Andra lansează piesa „Timpul”, chiar de ziua ei de naștere

Astăzi, 23 august, avem dublu motiv de sărbătoare! Andra își sărbătorește ziua de naștere și lansează o nouă piesă, intitulată „Timpul”, pe care le-o face cadou tuturor fanilor. Piesa e însoțită de un videoclip fresh, care-i are ca principali protagoniști pe îndrăgiții vloggeri, Bibi și Antonio Pican.
„Timpul este cea mai valoroasă resursă a noastră. Curge ireversibil, nu îl putem opri, nici întoarce. Putem doar să trăim și să ne bucurăm de fiecare clipă. În unele cazuri, îl putem lăsa să vindece răni și ne putem pune speranța în viitor. Acesta este mesajul noii mele piese, pe care mi-am dorit enorm să o ofer publicului chiar de ziua mea. Este un cadou pe care sper ca fanii să își dorească să îl asculte încontinuu!”, a declarat ANDRA.

„Tu lasă-mi iubirea să caute drumul/ Și poate-ntr-o viață, planetele noastre s-or alinia”

Melodia are un crescendo care ține ascultătorul în tensiune de la primele acorduri de chitară până la ultimele note. Andra își începe discursul muzical plin de emoție descriind o poveste de dragoste într-un punct de cotitură. Melodia devine din ce în ce mai plină de energie pe măsură ce Andra cântă despre o poveste al cărei inamic pare „timpul”, dar care, în viitor, se poate dovedi a fi cel mai mare aliat în obținerea finalului fericit mult dorit.

Videoclipul, regizat de NGM Creative, poate fi considerat un film de scurt metraj, avându-i în rolurile principale pe actrița și cântăreața Bibi și pe cântărețul și vlogger-ul Antonio Pican, alternând cu scene cu Andra. Personajele interpretate de Bibi și Antonio locuiesc în vecinătate și, treptat, se îndrăgostesc. Finalul clipului lasă loc de interpretare: se poate deduce că este vorba despre amintirile Andrei legate de relația cu soțul ei, dar și că este o poveste universală, cu urcușuri și coborâșuri, iar răbdarea și înțelepciunea ne pot duce pe fiecare dintre noi spre un final pozitiv.

Piesa a fost scrisă de Irina Rimes, Alexandru Pelin si Vlad Lucan, iar de producția cântecului s-a ocupat Vlad Lucan.

Cu o carieră de 21 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei de la Sala Palatului s-au ținut cu casă închisă, iar turneele ei adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles. Recent, Andra a colaborat cu 3 Sud Est pentru hitul „Jumătatea mea mai bună”, cea mai de succes piesă românească din ultimele luni, care a adunat peste 42 milioane de vizualizări pe YouTube, și care a ocupat primul loc în topul celor mai difuzate melodii din România numeroase săptămâni la rând. Andra este unul dintre cei mai iubiți artiști, cu o comunitate care însumează aproape 9 milioane fani pe canalele ei de Social Media.

Păreri?

S-a lansat Mr. VIK feat. Alex Mica – “Travesuras”, piesă care face parte din proiectul Friday Raggaeton

Dacă e vineri, avem motive de petrecere și de dans. Iar Friday Raggaeton, proiectul înițiat de Sprint music și WeLoveMusic continuă cu o nouă lansare specială. De data aceasta este vorba de melodia “Travesuras”, o colaborare specială între nimeni alții decât Mr. VIK și Alex Mica.

V-am obișnuit deja ca în fiecare vineri să aveți o piesă beton de la Mr. VIK și colaboratorii săi. Însă iată că de data aceasta avem o melodie specială cu un artist foarte îndrăgit de întreaga lume. Este vorba de Alex Mica, interpretul hitului “Dalinda”, care de data aceasta a intrat în proiectul Friday Raggaeton cu o nouă piesă, o colaborare specială.

“De la prima piesă “Maribella” cântată cu el am promis că vom mai scoate una și o să mai facem multe piese pentru că avem o potrivire muzicală, părerea mea. Ne potrivim foarte bine ca artiști, și atunci, îți dai seama că a fost foarte simplu să mai facem încă una. I-am arătat melodia asta într-un alt format și el a venit cu refrenul. E compus în totalitate de el, text, linie muzicaală, tot. Piesă are un pic de tente balcanice, un pic spre raggaeton, balkaton. A ieșit foarte bine, am mare încredere în ea. Mai ales că este și vară, exact gemul de piesă pentru perioada asta. Dacă ești la Mamaia, Costinești e de ascultat oriunde, în club, pe plajă, peste tot”. ne-a mărturisit Mr. VIK.

