P3 o numește pe Cristina Pop în funcția de Head of Asset Management în România și își mărește echipa la nivel local

P3, investitor, dezvoltator și manager de proprietăți pan-europene de logistică, își întărește echipa din România prin numirea Cristinei Pop în funcția de Head of Asset Management. Aceasta se va ocupa de managementul administrativ, financiar și operațional al celor 305.000 m2 ai P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România.

Cristina Pop are 31 de ani și o experiență de nouă ani în sectorul imobiliar logistic local, precum și cunoștințe solide în managementul și închirierea proprietăților industriale. Și-a început cariera la Valad Asset Management în anul 2008, iar ulterior a ocupat timp de patru ani functia de Head of Industrial Agency în cadrul Jones Lang LaSalle (JLL).

“Cristina este o achiziție importantă pentru echipa noastră locală, care este în plină creștere. Așteptăm cu nerăbdare să aducă un plus de valoare echipei prin cunoștințele ei de asset management și ale pieței românești de spații industriale. O cunosc pe Cristina de câțiva ani și pot spune că se potrivește foarte bine cu valorile P3, ceea ce îmi dă motive de siguranță că partenerii noștri vor colabora foarte bine cu ea”, a declarat Blake Horsley, Country Head P3 România.

“Este un privilegiu pentru mine să mă alătur echipei de profesioniști de top de pe piața spațiilor industriale. Suntem cu toții uniți de pasiunea pentru acest domeniu și sunt încântată că am oportunitatea de a-mi folosi experiența în domeniul asset management, precum și cunoștințele extinse despre piață pe care le-am acumulat în ultimii nouă ani. Sunt nerăbdătoare să contribui la consolidarea calității serviciilor pe care P3 le oferă clienților din portofoliul românesc”, a adăugat Cristina Pop.

De asemenea, P3 a internalizat serviciile de Property Management prin numirea Monicăi Andrei în funcția de Head of Property Management. Înainte de a se alătura P3, Monica a lucrat ca Property Manager în cadrul Building Support Services (BSS) timp de nouă ani, dintre care ultimii șase i-a petrecut la P3 Bucharest. Monica a absolvit Universitatea Politehnică din București, unde a obținut o diplomă de Master în Inginerie Hidroenergetică.

Roxana Buga s-a alăturat și ea echipei P3 în funcția de Property Management Accountant. În ultimii 10 ani a fost controlor financiar la BSS, lucrând pentru parcul P3 Bucharest. Roxana are o diplomă de Master la Facultatea de Management Financiar-Contabil de la Universitatea Spiru Haret.

P3 deține în parcul logistic P3 București 305.000 m2 de spații logistice dispuși în 11 depozite. Parcul este poziționat strategic, la doar 13 kilometri de centrul orașului și în imediata apropiere a șoselei de centură, ceea ce permite accesul facil către cele șase sectoare ale capitalei, către Aeroportul Internațional Henri Coandă, situat la 22 km distanță, și către autostrada A2. P3 a finalizat recent construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest Park și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.

Vă aștept cu impresii. Enjoy!

P3 încheie încă un an cu performanțe record și pune bazele unei creșteri majore în 2017

P3, investitor specializat, dezvoltator și manager pan-european de spații logistice, a înregistrat performanțe record în 2016 în ce privește toți parametrii cheie, inclusiv noile construcții, leasingul și rata de neocupare și dezvoltare. Cifrele, care reflectă o creștere constantă de la an la an începând din 2009, întăresc poziția P3 drept una dintre cele mai dinamice companii din sectorul său. P3 începe anul 2017 pregătit pentru un val de creștere alături de noul său proprietar – GIC, fondul suveran al statului Singapore.

În 2016 P3 a finalizat 15 depozite noi cu o suprafață totală de aproximativ 320.000 m2 – aproape triplul suprafeței dezvoltate în 2015, de 113.000 m2. În plus, compania are peste 500.000 de m2 de depozite în curs de dezvoltare, împărțiți aproape egal între Europa Centrală și de Est și Europa de Vest. Circa 124.000 m2 sunt deja în construcție în cadrul a opt clădiri situate în cinci parcuri logistice din patru țări.

