Frumusețea din HAOS – Alduts Sherdley x NANE

Oricât aș vrea să nu mă ai, sunt în sevraj

Muzical vorbind, vă veți delecta cu o combinație spumoasă de R&B și Funk, lirical vorbind, veți trece prin cele mai apăsătoare stări. Alduts Sherdley și NANE ne vor ține căștile ocupate cu noua lor bucată muzicală. ,,HAOS” vorbește despre atașamente toxice, iubiri care nu se mai simt la fel, presărate cu obsesie și greutatea de a lăsa ce a fost în urmă.

Piesa a fost scrisă de Alduts Sherdley și NANE, iar instrumentalul a fost realizat de EXPOSURE.

,,Un joc de-a <<du-te, vino>> nu lasă în spate decât <<HAOS>>. Atunci când iubirea nu mai este precum obișnuia să se simtă la început, intervin nemulțumirile constante, voalate totuși de atașamentul rămas.” ne spune Alduts Sherdley.

,,Când am scris pentru refrenul de la <<HAOS>>, am încercat să mă gândesc la genul ăla de relație toxică în care băiatul face prea mult, iar ea se simte sufocată. A fost fun să mă gândesc la ce s-ar gândi o fată care e secată complet de energie de un tip. Când am auzit strofa lu’ Aldu, m-am gândit să îi răspund, cumva, cu aceeași monedă în strofa mea.

De menționat că instrumentalul lui EXPOSURE mi-a rupt capu’ de la primul play pe care l-a dat Lu-K în studio ❤️.” ne spune NANE.

Alduts Sherdley este unul dintre cei mai noi artiști din peisajul muzicii urbane românești. Neo Soul și R&B sunt doar câteva dintre genurile muzicale pe care artista le abordează încă de când a început să lanseze muzică independentă în 2018. După câteva lansări, Alduts a devenit din ce în ce mai apreciată în mediul online, lansarea sa din 2021 – „Swipe Right” – reușind să intre în topul Spotify Viral România. Alduts a făcut parte, de asemenea, din Talent Show HBO Max – One True Singer, unde abilitățile sale remarcabile de a transmite emoție și de a compune, combinate cu aspectul ei unic și nonconformist, au atras rapid atenția juraților, cât și a fanilor. A urmat o colaborare cu Rava la scurt timp după aceea pentru piesa „Dungă”, lansare ce a urcat în Top 50 Spotify România. În 2023, Alduts a lansat EP-ul “i n d i s p o n i b i l” și a avut colaborări precum cea cu Ștefan Costea pentru piesa “Safe Place” și cu Șatra B.E.N.Z. pentru piesa ,,Prietena ta”, piesă ce apare pe cel mai nou album al trupei: ,,8 Culcat” și care a cucerit platformele de streaming și a devenit trend pe TikTok.

NANE reprezintă unul din cei mai importanți artiști rap din România, cu o serie impresionantă de piese din zona hip-hop, rap, trap și R&B. Pasiunea sa pentru muzică a început încă din copilărie, fiind puternic influențat de muzica rock a anilor ’90, dar mai ales de melodiile lui MC HAMMER. NANE a început să aibă colaborări importante încă din 2008, însă anul cheie pentru cariera sa rămâne 2015, atunci când și-a schimbat stilul spre trap. De atunci a punctat multe colaborări cu artiști renumiți din România, atat din zona pop, cât și din cea urbană. Stilul său muzical se caracterizează prin versuri inteligente, flow distinctiv și abilitatea de a transmite emoție prin muzică, de aceea, lansările sale au succes imediat, cucerind fanii de pe platformele de streaming și nu numai.

Păreri?

Nicole Cherry și Nane pun lumea pe Silențios cu o colaborare surpriză

Nicole Cherry revine cu o colaborare ce îi va surprinde chiar și pe cei mai înfocați fani – “Silențios” feat. Nane! Artista se bucură de un șir de hit-uri, după ce “Florile Tale” și “Ce Vrea o Femeie” au ajuns virale în online. “Silențios” dezvăluie o nouă latură a acesteia, fiind o piesă plină de senzualitate, în contrast cu atitudinea rebelă adusă de Nane.

“<<Silențios>> e o provocare pentru mine, dar care se simte extrem de natural în același timp. Cam așa cred că e în relații în general și asta am vrut să transmitem atât eu, cât și Nane. Sper să vă bucurați și voi de colaborare așa mult cum o fac eu” a declarat Nicole Cherry.

