INNA, pe scena festivalului Tecate Pa’l Norte din Mexic alături de Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo

INNA este în Mexic pentru a susține un concert în cadrul festivalului Tecate Norte, un eveniment grandios care are loc timp de 3 zile în Monterrey. Line-up-ul evenimentului include nume mari la nivel internațional precum Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo, Anitta, Sum 41, Lost Frequencies, dar și Alok și R3hab cu care INNA a colaborat.

“Mă bucur să fiu iar în Mexic, țară care mereu m-a primit cu brațele deschise. Sunt onorată să fiu pe aceeași scenă cu artiști pe care îi respect! Living the dream!”, a spus INNA.

INNA a lansat la începutul acestei luni prima parte a albumului “Everything or Nothing”, 6 piese compuse în Dance Queen’s House, deja o tradiție pentru fanii artistei care sunt obișnuiți cu piese noi compuse și produse în cadrul acestui proiect, ajuns deja la cel de-al patrulea sezon. Dance Queen’s House înseamnă o sesiune de 16 zile într-o casă unde INNA, alături de songwriteri și producători, compune muzică, iar procesul creativ este prezentat pe canalul de YouTube al artistei în 8 episoade.

Prima parte a albumului “Everything or Nothing” include 6 piese, printre care “Cheeky”, care are peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube, “Love Me”, “I Follow”, “Everything or Nothing”, “Imagination” și “Be My Lover”, cu un sound electrizant.

Anul trecut, INNA a lansat “Rock My Body” cu R3hab, o piesă care a dominat clasamentele radio din Franța, dar și din Turcia, Olanda, Norvegia, Finlanda, și “Freak” cu Tujamo. De asemenea, piesa “VKTM”, în colaborare cu Sickotoy și TAG, a fost inclusă în campania Victoria’s Secret ICON, într-un videoclip statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior.

INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

TÓTEM, propunerea Mexicului la Premiile Oscar, intră de vineri în cinema

Între 11 – 19 octombrie sunt organizate proiecții speciale urmate de un dialog cu invitați speciali

„Un microcosmos luminos, care-ți hrănește sufletul, construit pe iubire profundă în fața durerii iminente, filmul se dezvăluie spectatorului prin interacțiunile pline de încărcătură dintre personajele sale.” (The Playlist), „Tótem construiește o casă a vieții, un traseu de la geneză la un sfârșit tangibil. Subliniază ideea de prezență simțită peste tot, chiar și atunci când camerele rămân goale.” (Liternet) și „Un film de o neașteptată frumusețe, care folosește personajul principal ca un canal de explorare a unei familii care navighează printr-un ocean de iubire, durere, inocență și mortalitate.” (Slant Magazine) sunt o parte din cuvintele cu care criticii descriu TÓTEM, următoarea peliculă distribuită de August Film, care va intra de vineri, 13 octombrie, în cinematografele din țară.
Cel de-al doilea lungmetraj al Lilei Avilés calcă pe urmele filmului ei de debut, devenind nu numai o prezență constantă în selecția festivalurilor internaționale din întreaga lume, ci și propunerea Mexicului pentru premiile Oscar. Descris de Lila ca „o odă adusă vieții și un omagiu adus familiei, prietenilor și iubirii”, filmul urmărește felul divers și complex, în aparenta sa simplitudine, prin care o familie face față pierderii iminente a unuia dintre ei.
Trailer oficial TÓTEM (r. Lila Avilés)
Întrebarea cea mai dificilă pe care TÓTEM o ridică la fileu spectatorilor este „cum discuți cu un copil despre moarte, mai ales atunci când ea urmează să-i jertfească una din cele mai importante persoane din viață?”. Răspunsul este unul complex, dificil și frecvent evitat, precum majoritatea provocărilor care scot din zona de confort. Cu toate acestea, e un dialog necesar, așadar August Film propune în zilele următoare o serie de 6 proiecții speciale, în 6 orașe diferite din țară, urmate la final de un dialog constructiv, alături de un psihoterapeut.
„Recunosc că m-am bucurat de succesul internațional al filmului și de perspectiva Oscarului pentru Cel mai bun film Străin la orizont. Pentru mine, însă, TÓTEM rămâne un subiect cât se poate de personal, un film asumat care a avut curajul de a vorbi despre revelația inocenței în ceea ce privește moartea. Ori această alăturare, deși poate părea crudă, cred că necesită curaj și sper că va conduce către și mai multă apreciere pentru viață. Înțelegerea și acceptarea faptului că moartea face parte din viață, a faptului că toate au un început și un sfârșit, cred că ne face liberi să ne bucurăm de timpul pe care îl avem.”, a declarat Matei Truța, co-fondator și managing partner August Film.
Proiecțiile speciale au loc miercuri, 11 octombrie, în București (Cinema City AFI Cotroceni, 19:00, invitat special: Ion Bucur) și Cluj (Cinema Victoria, 20:00, invitat special: Robertina Ciobanu), joi 12 octombrie, în Timișoara (Cinema Victoria, 20:30, invitat special: Ioana Chirilov), sâmbătă 14 octombrie, în Brașov (Cinema City AFI Brașov, 19:00, invitat special Ana-Maria Fekete), duminică 15 octombrie, în Iași (Cinema Ateneu, 15:00, invitat special: Andreea Feraru) și joi 19 octombrie, în Constanța (Cinema Jean Constantin, 19:00, invitat special: Alina Telea). Tot pe 11 octombrie filmul poate fi văzut în rețeaua Cinema City, în  21 de orașe din țară, de la ora 19:00. Biletele sunt puse în vânzare de săptămâna trecută.
Filmul TÓTEM a avut avanpremiera de gală marți, 10 octombrie, la Cinema City AFI Cotroceni, unde toți cei invitați au fost provocați să-și pună o dorință înainte de a intra în sala de cinema. Dialogul despre viață, familie, iubire, dorințe va continua nu doar în sălile de cinema, după proiecțiile speciale, ci și pe canalele de comunicare ale distribuitorului August Film, unde provocarea #MakeAWish rămâne activă pentru publicul larg.
Programul primei săptămâni în cinema se regăsește pe pagina oficială a filmului și va fi actualizat în permanență.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

