Roxen revine cu noul single – NONO BAD

Roxen, una dintre artistele ce a reușit să spargă granițele muzicale din România cu piese precum „UFO” sau „Money Money”, revine cu noul single „NONO BAD”. Mesajul piesei ridică un semnal de alarmă împotriva inegalității sociale și îndeamnă la dreptate pentru toți cei ce sunt defavorizați.

„Întotdeauna mi-am dorit să scriu și să cânt despre oameni și despre ceea ce simt că este cu adevărat important. Faptul că societatea ne îndeamnă să ne comportăm într-un anume fel cu alți oameni doar pentru că așa trebuie sau pentru că statul social este unul diferit este o nedreptate pe care eu, personal, refuz să o aplic. Fiecare dintre noi are dreptul la a fi respectat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ceilalți vor să creadă. Iar <<NONO BAD>> este despre cu și despre oameni.”Piesa a fost scrisă și compusă de către EMAA, Achi și Costel Dominteanu, producția finală purtând amprenta lui Costel Dominteanu.

Roxen este unul dintre artiștii tineri ce au reușit să-și facă simțită prezența în online prin firea sa carismatică, cât și pe radio datorită timbrului ei ușor recognoscibil. Piese precum „Ce-ți cântă dragostea”, „Spune-mi” sau „Dincolo de Marte” au cucerit topurile radio din România, fiind săptămâni la rând prezente în Top 10 Weekly Radio Charts. De asemenea single-ul „UFO” a reușit să fie prezent în Top 3 Radio Airplay în Polonia, dar și în Topurile Shazam din țări precum Polonia, Bulgaria, Slovenia sau România.

Păreri?

S-a deschis sezonul de MEME. Roxen a început, iar voi ați continuat!

Trebuie să recunoaștem ca memele au devenit o adevărată cultură și sunt unul din cele mai bune lucruri pe care ni le-a oferit Internetul. În România există pagini de social media, cu zeci sau sute de mii de urmăritori, care au făcut din meme obiectul lor principal de activitate.

De o vreme bună au înțeles și artiștii acest lucru, iar acum a venit rândul lui Roxen să își promoveze viitorul single “UFO”  printr-o memă.

Rezltatul acestei postări a fost un val enorm de simpatie din partea internauților, paginilor de meme, colegi artiști, dar și radiouri. Postarea originală de pe pagina lui Roxen a strâns 12k de likes, dar a generat un val de sute de meme create de urmăritorii ei.

Mai jos aveți o selecție cu unele din cele mai bune

  • Hai la cafelută
  • Ieftiniti benzina
  • Nft sucks
  • Cedez psihic
  • Sveps cu ma-ta
  • Vand golf 6
  • Vand nervi
  • Vrem la concerte

Gino Manzotti de la DJ Project a preluat trendul și a făcut propunerea unei noi colaborări cu Roxen, prima fiind “Parte din tine” lansată acum un an, iar de atunci a adunat peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube.

Roxen revine cu o nouă piesă UFO – dedicată cluburilor din tot Universul

Roxen lansează o nouă piesă solo numită “UFO” după colaborarea cu Randi “Dincolo de Marte”. Cu o voce puternică și pătrunzătoare, “UFO” aduce experința muzicii pământene într-un vibe extraterestru.

Piesa a fost compusă de Theea Miculescu și Achi, iar de vizual s-a ocupat Mihai Sighinaș.

“Mă bucur mult că în sfârșit pot să împărtășesc cu voi <<UFO>>, o piesă care sper să vă transmită și vouă aceeași stare de bine pe care o am și eu când o ascult. Extratereștrii sunt aici și îmi doresc ca <<UFO>> să ajungă și la inimile voastre!”, a declarat Roxen.

Anunțul acestei piese a fost făcut printr-o postare simplă pe Instagramul lui Roxen, unde ea ținea o pancartă pe care scria “vin extratereștrii”. 12.000 de aprecieri mai târziu, postarea a devenit virală și a fost transformată in memă, iar acum Internetul românesc are un nou trend cu care se distrează. Imboldul lui Roxen a fost preluat de pagini dedicate memelor, colegi artiști, radiouri și o mulțime de utilizatori cu simțul umorului.

