Muse – Drones World Tour, cel mai impresionant turneu al trupei britanice Muse, la Grand Cinema & More

Muse – Drones World Tour aduce experiența unor concerte legendare mai aproape de publicul din cinematograf, precum și filmări în exclusivitate cu membrii trupei

Grand Cinema & More va găzdui pentru o singură seară, pe 12 iulie, în Sala Epika, transmisiunea concertului Muse – Drones World Tour, încununarea celui mai recent album al trupei britanice de rock. Filmul urmărește întregul turneu de promovare al ultimului album Muse, Drones, oferind filmări unice din timpul mai multor concerte și filmări exclusive pentru publicul din cinematografe.

Promovarea celui mai recent album Muse, al șaptelea din istoria formației, a reprezentat și unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale trupei. În total, în perioada 2015 – 2016, trupa a susținut peste 130 de concerte în jurul lumii, într-o serie de spectacole care au trecut dincolo de scenă.

Cunoscuți nu doar pentru numeroasele influențe care le-au definit de-a lungul anilor stilul, dar și pentru producțiile scenice impresionante, Muse a avut ca sursă de inspirație pentru turneul Drones World Tour, albumul-concept cu același nume – Drones. Proiecții LED și laser au dublat ritmul celor mai cunoscute piese ale formației, “Psycho”, “Madness”, “Uprising”, “Plug in Baby” și “Supermassive Black Hole”, iar drone au zburat deasupra scenei pe parcursul concertelor.

Numit de către The New York Times, „o anticipare constantă, în care fiecărui moment îi este urmat altul, încă și mai intens”, turneul este demonstrația de talent și spectacol a unei trupe care a câștigat numeroase premii și nominalizări, printre care și două premii Grammy. Filmările care documentează turneul aduc experiența din fața scenei mai aproape, la fel de realist, și de publicul din cinematografe, fiind completate de interviuri în exclusivitate cu membrii trupei.

Concertul va putea fi urmărit la Grand Cinema & More, în sala Epika, dar și în cinematografele partenere din București și din țară, pentru care Grand Cinema & More este distribuitor: Cinema Florin Piersic, Cluj; Cinema Trivale, Pitești; Happy Cinema din București, Buzău și Focșani; CineGlobe din București și Botoșani, respectiv Cinema Ateneu, Iași.

„Promisiunea pe care o reiterăm de fiecare dată către clienții noștri este aceea de a oferi experiențe cât mai diverse, unui public care iubește muzica, teatrul, baletul sau stand-up la fel de mult pe cât iubește cinematografia. Ceea ce ne bucurăm să putem aduce prin această transmisiune este esența unui întreg turneu, dublată de filmări din spatele scenei, inaccesibile publicului live”, a declarat Simona Manea, Entertainment Business Unit Director Baneasa Developments.

Biletele pentru transmisiune sunt disponibile la casele din cinematograf, precum și online pe https://grandentertainment.ro/.

Va invit cu drag!

Trupa Compact lanseaza single-ul si videoclipul “Doare al naibii de tare”

Povestea legendarei formatii Compact continua alaturi de casa de discuri MediaPro Music si intr-o zi de vara se lanseaza melodia „Doare al naibii de tare”, insotita de un videoclip filmat pe drumurile Romaniei.

Formatia alcatuita din Paul Ciuci – voce, chitara, Catalin Tuta – Popescu – clape, voce, Ionut “John” Micu – tobe si Lucian “Lucas” Ilut – bas lanseaza single-ul „Doare al naibii de tare”, piesa compusa de catre Paul Ciuci.

„Un artist are pe langa satisfactia unei vieti profesionale reusite si o parte mai putin luminoasa, aceea a renuntarii la viata personala care este uneori al naibii de dureroasa! Aceasta este ideea de la care a pornit cantecul “Doare al naibii de tare’.”, declara Compact.

Videoclipul melodiei „Doare al naibii de tare” este regizat de catre Richard Stan si a fost filmat pe parcursul unei zile in unele dintre cele mai frumoase locuri din Romania, marcand astfel calatoria frumoasa a trupei Compact.

Infiintata in 1977, la Cluj, Compact a devenit una dintre cele mai cunoscute si iubite formatii rock din Romania. In 1981, si-a gasit identitatea muzicala datorita cooptarii lui Paul Ciuci – solist, chitarist si compozitor; un inceput de drum, in care compozitiile lui Paul Ciuci s-au facut remarcate rapid datorita stilului si timbrului aparte. Un nume de referinta in industria muzicala romaneasca, formatia Compact are la activ sute de concerte, turnee, melodii, premii muzicale, dar si melodii ce vor ramane in manualul de muzica romaneasca.

