Cezar Guna lansează piesa Badum Tss, împreună cu Killa Fonic și REALM

Badum Tss îi aduce Cezar Guna, Killa Fonic și REALM împreună într-o colaborare care rămâne imediat întipărită în minte. Beat-urile fresh ale piesei și vocile artiștilor se completează perfect, iar rezultatul este unul care creează dependență.

Piesa a fost compusă de Cezar Guna, Killa Fonic și REALM, scrisă de Cezar și Killa și produsă de REALM.

Cezar Guna avea deja ideea piesei, însă trebuia să prindă contur, iar acest lucru s-a întâmplat rapid cu ajutorul lui Realm și al lui Killa. “Când am venit cu ideea acestei piese, am plecat de la gluma <<Badum tss>> și i-am spus lui REALM că așa se va numi. După câteva ore de încercări, lucrurile s-au legat. În general, când intrăm în sesiuni, încercăm tot felul de chestii, dar acum a fost diferit, am avut ideea bună de la început. La câteva săptămâni după, Realm i-a arătat piesa lui Killa și i-a plăcut foarte tare. După câteva luni, am avut o sesiune și cu Killa, a trasa strofa lui, iar piesa a devenit mult mai bună și am decis s-o lansăm. Mi-a plăcut tare strofa lui și m-a surprins în același timp, pentru că nu îl mai auzisem să cânte în engleză”, a spus Cezar Guna.

După colaborarea cu Smiley pentru piesa Lasă inima să zbiere, Killa Fonic revine cu o surpriză pentru fani și o premieră, o piesă în engleză. “Sunt hyped deoarece e un banger monstru, dar și pentru ca e primul meu strike in limba engleză. Cezar are un timbru special și este super creativ, la fel și REALM. Am multă chimie cu ei”, a spus Killa.

“Ne-am dorit să facem o piesă hip-hop de club, ceva simplu, în genul celor pe care le ascultăm la Cardi B, Tyga sau Post Malone. Chiar dacă ideea a apărut în 2019, am revenit asupra ei de curând, iar lucrurile s-au legat acum. A durat puțin până am găsit refrenul, dar în final avem un rezultat foarte bun. Iar faptul că este prima piesă a lui Killa în limba engleză, iar eu am contribuit la asta, e o nebunie. E cu siguranță ceva nou pentru România și ne dorim să ajungem cu piesa și în alte țări”, a spus REALM.

Păreri?

REALM, Cezar Guna și Rico888 vorbesc despre trecutul lor în piesa Changed me

REALM, Cezar Guna și Rico888 lansează Changed me, o piesă cu versuri oneste și vulnerabile, care spune trei povești emoționante, despre suferință și putere, bazate pe trăirile și experiențele artiștilor. Changed me are un mesaj înălțător, care dă încredere și optimism, sentimentul că orice este posibil și că orice perioadă grea poate fi depășită.

“După ce am încercat câteva idei, împreună cu Cezar, am decis să vorbim despre trecutul nostru și cum ne impactează viețile, cu povești și perspective diferite. A fost extrem de dificil să vorbim despre astfel de lucruri, a fost emoționant pentru noi, dar am fost deschiși și ne-am dat seama că asta ne-ar putea ajuta să depășim frica de a vorbi despre lucruri de genul acesta. Apoi am avut o sesiune și cu Rico, pe care l-am întrebat dacă ar vrea să se alăture proiectului. A rezonat instant cu piesa, așa că aici suntem”, a declarat REALM.

“Nu am fost capabil până acum să vorbesc deschis despre trecutul meu, dar REALM m-a convins să facem o piesă reală și sinceră. A fost dificil să scriu, moartea tatălui meu a fost cel mai greu moment din viața mea și nu e deloc ușor să vorbesc despre asta. Tot ce am spus în versuri este real, iar acest lucru face piesa să fie una specială și emoționantă. Acum, în decembrie, se împlinesc 7 ani de când el nu mai este, așa că îi dedic melodia tatălui meu. Faptul că îi am pe REALM și Rico alături face totul mult mult mai special și îmi dă senzația că nu mai lupt singur”, a spus Cezar Guna.

“Când am auzit prima dată piesa, mi-a plăcut mult beat-ul, iar partea lui Cezar m-a atins tare, este foarte personală și încărcată de emoție. Nu este ușor să vorbești despre astfel de lucruri, mai ales într-o piesă. Asta am făcut toți trei, ne-am adus în față experiențele din trecut, pentru a lega întreaga poveste”, a declarat Rico888.

Cei trei artiști se completează perfect și împreună aduc o piesă încărcată de emoție, având curajul să-și prezinte trecutul și momentele care i-au marcat.

Păreri?

Spania ’99 și REALM lansează Me Oyes, o piesă trap cu un vibe misterios

Spania ’99 revine cu o nouă piesă, feat. REALM, Me Oyes, ale cărei versuri în limba spaniolă dau o notă senzuală și plină de mister sound-ului. Este o melodie de stare, iar vocea lui Spania ’99 aduce un beat profund de trap.

Piesa a fost compusă de Spania ’99 și REALM, versurile au fost scrise de Spania ’99, iar producția a fost realizată de REALM.

“Me Oyes e prima mea piesă integrală în spaniolă, un monolog despre forța asta divină care mișcă tot și e peste tot. Mă bucur foarte mult că într-o sesiune cu fratele Angelo (REALM) am reușit să-i dăm o formă concretă, muzical vorbind. E un producător care se mulează bine pe film și îl apreciez mult. Cheers!”, a spus Spania ’99.

