Povestea brutăriei MamaPan este de azi în cinematografe

Pâinea noastră cea de toate zilele (r. Șerban Georgescu) poate fi văzut pe marile ecrane din 4 orașe

După mai bine de 4 ani de la prima întâlnire dintre regizorul Șerban Georgescu și Irina Sorescu, fondatoarea brutăriei MamaPan, povestea plină de forță, sensibilitate și curaj a uneia din puține afaceri sociale din România ajunge și pe marile ecrane în 4 orașe din țară – București, Cluj, Sibiu și Galați.

Documentarul Pâinea noastră cea de toate zilele a avut avanpremiera în țară pe 14 martie, la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența echipei Kolectiv Film și a protagonistelor din film – Irina Sorescu și Corina Munteanu, fondatoarele MamaPan, Andreea, Adriana și Luminița – cele 3 angajate care au avut curajul să-și împărtășească poveștile de viață în fața camerei de filmat mânuită de Bogdan Slăvescu.

„Documentarul adună, cu măsură și rigoare, cu sensibilitate și empatie (ambele ‘stropite’ – cum se spune – cu un umor scrâșnit, dar totuși nu derapat în cinism sau revoltă), cu tandrețe și devotament artistic, tot acest insuportabil chip al mizeriei și suferinței, turnat într-un remarcabil și încurajator film despre ne-renunțare.” (LiterNet) sau „Șerban Georgescu invită audiența într-o călătorie intimă în viața unor femei aflate în situații dificile, dezvăluind determinarea de a-și redefini destinele într-o societate marcată de inegalități.” (Modern Times Review) sunt câteva din cuvintele cu care criticii au descris Pâinea noastră cea de toate zilele.
Documentarul a fost primit cu multă căldură de spectatorii prezenți la avanpremieră, la finalul proiecției de la Cinema Muzeul Țăranului aplauzele răsunând minute în șir, fiind însoțite de lacrimi și zâmbete deopotrivă de la sala aproape plină, întărind spusele Oanei Muntean, producătorul executiv al filmului: „Mi-aș dori ca acest documentar să schimbe în cei care vor merge să-l vadă mai ales percepția asupra celor din jur. Prea ușor punem etichete și judecăm, fără să avem un minim interes în a înțelege cum și de ce. Cred că e un film care poate să deschidă ochi și inimi.”.
În săptămâna 15 – 21 martie documentarul va rula în București (Cinema Union), Cluj (Cinema Arta), Galați (Cinema Ion Manole) și Sibiu (Cinegold)
Sâmbătă, 16 martie, la Cinema Union din București, are loc o proiecție specială, de la ora 18:00, la finalul căreia va fi organizată o dezbatere despre antreprenoriat social, sprijin pentru femei în situații dificile de viață și egalitate de șanse. Cei 3 invitați care vor participa la dezbatere, alături de spectatorii prezenți, sunt Irina Sorescu (fondatoarea MamaPan și președinta executivă a CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate), Corina Murafa (membru în Plen at Consiliul Economic și Social – CES România) și Șerban Georgescu (regizorul documentarului și fondatorul Kolectiv Film).
În curând vor fi anunțate (mai multe detalii despre) următoarele proiecții speciale urmate de dezbateri pe tema antreprenoriatului social și a soluțiilor prin care acesta poate fi susținut, la care vor participa nume importante din societatea civilă și mediul privat.

Păreri?

Pâinea noastră cea de toate zilele / Trailer from Kolectiv on Vimeo.

RAZI își spune povestea în ,,Am plecat”

Prima iubire, o amintire acum…

,,Am plecat” este piesa aceea sensibilă, care te provoacă, prin versurile sale, să îți urmezi visul. Cu un instrumental care te poartă prin întreaga gamă a trăirilor umane, piesa te invită să te înalți dincolo de obstacolele vieții și să îți urmezi pasiunea cu hotărâre și încredere.

În versuri, se regăsesc rădăcinile unui drum personal, plin de sacrificii și alegeri dificile, dar și de bucurii și împliniri. Este o poveste despre un călător, un căutător de visuri, care se desprinde de confortul familiar și se lansează în necunoscut cu inima plină de speranță și dorința de a găsi un sens mai profund al existenței sale.

