Cel mai recent single al INNEI ”Flashbacks” – locul 1 pe radio în România, pe locul 3 pe radio în Rusia și pe locul 55 în Shazam Global

“Flashbacks”, cel mai recent single al INNEI se bucură de ascensiune în topurile muzicale din lume. Piesa este pe locul 1 pe radio în România, pe locul 3 pe radio în Rusia și pe locul 55 în top Shazam Global!

Piesa compusă și produsă de Marco & Seba, Alex Cotoi, David Ciente, Minelli și INNA a depășit 11 milioane de vizualizări pe YouTube și urcă în topurile radio și TV după cum urmează: este pe locul 1 pe TV în Bulgaria de 4 săptămâni, pe locul 23 pe radio în Turcia, pe locul 3 pe radio în Rusia, pe locul 1 în top Dance Rusia.

În ceea ce privește Shazam-ul, “Flashbacks” ocupă acum cea mai înaltă poziție de până acum #55 și a depășit 585 000 shazam-uri. Artista a susținut un live pe TikTok pentru fanii din Turcia unde a avut un reach de peste 110 000 de vizualizări.

Piesa “Flashbacks” face parte de pe albumul “Heartbreaker” care include 10 piese obținute în urma sesiunii Dance Queen’s House. INNA a stat izolată 3 săptămâni într-o casă alături de cei mai apreciați songwriteri și producători: Marco & Seba, Alex Cotoi, David Ciente și Minelli și a compus cu ei pentru piesele pe care publicul le-a putut asculta în premieră pe YouTube-ul artistei. Cele 10 piese se numesc “Maza Jaja”, “Heartbreaker”, “One Reason”, “Flashbacks”, “You and I”, “Beautiful Lie”, “Gucci Balenciaga”, “Sunset Dinner” și “Thicky” și pot fi ascultate aici.

Păreri?

Olivia Addams ocupă locul trei în top radio Polonia cu piesa Are we there

Olivia Addams, artista din România care a cucerit Polonia cu piesele sale, obține o nouă performanță pe teritoriul polonez cu cel mai recent single al său, Are we there. Piesa se aude pe cele mai importante radiouri și ocupă locul trei în topul radiourilor din Polonia, iar în România este difuzată pe radiourile comerciale. Tot în Polonia, Are we there este prezentă și în top 100 TV, pe locul șapte, dar și în top 200 Shazam, pe locul 14. De asemenea, este ascultată la radio și TV și în Rusia și Turcia.
Pe Spotify, piesa are peste 600.000 de streams și este inclusă în playlist-uri importante pe Apple Music. În mediul digital, Are we there este ascultată în țări precum Spania, Brazilia, Rusia, Armenia, Polonia și România.

“Sunt nespus de fericită și onorată când văd cât de mult sprijin primesc din partea voastră, a tuturor. Nu am crezut vreodată că voi fi atât de norocoasă să vă am alături și să obțin aceste rezultate, îmi trăiesc visul în fiecare zi, iar asta se întâmplă datorită vouă! Vă iubesc foarte mult și sunt gata să vă ofer mult mai mult de atât. Fiți pe fază și pregătiți pentru ceea ce urmează”, a declarat Olivia.

Olivia Addams este o artistă completă și o adevărată inspirație pentru toți cei care o urmăresc. Vocea sa vibrantă și look-ul electrizant sunt memorabile, iar piesele sale au, pe lângă un sound fresh care creează dependență, și câte o poveste inspirată din viața ei. Piesele ei au succes atât în Romania, cât și în străinătate, unde sunt extrem de apreciate atât pe radio, cât și în mediul digital. Olivia lucrează foarte mult și este complet dedicată muzicii, iar în curând va lansa o nouă piesa care poate deveni o adevărată inspirație pentru toți ascultătorii.

Păreri?

Tembleque continuă să fie preluată pe din ce în ce mai multe radiouri și playlist-uri din întreaga lume

Tembleque, cea mai recentă colaborare dintre NOSFE, Alexandra Stan, Sak Noel și Los Tioz, se bucură de succes internațional și este deja difuzată în țări precum SUA, Canada, Germania, Austria, Elveția, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia, Australia și Noua Zeelandă.

Cu toții am dansat în ritmurile dictate de Tembleque. Am auzit-o pe radio, am văzut-o pe multe canale de social media și am reascultat-o pe toate platformele digitale. Am reușit să transmitem o parte din Tembleque deja în multe colțuri ale lumii. Iar acest lucru se datorează tuturor celor care ne-au ajutat în acest demers – de la prietenii noștri din presă și radio care au crezut în această piesă, la artiști, parteneri internaționali, iar lista cu siguranță poate continua. Vrem să vă mulțumim tuturor și să vă prezentăm rezultatele obținute împreună, până acum.