Iar Alex Mica ne-a mărturisit și el cum a fost colaborarea. “După ce am lansat piesa “Maribella”, Mr. VIK mi-a propus să mai facem o piesă, dar de această dată să compun eu refrenul și așa a luat naștere “Travesuras” pe la începutul verii. E o piesă reggaeton dansabila, iar nouă ne place și sperăm să placă și publicului!”, a încheiat solistul. Așa că dați play și începeți să dansați pe ritmuri de vară raggaeton! Friday Raggaeton!

Păreri?

Bianca Oprișan lansează „Unde ești”

Bianca Oprișan lansează primul său single din carieră: „Unde ești”. Cu beat-uri pop dance și versuri catchy pe care ai vrea să le fredonezi de la prima ascultare, piesa este compusă de către artistă alături de Vlad Popescu, Florin Boka, Vlad Cireșan, Ioan Cozma și Andreea Iuga.

„Prin prisma acestui proiect muzical, am avut ocazia să cunosc niște oameni minunați. Versurile piesei sunt scrise în mare parte de mine pentru că după părerea mea, trebuie mai întâi să simți ca apoi să transmiți. Este o piesă dragă sufletului meu, mă regăsesc și cu siguranță nu sunt singura persoană. Single-ul este inspirat din fapte reale, puse pe hârtie, iar de fiecare dată când îl ascult am acel sentiment de «piele de găină». Este primul meu proiect însă sigur nu și ultimul”, povestește Bianca.

Bianca Oprișan cântă de la vârstă de 5 ani și a absolvit liceul de arte Dinu Lipatti din București. „De-a lungul timpului mi s-a adeverit faptul că nimic nu-ți reușește în viață dacă nu iubești ceea ce faci, tocmai de aceea, pentru mine muzica este ceea ce iubesc să fac. Nu mă văd făcând altceva”, adaugă cântăreața.

Păreri?

Smoke Weaver lansează cel mai recent single printr-un concert în București

“Trăiri”, cel mai recent single lansat de Smoke Weaver, este piesa cu numărul 10 compusă de artist și cea cu care se va încheia primul album semnat Smoke Weaver. Materialul discografic urmează a fi lansat anul viitor.

Pe ritm de rock alternativ, esența melodiei este exprimată printr-o orchestrație bine conturată și un refren pe note înalte.

“Trăiri”, precum toate melodiile compuse de Smoke Weaver până în prezent, exprimă o poveste personală și vorbește despre stările intrinseci ale autorului, încheind, astfel, această colecție de 10 piese cu un mesaj plin de energie și optimism.

“Compun și cânt depre ceea ce simt, iar trăirile mele sunt foarte vii. De aceea și transpunerea lor în linii melodice îmi vine foarte natural și, uneori, versurile parcă se aștern singure. Piesa Trăiri este o parte din mine pusă pe note muzicale și am compus-o în doar câteva ore.

Încerc, pe cât pot, să mă perfecționez de la compoziție la compoziție. Cred că acest lucru se poate auzi cel mai bine comparând piesele mele. De-a lungul celor 5 ani și 10 melodii lansate, am crescut foarte mult, atât ca artist, cât și pe plan personal.” – declară Iulian Teodor Costache, fondatorul proiectului Smoke Weaver.

Piesa “Trăiri” a fost lansată la începutul lunii august pe canalul de Youtube al Smoke Weaver și se va bucura de o lansare oficială la începutul lunii septembrie.

“Vă invit să petrecem împreună câteva ceasuri și să trăim pe liniile melodice semnate Smoke Weaver și nu numai – sâmbătă, 4 septembrie, într-un loc deosebit, La ingineri bistro, în București. Mai multe detalii, vă rog să găsiți pe pagina mea de Facebook.” – mai spune Iulian Teodor Costache.

Fondatorul și artistul din spatele proiectului Smoke Weaver este Iulian Teodor Costache, absolvent al Școlii de Artă. De profesie inginer, Iulian a continuat să aibă colaborări în domeniul muzical până în anul 2015, când a decis să își ducă pasiunea pentru muzică la un nou nivel și astfel a pus bazele proiectului Smoke Weaver.

Păreri?

Rico888 lansează „20 Minuti”, în colaborare cu Yeno

Rico888 lansează a doua piesă în limba italiană – „20 Minuti”, alături de Yeno. Single-ul va fi inclus pe următorul EP al artistului. Versurile au fost scrie de către Rico888, iar producția finală a fost semnată de REALM.

Cunoscutul artist italian Rico888, s-a făcut remarcat datorită stilului său unic de a compune. „Promises U Made”, „Obnoxious”, „Don’t Call Me” și „1618BC” sunt doar câteva dintre lansările cunoscute ale artistului. De asemenea, „Tango&Cash” feat. Killa Fonic a fost prima piesă scrisă în italiană de către artist și a reușit să strângă peste 500k  vizualizări pe YouTube și 116k stream-uri pe Spotify.