Piesa a fost scrisă de RAZI și Chopin, care s-a ocupat și de partea de producție.

,,<<Am plecat>> nu este doar o melodie, este o poveste. Piesa a venit așa cum a venit și visul, în versuri și pentru oameni care pot extrage frumosul din realitate. Îmi doresc să fie o motivație pentru cei plecați de acasă, ca să-și îndeplinească visul și un motiv în plus să facem lumea mai frumoasă!” ne spune RAZI.

Drumul lui RAZI nu a început cu muzica, s-a apucat târziu, a muncit, a auzit zeci și sute de „nu ești făcut pentru asta”, dar acum, mai mult ca sigur, știe că în muzică se va împlini. RAZI ne cântă un stil familiar, un pop-rock ancorat în chitară, sensibil, plin de energie care vrea să-ți bage refrenele în cap și să te țină în picioare. Vrem să sari, să dai din mâini și… poate să-ți curgă o lacrimă acolo unde te regăsești, dar asta pentru acasă, nu pe la concerte.

Păreri?

INNA lansează “Cheeky”, primul hit al anului 2024, o poveste despre dorința de iubire și conexiune

Anul 2024 nu ar fi putut începe mai bine decât cu un hit de la INNA. “Cheeky”, o captivantă combinație de ritmuri, compusă de Iraida, Sebastian Barac, Alex Cotoi, Marcel Botezan, INNA, cu versuri semnate de Iraida și INNA, și produsă de Marcel Botezan, Alex Cotoi și Sebastian Barac.

Piesa îmbină armonios ritmuri dance cu influențe arabe, creând un sunet irezistibil care îi îndeamnă pe ascultători pe ringul de dans. Refrenul molipsitor, împreună cu versurile jucăușe, dezvăluie o poveste despre dorința de iubire și conexiune. Simte energia acestei piese și lasă misterul emoțiilor tale să fie transpus prin muzică. “Cheeky” va fi inclus în lista de piese a viitorului album pe care INNA îl va lansa în urma proiectului Dance Queen’s House.

Piesa a fost lansată împreună cu un videoclip de dans, cu coregrafie creată de Maria Hîncu, filmat de Paul Tatcu, editat de Andrei Rădulescu, producție video realizată de Loops Production. Au dansat în videoclip: Maria Hîncu, Luana Chebeleu, Ruxandra Timoașcă, Svetlana Vavilova, Vivienne Szentyobbi, Ciubotaru Iulia Corina, Rebecca Bumputu, Dutcă Teodora, Toma Ștefania și Gramadă Ioana Alexandra. De styling-ul lor s-a ocupat Miruna Miu, iar de make-up Yasmin Awad.

Anul trecut, INNA a lansat “Rock My Body” cu R3hab, o piesă care a dominat clasamentele radio din Franța, dar și din Turcia, Olanda, Norvegia, Finlanda, și “Freak” cu Tujamo. De asemenea, piesa “VKTM”, în colaborare cu Sickotoy și TAG, a fost inclusă în campania Victoria’s Secret ICON, într-un videoclip statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior.

INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

Otilia Bilionera: “Si-a tatuat numele meu”. Povestea celui mai nou single al artistei – “Pe buzele mele”

Îndrăgita artistă Otilia Bilionera lansează piesa “Pe buzele mele” și șochează fanii cu un gest surprinzător al soțului ei, Bekir Ali Karakas. Cei doi formează un cuplu de vis, lucru confirmat chiar de cel mai recent single al artistei.  

Dacă acum câteva luni Otilia își făcea publică logodna într-un mod inedit, în videoclipul “Cappadocia”, disponibil pe YouTube, acum Otilia ne ține la curent cu cea mai frumoasă poveste de dragoste, prin versurile noii sale piese Pe buzele mele.