INNA, cel mai ascultat artist român la nivel internațional de pe YouTube, a susținut un concert în Mexic în fața a peste 373 000 de oameni

YouTube a sărbătorit 10 ani de când este în România, prilej cu care artiștii și creatorii de conținut au fost premiați pentru rezultatele deosebite pe care le au pe platformă.

Printre câștigători se numără și INNA, desemnată artistul român cel mai ascultat pe YouTube la nivel internațional.

“Transmit toată iubirea mea fiecărei persoane care crede în mine și care îmi ascultă muzica în fiecare colț al lumii, mulțumesc pentru toată susținerea”, a spus INNA.

De curând, artista a susținut un concert în Veracruz, Mexic, la festivalul Cumbre Tajin, unde a cântat pe aceeași scenă cu Steve Aoki și Juan Magan în fața a peste 373 000 de oameni, un număr record de participanți la un festival, într-o singură zi.

Anul a început în forță pentru INNA cu lansarea “Just Dance” care include 6 piese compuse și produse pe durata a 16 zile, timp în care a stat izolată în Dance Queen’s House în cadrul celei mai lungi sesiuni, aflată la cei de-al treilea sezon.

Tracklist-ul albumului include “I’ll Be There”, “Just Dance”, “Nothing I Won’t Do”, “Something About You”, “Start a Fire” și “We Should Get Lost”, piese eclectice, adevărate party anthems care sunt lansate cu vizualuri speciale dedicate create de Florin Burlacu și Andrei Via.

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

Yasiris cucerește Chile și Mexic alături de Cat Music Latin

După ce a atins un succes internațional prin proiectele lansate și a făcut primul pas către America Latină alături de Mabel Yeah, primul artist independent din Venezuela ce intră în portofoliul label-ului, Cat Music Latin face încă un pas important împreună cu Yasiris care cucerește topurile muzicale din Chile și Mexic.

„Mi suerte” este piesa de suflet pe care artista dominicană a lansat-o în perioada de izolare și este pentru cei care au trăit o poveste de iubire, dar norocul nu a fost de partea lor. Disponibil pe toate platformele digitale de streaming din lume, single-ul este însoțit de un videoclip regizat de Yasiris ce completează întreaga poveste spusă pe note muzicale.

În urmă cu un an, artista împreună cu Juan Magan, Hyenas, Mohombi au lansat unul dintre cele mai iubite hituri ale anului în toată lumea, care a fost no.1 în topurile muzicale de specialitate din România. Menită să unească scriitori și artiști de pe trei continente, fiecare cu amprenta și flavour-ul personal, piesa „Claro Que Si” a adunat peste opt milioane de vizualizări pe YouTube.

Printre cele mai populare clipuri Cat Music Spain se numără „Provocador” (Mandinga), „Claro Que Si” (Juan Magan x Hyenas x Mohombi x Yasiris), „Dame” (Yasiris x Hyenas), „Tu perdicion” ( Isasi B. feat. Yasiris & Bella Santiago) și „Margarita” (Lidia Buble feat. Descemer Bueno), hituri care au generat milioane de stream-uri și pe celalalte platformele digitale de specialitate. Astfel, în doar un an, label-ul a reușit să devină unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală din Spania, prin semnarea artiștilor și proiectelor care au ajuns virale în mediul online.