Perioada de pre-lansare a fost presărată cu multe sweet moments, care ne-au emoționat. De la dansatorii din diferite țări care au început să creeze mișcări noi pe piesa noastră și până la reacția influencerilor cărora le prezentam ceea ce este, cu adevărat, Tembleque, cu toții au avut un feedback pozitiv încă de la început.

Lansarea piesei a fost încununată, încă din primele ore, cu rezultate foarte bune în digital – Tembleque fusese deja adăugată in playlist-urile editoriale Spotify din Germania, Italia, Danemarca, Polonia, Elveția și România. Piesa a crescut din ce în ce mai mult în digital, iar în câteva zile România a fost depășită de alte țări, precum Germania, Statele Unite ale Americii și Italia. Chiar și în acest moment, Germania se menține pe primul loc în topul țărilor din digital, cu peste 40.000 de stream-uri obținute din totalul de 156.000.

În paralel, campania de TikTok a reușit într-o săptămână să acumuleze peste 1.5 milioane de vizualizări, fiind generate aproximativ 450 de clipuri care au folosit piesa pe fundal. În ceea ce ține de evoluția din YouTube, Tembleque se apropie cu pași repezi de primul milion de vizualizări, piesa începând să fie prezentă deja și în rândul mai multor vlog-uri realizate pe plan local.

Și asta nu e tot! Piesa are deja rezultate în foarte multe teritorii importante ale partenerilor Roton, precum SUA, Canada, Germania, Austria, Elveția, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia, Australia și Noua Zeelandă.

Suntem siguri că nu ne vom opri aici și că vor urma noi și noi rezultate. Dar, până atunci, vrem să vă mulțumim încă o dată pentru evoluția alertă, de succes, pe care am reușit să o obținem împreună în două săptămâni.

Păreri?

Piesa Irinei Rimes, Your Love, în colaborare cu artistul american Cris Cab, se aude pe unele dintre cele mai mari radiouri din Europa

În urmă cu o lună, Irina Rimes le-a adus fanilor un proiect inedit, diferit de stilul care a consacrat-o, colaborarea cu artistul american Cris Cab pentru piesa Your Love. Artista a ieșit din zona de confort atât în ceea ce privește melodia, cât și clipul, care a prezentat-o altfel decât până acum.

Pentru a dezvălui care a fost atmosfera la filmări, Irina a urcat pe canalul ei de YouTube un material de making of dinamic, ce prezintă echipa de filmare și pregătirile pentru clip.

“Altfel decât de obicei! Mulțumesc întregii echipe care a contribuit ca totul sa fie altfel și mult mai interesant”, a spus Irina Rimes.

Piesa Your Love a trecut rapid granițele țării, iar în acest moment este ascultată la unele dintre cele mai importante radiouri din Turcia, Ucraina, Rusia, Franța, Belarus și Kazakhstan. De asemenea, Your Love este și în top 200 Shazam în Rusia, Ucraina și Bulgaria, iar pe YouTube are peste 2.4 milioane de vizualizări.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes, Andrei Ursu, Alex Cotoi și Cris Cab, versurile au fost scrise de Irina Rimes, Andrei Ursu, Cris Cab și Andrés Alcaraz, iar producția a fost realizată de Alex Cotoi și Peter Mc Ginnis.

De imaginea și conceptul clipului s-au ocupat Bogdan Păun – regizor și Alexandru Mureșan – director de imagine, echipa NGM Creative, producția video a fost semnată de Loops Production, Alex Ifimov s-a ocupat de hair & make-up, Olivia Stoica a realizat stylingul Irinei și al dansatorilor, iar Simona Mereu coregrafia.

Păreri?

Lansată exclusiv pe radio, piesa Insula – The Motans feat. EMAA este una dintre preferatele publicului! Piesa a intrat direct în top 10

În urmă cu doar câteva zile, The Motans și EMAA le-au făcut o surpriză fanilor și au lansat, exclusiv pe radio, piesa Insula, o baladă ca o adiere, care a intrat imediat în top 10, putând fi ascultată la cele mai importante radiouri din țară. Astfel, noul single se aude pe radio cu două săptămâni înainte să devină disponibil pe platformele digitale și pe YouTube. La scurt timp de la lansare, Insula este și în top 10 Shazam România și ocupă locul 5 în acest moment.

Pe 22 octombrie, piesa va fi lansată în mediul digital, exclusiv pe YouTube Music și, la scurt timp după, va fi lansat și videoclipul oficial pe YouTube, iar balada va fi disponibilă pe toate magazinele digitale.