 

În spatele piesei “Silențios” s-a aflat o echipă talentată formată din Theea Miculescu, Alex Parker și Nane, care au creat versurile și compoziția melodiei, iar de producție s-a ocupat Alex Parker.

 

Nicole Cherry este una din cele mai cunoscute artiste din România, fiind un nume sonor în industria muzicală la doar 23 de ani. Artista și-a început cariera la o vârstă fragedă, participând la numeroase competiții muzicale unde a început să fie recunoscută pentru talentul ei. Primul ei single, “Memories”, a fost un real hit, câștigând chiar și premii precum “Best Breakthrough Artist” în 2014. De-a lungul carierei sale, Nicole a colaborat chiar și cu artiști internaționali precum Mohombi sau Joey Montana. Nicole Cherry e o prezență importantă în lumea muzicală românească, fapt dovedit prin cele peste 2 milioane de fani pe Instagram și alte milioane de vizualizări pe Youtube sau de ascultări pe platformele de streaming.

 

Nane reprezintă unul din cei mai importanți artiști rap din România, cu o serie impresionantă de piese din zona hip-hop, rap, trap și r&b. Pasiunea sa pentru muzică a început încă din copilărie, fiind puternic influențat de muzica rock a anilor ’90, dar mai ales de melodiile lui MC HAMMER. Nane a început să aibă colaborări importante încă din 2008, însă anul cheie pentru cariera sa rămâne 2015, atunci când și-a schimbat stilul spre trap. De atunci a punctat multe colaborări cu artiști renumiți din România, atat din zona Pop, cat si din cea urbana. Nane e artistul cu cei mai mulți ascultători pe Spotify România, lansarile acestuia ajungand constant pe primele pozitii in topurile serviciilor de streaming.

Păreri?

Carla’s Dreams, The Motans, Grasu XXL, Nane, Macanache, Killa Fonic, Paulina și EMAA vin pe scenă alături de Delia pe 1 și 2 iunie la Verde Stop Arena la Rockadelia

Mai sunt câteva zile care despart publicul din România de întâlnirea cu Delia în cadrul a două show-uri care vor avea loc pe 1 și 2 iunie la Verde Stop Arena “Rockadelia”.

Și pentru ca petrecerea să fie completă, Deliei i se alătură pe scena unii dintre cei mai reprezentativi artiști ai României cu care artista are colaborări precum Carla’s Dreams, The Motans, Grasu XXL, Nane, Macanache, Killa Fonic, dar și voci ai noului val din industria muzicală precum EMAA și Paulina.

Cea mai extravagantă artistă din România revine cu un spectacol cu un concept unic, o experiență de concert cu o abordare nonconformistă, în care cele mai cunoscute hituri ale Deliei vor avea un sound rockish, cu multă energie, efecte speciale și o producție impresionantă, așa cum și-a obișnuit publicul.

“Sunt nerăbdătoare să intrăm împreună în universul Rockadelia și sunt și mai happy că alături de mine vor urca pe scenă artiști cu care am lansat atâtea piese de succes. Let’s rock together! Pe 1 și 2 iunie la Verde Stop Arena”, a spus Delia.

Dacă vrei să fii și tu parte din Universul Rockadelia, biletele sunt disponibile pe https://bilete.deliaofficial.ro, după cum urmează:Zona Verde –  99 de lei șiZona VIP 249 de lei.

După show, fanii vor avea posibilitatea să se întâlnească în backstage cu artista lor preferată la o sesiune de meet and greet, disponibil bilet la preț special de supliment meet and greet de 140 de lei.

Inovativă, cameleonică și mereu cu un pas în fața trendurilor, Delia are una din cele mai spectaculoase cariere din industria muzicală românească. Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri compuse de ea însăși, Delia este constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale prin zeci de hit-uri lansate în peste 20 de ani de activitate. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului, “Acadelia”, “Psihedelia”, “Deliria”, prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

NANE lansează CORDIAL – primul său album de R&B

Pe 10 decembrie NANE a lansat albumul “CORDIAL” primul lui album de R&B. Stilul muzical nu îi este străin. Pe toate albumele de rap & trap de până acum regăsim presărate influențele de R&B. Însă, acum NANE a hotărât să producă un album integral cu acest vibe: “<<CORDIAL>> nu e un album făcut în câteva luni, ci un proiect la care am lucrat din 2017 încoace”.

