” este o piesă cu ritmuri atipice, care combină pasiunea și dorința cu o energie revitalizantă. Markus Gardeweg și Roy Stroebel aduc un mix între dance și house, cât și o poveste cântată de o voce puternică, dar plină de sensibilitate.

RIKU RAJAMAA lansează o poveste pură de dragoste. „Hold Me Close” este o piesă presărată cu ritmuri clasice care susțin vocea puternică a artistului.

Stupid Goldfish și twoloud lansează „Lose Control” și ne invită să lăsăm în spate fricile și să ne dăm frâu liber să trăim exact așa cum ne dorim.

Păreri?

Delia Rus, despre secretul din spatele pieselor ei de dragoste, care ajung la milioane de accesari pe YouTube: Viata este despre sufletul tau si ce vrea el sa faca

„O fată singuratică, de 25 de ani, care vede prea mult în oameni”, așa se descrie Delia Rus. Și cum muzica este și un pansament pentru inimile frânte, Delia este supranumită artista care alină suflete. O voce ca un sentiment, sensibilă și vulnerabilă, mereu acolo pentru ceilalți. „Mama răniților”, așa cum îi mai place să-și spună.

„Tot timpul meu petrecut cu cei din jur se bazează pe poveștile lor. Nu mai simt neapărat să împărtășesc foarte mult, și asta pentru că împărtășesc totul prin muzica mea. Le dăruiesc foarte mult oamenilor și, atunci, trebuie să învăț să fac asta cu puține persoane, ca la finalul zilei să mai rămân și eu cu ceva”, povestește Delia Rus, artistă a casei de discuri Roton Music.

„Sunt piese pe care le-am scris în timp ce plângeam”

Scrie despre dragoste, atât din perspectiva fericită, cât și din cea tristă, despre inimi frânte, noi începuturi, dar și frumusețea lucrurilor mici ce ne înconjoară, iar întrebarea care stă pe buzele multora este: alină Delia Rus sufletele celorlalți prin piesele sale sau își alină propriul suflet, transpunându-și experiențele în melodii?

„Într-un mod egoist, este normal ca prima dată să încerci să te vindeci pe tine. Muzica e cea mai bună formă de terapie. Dar la finalul zilei, îmi place să mă pun și în locul celui care ascultă și să mă gândesc ce mi-ar plăcea mie să-mi spună artistul meu preferat. Și poate că, pentru mine,  dragostea este cel mai important lucru în viață, dar fericirea se găsește în multe locuri, mai mari sau mai mici. Sunt piese pe care le-am scris în timp ce plângeam, dar si altele pe care le-am scris în timp ce dansam în bucătărie”, mai spune artista.

A moștenit pasiunea pentru muzică de la tatăl ei, acesta fiind foarte implicat în cariera fiicei sale. Nicio piesă nu are „scăpare”, atunci când vine vorba despre părerea tatălui, cel mai mare și important critic al solistei. Chiar și așa, muzica funcționează altfel pentru Delia:

„În momentul în care cineva, cumva, îmi impune anumite direcții, eu mă retrag. E ceva prea important pentru mine ca să pot să stau să o analizez la modul: « Azi nu mă simt neapărat fericită, dar hai să facem o piesă despre vară, pentru că funcționează mai bine». Nu merge așa. O fac în felul meu. Dacă nu, aștept momentul să fie în felul meu. Nu vreau să-mi asum lucruri care nu sunt ale mele”.

Povestea din spatele succesului „Dacă pleci”

În decembrie 2016, Delia a lansat „Dacă pleci“. Prima sa piesă, care redă perfect o relație la final de drum, o relație în care ea stătea cu teama că el va pleca în fiecare zi. Puțini sunt cei care știu că piesa are la bază chiar povestea de dragoste pe care artista o trăia în acele momente.

„La momentul acela, eram într-o relație care abia începuse, dar simțeam cealaltă persoană încă «prinsă» în fosta relație. Erau toate nesiguranțele de la început care ușor, ușor m-au acaparat. Am scris-o la el acasă, când nu era acolo, iar atunci când a venit, a închis calculatorul fără ca eu să-mi salvez piesa. A trebuit să o scriu din nou. Practic, niciodată nu am știut dacă am rescris-o exact cum am scris-o inițial sau nu”, mai spune artista.

„Viața este despre sufletul tău și ce vrea el să facă”

O copilă cu vise mari, din Galați, care încă de când era mică a știut spre ce tinde sufletul ei. Cu toate că muzica a fost dintotdeauna prima dragoste, în copilărie, artista le spunea tuturor că își dorește să devină… musafir. De ce? Pentru că ideea de viață, de frumos, de dragoste, de iubire și de dăruire a primat mereu pentru Delia Rus.

„Când eram mică, mică, ziceam la toată lumea că vreau să fiu musafir. Pentru mine, întotdeauna, ideea de viață a fost că este un cadou, astfel încât să poți să umbli pe unde vrei, să-ți creezi experiențe, să găsești oameni, să-i iubești. Acum, am impresia că oamenii au un scop în viață și își aleg o carieră, muncesc peste măsură, lucru care mi se pare fain dacă ești foarte pasionat de ceea ce faci, dar nu mi se pare a fi ceva obligatoriu”, arată Delia.

Chiar și așa, „la finalul zilei, nu despre asta este viața. Viața este despre sufletul tău și ce vrea el să facă“, a conchis artista.

„Ploaia nu mai are loc de plânsul ochilor căprui”

După un an de pauză, în care s-a concentrat exclusiv pe compus piese, pe proiectul său și pe muzica sa, pe 25 ianuarie 2022, Delia Rus a oferit publicului o parte din sufletul său: „ Ochii căprui“. Compusă de artistă în colaborare cu Paul Iorga și Bogdan Gridan, piesa este ca un leac din trecutul Deliei pentru toate inimile frânte.

„În ziua în care am scris «Ochii căprui», am compus-o, într-un fel, din trecut. Ceva emoțional m-a lovit foarte tare. Asta mi s-a părut întotdeauna foarte interesant. Scriu o piesă astăzi și se lansează, poate, abia peste un an. Culmea este că, la mine, întotdeauna când am lansat o piesă, viața mea s-a așezat în așa fel încât să pară că trec prin piesa aceea”, arată Delia Rus.

„Versul «Ploaia nu mai are loc de plânsul ochilor căprui» punctează cât am plâns noi din iubire, cred că e seceta acum.”

O piesă dedicată tuturor ochilor căprui care au venit și au plecat de-a lungul timpului din viața Deliei Rus. Totul s-a întâmplat într-o zi în care afară ploua torențial.

„Versul «Așa că plec, tu stai și mă prefac că nu existai» implică o încercare de a lupta pentru mine, pentru că niciodată nu se termină în același timp, iar de data asta eu voi încerca să trec peste, cu amintirile încă frumoase”, concluzionează Delia Rus.

Chiar și așa, la cât au plâns „Ochii Căprui“, s-ar putea ca „Până dimineață” să uite… Dar care dimineață? O să aflăm, curând, de la Delia Rus.

Păreri?