Pareri?

Trupa de fete Cardinale lanseaza astazi ‘’Superpop Medley’’

Trupa de fete Cardinale lanseaza astazi ”Superpop Medley” pe canalul de Youtube Roton.

Dupa ce au lansat cover-ul ‘If I’m Lucky”, care a strans peste 16.000 de views, iar anteriorul, ”Reggaeton Lento”, peste 42.000 de mii, fetele se intorc cu un mix neasteptat, de tip Medley.

Mixul contine 4 piese: ”Treat You Better- Shawn Mendez”, ”Criminal- Britney Spears”, ”She’s On My Mind- JP Cooper” si ”Cry Me A River- Justin Timberlake”.

”Acest Medley a pornit de la piesa Criminal, cantata de Britney Spears. Repetand-o, ne-am dat seama ca una dintre noi o canta intr-o varianta putin diferita. Aceasta varianta s-a dovedit a fi chiar linia melodica a piesei Cry Me a River (Justin Timberlake). Ne-am folosit de asemanare si am creat un Medley, fiecare dintre noi adaugand o piesa diferita”

Cardinale este un girlband alcatuit din 4 tinere talentate: Maria, Alexa, Silvia si Daniela. Trupa a debutat in urma cu un an cu piesa ”Forever Young”, care a sarit de 3 milioane de vizualizari pe canalul de Youtube Roton Music.

Pareri?

“VUNK-Jur să spun adevărul” primul documentar al unei trupe rock românești, lansat la TIFF!

Documentarul prezintă atat istoria trupei VUNK, din 1989, de când fondatorii trupei, Cornel ILIE și Nicu Sârghea, erau în clasa a patra, cât şi modul în care s-a dezvoltat industria muzicală românească.

“Am ales să lansăm acest documentar la TIFF pentru că el trebuie văzut nu numai de fanii Vunk cât şi de cei care nu ne plac sau nu au auzit încă de noi.

Nu este doar istoria noastră, este istoria unor momente importante din muzica românească din ’90 până în prezent. Să nu uităm că Vunk a fost prima formaţie care a lansat un videoclip în 1999.

Povestim despre cât de greu este să rezişti de-a lungul anului, să ştii să valorifici fiecare şansă şi să crezi până la capăt în visul tău.

Se vor regăsi în documentar nu numai cei din industia muzicală, cât şi toti cei care au o pasiune din care vor să trăiască. Noi suntem cel mai bun exemplu, că indiferent câte obstacole trebuie să depăşeşti, important e să nu renunţi niciodată. Nu sunt obstacole, sunt doar lecţii pe care trebuie să le-nveţi şi să nu le mai repeţi.

Mesajul principal cu care vrem să rămâna cei care vor vedea documentarul este să fie autentici, să-si asculte sufletul, să creadă în ei şi să nu se teamă de judecăţile celor din jur. Indiferent că sunt muzicieni sau activează în alte domenii. Nu sunt singuri, suntem mulţi, a declarat Cornel ILIE, liderul trupei Vunk.

Regizor: Silviu Munteanu. Casă de producţie: TNT Studio.

Despre Trupa Vunk: de peste 13 ani, Trupa Vunk este trupa premierelor în rockul românesc. Cel mai bun concert românesc, primul show multimedia, primul afiș exclusiv din gifuri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Show-uri spectaculoase, utilizarea celor mai noi tehnologii și cântece ce aveau să fie pe primul loc în topurile radio de-a lungul a multor săptamani: “Pleacă”, “Așa și”, “Scapă-mă de ea” sau “Numai la doi”. În mai 2017, s-a lansat cel de-al 8 album al trupei, Extrovertit, în cadrul celui mai grandios show indoor,” Secretul tău.”

Păreri?

Trupa Selfie lanseaza single-ul “Feelings”

Fetele din trupa Selfie lanseaza single-ul “Feelings”, piesa unui inceput de vara promitator, plin de energie si culoare.

Cele trei tinere talentate isi propun sa dea tonul petrecerilor de vara cu noul lor single care te provoaca la dans si distractie. Piesa cu versuri in limba engleza vine si cu acorduri orientale care creeaza dependenta.
Videoclipul este plin de culoare si diversitate si le prezinta pe cele trei frumoase in imagini regizat de Silviu Mindroc.