“Piesa Me Oyes a fost compusă anul trecut, în prima mea sesiune cu Spania ’99, care a decurs foarte bine. El a trăit mulți ani în Spania, eu la fel, așa că ne-am înțeles perfect și ne-am dorit să aducem un vibe fresh cu această melodie, nu un trap generic. Eu m-am inspirat de la artiști puerto ricani cunoscuți în toată lumea, cum ar fi Bad Bunny și Bryan Myers, iar rezultatul este cel pe care-l puteți asculta acum”, a declarat REALM.

Spania ’99 (Andrei Mateos) se inspiră din poveștile complicate și dure de viață, în timp ce ritmul pieselor sale au influențe flamenco, stilul reprezentativ țării din care provine, Spania, dar și urban rap, cu un sound hip hop puternic. Provenind dintr-o familie dezbinată, Andrei a fost nevoit încă de mic să facă față sărăciei și barierelor sociale. A reușit să treacă peste toate greutățile cu ajutorul atitudinii sale pozitive și astfel și-a dezvoltat propria lui filosofie, pe care o redă în versurile sale, într-un mod direct și extrem de sincer. Este un artist cameleonic și, de-a lungul timpului, a lucrat cu producători faimoși, care abordează diferite genuri muzicale.

REALM este unul dintre cei mai talentați tineri producători din România, vine din Mediaș și și-a început cariera în muzică demonstrându-și calitățile de songwriter și producător. După ce și-a lansat prima piesă în 2016 pe Soundcloud, Angelo Michael “REALM” Trimbitas nu s-a uitat nicio clipă înapoi, ci s-a concentrat pe dezvoltarea unui stil unic. A avut colaborări cu Bass Nation, Trap Nation și Lowly Palace, iar la scurt timp după ce a absolvit școala de producție muzicală Ableton, a început să lucreze cu Global Records și s-a mutat în București.

Păreri?

Cezar Guna și REALM lansează piesa Pow Pow, aleasă de fani pe social media

În urma unui poll realizat de Cezar Guna pe Instagram, în care urmăritorii lui au trebuit să aleagă dacă următoarea piesă lansată va fi în engleză sau în română, artistul și REALM au decis ca Pow Pow este melodia câștigătoare.
Pow Pow este o piesă fun, al cărei proces de creație a reprezentat o adevărată distracție pentru artiști și care a luat naștere rapid. “Când Angelo a pus mâna pe clapă i-a ieșit armonia de bază și de acolo am ținut-o tot așa. Eu am scris versurile foarte repede și, în urma poll-ului de pe Instagram, am lansat această piesă”, spune Cezar Guna.

Piesa a fost compusă de Cezar Guna și REALM, scrisă de Cezar, iar producția a fost realizată de REALM.

“Inițial, piesa nu se ducea atât de departe, are cam patru schimbări de tempo, deoarece am vrut să facem ceva diferit. Pe la jumătatea piesei intră David Ciente pe ușă și întreabă <<Ce faceți, mă?>>, am decis să-l lăsăm pe piesă, ni s-a părut fun. Pow Pow este un experiment, dar ne bucurăm dacă vă place. Ne-am dorit să fie o piesă repetitivă, să fie un refren, și mi se pare super tare, dă energie, pentru că se schimbă tempo-ul și crește din ce în ce mai mult. La final e mega energie și ne place mult treaba asta”, a spus Cezar Guna.

Păreri?

Cezar Gună lansează “GATTI” feat. REALM

Cezar Gună revine cu o nouă piesă în colaborare cu REALM care se numește “GATTI”, compusă de Cezar Gună și REALM și produsă de REALM.

“GATTI” este o combinație perfectă între beat-urile trap ale lui REALM, pline de energie și jucăușe și vocea extraordinară a lui Cezar Gună.
Încă de la lansare, piesa “GATTI” a fost inclusă în două topuri Apple Music: Future Hits #7 și New Music Daily #12.
Anterior, cei doi au lansat împreună “The Cage Freestyle”, o piesă despre abilitatea stăpânirii emoțiilor atunci când ceilalți vor să te doboare și să te manipuleze.

Păreri?

Cezar Gună și REALM aduc o colaborare specială pentru piesa The Cage Freestyle

Artistul Cezar Gună și producătorul REALM lansează The Cage Freestyle, o piesă despre abilitatea stăpânirii emoțiilor atunci când ceilalți vor să te doboare și să te manipuleze.
Cezar și REALM sunt foarte buni prieteni, iar această colaborare este una specială pentru ei, fiind și prima piesa pe care REALM nu numai că o produce, ci în care se implică și pe partea vocală.

“De multe ori în viață te poți simți ca într-o cușcă, poate din cauza unui loc de muncă, poate pentru că nu facem ceea ce ne place, aceasta este o problemă cu care cred că mulți oameni se confruntă. Și mai des se întâmplă ca unele persoane să urmărească fiecare greșeală a ta și să încerce să te tragă în jos. Am încercat să vorbim despre asta în mai multe limbaje de stradă. Când am auzit ritmul, am vibrat imediat cu el și apoi l-am rugat pe REALM să se alăture melodiei. Suntem extrem de mulțumiți de rezultat, este o piesă care ne place mult și care sper să vă placă și vouă”, a spus Cezar Gună.

Piesa a fost scrisă și compusă de Cezar Gună și REALM, iar producția este semnată de REALM.

Păreri?