Casa noastră/ Utama câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție TIFF

Câștigătorii celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 25 iunie, la Gala de decernare a premiilor, organizată în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Filmul Casa noastră/ Utama, debutul regizorului Alejandro Loayza Grisi, a fost desemnat marele câștigător din acest an și a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Producția boliviană i-a cucerit și pe spectatorii TIFF. În urma voturilor acordate de cinefilii prezenți la festival, filmul a obținut și Premiul Publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de MasterCard.
O poveste impresionantă despre un cuplu de crescători de lame care se confruntă cu seceta, Casa noastă/ Utama s-a remarcat prin ,,abordarea cinematografică simplă, curată și poetică a regizorului”. Prezent la eveniment, acesta a urcat pe scena galei pentru a ridica Trofeul Transilvania, înmânat de actrița islandeză Halldóra Geirharðsdóttir, membră a Juriului Competiției Oficiale, alături de regizorul Bogdan George Apetri, producătoarea Gülin ÜstÜn, regizorul Srdan Golubović și Carlos Rodríguez Ríos, Directorul Festivalului de Film de Autor din Barcelona.
Alejandro Loayza Grisi, regizorul Casa Noastră, Foto Sergiu Topan
Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro, i-a revenit cineastului Guðmundur Arnar Guðmundsson, recompensat pentru ,,universul credibil, original și strălucitor” pe care a reușit să îl creeze în Făpturi de vis/ Beautiful Beings. Pentru rolurile excepționale din filmul Amanți de o noapte/ The Night Belongs to Lovers, actorii Laura Müller și Schemci Lauth, au fost distinși cu Premiul pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim.

,,Un film ce pornește de la o bucată de viață concretă și firească, dar care ajunge să se transforme într-o subtilă și profundă viziune asupra existenței”, Ficțiune despre viață/ Feature Film About Life (r. Dovile Sarutyte) a obținut Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de CEMACON. O Mențiune specială i-a fost acordată actriței Eszter Csonka, pentru rolul din filmul Tandrețe/ Gentle (r. Laszlo Csuja, Anna Nemes).

Gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, alături de jurnalista Amalia Enache, a fost transmisă live pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al festivalului, oferindu-le iubitorilor de film de pretutindeni ocazia de a se bucura de la distanță de surprizele serii. Împreună cu cei peste 2000 de spectatori prezenți la eveniment, aceștia au savurat în direct cele două momente muzicale speciale oferite de The Mono Jacks și Mihail, și au admirat aparițiile pe covorul roșu ale invitaților. Printre aceștia s-au numărat actorii Marius Manole, Mălina Manovici, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, producătorii Ada Solomon și Claudiu Mitcu, sau vedetele de televiziune Andi Moisescu, Andreea Esca și Pavel Bartoș. David Popovici, înotătorul român proaspăt sosit de la Campionatul Mondial de nataţie cu medalii de aur la probele de 100 și 200 metri liber, i-a surprins pe cei prezenți cu un mesaj video de mulțumire adresat susținătorilor săi din Cluj-Napoca.

The Mono Jacks la Gala de închidere TIFF 2022 – Foto Fred Dwe
Un moment cu totul special a fost cel al discursului actriței Maia Morgenstern, câștigătoarea Premiului de Excelență, oferit de Mercedes-Benz. ,,Acest moment al omagiului mă emoționează foarte profund, în mod sincer. E un moment al evaluării. Când te întrebi, la ce a trebuit să renunți? Și sunt profund recunoscătoare TIFF și tuturor celor care au făcut posibil acest moment. Sunt recunoscătoare fiecăruia dintre dumneavoastră!”, a declarat actrița care și-a dedicat peste patru decenii din viață scenei și marelui ecran.

Miracol, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri, a obținut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelab România. Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvaniai-a fost acordat Alinei Grigore, autoarea filmuluiCrai Nou, distins în 2021 cu Marele Premiu la San Sebastián.

Maia Morgenstern, Premiul de Excelență – foto Lorand Vakarcs
Juriul ZFR a acordat și o Mențiune Specială filmului Om-Câine, în regia lui Ștefan Constantinescu. Cel mai votat film autohton la această ediție, Capra cu trei iezi, debutul lui Victor Canache, a fost distins cu Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Dacin Sara și înmânat pe scena galei de Mircea Geoană, Secretar General Adjunct NATO.