 

Bekir Ali Karakas, un afacerist turc, a cerut-o în căsătorie pe Otilia într-o zi specială, aniversarea  unui an de relație. Cu un gest impresionant, acesta i-a oferit un inel de logodnă cu diamante și safir, evaluat la 20.000 de euro, în Cappadocia, într-un decor desprins parcă din 1001 de nopți.

 

Ce a urmat a fost o surpriză și mai mare pentru fanii artistei. Doar o lună mai târziu, cei doi au spus “Da!” în fața ofițerului de la Starea Civilă din Turcia.

Acum, Otilia a dezvăluit o nouă dovadă a iubirii lor. Soțul ei și-a tatuat pe antebraț numele prin care acesta își alintă jumătatea –  “OTI”

“Iubirea e un sentiment absolut și, uneori, cuvintele nu pot să exprime ceea ce simt eu pentru Oti… și atunci tatuajul reprezintă cel mai bine tot ceea ce simt pentru ea. E parte din mine, jumătatea mea”, spune Bekir

 

Ba chiar mai mult, Otilia a decis să se tatueze și ea, alegând un fluture. Întrebată despre semnificația tatuajului, Otilia a declarat: “Bekir și cu mine suntem un întreg… Piesa Pe buzele mele  descrie  ceea ce trăiesc eu în aceste momente, ceea ce am trăit de când l-am cunoscut. Bekir mi-a dat aripi, de aceea mi-am și tatuat un  future.”, continuă Otilia

Descoperă povestea de dragoste dintre Otilia și Bekir, pe cele mai importante platforme de streaming: YouTube, Spotify, Apple Music, Deezer.

Păreri?

O poveste emoționantă de familie aduce gustul copilăriei în deschiderea Animest.18: Chicken for Linda!, câștigătorul Cristalului Annecy

Parisul paralizat de proteste creează fundalul unei seducătoare povești de familie în Chicken for Linda! (Linda veut du poulet!), filmul care va deschide cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest (6-15 octombrie, București) cu o proiecție în premieră națională. O dramă de familie spusă cu mult umor, într-un stil unic, intim și atașant, filmul explorează relația dintre o mamă mult prea ocupată și fiica sa, Linda, care caută înțelegere în familia extinsă și apoi în comunitate, totul într-o lume în care nimic nu pare să mai aibă vreun sens.

Producția premiată cu Cristal la ediția din acest a Festivalului de la Annecy se va vedea la București pe 6 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Luceafărul (fostul Cinema Pro). Bilete au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe platforma Evntbook.

,,Probabil cel mai bun film de la Cannes anul acesta”, nota prestigioasa publicație Variety, într-o cronică dedicată lungmetrajului animat, prezentat în premieră internațională în secțiunea paralelă ACID. Povestea, pe cât de simplă, pe-atât de puternică, surprinde profunzimea conexiunilor mamă-fiică, forța protectoare a comunității, dar și imboldul revoluționar al copiilor.

O mamă iubitoare, Paulette se simte foarte vinovată după ce descoperă că a pedepsit-o pe Linda pentru ceva ce n-a făcut. Dornică să o împace, îi promite fiicei că va face orice ca să se revanșeze – va găti chiar și faimoasa rețetă de pui cu ardei, care-i amintește Lindei de tatăl ei dispărut. Pare o soluție bună, dar singura problemă e că Paulette nu s-a descurcat niciodată în bucătărie, iar ingredientele sunt imposibil de găsit într-un oraș tulburat de proteste de stradă. Asta nu va opri o mamă să-i îndeplinească dorința fiicei sale. Împreună pornesc într-o aventură plină de culoare, iar întreaga comunitate li se va alătura pe parcurs. Ceea ce începe în casa modestă a unei familii monoparentale se extinde în curtea blocului și cucerește, spre final, străzile întregului oraș. Așa se naște o revoluție.

,,Am creat un film care seamănă, din multe puncte de vedere, cu un copil obraznic, agitat, care este adesea pus la colț pentru că tulbură orele din clasă.”, subliniază regizorii Sébastien Laudenbach și Chiara Malta. ,,Dar de cele mai multe ori, acești copii se dovedesc a fi cei mai sensibili și au nevoie de cea mai multă protecție”, adaugă realizatorii. Filmul marchează a doua întâlnire a publicului Animest cu munca regizorului Sébastien Laudenbach. În 2016 a fost desemnat câștigător în Competiția de lungmetraj  cu The Girl Without Hands.

