FILMIKON, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, prima ediție la București

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin. FILMIKON va avea loc la București între 18 – 25 ianuarie la Cinema Elvire Popesco, Cinema Union și Catedrala Sf. Iosif.

Toate filmele vor fi urmate de discuții la care vor fi invitați teologi (reprezentanți ai mai multor confesiuni creștine din România – catolică, ortodoxă, evanghelică sau protestantă), dar și psihologi și oameni de cultură. Printre moderatorii discuțiilor se numără Irina Margareta Nistor și actrița Olimpia Melinte.

Evenimentul se va deschide cu proiecția în avanpremieră a celui mai recent film semnat de Wim Wenders – Perfect Days – câștigător al Premiului Juriului Ecumenic la Cannes 2023. Juriul și-a motivat astfel alegerea: “Perfect Days e o capodoperă a artei cinematografice, o bijuterie cu accente profund poetice. Filmul spune o poveste umană puternică despre speranță, frumusețe și transfigurare a vieții de zi cu zi“. Proiecția va fi urmată de un dialog cu preotul romano-catolic Francisc Doboș.

MATERIALE DE PRESĂ

Perfect Days (r. Wim Wenders, 2023)

Programul primei ediții a festivalului este alcătuit din filme care ating dimensiunea spirituală a existenței și care ilustrează complexitatea umană, descriu realități sociale grave, dezvăluie luminile și umbrele unor relații de familie și prietenie, descoperă grijile și preocupărilor copiilor în lumea adulților sau articulează lupta pentru libertate și drepturile omului.

Spectatorii vor avea ocazia să urmărească producții recente precum filmul românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu, premiat la CineFest Miskolc 2023), sau Totem (r. Lila Avilés, premiat la Berlin 2023) și La Stejarul Bătrân (r. Ken Loach, mențiune la Cannes 2023), dar și filme care au fost apreciate de juriile ecumenice în anii trecuți: Capernaum (r. Nadine Labaki, premiat la Cannes 2016) și Dumnezeu există și numele lui este Petrunija (r. Teona Strugar Mitevska, premiat la Berlin, 2019). În program este inclus și un cine-concert spectaculos, care va avea loc la Catedrala Sf. Iosif: Patimile Ioanei d’Arc, un film mut francez din 1928 în regia lui Carl Theodor Dreyer, va fi acompaniat live de organistul Alexandre Catău care va interpreta, prin tehnica improvizației, coloana sonoră a filmului. Un alt eveniment special va fi proiecția documentarului Fratelui meu din exil (2009, r. Anca Berlogea-Boariu), o producție SIGNIS România, în care actorul Dan Condurache joacă rolul Monseniorului Vladimir Ghika. Filmul pornește de la scrisorile pe care acesta i le-a trimis fratelui său Dimitrie și vorbeşte despre instalarea regimului comunist în România şi încercarea statului totalitar de a desfiinţa Biserica Greco-Catolică.

Ileana Bîrsan, critic de film și directorul FILMIKON:

“Cinema-ul propune diferite viziuni care reflectă provocările și problemele contemporane de la care n-ar trebui să ne întoarcem privirea, iar reprezentarea omului în lume prin film ne pune față în față, de multe ori, cu conflicte sau alegeri pe care nu le înțelegem sau cu care nu suntem de acord. Filmele oferite publicului conțin valori universale în povești particulare și constituie, de fapt, un pretext, un punct de plecare pentru reflecție și dialog, în speranța (re)descoperirii dimensiunii spirituale a existenței, a cultivării drepturilor și responsabilităților omului, a întâlnirii adevărate cu celălalt.”

Programul complet al FILMIKON va fi publicat în curând pe eventbook.ro, dar și pe pagina de Facebook SIGNIS România.

Libertate (r. Tudor Giurgiu)

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Animest.18 vine cu povești de Haruki Murakami, realități distopice și filme premiate în competițiile marilor festivaluri

Doar câteva zile ne mai despart de ediția de majorat a Festivalului Internațional de Film de Animație AnimestDin 6 octombrie, cele mai noi și mai apreciate producții ale anului sunt gata să cucerească marile ecrane din București. Timp de 10 zile, spectatorii de toate vârstele vor savura sute de filme realizate în ultimii ani, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. Aventura magică în lumea imaginației fără limite va debuta cu Pui pentru Linda/ Chicken For Linda, câșigătorul Cristalului la Annecy, o poveste de familie programată la Gala de deschidere de joi, pe 6 octombrie, la Sala Luceafărul (fostul Cinema Pro).
Spotul oficial Animest.18 este rezultatul colaborării dintre Ogilvy România și studioul de animație Safe Frame, și o surprinde în mișcări de dans pe artista ucraineană Valriia Galynovska. Materialul este de astăzi disponibil online și poate fi urmărit mai jos.
Fanii autorului Haruki Murakami nu ar trebui să rateze premiera în România a filmului Salcia oarbă, fata adormită/ Blind Willow, Sleeping Woman (r. Pierre Földes), inspirat din povestirile sale scurte. Juriul Annecy i-a acordat în 2022 o Distincție specială, iar publicul Animest este invitat să-l descopere pe marele ecran pe 7 octombrie, la ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco, și pe 14 octombrie, de la ora 21:00, la Cinemateca Eforie.

