Proiecții speciale, filme de arhivă și trei Zile Maghiare la TIFF 2020

La ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august), filme noi vin în premieră în România, în câteva dintre secțiunile tradiționale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, iar altele vechi, restaurate, vor fi readuse pe marele ecran în proiecții speciale. Programul proiecțiilor este deja disponibil – https://tiff.ro/programTIFF2020, iar biletele pot fi achiziționate de pe tiff.eventbook.ro și, în curând, de pe TIFF Official App.

În urma reconfigurării TIFF în 13 locații în aer liber din Cluj și împrejurimi, Ziua Maghiară se transformă în Zilele Maghiare. Opt dintre cele mai apreciate filme produse recent în Ungaria vor rula între 4 și 6 august. Multipremiatul regizor Attila Szász revine cu Povești mărunte (Apró mesék), un rollercoaster emoțional despre aventura amoroasă și extrem de periculoasă a unui fugar, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Ábel Visky, câștigător al Competiției Locale în 2013, vine cu Povești din închisoare (Mesék a zárkából), un documentar creativ despre relațiile unor copii cu tații lor, aflați în spatele gratiilor. Despre o altfel de legătură părintească, Cei care au rămas (Akik maradtak), în regia lui Barnabás Tóth, spune o poveste emoționantă, inspirată de puterea vindecătoare a dragostei. Inclus pe lista scurtă pentru o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin.

În FOMO (FOMO: Megosztod, és Uralkodsz), de Attila Hartung, câțiva adolescenți teribiliști ajung subiectul unei ample anchete după o petrecere care duce la dispariția unei colege. Regizorul Mark Bodzsar se întoarce la TIFF cu Tovarășul Draculici (Drakulics elvtárs), o comedie savuroasă cu vampiri, în care autoritățile se implică pentru a desluși misterul unui personaj care pare că nu îmbătrânește niciodată. Un documentar impresionant, Euforia ființei (A létezés eufóriája), debutul regizoarei Réka Szabó, urmărește viața unei femei care și-a pierdut întreaga familie în timpul războiului, transpusă într-un performance care marchează prima apariție pe scenă a acesteia, la vârsta de 90 de ani.

Tulburătoare și extrem de actuală este lumea protagonistei din Eden, filmul regizat de Ágnes Kocsis, unul dintre jurații ediției TIFF 2018, și co-produs în România. Alergică la toate substanțele chimice cunoscute, Eva crede că orice contact cu lumea reală i-ar putea fi fatal. Produs cu participare românească este și thriller-ul Valan (Valan – Az utolsó hívás), debutul lui Béla Bagota, despre un tânăr polițist aflat pe urmele surorii dispărute în urmă cu 30 de ani. Zilele Maghiare la TIFF sunt prezentate de National Film Institute Hungary, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București și Filmtett.

Ziua HBO: primele episoade din Bani negri (pentru zile albe)

Partener de tradiție TIFF, HBO va oferi publicului din acest an șansa de a urmări vineri, 7 august, de la 21.30, la Club Transilvania, chiar înainte de premiera oficială pe micile ecrane, primele două episoade din producția originală Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money. Scris și regizat de Daniel Sandu (Un pas în urma Serafimilor), serialul îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol, Cristian Bota și Medeea Marinescu, într-o poveste plină de umor despre un jaf neobișnuit. De proiecții speciale vor avea parte și documentarele marca HBO Acasă/ My Home de Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance, și Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, care urmărește o anchetă halucinantă a fraudelor din sistemul medical.

Proiecții speciale cu filme restaurate

Produs în timpul catastrofalelor inundaţii din mai 1970, documentarul Apa ca un bivol negru este considerat filmul-manifest al unei întregi generaţii de regizori români: Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Iosif Demian, Stere Gulea, Roxana Pană, Dan Piţa, Dinu Tănase, Nicolae Mărgineanu și Mircea Veroiu. La 50 de ani de la realizarea lui, filmul poate fi vizionat într-o versiune restaurată pe 7 august, de la miezul nopții, în spațiul UBB. Balanța, remarcabilul film din 1992 al lui Lucian Pintilie, restaurat de Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale și relansat cu succes în format digital 4K, la începutul acestui an, va putea fi văzut și la TIFF vineri, 7 august, de la 21.30, la Episcopia Unitariană. Spectaculoasă va fi și revenirea pe marele ecran – tot în versiune restaurată digital – a filmului Crash, thrillerul-șoc al lui David Cronenberg bazat pe controversatul roman omonim al lui J. G. Ballard, care explorează legătura dintre pericol, sex și moarte.

Arhiva activă, un proiect al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, care sărbătorește 70 de ani de la înfiinţare, scoate la iveală nouă scurtmetraje valoroase din arhiva școlii, semnate de Radu Gabrea, Felicia Cernăianu, Ada Pistiner, Dorin Moldovan, Ştefan Traian Roman, Andrei Vidraşcu, Nicolae Opriţescu, Tudor Eliad și Timotei Ursu. Colecția, curatoriată de Andrei Rus, va fi proiectată pe 7 august, de la 21.30, la Coșbuc.

Locațiile pot fi consultate aici: https://tiff.ro/locatii/tiff

Vă invit cu drag!

Cum va fi organizat TIFF 2020: proiecții exclusiv în aer liber, în peste 10 locații din Cluj

Festivalul Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020) se reconfigurează, într-un an în care măsurile siguranță și cele de distanțare socială sunt prioritare, și propune o ediție cu proiecții exclusiv în aer liber, în peste 10 locații din Cluj-Napoca și din împrejurimi. Măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus vor fi obligatorii atât pentru echipă, cât și pentru public și invitați, și vor fi afișate vizibil în toate locațiile TIFF.

A 19-a ediție se va deschide vineri, 31 iulie, în Piața Unirii Open Air, cu La Belle Époque, o comedie franceză cu Daniel Auteuil, Guillaume Canet și Fanny Ardant pentru care biletele s-au epuizat în prima zi. Filmul va putea fi vizionat în paralel și în alte două locații, iar biletele vor fi puse în vânzare curând. Peste 130 de titluri selectate de directorul artistic Mihai Chirilov vor rula de-a lungul celor 10 zile. Proiecțiile vor începe la ora 21.30, cu excepția câtorva locații, în care startul se va da la ora 19.00. Pentru cei mici, filmele EducaTIFF vor fi difuzate dimineața, de la ora 10.00, în curtea Muzeului de Artă.

