Nick nnd și Liana Stanciu vor fi prezentatorii We Love Music Festival și Pepe este invitat special

Vești bune pentru solistul și DJ ul care a făcut multe inimi să tresare. Nicolae Marin sau Nick nnd cum este cunoscut în lumea muzicală, va fi și anul acesta prezentator al evenimentului We Love Music Festival, împreună cu Liana Stanciu. Iar Pepe este unul dintre invitații speciali.

După ce anul trecut a făcut o figură bună, fiind invitat în calitate de cântăreț, DJ și prezentator, iată că și anul acesta va face aceleași lucruri în perioada 18 – 20 August, pe Platoul Fețeni – Râmnicu Vâlcea. Rand pe rand vor fi anunțati toti cei care vor concerta, iar Pepe este unul dintre solistii indragiitii de top ce vor sustine un super concert.

“Cei care vor concerta vor fi anunțat pe parcursul următoarelor săptămâni. Artiștii vor fi spectaculoși. Îmi permit să spun că unii dintre ei sunt legendari pentru publicul din România și nu numai. Pentru că sunt artiștii care au făcut, cu adevărat, publicul să vibreze în perioada anilor ’80, ’90, 2000. Ambasadorii We Love Music Festival sunt, așa cum ne-am obișnuit, Liana Stanciu și NiCK nnd”, a declarat Marius China, unul dintre organizatorii festivalului. Nick a revenit anul trecut în atenția fanilor cu o mulțime de noutăți muzicale cât și că DJ.

Prima ediție a acestui fetsival a adus la un loc un public de 20.000 de participanți, care au reușit să își găsească ritmul preferat, la cele 2 scene din incinta acestuia. Muzica a răsunat non-stop în cele 4 zile memorabile, atmosfera din timpul a peste 30 de show-uri live fiind incendiară! Nume precum Ricchi E Poveri, ATB, Ronan Keating, Outlandish, Blue, Jay Sean, Connect-R, DJ Project și mulți alții au făcut un show de zile mari, iar publicul i-a răsplătit cu ropote de aplauze și o energie de nedescris.

Pregătirile pentru cea de-a doua ediție We Love Music Festval au început, iar biletele Early Bird au fost puse în vânzare. Dacă și tu te regăsești printre iubitorii de muzică doritori de a se reconecta cu natura lor muzicală, atunci ediția a II-a We Love Music Festival din vara anului 2023 este de neratat.

Anul acesta avem trei seri de festival: 18, 19 și 20 august. Biletele se pot găsi pe iabilet.ro (https://www.iabilet.ro/bilete-we-love-music-81428/). În momentul de față, biletele sunt într-o etapă de pre-sale, adică la cel mai bun preț pentru cumpărător. Pe măsură ce ne apropiem de data festivalului, biletele se vor scumpi, treptat. Așa că, recomand celor care vor să aibă parte de experiența We Love Music Festival să-și procure biletele din timp. Și, în același timp, să își găsească locurile de cazare. Pentru că, anul trecut, deja, de la data de 1 august, nu au mai fost camere disponibile în niciun hotel din Râmnicu Vâlcea și din proximitate”, au mai adăugat organizatorii care au așteptări mari de la acest festival care promite mult.

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

AVA – Vocea inspirațională pentru tinerii artiști! AVA & Pepe au cântat împreună într-un concert online de excepție

AVA este artista cu o voce remarcabilă, puternică și pe care cu siguranță nu ai cum să o uiți dacă o vei asculta. Ea s-a remarcat încă de la vârsta de 14 ani, atunci când a devenit vocea principală a unui grup muzical.

Au urmat colaborări cu cei mai mari cântăreți din România, printre care – Smiley, Andra, Loredana, Delia, Antonia, Feli, Damian Drăghici, Connect-R, Puya, El Nino, dar și mulți alții. De asemenea, a dublat vocea personajelor principale din Viva High School Musical Argentina și Viva High School Musical Mexico.