Yeno este unul dintre cei mai fresh artiști francezi. „ESTOY” și „VRAI” sunt doar câteva dintre lansările de succes făcute de acesta, ce au reușit să intre în topul preferințelor ascultătorilor de muzică trap.

Păreri?

Liviu Guță lansează videoclipul piesei “Bruneto”!

Artistul e focusat pe cariera muzicală!

După premiera “Răul ce îți face bine”, o colaborare specială între Boby și Liviu Guță, Liviu anunță încă o lansare specială, de această dată pentru melodia “Bruneto” la care a filmat și un videoclip cool.

Este o perioadă foarte productivă pentru artist, în care Liviu Guță dă tot ce are mai bun pe plan profesional și investește în producții care să aibă succes pe toate planurile.

“Piesa “Bruneto” mi-a fost propusă de Marius Chină. Este un proiect cu Balkanika Records, mi-a plăcut și am făcut-o pe stilul meu. Eu sunt încântat de ce a ieșit, sper să le placă și celor care ascultă muzica mea și mă apreciază! Am multe proiecte muzicale așa că o să lansez piese pe bandă rulantă. E o perioadă în care investesc mult în mine și mă concentrez pe proiectele profesionale”, a mărturisit Liviu Guță.

De videoclipul acestei melodii s-a ocupat Claudiu Stan de la MVPEntertainment iar ce a ieșit puteți vedea în continuare. Sperăm să va placă și să dați play la noua piesă pe care o puteți urmări în continuare.

Păreri?

Liviu Teodorescu lansează piesa „Îți dau inima de tot”

Dacă în prima piesă din LiTe Moments Vol. 4, Liviu Teodorescu zicea „Pe curând” la o relație fără final fericit, iar în a doua piesă artistul avea un discurs muzical filosofic prin care ne-a transmis că mai devreme sau mai târziu, cu toții vom ajunge „Praf de stele”, în a treia și ultima piesă de pe LiTEMoments Vol. 4, Liviu Teodorescu spune cu tărie „Îți dau inima de tot”.

„Îți dau inima de tot” este o piesă de dragoste, cu ritmuri îmbietoare de pian și vioară, care are o semnificație aparte pentru Liviu Teodorescu, această piesă fiind cea pe care Liviu și soția sa, Iulia, au avut primul dans în ipostaza de soț și soție. Versurile piesei reliefează că cel mai de preț dar pe care cineva îl poate primi într-o relație de dragoste este „inima” partenerului/ partenerei, mai precis dedicarea completă și necondiționată: „Ți-as aduce flori, dar știi că mor,/ Ți-aș aduce soarele, dar nu,/ Nu pot să-l ating că-s doar un om,/ Mai bine îți dau inima de tot”.

Această piesă romantică fost scrisă și compusă de Liviu Teodorescu, iar mix-ul și master-ul au fost realizate de Max Kissaru. Videoclipul a fost regizat de Loyal Trip Cartel și îl are în prim-plan pe Liviu, care cântă la un pian decorat cu flori, interpretarea artistului putând fi astfel considerată o serenadă plină de emoție și sinceritate către persoana iubită. 

Referitor la LiTe Moments, Liviu Teodorescu a declarat: „Deja e o tradiție ca în fiecare an să lansez #LiTeMoments. E un proiect care mă reprezintă și care mă face fericit. E ca un refugiu muzical, în care îmi permit să lansez orice îmi doresc. Și, culmea, piesele astea au ajuns cel mai mult la sufletele oamenilor”.

Păreri?

UNKLFNKL lansează „Oh My Darling”

UNKLFNKL, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte muzicale, a lansat „Oh My Darling”. Piesa, care are toate ingredientele unui hit, oferă ascultătorilor o nouă experiență muzicală prin îmbinarea elementelor orientale cu ritmuri fresh și linii de bass proeminente.

“Oh My Darling” se bucură deja de succes peste hotare, unde a reușit să inregistreze rezulate notabile: #1 în Top 200 Shazam Rusia, #40 în Top Shazam Grecia și #82 în top Shazam Global. De asemenea, single-ul a urcat în topul celor mai ascultate piese de la radio în Rusia, clasându-se pe locul #6.

UNKLFNKL este unul dintre cele mai fresh proiecte ale momentului. Lansări precum: „Relax, Take It Easy”, „Losing Touch”, „Darkness To Dawn” și „Out With A Bang” reprezintă cele mai populare release-uri ale artistului de pe Spotify.

Păreri?

JP Cooper lanseaza single-ul “Call My Name” si anunta data aparitiei albumului “She”

Cântărețul și compozitorul britanic aclamat de criticii de specialitate, JP Cooper, a lansat noul lui single „Call My Name”, și anunță noul lui album, intitulat „SHE”, care va fi lansat pe 15 octombrie.