Ca rezultat al activităților de dezvoltare și de investiții din 2016, portofoliul pan-european al P3 a crescut de la 146 la 165 de clădiri care totalizează 3,5 milioane de m2 (173 de cladiri, dacă le includem și pe cele aflate în construcție).

Pe parcursul anului trecut, P3 a închiriat în total o cifră record de 1,26 milioane de m2, în creștere față de 822.000 de m2 în 2015. Aceasta include mai mult decât dublarea unităților Build-To-Suit de la 93.000 m2 în 2015, la 213.000 m2 în 2016. Reînnoirea contractelor de închiriere a crescut de la 398.000 m2 la 716.000 m2. Acest fapt indică nivelul ridicat de satisfacție a chiriașilor față de stilul de management pe termen lung al P3 care este orientat către clienți. Numărul de clienți a crescut la peste 330, iar rata de neocupare din portofoliu a scăzut de la 7,6% to 4,9%.

Referitor la performanțele înregistrate în 2016, Ian Worboys, CEO al P3, a declarat: “2016 a fost un an extraordinar și plin de evenimente pentru noi, de la refinanțarea datoriei de 1,4 miliarde de euro până la schimbarea proprietarilor. După cum demonstrează toate cifrele, am realizat un progres extraordinar în ultimele 12 luni. Dar, ca să îi citez pe Bachman-Turner Overdrive (n.aut.: formație rock canadiană): Încă nu ați văzut nimic! (‘You ain’t seen nothin yet’). Cu sprijinul noului nostru acționar, 2017 se anunță un an chiar mai interesant decât cel precedent: ne vom continua planurile de creștere prin dezvoltarea portofoliului existent de terenuri, prin achiziționarea de noi terenuri în cele nouă țări europene în care suntem deja prezenți, precum și prin pătrunderea pe noi piețe.”

2016 a fost marcat de o serie de proiecte și acorduri majore, printre care:
Demararea construcției primului depozit nou din Franța, pentru Ingram Micro, lider global în furnizarea de soluții IT pentru industria logistică, în cadrul parcului industrial P3 Lomme;
Finalizarea primei clădiri noi din Germania – un centru de distribuție de piese auto realizat pentru Peugeot Citroën Germania (parte a Grupului francez PSA), un proiect de tip Build-To-Suit cu o suprafață de 20.000 m² și situat în nordul țării;
Achiziționarea de noi terenuri în Germania, printre care: 107.000 m2 în P3 Gottfrieding, lângă Munchen, și terenuri pentru extinderea parcurilor P3 Kamen, din regiunea Ruhr, și P3 Bedburg (această achizitie a constituit catalizatorul pentru reabilitarea completă a parcului, care a inclus o nouă cladire pentru NEX Logistics Europe, filială a companiei japoneze de logistică Nippon Express);
Finalizarea a două clădiri din ansamblul P3 Prague D11, destinate retailerului ceh de mobilă Exiteria și companiei franceze FM Logistic;
Dezvoltarea unei noi clădiri pentru VF Corporation, proprietarul unor mărci premium: VANS, North Face, Wrangler și Timberland. Construcția se află în P3 Prague D8 park și este cea mai recentă dintr-o serie de extinderi care aduc dimensiunea hub-ului logistic al VF Corporation în cadrul parcului, la peste 106.000 m2 ;
Rata de ocupare a spațiilor în cadrul P3 Prague Horní Počernice, unul dintre cele mai mari parcuri logistice din Europa Centrală și de Est, a ajuns la 95%;
Negocierea celui mai mare contract de reînnoire a chiriei de anul trecut din Republica Cehă, pentru 40.000 m2 închiriați de compania MD logistika în P3 Prague Horní Počernice;
Dezvoltarea a cinci clădiri noi în Slovacia, inclusiv ultimele clădiri din P3 Bratislava și P3 Žilina; patru clădiri în Polonia, inclusiv primele construcții noi din P3 Blonie și P3 Piotrkow; creșterea suprafeței totale închiriabile din România la peste 300.000 m2;
Constituirea unui centru logistic cu o suprafaţă de 81.000 m2 în parcul P3 Bucharest, pentru unul dintre cei mai importanți retaileri europeni, Carrefour.