Tot la ediția de anul trecut a Festivalului de la Annecy s-a remarcat și Interzis câinilor și italienilor/ No Dogs or Italians Allowed (r. Alain Ughetto), câștigătorul European Film Award în secțiunea dedicată lungmetrajelor de animație. Spectatorii sunt invitați într-o călătorie pe urmele lui Luigi Ughetto, italianul care a traversat Alpii pentru a începe o viață nouă în Franța, schimbând pentru totdeauna destinul familiei sale. Filmul va rula în sala de Cinema Elvire Popesco pe 8 și 15 octombrie, de la ora 18:30.

Blind Willow, Sleeping Woman, r. Pierre Földes
Tibor Banoczki și Sarolta Szabo ne oferă o versiune de viitor postapocaliptic, în care supraviețuitorii rasei umane trăiesc sub un dom de plastic. Când împlinesc 50 de ani, li se implantează o sămânţă specială care îi transformă în arbori, devenind astfel o sursă de oxigen şi hrană pentru restul comunităţii. Oameni-arbori/ White Plastic Sky  a fost proiectat în premieră la Berlinală, iar la București va ajunge vineri și sâmbătă, pe 13 și 14 octombrie, la Cinemateca Eforie.

Sirocco and the Kingdom of the Winds (r. Benoît Chieux) a câștigat anul acesta Premiul publicului la Annecy, după ce și-a cucerit iremediabil spectatorii de toate vârstele cu o poveste fantastică, în care două surori se aventurează într-o lume magică, unde se transformă în pisici și pornesc în căutarea vrăjitorului care controlează vânturile. Publicația Variety l-a comparat cu Yellow Submarine, punctând și faptul că narațiunea are ceva din dimensiunea fantastică a poveștii din Alice în țara minunilor. La Animest, filmul se va vedea pe 7 octombrie, de la 18:30, la Cinema Elvire Popesco, și pe 14 octombrie, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie.

No Dogs or Italians Allowed, r. Alain Ughetto
Regizorul și producătorul Jean-Christophe Roger, premiat cu Primetime Emmy pentru seria Primal, semnează alături de Julien Chheng filmul Ernest și Célestine: Călătoria în Vorbilandia (Ernest et Célestine: Le voyage en Charabie) – o poveste dintr-o țară imagină care interzice muzica, nominalizată anul acesta la Premiile César. Dedicat publicului de toate vârstele, filmul rula pe marele ecran la Cinemateca Eforie, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, la Eforie, și pe 15 octombrie, de la ora 13:00.

Claé și Bruô sunt agenți secreți din două regate aflate în război. Pierduți în Pădurea Fermecată, cei doi descoperă că au aceeași misiune: aceea de a-i salva pe misterioșii Perlimps de giganții înfiorători care au încercuit zona. Cei doi trebuie să-și învingă diferențele și să își unească forțele, într-o călătorie fantastică printr-o lume plină de culoare. Filmul este regizat de Alê Abreu, regizor nominalizat la Oscar pentru The Boy and the World, film care câștigase premiul pentru Cel mai bun lungmetraj la Animest în 2014. Noul film, Perlimps, a avut premiera internațională la Annecy și se va vedea la Animest în primul weekend de festival – pe 7 octombrie, de la 20:30, la Institutul Cervantes, și pe 8 octombrie, de la ora 13:00, la Cinemateca Eforie.

The Tunnel to Summer, the Exit of Goodbyes, r. Tomohisa Taguchi. 
Iubitorii filmelor anime sunt invitați să descopere, în ziua dedicată culturii japoneze (8 octombrie), The Tunnel to Summer, the Exit of Goodbyes/Tunelul către vară, ieșirea de adio, cel mai nou fantasy al regizorului Tomohisa Taguchi.

Păreri?

Filme premiate anul acesta cu Oscar, în premieră națională la American Independent Film Festival .7. Biletele sunt disponibile online începând de astăzi

WOMEN TALKING, filmul regizoarei Sarah Polley premiat anul acesta de membrii Academiei Americane de Film cu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și THE WHALE, recompensat cu Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru interpretarea lui Brendan Fraser, vor putea fi văzute în premieră în România la cea de-a 7-a ediție a American Independent Film Festival ce va avea loc în București la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, între 21 și 24 aprilie.

 

Biletele sunt disponibile începând de astăzi pe Eventbook.ro.

Ca în fiecare an, AIFF își propune totodată să aducă în atenția publicului chestiuni sociale sau umanitare a căror rezolvare depinde de implicarea comunității și îndeamnă spectatorii să susțină aceste cauze participând la discuțiile organizate dar și cumpărând bilete la filmele din program. Toate încasările ce revin organizatorilor vor fi donate către sprijinirea cauzei respective, iar anul acesta chestiunea pe care AIFF o supune atenției împreună cu Asociațiile: ARCA – Animal Rescue and Care, Animals International și BRUNO Shelter Association, este cea a interzicerii transportului de animale vii.

 

Asistând la o proiecție în cadrul festivalului puteți deopotrivă contribui la sprijinirea celor care se implică în rezolvarea acestei probleme și viziona filme premiate în cele mai importante competiții de gen din lume, cu interpreti precum Rooney Mara, Claire Foy, Frances McDormand sau Joaquin Phoenix, într-o selecție de film indie în premieră națională.