“CORDIAL” este al patrulea album pe 2021, semnat NANE, ce va fi lansat la scurt timp după “L.V. PATTERN”, LP-ul drill din 6 august. După “CORDIAL”, care este un proiect predmoninant R&B, urmează continuarea mixtape-ului “DE-ALE MELE”, inspirat de sound-ul rap-ului din 2008.

Următoarele rânduri reprezintă povestea acestui material din perspectiva lui NANE: “În jurul lui 2017 am început să ascult pe repeat Ty Dolla $ign și m-am gândit, pentru prima dată, că aș vrea să fac un proiect întreg cu teme R&B. Motiv pentru care toate piesele se învârt în jurul distracției, sexului și relațiilor. Titlul albumului <<CORDIAL>> are o însemnătate flexibilă, asemănător albumului PARAZIȚII, <<Irefutabil>>. Deși, la prima vedere lasă loc de interpretare, adevărata semnificație este legată de sinceritate, afecțiune și loialitate. În tot timpul ăsta, lucrez și la <<AVRAM>> (încă din 2020), un album pe care îl consider un nou milestone în carieră”.

Colaborările albumului sunt, pe cât de underground, pe atât de comerciale, trecându-se foarte ușor de la nume precum Solomon, Mobtrap, Berechet, Credit sau Florence Lil Flowers, la artiști în heavy rotation pe radio, precum The Motans, Roxen, EMAA și Karmen. Toate piesele de pe album au fost scrise în momentele sesiunilor de studio cu producători precum David Ciente, 911, Marcel Botezan (Play&Win), Paul Iorga, Angeles, Domino și Quick. Am făcut mix-ul, master-ul și aranjamentele pieselor cu Lu-K Beats la Seek Music.

La momentul actual, NANE este unul din cele mai mari nume ale scenei urbane din România. Piesele lui fac parte din genurile hip-hop, rap, trap și R&B. Totul a început în copilărie cu rockul anilor ’90, dar după descoperirea lui MC Hammer muzica i-a devenit inspirație. După o serie lungă de mixtape-uri si single-uri care i-au asigurat locul în rapul clasic, a venit anul 2015 când și-a schimbat atenția spre un stil mult mai cântat. Din acel moment au urmat albume, piese pe radio și colaborări cu artiști precum Delia, Alina Eremia, Irina Rimes și Roxen.

Păreri?

NANE lansează BUCUREȘTI, ultimul single înainte de albumul CORDIAL

NANE lansează ultima piesă drept single, înainte de marea lansare a albumului “CORDIAL” de pe 10 Decembrie. Piesa “BUCUREȘTI” este inspirată din celebrul refren “Fetițe dulci ca-n București”. Stilul R&B abordat pe acest nou album este regăsit și în “BUCUREȘTI”. Ca stare generală, piesa este chill, relaxată și plăcută la audiție tuturor ascultătorilor.

Versurile îi aparțin lui NANE, muzica este facută de Paul Iorga. Partea de mixing și mastering a fost facută de Lu-K Beats la Seek Music.

La momentul actual, NANE este unul din cele mai mari nume ale scenei urbane din România. Piesele lui fac parte din genurile hip-hop, rap, trap și R&B. Totul a început în copilărie cu rockul anilor ’90, dar după descoperirea lui MC Hammer muzica i-a devenit inspirație. După o serie lungă de mixtape-uri si single-uri care i-au asigurat locul în rapul clasic, a venit anul 2015 când și-a schimbat atenția spre un stil mult mai cântat. Din acel moment au urmat albume, piese pe radio și colaborări cu artiști precum Delia, Alina Eremia, Irina Rimes și Roxen.

Păreri?

NANE lansează „ROTAȚIE” alături de Amuly, Credit și Solomon

NANE lansează un nou single de pe viitorul album „CORDIAL”. „ROTAȚIE” este o super colaborare unde Amuly, Credit și Solomon au sărit pe noua piesa NANE. Vibe-ul e de cartier cu un beat energic ce își va face loc ușor în playlistul de party.

Versurile le aparțin lui NANE, Amuly, Solomon, Credit, muzica este facută de Alex Ghinea (911). Partea de mixing și mastering a fost facută de Lu-K Beats la Seek Music.