„Call My Name” vine după cele mai recente piese lansate, „If The World Should Ever Stop” și track-ului cu influențe gospel „Holy Water”. În videoclipul piesei „Call My Name”, JP Cooper continuă povestea pe care am văzut-o în ultimele două videoclipuri și începe prin înfățișarea tatălui care caută ajutor în lupta lui cu dependențele, în timp ce fiica sa continuă descoperirea de sine în propria ei lume. „Call My Name” este o piesă upbeat catchy și inspirational, în care JP interpretează în maniera lui soul caracteristică.

Vorbind despre inspirația din spatele noului cântec, JP a spus:

“Call my name’ este un cântec pentru oricine are dificultăți în a cere ajutor. L-am scris în timp ce eram în U.S. și îmi aduc aminte că mă simțeam izolat și singur. După ce îmi terminam sesiunile în studio, toți prietenii mei de acasă dormeau deja din cauza diferenței de fus orar și îmi aduc aminte că îmi doream să am pe cine suna. Cred că dintr-un punct de vedere, am scris acest cântec pentru mine. Știu că de multe ori m-am închis în mine și am încercat să mă descurc singur. Aceasta piesă este un reminder să nu faci asta.”

În plus față de noul single, JP a făcut și un anunț foarte important pentru fanii săi, mai precis acesta va lansa un nou album, pe 15 octombrie, intitulat „SHE”, care omagiază toate femeile care au avut un impact în viața lui JP. Albumul este o colecție de piese despre relații, credință și familie. Albumul poate fi pre-comandat AICI .

JP Cooper a lansat două dintre cele mai mari și de durată hit-uri din ultimii câțiva ani; memorabila piesă a lui Jonas Blue „Perfect Strangers”, pe care Cooper a co-scris-o, și hit-ul său care se aude la toate stațiile de radio „September Song” (care a acumulat până în prezent peste 600 de milioane de stream-uri la nivel global). De asemenea, Cooper a făcut echipă și cu Sigala pentru single-ul nou de la R3HAB’s, „Runaway”, și cu Emily Burns pentru noua versiune a cântecului său, „Is It Just Me?”, care a ajuns în Top 10 în iTunes chart.
Anul 2021 pare să fie cel mai palpitant an al lui JP, cu noul album pe drum, incluzând câteva dintre cele mai personale, autentice și emoționante piese de până acum.

Păreri?

SEAN PAUL lanseaza single-ul “Only Fanz”, feat. Ty Dolla $ign

Sean Paul, superstarul internațional, câștigător al premiului Grammy, dezvăluie „Only Fanz”, cu Ty Dolla $ign, o piesa exploziva de dans care va fi, în curând, melodia verii.

Demonstrând versatilitatea lui Sean, „Only Fanz” împerechează producția de primă clasă cu un hook incontestabil, lăsând doi artiști de renume mondial să își combine vocile iubite.

„’Only Fanz’ este pentru toate femeile independente, care își cunosc valoarea și toate doamnele independente care muncesc din greu pentru a-și câștiga banii”, explică Sean Paul. “Piesa este o colaborare cu Ty Dolla $ign, pe care îl respect imens. A fost uimitor să lucrez cu el. El a fost completarea perfectă, și-a creat strofa în cel mai scurt timp și mi-a trimis-o înapoi.”

Ty Dolla $ign a împărtășit adorarea reciprocă adăugând: „Sunt onorat să lucrez cu o legendă precum Sean Paul, omule! Este un adevărat producător de hit-uri și sper ca toata lumea sa iubeasca melodia la fel ca noi.

Se intampla foarte rar ca un artist să devină personificarea genului lor. Pentru doar un cuvânt sau o frază din gura lor pentru a evoca întreaga formă de artă. Sean Paul este unul dintre acești artiști. Lasă-l să spună „shake dat ting” în vocea lui comandantă și vei auzi întruchiparea dancehall-ului. De-a lungul a șapte albume de studio și mai mult, Sean Paul a luat genul la nivel global, de la originea sa în cluburi din Kingston, Jamaica, până în topul clasamentelor, împachetând unele dintre cele mai mari locații din peste 120 de țări. Sean are distincția de a fi primul jamaican care a avut spectacole în Kazahstan și Madagascar.

Anul acesta, a lansat Live N Livin, o sărbătoare colaborativă a moștenirii sale Jamicane și a rădăcinilor dancehall în care Sean tranzacționează microfonul cu Buju Banton și Mavado. Dancehall poate fi stereotipat ca un spațiu competitiv, macho, dar Live N Livin este menit să sublinieze ceea ce este posibil atunci când unitatea este scopul.

Păreri?