 

Adaptare ingenioasă a romanului scris de Miriam Toews, WOMEN TALKING începe cu o declarație: „Ceea ce urmează este un act de imaginație feminină”. Expresia, preluată direct de la Toews, a fost folosită de bătrânii unei colonii religioase izolate în încercarea de a explica ani întregi de agresiuni sexuale – atribuite fantomelor, demonilor sau chiar isteriei („imaginația feminină sălbatică”) care au lăsat femei și fete terorizate, însărcinate sau decedate. Când atacatorii sunt în cele din urmă prinși și arestați „pentru propria lor protecție”, femeile au o scurtă fereastră în care să-și imagineze viitorul. Ar trebui să rămână în comunitatea care le-a abuzat sau să plece, rupându-se astfel din Grădina Edenului, înstrăinate de Dumnezeul în care continuă încă să creadă?

Filmul ce le are în distribuție pe Rooney Mara (The Girl with the Dragon Tattoo, Carol, Her), Claire Foy (The Crown), Jessie Buckley (Fargo, Judy) sau Frances McDormand (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, Nomadland, The French Dispatch) „este în același timp înfiorător, palpitant, enervant și plin de inspirație” nota The New Yorker și „realizează ceva extraordinar: pe măsură ce personajele discută între ele, acestea vorbesc direct spectatorului, iar hambarul este în același timp o metaforă pentru întreaga lume și locația fizică în care se află aceste femei în pragul schimbării” după cum observă Financial Times.

 

Regizat de Darren Aronofsky – cunoscut publicului larg pentru Requiem for a Dream, Black Swan sau mai recentul Mother!, cu un Brendan Fraser remarcabil într-o dramă întortocheată a auto-distrugerii” (The Guardian), THE WHALE spune povestea unui profesor de engleză destul de izolat, suferind de obezitate morbidă, care încearcă, oarecum tardiv, să reia legătura cu fiica sa adolescentă.
„Aronofsky ne provoacă să vedem dincolo de prejudecățile și ideile noastre pre-programate legate de atracție, pentru a găsi frumusețea în personajul central, în melodia caldă și învăluitoare a vocii sale, în sufletul său poetic și pasional. Dar, în același timp, îl filmează într-un mod care accentuează stadiul nedemn al vieții sale ce se desfășoară aproape în întregime pe canapea.” continuă The Guardian.

 

Mult-aclamatul maestru al genului horror, Ari Aster, se întoarce cu cel de-al treilea său lungmetraj, BEAU IS AFRAID, după uluitoarele sale succese, filmele Hereditary și Midsommar. Regizorul și scenaristul și-a anunțat viitoarea colaborare cu Joaquin Phoenix încă din 2021, BEAU IS AFRAID fiind prezentat atunci ca un „portret intim – ce se întinde pe câteva decenii – al unuia dintre cei mai de succes antreprenori ai tuturor timpurilor”, cu Phoenix – fost invitat special al American Independent Film Festival, în rolul principal.

Descris de către Aster ca fiind o „comedie de coșmar” care a trebuit să fie modificată dintr-un scenariu original de patru ore, BEAU IS AFRAID este povestea unui bărbat blând, dar înghițit de anxietate, ce este nevoit să-și înfrunte cele mai întunecate frici odată ce pornește într-o călătorie odiseică înapoi spre casă în urma morții subite a mamei sale. O călătorie amețitoare și obsedantă care îți stăruie în minte” – Screen Rant.

 

POLITE SOCIETY, lungmetrajul de debut al regizoarei Nida Manzoor, creatoarea celebrului serial de televiziune We Are Lady Parts, este „genul de producție extrem de îndrăzneață care arată un talent în ascensiune care abia așteaptă să arunce mai multe idei în mixul cinematografic.” titrau cei de la The Hollywood Reporter după premiera mondială de la Sundance.
Obsedată de artele marțiale, Ria Khan e convinsă că trebuie să își salveze sora mai mare, pe Lena, de la căsătoria iminentă. După ce obține ajutorul prietenilor ei, Ria pune în acțiune cel mai ambițios plan creat vreodată de deturnare a unei nunți, totul în numele independenței și al legăturii dintre cele două surori.

 

FUNNY PAGES este o comedie spumoasă care urmărește povestea unui ilustrator adolescent ce renunță la confortul vieții lui de cartier într-o sucită căutare de sine.

Copil fiind, Owen Kline a jucat rolul fratelui mai mic al lui Jesse Eisenberg în filmul The Squid and the Whale despre o familie din New York devastată de divorțul părinților. Kline interpreta la vremea respectivă un copil tulburat de 12 ani care ține partea mamei sale și care și-a dezvoltat un obicei în a se masturba pe ascuns în public, ca răspuns emotional la trauma pe care o traversează. Debutul său regizoral nominalizat la Caméra d’Or, Cannes 2022 „prezintă multe dintre aceleași teme nesănătoase într-un film indie cu adevărat bizar, surprinzător chiar, voit indistinct și hazliu.” se amuzau cei de la The Guardian.

