Se deschide prima școală privată de parașutism din Transilvania

Skydive Transilvania dă drumul înscrierilor la prima școală privată de parașutism din Transilvania pe 29 aprilie, cu ocazia Zilei Siguranței în Parașutism. Înscrierile se vor putea face la fața locului sau ulterior pe site-ul școlii.
Școala este autorizată național (AACR-2023) și internațional (USPA-2009), programul școlii presupune o pregătire teoretică și practică la sol ce durează aproximativ 6 ore, iar cursul pentru obținerea licenței se desfășoară pe parcursul a minimum 25 de salturi de la 3000 m înălțime, trecând prin diferite niveluri de avansare. Licența obținută este recunoscută pe plan mondial, făcând astfel posibilă practicarea parașutismului în orice parte a lumii.
Conform condițiilor legislative în vigoare, vârsta minimă de înscriere este de 16 ani, cu acord parental pentru minori, iar ulterior este necesară licență medicală de tip 2. Aeroclubul pune apoi la dispoziție infrastructura, personalul și echipamentul necesare pentru pregătire.
Skydive Transilvania lansează și invitația la Ziua Siguranței în Parașutism, ediția 2023, care va avea loc pe 29 aprilie. Parașutiștii și doritorii de orice vârstă sunt așteptați la Luncani, jud. Cluj pentru a discuta despre reguli de efectuare în siguranță a salturilor și despre gestionarea incidentelor ce pot apărea în timpul zborului. Ziua Siguranței în Parașutism marchează și începerea sezonului de zbor de anul acesta. Organizatorii pun la dispoziție apă, răcoritoare, cafea și gustări, iar locul dispune de 400 de locuri de parcare, acces scaune cu rotile și wifi gratuit.
Skydive Transilvania oferă experiența unică de cădere liberă la peste 200 km/h de peste 10 ani, timp în care a lansat amatorii de senzații extreme de peste 13.000 de ori. Dropzone-ul oferă servicii atât pentru parașutiștii experimentați, cât și pentru doritorii de prime experiențe prin saltul în tandem.

Persoană de contact:
Doru Baciu
Info: office@skydivetransilvania.ro
Tel: 0737593483

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Artistei Lariss îi place la înălţime şi la propriu şi la figurat!

Frumoasa artistă, interpreta mega hitului “Dale Papi”, Lariss ne dovedeşte că poţi fi la înălţime încă de la debut, single-ul său ajungând la aproape 16 milioane vizualizări pe YouTube.

Dacă de curând s-a aflat pe primul loc în căutările din România pe Shazam, în topurile celor mai difuzate piese pe radio şi tv şi a susţinut primul ei concert în Istanbul, se pare că artistei îi place la înălţime, chiar şi la 4000 de metri.

Lariss visa încă din copilărie la momentul în care va sări cu paraşuta, iar acest lucru a devenit realitate chiar ieri, dis-de-dimineaţă, pe Aerodromul din Clinceni: “Este o senzaţie de neuitat, o senzaţie care îţi dă dependenţă. Mi-a plăcut la nebunie. E clar că vreau să repet această experienţă. Săritul cu paraşuta nu se compară cu nimic din ceea ce am făcut până acum. Trebuie să încercaţi ”, spune cântăreaţa.

Pe wish list-ul artistei se mai află scufundările, vizitarea celor mai tari cluburi din lume şi o vacanţă în Bora Bora.