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro, în servicii constând în echipament, cameră, electrică și grip oferite de CutareFilm, i-a fost acordat filmului Aurică, viață de câine, regizat de Mihai Dragolea. În aceeași secțiune, juriul a oferit și două Mențiuni speciale filmelor Moștenirea, regizat de Marian Fărcuț, și Fragmentări, regizat de Miruna Minculescu. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea ZFR, a fost cucerit de lungmetrajul Imaculat, regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark.

Documentarul Pentru mine tu ești Ceaușescu, regizat de Sebastian Mihăilescu, a fost desemnat câștigător al Premiului secțiunii What’s up, Doc?, în valoare de 2.000 de eurooferit de TenarisSilcotub. În aceeași secțiune, devenită competițională începând cu această ediție, a fost acordată și o Mențiune specială filmului Atlantida/ Atlantis, în regia lui Yuri Ancarani. Lista completă a premiilor poate fi consultată pe site-ul festivalului.

Filmele premiate la TIFF 2022 vor avea parte de proiecții speciale duminică, pe 26 iunie, în ultima zi de festival.

Păreri?

Vânătorul de balene/ The Whaler Boy câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 20-a ediție TIFF

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor peste 1500 de spectatori din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Cu participarea starului Sergei Polunin și a unora dintre cei mai importanți cineaști ai momentului, Gala de decernare a premiilor TIFF 2021 a reprezentat un prilej de celebrare a celor două decenii petrecute #împreunăprinfilmVânătorul de balene/ The Whaler Boy, debutul regizorului rus Philipp Yuryev, a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Premiul i-a fost înmânat chiar de invitatul special al ediției, Sergei Polunin, căruia i-a fost dedicat un moment special la gală.

Scenaristul și scriitorul mexican Guillermo Arriaga, producătorul Katriel Schory, regizorul și producătorul american Scott Coffey, actrița Maria Popistașu și Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, au decis în unanimitate să premieze acest ,,minunat portret, meticulos realizat, al unei comunități izolate și al viselor unui băiat năucit de social media”.Câmp de maci, debutul regizorului Eugen Jebeleanu, a obținut două premii importante în seara de gală. ,,Pentru felul în care susține tensiunea dramatică de-a lungul unui întreg film și pentru modul curajos în care conduce un ansamblu de actori într-o coregrafie impecabilă”, producția autohtonă a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro. Filmul s-a aflat și în topul preferințelor spectatorilor, cucerind la această ediție Premiul Publicului, oferit de MasterCard.

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, i-a revenit actriței Petra Martínez, protagonista producției spaniole Asta-i viața/ That Was Life. Premiul i-a fost înmânat regizorului David Martín de los Santos, prezent la Cluj. ,,Pentru felul în care folosește un road movie în sensul cel mai literal al expresiei în descrierea cinematică poetică a unei relații dintre un tată și fiul său, pe fundalul unei naturi aride și aspre”, producția indiană Pietricele/ Pebbles, în regia lui P.S. Vinothraj, a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO.

Philipp Yuryev, regizorul Vânătorul de balene/ The Whaler Boy, Câștigătorul Trofeului Transilvania 2021
Juriul a acordat și o mențiune specială filmului Nu mai vine potopul/ The Flood Won’t Come, ,,o meditație despre absurditatea războiului”. Numele câștigătorului a fost dezvăluit printr-un mesaj de Guillermo Arriaga, care nu a putut fi prezent la Cluj și și-a exprimat regretul de a nu putea vizita România.Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc, i-a fost oferit thriller-ului Neidentificat, de Bogdan George Apetri.

Gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, și de jurnalista Amalia Enache a fost transmisă live pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al festivalului și a fost urmărită de mii de iubitori de film, care s-au bucurat de la distanță de surprizele serii care a debutat cu un concert live Damian & Brothers. Evenimentul va putea fi urmărit luni, 2 august, de la ora 22.00, pe TVR1.

