Actorii Alexandru Papadopol și Paul Ipate, dar și sportivul Tibi Ușeriu vin la TIFF Sibiu

Printre invitații celei de-a 17-a ediții TIFF Sibiu se numără actori, regizori și protagoniști de film documentar care le propun sibienilor întâlniri în sălile de la CineGold, dar și în Piața Mare. Astfel, între 7 și 10 septembrie, spectatorii au ocazia să urmărească peste 20 de filme românești și internaționale și să îi întâlnească pe actorii Alexandru PapadopolPaul Ipate, pe regizorii Tudor Giurgiu și Andrei Tănase, dar și pe ultramaratonistul Tibi Ușeriu, protagonist al unui documentar pentru copii care va fi proiectat în festival.

În prima zi de festival, joi, 7 septembrie, echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate – va fi prezentă de la ora 19:45 la CineGold pentru a urmări alături de spectatori producția inspirată de evenimentele petrecute la Sibiu în 1989. În sală vor fi regizorul Tudor Giurgiu, actorii Alex CalangiuCătălin Herlo, Ionuț Caras, Ștefan Iancu, alături de actorii sibieni Adrian Matioc, Horia Fedorca, Mihai Coman, Viorel Rață, Marius Trudeanu, Ali Deac.

Vineri, 8 septembrie, în Piața Mare, după proiecția comediei moldovenești Carbon de la ora 21:00, producătorul executiv Marin Cumatrenco va sta de vorbă cu spectatorii.

Sâmbătă programul de filme și întâlniri este plin: îndrăgitul actor Alexandru Papadopol va fi în Piața Mare pentru proiecția comediei Încă două lozuri (r. Paul Negoescu). La CineGold, sportivul Tibi Ușeriu îi așteaptă pe cei mici la proiecția documentarului educativ David (r. Radu Muntean) al cărui protagonist este, iar actorul Paul Ipate și regizorul Andrei Tănase dau întâlnire publicului la filmul Tigru.

În ultima zi de festival, duminică, 10 septembrie, melomanii îl pot cunoaște pe regizorul Cornel Mihalache, realizatorul documentarului Phoenix. Har / Jar, despre legendara formație românească. Alături de el vor fi jurnalista Claudia Duca și cercetătorul Andrei Galița.

Programul complet al celor patru zile de festival poate fi descoperit pe sibiu.tiff.ro si pe pagina de Facebook a Festivalului.

Proiecțiile din Piața Mare, dar și proiecțiile dedicate copiilor au acces gratuit.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Cele mai urmărite filme la TIFF Sibiu 2021

Prezentate în premieră la Sibiu, România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache) și Tata mută munții (r. Daniel Sandu) au înregistrat cel mai mare număr de spectatori la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la Sibiu, care s-a încheiat duminică, 8 august. Cinefilii prezenți au avut ocazia să-i întâlnească la finalul filmului pe regizorii ambelor filme, în sesiuni de Q&A care au durat până târziu în noapte.

După proiecția sold-out din prima zi la TIFF Sibiu, în prezența regizorilor, documentarul România Sălbatică a fost redifuzat în festival, la solicitarea sibienilor, în mijlocul naturii, la Muzeul Astra. Cu filmări în premieră despre biodiversitatea țării noastre și un Premiu al Publicului la TIFF 2021, filmul se pregătește să devină un fenomen în sine până la finalul anului.

Cu emoții și suspans au urmărit sibienii al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu, Tata mută munții. Prezent la proiecție, regizorul a povestit la final cu spectatorii despre filmările complicate în condiții fizice și meteo delicate, lucrul cu actorii, dar și câteva aspecte ale poveștii care se revelează de obicei la a doua sau la a treia vizionare, plantate mai subtil în film.

În topul celor mai atractive filme din programul festivalului s-au numărat și producțiile proiectate în centrul orașului, unde toate locurile din Piața Mică au fost ocupate în fiecare seară: Încă un rând (r. Thomas Vinterberg), câștigătorul Premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2021, Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay), o comedie spaniolă spumoasă în care relațiile de cuplu trec prin încercări nebănuite și Anii noștri de glorie (r. Gabrielle Muccino), un film italian cuceritor despre patru adolescenți idealiști și de nedespărțit.