La nivelul corporației, evenimentele cheie ale anului trecut au fost chiar mai importante:
Contractarea unei refinanțări pe termen lung în valoare de 1,4 miliarde euro, convenită cu un grup de instituții internaționale de prestigiu, ce a avut loc în luna octombrie. Este unul dintre cele mai mari acorduri de refinanțare încheiate la nivelul Europei în 2016;
Achiziția P3 de către GIC, fondul suveran al statului Singapore, în valoare de 2,4 miliarde de euro – cea mai mare tranzacție din sectorul imobiliar din Europa in 2016.

Ce părere aveți?

GIC a finalizat acordul de achiziție a P3, în valoare de 2,4 miliarde de euro – una dintre cele mai mari tranzacții de pe piața imobiliară din 2016

GIC, fondul suveran al statului Singapore, a finalizat procesul de achiziție de la TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge a P3, unul dintre cei mai mari proprietari, dezvoltatori și administratori de active logistice la nivel pan-european. Acordul, care evaluează compania la 2,4 miliarde de euro, a fost anunțat pentru prima dată în luna noiembrie 2016, dar perfectarea sa a fost făcută după ce a primit toate aprobările organismelor de reglementare europene. Este una dintre cele mai mari tranzacții efectuate în 2016 pe piața imobiliară europeană.

Cu sprijinul noului său acționar și a pachetului de refinanțare pe termen lung în valoare de 1,4 miliarde de euro, contractat în octombrie 2016, P3 este gata să pună în aplicare noile planuri de expansiune care includ continuarea dezvoltării pe portofoliul de terenuri existent a peste 1,4 milioane m2 de spaţii logistice, dar și achiziția de noi terenuri în cele nouă țări europene în care este deja prezent, precum și intrarea pe piețele imobiliare din alte țări.

„În ultimii ani ne-am extins semnificativ în afara piețelor noastre principale, pentru a deveni unul dintre cei mai mari și complet integrați dezvoltatori și investitori pe piața de spații logistice. Suntem cu toții foarte încântați acum să fim parteneri cu unul dintre cele mai mari fonduri suverane de investiții și ne dorim să trecem cât mai repede la următoarea fază a strategiei noastre de creștere”, a declarat Ian Worboys, CEO al P3.

„Strategia de investiție pe termen lung a GIC este similară viziunii noastre. Fondul a confirmat deja sprijinul pentru strategia P3 ca specialist în proprietăți logistice cu un puternic accent pe serviciile oferite clienților, ca proprietar pe termen lung de spații logistice și care nu a vândut niciodată o clădire din portofoliul său, și ca dezvoltator al unor active de înaltă calitate care respectă criteriile de protecție a mediului”, a adăugat Ian Worboys.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă aștept cu impresii. Enjoy!

P3 câștigă premiul „Tranzacția anului în domeniul industrial ” în cadrul Galei Premiilor CIJ

P3, investitor specializat, dezvoltator și manager de proprietăți pan-europene de logistică, a câștigat prestigiosul premiu pentru „Tranzacția anului în domeniul industrial”, în cadrul celei de-a noua ediții a Galei Premiilor CIJ, care a avut loc pe data de 8 decembrie a.c. P3 a primit această distincție ca urmare a încheierii contractului prin care Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, și-a extins cu 30.000 m2 spațiul închiriat în P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România.

P3 a avut două nominalizări pentru acest premiu: una pentru închirierea a 14.800 m2 către Altex, unul dintre cei mai mari retaileri de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România, și a doua pentru tranzacția câștigătoare, cei 30.000 m2 închiriați de Carrefour.

Contractul câștigător a fost început în 2015 printr-o pre-închiriere semnată cu Carrefour, ca parte a unui acord care prevedea realizarea de către retailer a unui hub logistic de 81.000 m² în P3 Bucharest. Noul complex Carrefour include un depozit existent și un spațiu Build-to-Suit (BTS) frigorific, de 15.000 m².
Aceasta a fost prima dezvoltare de tip BTS realizată de P3 în România de la achiziția P3 Bucharest, la începutul lui 2015. Lucrările de construcție au început în octombrie 2015 și au fost finalizate în august 2016.

