Vesti spumoase despre Champagne Papi – Drake egaleaza recordul lui Usher

Odata cu implinirea a fix noua saptamani de cand „In My Feelings” sta in fruntea clasamentului Billboard Hot 100, Drake reuseste performanta de a egala recordul stabilit de Usher in 2004- primul artist barbat care a ocupat timp de 48 de saptamani locul intai in Billboard Hot 100 intr-un singur an.

Reusita lui Drake se datoreaza celor trei mari hit-uri ale sale: „God’s Plan”, „Nice For What” si „In My Feelings”.

Mandrindu-se cu o cariera de succes, sase piese #1 si un total de 48 de saptamani petrecute pe prima pozitie in Hot 100, Drake devine unul dintre cei mai prolifici artisti din peisajul muzical actual.

Nu doar ca Drake egaleaza performanta lui Usher din 2004, dar, prin intermediul celor sase single-uri #1 intregistrate in cariera sa, il si depaseste pe acesta, apropiindu-se cu pasi siguri de recordul incredibil stabilit de Mariah Carey (18 piese pe prima pozitie in Hot 100, 79 de saptamani).

Albumul “Scorpion”, care contine piesa “In My Feelings”, poate fi descarcat si ascultat aici: https://umusic.lnk.to/ScorpionPR

Pareri?

Record dupa record pentru Dorian Popa: primul artist roman care intra in topul Spotify – Romania Top 50 cu piesa „Hatz”

3.000.000 de vizualizari pe YouTube in doar 5 zile de cand a fost lansata si locul 22 in topul Spotify – single-ul „Hatz”, lansat de catre Dorian Popa, alaturi de Shift”, cucereste internetul si intra in istoria platformelor de streaming din Romania.

Dorian & Shift sunt primii artisti romani care intra in topul Spotify, la 4 luni de cand celebra platforma a fost lansata in tara noastra.

In plus, piesa „Hatz” este melodia momentului si pe YouTube: primul loc in topul YouTube Trending, peste 20.000 de comentarii si 140.000 de like-uri. Shift este vinovat de compozitia si productia piesei, care a luat nastere dupa ce interjectia folosita de catre Dorian a devenit virala.

Videoclipul a fost filmat de catre Dan Petcan, iar alaturi de Shift si Dorian ii mai vedem pe vlogger-ul Selly, dar si pe Flavia Mihasan, care se integreaza perfect in peisajul de vara.

Dorian a creat o comunitate imensa pe canalul sau de YouTube, pe care a lansat in urma cu cateva luni single-ul „Cand lumea e rea”, in colaborare cu Ioana Ignat. Intr-un timp foarte scurt, Dorian Popa a reusit sa depaseasca 600.000 de abonati, iar vlogurile zilnice pe care le posteaza aduna cateva sute de mii de vizualizari si intra instant in topul YouTube Trending.

Cu milioane de vizualizari pe YouTube la single-urile sau colaborarile lansate, precum “Buze” (feat What’s Up), „Buna, ce mai zici?”, “Sare pe rana” (feat Ruby) etc, Dorian Popa reuseste de fiecare data sa surprinda prin track-uri si videoclipuri inedite. Pe langa piesele lansate, Dorian Popa face parte de 4 sezoane din juriul emisiunii concurs “Next Star”.

Pareri?

Un nou record: Cleopatra Stratan, de 10 zile numarul 1 in trending

A furat sufletul a milioane de fani cu noua sa piesa, detine nu mai putin de sase recorduri mondiale si este de 10 zile #1 in trending: Cleopatra Stratan, copilul minune al anilor 2000, se bucura de un succes continuu. Cel mai recent single al artistei este pe locul intai in topul celor mai populare clipuri din Romania si a adunat deja peste 7.000.000 de vizualizari pe YouTube.

“Te las cu inima” a transformat povestea inocenta de dragoste a copilariei intr-o poveste de dragoste a adolescentei. Videoclipul piesei este regizat de Roman Burlaca si se desfasoara pe peronul unei gari, locul despartirilor si al reintalnirilor. In clip, la fel ca si in versurile piesei, apar mai multe elemente care se regasesc si in clipul „Ghita” si arata evolutia Cleopatrei Stratan de la copilarie la adolescenta de astazi.

Cu un nume recunoscut la nivel mondial, Cleopatra Stratan a avut succes inca de la varsta de 3 ani, cand hit-ul ei, „Ghita”, s-a auzit inclusiv in tari ca Japonia, Spania si Mexic. Din anul 2008, Cleopatra Stratan are si propria ei papusa, iar in anul 2009 este inclusa de site-ul oddee.com in topul copiilor minune, unde ocupa locul 4. Cel mai recent single pe care si-a facut auzita vocea este „Mami”, piesa lansata in anul 2017 de Cezar Stratan, fratele Cleopatrei.