La momentul actual, NANE este unul din cele mai mari nume ale scenei urbane din România. Piesele lui fac parte din genurile hip-hop, rap, trap și R&B. Totul a început în copilărie cu rockul anilor ’90, dar după descoperirea lui MC Hammer muzica i-a devenit inspirație. După o serie lungă de mixtape-uri si single-uri care i-au asigurat locul în rapul clasic, a venit anul 2015 când și-a schimbat atenția spre un stil mult mai cântat. Din acel moment au urmat albume, piese pe radio și colaborări cu artiști precum Delia, Alina Eremia, Irina Rimes și Roxen.

Amuly are rădăcinile adânci în hip-hop-ul din România. El este un mix între român și arab, carismă și cântări, ce au inspirat arene rapid și ireversibil.

Credit este un artist tânăr din România care și-a început cariera în propriul apartament precum majoritatea. În ultimul timp putem vedea cum roadele muncii lui încep să iasă la lumină.

Solomon este foarte activ din punctul de vedere al lansărilor. Își exprimă gândurile în piese, iar ambiția și talentul îl fac să țintească cât mai sus în topuri.

Păreri?

Amuly si Nane vor sa-i lasam sa ne cante!

Amuly și Nane ne conduc spre finalul anului 2021 în acorduri de dragoste. Cei doi artiști lansează astăzi piesa Lasă-mă să-ți cânt, una dintre piesele rare de dragoste ale lui Amuly. Dacă până acum i-a obișnuit pe fani cu un stil mai dur, de această dată, Amuly scoate la iveală o parte mai puțin cunoscută de către cei care îl urmăresc și îi apreciază cariera: vulnerabilitatea.

Din punct de vedere al producției, instrumentalul și linia melodică a refrenului sunt foarte aproape de zona pop, în timp ce textul piesei îmbină perfect emoțiile cu stilul trap. Cu siguranță fiecare ascultător se va regăsi în povestea cântată de către Amuly și Nane.

Piesa se află în acest moment pe locul #32 în YouTube Trending și poate fi ascultată pe toate platformele digitale, accesând link-ul următor: https://rtn.lnk.to/Lasa-maSa-tiCant 

Artist cu puternice rădăcini Hip-Hop, Amuly își expune rar partea sensibilă, Lasă-mă să-ți cânt fiind unul dintre puținele momente în care dragostea lui arătată în fața publicului nu este îndreptată către muzică.

Amuly se numără printre cei mai de succes artiști de trap, reprezentând combinația perfectă dintre old school și new school. Muzica este singura lui muză și își scrie propriile versuri de la vârsta de unsprezece ani.

A lansat primul său album în toamna anului trecut, reușind să ajungă la cifre impresionante. Blindat a avut 21 de piese în Spotify Top 50 și întreg albumul în primele 65 de poziții în Spotify Top 200. Abili, piesa în colaborare cu PRNY și Abi, a depășit pe YouYube 33 de milioane de vizionări și a adunat peste 329 de mii de aprecieri.

Nane este considerat artistul hot al momentului, adoptând stilul trap în anul 2015, din 2019 devenind unul dintre reprezentanții trap-ului românesc. În plină pandemie, Nane a lansat albumul NANalien, dar și piesa Cum Era, alături de Delia, care a strâns peste 21 de milioane de vizualizări în doar un an de la lansare. Ultima piesă lansată de artist se numește BBYMM și ocupă, în acest moment, locul 19 în trending-ul YouTube România.

Păreri?

NANE lansează noul single “BBYMM”

NANE își promovează viitorul album “Cordial” cu primul single “BBYMM”. Albumul are la bază ritmurile R&B, fiind o abordare nouă a artistului. Piesa este despre cum este dragostea înțeleasă în cartiere, o iubire reală, fizică și plină de pasiune. Atmosfera melodiei îți aduce aminte de o vară târzie sau relaxare cu care ne întâmpină toamna mereu.

Versurile îi aparțin lui NANE, muzica este facută de Domino. Partea de mixing și mastering a fost facută de Lu-K Beats la Seek Music.

La momentul actual, NANE este unul din cele mai mari nume ale scenei urbane din România. Piesele lui fac parte din genurile hip-hop, rap, trap și R&B. Totul a început în copilărie cu rockul anilor ’90, dar după descoperirea lui MC Hammer muzica i-a devenit inspirație. După o serie lungă de mixtape-uri si single-uri care i-au asigurat locul în rapul clasic, a venit anul 2015 când și-a schimbat atenția spre un stil mult mai cântat. Din acel moment au urmat albume, piese pe radio și colaborări cu artiști precum Delia, Alina Eremia, Irina Rimes și Roxen.

Păreri?