 

Lawrence Kweller, un adolescent de 17 ani fără prea multe aspirații dar pasionat de filme, se angajează la un centru de închirieri casete video unde începe o relație complicată cu șefa lui mai în vârstă. I LIKE MOVIES este „proaspăt, plăcut, captivant, un coming-of-age blând și bine echilibrat” este genul de film care poate face chiar și unui critic cinic să-i placă din nou filmele” concluziona IndieWire despre debutul în lungmetraj al regizorului Chandler Levack după proiecția din cadrul Toronto IFF.

 

Începând de astăzi biletele pentru AIFF.7 pot fi achiziționate de pe: https://bit.ly/BileteAIFF7, fiecare dintre ele vine anul acesta cu câte un voucher Voyo. Spectatorii sunt îndemnați să susțină cauzale sprijine anul acesta de festival prin achiziționarea biletelor sau donând direct către cele trei organizații.

România este unul dintre cei mai mari exportatori de animale vii din Europa. În fiecare an, sute de mii de necuvântătoare, în special oi, sunt înghesuite în vapoare și transportate în condiții greu de imaginat, în special către Orientul Mijlociu și Africa. Acum câteva luni imaginile groaznice cu cele peste 14 mii de oi moarte în Portul Midia au făcut înconjurul lumii, iar asociațiile internaționale de protecție a animalelor au acuzat o supraîncărcare a vaporului. Deși există reglementări naționale și internaționale cu privire la astfel de situații, sunt încă multe mecanisme care trebuiesc perfectate, în lipsa lor, astfel de situații se pot repeta, supunând alte sute de mii de animale la o suferință prelungită și inutilă. Uniunea Europeană a recomandat deja vara trecută României interzicerea exportului de animale vii, după ce un cargou a pornit cu mii de oi la bord către Golful Persic, în luna august, pe o căldură infernală. Sute de animale au murit atunci pe drum, susțin reprezentanții Animals Internațional.

 

AIFF invită publicul la un OPEN TALK: BAN LIVE ANIMAL EXPORT menit să atragă atenția asupra acestui subiect, să informeze dar și să dezbată posibile rezolvări ale situației. La discuția ce va avea loc la Cinema Elvire Popesco duminică, 23 aprilie, de la ora 18:30 vor participa Gabriel Păun – activist și inițiator al campaniei #SalveazăMiorița de interzicere a transportului de animale vii, prin Animals International, Ovidiu Roșu – medic veterinar implicat în cazul de la Midia și Mihai Dragolea – regizor de film documentar, ce a investigat teme de mediu și lucrează în prezent pentru un adăpost de câini comunitari.

 

 

American Independent Film Festival revine anul acesta și la Cluj-Napoca, între 21 și 23 aprilie cu proiectii la Cinema Arta și Cinema Victoria, ediție locală prezentată de Fortech a GlobalLogic Company.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Programul Animest.14 – locul de întâlnire al celor mai premiate filme de animație ale anului

Universul fantastic al filmelor de animație premiate recent la cele mai importante festivaluri din întreaga lume cucerește marile ecrane la cea de-a 14-a ediție Animest. Selecția de filme proiectate între 4 și 13 octombrie în premieră în România va depăși toate așteptările, oferind publicului zece zile fantastice, animate de mister, aventură, povești memorabile și personaje complexe.

Una dintre cele mai fermecătoare animații nominalizate anul acesta la Oscar, Mirai (r. Mamoru Hosoda), reînvie fanteziile copilăriei, lansând o invitație la bordul mașinii timpului. Filmul urmărește călătoria caleidoscopică a unui copil de numai 4 ani, care nu pare pregătit să accepte venirea pe lume a surorii sale. Transformarea lui în ceea ce-i era menit să devină – fratele mai mare iubitor și ocrotitor, ne va aminti tuturor că familia se află în centrul universului. De la aceeași premisă pornește și adorabilul Haios și blănos (Missing Link), cel mai recent lungmetraj produs de faimosul studio de animația Laika, în care protagonistul face înconjurul lumii pentru a-și regăsi rudele. Te vei îndrăgosti cu siguranță de personajele nostime imaginate de regizorul și scenaristul Chris Butler, la rândul lui nominalizat în 2013 la Premiile Academiei Americane de Film pentru ParaNorman.

Cele mai premiate filme de animație ale anului, la Animest.14
,,Niciun film nu a reușit să surprindă amploarea evenimentelor care au marcat Cambodgia sub regimul Khmer Rouge așa cum a făcut-o povestea animată a lui Denis Do” (Vaiety). FUNAN, debutul remarcabil al regizorului, inspirat din istoricul propriei sale familii, a fost distins cu Marele Premiu la Annecy în 2018 și se va vedea la Animest pe 12 și 13 octombrie, în prezența producătorului francez Sébastien Onomo, la Cinema Elvire Popesco. Tot aici vei redescoperi La Belle Époque alături de protagonista Dilili la Paris, marele câștigător din acest an al Premiului César pentru Cel mai bun film de animație. În povestea 3D ilustrată prin imagini fotografiate de regizorul Michel Ocelot de-a lungul anilor, o fetiță-detectiv din tribul Kanak întâlnește câteva dintre cele mai importante personalități ale epocii, în timp ce investighează răpirile misterioase ce înspăimântă orașul luminilor.