În programul TIFF intră cinci dintre locațiile cu tradiție, precum Piața Unirii Open Air, Castelul Bánffy de la Bonțida, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Muzeul de Artă Cluj și Iulius Parc Open Air, și altele noi, care vor fi amenajate special pentru festival.

Locațiile TIFF 2020:

PIAȚA UNIRII OPEN AIR

MUZEUL DE ARTĂ, str. Piața Unirii, nr. 30

BÁTHORY, Curtea Liceului Teoretic „Báthory István”, str. Mihail Kogălniceanu nr. 2

COȘBUC, Curtea Liceului Național „George Coșbuc”, str. Avram Iancu, nr. 70-72

APÁCZAI, Curtea Liceului Teoretic „Apáczai Csere János”, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 26

JÁNOS ZSIGMOND, Curtea Liceului Unitarian „János Zsigmond”, B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 9

USAMV, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Calea Mănăștur 3-5

IULIUS PARC OPEN AIR, str. Alexandu Vaida Voevod, nr. 53 B,

BAZA TRANSILVANIA, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 41

HOIA, Aleea Muzeului Etnografic

VLAHA, Arkhai Sculpture Park

BONȚIDA, Castelul Bánffy

Măsuri de acces. În fiecare locație de proiecție, vor exista fluxuri de intrare și ieșire vizibil marcate, iar membrii echipei TIFF vor ghida în permanență accesul. La intrare, se vor scana biletele, se va efectua un triaj observațional și se va verifica temperatura (non-contact). Astfel, persoanele care au temperatura mai mare de 37,3°C sau prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree), cât și cele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. Purtarea măștii și respectarea distanței de minimum 1,5 metri între persoane vor fi obligatorii pe tot parcursul evenimentului. Scaunele vor fi aranjate în două moduri, pentru o persoană și pentru 2 persoane care vor viziona filmul împreună, și vor fi dezinfectate după fiecare proiecție, cu substanțe avizate. Regulile detaliate vor fi publicate pe site-ul tiff.ro și vor fi afișate în locații.

Bilete

Biletele vor fi puse în vânzare online, după 21 iulie, petiff.eventbook.ro și prin TIFF Official App (disponibilă în Google Play și App Store). Va exista un singur punct de vânzare a biletelor, în Piața Unirii, spectatorii fiind îndemnați să opteze pentru achiziția lor online. Anul acesta, vor fi două tipuri de tichete pentru proiecțiile obișnuite: bilet de intrare single, de 20 de lei (valabil pentru o singură proiecţie, pentru o singură persoană) și bilet de intrare combo (valabil pentru două persoane), de 35 de lei. Prețul unui bilet pentru gala de deschidere și evenimentele speciale este 30 de lei, iar cel pentru Gala de închidere, din Piața Unirii, pe 8 august, de 50 de lei. Numărul locurilor va fi limitat, doar în câteva locații fiind posibil numărul maxim de 500 de participanți admis prin lege pentru evenimentele în aer liber.

Vă invit cu drag!

Pelicula 4 – Juriul și proiectiile speciale

Au mai rămas doar câteva zile până la începerea unei noi ediții a singurului festival de film si cultură ibero-americană din România.

Juriul acestei ediții este alcătuit din:

Sylvie Debs (Franța, Specialistă în cinematografie braziliană)

Bogdan Dumitrache (România, actor – Pororoca, Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, Poziția copilului, etc)

Boglarka Nagy (România-Germania, directoarea generală a Confederatiei Internaționale de Cinematografe de Artă – CICAE, Berlin)

Juriul va selecta Cel mai bun film din cele 5 titluri ale Competiției oficiale: BENZINHO (Brazilia- Uruguay, regia: Gustavo Pizzi), CANCION SIN NOMBRE (Peru, regia: Melina León), LA CAMARISTA (Mexic, regia: Lila Avilés), ROJO (Argentina, regia: Benjamin Naishtat), TARDE PARA MORIR JOVEN (Chile, 2018, regia: Dominga Sotomayor).

În fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană, de aceea, serile festivalului sunt însoțite de proiecții speciale urmate de întâlniri cu publicul: LAS NINAS BIEN (Mexic, regia: Alejandra Márquez Abella), WINAYPACHA (Peru, regia: Oscar Catacora), LA CORDILLERA DE LOS SUENOS (Chile, regia:: Patricio Guzman), YULI (Spania, regia: Iciar Bollain).

Filmul de închidere, TANGO SUOMI, este o coproducție Argentina-Finlanda și ne oferă bucuria de a o avea alături de noi pe argentinianca Gabriela Aparici, regizorul și producatorul acestuia. Conform tradiției anuale, după film va urma o seară de Milonga în Atriumul Institutului Francez.

Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL, va deschide miercuri, 11 septembrie, cea de-a patra ediție a festivalului Película !
În cadrul festivalului ce are Brazilia în focus, vor fi prezentate 4 filme braziliene, producții remarcabile, care tratează subiecte sociale de actualitate. Alături de acestea spectatorii se vor putea bucura de un show de capoeira realizat de Alemar Capoeira Group, o degustare de sucuri naturale Rio Juice, precum și de demonstrațiile de muzică oferite de Gabriela Costa & Alex Man, alături de un concert susținut de Mara Halunga & Caue de Marinis Project. În plus, publicul va putea participa la atelierul culinar cu bunătăți braziliene.

Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut onorific de o parte dintre ambasadele țărilor din America Latină la București: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic și Peru, cărora li se alatură Ambasada Franței, Institutul Francez și Institutul Cervantes.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să luați parte la cât mai multe evenimente!

Întregul program al festivalului este disponbil pe site-ul festivalului www.peliculafiesta.ro, iar biletele sunt disponibile pe eventbook: https://eventbook.ro/program/pelicula.

Astăzi începe Caravana Les Films de Cannes à Pucioasa. Proiecțiile celor mai premiate filme de la Cannes ajung în oraș

  • Filmele Burning/ În flăcări, în regia lui Lee Chang-dong, Sunset/ Apusul și Border/ La graniță, în avanpremieră la Pucioasa

 

 

Caravana Les Films de Cannes poposește săptămana aceasta la Pucioasa, în cadrul Zilele Culturii Europene la Pucioasa, ce se desfășoară în intervalul  6 – 17 mai. După ce a adus pe ecranele de la Slobozia, Timișoara și Sibiu cele mai premiate filme văzute pe croazetă în anul 2018, o selecție a acestora va ajunge și pe ecranul de la Centrul Cultural European Pucioasa începand de astăzi, 6 mai, ora 18:30, cu proiecția filmului Girl/ Balerina, în regia belgianului Lukas Dhont și pană duminică, 12 mai. Caravana își dorește astfel să ofere ocazia cinefililor din oraș să se bucure de filme care în mod obișnuit nu ajung în cinematografele din zonă.