Cineastul maghiar István Szabó a mulțumit întregii echipe TIFF pentru zilele petrecute la Cluj, unde i-a fost înmânat oficial Premiul pentru întreaga carieră, anunțat în 2018. Un moment cu totul special a fost cel al discursului lui Nae Caranfil, câștigătorul Premiului de Excelențăoferit de Mercedes-Benz. ,,Vreau să-i mulțumesc pentru acest premiu publicului meu. Publicul meu, prietenul meu”, a subliniat actrița Cezara Dafinescu, distinsă la această ediție cu Premiul pentru întreaga carieră, oferit de Cemacon. Acordat doar la ediții aniversare, Premiul special – Trofeul Transilvania 20 i-a fost înmânatde către Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF,criticului de film Dan Făinaru. ,,Vin aici, la TIFF, în fiecare an, pentru că de fiecare dată simt că mă întorc în familie”, a mărturisit acesta.

Sergei Polunin la Gala de decernare a premiilor TIFF 2021
Otto Barbarul, debutul regizoarei Ruxandra Ghițescu, a obținut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelab România. Prezentat în premieră națională la TIFF, #dogpoopgirl, în regia lui Andrei Huțuleac, a fost distins cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania. Cel mai votat film autohton la această ediție, documentarul România sălbatică, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, a fost distins cu Premiul publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1500 de euro, oferit de Dacin Sara.

Recent proiectat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la CannesWhen Night Meets Dawn (r. Andreea Borțun) a fost recompensat cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro, în servicii constând în echipament, cameră electrică și grip oferite de CutareFilm. Juriul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj a acordat și o Mențiune specială filmului de animație Cântec de leagăn, în regia lui Paul Mureșan.

O fată singură în noapte, semnat de Sorana Borhină și Rodica Domințeanu, a fost desemnat Cel mai bun scenariu de lungmetraj în cadrul Full Moon Script Contest, noul concurs dedicat autorilor de scenarii de  thriller, fantasy, comedii negre și filme horror. La categoria serial/miniserie, premiul i-a revenit scenariului Cazul Bâlea Lac / Istorii întunecate, semnat de Alex Țibu și Șerban Racovițeanu. Fiecare proiect a fost recompensat cu câte un premiu în valoare de 1500 de euro.

Eugen Jebeleanu la TIFF 2021, Foto Nicu Cherciu
Cristian Pascariu a fost desemnat la această ediție marele câștigător al Bursei Alex. Leo Șerban. Premiul în valoare de 2500 de euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim, va sprijini dezvoltarea proiectului A Flower is Not a Flower, lungmetraj de debut și nuvelă, ambele semnate de câștigător. O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată proiectului de revistă de cinema tipărită Films in FramePentru rolurile remarcabile din Mia își ratează răzbunarea și Otto Barbarul, actrița Ioana Bugarin a obținut Mențiunea specială, în valoare de 1000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor care s-a remarcat într-un film lansat în 2020 și 2021.

În cadrul platformei Transilvania Pitch StopPremiul Chainsaw Europe, constând în servicii de post-producție în valoare de 25.000 de euro, i-a revenit proiectuluiThe Talentless, regizat de Radivoje Bukvić și produs de Jovana Jovičić (Serbia).Premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop, oferit de Avanpost Media și TIFF, în valoare de 7000 de euro, a fost obținut de proiectul The Poor Dove, al regizorului Călin Laur, produs de Ștefan Nahaba (Republica Moldova). Proiectul Sasha, regizat de Vladimir Beck și produs de Katerina Mikhaylova, Vasily Klepatsky și Ruben Dishdishyan (Rusia), a câștigat Premiul Centrului Național al Cinematografiei Republica Moldova, oferit în cadrul Transilvania Pitch Stop, în valoare de 1.500 euro. Premiul CoCo, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market, le-a revenit regizoarei Ioana Țurcan și producătoareiAna Maria Pîrvan, pentru proiectulThe Ways We Look at the Sun (România).

Filmul Teddy, regizat de Ludovic Boukherma și Zoran Boukherma, a câștigat Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez.

Păreri?

Babyteeth: Prima iubire câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Filmul Babyteeth: Prima iubire, debutul regizoarei australiene Shannon Murphy, cu Eliza Scanlen în rolul principal, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 19-a ediții TIFF și a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, ,,pentru bucuria vieții spusă prin experiența trecerii noastre dincolo’’.