În Chicken for Linda!, animația 2D, desenată manual în culori vibrante, este susținută de o acțiune comică complet accesibilă, în timp ce explorează într-o manieră subtilă subiecte serioase: doliul, relațiile complexe dintre mamă și fiică, prietenia, copilăria, relația cu autoritatea şi dreptul la locuire, toate puse pe fundalul unui Paris paralizat de proteste.

Copiii se vor îndrăgosti de fiecare detaliu din film. Se vor identifica ușor cu Linda și prietenii ei și se vor familiariza cu un stil de ficțiune inspirat exclusiv din aspectele realității, în care adulții mai greșesc, părinții mănâncă uneori dulciuri pe-ascuns, autoritatea poate fi chestionată, iar oamenii dragi pot dispărea din viețile noastre pentru totdeauna. La rândul lor, adulții vor savura fiecare moment din povestea care le va aminti de mâncarea de acasă, de puterea comunităților, dar și de părinți și bunici.

Păreri?

Zăpadă de August este de azi în cinematografe! 25 de ecrane, 12 orașe, o poveste pe care o vei ține minte

„Ușor de savurat și impecabil în estetica sa.” (Cinema Austriaco); „Un film despre frici, promisiuni, candoare, asumare de riscuri, frumusețe sufletească, speranță și fulgi de păpădii.” (Liternet); „Unul dintre cele mai impresionante roluri ale Verenei Altenberger de până acum.” (Filmgenuss), „…filmul în care eroii sunt niște teribili visători, iar atunci când ei visează, o sală întreagă visează alături de ei”. (Ziarul Metropolis) – sunt doar câteva dintre cuvintele cu care criticii de film descriu pelicula austriacă Zăpadă de August, debutul în lungmetraj al regizorului Chris Raiber. De mâine intră în cinema, distribuit de August Film.
Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți. Alexander renunță la jurământul lui autoimpus de a nu se îndrăgosti, iar Caro își înfruntă cele mai mari frici. Împreună pornesc într-o călătorie dulce-amăruie în timpul căreia Caro îl împușcă de patru ori, iar Alexander transformă vara în iarnă.
„Îmi ador meseria, îmi oferă oportunitatea să cunosc atât de mulți oameni mișto, să ajung în atâtea locuri pe care altfel nu le-aș vedea, să dezbat subiecte incredibile și să aflu detalii inedite despre locurile unde filmele în care joc se lansează, așa cum aflu acum despre România. Dar dincolo de orice, ador să fiu actriță pentru că am șansa de a spune povești care să trezească emoții, care să facă oamenii să fie un pic mai buni, poate chiar să le schimbe viața. Cinematografia și iubirea sunt două din cele mai importante lucruri pentru mine. Așa că dacă vreți să-mi faceți o favoare, faceți două chestii: mergeți la cinema și uitați-vă la filme, și, mai presus de toate… dați iubirii o șansă. Riscați. Merită!”, a declarat Verena Altenberger special pentru publicul din România.
Două proiecții speciale, organizate pe 28 și 29 august, la Cinema City AFI Cotroceni, respectiv J’ai Bistrot,  au deschis drumul acestui basm austriac underground către publicul din România. Mesaje speciale înregistrate de echipa filmului, activări cu tâlc, invitație către dialog, asumare și vulnerabilitate, precum și zăpadă în mijloc de noapte de vară au fost o parte din acțiunile cu care casa de distribuție August Film a ales să marcheze la final de vară atât debutul ei, cât și al filmului.
„Așa cum Matei a spus deja, intenția noastră este să aducem în România doar acele filme în care credem, acele filme pe care le-am recomanda noi înșine oamenilor pe care-i iubim. Ce aș adăuga este că fiecare dintre acestea va veni către public cu o invitație la dialog despre subiecte cărora credem că li se acordă prea puțină atenție azi, deși rămân mai importante ca oricând. Ne dorim ca fiecare lansare pe care o vom avea să fie o experiență în sine, așa cum obișnuia să însemne la un moment dat simpla ideea de a merge la film.”, a declarat Andrei Agudaru, Co-Fondator August Film, la unul dintre aceste evenimente.
Campania #GiveLoveAShot, prin care cinefilii sunt invitați să participe direct la Universul creat de Alexander și Caro, continuă pe paginile oficiale de Instagram și Facebook August Film. În plus, pe 30 august, filmul s-a văzut în avanpremieră, în rețeaua Cinema City, în 21 de orașe din țară.