Roxen este una dintre cele mai proeminente voci din noua generație de artiști. Cu zeci de milioane de ascultări pe platformele de streaming, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Printre cele mai cunoscute piese ale artistei se numără “Ce-ti canta dragostea” ce a fost șapte săptămâni pe locul #1 airplay, iar “Inimă nu fi de piatră” este in Top 100 Radio România încă de la lansare. În același timp, “Money, Money”, colaborarea cu Strange Fruits Music, a fost pe locul 3 pe radio în Rusia, iar “Dincolo de Marte” alături de Randi a strâns 7 milioane de ascultări pe YouTube.

Păreri?

Radio Crazy, intermediarul dintre artisti si Mos Craciun – Roxen: Mos Craciun traieste in inocenta

1. Buna. Stai de vorba cu elful Carmen Vasilescu, trimis din partea Radio Crazy, ca sa afle cat de cuminte ai fost anul acesta si ce-ti doresti, drept rasplata, din sacul Mosului.

Hei. Sunt Roxen, tot ajutorul lui Mos Craciun.

2. Ai scris vreodata o scrisoare pentru Mos Craciun? Daca da, ce cuvinte ai asternut pe hartie? Ca el e batran si a inceput sa uite.

Obisnuiam, cand eram mica, sa lucrez o saptamana pentru scrisoarea mosului, era neaparat sa aiba foaia colorata, scris in culori si mult sclipici. Ii ceream toate nimicurile, vedeam la copiii de afara ce cer si faceam de dragul traditiei. La mine venea Mos Craciun in fiecare zi, poate am fost putin spoiled😅.

3. Ma intreaba Mosul daca stii cine este el si unde locuieste. Ce sa-i spun?

Mos Craciun traieste in inocenta, de asta asculta doar copiii.

4. Are o curiozitate si nu scap de el pana nu-i raspund. Ce este spiritul sarbatorilor de iarna si crezi ca mai exista?

Spiritul sarbatorilor de iarna, este puterea de a fi mai buni cu care suntem inzestrati si nasterea lui Iisus, nu taierea porcului, brazilor etc.

5. Mi-a zis sa-ti transmit ca el are multe surprize pentru tine, dar trebuie sa impodobesti bradul ca sa le primesti. L-ai facut?

Eu personal nu mai impodobesc bradul de mult. Este o activitate foarte frumoasa, de familie. Eu inca nu am copii.

6. Cu ce preparate culinare il vei intampina? Care este preferatul tau?

Mcpuisor.

7. Alaturi de cine vei astepta aparitia lui?

Alaturi de pisica mea, Niya.

8. El isi doreste sa vina cu sania, pe zapada, pana la tine. Ce zici, tu vrei sa ninga?

Evident ca as vrea sa ninga, parca nu a mai fost de mult o iarna adevarata.

9. Care este cea mai frumoasa amintire legata de Mos Craciun? El o stie, dar vrea sa-mi povestesti si mie, pentru ca eu sunt cu el doar de 9 ani.

Toate amintirile cu el sunt frumoase.

10. Eu am notat toate cele spuse de tine si voi avea grija sa ajunga in atentia Mosului. Vrei sa-i transmit ceva din partea ta?

Il iubesc mult si il astept 🙂

Killa Fonic și Roxen lansează videoclipul „Crazy VALORANT”

„Crazy VALORANT” este o colaborare mult așteptată dintre cei doi artiști. Atât Killa Fonic, cât și Roxen sunt două dintre cele mai recunoscute voci din România, dar și din spațiul internațional. Roxen se bucură de un hit în Rusia și CIS prin piesa „Money Money”, care momentan este pe locul #7 al difuzărilor pe radio în Rusia. Dupa lansarea piesei, acum vorbim de videoclipul piesei care este un gameplay artistic al jocului. Tonurile dinamice, vibrante și explozive ale scenelor cu cei doi artiști, în combinație cu inserțiile din VALORANT te transpun instant în acțiunea jocului.