Cat Music este cel mai important label din România, cu peste 9.000 de piese publicate și deține cel mai puternic canal de YouTube din Europa Centrală, de Est și Rusia, cu peste 6 milioane de abonați și peste 6 miliarde de vizualizări. Cu zeci de artiști semnați, casa de discuri a lansat de-a lungul timpului hit-uri internaționale precum „Claro Que Si” (Juan Magan x Mohombi x Yasiris x Hyenas), „Vita bella” (Havana), „The Violin Song” (Monoir & Osaka feat. Brianna), dar și piese-fenomen: „Dragostea din Tei” (O-Zone), „Stereo Love” (Edward Maya), „Mamma Mia”, „He’s Italiano” (Elena), „Zaleilah” (Mandinga) sau „Amor” (Kamelia).

Păreri?

Radhu, al doilea artist roman, dupa INNA, care cucereste Mexicul, lanseaza noul single si videoclip, “Bolero”

Radhu, romanul care ne reprezinta peste ocean si care canta muzica latino precum cei nascuti in Mexic, cel care colaboreaza cu faimoasa Laura Zapata, revine in atentia publicului si lanseaza o noua piesa de pe platourile de filmare ale telenovelelor “Televisa”. In aceasta locatie nu are acces orice strain, insa spre uimirea producatorilor, Radhu arata ca un mexican nativ, dar si vorbeste o spaniola mexicana, pe care alti artisti ajunsi in Mexic trebuie sa o studieze timp indelungat si trebuie sa faca scoala de dictie, pentru a putea vorbi ca un nativ, ei fiind foarte nationalisti!

“Am filmat acest videoclip la “Hacienda Yextho”, o celebra ferma Mexicana care a devenit obiectiv turistic in localitatea Hidalgo din Mexic, construita in anul 1600. Se poate vizita, este un loc unde se filmeaza telenovelele Televisa (Esmeralda,Tequila cu Suflet de Femeie, Salome) si este utilizatata si in regim hotelier, unde adesea se relaxeaza Angelica Rivera, sotia actualului presedinte mexican, celebra “Stapana”!”, ne spune Radhu, artistul care este imaginea acestei ferme de poveste construita in “estilo colonial”, stil tipic mexican.

Artistul ne-a marturisit ca pe langa relaxarea in piscinele cu apa termala si mancarea deosebita, te bucuri de natura, ferma fiind incojurata de munti pe care cresc cactusi gigantici!

Radhu a filmat clipul cu echipa “Televisa” si a avut ca partenera una dintre participantele la “MISS FRUMUSETE LATINA”, Estefania Zarate, care face telenovela la Univision, cu care artistul roman avea o legatura amoroasa.

“In Mexic am cunoscut foarte multe vedete, videoclipul “Bolero” se bucura deja de mare succes acolo, l-am lansat in emisiunea “Despierta America”, emisiune unde am fost sprijint de frumoasa Francisca Lachapel, care este moderator si producator, dar si o celebra actrita de telenovela si “Miss Frumusete Latina”,coroana fiind daruita de catre superstarul Thalia!
Am cantat “Como la Flor” cu Francisca Lachapel, am adus un omagiu cantaretei “Selena”, care este un “Icon” American!”, adauga cantaretul.

Piesa “Bolero” este realizata in Mexic, alaturi de cei mai buni mariachi din America Latina, El Internacional Mariachi Puebla, cu care colaboreaza Thalia, Laura Zapata, Lucero. Este o piesa de vara, cu un aer proaspat si care are ca poveste o dragoste mexicana, o replica a celebrului cantec “Despacito”. In Spania, piesa este pe locoul 4 in TOP10, romanul mentinandu-se bine, intrecandu-i nu numai pe sud-americani, ci si pe spaniolii nativi! Radhu pregateste turneu in Italia, Spania si curand va sosi in Romania!

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Bolero”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Artistul roman, Drei Ros cucereste si Mexicul!

La scurt timp dupa ce a lansat “Te Necesito”, o piesa in colaborare cu Domenica si Marvelus Fame, a innebunit intregul Mexico, melodia urcand subit in topurile radio-urilor. Acest fapt a condus la pornirea unui turneu de promovare, in cadrul caruia au cantat si la Arenele Monterrey, in fata a 20 de mii de oameni.

Piesa si videoclipul noului single au fost realizate in Los Angeles, CA, colaborarea dintre cei trei artisti avand ca rezultat o melodie plina de energie, cu un super beat, ce, cu siguranta, va ajunge si la inimile romanilor.

Domenica este o cantareata talenta din Mexico si Marvelus Fame este un raper din NY si familia lui este din Cuba.