De mâine, 1 septembrieZăpadă de August ajunge în cinematografele din București, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Timișoara. Programul va fi actualizat în permanență pe pagina filmului, pe site-ul oficial.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Singurele Nopți albe în care toți românii au fost fericiți. Povestea Generației de aur a fotbalului românesc și a României de atunci

  • Documentarul va fi împărțit în două formate distincte, cu puncte comune: un film de lungmetraj pentru cinema, care va conține momentele de referință și un serial cu elemente extinse, destinat unei platforme de streaming.

 

  • Filmările sunt încă în derulare, iar până în prezent au fost înregistrate 120 de ore de interviuri și ilustrații, atât în țară cât și în străinătate, s-au vizionat peste 150 de ore de de imagini din arhive, aproximativ 2.000 de poze și câteva sute de articole.

 

La aniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, atingerea sferturilor de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal SUA 1994, o poveste nouă, nespusă niciodată până acum în totalitate, este pe cale să se nască. Documentarul Nopți albe, un proiect amplu ale cărui filmări sunt în derulare, aduce generațiilor care au trăit acele vremuri, dar și celor care au ocazia să le descopere acum, o poveste complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii `80-2000. În care Echipa națională a scris nu doar istoria acestui sport, dar și pe cea a unei altfel de Românii. Care a știut să iubească la unison și să celebreze performanța, mai presus de rezultate.

Conceput încă din stadiul de proiect în două formate distincte, un lungmetraj cu cele mai importante momente ale Generației de aur, ce va fi lansat în cinematografe la finalul acestui an, și un serial cu imagini și subiecte extinse în completare, destinat unei platforme de streaming, „Nopți albe” reface filmul singurelor vremuri în care românii au ieșit în stradă cu inima bubuind de fericire, să își sărbătorească eroii.

O producție Headline Management, în regia lui Claudiu Mitcu și după un scenariu semnat de scriitorul și jurnalistul Andrei Crăciun, aceasta este, totodată, și primul documentar de anvergură realizat în România despre fotbal, dar și despre contextul social în care echipa națională a stabilit și a bătut propriile recorduri. „Noi facem un documentar care este despre fotbal, fără să fie doar despre fotbal. E și despre societate, despre tranziție, despre trecerea de la comunism la democrație. Fotbalul a fost cel mai important motor al bucuriilor noastre comune în anii 1980-1990. Epoca aceea nu mai există și vrem să o readucem la viață și să o dăm mai departe celor pe care echipa națională de fotbal nu i-a făcut încă niciodată fericiți. O să revedeți în documentar și în miniseria documentară oameni importanți din această poveste. Mulți așa cum nu i-ați mai văzut vreodată”, precizează Claudiu Mitcu.

Poveștile și interviurile realizate în exclusivitate cu fotbaliștii Echipei naționale, în momentul prezent, se împletesc într-un caleidoscop de emoții cu imaginile de arhivă ale victoriilor binecunoscute, dar și cu sute de fotografii, unele prezentate pentru prima dată, din colecții personale. Acestea sunt completate de istoriile și interviurile celor care au fost martori direcți și care i-au însoțit pe sportivi în echipele tehnice pe drumul unor serii extraordinare de succese, alături de personalități, jurnaliști și figuri legendare din epoci diferite. Toate construiesc o imagine concretă și minuțios conturată, a celor două Românii distincte, cea comunistă și cea în tranziție spre democrație.