Așa cum intuim încă din numele piesei, cei doi artiști se aventurează în Universul VALORANT, jucându-se cu Phoenix și Jett, doi dintre cei mai iubiți agenți ai gamerilor români. Riot Games, dezvoltatorului jocului, i-a susținut pe cei doi soliști în demersul de a crea melodia inspirată din joc.

VALORANT este un shooter tactic competitiv, bazat pe persoanaje care se joacă în două echipe de câte cinci jucători. VALORANT este un joc multiplayer precis și letal, cu gameplay de înaltă fidelitate și un arsenal divers de arme, agenți cu abilități unice și hărți reglate competitiv pentru mii de ore de joc.
Unul dintre cele mai recente proiecte ale Riot Games este serialul animat Arcane, inspirat din League of Legends, cel mai cunoscut joc al companie, ce a fost lansat de curând pe Netflix.

“Fac parte dintr-o generație care a prins ultimele fragmente din jocurile 2D și am crescut odată cu evoluția acestora până astăzi, unde mă pot bucura de viitorul la care visam atunci când eram mic, iar VALORANT nu doar că face asta foarte bine și stimulează amintirile din noi despre caractere cu skill-uri cool care se duelează, VALORANT oferă și o nouă atmosferă cu noi inputs a stilului de joc first person shooter intr-un mix perfect cu ideea de super puteri și ăsta e unul din motivele pentru care ador să îl joc!” a declarat Killa Fonic. “Mă bucur că prin acest proiect am reușit să colaborez cu Roxen, fiind prima noastră piesă, de mine mult asteptată”.

Roxen ne-a spus despre această colaborare că “de foarte mult timp îmi doream să colaborez cu Killa Fonic, iar acum mă bucur foarte mult că lansăm prima noastră piesă. La fel de mult mă bucur și de asocierea cu lumea gaming-ului și VALORANT. Este ceva aproape de sufletul meu și nu s-ar fi putut alinia astrele mai bine. Audiție plăcută!”

Muzica a fost compusă de Killa Fonic și Alex Ghinea (911), iar versurile de către Killa Fonic. Producția piesei a fost asigurată de Alex Ghinea (911). Videoclipul a fost regizat de Bogdan Păun, DOP a fost Alexandru Muresan, iar echipa creativă a fost formată din Andra Marta și Cristina Poszet. Producția a fost realizată de Loops Production.

„Suntem mândri de parteneriatul nostru cu Riot Games, o organizație cu o viziune reciprocă de a oferi cele mai complete experiențe, alături de care am avut rezultate excelente în ultimele luni. De asemenea, suntem încântați să lucrăm cu acești artiști dinamici și inspiraționali, care conduc la creșterea ambițiilor noastre prin modul lor proaspăt și unic de a transmite mesajul VALORANT” declară Pattern Agency.

Killa Fonic are un stil unic în România. Este descris de onestitatea sa brutală și videoclipurile artistice. Are capabilitatea de a se transpune în multiple genuri muzicale cu o lejeritate de neegalat. Killa Fonic a făcut parte din proiectul Șatra B.E.N.Z. cu care a lansat albumele O.$.O.D. 1 si 2. Din 2019 a părăsit grupul și a început cariera exclusiv solo. Toate lansările lui au avut impact asupra zonei urbane, dar o parte din ele au depășit granițele și au fost auzite de publicul mare la TV și Radio. Printre ele putem aminti de „Bambolina” feat. Carla’s Dreams, „Miami Bici”, „Go Gettas” feat. NANE & Azteca &bbno$, „MAMBO”, „Richie Rich”, „NIMENI”, „Lucifer”, „HAOLO” feat. NANE. Pe lângă numele menționate anterior a colaborat cu ADDA, Irina Rimes, Damian Drăghici, Raluka, Smiley, DOC, Connect-R, Liviu Teodorescu, AMI și mulți alții.