Totodată, Caravana Les Films de Cannes revine la Slobozia cu proiecția în avanpremieră a filmului Burning/În flăcări, în regia lui Lee Chang-dong, ce va fi proiectat pe 17 mai, la Casa de Cultură a municipiului Slobozia.

 

Girl/ Balerina, debutul devenit senzație al belgianului Lukas Dhont, câștigătorul Caméra d’Or – premiul pe care l-a câștigat și Corneliu Porumboiu în 2006, cu debutul A fost sau n-a fost? – a primit totodată și premiul pentru cel mai bun actor și premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard și rulează astăzi, de la ora 18:30, în deschiderea Caravanei, la Centrul Cultural European Pucioasa. Filmul spune povestea Larei care visează să devină balerină profesionistă. Victor Polster, actorul din rolul principal, avea doar 15 ani la momentul filmării și a fost ales la finalul unui casting de jumătate de an, din peste 500 de candidați.

 

Marți, de la 18:30 va rula filmul Cold War/Războiul Rece. Filmul este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic, coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, se împletindu-se perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.

 

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul  – Grand Prix la Cannes, iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Presa l-a considerat noul copil minune al cinematografiei europene. Cel de-al doilea său film pentru care a avut un buget de aproape nouă milioane de euro, Sunset/Apusul a avut premiera în toamna anului 2018, în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul FIPRESCI și se va vedea miercuri, 8 mai, la Pucioasa.  Actorii din rolurile principale sunt Juli Jakab și românul Vlad Ivanov – aflat la cel de-al doilea rol în limba maghiară (după Hier, de Balint Kenyeres). Acțiunea din Sunset are loc în Budapesta, înaintea începutului Primului Război Mondial iar anxietățile și premonițiile despre schimbarea violentă ce se pregătește sunt simțite din interiorul unui magazin șic de pălării și văzute prin ochii tinerei Irisz, o orfană care vine în oraș să lucreze la magazinul care odată fusese deținut de familia ei.

 

Vineri, 9 mai, de la 18:30, va rula filmul Border/ La graniță, de Ali Abbasi, câștigătorul premiului Un Certain Regard la Cannes 2018. Border/ La graniță o are în prim plan pe Tina, un ofițer vamal, apreciată de colegi pentru nasul ei fin cu care poate mirosi sentimentele de vinovăţie sau ruşine la oameni. Variety scria că este „un melanj captivant de film romantic, noir nordic, realism social și horror fantastic, care sfidează și răstoarnă convențiile genului”. Regizorul iraniano-danez Ali Abbasi este la al doilea lungmetraj după Shelley, 2016, care a avut premiera mondială la Berlin, cu Cosmina Stratan (După Dealuri, Dragoste 1. Câine) în rol principal și pentru prima oară la Cannes.

 

Burning/ În flăcări a fost recompensat la Cannes cu premiul FIPRESCI și premiul Vulcan, pentru scenografie. Lee Chang-dong, scriitor, scenarist și pentru câțiva ani chiar ministru al culturii în Coreea de Sud, și-a început târziu cariera de regizor. A ajuns în atenția criticilor de peste hotare în 1999, cu al doilea film al său, Peppermint Candy. În 2010, regizorul a revenit la Cannes cu filmul Poetry și a câștigat premiul pentru scenariu. Inspirat dintr-o povestire scurtă de Haruki Murakami, Burning este un thriller romantic în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Filmul rulează sâmbătă, de la ora 18:30.

 

Caravana va fi închisă de „un film care îți pătrunde pe nesimțite în suflet și te cucerește” (The Telegraph), Shoplifters/ O afacere de familie, cel mai recent film al regizorului coreean Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2018, este povestea unei familii de hoți mărunți care găsesc o fetiță abandonată și decid să o crească ca și cum ar fi copilul lor. „Cine altul decât Kore-eda, un regizor care șoptește în loc să strige, ar fi capabil să scoată la lumină contradicții și probleme sociale într-un mod atât de subtil?” citim pe The Hollywood Reporter despre regizorul prezent anul acesta la Cannes pentru a șaptea oară.

Programul Caravana Les Films de Cannes la Pucioasa

 

Luni, 6 Mai
Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa

Proiecția filmului: GIRL / BALERINA
Caméra d’Or, Cannes 2018 Premiul pentru Cea mai bună interpretare Victor Polster, Premiul FIPRESCI Un Certain Regard, Cannes 2018/ Nominalizat la Globul de Aur pentru film străin
Regia: Lukas Dhont, BELGIA, OLANDA 2018

 

Marți, 7 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: COLD WAR / RĂZBOIUL RECE
Premiul pentru regie, Cannes 2018, Nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin
Regia: Pawel Pawlikowski, POLONIA 2018

Miercuri, 8 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: SUNSET / APUSUL
Propunerea Ungariei la Oscaruri 2019, Premiul FIPRESCI, Festivalul de Film de la Veneția, 2018
Regia: László Nemes, FRANȚA, UNGARIA 2018

 

Vineri, 10 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: BORDER / LA GRANIȚĂ
Premiul Un Certain Regard, Cannes 2018, Propunerea Suediei la Oscar
Regia: Ali Abassi, SUEDIA, DANEMARCA

 

Sambătă, 11 mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: BURNING / ÎN FLĂCĂRI
Premiul FIPRESCI, în competiție – Cannes 2018, Propunerea Coreei de Sud la Oscar
Regia: Chang-dong Lee, CHINA 2018

 

Duminică, 12 mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: SHOPLIFTERS (O AFACERE DE FAMILIE)
Premiul Palme d’Or la Cannes 2018, Nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin
Regia: Hirokazu Koreeda, JAPONIA 2018

 

Până în iunie 2019, Caravana Les Films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai bune si recente filme, prezentate sau premiate la cel mai important festival de film din lume. Caravana duce mai departe demersul inițiat în 2016 de festivalul Les Films de Cannes à Bucarest de a se extinde cu ediții locale și de a reobișnui publicul din România cu un cinema de calitate.