Artista nascuta in Republica Moldova are in palmares sase recorduri mondiale: cel mai tanar artist care a lansat un album de succes, cel mai tanar interpret care a sustinut un concert live de doua ore in fata unui public numeros, cel mai bine platit artist care a primit 10.000 de euro pentru o singura piesa, cel mai tanar interpret care a primit trei premii MTV, cel mai tanar interpret care a avut un hit no.1 la nivel national si cel mai tanar cantaret de succes.

Pareri?

Andra stabileste noi recorduri pe internet cu “Sudamericana”

Cifre impresionante pentru piesa “Sudamericana” in doar 2 zile de cand a fost lansata: 1.000.000 de vizualizari in primele 30 de ore, a intrat in YouTube Trending Romania in doar 6 ore, a ajuns pe primul loc in doar 2 zile, iar la 3 zile de cand a fost facuta publica, piesa „Sudamericana” are deja 2.500.000 de vizualizari pe canalul Andrei.

Si performantele piesei nu se opresc aici. Andra a intrat in YouTube Trending in Franta, Germania, Italia sau Franta. In plus, au aparut deja sute de cover-uri si remix-uri pe YouTube, dar si foarte multe coregrafii. Artista reitereaza succesul avut cu hitul „Without You”, piesa lansata alaturi de David Bisbal, mai ales ca este pentru a doua oara cand Andra canta in limba spaniola.

Proiectul Pachanga a intrat în topurile din Europa datorita hitului “Loco”, in 2006. Succesul acestui single, dar si al “Close to you” si “Caliente” le-au adus membrilor concerte in intreaga lume. A urmat apoi o perioada in care cei doi componenti, pe atunci Jay del Alma și Rico, s-au concentrat pe carierele solo. In 2015, a aparut noul album Pachanga in noua formula, adica Jay del Alma si MC Sesman.

Andra are o cariera muzicala de 17 ani si a lansat pana acum 13 albume. Ea face parte din doua dintre cele mai iubite si mai urmarite formate de televiziune, Romanii au talent si Vocea Romaniei Junior. Este unul din cei mai urmariti artisti pe retelele de socializare, avand 3,48 milioane fani pe Facebook, peste 1 milion pe Instagram si 1.2 milioane de abonati pe YouTube.

Pareri?

RECORD DE SPECTATORI PENTRU UN FILM DOCUMENTAR ROMANIA NEÎMBLÂNZITĂ A ADUS 14.451 DE SPECTATORI ÎN CINEMATOGRAFE ÎN PRIMUL WEEKEND

14.451 spectatori au ales să vadă la cinema în acest weekend (13-15 aprilie 2018) filmul documentar România neîmblânzită, un proiect unic despre țara noastră, cu imagini spectaculoase din locuri surprinzătoare, narat în limba română de Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai iubiți actori ai României.

Filmul România neîmblânzită a reușit să aducă un număr record despectatori în primul weekend al lansării sale în cinematografe. Cu o campanie fără precedent în țara noastră pentru un film documentar (românesc), producția a fost programată în peste 70 de săli de cinema din 37 de orașe și a trezit interesul unui numar copleșitor de români, indiferent de vârstă.

Filmul a avut alături personalități marcante din țara noastră, care si-au manifestat susținerea și entuziasmul față de acest proiect. Iată doar câteva dintre declarațiile lor după vizionarea filmului.

“Emoționant, tulburător. Iar muzica se contopește armonios cu momentele de crescendo. Formidabil. ” – Margareta Pâslaru, cântăreață

“Un cadou minunat pentru noi și pentru țara noastră la împlinirea celor 100 de ani.” – Andreea Răducan, campioană mondială și olimpică la gimnastică

“Un film așa cum nu ați mai văzut niciodată despre țara aceasta și o radiografie a ceea ce încă mai este acum, o capsulă a timpului ce va funcționa ca o probă pe baza căreia vom fi judecați în viitor.” – Alex Găvan, alpinist

Păreri?

Katy Perry a primit 3 discuri de diamant si a stabilit un nou record

Katy Perry este primul artist din istorie care primeste 3 discuri de diamant, pentru succesul hiturilor “Roar”, “Dark Horse” si “Firework”.

In cadrul turneului “Witness”, Katy Perry a sustinut un concert in Washinton D.C., unde a fost premiata de catre RIAA (Recording Industry Association of America) cu 3 discuri de diamant pentru cele 3 single-uri, care au peste 10 milioane de streamuri fiecare.