Roxen este unul dintre cei mai fresh artiști ai momentului. Cu sute de mii de ascultători în fiecare lună pe Spotify și cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Ultima piesă lansată – “Money Money” – are în acest moment 2.5 milioane de ascultări pe Spotify, iar “Inimă nu fi de piatră” a intrat în Top 100 Media Forest. De asemenea, colaborarea cu DJ Project pentru piesa „Parte din Tine” se află în continuare în playlist-urile radiourilor din România, fiind prezentă în topurile de specialitate.

Păreri?

Randi și Roxen colaborează pentru Dincolo de Marte – o iubire spațială

Randi revine cu o super colaborare alături de Roxen. După o lungă perioadă de teasing pe conturile de social media ale artiștilor, „Dincolo de Marte” își face debutul în Romania cu un mesaj despre emoție pământeană și iubire extraterestră.

“<<Dincolo de Marte>> nu vorbește doar despre iubire, ci și despre atracție și fascinație, care sunt transcedentale și scriu o poveste care leagă două lumi, dincolo de spațiu și timp! El o aduce pe ea pe pământ și iubirea lor devine energia care îi eliberează și care îi face să zboare împreună prin miliardele de galaxii! După ce piesa a fost gata în stadiul de demo, a devenit evident că aveam nevoie de o voce feminină și mi-am dorit să o cânt cu Roxen! Cred că toți din studio am simțit că ea ar fi cea mai potrivită pe piesă. Mă bucur că și ei i-a plăcut piesa la fel de mult și ascultând acum <<Dincolo de Marte>>, e limpede pentru toți că am facut cea mai bună alegere” a declarat Randi despre colaborare.

Versurile au fost compuse de Andrei Ropcea și Roxen, muzica a fost compusă de Andrei Ropcea și Mario Stoica, iar producția piesei a fost făcută de Mario Stoica, Alin Ilieș și Georgian. Videoclipul a fost realizat de Ionuț Trandafir, director de imagine a fost Paul Tatcu, iar scenariul a fost scris de Ioana Stan.

“<<Dincolo de Marte>> pot spune că este piesa mea de suflet și în care mă regăsesc complet. Am îndrăgit-o de la prima ascultare, iar cu timpul am devenit obsedată de ea. Randi și Moretti sunt doi artiști și oameni minunați, cu Randi pot spune că am crescut în fața televizorului și am fost mai mult decât onorată să colaborăm, iar pentru acest lucru îi sunt recunoscătoare” a declarat Roxen.

Randi este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români, atât pe plan local cât și internațional. Ca membru fondator al trupei Morandi, acesta a reușit să aibe un impact major în peste 20 de țări, 8 dintre piesele trupei ajungând locul #1 în topuri naționale și internaționale. Albumul de debut al trupei a fost vândut în peste 2 milioane de exemplare, în timp ce albumul N3XT a fost certificat cu triplu platină în Rusia.

În 2014 Randi a făcut un pas major în cariera sa și a lansat prima piesă în limba română. “Prietena Ta” a devenit cu rapiditate numărul unu în topurile muzicale, Randi lănsând în următorii ani piese ce au adunat peste 380 de milioane de vizulizări pe YouTube cu hit-uri precum “Până Vara Viitoare”, “Visător”, “Dansăm” și “Ochii Âia Verzi”.

Roxen este una dintre cele mai proeminente voci din noua generatie de artisti. Cu sute de mii de ascultători în fiecare lună pe Spotify și zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Printre cele mai cunoscute piese ale artistei se numără “Ce-ti canta dragostea” ce a fost șapte săptămâni pe locul #1 airplay și “Inimă nu fi de piatră” este in Top 100 Radio România încă de la lansare. În același timp, “Money, Money”, cea mai recentă lansare a artistei se află în momentul de față pe locul #7 în topurile Airplay din Rusia.

Păreri?