De o proiecție specială va avea parte la Animest și sequelul Minuscule 2: Mandibule de la capătul lumii (Minuscule – Mandibles From Far Away), un film de animație în care suspansul înlocuiește dialogurile. Povestea care a cucerit generații continuă cu o nouă provocare în lumea gărgărițelor create de Thomas Szabo și Hélène Giraud. În toiul pregătirilor de iarnă, mezinul familiei este prins într-o cutie ce va fi curând trimisă în însorita Guadelupa, iar vechii prieteni se reunesc acum într-o misiune de salvare.

Prezentat în premieră la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, Rândunelele din Kabul (Hirondelle de Kaboul) este filmul inspirat din romanul omonim al scriitoarei algeriene Yasmina Khadra, despre brutalitatea controlului Taliban, văzut prin ochii a doi îndrăgostiți. Povestea adaptată elegant în acuarelă 2D marchează începutul colaborării de succes dintre cineasta Zabou Breitman și artista Eléa Gobbé-Mévellec, aflată la debutul său regizoral. Proiecția filmului la Animest în va aduce în România pe Nicolas Debray, cunoscut pentru filme ca Iluzionistul sau The Secret of Kells și cel care a condus echipa de animatori. Vizionarul autor japonez Saku Sakamoto revine în selecția Animest cu un horror avangardist produs independent în Japonia, pentru care semnează atât regia, scenariul și animația, cât și coloana sonoră. Excepțional și obligatoriu de urmărit la Cinemateca Eforie, Aragne: Sign of Vermillion este un anime bizar și hipnotizant, nerecomandat minorilor, în care o tânără studentă descoperă că apartamentul de vis în care s-a mutat este de fapt decorul unui adevărat coșmar.

Dacă te numeri printre fanii comediilor romantice, povestea autobiografică din Amintirile unui bărbat în pijama (Memorias de un hombre en pijama) îți va ajunge direct la inimă. Filmul regizat de Carlos Fernandez de Vigo și inclus în acest an cursa pentru Premiile Goya transformă în realitate cel mai mare vis al lui Paco, un burlac de 40 de ani. Asta până când dragostea intră în joc și îi dă peste cap planul de a-și trăi viața în confortul propriei case, fără să fie nevoit să iasă vreodată din pijamale. Filmul va avea parte de două proiecții speciale, la Cinema Elvire Popesco și la Institutul Cervantes, în prezența regizorului spaniol, invitat special la festival alături de Lorena Ares, care a condus departamentul de animație.

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest va avea loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.

Vă invit cu drag!

Astăzi începe Caravana Les Films de Cannes à Pucioasa. Proiecțiile celor mai premiate filme de la Cannes ajung în oraș

  • Filmele Burning/ În flăcări, în regia lui Lee Chang-dong, Sunset/ Apusul și Border/ La graniță, în avanpremieră la Pucioasa

 

 

Caravana Les Films de Cannes poposește săptămana aceasta la Pucioasa, în cadrul Zilele Culturii Europene la Pucioasa, ce se desfășoară în intervalul  6 – 17 mai. După ce a adus pe ecranele de la Slobozia, Timișoara și Sibiu cele mai premiate filme văzute pe croazetă în anul 2018, o selecție a acestora va ajunge și pe ecranul de la Centrul Cultural European Pucioasa începand de astăzi, 6 mai, ora 18:30, cu proiecția filmului Girl/ Balerina, în regia belgianului Lukas Dhont și pană duminică, 12 mai. Caravana își dorește astfel să ofere ocazia cinefililor din oraș să se bucure de filme care în mod obișnuit nu ajung în cinematografele din zonă.

Totodată, Caravana Les Films de Cannes revine la Slobozia cu proiecția în avanpremieră a filmului Burning/În flăcări, în regia lui Lee Chang-dong, ce va fi proiectat pe 17 mai, la Casa de Cultură a municipiului Slobozia.

 

Girl/ Balerina, debutul devenit senzație al belgianului Lukas Dhont, câștigătorul Caméra d’Or – premiul pe care l-a câștigat și Corneliu Porumboiu în 2006, cu debutul A fost sau n-a fost? – a primit totodată și premiul pentru cel mai bun actor și premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard și rulează astăzi, de la ora 18:30, în deschiderea Caravanei, la Centrul Cultural European Pucioasa. Filmul spune povestea Larei care visează să devină balerină profesionistă. Victor Polster, actorul din rolul principal, avea doar 15 ani la momentul filmării și a fost ales la finalul unui casting de jumătate de an, din peste 500 de candidați.

 

Marți, de la 18:30 va rula filmul Cold War/Războiul Rece. Filmul este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic, coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, se împletindu-se perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.

 

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul  – Grand Prix la Cannes, iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Presa l-a considerat noul copil minune al cinematografiei europene. Cel de-al doilea său film pentru care a avut un buget de aproape nouă milioane de euro, Sunset/Apusul a avut premiera în toamna anului 2018, în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul FIPRESCI și se va vedea miercuri, 8 mai, la Pucioasa.  Actorii din rolurile principale sunt Juli Jakab și românul Vlad Ivanov – aflat la cel de-al doilea rol în limba maghiară (după Hier, de Balint Kenyeres). Acțiunea din Sunset are loc în Budapesta, înaintea începutului Primului Război Mondial iar anxietățile și premonițiile despre schimbarea violentă ce se pregătește sunt simțite din interiorul unui magazin șic de pălării și văzute prin ochii tinerei Irisz, o orfană care vine în oraș să lucreze la magazinul care odată fusese deținut de familia ei.