Câteva dintre cele mai noi filme românești au putut fi vizionate în premieră la Sibiu, în prezența actorilor și a regizorilor, oferindu-le iubitorilor de cinema detalii din culisele filmărilor, precum Întregalde, proiecție la care a participat regizorul Radu Muntean, film prezentat luna trecută la Festivalul de la Cannes, #dogpoopgirl, cel mai bun film românesc de debut la TIFF 2021 pentru care regizorul Andrei Huțuleac a venit la întâlnirea cu publicul, Complet necunoscuți, cu participarea regizorului Octavian Strunilă, a actorului Adrian Ștefan și a compozitorului Mălin Cristache sau Berliner (r. Marian Crișan), avându-l ca invitat pe actorul Ovidiu Crișan.

Regizorul spaniol David Martin de los Santos, invitat la TIFF Sibiu cu filmul Asta-i viața / La vida era eso, din distribuția căruia face parte și Florin Piersic Jr., s-a întâlnit cu publicul sibian în prima zi de festival. Asta-i viața / La vida era eso redă povestea emoționantă a două femei aparținând unor generații diferite, care se întâlnesc într-un spital din Belgia și leagă o prietenie atipică.

Pentru copii și adolescenți, programul festivalului a cuprins filme din selecția EducaTIFF, potrivite pentru întreaga familie, precum: animația fantasy Nahuel și cartea magică (r. German Acuna), Mami / Petite Maman (r. Céline Sciamma), o poveste cuceritoare nominalizată la Ursul de Aur de la Berlinale 2021 și Blană bombă (r. Claudiu Mitcu), un film-documentar despre parcursul muzical al celor patru băieți din trupa Blană Bombă.

Păreri?

Premiere românești și invitați speciali la TIFF Sibiu 2021

Câteva dintre cele mai așteptate filme românești ale anului vor fi proiectate în premieră la Sibiu între 6 și 8 august, în prezența regizorilor și a actorilorîn cadrul celei de-a 15-a ediții Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu.

Vineri, 6 august, de la ora 17:45, la Cine Gold, sibienii vor putea urmări un film polițist românesc distins anul trecut cu Premiul special al juriului la Festivalul de la Varșovia: Neidentificat (r. Bogdan George Apetri), în prezența protagonistului, actorul Bogdan Farcaș (foto). Lungmetrajul surprinde obsesia unui polițist de a rezolva un caz, propulsându-l în decizii la limita dintre etică și abuz de putere. Când detalii din viața lui personală ies la iveală, lucrurile iau o turnură neașteptată. Neidentificat a fost ales drept favorit al Federației Internaționale a Criticilor de Film la TIFF 2021 (Premiul FIPRESCI).

După premiera sold-out în prima zi la TIFF Sibiu, la cererea publicului, documentarul România Sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache) va fi proiectat și vineri, 6 august, de la ora 21:45, la Muzeul Astra. Inițiat în urmă cu 10 ani, România Sălbatică aduce pe marele ecran filmări în premieră pentru țara noastră și povești unice despre biodiversitatea României.

Povestea unei femei devenite peste noapte persona non grata după ce câinele ei regurgitează mâncare pe podeaua unui vagon de metrou este transformată într-o satiră socială în filmul #dogpoopgirl(r. Andrei Huțuleac)Lungmetrajul va putea fi vizionat în premieră la Sibiu sâmbătă, 7 august, de la ora 18:00 la Cine Gold, cu participarea regizorului Andrei Huțuleac. Distins cu trei premii la Festivalul de la Moscova, inclusiv Trofeul pentru Cel mai bun film străin, #dogpoopgirl a fost desemnat la TIFF 2021 cel mai bun film românesc de debut.

Tot sâmbătă, 7 august, de la ora 21:45, în parcarea supraterană Promenada Sibiu, cei prezenți la Sibiu vor avea ocazia să vizioneaze debutul în regie al lui Octavian Strunilă, în prezența acestuiaComplet necunoscuți, adaptarea românească a comediei-fenomen Perfetti Sconosciuti. Şapte prieteni buni se întâlnesc la cină. Pare a fi o seară normală, până când gazda propune un joc: toată lumea să-şi așeze telefoanele pe masă, să citească cu voce tare fiecare mesaj primit și să răspundă la toate apelurile de față cu toți. Lucrurile o iau, evident, razna.