Favoritul publicului a coincis, la această ediție, cu filmul premiat de juriul festivalului. În urma voturilor acordate de spectatori, Babyteeth a fost distins și cu Premiul Publicului, oferit de Mastercard, premii ridicate de distribuitorii filmului, Bad Unicorn. Producătoarea Ada Solomon, regizoarea Adina Pintilie, actorul András Hatházi, dramaturgul Csaba Székely și scriitorul Philip O Ceallaigh au desemnat doi câștigători ai Premiului pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro. Tim Mielants a impresionat juriul cu Patrick, o poveste care ,,a reușit să creeze o lume deosebită și bizară, cu cea mai mare naturalețe’’. Regizoarea Zheng Lu Xinyuan a fost premiată ex-aequo pentru Norul din camera ei/ The Cloud In Her Room, ,,o experiență cinematografică (și cinefilă) neconvențională, care dezvăluie o voce regizorală în devenire de un curaj și un talent impresionante’’.

Pentru ,,fascinanta incursiune în intimitatea unei femei aflate într-o situație de criză’’, actrița Evgeniya Gromova, protagonista filmului Fidelitate/ Fidelity, a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab. ,,Sunt bucuroasă să văd că viața nu s-a oprit pur și simplu și că festivalul acesta are loc, și sunt recunoscătoare că mă aflu printre premianți’’, a transmis actrița într-un mesaj video. Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO, i-a revenit producției independente Sora/ Sister, regizat de Svetla Tsotsorkova, ,,o poveste inedită, surprinzătoare și comică, în care un șir de minciuni conduce la adevăr’’.

500 invitați, spectatori și jurnaliști au fost prezenți la gala prezentată de președintele festivalului, Tudor Giurgiu, alături de Amalia Enache, și transmisă live. Spectacolul, organizat în conformitate cu normele de distanțare și cu respectarea măsurilor de siguranță, a debutat cu un moment muzical oferit de Surorile Osoianu. Invitată specială la eveniment, artista Marina Voica a cântat două dintre cele mai cunoscute melodii din repertoriul său. În onoarea celor peste 40 de ani dedicați teatrului și filmului, Maria Ploae ,,o expresie a sensibilității, fără de care istoria filmului românesc nu ar mai fi fost aceeași’’, a fost la rândul său premiată la Gala TIFF.19. În aplauzele publicului, jurnalistul Cătălin Ștefănescu i-a înmânat actriței Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz.

Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, i-a înmânat lui Radu Ciorniciuc, realizatorul documentarului Acasă, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de producție), oferit de Cinelabs România. ,,Sperăm că filmul Acasă este un punct de pornire pentru o discuție reală despre implicarea celuilalt atunci când acest lucru este necesar’’, a subliniat producătoarea filmului, Monica Lăzurean-Gorgan.

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania, i-a fost acordat filmului Urma, în regia lui Dorian Boguță. O mențiune specială i-a revenit filmului Ivana cea Groaznică, realizat de Ivana Mladenović, ,,pentru curajul de a expune un suflet rănit, într-un mod fermecător, tandru și profund personal’’. Neputând fi prezentă la Gală din cauza restricțiilor internaționale de circulație, regizoarea a dedicat premiul Ancăi Pop, una dintre artistele din distribuție, care și-a pierdut viața în mod tragic în timp ce filmul se afla în post-producție.

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea Zilele Filmului Românesc, i-a revenit documentarului Totul nu va fi bine, realizat de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, un road-movie care urmărește traiectoriile unor vieți influențate de Cernobîl. Și atunci… ce e libertatea?, în regia lui Andrei Zincă, a cucerit inimile spectatorilor și a fost recompensat cu Premiul Publicului în secțiunea Zilele Filmului Românesc, în valoare de 1500 de euro, oferit de Dacin Sara.

Kaïmós, regizat de Sarra Tsorakidis, s-a remarcat printre filmele scurte din competiția autohtonă și a câștigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de UCIN, și servicii constând în echipament, cameră electrică și grip, în valoare de 5.000 de euro, oferite de CutareFilm. Juriul a acordat și două Mențiuni Speciale filmelor Bilet de iertare, în regia Alinei Șerban, și Moartea și cavalerul, regizat de clujeanul Radu Gaciu.

Jurnalista Alexandra Tănăsescu a fost desemnată la această ediție marea câștigătoare a Bursei Alex. Leo Șerban. Premiul în valoare de 2500 de euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab, va sprijini dezvoltarea portalului online Cultura la dubă. O Mențiune specială, în valoare de 500 Euro, i-a fost acordată criticului de film Victor Morozov, pentru volumul Peste graniță. Cinema-ul românesc în context transnațional. Pentru rolul remarcabil din Monștri., actorul Cristi Popa a obținut Mențiunea specială, în valoare de 1000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab unui tânăr actor român care s-a remarcat într-un film lansat în anul 2019.