 

Vineri, 9 mai, de la 18:30, va rula filmul Border/ La graniță, de Ali Abbasi, câștigătorul premiului Un Certain Regard la Cannes 2018. Border/ La graniță o are în prim plan pe Tina, un ofițer vamal, apreciată de colegi pentru nasul ei fin cu care poate mirosi sentimentele de vinovăţie sau ruşine la oameni. Variety scria că este „un melanj captivant de film romantic, noir nordic, realism social și horror fantastic, care sfidează și răstoarnă convențiile genului”. Regizorul iraniano-danez Ali Abbasi este la al doilea lungmetraj după Shelley, 2016, care a avut premiera mondială la Berlin, cu Cosmina Stratan (După Dealuri, Dragoste 1. Câine) în rol principal și pentru prima oară la Cannes.

 

Burning/ În flăcări a fost recompensat la Cannes cu premiul FIPRESCI și premiul Vulcan, pentru scenografie. Lee Chang-dong, scriitor, scenarist și pentru câțiva ani chiar ministru al culturii în Coreea de Sud, și-a început târziu cariera de regizor. A ajuns în atenția criticilor de peste hotare în 1999, cu al doilea film al său, Peppermint Candy. În 2010, regizorul a revenit la Cannes cu filmul Poetry și a câștigat premiul pentru scenariu. Inspirat dintr-o povestire scurtă de Haruki Murakami, Burning este un thriller romantic în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Filmul rulează sâmbătă, de la ora 18:30.

 

Caravana va fi închisă de „un film care îți pătrunde pe nesimțite în suflet și te cucerește” (The Telegraph), Shoplifters/ O afacere de familie, cel mai recent film al regizorului coreean Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2018, este povestea unei familii de hoți mărunți care găsesc o fetiță abandonată și decid să o crească ca și cum ar fi copilul lor. „Cine altul decât Kore-eda, un regizor care șoptește în loc să strige, ar fi capabil să scoată la lumină contradicții și probleme sociale într-un mod atât de subtil?” citim pe The Hollywood Reporter despre regizorul prezent anul acesta la Cannes pentru a șaptea oară.

Programul Caravana Les Films de Cannes la Pucioasa

 

Luni, 6 Mai
Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa

Proiecția filmului: GIRL / BALERINA
Caméra d’Or, Cannes 2018 Premiul pentru Cea mai bună interpretare Victor Polster, Premiul FIPRESCI Un Certain Regard, Cannes 2018/ Nominalizat la Globul de Aur pentru film străin
Regia: Lukas Dhont, BELGIA, OLANDA 2018

 

Marți, 7 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: COLD WAR / RĂZBOIUL RECE
Premiul pentru regie, Cannes 2018, Nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin
Regia: Pawel Pawlikowski, POLONIA 2018

Miercuri, 8 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: SUNSET / APUSUL
Propunerea Ungariei la Oscaruri 2019, Premiul FIPRESCI, Festivalul de Film de la Veneția, 2018
Regia: László Nemes, FRANȚA, UNGARIA 2018

 

Vineri, 10 Mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: BORDER / LA GRANIȚĂ
Premiul Un Certain Regard, Cannes 2018, Propunerea Suediei la Oscar
Regia: Ali Abassi, SUEDIA, DANEMARCA

 

Sambătă, 11 mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: BURNING / ÎN FLĂCĂRI
Premiul FIPRESCI, în competiție – Cannes 2018, Propunerea Coreei de Sud la Oscar
Regia: Chang-dong Lee, CHINA 2018

 

Duminică, 12 mai

Ora 18:30 – Centrul Cultural European Pucioasa
Proiecția filmului: SHOPLIFTERS (O AFACERE DE FAMILIE)
Premiul Palme d’Or la Cannes 2018, Nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin
Regia: Hirokazu Koreeda, JAPONIA 2018

 

Până în iunie 2019, Caravana Les Films de Cannes dă șansa publicului din țară să vadă unele dintre cele mai bune si recente filme, prezentate sau premiate la cel mai important festival de film din lume. Caravana duce mai departe demersul inițiat în 2016 de festivalul Les Films de Cannes à Bucarest de a se extinde cu ediții locale și de a reobișnui publicul din România cu un cinema de calitate.

Proiecțiile vor rula cu precădere în orașe din țară în care nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a merge la cinema este pe cale de dispariție.

Mai multe detalii pe http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/caravana-les-films-de-cannes/

Vă invit cu drag!

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Venetia vin la Audience Award Film Festival – „Insyriated” si „Perfetti Sconosciuti” proiectii in premiera –

Comedia „Perfetti Sconosciuti” („Complet straini”), de Paolo Genovese, cel mai mare hit al box office-ului italian din ultimii ani, recompensat cu Premiul publicului la Festivalul de la Vilnius 2017, va fi proiectat in premiera in Romania pe 22 aprilie, de la ora 18.00 la Audience Award Film Festival. Tot in premiera, pe 23 aprilie, de la ora 18.00, va avea loc si proiectia dramei „Insyriated” in regia lui Philippe Van Leeuw, castigatorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin, 2017. Filmele sunt programate la Cinema Muzeul Taranului alaturi de doua din titlurile nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film strain si de o serie de proiectii de film musical in cadrul editiei sing-along a Audience Award Film Festival (21-23 aprilie). Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro

Mai mult decat un mijloc de comunicare, telefonul mobil a devenit in societatea actuala o adevarata cutie neagra a fiecaruia dintre noi. „Perfetti Sconosciuti” urmareste jocul periculos al unui grup de sapte prieteni vechi care decid sa isi impartaseasca mesajele, e-mailurile si apelurile primite in timpul cinei, tinand toti telefoanele pe masa. Cat de bine ne cunoastem prietenii si pe cei apropiati? este intrebarea in jurul careia Filippo Bologna, Paolo Costella, Paolo Genovese, Paola Mammini si Rolando Ravello au scris scenariul filmului, scenariu premiat la Tribeca in 2016. Filmul ii are in rolurile principale pe Marco Giallini, Kasia Smutniak, Valerio Mastandrea, Anna Foglietta, Edoardo Leo, Alba Rohrwacher si Giuseppe Battiston. Dupa proiectia in premiera la Audience Award Film Festival (22 aprilie, ora 18.00) filmul distribuit in Romania de Independenta Film va intra in cinematografe din 28 aprilie.

Castigatorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin 2017, „Insyriated” prezinta drama razboiului din Siria prin povestea unei mame cu trei copii si a oaspetilor acesteia ramasi blocati in casa in timpul unui asediu intr-un cartier din Damasc. Actiunea are loc intr-o singura zi, in apartamentul lui Oum Yazan, interpretata de actrita Hiam Abbass, cunoscuta pentru rolul Salmei Zidane din „Lemon Tree” (2008) pentru care a fost nominalizata la Premiul Academiei Europene de Film la categoria cea mai buna actrita. „Captivant de la inceput pana la final” scria Deborah Young, de la Hollywood Reporter despre filmul care va fi proiectat duminica, 23 aprilie, de la ora 18.00 la Cinema Muzeul Taranului.

Audience Award Film Festival prezinta si doua din titlurile nominalizate la Premiul Oscar 2017 pentru cel mai bun film strain. Pe 22 aprilie, de la ora 16.00, este programat australianul „Tanna”, o poveste de dragoste filmata in Vanuatu, in insula Tanna din Pacificul de Sud si recompensata la Venetia (2015) cu premiul publicului si premiul pentru Cea mai buna imagine, in cadrul sectiunii Settimana Internazionale della Critica. Cea mai buna comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) si Premiul Publicului la Edinburgh, filmul suedez „A Man Called Ove” in regia lui Hannes Holm, va putea fi vizionat, duminica, 23 aprilie, de la ora 15.30 la Cinema Muzeul Taranului. Rolf Lassgård il interpreteaza pe batranul tafnos Ove, rol care i-a adus premiul pentru cel mai bun actor la Seattle IFF si o nominalizare la premiile Academiei Europene de Film.

Audience Award Film Festival propune si o serie de proiecii sing-along cu trei dintre cele mai apreciate filme musical recente – „La La Land” (Premiul Publicului, Toronto 2016), „Once” (Premiul Publicului, Sundance si Dublin, 2007) si „Mamma Mia!” (People’s Choice Awards, 2009) – dar si seri de muzica la Clubul Taranului: concert Ada Milea, Bobo Burlacianu, Vladimir Ivanov si Alex Neagu, pe 21 aprilie, in deschiderea festivalului, Shannon Ceili Band si invitatii Ștefan Orheanu si trupa Irish Way, pe 22 aprilie si Karaoke Party cu melodii celebre din filme, pe 23 aprilie.

Biletele la filme pot fi achizitionate la Cinema Muzeul Taranului, pe Eventbook.ro si in reteaua Eventbook. Pretul unui bilet este de 10 RON.
Biletele la concerte:
21 aprilie, ora 22:00 – Ada Milea, Bobo Burlacianu, Vladimir Ivanov si Alex Neagu
Pret bilet: 40 RON.
22 aprilie, ora 21:30 – Shannon Ceili Band. Invitatii Ștefan Orheanu si trupa Irish Way.
Pret bilet: 20 RON.
23 aprilie: Karaoke Party. Intrare libera in limita locurilor disponibile.

Audience Award Film Festival este organizat de Voodoo Films si Asociatia Cinemascop si este realizat cu sprijinul Catena, IQOS si al Institutului Cultural Roman. Parteneri: Cinema Muzeul Taranului, Muzeul Taranului Roman, Clubul Taranului, Swedish Film Institute, Freeman Entertainment, RoImage, Independenta Film, Asociatia Irish Way, Shannon Ceili Band. Parteneri media: Radio Romania Cultural, Observator Cultural, Ziare.com, Zile si Nopti, Cinemagia, LiterNet, Ziarul Metropolis, All About Romanian Cinema, Umblat.ro.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la acest festival, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Compilatiile Untold-premiate cu Discurile de Aur si Platina!

Povestea celui mai faimos festival din Europa are un nou capitol!

Pana la urmatorea editie UNTOLD, asteptata cu nerabdare de catre public, compilatiile muzicale continua sa atraga atentia fanilor.

Compilatia UNTOLD 2016 a fost premiata cu discul de Platina, iar cea a anului 2015 cu discul de Aur!