Formata din trei fete, trupa Selfie a fost infiintata in 2014, iar in 2015 a participat in cadrul proiectului “Talisman. Ingeri pentru ingeri”, cu o serie de concerte pe parcursul a trei luni.
Fetele au fost descoperite de Mihai Alexandru inca de mici, cand participau la concursuri, iar el facea parte din juriu. Single-ul “Feelings” este a treia piesa lansata de fete si a doua colaborare cu MediaPro Music.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Feelings”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Noul single 3 Sud Est, ales de fanii trupei

Fanii au votat pe catmusic.ME urmatoarea piesa 3 Sud Est

Dupa ce au fost in turneul de promovare a celui mai nou material discografic, “Epic”, 3 Sud Est se pregateste de lansarea urmatorului single: “Dansam in ploaie”! Timp de doua saptamani, fanii au putut vota urmatoarea piesa a trupei pe catmusic.ME, o platforma interactiva prin intermediul careia utilizatorii pot fi mai aproape de artisti. Incepand cu 15 mai, ora 18:00, cel mai recent clip al baietilor poate fi vizionat in avanpremiera pe catmusic.ME, iar din 16 mai, “Dansam in ploaie” va fi disponibil pe canalul de YouTube al Cat Music.

Formata din Laurentiu Duta, Viorel Sipos si Mihai Budeanu, legendara trupa 3 Sud Est s-a infiintat in anul 1997, iar la o luna de la infiintare, lanseaza single-ul “Ai plecat”, un hit absolut care a stat in fruntea topurilor muzicale si a playlist-urilor tuturor. In scurt timp, cei trei componenti ai sai au fost numiti “Regii muzicii dance”, iar piesele lor au jucat un rol hotarator in evolutia muzicii in Romania. A urmat apoi o lunga istorie muzicala, cu peste 10 de albume si zeci de piese lansate.

Pe catmusic.ME poti gasi videoclipuri in avanpremiera, galerii foto exclusive, interviuri si articole despre cariera si viata artistilor, dar si lucruri mai putin cunoscute despre ei.

Pareri?

ABBA revine!

MAMMA MIA! Here we go again! Vestea care a cucerit mapamondul: ABBA pregateste lansarea a doua piese.

Recorduri de vanzari, piese care au scris multe pagini din muzica internationala, discuri de platina, ABBA, trupa fenomen care nu mai are nevoie de nicio prezentare, a anuntat astazi revenirea pe scena muzicala cu 2 piese, in formula consacrata.

Trupa ABBA a postat pe pagina de Facebook ca a lucrat recent in studio, unde a revenit dupa 35 de ani si ca pregateste doua piese. Una dintre ele se numeste „I Still Have Faith In You”, piesa pe care cei 4 membri o vor interpreta in cadrul unui show produs de NBC si BBC si care va fi difuzat in luna decembrie a acestui an.

Formata in 1972, in Suedia, ABBA a depasit toate barierele muzicale cu piese ca „Waterloo”, „Dancing Queen”, „Money, Money, Money”, „Chiquitita” sau celebrul track „Happy New Year” – piesa care devenit imnul trecerilor dintre ani.

Pana cand vom asculta piesele noi, dam play hiturilor lansate de-a lungul anilor, aici: https://www.youtube.com/user/AbbaVEVO/videos

Pareri?

Trupa Coma este “Bine”

COMA lansează astăzi, 11 aprilie, single-ul & videoclipul „BINE”, în cadrul unui concert ce se va desfășura cu casa închisă, în Club Control, începând cu ora 20:00.

Noua piesa COMA – „BINE” – va avea premiera radio în această seară, în emisiunea Playground cu Despot si Hefe @ Rock FM, începând cu ora 21:00, și va fi disponibilă pentru ascultare și descărcare pe toate platformele digitale, după concertul din Control, aici:

https://UMR.lnk.to/Coma-Bine

„BINE” este o piesă cu mesaj puternic, completat și desăvârșit prin anexarea unui videoclip aparte, ce este integrat în proiectul VIDEO CONTENT.

Noua piesă a trupei COMA dorește a se prezenta publicului larg sub forma unui semnal de alarmă, ce vizează un fenomen grav, cu repercusiuni sociale, mentale, atitudinale și emoționale, ignorat uneori de adulți: bullying-ul. Deși alura occidentală a acestui cuvânt pare să îl separe printr-o oarecare distanță de societatea românească, fenomenul denumit de acesta este cât se poate de real și prezent în școlile din țara noastră.

COMA înseamnă:
Cătălin Chelemen – voce
Dan Costea – voce/ chitară
Răzvan Rădulescu (DJ Hefe) – scratches/ samples/ keys
Sorin Petrescu – bass
Răzvan Albu – tobe
Matei Tibacu-Blendea – chitară

Așadar, acestea fiind spuse, haideți să urmărim împreună videoclipul single-ului „BINE”, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

Bucovina lansează o piesă nouă în pregătirea festivalului prezentat de trupă de pe 11 mai de la Arenele Romane

Bucovina va canta in premiera o piesa noua in aceasta saptamana. Trupa isi pregateste fanii pentru concertul de la Arenele Romane de pe 11 Mai, DET Open Air. Nu uitati ca pana pe 20 aprilie biletele costa doar 45 de lei si se gasesc pe www.iabilet.ro. Multe alte trupe vor fi anuntate in curand!