Proiecțiile vor rula cu precădere în orașe din țară în care nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a merge la cinema este pe cale de dispariție.

Mai multe detalii pe http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/caravana-les-films-de-cannes/

Vă invit cu drag!

Începe American Independent Film Festival! Proiecții cu Skate Kitchen, Mid90s și dezbaterea Skateboarding și Cultura Urbană, în FOCUS Adolescenți

• Regizorii Paul Schrader și Kent Jones vor discuta cu publicul după proiecțiile celor mai recente filme ale lor

A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiard, unul dintre invitații speciali ai festivalului.
La Cinema Muzeul Țăranului va fi proiectat în deschidere, de la ora 18:00, filmul The Old Man and The Gun, în regia lui David Lowery, ce-l are pe Robert Redford într-un ultim rol al carierei sale actoricești și continuă cu proiecția filmului Puzzle, de la 20:30.
În weekend, proiecțiile în premieră continuă la Cinema PRO cu spectaculosul Vox Lux, care îi are în distribuție pe Natalie Portman și Jude Law – film ce va beneficia de o introducere a criticului Cristian Tudor Popescu – dar și cu McQueen, povestea tânărului designer controversat, dar fabulous, care a revoluționat moda.
Sâmbătă, la Cinema Muzeul Țăranului, regizoriul Jacques Audiard va intra în dialog cu publicul despre cinema, scenaristică, experiența de a fi filmat în România și despre întâlnirea cu actorii vedetă ai mainstreamului american, după proiecția filmului The Sisters Brothers, de la ora 16:30.
Bogdan Tănasă, inițiatorul proiectului umanitar Casa Share, va fi prezent și va vorbi despre inițiativa sa de ajutorare a celor aflați în nevoie, tot pe 13 aprilie, înainte de proiecția cu First Reformed, de la Cinema Muzeul Țăranului. Filmul – nominalizat anul acesta la premiile Oscar și avându-i în distribuție pe Ethan Hawke și Amanda Seyfried, va fi urmat de un Q&A prin Skype cu regizorul Paul Schrader.
Duminică, la Cinema PRO, regizorul Kent Jones, invitat special al ediției din 2018 a festivalului, va intra în dialog prin Skype cu publicul la premiera debutului său în lungmetraj – Diane, programat de la ora 20:00.
Skate Kitchen, în regia lui Chrystall Mosselle și Mid90s, debutul cinematografic al lui Jonah Hill, fac parte din secțiunea FOCUS Adolescenți și vor fi însoțite duminică, de dezbaterea Skateboardig și Cultură Urbană, duminică, la Cinema Muzeul Țăranului.
Secțiunea specială FOCUS Adolescenți aduce în prim-plan filme recente despre adolescență și despre cultura urbană a skateboarding-ului. Skateboarding-ul, sportul underground devenit fenomen global, a reformat în ultimii 30 de ani felul în care percepem orașele, transformându-l în loc de joacă, influențând substanțial moda și stilul de viață al adolescenților de azi. În tendințele actuale, skateboarding-ul împarte unele principii cu hip-hop-ul în ceea ce privește exprimarea rebeliunii, lupta constantă între libertatea individuală de exprimare artistică, credibilitate și autenticitate în medii sociale rigide și exclusiviste.
‘Skateboarding-ul este despre mai mult decât o placă cu care pleci în explorarea orașului pentru a-i simți în profunzime fiecare curbă, fiecare linie frântă’, iar Chrystal Mosselle, regizoarea Skate Kitchen explorează universul boarderilor într-o dramă indie hibrid în care Camilla, o adolescentă introvertită din Long Island își face curaj să se întâlnească cu un grup de skaterițe din New York, după ce le urmărește un timp pe Instagram. Filmul îl are în distribuție și pe cantărețul trap Jaden Smith, fiul celebrului Will Smith.
Actorul Jonah Hill regizează Mid90s, avându-l în distribuție pe tânărul Sunny Suljic în rolul lui Stevie, un adolescent de 13 ani aflat pe punctul de a o lua razna, dar care descoperă skate shop-ul de la Motor Avenue. Un coming-of-age dinamizat de muzica hip-hop a anilor ’90 și de relațiile pe care tânărul Stevie le stabilește în gașca skaterilor mult mai mari decât el, Mid90s este “o experiență mai subtilă și mai pură decât doar un film indie nostalgic, este o felie de viață autentică, formată din secvențe pline de energie” (Variety).
Cinefilii și skaterii sunt așteptați să participe la open talk-ul despre Skateboarding și Cultură Urbană ce se va desfășura duminică, de la ora 18:30 la Cinema Muzeul Țăranului și-i va avea ca invitați speciali pe Uscat alias Cristian Benescu, “nașul” skateboarding-ului românesc, Andrei Gonguțu, un credincios fanatic al sportului urban si Andrei Mihail, antropolog la SNSPA, într-o discuție moderată de selecționerul festivalului, Andrei Tănăsescu.
Proiecțiile de duminică ale filmelor vor fi urmate de tombole cu premii. Crăci Movement oferă două tricouri, la proiecția Skate Kitchen, și Boarder’s Store oferă o placă la finalul proiecției Mid90s.
De luni până miercuri, regizorul Roberto Minervini va prezenta filmele indie din secțiunea American Perspectives by Roberto Minervini: The Intruder (Roger Corman), Tchoupitoulas (Bill&Turner Ross) și Wanda (Barbara Loden). Minervini va susține un masterclass în regie, marți, 17 aprilie, de la ora 22:15, la Cinema Muzeul Țăranului ca urmare a proiecțiilor filmelor sale The Other Side și What You Gonna Do When the World’s on Fire?
De luni până miercuri, la sala de cinema a Muzeului Tăranului Român vor avea loc și conferințele despre creative writing și scenaristică generate de concursul Write a Screenplay for Sebastian Stan, la care intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Continuând să susțină proiete umanitare, anul acesta, American Independent Film Festival donează toate încasările din bilete către CASA SHARE. Cumpăra un bilet la oricare dintre proiecțiile din festival și vei contribui la terminarea construcției Casa Share nr. 20 și la construcția unui Centru de Zi pentru educarea copiilor care provin din familii care trăiesc la limita subzistenței și cu posibilități financiare foarte reduse.
Biletele la proiecțiile din festival pot fi achiziționate prin Eventbook.ro.