În cadrul platformei Transilvania Pitch Stop, premiul Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro, a fost adjudecat de proiectul Kretsul, regizat de Alexandra Likhacheva și produs de Anna Shalashina. Serviciile de post-producţie, oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 25.000 de euro, au fost oferite proiectului Panopticon, regizat de George Sikharulidze și produs de Vladimer Katcharava. Premiul Transilvania Pitch Stop, oferit cu sprijinul DACIN SARA, în valoare de 3.500 de euro, i-a fost acordat proiectului Blue Banks, regizat de Andreea Cristina Borțun, o producție a Gabrielei Suciu-Pădurețu. În cadrul Transilvania Pitch Stop Workshop, premiul Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market, i-a revenit proiectului Sep & Ana, în regia lui Paul Cioran, produs de Claudiu Mitcu.

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez și RFI România, a fost câștigat de filmul Adorație/ Adoration, ,,povestea de dragoste asimetrică, ieșită din tipare’’, în regia belgianului Fabrice du Welz.

Câștigătorii TIFF 2020

Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro – Babyteeth: Prima iubire, regia Shannon Murphy

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro – Tim Mielants, pentru filmul Patrick și ex-aequo Zheng Lu Xinyuan, pentru filmul Norul din camera ei/ The Cloud In Her Room

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO – Sora/ Sister, regia Svetla Tsotsorkova

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab – Evgeniya Gromova pentru rolul din Fidelitate/ Fidelity

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc – Totul nu va fi bine, regia Adrian Pîrvu, Helena Maksyom

Premiul Publicului, oferit de MasterCard – Babyteeth: Prima iubire, regia Shannon Murphy

Premiul Publicului pentru cel mai popular film din secțiunea Zilele Filmului Românesc, în valoare de 1500 de euro, oferit de Dacin Sara – Și atunci… ce e libertatea?, regia Andrei Zincă

Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz – actriței Maria Ploae

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelabs România – Acasă, regia Radu Ciorniciuc

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania – Urma, regia Dorian Boguță

Mențiune specială în cadrul Zilelor Filmului Românesc – Ivana cea Groaznică, regia Ivana Mladenović

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de UCIN, și servicii constând în echipament, cameră electrică și grip, în valoare de 5.000 de euro, oferite de CutareFilm – Kaïmós, regia Sarra Tsorakidis

Mențiuni speciale ale juriului Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj – Bilet de iertare, regia Alina Șerban, și Moartea si cavalerul, regia Radu Gaciu

Păreri?

„Caini” castiga Trofeul Transilvania!

Filmul Caini, in regia lui Bogdan Mirica, a castigat Trofeul Transilvania, sambata seara, 4 iunie, la Teatrul National Cluj, la gala de inchidere a celei de-a 15-a editii a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF). Premiul in valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost inmanat regizorului Bogdan Mirica de catre Ministrul Culturii, Corina Șuteu, care s-a declarat impresionata de film. Caini a castigat recent si Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes.

Juriul format din Wieland Speck (directorul sectiunii Panorama de la Berlinale), Bill Guentzler (directorul artistic al Cleveland International Film Festival), Margita Gosheva (actrita), Tomasz Wasilewski (regizor) si Catalin Cristutiu (monteur) a decis si castigatorul Premiului pentru cea mai buna regie, in valoare de 5000 de euro: Avishai Sivan, „pentru felul in care descrie lupta dintre religia organizata si cautarea adevarului in viata” in Tikkun. Lui David D’Ingeo, actorul din Un loc la umbra / De l’ombre il y a i-a revenit Premiul pentru Cea mai buna interpretare, in valoare de 1.000 de euro, in timp ce Monika Maydenova si Alexander Benev au fost recompensati cu Mentiunea Speciala a Juriului pentru interpretarea din Sete/ Thirst.

Premiul Special al Juriului, in valoare de 1500 de euro, oferit de HBO, a mers catre Vrabii / Sparrows, in regia lui Rúnar Rúnarsson, Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federatiei Internationale a Criticilor de Film unui titlu din sectiunea #Animal, i-a fost acordat lui Gabriel Mascaro, pentru Neon Bull. Favoritul spectatorilor de la TIFF a fost Usa deschisa / La Puerta Abierta, in regia Marinei Seresesky, care a castigat Premiul Publicului pentru un film din competitie, oferit de MasterCard.