Astfel, pentru show-urile pe care le vor sustine in acest weekend la Sibiu si la Cluj Napoca, Bucovina va canta in premiera piesa ‘Noaptea Nimanui’, o noua compozitie care va fi inclusa pe viitorul album ce va fi lansat in Decembrie.

Daca ar fi sa sintetizam la modul amuzant esenta piesei, ea vorbeste despre “avantajele pe care consumul exagerat de etanol le poate conferi cateodata individului, in lupta cu fortele intunecate care salasluiesc in negura codrului.” Va asteptam in Sibiu si Cluj weekendul acesta pentru a testa teoriile noastre legate de efectul alcoolului asupra moroilor, stimelor, piezelor rele si celorlalte creaturi mitice.

Poze Poze pentru articole – Noaptea Nimanui

Cu Bucovina si cu invitatii lor ne vom intalni asadar pe 11 Mai la Arenele Romane in cadrul DET Open Air. Pe scena vor mai urca Cenusa Soarelui, Damage Case, Linear Disorder si Machiavellian God urmand sa mai anuntam cel putin inca doua nume.

DET Open Air 2018 este un festival initiat de catre Bucovina si METALHEAD, gandit ca un festival in aer liber axat pe promovarea numelor noi din scena de metal romaneasca. DOA2018 isi propune sa invite publicul care isi doreste un show Bucovina sa descopere trupe noi selectate de catre membri si pe care acestia considera ca merita sa le promoveze, oferindu-le ocazia de a canta intr-un eveniment de anvergura.

Biletele se gasesc pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Expirat Halele Carol (18-22h), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, pe terminalele ZebraPay si pe aplicatiile de IOS si Android iaBilet dar si in ziua concertului la intrare in limita locurilor disponibile, la urmatoarele preturi:

– Earlybird – 45 lei pana pe 20 aprilie
– Presale – 50 lei pana pe 11 mai
– La intrare – 60 lei

Online pe www.iabilet.ro, poti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere la un eveniment METALHEAD si Tara de Sus recomandat de ROCK FM, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Trupa VUNK a descoperit o nouă specie de om: CAMELEOM!

CAMELEOM-ul este un hibrid între cameleon și om, o specie nouă de oameni, aceia care nu se tem să arate ce simt, care își acceptă defectele, slăbiciunile, greșelile, sentimentele de vină, speranțele, visele, așteptările sau reușitele, fără să încerce să le ascundă. 
Pe 24 mai, la Arenele Romane, VUNK pune în scenă cea mai mare producție a lor din acest an, concertul simfonic rock “CAMELEOM”!
Este prima dată când VUNK cântă la Arenele Romane, în acest an mutând aici concertul lor anual tradițional de la Sala Polivalentă.
Spectacolul povestește transformarea unui om și a emoțiilor prin care trece în fiecare zi de la răsărit până în noaptea ce urmează. 
“Suntem înconjurați de oameni care se tem din ce în ce mai tare să-și asume cine sunt, să-și exteriorizeze emoțiile, din teama de a nu fi judecați, din teama de a nu fi înțeleși și asistăm cu toții la o izolare a oamenilor. Facem acest spectacol pentru a le arăta că la fel ca ei suntem mulți, suntem toți. 
Concertul ăsta este unul dintre cele mai importante ale carierei noastre fiind vorba de un concert simfonic, în care vom cânta toate hiturile trupei și alte piese, pe care, de obicei, nu le cântăm în concertele noastre, acompaniați de o orchestră de 50 de oameni, dirijați de George Natsis. Ne vom mai împlini un vis odată cu acest spectacol”, a declarat Cornel ILIE, liderul trupei Vunk.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Despre Trupa Vunk: de peste 13 ani, Trupa Vunk este trupa premierelor în rockul românesc. Cel mai bun concert românesc, primul show multimedia, primul afiș exclusiv din gifuri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Show-uri spectaculoase, utilizarea celor mai noi tehnologii și cântece ce aveau să fie pe primul loc în topurile radio de-a lungul a multor săptamani: “Pleacă”, “Așa și”, “Scapă-mă de ea” sau “Numai la doi”. În mai 2017, s-a lansat cel de-al 8 album al trupei, Extrovertit, în cadrul celui mai grandios show indoor,” Secretul tău.”

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag la eveniment, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!