Vă invit cu drag!

Natalie Portman și Jude Law pe muzică de Sia și Scott Walker în Vox Lux, proiecții în premieră la American Independent Film Festival

American Independent Film Festival anunță un spectacol cinematografic vizual și muzical, în titluri noi semnate de trei dintre cei mai interesanți și originali regizori americani actuali. Vox Lux, în regia lui Brady Corbet cu Natalie Portman și Jude Law, Mandy, în regia lui Panos Cosmatos cu Nicolas Cage și Andrea Riseborough și The Mountain, de Rick Alverson, cu Jeff Goldblum si Tye Sheridan vor putea fi văzute în premieră în România, între 12 și 18 aprilie, în cadrul ediției a treia a festivalului. Biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.
„S-a născut o stea a apocalipsei” afirmă The New York Times despre Natalie Portman în rolul Celestei din Vox Lux, cel de-al doilea film regizat de Brady Corbet, după The Childhood of a Leader care i-a adus la Veneția premiile pentru regie și cel mai bun debut, în 2015. Explorând spectacolul lumii contemporane, regizorul de numai 30 de ani spune povestea fascinantă a ascensiunii unei adolecente americane obișnuite, care devine un pop-star celebru după ce este rănită la liceu, într-un atac terorist. Ghidată de managerul ei bine intenționat (Jude Law), Celeste devine un simbol al cultului celebrității și al mașinăriei media, într-un film despre forțele care ne modelează ca indivizi, ca națiuni, ca zei, impregnat de o coloană sonoră cu piese originale semnate de Sia și muzică originală scrisă de Scott Walker.
Pentru Scott Walker, unul dintre cei mai inovatori și legendari compozitori ai secolului XXI, Vox Lux este a doua colaborare cu Brady Corbet, din păcate fiind și ultimul material compus de Walker. Artistul a murit pe 22 martie 2019, la vârsta de 76 de ani, lăsând în urmă o moștenire pop experimentală imensă. Cântecele Make it Easy on Yourself și The Sun Ain’t Gonna Shine sunt hit-urile care au consacrat trioul The Walker Brothers despre care Variety scrie că “avea un fanclub care îl depășea ca număr pe cel al Beatleșilor, la un moment dat”. Albumele solo ale lui Walker duc stilul său poetic într-un spațiu muzical de avant-gardă iar în Vox Lux, compozițiile sunt impregnate de forță muzicală în sincron cu puterea lăuntrică a Celestei și amploarea globală a notorietății ei.
Păstrând tonul muzical experimental și trecând de la pop la rock, Jóhann Jóhannsson compune împreună cu chitaristul Stephen O’Malley de la Sunn o))), coloana sonoră a filmului Mandy, regizat de Panos Cosmatos. Muzica islandezului Jóhannsson, alături de interpretarea lui Nicolas Cage, sunt considerate de Indiewire ca fiind „centrul unei experiențe cinematografice hipnotice, o poveste despre răzbunare și un studiu abstract asupra doliului, în același timp”. Jóhannsson a creat pentru horror-ul lui Cosmatos ultima muzică de film a carierei sale, finalizând înainte proiectul lui Denis Villeneuve, Arrival.
Povestea răzbunării lui Red Miller, care trăiește izolat în sălbăticie împreună cu soția sa Mandy, până când liderul unui cult, Jeremiah Sand (Linus Roache) îi distruge viața, se construiește prin „accentele de black metal, atmosfera amenințătoare și orchestrări pătrunzătoare de felul celor compuse de italianul Giacinto Scelsi” spune Pitckfork.
The Mountain, în regia lui Rick Alverson a debutat în 2018 la Festivalul Internațional de la Veneția, de unde a plecat peste ocean cu o mențiune specială. Acțiunea filmului se petrece în anii ‘50 și este povestea lui Andy, un tânăr solitar, care în urma decesului tatălui său (Udo Kier) se angajează ca fotograf pentru Wallace Fiennes (Jeff Goldblum), un doctor în lobotomie. Interpretat de Tye Sheridan într-un stil care aduce aminte de Tom Hardy si Barry Keoghan, Andy descoperă S.U.A anilor ’50 prin intermediul pacienților doctorului. Excentricitatea scenariului lui Rick Alverson clocotește până la climaxul revelator din titlu, pe măsură ce personajele se adâncesc într-o Americă ce aparține vizual lui Edward Hopper și lui David Lynch ca atmosferă.
Regizorul Rick Alverson este cunoscut pentru filme ca The Comedy (2012), New Jerusalem (2011) și The Builder (2010).
Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram (@AmericanIndependentFilmFest). Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

Vă invit cu drag!

Roma, Capharnaüm, Burning – printre proiecțiile din Oscar Weekend 2019 Cinema Elvire Popesco, 17-20 ianuarie

Aflat la cea de-a 5-a ediție, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”. Timp de patru zile, cinefilii vor avea ocazia să vizioneze producții cinematografice de pe trei continente. Șase dintre cele nouă filme aflate pe lista scurtă deschisă votului membrilor Academiei Americane de Film, se află în programul de anul acesta al Oscar Weekend: The Guilty – Vinovatul (Gustav Möller, Danemarca), Shoplifters – O Afacere de familie (Hirokazu Kore-eda, Japonia), Capharnaüm (Nadine Labaki, Liban), Roma (Alfonso Cuarón, Mexic), Cold Ward (Pawel Pawlikowski, Polonia), Burning ( Lee Chang-dong, Coreea de Sud). Biletele sunt disponibile de astăzi pe Evenbook.ro.

Sistemul de votare pentru nominalizările de anul acesta al Premiilor Academiei este pentru prima dată organizat online și este deschis de pe 7 ianuarie până pe 14 ianuarie. Oscar Weekend are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie). Gala decernării trofeelor va avea loc pe 24 februarie.

Câștigător al Leului de Aur la Veneția în 2018 și proaspăt laureat al Globurilor de Aur pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun film străin, Roma în regia lui Alfonso Cuarón, face cronica unui an furtunos din viața unei familii de condiție medie care trăiește în Mexico City, în anul 1970. Cuarón construiește o odă matriarhatului care i-a conturat lumea filmând în locurile unde s-au petrecut lucrurile, încercând să recreeze spațiul copilăriei sale și aducând actori care să semene cât mai mult cu personajele reale care l-au inspirat.
Roma este un portret intim și revelator, filmul urmărindu-le într-un alb-negru luminos pe tânăra menajera Cleo, descendentă a etniei Mixteco, și pe colega sa Adela, care lucrează pentru o familie din clasa de mijloc din cartierul Roma al Mexico City. Roma va fi proiectat în cadrul Oscar Weekend, sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 20:45.