De-a lungul timpului, 22 de piese lansate de Katy Perry au fost certificate RIAA, iar 3 albume au primit discul de platina. Recordurile sale nu se opresc aici. Katy este singura artista cu 4 videoclipuri ce au depasit 1.000.000.000 de vizualizari fiecare pe YouTube, cel mai recent album al artistei, “Witness”, a devenit no. 1 in topul Billboard 200, iar in acelasi timp a devenit cel mai bine clasat material discografic al unei artiste, din 2017.

In plus, albumul “Witness” a ocupat primul loc si in topul iTunes din 46 de teritorii.

Albumul “Witness” este disponibil online, aici: https://UMR.lnk.to/WitnessPR

Ce parere aveti?

Irina Rimes un nou record! Artista are 3 piese in trending pe Youtube!

Irina Rimes, una dintre cele mai apreciate artiste din Romania si premiata pentru cel mai bun debut in 2016 a ajuns la o performata unica.

Irina este prima artista in momentul de fata din Romania care are trei piese ce apar in tendintele Youtube in acelasi timp. Este vorba despre “Cupidon” lansata in colaborare cu Guess Who, “Stai langa mine”, o piesa lansata impreuna cu trupa Vunk si “My Favourite Man”, cel mai recent single al artistei.

Cu o asemenea performanta se poate spune ca Irina Rimes, artista care ne-a cucerit cu single-ul “Visele”, trilogia muzicala “Iubiri Secrete” si “Ce s-a intamplat cu noi”, va domina topurile muzicale.

Lansat sapatamana trecuta, hit-ul “My Favourite Man” al carui videoclip este filmat in Barcelona a strans in doar cateva zile sute de mii de vizualizari si a ajuns viral in mediul online.

In plus, artista s-a remarcat si pe plan international dupa ce a semnat un contract cu Universal Music Franta si a lansat piesa “Vivons Les”, interpretarea in limba franceza a single-ului “Visele”. Pe viitor, Irina pregateste doua albume ce vor fi lansate pe teritoriile francofone.

De asemenea, Irina Rimes s-a facut remarcata sip e continentul asiatic, mai exact in Kazahstan, acolo unde a fost premiata la festivalul „Astana Dausy Music Awards” alaturi de Dj Sava pentru piesa “I Loved You”.

Un multitalent deosebit, o voce calda, cu un sound aparte, plina de emotie, ce trece dincolo de ecranul televizorului sau de boxa radioului, Irina Rimes este un artist din portofoliul Quantum Music.

Quantum Music, casa de discuri cu care si-a inceput Irina Rimes cariera muzicala, este primul label boutique din Romania, care descopera si aduce laolalta talente de pretutindeni, carora le pune la dispozitie o echipa valoroasa, cu experienta, care ii sustine pe tot parcursul lor muzical.

Ce parere aveti? Care piesa va place mai mult?

Irina Rimes- “My Favourite Man”:

https://www.youtube.com/watch? v=WeCckFjG3VU

Vunk feat. Irina Rimes – “Stai langa mine”:

https://www.youtube.com/watch? v=eWGv7q36BVw

Guess Who feat. Irina Rimes- “Cupidon”:

https://www.youtube.com/watch? v=vyjdo1aHvdk

INNA stabilește un nou record pe YouTube: 2 miliarde de vizualizări pe propriul canal

INNA stabilește un nou record pe YouTube: artista tocmai a depășit 2 miliarde de vizualizări pe propriul canal.

În total pe YouTube (adică și pe alte canale), se apropie de 3 miliarde de vizualizări, poziționându-se pe locul 73 în lume. Ea a depășit artiști precum Wisin, Akon, Sean Paul, Madonna, Lana del Rey, Kanye West, Lil Wayne, Justin Timberlake, Mariah Carey, will.i.am.

De curand, artista a ajuns la 3 milioane de abonati pe propriul ei canal de YouTube, devansând artiști precum Madonna, Robbie Williams sau Rita Ora.

https://www.youtube.com/user/InnaRomania

“Nu pot decât să fiu fericită pentru că muzica îmi este apreciată, că fanii urmăresc videoclipurile mele și că îmi ascultă piesele. Le mulțumesc și nu pot decât să îi asigur că urmează și mai multă muzică”, a declarat INNA.

Cei care intra pe canalul de YouTube INNA pot gasi: filmari de pe scenele lumii, unde artista sustine concerte, imagini backstage de la sedinte foto, filmari, viata de turneu, sesiuni live, videoclipuri oficiale, proiecte speciale, piese care au devenit hituri la nivel mondial, colaborari cu artisti precum Pitbull, JBalvin, Daddy Yankee, Yandel.

INNA a filmat numeroase sesiuni live devenite virale pe Internet – Rock the Roof – INNA canta cu bandul pe acoperisurile celor mai inalte cladiri din cele mai mari orase din lume: Paris, Londra, Mexico City, Istanbul, Venice Beach in Los Angeles, dar si Bucuresti, Rock the Street, Grandma Session, On the Road – imagini din turneele INNEI in toata lumea.