Invitată în cadrul concertului online, organizat de Pepe, AVA a făcut show de zile mari. Artista a cântat de la piesele proprii – „Emoții”, „Unde ești”, „Fluturi în stomac”, până la muzică populară, manele adaptate în versiune pop, piese de mare renume, precum „I have nothing”, „Je t`aime”.

„Doamne, ce frumos cânți”, „O voce nemaipomenită”, „AVA, ne-ai emoționat până la lacrimi”, „Superb, mi s-a zbârlit părut…” – au scris internauții la interpretările artistei.

De asemenea, AVA și Pepe, au cântat chiar și o melodie împreună, „Ziua în care tu m-ai sărutat”, iar publicul a fost în extaz.

AVA a emoționat publicul pâna la lacrimi cu piesa „Îngerii nu plâng” de la regretata Laura Stoica. Dacă nici tu nu ai auzit acest cântec până acum, cu siguranță interpretarea AVEI te va face să plângi.

Iar la final, cântăreața a terminat tot într-o manieră emoționată – cu piesa „Je t`aime”.

AVA este dovada vie a perseverenței, a muncii asidue și a faptului că dacă îți dorești, orice se poate.

Anul acesta, artista promite să arate o altă latură de-a sa și proiecte care mai de care mai inedite. Noile single-uri sunt pregătite să iasă și ele la suprafață și noi abia așteptăm.

Până atunci AVA, urmează să se distreze la petrecerea pe care o avea cu ocazia zilei de naștere, pe 24 februarie.

Păreri?

“Iubesc” este cea mai importantă colaborare din carieră pentru Pepe !!! Alături de Theo Rose şi Alessandra, cântă cu Rosa, fiica cea mică !!!

Pepe a lansat “Iubesc”, cea mai importantă piesă a sa din carieră de până acum. Cu siguranţă este colaborarea cea mai de preţ pentru artist fiindcă Rosa, fiica cea mică cântă alături de el refrenul piesei şi acest lucru aduce cu sine un pachet colosal de emoţii şi trăiri şi acea implinire pe care orice artist o caută sau şi-ar dori să o aibă.

“Nu ştiu dacă pot exprima în cuvinte întru totul ceea ce simt fiindcă îmi este greu să descriu sentimentele avute în timp ce lucram la această piesă. Sunt convins că vor veni multe altele de aici încolo “mai bune” sau “mai frumoase” decât tot ceea ce am creat până în acest moment, poate, însă eu pe aceasta o “IUBESC” şi este de la sine înţeles de ce. Este acel punct al carierei pe care chiar dacă nu îl verbalizezi, ţi-l doreşti, tânjeşti după el şi eu am reuşit.Şi mă bucur că feedbackul este pe masura importanţei piesei, momentului pentru mine.” a spus Pepe.



Theo Rose şi Alessandra i s-au alăturat lui Pepe pentru a forma backingul vocal perfect pentru Rosa.

“Le mulţumesc enorm fetelor, lui Theo şi Alessandrei pentru că mi s-au alăturat. Un aşa proiect frumos avea nevoie de voci pe măsură iar Theo şi Alessandra sunt acolo sus, poate cele mai bune voci feminine ale momentului în industria de pe la noi. Împreună am făcut trupa de backing perfectă şi suntem deschişi la colaborări dar şi lead vocal-ul este ce trebuie. Rosa a fost excelentă. Mulţumesc Theo !!! Mulţumesc Alessandra !!! Vă iubesc !!!” a adăugat Pepe.



Cât priveşte partea din spatele lucrurilor, de parcă nu s-ar simţi de la primele cadre, Dan Petcan este vinovatul de serviciu pentru tabloul creat pentru acest proiect. Le Chateau, Castelul din Inima Bucureştiului a fost pentru o zi platou de filmare şi din punctul acesta de vedere nici că se putea o altă locaţie mai potrivită. Denisa Ispir şi Dima Mihai sunt actorii principali ai naraţiunii paralele povestind perfect, s-ar putea spune, ceea ce a creionat Ioana Macarie.