Fost ministru al culturii în Coreea de Sud, actual regizor, Lee Chang-dong regizează Burning, un thriller romantic, inspirat dintr-o povestire a lui Haruki Murakami, în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Propunerea Coreei de Sud la Oscar, Burning a fost recompensat la Cannes cu premiul FIPRESCI și Premiul Vulcan, pentru scenografie și a obținut, de asemenea, numeroase nominalizări la Premiile Filmului Asiatic. Proiecția de la Oscar Weekend are loc sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 15:30.

Zain Al Rafeea, star-ul din Capharnaüm, care a lucrat drept curier în Beirut până anul trecut – când a învățat să-și scrie numele – oferă o interpretare despre care criticii spun că ar topi și cea mai împietrită inimă. Filmul care a câștigat Premiului Juriului la Cannes, spune povestea unui băiețel care decide să-și dea în judecată părinții pentru că l-au adus pe lume. Capharnaüm a fost filmat mai ales cu actori neprofesioniști în Beirut, timp de șase luni. Proiecția de la Oscar Weekend are loc duminică, 20 ianuarie, de la ora 15:30.

Program Oscar Weekend 2019:

Joi, 17 ianuarie
18:30 Cold War, de Pawel Pawlikowski (1h 28min), Polonia
20:30 Donbass, de Sergei Loznitsa (1h 50min), Ucraina

Vineri, 18 ianuarie
18:00 Vinovatul, de Gustav Möller (1h 25 min), Danemarca
19:45 Girl, de Lukas Dhont (1h 45 min), Belgia

Sâmbătă, 19 ianuarie
13:00 Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari, de Radu Jude (2h 20 min), România
15:30 Burning, de Lee Chang-dong (2h 28 min), Coreea de Sud
18:30 Dogman, de Matteo Garrone (1h 42 min), Italia
20:45 Roma, de Alfonso Cuarón (2h 15 min), Mexic

Duminică, 20 ianuarie
13:00 O afacere de familie, de Hirokazu Kore-eda (2h 01 min), Japonia
15:30 Capharnaüm, de Nadine Labaki (2h 01min), Liban
17:45 Sunset, de László Nemes (2h 22min), Ungaria
20:30 Border, de Ali Abbasi (1h 48min), Suedia

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop în parteneriat cu Institutul Francez din București. Parteneri: Independența Film, Bad Unicorn, Micro Film, Digital Cube. Partener media principal: Radio Guerrilla. Parteneri media: Radio România Cultural, All About Romanian Cinema, CineFan.

Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro și la casieria cinematografului Elvire Popesco. Mai multe informații pe site-ul și Facebook Oscar Weekend.

Va invit cu drag!

„Lemonade“ de Ioana Uricaru, proiecții pe 3 continente în 3 zile

„Lemonade“, primul film românesc turnat în America de Nord, va fi prezentat în acest weekend la trei festivaluri internaționale de pe 3 continente: International Women’s Film Festival of Salé in Maroc, Jagran International Film Festival în India și Festivalul Filmelor Independente ARS în Polonia.

După premiera mondială din luna februarie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Lemonade a fost selectat în peste 20 de festivaluri din întreaga lume, având premiera americană la Tribeca Film Festival din New York și a fost distins cu premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de film de la Sarajevo.

La International Women’s Film Festival of Salé, Lemonade este prezentat în secțiunea competiției oficiale, alături de alte 11 filme.

Lemonade va închide a 9-a ediție a Festivalului de Film Jagran din Delhi, urmând apoi a fi prezentat într-o serie de proiecții itinerante în alte 16 orașe din India. La ARS Independent 2018 în Katowice, Polonia, Lemonade va fi proiectat în competiție.

„La sfârșitul acestei luni, Lemonade va propune povestea unei imigrante romance publicului din trei țări unde atât emigrația cât și condiția femeii sunt subiecte acute și importante: Maroc, Polonia și India. Ne bucură că filmul nostru a captat interesul selecționerilor și distribuitorilor din locuri atât de diferite, și îmi doresc ca aceste proiecții să fie prilej de a pune întrebări și de a stârni conversații”, a spus Ioana Uricaru.

În România, „Lemonade“ va putea fi văzut în cinematografe începând cu 26 octombrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films. Pe lângă de proiecțiile din Capitală, filmul va rula la Iași, Timișoara, Ploiești, Cluj, Constanța, Vaslui, Brașov, Lugoj, Călărași, Buzău, Suceava, Pitești, Târgu Mureș, Reșița, Caransebeș, Vulcan, Oravița, Sibiu, Galați, Slobozia, Sfântu Gheorghe și Arad.

Dupa premiul pentru cea mai buna regie primit la Sarajevo, Lemonade, a fost distins și cu premiul Danube 2860 pentru cel mai bun film în cadrul Dunav Film Fest Smederevo, Serbia, premiul presei, UFK-UCC, în cadrul Filmfestival Oostende din Belgia și premiul „Perspective Young Cinema“ la Fünf Seen Film Festival din Germania. Anterior, filmul câștigase și premiul pentru cel mai bun film la FEST New Directors / New Films Festival din Espinho, în Portugalia.

Lemonade, inspirat de un articol de presă, spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să-și confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren. Filmul, care a fost numit după premiera de la Berlin, un film dramatic cu accente de thriller, a atras mulți distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în Franţa, Statele Unite, Canada, China, Germania, Grecia, fosta Iugoslavie şi Israel.