Pe Facebook, are peste 11 milioane de fani (mai multi decat numarul de utilizatori de Facebook din Romania), pe Twitter peste 1.3 milioane de followers si 1.7 milioane de followers pe Instagram.

Cel mai recent single al INNEI “Ruleta” are aproape 80 de milioane de vizualizări în două luni și jumătate, un record pentru artistă.

INNA va lansa un EP cu piese in limba engleza si spaniola, o parte din ele compuse chiar de ea.

Global Records este una dintre principalele case de discuri din Romania care reprezinta artisti de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nuca, GJan, Karmen, Lucia, Mira, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek.

Asadar, acestea fiind spuse, va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Record pentru Noaptea Tarziu: Cei trei vloggeri au adunat 1.000.000 de abonati pe canalul oficial de YouTube

Noaptea Tarziu se bucura de un nou record: canalul oficial de YouTube al vloggerilor a depasit 1.000.000 de abonati. In plus, acestia se mentin pe pozitia intai in topul canalelor romanesti de vlogging, din ultimii trei ani.

“Nu putem exprima ceea ce simtim! Sunt niste sentimente pe care nu le-am mai trait pana acum si efectiv, nu cred ca exista cuvinte care sa le poata explica! Secunda in care numarul de abonati a ajuns la un milion, a fost efectiv ca o explozie interiora pe care am simtit-o cu totii, a fost un moment extraordinar de sensibil. Ne uitam unii la altii si incercam sa ne controlam emotiile si lacrimile. Acum, cred ca niciunul dintre noi nu simte cu adevarat incarcatura celor 1 milion de abonati pentru ca inca suntem in starea aia de euforie, dar un lucru e sigur: acesti oameni ne-au ambitionat si mai mult si suntem pregatiti sa le oferim in continuare lucruri de calitate, facute cu dragoste. Avem multe surprize pregatite pentru voi!”, declara vloggerii de la Noaptea Tarziu.

Cuza, Emi si Cucu, asa cum sunt cunoscuti in mediul online, formeaza proiectul Noaptea Tarziu. In cei trei ani de activitate, Noaptea Tarziu a lansat peste 190 de videoclipuri printre care peste 80 de piese parodiate. Clipurile au generat peste 288 de milioane de vizualizari si nenumarate reactii pozitive. Videoclipul cel mai vizualizat de pe canalul de YouTube al baietilor este “Sunt un cocalar”, care a generat peste 25 de milioane de vizualizari. In plus, peste 70 de videoclipuri urcate pe canalul de YouTube al vloggerilor depasesc un million de vizualizari. Recent, Noaptea Tarziu a lansat piesa si clipul ”Ne rupem vara”, care parodiaza „Vai Embrazando” de la MC Zaac si MC Vigary. In iunie, baietii au colaborat cu trupa Voltaj pentru “Cred ca-s HIP”, o piesa catchy, de vara, cu un clip transit.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu drag sa-mi spuneti impresiile voastre. Enjoy!

Cat Music stabileste un nou record: 4 miliarde de vizualizari pe YouTube

Casa de discuri Cat Music reuseste sa stabileasca un nou record: canalul oficial de YouTube al label-ului a depasit 4 miliarde de vizualizari. Astfel, Cat Music isi consolideaza pozitia de lider in topul canalelor romanesti pe YouTube. Incredibila cifra vine la aproximativ 10 luni de cand canalul a atins pragul de 3 miliarde de vizualizari. Astfel, acesta se pozitioneaza pe locul 128 in clasamentul general la nivel mondial si pe locul 59 in categoria „Muzica”.

Cele mai vizualizate clipuri de anul acesta de pe canalul de YouTube Cat Music sunt: Delia & Macanache – „Ramai cu bine” (19,4 milioane de vizualizari), The Motans feat. Delia – „Weekend” (19,1 milioane de vizualizari) si What’s UP – „La tine” (18,9 milioane de vizualizari). Cel mai vizualizat clip de pe canalul de YouTube este „Dalinda”, al lui Alex Mica, cu peste 69 de milioane de vizualizari, urmat de clipul piesei „Laugh Till You Cry”, interpretata de Faydee si Lazy J, cu peste 58 de milioane de vizualizari.

Fata de aceeasi perioada a anului trecut, Cat Music are cu aproape 1 milion de abonati mai mult: 3,4 milioane de abonati in prezent, fata de 2,5 milioane in vara lui 2016. Aceasta cifra pozitioneaza canalul de YouTube al casei de discuri Cat Music pe primul loc in topul canalelor din Romania cu cei mai multi abonati.

Acestea fiind spuse, noi le dorim sa lanseze tot mai multe hituri pentru a obtine si mai multe vizualizari!