În partea muzicala, Pepe semnează compoziţia şi versurile, “Iubesc” fiind o nouă producţie făcută în colaborare cu Omar Secada Dihigo cel care a reuşit mixul perfect între tot ceea ce înseamnă pasiunea aceea fierbinte din flamenco şi orice altceva decât 4/4.

Păreri?

Pepe, Andra si Connect-R au lansat “Inima Mea”

Cea mai asteptata colaborare din muzica romaneasca are de acum o forma si un fond. Pepe alaturi de Andra si Connect-R au lansat “Inima Mea”, o piesa ce are toate ingredientele pentru a deveni hitul anului in Romania.

Avem in mai putin de 3 minute si jumatate o productie muzicala de exceptie, un mesaj cat se poate de actual, o interpretare la un alt nivel fiindca vorbim despre trei dintre cele mai bune voci de pe la noi cu o experienta de scena, de studio, de industrie, in general, ce insumeaza peste 60 de ani. Si peste toate, dicolo de cifre si detalii tehnice, cel mai mult si cel mai important este ca se simte placerea de a canta a celor trei si de a transmite dincolo de microfon aceasta.

“Inima mea” este o piesa facuta sa ne placa in primul rand noua, mie, Andrei, lui Connect-R si imediat, imediat dupa, oamenilor care ne asculta si ne sustin de ani de zile. Separat fiecare am primit intrebarea “Cand o sa faci o piesa cu … Andra, Connect-R, Pepe” si iata ca s-a intamplat. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata de ziua mea si sunt sigur ca oamenii au simtit ca acest proiect este altfel de la primul PLAY. Ma bucur enorm ca am gasit solutia toti trei, sa punem in fapt acest proiect pe care, de altfel, ni-l doream de foarte mult timp. Si cine stie … poate nu ne vom opri aici.” a declarat Pepe.

“Nu imi puteam imagina o alta voce decat a lui Pepe pe aceasta piesa cu accente latino. Este o placere sa cant cu prieteni buni, cum sunt Pepe si Connect-R, cred ca se simte in piesa si se vede in videoclip ce bine ne simtim impreuna!”, a declarat Andra.

Productia pentru “Inima Mea” este si ea un featuring in sine. Echipele de la Rappin’ On Production si de la Studio 66 s-au ocupat de partea tehnica a lucrurilor. Connect-R, George Hora si Razvan Matache sunt vinovatii pentru partea muzicala din “Inima Mea”, atat in ceea ce priveste compozitia, cat si versurile.

Pepe nu este la prima colaborare cu toti cei implicati pentru ca si “Imi pasa”, si “Tu n-ai suflet”, si “Iubire ca niciodata”, si “E Vara Mea” au venit tot din aceasta zona. Teoretic, s-a trisat un pic si s-a mers la sigur si daca veni vorba de increderea in profesionistii din spatele lucrurilor, videoclipul pentru “Inima Mea” este filmat in regia lui Dan Petcan, cel care a gandit povestile in imagini ale tuturor videoclipurilor pieselor amintite mai sus.

Pentru “Inima Mea”, un mare dom metalic rece, neterminat, nefinisat, in mijlocul pustietatii a devenit platou de filmare pentru o noapte. Partea interesanta este ca absolut totul s-a adus acolo, de la curent la macara, de la mobila si pana la lumini si totul, in mai putin de 48 de ore, fiindca intreaga echipa tehnica si de suport pentru Dan Petcan a fost schimbata complet cu doua zile inainte de primul REC. Dar cand se lucreaza cu profesionisti orice mica problema devine un detaliu insignifiant si lucrurile se rezolva de la sine.

Videoclipul a iesit foarte bine, cum si-au dorit artistii si foarte important, a iesit la timp pentru a fi lansat.