LEMONADE, 2018, 88 min., România-Canada-Germania-Suedia. Regia: Ioana Uricaru. Scenariul: Ioana Uricaru, Tatiana Ionascu. Producător Executiv: Tudor Reu. Scenografia: Sylvain Lemaitre. Montaj: Mircea Olteanu. Muzică : Olivier Alary. Costume: Jenn Pocobene și Dana Paparuz. Asistent regie: Michel Marrec. Script supervisor: Silvia Popescu. Production manager: Patricia Bergeron. Producător: Cristian Mungiu. Co-producători: Yanick Létourneau, Eike Goreczka, Christoph Kukula, Sean Wheelan, Tomas Eskilsson. Cu: Mălina Manovici, Dylan Scott Smith, Steve Bacic, Milan Hurduc, Ruxandra Maniu. Produs de Mobra Film, Peripheria, 42film, FilmGate, Film i Väst. Distribuit în România de Voodoo Films. Susținut de: Centrul Național al Cinematografiei, Eurimages, Mitteldeutsche Medienförderung, Telefilm, Société de développement des industries culturelles – Québec, SODEC – Crédits d’impôts – Québec, CAVCO, Film i Väst, Creative Europe Programme – MEDIA of the European Union, TVR. Cu contribuția: UPC România, Rețeaua privată de sănătate Regina Maria și Cinema One Coresi Brașov.
Lemonade intră în cinematografele din România începând cu 26 octombrie.

Păreri?

10 zile de premiere, proiecții eveniment și ateliere gratuite celebrează 10 ani de EducaTIFF!

EducaTIFF sărbătorește 10 ani de existență, prilej cu care lansează tuturor copiilor și adolescenților invitația de a se bucura la TIFF2018 de cea mai bogată ediție de până acum! Programul include un număr de 15 proiecții cu filme aduse în premieră în România, un film în premieră mondială, un cine-concert de excepție, un documentar care poate deschide noi orizonturi, plus ateliere distractiv-educative –atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice – susținute de traineri specializați în diverse domenii din lumea filmului, educației cinematografice și gândirii critice.
Programul de educație cinematografică pentru elevi ia startul vineri, 25 mai, de la ora 10:00, la Universitatea Sapientia, cu o proiecție recomandată celei mai noi categorii de spectatori inclusă în selecție, 5 ani +, Selecție internațională de 10 scurtmetraje, producții din Canada, Lituania, Finlanda, India, Spania, Mexic, Marea Britanie, Taiwan, Brazilia, Ucraina, Franța, Iran, China, Rusia. „Anul trecut am observat mulți părinți veniți la film EducaTIFF cu copiii preșcolari. Și cum cei mici încă nu știau să citească subtitrările, părinții le șopteau toate replicile. Anul acesta, pentru a le veni în întâmpinare, am inclus în program două proiecții special gândite pentru copiii mici, cu un calup internațional de scurtmetraje, dintre care 9 sunt animații non-verbale, ce n-au nevoie de cuvinte pentru a fi înțelese, iar al zecelea e un scurtmetraj spaniol cu actori, care cucerește prin comicul, simplitatea și eficiența cu care dezvăluie, pe înțelesul tuturor, principiul unei „găuri de vierme” din cosmos”, spune Raluca Bugnar, selecționer EducaTIFF.
Una dintre marile surprize EducaTIFF este Insula Câinilor (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu), animație adusă în premieră națională la Cluj, după ce a deschis anul acesta Festival de Film de la Berlin, unde regizorul Wes Anderson a și câștigat trofeul Ursul de Argint. Zombillenium (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu) vine să le demonstreze liceenilor că pot fi cuceriți și ei de o animație cool, cu zombi, vampiri, vârcolaci și vrăjitoare între care nu e deloc ușor să alegi un personaj preferat. Emoționant și plin de empatie, Candoarea fratelui meu (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu) ajută publicul să treacă peste multe prejudecăți. Desculț (recomandat elevilor din clase primare și gimnaziale) folosește mult umor și gingășie pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă ce se întâmplă când oamenii ajung să se războiască; e un film ușor de iubit, ce a câștigat Premiul Publicului la festivalul Cottbus, Germania. Generație după generație de spectatori poate să ateste: filmele în care caii sunt personaje principale sunt speciale și merg direct la inimă, iar Wendy (recomandat tuturor categoriilor de vârstă) păstrează această regulă. Un alt film pe care publicul EducaTIFF îl va îndrăgi fără rezerve vine din Serbia: Vânătorii de vrăjitoare (recomandat elevilor din clase primare și gimnaziale) și mixează cu succes genurile cele mai apreciate de micii spectatori – comedia și thrillerul.
Ziua Copilului, 1 iunie, este marcată cu un program special și foarte cuprinzător la EducaTIFF. O proiecție pentru toate categoriile de vârstă, recomandătă a fi urmărită în familie, va începe la ora 11:00, la Cinema Florin Piersic – documentarul Povești în mișcare (Moving Stories, regia Rob Fruchtman, 2017, SUA), despre felul în care viața unor copii din medii dezavantajate din India, România, Coreea de Sud și Irak a fost influențată în bine de dansatorii itineranți ai companiei Battery Dance. Intrare este liberă la acest eveniment, la care vor participa și invitați speciali, dornici să-și împărtășească experiența cu spectatorii.
Tot de 1 iunie, de la ora 13:00, are loc premiera mondială a filmului românesc Străjerii, o aventură cu și pentru copii, recomandată pentru toate categoriile de vârstă. Peripețiile de pe ecran au fost filmate în zona Râșnov, unde cei 19 copii – actori s-au distrat pe cinste, trăind la cort, cu mâncare făcută la cazan și îmbăiere la râu. După-masa, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților, copiii de toate vârstele și familiile lor sunt așteptați la cine-concert Ochiul Magic, să descopere începuturile cinematografiei și ale animației prin filmele de referință ale lui Georges Méliès, alături de o coloană sonoră live, jucăușă și curajoasă.
Toți copiii și adolescenții care văd un film EducaTIFF se pot înscrie în Competiția Tineri Critici de Film: organizatorii așteaptă din partea lor, pe adresa educatiff@tiff.ro o cronică scrisă sau filmată, în stil vlog. Elevii pot câștiga premii speciale oferite de Pegas și Samsung: o bicicletă pentru câștigătorul din clasele primare, o tabletă pentru câștigătorul din clasele gimnaziale și un smartphone pentru câștigătorul din clasele de liceu.
EducaTIFF completează oferta de educație cinematografică prin ateliere cu intrare liberă. Atelierele vor avea loc la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, iar accesul se va face în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare. Primul atelier le este dedicat cadrelor didactice, organizat în parteneriat cu CinEd, și va avea loc în week-end-ul 26-27 mai. Pentru elevii din clasele mici sunt pregătite două ateliere de animație – unul în care să creeze personaje și altul în care să-și inventeze propria animație de buzunar. Elevii de gimnaziu se pot înscrie la atelierele Speak-Up, care îi vor antrena pentru vorbitul în public. Iar liceeni vor avea parte de două ateliere practice: actorie cu actrița Dorotheea Petre și fotografie cu Adi Bulboacă.
Biletele pentru filmele EducaTIFF costă 10 lei și vor putea fi cumpărate online și de la toate caseriile TIFF. Pentru înscrieri la ateliere și acces oferit grupurilor mai mari la proiecțiile din secțiune toate detaliile pot fi obținute prin email educatiff@tiff.ro sau la telefon 0747 492 499. Cadrele didactice și adulții care vor face rezervări pentru a însoți la cinema grupuri de minim 5 copii beneficiază de acces gratuit.
*EducaTIFF este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu și are ca principal scop introducerea publicului tânăr şi foarte tânăr în lumea cinematografiei și a producției de film şi de a influenţa primii paşii către o agendă solidă şi coerentă de programe şcolare de educaţie media.