Killa Fonic și Roxen se alătură gaming-ului prin piesa Crazy VALORANT

„Crazy VALORANT” este o colaborare mult așteptată dintre cei doi artiști. Atât Killa Fonic, cât și Roxen sunt două dintre cele mai recunoscute voci din România, dar și din spațiul internațional. Roxen se bucură de un hit în Rusia și CIS prin piesa „Money Money”, care momentan este pe locul #7 al difuzărilor pe radio în Rusia.

Așa cum intuim încă din numele piesei, cei doi artiști se aventurează în Universul VALORANT, jucându-se cu Phoenix și Jett, doi dintre cei mai iubiți agenți ai gamerilor români. Riot Games, dezvoltatorului jocului, i-a susținut pe cei doi soliști în demersul de a crea melodia inspirată din joc.

VALORANT este un shooter tactic competitiv, bazat pe persoanaje care se joacă în două echipe de câte cinci jucători. VALORANT este un joc multiplayer precis și letal, cu gameplay de înaltă fidelitate și un arsenal divers de arme, agenți cu abilități unice și hărți reglate competitiv pentru mii de ore de joc.

Unul dintre cele mai recente proiecte ale Riot Games este serialul animat Arcane, inspirat din League of Legends, cel mai cunoscut joc al companie, ce a fost lansat de curând pe Netflix.

“Fac parte dintr-o generație care a prins ultimele fragmente din jocurile 2D și am crescut odată cu evoluția acestora până astăzi, unde mă pot bucura de viitorul la care visam atunci când eram mic, iar VALORANT nu doar că face asta foarte bine și stimulează amintirile din noi despre caractere cu skill-uri cool care se duelează, VALORANT oferă și o nouă atmosferă cu noi inputs a stilului de joc first person shooter intr-un mix perfect cu ideea de super puteri și ăsta e unul din motivele pentru care ador să îl joc!” a declarat Killa Fonic. “Mă bucur că prin acest proiect am reușit să colaborez cu Roxen, fiind prima noastră piesă, de mine mult asteptată”.

Roxen ne-a spus despre această colaborare că “de foarte mult timp îmi doream să colaborez cu Killa Fonic, iar acum mă bucur foarte mult că lansăm prima noastră piesă. La fel de mult mă bucur și de asocierea cu lumea gaming-ului și VALORANT. Este ceva aproape de sufletul meu și nu s-ar fi putut alinia astrele mai bine. Audiție plăcută!”

Muzica a fost compusă de Killa Fonic și Alex Ghinea (911), iar versurile de către Killa Fonic. Producția piesei a fost asigurată de Alex Ghinea (911).

„Suntem mândri de parteneriatul nostru cu Riot Games, o organizație cu o viziune reciprocă de a oferi cele mai complete experiențe, alături de care am avut rezultate excelente în ultimele luni.  De asemenea, suntem încântați să lucrăm cu acești artiști dinamici și inspiraționali, care conduc la creșterea ambițiilor noastre prin modul lor proaspăt și unic de a transmite mesajul VALORANT” declară Pattern Agency.

Killa Fonic are un stil unic în România. Este descris de onestitatea sa brutală și videoclipurile artistice. Are capabilitatea de a se transpune în multiple genuri muzicale cu o lejeritate de neegalat. Killa Fonic a făcut parte din proiectul Șatra B.E.N.Z. cu care a lansat albumele O.$.O.D. 1 si 2. Din 2019 a părăsit grupul și a început cariera exclusiv solo. Toate lansările lui au avut impact asupra zonei urbane, dar o parte din ele au depășit granițele și au fost auzite de publicul mare la TV și Radio. Printre ele putem aminti de „Bambolina” feat. Carla’s Dreams, „Miami Bici”, „Go Gettas” feat. NANE & Azteca &bbno$, „MAMBO”, „Richie Rich”, „NIMENI”, „Lucifer”, „HAOLO” feat. NANE. Pe lângă numele menționate anterior a colaborat cu ADDA, Irina Rimes, Damian Drăghici, Raluka, Smiley, DOC, Connect-R, Liviu Teodorescu, AMI și mulți alții.