“Insula este, într-adevăr, una dintre cele mai frumoase balade pe care le-am auzit în ultima vreme. Am fost foarte încântată când a venit propunerea colaborării și a fost prima dată când nu am simțit nevoia de a schimba ceva. Ideea piesei în sine e cumva înrădăcinată în fiecare dintre noi, scopul real, poate inconștient, fiind acela de a găsi cea mai potrivită jumătate, cu care am putea lejer fugi în lume, fără nimeni altcineva. Insula liniștește și induce că nimic nu e imposibil”, a declarat EMAA.

EMAA este o artistă complexă, a început să scrie poezie și proză în liceu și, în timp, a încercat să le transpună în piese. Acesta este și motivul pentru care se concentrează întotdeauna pe modul în care este spusă povestea atunci când interpretează. Cântă, scrie, desenează, înoată, face alpinism și este dependentă de oameni dragi, de iubirea pe care o primește din partea lor, și își dorește să poată cânta mereu și să nu rămână fără imaginație.

Anul acesta, EMAA a lansat alte două piese, Nebună și Gasolina – SICKOTOY feat. EMAA

Păreri?

Piesa Slăbiciuni – DJ Project feat. Andia este cea mai ascultată piesă la radiourile din România

Cu 243 de play-uri la radiourile din România, piesa Slăbiciuni – DJ Project feat. Andia este pe primul loc în topul radio Media Forest, fiind astfel cea mai ascultată melodie din ultima săptămână. La scurt timp de la lansare, piesa a avut rezultate foarte bune și pe platformele digitale, iar pe YouTube are în acest moment aproape 20 milioane de vizualizări.

DJ Project a crescut considerabil pe platformele digitale atât pe Spotify, cât și pe Apple Music. Pe Shazam, Slabiciuni este prima piesă românească din top 100.
Cele mai ascultate melodii DJ Project pe Spotify sunt: Slăbiciuni (235.000 streamuri), Retrograd (155.000 streamuri), Inimă nebună (82.000 streamuri) și 4 Camere (62.000 streamuri).

De 20 de ani, DJ Project lansează piese care devin hituri și care sunt ascultate de milioane de oameni atât din țară, cât și din străinătate.

“Deși ne lipsesc concertele și publicul, ne bucurăm că suntem și acum cea mai difuzată trupă a momentului, fiind din nou numărul 1 în topul Media Forest. Le mulțumim tuturor oamenilor care ne ascultă de atâția ani și sunt alături de noi. Suntem fericiți atunci când vedem că simt piesele noastre și că-i ajută în diverse situații. Ne dorim să le aducem în continuare muzică de calitate, care să-i inspire”, a spus Gino Manzotti.

Pentru a fi mai aproape și de fanii internaționali, DJ Project a lansat și varianta în limba engleză a piesei Slăbiciuni, Weakness.
Slăbiciuni este piesa numărul 1 din România, conform topului Media Forest.

Piesa Retrograd – DJ Project feat. Andia, lansată la finalul anului trecut, are în acest moment aproape 24 de milioane de vizualizări pe YouTube. Anul acesta, piesa a fost no. 1 timp de 5 săptămâni în topul Media Forest și a fost prezentă în top 10 pentru mai bine de jumătate de an.

Păreri?

 

“Discoteka” – super colaborarea între Minelli și INNA se aude pe radiourile din lume

Minelli și INNA au lansat single-ul “Discoteka” în urmă cu 2 săptămâni și piesa deja se bucură de reușite în topurile radio, dar și pe magazinele digitale.

Pe radiouri, se află pe locul 7 în Airplay Trend Germany, pe locul 18 în Switzerland Trend, 300 de play-uri pe radio în Germania în prima săptămână, dar și în alte țări precum România, Franța, Austria, Elveția, Mexic, Turcia, Spania, Statele Unite ale Americii, Liban, Lituania, Bulgaria, Italia, Polonia, Grecia, Argentina, Anglia, Peru, Maroc, Bosnia, Tunisia, Aruba, Malta, Croația, Chile, Ecuador, Israel, Serbia, Macedonia.

De asemenea, din punct de vedere Spotify, “Discoteka” a beneficiat de 150 000 de stream-uri în primele 3 zile de la lansare (în prezent are peste 350 000) și adăugată în peste 100 de playlist-uri.

Cele 2 remixuri care s-au lansat au avut si ele parte de play-uri pe radio în Germania, Elveția, Polonia, Mexic, Argentina, Spania.

Minelli x INNA – Discoteka | Enrico Ostendorf & DJ Blackstone Remix 

Minelli x INNA – Discoteka | TOKA Remix (Extended Version)

Păreri?

Cel mai recent single al INNEI “Not My Baby” se aude la radiourile din Italia

“Not My Baby”, cel mai recent single lansat de INNA, se bucură de feedback pozitiv din partea fanilor, dar și din partea radiourilor și televiziunilor muzicale de specialitate atât din România, cât și din mai multe țări din Europa.