Premiera a avut loc pe 20 iulie, de ziua lui Pepe si la 24 de ore de la lansare deja ocupa primele locuri in toate topurile si clasamentele online si nu numai, chiar si in TRENDING-ul celor de la YouTUBE si mai ales in inimile fanilor, prietenilor, celor ce au dat PLAY. Miile de comentarii, mesajele, distribuirile si zecile de mii de aprecieri confirma acest lucru, dar mai ales faptul ca “Inima Mea” este acea piesa, acea colaborare care a fost facuta ca sa ramana. Mai mult ca sigur va deveni un HIT si sunt sanse foarte mari sa devina EVERGREEN.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul piesei, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Te asteptam la cel mai tare Bairam, pe 11-12 Iunie!

Ti-e dor de atmosfera petrecerilor din sufragerie? Vrei sa reasculti cele mai cunoscute hituri ale inceputlui anului 2000? Te invitam la Bairam!

Pe 11 si 12 Iunie la Arenele Romane, Daniel Buzdugan va prezenta cel mai mare bairam de pana acum, care aduna cei mai in voga artisti de la inceputul secolului XXI: Axxa, 3 Sud Est, LA, Pepe, Andreea Balan, Simona Nae, Sweet Kiss, Body & Soul, Akcent, Class si Valahia.

Biletele se gasesc in format electronic pe https://www.iabilet.ro/bilete-festival-la-bairam-41167/ si in reteaua fizica iabilet.ro: Magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, libraria Libmag, in punctele de vanzare Casa de Balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Va invit cu drag!

Tamy&Pepe lanseaza videoclipul “Dominicana”! Piesa e ascultata pe rupte in Turcia! Uite cate fete i-au fost alaturi artistului la filmari!

dominicana

E un featuring de succes, lucru dovedit si de faptul ca abia lansata in tara, “Dominicana” s-a auzit imediat in Turcia, acolo unde Pepe si-a petrecut vacanta de cuplu si a fost incantat sa descopere ca e pe val. Tot acolo, artistul a vazut in premiera si videoclipul noului hit al verii, pentru ca pana atunci nu a avut timp sa o faca, din cauza programului incarcat. Astazi, clipul “Dominicana” – Tamy feat.Pepe se lanseaza oficial. E fierbinte, de vara, plin de culoare si de fete frumoase! Daca la inceput, Pepe s-a speriat putin la filmari, cand a vazut o “invazie” de aproape 30 de fete, atmosfera a fost din ce in ce mai hot pe plaja din Mamaia atunci cand Tamy si Pepe au inceput sa danseze pe nisipul fierbinte. In decor, focul de tabara si iahtul pe care a inceput povestea “Dominicana” au realizat cadrul perfect pentru o poveste de vara cu final fericit.

Videoclipul “Dominicana” a fost filmat in regia lui Larry care a mutat atmosfera fierbinte a Caraibelor la Mamaia pentru o zi, Crema Beach servindu-i drept platou de filmare.

“Am ajuns de pe iaht la o petrecere pe plaja. Am avut parte si de niste peripetii la filmari, focul de tabara nu lua foc, erau foarte multe fete pe plaja, am cerut regizorului sa aduca si cativa baieti. A iesit un clip de vara a la “Dominicana”, al carui montaj final eu l-am vazut cand am ajuns in Turcia, in vacanta. M-am bucurat sa vad ca si cei din Turcia au ascultat pe repeat “Dominicana”. E o piesa frumoasa, care se bucura de succes”, a spus Pepe.

In schimb, Tamy a avut ceva batai de cap la filmarile de pe iaht pentru ca a avut rau de mare.

“La filmarile clipului, cand am fost pe iaht, majoritatea celor din echipa au luat pastile pentru rau de mare. Pepe si cu capitanul vasului n-au avut nicio treaba, ne puneau sa ne uitam spre mal, sa vedem tarmul. Asta ne mai linistea putin. In rest, a fost o mare distractie. Cand au inceput filmarile pe plaja s-au strans foarte multi turisti care au venit sa se pozeze cu Pepe. E foarte iubit de public. Vreau sa-l amintim si pe Edi Stancu, care a fost coregraful nostru. Sper sa va placa videoclipul “Dominicana”!”, spune Tamy.