Peste 800 de invitati, spectatori si jurnalisti au urmarit ceremonia prezentata de Tudor Giurgiu, presedintele TIFF. Pe covorul rosu – actrita Sophia Loren, Ministrul Culturii, Corina Șuteu, regizorul Cristi Puiu, actorii Gheorghe Visu, Dorian Boguta, Alexandru Papadopol, actritele Madalina Ghenea, Carmen Galin, Olimpia Melinte, Ioana Flora, Cristina Flutur, Rodica Lazar, prezentatorii TV Amalia Enache, Andi Moisescu, Catalin Ștefanescu, Pavel Bartos si Cabral.

Tudor Giurgiu a introdus-o pe invitata de onoare a serii, actrita Sophia Loren, distinsa cu Premiul pentru intreaga cariera, inmanat de Madalina Ghenea. Vorbind in italiana, in aplauzele publicului, Sophia Loren s-a declarat extrem de emotionata si a promis publicului ca va reveni si anul viitor.

Carmen Galin a fost distinsa, la randul sau, cu Premiul de Excelenta, prezentat de Catalin Ștefanescu si oferit de Mercedes-Benz. Actrita a multumit festivalului si publicului, spunand ca „este o bucurie sa fie onorata la Cluj, orasul unde a vazut primul film la cinematograf si care si-a lasat amprenta asupra intregii ei vieti”. Actrita Orosz Lujza a multumit printr-un mesaj video pentru onoarea de a fi premiata pentru intreaga cariera. Premiul Special pentru Contributia adusa Cinematografiei Mondiale i-a revenit producatorului Iain Smith, aflat la a doua vizita in Romania, de care s-a indragostit in timpul filmarilor la Cold Mountain. Cel mai recent film al producatorului, Mad Max: Fury Road, a avut cu o seara inainte peste 1500 de spectatori in Piata Unirii din Cluj.

Un premiu surpriza, Premiul Special – Trofeul Transilvania 15, prezentat de Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, i-a revenit regizorului Cristi Puiu, un cineast care a fost alaturi de TIFF de la prima editie si caruia i se datoreaza cateva dintre cele mai puternice emotii si reactii ale publicului din cei 15 ani de festival.
Gabriel Achim si-a adjudecat, cu filmul Ultima zi, Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru sectiunea Lungmetraj, in valoare de 6.000 de euro, constand in servicii de post-productie oferite de Cinelabs Romania. Acesta le-a multumit in special actorilor din film, printre care Mimi Branescu si Rodica Lazar. Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru Debut, in valoare de 1.000 de euro, a fost castigat de Discordia, realizat de tanarul clujean Ion Indolean.

Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru Scurtmetraj i-a fost acordat Roxanei Stroe pentru O noapte in Tokoriki. Aceasta a castigat si anul trecut acelasi premiu pentru Black Friday. O Mentiune Speciala in aceeasi categorie i-a revenit lui Ma cheama Costin, in regia lui Radu Potcoava, care a declarat ca isi doreste sa vada in toata Romania public ca la Cluj. Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din sectiunea Umbre, in valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV, a fost obtinut de Saint Frankenstein, de Scooter McCrae. Mentiuni speciale in sectiunea Umbre-scurtmetraj au mers catre The Pond, de Jeroen Dumoulein, si Sister Hell, in regia lui Fredrik S. Hana.

A treia editie a Transilvania Pitch Stop a adus pe scena tineri regizori romani cu proiecte in dezvoltare, premiati in urma sesiunilor de prezentare in fata producatorilor si cineastilor romani si straini. In cadrul TPS, dedicat regizorilor aflati la debut sau la al doilea film, au fost acordate doua premii: Transilvania Pitch Stop Development Award, in valoare de 2000 euro, oferit de TIFF, a fost castigat de proiectul lui Marius Olteanu, Scor Alb, iar Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market, i-a revenit lui Grigore Becket, cu Viata in Moscova. Premiul concursului The Pitch, oferit de Shorts TV, in valoare de 5.000 euro, a fost revendicat de Anda Puscas, cu proiectul SOL.