Un action dramatic în decor montan, Tata mută munții este proiectat în premieră la TIFF Sibiu în prezența regizorului Daniel Sandu sâmbătă seara, 7 august, de la ora 21:45, la Muzeul Astra. După ce fiul său dispare în munți și căutările inițiate sunt zadarnice, tatăl său decide să-și adune propria echipă de salvatori și să se aventureze în natură.

În ultima zi de festival, duminică, 8 august, de la ora 20:00, cel mai recent film al regizorului Marian CrișanBerliner, va putea fi urmărit la Cine Gold. Actorul Ovidiu Crișan va veni la final pentru întâlnirea cu publicul.

Întregalde, un film care ridică întrebări despre generozitate și supraviețuire, poate fi văzut duminică, 8 august, de la ora 21:45, în parcarea supraterană Promenada Sibiu, cu participarea regizorului Radu Muntean, care va răspunde întrebărilor venite din public. Prezentat la Festivalul de Film de la Cannes (2021), filmul urmărește trei orășeni care merg într-un sat din județul Alba să doneze pachete cu mâncare. În drumul lor întâlnesc un bătrân pe care vor să-l ajute, dar curând rămân blocați într-un șanț din pădure și totul se complică.

Bilete disponibile pe tiff.eventbook.ro

Păreri?

TIFF Sibiu revine: peste 30 de filme și invitați speciali, între 5 și 8 august

Pentru al 15-lea an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu între 5 și 8 august. Timp de patru zile, la Sibiu vor fi proiectate câteva dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, cu invitați speciali: programul include peste 30 de producții, unele proaspăt premiate la TIFF 2021, precum și premiere românești în prezența echipelor.

Proiecțiile vor avea loc în Piața Mică, Muzeul Național în aer liber Astra, Parcarea supraterană Promenada Sibiu (ultimul etaj) și la Cine Gold, cu respectarea măsurilor de siguranță aflate în vigoare.

În prima zi de festival, joi, 5 august, la Muzeul Național în aer liber Astra, sibienii vor putea urmări în premieră, alături de echipa filmului, documentarul România Sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache), cel mai iubit film românesc de la TIFF 2021, unde a obținut Premiul Publicului. Inițiat în urmă cu 10 ani, România Sălbatică este cel mai amplu proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din România. Tot joi, 5 august, în prezența echipei, va fi proiectat și filmul Asta-i viața / La vida era eso (r. David Martín de los Santos, cu Florin Piersic Jr.), în Piața Mică. O poveste emoționantă despre întâlnirea dintre două femei din generații diferite.

În selecția TIFF Sibiu se regăsesc și cele mai așteptate filme românești ale anului. Joi, 5 august, Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu), desemnat Cel mai bun film românesc (lungmetraj) la TIFF 2021, va fi proiectat la Cine Gold, în timp ce thriller-ul Neidentificat (r. Bogdan George Apetri), distins cu Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film, rulează în prezența realizatorilor vineri, 6 august, tot la Cine Gold.

Sâmbătă, 7 august, cei aflați în Sibiu au ocazia să urmărească în proiecție specială, avându-i ca invitați pe realizatori, producțiile Tata mută munții, cel de-al doilea film de lungmetraj semnat de Daniel Sandu, cunoscut pentru Un pas în urma serafimilor, #Dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac), considerat Cel mai bun film românesc de debut la TIFF 2021, precum și Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă), un remake românesc de succes al comediei-fenomen Perfetti Sconosciuti.

Filmul care a deschis oficial ediția 2021 a Festivalului de Film de la Cannes, Annette (r. Leos Carax), ajunge în premieră la Sibiu, în două proiecții de festival: vineri, 6 august, în Parcarea supraterană Promenada Sibiu și sâmbătă, 7 august, la Cine Gold.

Tot din selecția Festivalului de Film de la Cannes (2021, Quinzaine des Realisateurs) este și Întregalde (r. Radu Muntean), o poveste captivantă cu accente de thriller despre limitele generozității. Filmul va putea fi văzut duminică, 8 august, în Parcarea supraterană Promenada Mall. La eveniment va fi prezent regizorul filmului, Radu Muntean.

Începând de vineri, 6 august, până duminică, 8 august, la Cine Gold vor avea loc proiecții pentru copii și adolescenți, în cadrul programului EducaTIFF. Selecția cuprinde: animația fantasy Nahuel și cartea magică (r. German Acuna), Mami / Petite Maman (r. Céline Sciamma), o poveste cuceritoare nominalizată la Ursul de Aur de la Berlinale 2021 și Blană bombă (r. Claudiu Mitcu), un film-documentar despre parcursul muzical al celor patru băieți din trupa Blană Bombă.