P3 a colaborat îndeaproape cu Carrefour și a analizat diferite soluții tehnologice moderne, inclusiv iluminarea cu LED, management-ul alimentării cu apă, izolarea eficientă energetic (etanșare în depozitul frigorific) și un sistem complet de management al clădirilor pentru a reduce costurile operaționale și impactul negativ asupra mediului înconjurător. Spațiul a fost proiectat special pentru a se adapta nevoilor de modificare ale Carrefour, inclusiv în sensul de a putea fi extins.

“Suntem onorați să primim acest premiu! Este o realizare importantă și o recunoaștere a eforturilor noastre continue de a le oferi clienților noștri clădiri de înaltă calitate, construite după standarde de generație viitoare, menite să respecte criteriile stricte de mediu impuse la nivel european și să eficientizeze costurile operaționale. Nu există nicio satisfacție mai mare pentru noi decât să vedem cum soluțiile noastre integrate și excelentele servicii de client ajută la creșterea afacerilor chiriașilor noștri”, a declarat Blake Horsley, Country Head al P3 România.

Gala Premiilor CIJ Romania 2016 a fost organizată de CIJ, cea mai importantă publicație de real estate din Europa Centrală și de Sud-Est, și este cel mai longeviv eveniment de decernare de premii pentru industria imobiliară din România. La ediția din 2016 au participat aproximativ 350 de CEO, directori și profesioniști din cadrul celor mai importante companii de pe piața autohtonă de profil.

P3 deține, în prezent, 305.000 m2 în 11 clădiri în parcul logistic P3 Bucharest. Acesta este poziționat strategic, la doar 13 kilometri de centrul Bucureștiului si în imediata apropiere a șoselei de centură, ceea ce permite accesul facil către cele șase sectoare ale capitalei, către Aeroportul Internațional Henri Coandă, situat la 22 km distanță, și către autostrada A2. P3 a finalizat recent construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest Park și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.

Așadar, acestea fiind spuse, vă aștept cu impresii. Enjooooy!

P3 o numește pe Emilia Bocan în funcția de Senior Leasing & Development Manager pentru România

P3, investitor specializat, dezvoltator și manager de proprietăți pan-europene de logistică, a numit-o pe Emilia Bocan în funcția de Senior Leasing & Development Manager pentru România. Aceasta se va ocupa de toate aspectele care țin de închirierea și dezvoltarea celor 305.000 m2 ai P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din țară, precum și de noile proiecte de investiții ale P3 în România.

Emilia Bocan are 29 de ani și are o vastă experiență în real estate. Înainte să se alăture P3, Emilia a lucrat timp de trei ani la Colliers Romania și patru ani în cadrul Immofinanz Services Romania, unde a ocupat mai întâi funcția de Leasing Manager & Marketing Coordinator, fiind ulterior promovată în funcția de Senior Leasing Manager. În toată această perioadă Emilia a fost implicată în închirierea și managementul operațional a celor peste 300.000 m2 de spații de birouri și industrial din portofoliul Immofinanz, precum și dezvoltarea proiectelor industriale și de birouri ale investitorului în România.

“Suntem foarte încântați că Emilia s-a alăturat echipei din România. P3 își continuă creșterea, iar Emilia va juca un rol important în acest sens, alături de restul colegilor. Noi, la P3, apreciem în mod deosebit pasiunea pentru domeniul în care activăm și dorința de dezvoltare profesională. Emilia Bocan întrunește aceste calități, având cunoștințe solide ale pieței imobiliare precum și abilităti foarte bune de coordonare și managementul proiectelor”, a declarat Blake Horsley, Country Head P3 Romania.

“Sunt nerăbdătoare să îmi valorific experiența și cunoștințele acumulate în domeniul logistic pentru a le oferi cele mai bune servicii clienților noștri, jucând astfel un rol activ în planurile de creștere ale P3. Mă bucur să mă alătur uneia dintre cele mai dinamice companii din sectorul proprietăților logistice, aflat în plină expansiune”, a adăugat Emilia Bocan.

P3 deține, în prezent, 305.000 m2 în 11 clădiri în parcul logistic P3 Bucharest. Acesta este poziționat strategic, la doar 13 kilometri de centrul Bucureștiului si în imediata apropiere a șoselei de centură, ceea ce permite accesul facil către cele șase sectoare ale capitalei, către Aeroportul Internațional Henri Coandă, situat la 22 km distanță, și către autostrada A2. P3 a finalizat recent construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest Park și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.