Roxen este unul dintre cei mai fresh artiști ai momentului. Cu sute de mii de ascultători în fiecare lună pe Spotify și cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Ultima piesă lansată – “Money Money” – are în acest moment 2.5 milioane de ascultări pe Spotify, iar “Inimă nu fi de piatră” a intrat în Top 100 Media Forest. De asemenea, colaborarea cu DJ Project pentru piesa „Parte din Tine” se află în continuare în playlist-urile radiourilor din România, fiind prezentă în topurile de specialitate.

Păreri?

Roxen surprinde cu o colaborare alături de NANE pentru “Strada ta”

Roxen a pregătit pentru susținătorii ei o super colaborare alături de NANE. “Strada ta” este o surpriză pentru grupurile de fani ale ambilor artiști și cu siguranță va sta pe buzele tuturor pentru o multă vreme. Piesa vorbește despre o iubire neîmpărtășită a doi oameni ce ar fi avut lucruri să-și spună, dar s-au sincronizat greșit.

Versurile și muzica au fost compuse de către Nane, Roxen și Alex Cotoi, iar de producția piesei s-a ocupat Alex Cotoi. Vizualul piesei a fost făcut de VÂNĂ Animation Studio prin Mihai Sighinaș.

“În urmă cu un an am primit vestea că urmează să am o sesiune cu Nane, și chiar vreau să spun, că am fost foarte fericită că se va întâmpla asta. Sesiunea respectivă a fost un real succes, căci am reușit să ducem la bun sfârșit doua piese. Nane este un om super profesionist, mi-a simțit frica, pentru că eram la început de drum,a avut răbdare și am putut face treabă ca o echipă, împreună cu Alex Cotoi. M-am bucurat enorm de tare când am aflat că urmează să lansăm piesa.” a declarant Roxen despre colaborare.

„Cred că în ziua aia aveam în cap “I just called to say I love you”, de la Stevie Wonder. Nu am nicio idee de ce, foarte random. Dar cred că de acolo mi-a venit ideea să scriu “Am trecut pe strada ta”. Având-o și pe Roxen în studio, mi-am dat seama că ar suna mult mai bine din gura ei, versurile refrenului. A fost fun și challenging să scriu atât pentru mine, cât și pentru ea, strofele fiind ca un fel de dialog. Și ea a cooperat și m-a ajutat cu câteva versuri, mi se pare important să sune și a ea textul de pe piesă.” A spus NANE.

Nane este unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale. Cu o carieră de 15 ani, a reușit să-și adapteze compozițiile la schimbările timpului și a primit aprecierea fanilor si a breslei sale. Piesele lui au adunat sute de milioane pe YouTube, iar pe platformele de streaming este unul dintre cei mai ascultați români.

Roxen este unul dintre cei mai fresh artiști ai momentului. Cu sute de mii de ascultători în fiecare lună pe Spotify și cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Ultima piesă lansată – “Money Money” – are în acest moment 2.5 milioane de ascultări pe Spotify, iar “Inimă nu fi de piatră” a intrat în Top 100 Media Forest. De asemenea, colaborarea cu DJ Project pentru piesa „Parte din Tine” se află în continuare în playlist-urile radiourilor din România, fiind prezentă în topurile de specialitate.

Păreri?

Roxen, DMNDS si Strange Fruits, colaborare fresh pentru single-ul „Money Money”

Roxen revine cu un nou single, in colaborare cu DMNDS si Strange Fruits. „Money Money” este o piesa vesela, despre iubire, distracție si, in special, despre cum, chiar daca banii nu aduc fericirea, poti sa ii folosesti sa cumperi lucruri care te fac fericit.

„Imi doresc ca oamenii sa se simta bine ascultandu-mi muzica, si poate sa atraga in viata lor ceea ce isi doresc. In ultima perioada am ajuns intr-o stare de fericire imensa pe care vreau sa o impart cu toata lumea. Pentru mine asta reprezinta Money Money: good vibes, happiness and the law of attraction” a spus Roxen.