Ideea acestui proiect, produs și finanțat în acest moment integral din surse proprii de către Headline Management Agency, s-a născut la începutul pandemiei din pasiunea pentru fotbal  a celor doi fondatori și asociați ai agenței. Călin Crețu și Simion Apreutese, care sunt, de asemenea, și producători ai documentarului „Nopți albe”, s-au dedicat în 2022 conturării structurii proiectului. Începutul anului 2023 a dat startul perioadei de pre-producție și ulterior a filmărilor. „Proiectul a apărut ca rezultat al pasiunii pe care eu și asociatul meu o avem pentru fotbal. Practic așa ne-am și cunoscut eu cu Simi, suntem amândoi fani înrăiți ai echipei UTA, un club ce a scris multe pagini de istorie în fotbalul românesc. Ne dorim să dăm mai departe <microbul> către tinerele generații, iar <Nopți albe> este contribuția noastră  la transmiterea peste ani a performanțelor generației de aur a fotbalului românesc. Sperăm ca lansarea acestui film să reînvie spiritul de învingători pe care naționala noastră îl avea în urmă cu 30 de ani și să coincidă cu calificarea la Euro 2024. În plus, Nopți albe aduce o paralelă extinsă între fenomenul social creat în jurul fotbalului și contextul social de atunci prin marcarea cu imagini a evenimentelor istorice din acea perioadă (Revoluție, Mineriadă). Dar și a procesului de democratizare prin care românii treceau după `89 (cum se îmbrăcau, cum se manifestau când sărbătoreau victoriile, cum urmăreau meciurile în spatele blocului, trecerea de la “alb negru” la TV color și multe altele). Transpunerea cinematică a acestor elemente de mare interes național într-o singură peliculă oferă filmului unicitate și originalitate”, declară Călin Crețu, producător general al filmului documentar.

În prezent, proiectul susținut de partenerii media iamsport.ro numără o echipă de producție de 30 de oameni. Aceștia au realizat peste 120 de ore de interviuri și ilustrații înregistrate, atât în țară cât și în străinătate, au vizionat peste 150 de ore de de imagini din arhive și au trecut în revistă în jur de 2.000 de poze și câteva sute de articole. În paralel, echipa lucrează și la premontajul materialelor existente, alături de partenerii We Love Sport pe zona de creație și conținut.

Păreri?

Povestea unei ,,Vineri 13” cu Majii

În Majiivers, ai puterea să repeți acea zi de vineri 13 de câte ori îți dorești, mai exact, în diverse ritmuri muzicale. Majii cântă despre o zi cu ghinion în dragoste în stil pop, urban, metal, experimental și balcanic. În ajutorul artistului vin pe EP-ul ,,Vineri 13″, pentru a-și pune amprenta personală, Alina Eremia, Vescan și Iuly Neamțu.

Creditele pentru piesele de pe EP-ul ,,Vineri 13″, merg către Majii, Alina Eremia, Vescan, Iuly Neamțu și Alexandru Cotoi pentru muzică și text. Producția a fost realizată de Majii, cu ajutorul lui Alexandru Cotoi pentru varianta pop a piesei ,,Vineri 13″.

,,O zi…5 variante. M-am bucurat de fiecare minut petrecut în studio pentru EP-ul <<Vineri 13>>, pentru că ideea de bază, aceea de a mă juca cu diverse stiluri muzicale, m-a lăsat să îmi arăt latura cameleonică. Am avut alături de mine cei mai profesioniști artiști și le mulțumesc tuturor că au acceptat invitația mea. Sper să vă regăsiți măcar într-una dintre variante și să vă facă acea vineri 13 de 10 ori mai bună.” ne spune Majii.