Bilete disponibile pe tiff.eventbook.ro.

Proiecțiile TIFF Sibiu din Piața Mică și din cadrul programului EducaTIFF la Cine Gold sunt cu intrare liberă, în baza rezervării unui bilet cu valoare 0.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

TIFF Sibiu 2020: cele mai urmărite filme la prima ediție organizată exclusiv în aer liber

Cea de-a 14-a ediție TIFF Sibiu s-a încheiat duminică seară, pe 30 august, după patru zile marcate de proiecții și evenimente speciale, organizate exclusiv în aer liber. În topul preferințelor cinefililor s-au aflat, anul acesta, cele mai așteptate și apreciate titluri ale momentului, dar și producțiile autohtone, prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la Sibiu. Mii de spectatori s-au bucurat și la această ediție de filmele noi și multi-premiate, prezentate în premieră la Sibiu în ultimul weekend de vară.

Toate cele 500 de locuri disponibile în Piața Mare din Sibiu au fost ocupate în fiecare seară, iubitorii de film având șansa să urmărească, pe marele ecran amplasat aici, comedia romantică La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), cu Daniel Auteuil și Fanny Ardant, și Durere și glorie/ Dolor y Gloria (r. Pedro Almodovar), selectat în competiție la Cannes 2019 și nominalizat la Oscar. Un număr impresionant de spectatori a ales să vadă Și atunci… ce e libertatea?, filmul regizorului Andrei Zincă, prezentat la Sibiu de actorii Nicodim Ungureanu și Magda Catone, dar și comedia muzicală Soții de militari/ Military Wives (r.  Peter Cattaneo), bazată pe o povestea reală.

Proiecțiile sold out s-au ținut lanț în acest an la TIFF. Spectatorii prezenți la cea mai mare sărbătoare a filmului în Sibiu au epuizat biletele la proiecția Babyteeth: Prima iubire, debutul australiencei Shannon Murphy, distins la această ediție cu Trofeul Transilvania și câștigător al Premiului Publicului, în urma voturilor exprimate de spectatori. Clasamentul este completat de Corpus Christi (r. Jan Komasa), propunerea Poloniei la Oscar – un film inspirat din fapte reale, despre fascinanta transformare a unui tânăr care vrea să devină preot, în ciuda cazierului său. Ambele filme sunt distribuite în România de Bad Unicorn.

Proiecțiile celor mai noi filme românești s-au aflat și la această ediție la mare căutare. Duminică, pe 30 august, spectatorii au savurat muzica celor de URMA, formația de rock alternativ care semnează coloana sonoră a filmului Urma, debutul regizorului Dorian Boguță. Concertul a fost urmat de o proiecție specială, la finalul căreia, actorul Marin Grigore și producătoarea Oana Giurgiu au răspuns tuturor întrebărilor venite din partea spectatorilor. Evenimentul a fost prezentat de Lidl și Mastercard. Într-o adevărată dezbatere s-a transformat sesiunea de Q&A organizată la finalul proiecției colectiv. Discuția de la care n-au lipsit regizorul Alexander Nanau, scenarista Antoaneta Opriș, jurnaliștii Cătălin Tolontan și Mirela Neag și colaboratorul artistic Mihai Grecea s-a întins până târziu în noapte.

Filme de la ediția din acest an, dar și alte pelicule premiate se vor vedea la București într-un spațiu central, în fiecare weekend, între 7 august și 27 septembrie, la CINEMA SUB CLAR DE LUNĂ. Proiecțiile au loc în aer liber, vinerea, sâmbăta și duminica, într-un spațiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu), care permite găzduirea a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranță sanitară. Programul complet: https://eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna.

Păreri?

Comedii, muzică și filme de Oscar în noile locații TIFF Sibiu: Parcarea supraterană Promenada și Terasa cu flori „Ion Besoiu”

Organizat anul acesta exclusiv în aer liber, TIFF Sibiu (27-30 august) le propune sibienilor, la cea de-a 14-a ediție, să descopere o selecție de filme care au cucerit publicul și au câștigat trofee importante în ultimul an în două locații noi: Parcarea supraterană Promenada Sibiu (ultimul etaj) și Terasa cu flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu”. Acestea se alătură locațiilor cu tradiție în festival: Piața Mare, Habermann Markt, Muzeul în aer liber Astra.