Roton si UNTOLD pregatesc in fiecare an o compilatie cu cele mai tari hit-uri ale momentului care antreneaza cheful de distractie, pregatesc fanii de cea mai mare petrecere in aer liber si pastreaza vie amintirea zilelor de festival.

UNTOLD este festivalul care trebuie simtit pe propria piele, experienta si senzatiile oferite fiind cu adevarat imposibil de replicat!

Felicitari UNTOLD pentru acest nou succes!

Va astept cu impresii!

Farhadi, Kolirin și Mertoğlu la Les Films de Cannnes à Bucarest – Povești premiate din Orientul Mijlociu

Povești din Orientul Mijlociu, scrise și regizate de câțiva dintre cei mai talentați cineaști ai momentului vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). The Salesman, în regia lui Asghar Farhadi, singurul film din competiția oficială Cannes 2016 distins cu două trofee, va rula pentru prima dată pentru publicul din România. Renumitul regizor israelian Eran Kolirin, multi-premiat pentru filmul The Band’s Visit, își va prezenta la București Beyond the Mountains and the Hills, iar cineastul turc Mehmet Can Mertoğlu va vorbi cu publicul despre debutul remarcabil cu Album, co-produs de o echipă românească.

The Salesman a câștigat Premiul pentru scenariu și interpretare masculină, acordat lui Shahab Hosseini și a fost unul dintre favoritele competiției la Cannes. Regizorul Asghar Farhadi, primul iranian care a obținut Oscarul pentru Cel mai bun film străin cu Nader and Simin: A Separation, a fost inclus de revista Time în topul celor mai influenți 100 de oameni din lume, în 2012. În ritmul alert, subtil și excelent dozat care l-a consacrat, Farhadi urmărește drama unui cuplu din Teheran pentru care mutarea în casa unei foste prostituate și o vizită neașteptată duc la violență. În paralel, cei doi joacă într-un teatru de amatori rolurile din The Death of a Salesman, al lui Arthur Miller, iar asemănările cu viața lor sunt izbitoare.

În interiorul unei familii își face loc și Eran Kolirin, unul dintre cei mai apreciați cineaști israelieni actuali, invitat special anul acesta la Les Films de Cannes à Bucarest. Beyond the Mountains and the Hills, proiectat în Un Certain Regard la Cannes, este un film profund, pe alocuri suprarealist, care „forțează publicul să-și chestioneze propria complicitate la disfuncționalitatea societății israeliene”, conform Variety. Protagonist este un militar lăsat la vatră după 27 de ani. Întors în familia de care se îndepărtase, el încearcă să se adapteze la ritmul „noului Israel”, o cultură competitivă obsedată de succes și bani. Asta îl va atrage însă în plasa înșelătoare a unor forțe întunecate care domină viața Israelului.

Eran Kolirin (42 de ani) a debutat fulminant cu The Band’s Visit (2007), premiat la Cannes și proiectat în peste 50 de festivaluri prestigioase. Al doilea film al său, The Exchange (2012), a concurat pentru Leul de Aur la Veneția și a câștigat numeroase distincții.

Tot o familie se află și în centrul filmului de debut Album. Tânără speranță a cinematografiei turce, Mehmet Can Mertoğlu (28 de ani) a câștigat anul acesta France 4 Visionary Award în secțiunea Semaine de la Critique și se va întâlni cu publicul la Les Films de Cannes à Bucarest. Co-producția Turcia-Franța-România are o importantă echipă românească în spate: regizorul Călin Peter Netzer (Poziția copilului) a fost producătorul filmului, iar Marius Panduru semnează imaginea. După cum remarca Variety, „Noul Cinema Românesc ajunge în Turcia în comedia impresionantă a lui Mehmet Can Mertoğlu despre istoria falsificată a unei familii”.

În film, un cuplu aflat în jurul vârstei de 40 de ani se pregătește să falsifice un album de familie a unei așa-zise perioade de sarcină, pentru a demonstra legătura biologică dintre ei și bebelușul pe care plănuiesc să-l adopte. E o satiră socială la granița dintre realism și absurd, în stilul lui Roy Andersson, care vorbește, printre altele, despre birocrație și conflictele dintre clasele sociale în Turcia. Anterior, Mehmet Can Mertoğlu a studiat literatura turcă în Istanbul, a publicat articole despre cinema în reviste și a regizat scurtmetrajul The Slope (2008), proiectat în zeci de festivaluri.

Din Orientul Mijlociu vine și puternicul Clash, în regia lui Mohamed Diab, proiectat în Un Certain Regard. „Tulburătorul și îndrăznețul – din punct de vedere tehnic – thriller îl plasează pe spectator în interiorul unei dube a poliției egiptene, în 2013, când tensiunile post-revoluție fierb”, scrie The Guardian. În ajunul exilului președintelui Mohamed Morsi, camionul plin de demonstranți cu diferite convingeri politice și religioase trece prin mulțimea de protestatari violenți. Pot ei să treacă peste divergențele lor pentru a avea cea mai mică șansă de supraviețuire? Mohamed Diab a mai regizat controversatul Cairo 678, un film despre hărțuirea sexuală a femeilor din Egipt.

Filmul Album este distribuit în România de Parada Film, iar The Salesman, de Asociatia Culturală Macondo.
Les Films de Cannes à Bucarest se va desfășura anul acesta între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Așadar, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!