TIFF a rasplatit si anul acesta filmele unor cineasti locali: Premiul Competitiei Locale, in valoare de 1500 euro, oferit de Banca Transilvania, a mers la Investitia perfecta, de Ibolya Simó. Mentiunea Speciala in cadrul Competitiei Locale, in valoare de 300 de euro, oferit de Fabrica de Pensule, a fost castigat de The Light that Memory Lends to Things, in regia Anei Vijdea. Premiul Let’s Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat in cadrul atelierului de film pentru adolescenti, oferit de UPC, a fost adjudecat de Azi vin, de Calin Boto, Andrada Baleanu si Agata Olteanu. Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI Romania si Institutul Francez a fost obtinut de Mor sa-ti spun / Je me tue a le dire, regia Xavier Seron.

Tinutele actorilor din programul 10 pentru FILM, prezentati pe scena la gala de inchidere, ale lui Tudor Giurgiu si Cristian Hordila, managerul festivalului, au fost asigurate de Tudor. Personal Tailor. Tinutele actritelor din 10 pentru FILM au fost asigurate de Muza Events.

Ceremonia de decernare a premiilor TIFF va fi difuzata pe 12 iunie, de la ora 21.10, pe TVR1.

PREMIILE CELEI DE-A 15-A EDITII TIFF
Trofeul Transilvania, in valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen – Caini, regia Bogdan Mirica
Premiul pentru Cea mai buna regie, in valoare de 5.000 de euro – Avishai Sivan, pentru Tikkun
Premiul Special al Juriului, in valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO – Vrabii / Sparrows, regia Rúnar Rúnarsson
Premiul pentru Cea mai buna interpretare, in valoare de 1.000 de euro – David D’Ingeo, Un loc la umbra / De l\’ombre il y a
Mentiunea Speciala a Juriului – Monika Naydenova si Alexander Benev, pentru interpretarea din Sete/ Thirst
Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federatiei Internationale a Criticilor de Film unui film din sectiunea #Animal – Taurul de Neon / Neon Bull, regia Gabriel Mascaro
Premiul Publicului, oferit de MasterCard – Usa deschisa / La Puerta Abierta, regia Marina Seresesky
Premiul pentru intreaga cariera, actritei Sophia Loren
Premiul de Excelenta, oferit de Mercedes-Benz actritei Carmen Galin
Premiul pentru intreaga cariera – actritei Orosz Lujza
Premiul Special pentru Contributia adusa Cinematografiei Mondiale, producatorului Iain Smith
Premiul Special – Trofeul Transilvania 15, regizorului Cristi Puiu
Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru sectiunea Lungmetraj, in valoare de 6.000 de euro (servicii de post-productie), oferit de Cinelabs Romania – Ultima zi, regia Gabriel Achim
Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru Debut, in valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank – Discordia, regia Ion Indolean
Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru sectiunea Scurtmetraj, in valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson – O noapte in Tokoriki, regia Roxana Stroe
Mentiunea speciala a juriului pentru scurtmetraj in Zilele Filmului Romanesc – Ma cheama Costin, regia Radu Potcoava
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din sectiunea Umbre, in valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV – Saint Frankenstein, regia Scooter McCrae
Mentiuni speciale in sectiunea Umbre-scurtmetraj: The Pond, regia Jeroen Dumoulein, si Sister Hell, regia Fredrik Hana
Premii in cadrul programelor TIFF
Transilvania Pitch Stop Development Award, in valoare de 2000 euro, oferit de TIFF – Scor alb/ Tie, de Marius Olteanu
Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market – Viata in Moscova/ Alive in Moscow, de Grigore Becket

Premiul concursului The Pitch, oferit de Shorts TV (5.000 euro) – Anda Puscas, cu proiectul SOL

Premiul Competitiei Locale, in valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania – Investitia perfecta, regia Ibolya Simó

Mentiune Speciala in cadrul Competitiei Locale, in valoare de 300 de euro, oferit de Fabrica de Pensule – The Light that Memory Lends to Things, regia Ana Vijdea
Premiul Let’s Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat in cadrul atelierului de film pentru adolescenti, oferit de UPC – Azi vin, de Calin Boto, Andrada Baleanu si Agata Olteanu
Alte premii – Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI Romania si Institutul Francez – Mor sa-ti spun / Je me tue a le dire, regia Xavier Seron

Acestea fiind spuse, va invit cu drag sa urmarim impreuna making of TIFF 2016. Enjoy!