Roxen surprinde cu o colaborare alături de NANE pentru “Strada ta”

Roxen a pregătit pentru susținătorii ei o super colaborare alături de NANE. “Strada ta” este o surpriză pentru grupurile de fani ale ambilor artiști și cu siguranță va sta pe buzele tuturor pentru o multă vreme. Piesa vorbește despre o iubire neîmpărtășită a doi oameni ce ar fi avut lucruri să-și spună, dar s-au sincronizat greșit.

Versurile și muzica au fost compuse de către Nane, Roxen și Alex Cotoi, iar de producția piesei s-a ocupat Alex Cotoi. Vizualul piesei a fost făcut de VÂNĂ Animation Studio prin Mihai Sighinaș.

“În urmă cu un an am primit vestea că urmează să am o sesiune cu Nane, și chiar vreau să spun, că am fost foarte fericită că se va întâmpla asta. Sesiunea respectivă a fost un real succes, căci am reușit să ducem la bun sfârșit doua piese. Nane este un om super profesionist, mi-a simțit frica, pentru că eram la început de drum,a avut răbdare și am putut face treabă ca o echipă, împreună cu Alex Cotoi. M-am bucurat enorm de tare când am aflat că urmează să lansăm piesa.” a declarant Roxen despre colaborare.

„Cred că în ziua aia aveam în cap “I just called to say I love you”, de la Stevie Wonder. Nu am nicio idee de ce, foarte random. Dar cred că de acolo mi-a venit ideea să scriu “Am trecut pe strada ta”. Având-o și pe Roxen în studio, mi-am dat seama că ar suna mult mai bine din gura ei, versurile refrenului. A fost fun și challenging să scriu atât pentru mine, cât și pentru ea, strofele fiind ca un fel de dialog. Și ea a cooperat și m-a ajutat cu câteva versuri, mi se pare important să sune și a ea textul de pe piesă.” A spus NANE.

Nane este unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale. Cu o carieră de 15 ani, a reușit să-și adapteze compozițiile la schimbările timpului și a primit aprecierea fanilor si a breslei sale. Piesele lui au adunat sute de milioane pe YouTube, iar pe platformele de streaming este unul dintre cei mai ascultați români.

Roxen este unul dintre cei mai fresh artiști ai momentului. Cu sute de mii de ascultători în fiecare lună pe Spotify și cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Ultima piesă lansată – “Money Money” – are în acest moment 2.5 milioane de ascultări pe Spotify, iar “Inimă nu fi de piatră” a intrat în Top 100 Media Forest. De asemenea, colaborarea cu DJ Project pentru piesa „Parte din Tine” se află în continuare în playlist-urile radiourilor din România, fiind prezentă în topurile de specialitate.

Păreri?

OG Eastbull lansează „Van Gogh” și „Harvard” feat. Nane

OG Eastbull revine cu doua piese noi: „Van Gogh” si „Harvard”. Pentru „Harvard”, artistul bifează o noua colaborare cu Nane, iar prin intermediul track-ului doreste sa demostreze influența pe care cultura urbană o are asupra a ceea ce înseamnă viața de cartier și loialitatea dintre oameni. „Van Gogh” este un intro al piesei „Harvard”, creat de OG Eastbull, ce marchează o luptă continuă între forțe opuse.

Versurile și muzica pentru „Harvard” au fost compuse de către OG Eastbull, Nane și Mago Del Blocco, iar producție finală a piesei poartă semnătura lui Mago Del Blocco. Piesa „Van Gogh” a fost creată integral de OG Eastbull și Mago del Blocco.

OG Eastbull este un trapper român ce a cunoscut succesul atât în Italia, dar și în România. Majoritatea videoclipurilor sale au fost filmate pe străzile Romei, de unde acesta s-a și inspirat pentru piesele sale. Deși par agresive, versurile melodiilor lui OG Eastbull vorbesc despre lucruri și evenimente reale, iar întreaga sa muzică reprezintă un statement pentru ceea ce viața de cartier te învață.

Nane este unul dintre cei mai apreciati artisti din România. Numeroasele lansări recente, precum: „Fato”, „Sare”, „Treaba ei” si „Dragostea Ta”, sunt unele dintre cele mai populare și de succes piese ale artistului. De asemenea, cele doua single-uri lansate alături de Delia pentru „Cum era” și „În Rai” , au avut un succes enorm si au ocupat poziții fruntașe în topurile naționale de radio.

Păreri?