Felicitări și mult succes!

P3 Logistic Parks anunță încheierea unei refinanțări de 1,4 miliarde de euro

P3 Logistic Parks (“P3” sau “Grupul”), unul dintre cei mai mari investitori specializaţi, dezvoltatori şi manageri de proprietăţi europene de logistică, anunță încheierea procesului de refinanțare pe termen lung în valoare de 1,4 miliarde Euro, convenită cu un grup de instituții internaționale de prestigiu.

P3, deținută de TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge, este una dintre cele mai mari platforme integrate de logistică din Europa. Încheierea cu succes a acestei refinantări evidențiază valoarea strategiei P3, a activelor și a bazei de clienți și va oferi Grupului o mai mare flexibilitate în vederea susținerii strategiei sale de dezvoltare.

Acordurile au fost încheiate după cum urmează:

Europa de Vest și Polonia – garantat integral de Morgan Stanley. PBB Deutsche Pfandbriefbank a acționat în calitate de agent.
Republica Cehă și Slovacia – prin intermediul a patru bănci cehe: ČSOB în calitate de agent, Komerční Banka, UniCredit Bank și Česká Spořitelna. Komerční Banka face parte din grupul Société Générale, iar Česká Spořitelna din grupul Erste.
România – prin intermediul Raiffeisen Bank International (RBI).
George Aase, CFO P3, a declarat: „Suntem încântați că am încheiat această refinanțare pe termen lung. Actualii noștri parteneri financiari au susținut strategia noastră de dezvoltare pe plan european, acum întărită cu câțiva noi creditori. Relațiile pe termen lung pe care le avem cu creditorii noștri sunt de neprețuit pentru noi, mai ales acum când P3 continuă să creeze valori durabile. Aceste noi acorduri ne oferă flexibilitatea de a profita din plin de oportunitățile prezente și viitoare de care Grupul dispune. Suntem recunoscători consilierului nostru Eastdil Secured pentru sprijinul și expertiza oferite.”

Anand Tejani, partener la TPG Real Estate, a spus: „Suntem mândri de progresul făcut de P3 și de echipa sa de management, din momentul achiziției și până acum. De-a lungul acestei perioade, P3 a devenit una dintre cele mai mari platforme independente integrate de logistică din Europa, cu capacități proprii de achiziții, dezvoltare, leasing și managementul proprietății. Această refinanțare dă posibilitate companiei să continue procesul de extindere și să satisfacă în continuare nevoile clienților săi.”

P3 a fost consiliată de Eastdil Secured.

Păreri?

P3 marcheaza 300.000 m² de spatii construite in Romania

P3 Logistic Parks, unul dintre cei mai mari investitori specializati, dezvoltatori si manageri de proprietati pan-europene de logistica, a marcat constructia a 300.000 m² in parcul sau P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din Romania. Din momentul in care a achizitionat parcul, la inceputul anului 2015, P3 a construit 85.000 m² de spatii pentru clienti existenti si noi.

Pentru a marca acest moment important, compania a dezvelit o placa simbolica in interiorul parcului, in cadrul unei ceremonii speciale. Un punct de referinta care intareste performanta P3 si planurile sale de crestere si expansiune.

Planurile P3 includ o crestere continua in Romania, dar si in Europa de Vest. Mai mult decat atat, datorita recentei achizitii de teren in apropierea parcului P3 Bucharest, compania are acum posibilitatea de a construi pana la 90.000 m² de spatii suplimentare, in unitati incepand de la 4.000 m² pana la 40.000 m².

“Suntem mandri de faptul ca am ajuns la 300.000 m², ceea ce reprezinta in esenta dovada cererii puternice pentru locatia noastra de la km 13, dar si a calitatii serviciilor pe care clientii le primesc de la P3, multi dintre chiriasii existenti dorindu-si sa se extinda in parcul nostru. Asteptam cu nerabdare sa continuam dezvoltarea pe terenurile existente si sa consolidam pozitia de parc logistic de referinta al P3 Bucharest in Romania”, a declarat Blake Horsley, Country Head P3 Romania.