Noul single, “Dominicana”, este compus de catre studioul Rolla 7 Production si Magic Juice. Partea de editare apartine Sprint Music in colaborare cu Pepe Latin Music.

Sa urmarim impreuna materialul video! Va las si cateva imagini foto din timpul filmarilor. Like?

Pepe lanseaza hitul verii! “Dominicana” face furori! Ce spune artista cu care a colaborat : “M-a invatat sa dansez!”

7

A intalnit o fata frumoasa si a dat frau liber sentimentelor! Dar doar la filmarile clipului “Dominicana”, unde atmosfera a fost una incendiara! Pepe si Tamy lanseaza azi hitul verii: “Dominicana”!

Si pentru ca doar lansarea teaserului piesei “Dominicana” a strans in total peste 20.000 de like-uri, in doar cateva zile, inseamna ca single-ul a fost foarte bine primit de catre fanii artistului, iar Pepe a dat din nou lovitura.

Videoclipul pentru “Dominicana” a fost filmat deja in regia lui Larry care a mutat atmosfera fierbinte a Caraibelor la Mamaia pentru o zi, Crema Beach servindu-i drept platou de filmare.

Noul single, “Dominicana”, este compus de catre studioul Rolla 7 Production si Magic Juice. Partea de editare apartine Sprint Music in colaborare cu Pepe Latin Music.

Ce zice Tamy despre colaborarea cu Pepe? Asa cum era de asteptat, ea are numai cuvinte de lauda la adresa celebrului artist.

“Sunt foarte incantata de aceasta colaborare, l-am descoperit pe Pepe ca un artist complet, foarte serios si implicat in tot ceea ce face. Am avut noroc cu el si la dans, el danseaza foarte bine, m-a condus putin, pentru ca eu ma pierdusem in peisaj.  M-a invatat pasii de baza pentru dansul din videoclip, mi-a zis sa stau relaxata si ot timpul sa pornesc cu dreptul. Am avut foarte multe de invatat de la Pepe cu ocazia acestei colaborari si o sa am in continuare!”, spune Tamy.

Va invit sa ascultati mai jos piesa “Dominicana”, noul single Pepe&Tamy, o reusita colaborare Sprint Music si Pepe Latin Music, dar si cateva imagini din timpul filmarilor clipului, dupa care va astept cu pareri.

Pepe feat. Arando Marquez – E Vara Mea (videoclip nou)

Pepe a lansat videoclipul oficial al piesei “E Vara Mea”, o colaborare reusita cu Arando Marquez, Connect-R si intreaga echipa de la Rappin On Production.

Nicole Cherry, Elena de la Mandinga, Raluka, Simona Nae si Dalma sunt doar cateva nume dintre invitatii petrecerii date de latino-lover in noul sau clip.

“A fost un party in primul rand. Toti cei prezenti s-au distrat si le-am promis ca vom repeta figura si pe viitor, intr-un fel sau altul, cu sau fara motivatia filmarii unui videoclip. J Materialul final il vom avea gata in curand dar din cele cateva cadre montate pe care mi le-a trimis Dan (Dan Petcan / Regizorul Videoclipului) mi-am dat seama ca acesta va fi unul dintre cele mai bune daca nu cel mai bun videoclip al meu. Echipa de productie s-a descurcat extraordinar si a coordonat excelent o nebunie completa. Din afara, parea ca toata lumea facea ce vroia fiindca toti erau pusi pe distractie si nici nu aveai cum cu o asa gasca de prieteni.” spune Pepe.

Videoclipul a fost filmat in regia lui Dan Petcan, Andrei Maerean fiind ales producatorul executiv. DOP a fost Bogdan Filip intr-o productie coordonata de Radu Selaru. Partea de make-up ii apartine Mirelei Ecobici, de costume s-a ocupa Liana Obancea iar hair-stylingul a fost asigurat de George NGB.