Biletele pentru TIFF Sibiu vor fi puse în vânzare pe și pe TIFF Official App (disponibilă în App Store și Google Play) începând de luni, 24 august. Biletele pentru toate locațiile se vor vinde fizic la o singură casierie, în Piața Mare, începând din 26 august. Intrarea este liberă la proiecțiile din Piața Mare, în baza unui bilet cu valoare zero achiziționat în avans, ce va fi scanat la acces.

IMPORTANT: Accesul la proiecții se va face cu o oră înainte de începerea lor, pentru a putea aplica măsurile de siguranță și a respecta distanțarea socială.

Parcarea supraterană Promenada Sibiu

Unul dintre cele mai populare filme lansate în ultimul an în lume va deschide seria de proiecții din Parcarea supraterană Promenada Sibiu (ultimul etaj). Joi, 27 august, de la 21.00, va rula spectaculosul thriller sud-coreean Parazit/Parasite (r. Bong Joon Ho), laureatul Palme d’Or la Cannes 2019 și marele câștigător al Galei Oscar de anul acesta. Intensă și amuzantă este și Răzbunarea pârliților/ Heroic Losers (r. Sebastian Borensztein), propunerea Argentinei la Oscar, odiseea unor vecini, oameni obișnuiți, care decid să-și facă dreptate singuri atunci când sistemul bancar intră în colaps și economiile lor dispar peste noapte. Cel mai popular film argentinian din 2019 va rula vineri, 28 august.

În weekend-ul 29-30 august, tot de la 21.00, se lasă cu muzică bună. Sâmbătă, spectatorii vor putea urmări pe ecran mare Rocketman (r. Dexter Fletcher), un musical biografic emoționant, bazat pe viața lui Elton John, pentru care actorul Taron Egerton a câștigat Globul de Aur. Iar în ultima zi de TIFF Sibiu, duminică, Blinded by the Light (r. Gurinder Chadha) va aduce muzica lui Bruce Springsteen și povestea plină de umor și vitalitate a unui adolescent britanic de origine pakistaneză al cărui destin se schimbă după ce descoperă cântecele artistului. „Cea mai bună comedie a anului”, potrivit The New York Post.

Terasa cu flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu”

În fiecare dintre cele patru seri, Terasa cu flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” va găzdui proiecții de la 21.00. Va da startul, pe 27 august, noul film al lui Alejandro Amenábar, Pe vreme de război/ Mientras dure la guerra, o dramă istorică despre celebrul scriitor Miguel de Unamuno, care a sprijinit inițial insurecția generalului Franco, în 1936, ca să realizeze apoi imensa greșeală. 17 nominalizări la premiile Goya 2020.

Într-o altă epocă, un adolescent de 16 ani face tot posibilul să devină următorul mare idol online, în Tineri și influenceri/ Jawline (r. Liza Mandelup). Rolul i-a adus lui Austyn Tester o fărâmă de celebritate: Premiul pentru Tânără speranţă la Sundance 2019. Mai aproape de noi, în Bistrița, un profesor de matematică iese din sistemul de învățământ și își deschide o clasă de meditații în propriul apartament. Regizorul Alex Brendea îl urmărește timp de un an în Profu’, un documentar atașant, premiat anul trecut cu trofeul festivalului de la Jihlava și proiectat vineri, 28 august.

O comedie franceză savuroasă, premiată cu Ursul de Argint la Berlin, va anima seara de duminică, 30 august: Șterge istoricul/ Delete History (r. Benoît Delépine, Gustave Kervern). Trei vecini dintr-un oraș de provincie, fiecare sabotat în felul lui de noile tehnologii, declară război companiilor Big Tech. Poate că lupta lor e sortită să se termine cu o înfrângere amară, dar asta rămâne de văzut…

Măsurile de siguranță și distanțare socială vor fi afișate vizibil în toate locațiile și vor fi obligatorii pe toată durata desfășurării evenimentelor. Numărul locurilor la proiecții este limitat, respectând astfel condițiile impuse de autorități pentru evenimentele în aer liber.

Vă invit cu drag!