Majii este un proiect fondat în anul 2018, care încurajează entertainmentul și arta în toate formele și culorile lor. Majii nu se limitează la o singură cale de exprimare artistică și nici la un stil muzical, întrucât scopul final este dizolvarea etichetelor de orice fel – alături de o experiență audio-vizuală completă. De-a lungul anilor, Majii a experimentat și deprins expertiză în songwriting, producție, alături de scenaristică și regie. Nucleul proiectului constă în subiectele abordate în piese și în natura metamorfică a interpretării acestora. Formele de artă folosite drept căi de comunicare ale conceptului sunt variate, de la versuri, muzică și interpretare, la pictură, design vestimentar și, nu în ultimul rând, transpunerea “filmului” în videoclipuri. Majii a căpătat notorietate pe platforma TikTok, unde a și pus bazele conceptului Majiivers – MajiiMultivers, prin clipuri video în care a speculat varii stiluri muzicale, de la pop și trap, la metal și manele.

Păreri?

Povestea unor Fluturi în stomac o afli chiar de la Natalia

Cum stă treaba cu acești „Fluturi în stomac”, afli chiar din noul single pe care Natalia l-a pregătit. Cu muzica și versurile compuse de către Natalia Chisăliță și Irina Cupko, iar orchestrația realizată de către Edward Sanda, „Fluturi în stomac” dezvăluie o poveste de iubire ce invadează sufletul.

„Totul a început de la dorința mea de a-mi compune singură piesele. Mi-am dorit mereu să îmi pot transpune trăirile în versuri așa că am început să scriu. Prima oară am scris refrenul, iar de acolo au început să se contureze versurile. Am scris «Fluturi în stomac» împreună cu Irina Cupko, iar mixul și masterul l-a realizat Edward Sanda. Lucrez cu acești oameni minunați deja de un an și în continuare avem proiecte frumoase pe care abia aștept să vi le arăt. Sper ca toți adolescenții să se regăsească în această piesă și să se bucure de iubirea care ne aduce fluturi în stomac”, spune Natalia.

În vârstă de 17 ani, Natalia Chisăliță iubește să cânte și să transmită emoție prin muzică. De doi ani, prezintă știrile la un post de televiziune local, iar de atunci platoul de filmare și studioul sunt a doua sa casă.

Păreri?

Shyla Roe debuteaza cu Melancholy, un album ce colectioneaza povestea vietii ei

Artista Shyla Roe a lansat albumul său de debut Melancholy. Este un proiect muzical complex, ce aduce împreună diverse genuri și stiluri, reflectând varietatea și diversitatea experiențelor de viață ale artistei. Albumul este compus din 10 piese, fiecare având o poveste diferită și emanând o emoție unică. Piesele de pe album sunt atât despre trecut și despre lecțiile învățate, dar și despre emoția și încrederea în viitor.

 

Shyla Roe este o artistă britanică cu origini asiatice și cântă de la vârsta de 13 ani. Crescută în Spania, Brighton și Londra, ea îmbină stiluri diverse, vibe-uri, sentimente și cântă în diferite limbi pentru a își arăta trecutul și experiența. Ultimele sale lansări au fost lucrate alături de producătorul premiat Rob Davis.

 

Primul ei single Mind Wide Open vorbea despre subiectul izolării. Despre cel de-al doilea single Back At It, artista spune :  “este despre mine, cum, indiferent de destinație, unde locuiesc sau prietenii de care mă înconjor, ajung mereu în același loc. Este distractiv, dar înveți cine sunt cu adevărat cei pe care te poți baza. Oamenii vor încerca întotdeauna să-ți spună ce e bine și ce e rău, dar e important să rămâi fidel propriului tău eu, să îți trăiești viața și să te bucuri de tot ce aduc oamenii în viața ta.”

 

Ea descrie cel de-al treilea single Young Dumb  “ca fiind despre influența pe care Brighton și Londra o au asupra mea, la o vârstă fragedă, trăind singură. Oameni noi, situații ciudate, decizii spontane, experimente. Dar mai presus de toate, m-am distrat. Nu aș fi vrut altfel. Young Dumb explică cum am ales să mă relaxez, ce am crezut la momentul respectiv că m-ar ajuta să-mi vindec durerile.

 

Piesele au fost compuse și înregistrate cu scopul de a spune o poveste bazată pe sinceritate și experiențe autentice, adusă în fața publicului larg sub forma unor creații speciale. Albumul ei este acum disponibil pe platformele majore de streaming și pe YouTube.

Păreri?