Vă invit cu drag!

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Venetia vin la Audience Award Film Festival – „Insyriated” si „Perfetti Sconosciuti” proiectii in premiera –

Comedia „Perfetti Sconosciuti” („Complet straini”), de Paolo Genovese, cel mai mare hit al box office-ului italian din ultimii ani, recompensat cu Premiul publicului la Festivalul de la Vilnius 2017, va fi proiectat in premiera in Romania pe 22 aprilie, de la ora 18.00 la Audience Award Film Festival. Tot in premiera, pe 23 aprilie, de la ora 18.00, va avea loc si proiectia dramei „Insyriated” in regia lui Philippe Van Leeuw, castigatorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin, 2017. Filmele sunt programate la Cinema Muzeul Taranului alaturi de doua din titlurile nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film strain si de o serie de proiectii de film musical in cadrul editiei sing-along a Audience Award Film Festival (21-23 aprilie). Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro

Mai mult decat un mijloc de comunicare, telefonul mobil a devenit in societatea actuala o adevarata cutie neagra a fiecaruia dintre noi. „Perfetti Sconosciuti” urmareste jocul periculos al unui grup de sapte prieteni vechi care decid sa isi impartaseasca mesajele, e-mailurile si apelurile primite in timpul cinei, tinand toti telefoanele pe masa. Cat de bine ne cunoastem prietenii si pe cei apropiati? este intrebarea in jurul careia Filippo Bologna, Paolo Costella, Paolo Genovese, Paola Mammini si Rolando Ravello au scris scenariul filmului, scenariu premiat la Tribeca in 2016. Filmul ii are in rolurile principale pe Marco Giallini, Kasia Smutniak, Valerio Mastandrea, Anna Foglietta, Edoardo Leo, Alba Rohrwacher si Giuseppe Battiston. Dupa proiectia in premiera la Audience Award Film Festival (22 aprilie, ora 18.00) filmul distribuit in Romania de Independenta Film va intra in cinematografe din 28 aprilie.

Castigatorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin 2017, „Insyriated” prezinta drama razboiului din Siria prin povestea unei mame cu trei copii si a oaspetilor acesteia ramasi blocati in casa in timpul unui asediu intr-un cartier din Damasc. Actiunea are loc intr-o singura zi, in apartamentul lui Oum Yazan, interpretata de actrita Hiam Abbass, cunoscuta pentru rolul Salmei Zidane din „Lemon Tree” (2008) pentru care a fost nominalizata la Premiul Academiei Europene de Film la categoria cea mai buna actrita. „Captivant de la inceput pana la final” scria Deborah Young, de la Hollywood Reporter despre filmul care va fi proiectat duminica, 23 aprilie, de la ora 18.00 la Cinema Muzeul Taranului.

Audience Award Film Festival prezinta si doua din titlurile nominalizate la Premiul Oscar 2017 pentru cel mai bun film strain. Pe 22 aprilie, de la ora 16.00, este programat australianul „Tanna”, o poveste de dragoste filmata in Vanuatu, in insula Tanna din Pacificul de Sud si recompensata la Venetia (2015) cu premiul publicului si premiul pentru Cea mai buna imagine, in cadrul sectiunii Settimana Internazionale della Critica. Cea mai buna comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) si Premiul Publicului la Edinburgh, filmul suedez „A Man Called Ove” in regia lui Hannes Holm, va putea fi vizionat, duminica, 23 aprilie, de la ora 15.30 la Cinema Muzeul Taranului. Rolf Lassgård il interpreteaza pe batranul tafnos Ove, rol care i-a adus premiul pentru cel mai bun actor la Seattle IFF si o nominalizare la premiile Academiei Europene de Film.

Audience Award Film Festival propune si o serie de proiecii sing-along cu trei dintre cele mai apreciate filme musical recente – „La La Land” (Premiul Publicului, Toronto 2016), „Once” (Premiul Publicului, Sundance si Dublin, 2007) si „Mamma Mia!” (People’s Choice Awards, 2009) – dar si seri de muzica la Clubul Taranului: concert Ada Milea, Bobo Burlacianu, Vladimir Ivanov si Alex Neagu, pe 21 aprilie, in deschiderea festivalului, Shannon Ceili Band si invitatii Ștefan Orheanu si trupa Irish Way, pe 22 aprilie si Karaoke Party cu melodii celebre din filme, pe 23 aprilie.

Biletele la filme pot fi achizitionate la Cinema Muzeul Taranului, pe Eventbook.ro si in reteaua Eventbook. Pretul unui bilet este de 10 RON.
Biletele la concerte:
21 aprilie, ora 22:00 – Ada Milea, Bobo Burlacianu, Vladimir Ivanov si Alex Neagu
Pret bilet: 40 RON.
22 aprilie, ora 21:30 – Shannon Ceili Band. Invitatii Ștefan Orheanu si trupa Irish Way.
Pret bilet: 20 RON.
23 aprilie: Karaoke Party. Intrare libera in limita locurilor disponibile.

Audience Award Film Festival este organizat de Voodoo Films si Asociatia Cinemascop si este realizat cu sprijinul Catena, IQOS si al Institutului Cultural Roman. Parteneri: Cinema Muzeul Taranului, Muzeul Taranului Roman, Clubul Taranului, Swedish Film Institute, Freeman Entertainment, RoImage, Independenta Film, Asociatia Irish Way, Shannon Ceili Band. Parteneri media: Radio Romania Cultural, Observator Cultural, Ziare.com, Zile si Nopti, Cinemagia, LiterNet, Ziarul Metropolis, All About Romanian Cinema, Umblat.ro.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la acest festival, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!