Compusa de catre Gustav Nyström, Kristin Carpenter, Alex Ghinea si Marcus White si produsa de către Gustav Nyström și Rasmus Budny, piesa se bucura si de un videoclip colorat, pentru catre artista a lucrat cu Isabella Szanto, Roberto Stan si Loops Production.

Roxen a reusit sa capteze atentia publicului datorita timbrului sau unic. Lansari precum: „Ce-ti Canta Dragostea”, „You Don’t Love Me” feat. Sickotoy, „Parte Din Tine” feat. DJ Project și „Spune-mi” au intrat in toate topurile nationale de la radio si TV, ajungand unele dintre cele mai difuzate piese ale momentului.

Proiectul DMNDS s-a bucurat de un succes enorm odata cu lansarea single-ului “Sexy Black”, reusind sa aiba peste 25 de milioane de stream-uri pe Spotify datorita playlist-urilor importante in care piesa s-a regasit, cum ar fi New Music Friday, Motivation Mix, Dance Party sau Viral Charts. Succesul lor nu s-a oprit aici, motiv pentru care piesa “Seven Nation Army” a ajuns pe pozitia 6 în Top 200 Shazam Discovery France, evolutia in lumea muzicii dance fiind constanta si din ce in ce mai vizibila.

Strange Fruits este un proiect muzical cunoscut la nivel international, cu peste 3.5 miliarde de streamuri pe Spotify si milioane de vizualizari pe YouTube. Lansari precum: „Calabria” feat. Lujavo & Nito-Onna, „Seven Nation Army” feat. KOYSINA, „Blue (Da Ba Dee)” si „Sweet Dreams (Are Made Of This)” sunt doar cateva dintre cele mai populare piese ale proiectului.

Păreri?

Roxen lansează remake-ul celebrei piese „Inimă nu fi de piatră”

Roxen revine în atenția fanilor cu o nouă lansare, de data aceasta cu un remake al celebrului cântec „Inimă nu fi de piatră”, interpretat de către Corina Chiriac. Ideea a luat naștere odată cu videoclipul postat de Roxen pe platforma TikTok unde, în urma cover-ului făcut, a primit extrem de multe mesaje pentru a lansa o variantă întreagă a piesei.

Aprecierile fanilor nu au întârziat să apară, motiv pentru care în scurt timp s-au strâns peste un milion de vizualizări, sunetul fiind folosit de peste 50.000 de utilizatori ai platformei. Din acest punct până la a face o variantă completă a piesei a fost doar un pas. În urma mesajelor primite, Roxen a intrat în studio alături de Alex Cotoi și Irina Rimes pentru a oferi piesei un vibe nou și adaptat versiunii originale realizate de Harry Negrin și Edmond Deda. Această versiune a piesei a fost ascultată și aprobată de către moștenitorii legali ai celor doi autori.

„ „Inima” e o piesă foarte dragă mie și care are multă istorie personală în spate. Mama “m-a introdus” în genul ăsta de muzică atunci când eram mică, iar să am ocazia să o cânt în contextul Cerbul de aur, cu Corina Chiriac prezentă, a fost unul dintre cele mai importante momente din cariera mea de până acum. La finalul zilei, Inima este dedicată fanilor și tuturor oamenilor care s-au regăsit în ea, pentru că ei au făcut-o populară și m-au convins să o lansez în această versiune.”

Roxen este unul dintre cei mai fresh artiști ai momentului. Cu peste 500.000 de ascultători în fiecare lună pe Spotify și cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Prima ei lansare, „Ce-ți cântă dragostea”, a dominat topurile muzicale radio și TV săptămâni la rând, devenind cea mai ascultată piesă, respectiv cel mai ascultat artist al momentului. În urma rezultatelor notabile obținute încă de la începutul carierei, Roxen s-a bucurat de susținerea label-ului Warner Music pentru lansarea single-ului „How to break a heart” și pentru colaborarea cu Alexander Rybak pe piesa „Wonderland”. De asemenea, colaborarea cu DJ Project pentru piesa „Parte din Tine” se află în continuare în playlist-urile radiourilor din România, fiind prezentă în topurile de specialitate.

Păreri?