Astfel că, oficial, “Not My Baby” a fost inclus în playlistul Radio Deejay, al doilea cel mai mare radio din Italia, o susținere importantă pentru artistă.

INNA a lansat de curând videoclipul piesei “Sober”, filmat chiar în casa artistei, în cadrul seriei “Home Edition”, inițiată de Global Records.

Piesa a fost compusă de Joachim Walker (Coldabank), Jordan Shaw, Fridolin Walcher și produsă de Freedo (Fridolin Walcher), același producător care a compus și cel mai recent single al artistei “Not My Baby”, cu peste 7 milioane de vizualizări pe YouTube.

Artista a lansat de curând o variantă live, specială pentru UNTOLD OverNight.

Păreri?

Faydee și Antonia: Trika Trika, piesa compusă în România și licențiată de Warner Music UK – răsună pe radiourile internaționale

Faydee și Antonia se bucură de succesul internațional adus de piesa “Trika Trika”, licențiată în aproape toată lumea de Warner Music UK, parte din Warner Music Group, a treia cea mai mare familie de case de discuri din lume, reprezentând artiști de top precum Dua Lipa, Ed Sheeran, Camila Cabello, Coldplay, Jason Derulo și mulți alții.

Piesa a fost inclusă în diverse magazine digitale din toată lumea, precum playlisturile Topsify (rețeaua de playlist-uri deținută de Warner Music): “Winter Hits” & “Urban Vibes” (Germania), “Just Landed” (Noua Zeelandă), “Klubilla” (Finlanda), “Buzzing Now” (Indonezia), dar și în ‘Future Hits’ Playlist pe Apple Music în Franța.

Casele de discuri din grupul Warner Music au promovat piesa pe toate canalele sociale, melodia fiind apreciată de public. În Austria, au existat flyere care conțineau codul Spotify al piesei.

În prezent, pe YouTube, videoclipul oficial are peste 34 de milioane de vizualizări, iar pe Spotify se află în peste 60 de playlisturi și a strâns peste 3.5 milioane de stream-uri, cu cei mai mulți ascultători din Germania, UK și SUA.

Melodia vorbește despre relațiile toxice și alegerea de a părăsi persoana care provoacă suferință. Mesajul piesei este unul extrem de puternic – „Aș vrea ca oamenii să se simtă puternici, să se simtă bine, să aibă puterea să se despartă de cei care le sunt toxici. Trika – las-o, nu merită!”, a spus Faydee.

Piesa a fost compusă de Quick și Faydee, producția a fost realizată de Quick, iar videoclipul a fost regizat și filmat de Bogdan Daragiu, în timp ce producția a fost realizată de către Loops Production.

“Trika Trika” a avut un succes internațional remarcabil, fiind difuzată pe radiourile din țări precum: Noua Zeelandă, UK, Germania, SUA, Suedia, Turcia, Australia, Canada, Elveția, Franța, Italia, Bulgaria, Polonia.

Păreri?

Succes internațional: De la Miss Mary la Holy Molly. Cine este artista din România care a lansat „Ménage à trois” împreună cu LIZOT si a reușit să cucerească radiourile din străinătate

Și-a început cariera în urmă cu nouă ani sub numele de Miss Mary și a adunat milioane de vizualizări pe YouTube, iar în urmă cu un an s-a reinventat și a devenit Holy Molly, „un personaj altfel”, cu un sound foarte cool și diferit de ceea ce găsim astăzi în industria muzicală din România. După primul său single „Everybody’s Scared”, artista a colaborat cu LIZOT pentru hitul „Ménage à trois”, lansat de Sony Music Entertainment. În scurt timp, single-ul a adunat peste 8 milioane de stream-uri pe platformele digitale și a cucerit publicul și radiourile din America, Germania, Franța, Austria, Brazilia, Rusia, Ungaria și Polonia, poziționând-o pe Holy Molly ca unul dintre cei mai ascultați artiști români pe Spotify, cu peste 1,1 ascultători lunari.

„Când am scris piesa, m-am gândit la acest «Ménage à trois» ca o fugă din realitate. Probabil mulți dintre cei care o ascultă cred că este o piesă despre sex, însă nu are nicio legătură. «Ménage à trois» este despre momentele triste, apăsătoare, în care ne simțim singuri, la pământ din punct de vedere emoțional. Și ce se întâmplă atunci când singurătatea te apasă? Toate laturile tale ascunse ies la iveală”, declară artista Holy Molly.

Înainte de feat-ul cu LIZOT, Holy Molly a lansat primul single din carieră alături de Parah Dice: „Everybody’s Scared”. La începutul anului 2019, artista împreună cu Marius Dia, Alex Parker, Olivia Addams și Radu Cristea au pus bazele label-ului Creator Records, iar o parte dintre ei au lucrat la piesele unor artiști precum JO, Morandi și Alexandra Stan.

Păreri?