Peter Bečár, Managing Director, P3 CEE adaugat: „P3 Bucharest este cel mai mare parc logistic din Bucuresti si din tara. La inceputul anului 2015, P3 a achizitionat parcul de la CA Immobilien Anlagen AG, in una dintre cele mai mari tranzactii logistice incheiate pe piata industriala din Romania in acel an. Parcul a avut 215.000 m² de spatii de inchiriat, in opt depozite. Pe baza strategiei noastre, care viza crearea unui centru logistic important in apropiere de Bucuresti, P3 a reusit sa construiasca inca 85.000 m² si detine in prezent unsprezece depozite in P3 Bucharest.”

Prima constructie a P3 in Romania, un nou depozit de 28.000 m², a fost la scurt timp pre-inchiriata ca parte a unui parteneriat semnat cu Carrefour pentru a stabili un complex logistic de 81.000 m² in P3 Bucharest. Cel de-al doilea proiect a fost o noua cladire, un depozit frigorific de 19.100 m², din care 15.000 m² sunt inchiriati de Carrefour. In luna februarie 2016, P3 a inceput sa dezvolte un al treilea depozit, o constructie de 42.800 m² pentru a raspunde cerintelor clientilor existenti ai P3, care intentioneaza sa isi extinda afacerile in Bucuresti. Cladirea este programata sa fie finalizata in vara anului 2016, iar spatiul ramas va fi disponibil pentru inchiriere.

Toate cele trei noi depozite au fost concepute dupa cele mai inalte standarde in materie de constructii si de mediu ale P3. Cladirile dispun de o inaltime de 11,5 m, mai mare decat majoritatea spatiilor industriale din Bucuresti, ceea ce va permite clientilor sa beneficieze de spatiu suplimentar de depozitare.

Parcul P3 Bucharest este pozitionat strategic, la kilometrul 13 de pe autostrada A1, in partea de vest a orasului Bucuresti. Are acces direct si rapid la autostrada A1 si se afla in imediata apropiere a soselei de centura a orasului, ceea ce permite accesul facil catre cele sase sectoare ale Bucurestiului, catre Aeroportul International Henri Coanda, situat la 22 km distanta, si catre autostrada A2.

P3 are in prezent 246.000 m² de spatii in constructie in patru tari din Europa, mai mult decat dublul suprafetei dezvoltate in 2015, de 113.000 m² si o serie de alte proiecte in curs de desfasurare. Portofoliu sau este de 3,3 milioane m² in noua tari si are, de asemenea, terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spatii, de peste 1,4 milioane de m².

ENDS

Pentru informatii suplimentare:

Florentina Ciuverca, Senior Media Relations Consultant, United (RO)
Tel. +40 729 729 483 Email: florentina@unitedcom.org

Mihaela Iacob, Senior PR Executive, United (RO)
Tel. +40 723 604 983 Email: mihaela.iacob@unitedcom.org

NOTA CATRE EDITORI

P3 este investitor, dezvoltator si manager de proprietati logistice europene. Avand activitati in toata Europa, portofoliul P3 cuprinde 162 de depozite construite la cele mai inalte standarde, cu o varsta medie de 8,4 ani, care totalizeaza 3,3 milioane m² de spatii in noua tari si terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spatii, de peste 1,4 milioane m².

In Romania, P3 detine cel mai mare parc logistic din tara, P3 Bucharest, achizitionat de la CA Immobilien Anlagen AG la inceputul anului 2015. In aceasta primavara, compania va avea circa 90.000 de m² in constructie in P3 Bucharest. Odata finalizate, cele trei cladiri noi vor mari portofoliul total de spatii al P3 in Romania la circa 305.000 de m².
 
Misiunea P3 este sa ofere chiriasilor o experienta de prima clasa in locatii logistice cheie. P3 dezvolta proiecte durabile si ecologice la cele mai inalte standarde internationale.
 
PointPark Properties a adoptat noul brand corporate “P3” si va folosi numele comercial P3 Logistic Parks pentru a reflecta mai bine activitatea companiei. Pentru mai multe informatii despre P3 puteti accesa noul website www.p3parks.com.

P3 este detinuta de TPG Real Estate si Ivanhoé Cambridge.

Ce parere aveti?