In luna mai, acestia sunt asteptati din nou sa-i incante pe mexicani cu piesele lor!

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Te Necesito”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

INNA, show în Mexic în fața a 10 000 de fani!

INNA este un artist iubit și apreciat la nivel internațional, mai ales în Mexic, unde fiecare concert este o nouă întâlnire cu fanii care o susțin și îi ascultă muzica.

INNA a susținut două concerte în Mexic în luna martie. Primul show a fost în Mexico City ca invitat special la show-ul celor de la Dimitri Vegas și Like Mike, unii dintre cei mai cunoscuți DJ ai momentului. Cel de-al doilea show a fost în San Luis Potosi, unde artista a cântat în fața a 10 000 de fani.

Între cele două concerte, artista a stat la Los Angeles unde a participat la sesiuni de compoziție pentru următorul album pe care îl va lansa anul acesta, compus integral de ea, în limba spaniolă.

INNA este pe coperta celui mai recent număr al revistei ELLE, o ședință foto care a avut loc la Milano, cu ținute exclusiv Tommy Hilfiger.

De altfel, artista a fost invitată specială a show-ului Tommy Hilfiger de la Milano Fashion Week unde l-a cunoscut pe designer personal și i-a pus și câteva întrebări. La final, Tommy Hilfiger i-a spus că o vede următoarea Selena Gomez, ceea ce nu poate fi decât un compliment, având în vedere că este unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, dar și numărul 1 pe Instagram.

Interviu INNA & Tommy Hilfiger aici https://bit.ly/2GzkQnl

Artista a apărut și pe site-ul Vogue Franța, dar și pe rețelele de socializare oficiale Tommy Hilfiger.

Cel mai recent single al artistei “Me Gusta”, compus integral de ea, are peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube, iar “Ruleta” tocmai a acumulat 150 000 000 de vizualizări.

INNA a lansat la finalul anului trecut albumul “Nirvana” pe care este inclus single-ul cu același nume, dar și “Ruleta”, “Gimme Gimme”, “Nota de plată” cu The Motans, precum și piese noi: “Don’t Mind”, “Dream About the Ocean” sau “My Dreams”.

Albumul “Nirvana” are un sound pop, la compoziția și producția pieselor participând Marco&Seba (cei care au compus și produs majoritatea hiturilor artistei), David Ciente, Thomas Troelsen, Alex Cotoi, Vlad Lucan în cadrul unor sesiuni care au avut loc în studiourile Global Records.

Până acum, INNA a lansat albumul “Hot”, “I Am The Club Rocker”, “Party Never Ends” și “INNA”, precum și EP-ul “Summer Days”.

INNA este antrenor la Vocea României Junior de la PROTV, alături de Andra și Marius Moga.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu multă plăcere să urmărim împreună video-ul de mai jos, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

Au innebunit Mexicul cu muzica lor! Baietii de la Fly Project cuceresc din nou America Latina

Dupa super hitul “Toca Toca”, care s-a auzit la toate petrecerile si pe toate radiourile din America Latina, Get Wet este noul hit romanesc care da peste cap lumea latino. Peste 41 de milioane de vizualizari in doar cateva luni si piesa Get Wet a baietilor de la Fly Project a depasit granitele Romaniei, cucereste topuri, cluburi, radiouri din toata lumea.

“Get Wet” se aude in Mexic la cele mai importante radiouri si pe cel mai important canal muzical de televiziune – Exa TV: “Noi primim constant mesaje sau video’uri de la prietenii de pe Facebook sau Instagram ca muzica noastra se asculta in diverse colturi ale lumii. Acest lucru ne onoreaza si ne responsabilizeaza in egala masura” spune Tudor.

Mexicanii au declarat Get Wet hitul anului prin sutele de mesaje primite de Tudor si Dan pe social media, asa ca Fly Project va tine din nou numarul 1 al topurilor muzicale din America Latina.

Pareri?

Ambasadorul Mexicului în România, Arturo Trejo, a cinat cu Radhu și Laura Zapata!

Arturo Trejo a fost extrem de impresionat de proiectul muzical, cultural și turistic, pe care Radhu, singurul cântăreț român de cumbia și ranchera mexicană, îl promovează în Europa!

Artistul și-a lansat albumul muzical în Londra și a stârnit curiozitatea consulului mexican din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Anibal Gomez. După acest succes, a continuat colaborarea artistică cu actrița și cântăreața mexicană, Laura Zapata, cunoscută fiind datorită rolurilor negative din cele mai vândute telenovele la nivel mondial, producții “Televisa”, dar și datorită faptului că este sora superstarului Thalia, cu care a participat în telenovele precum “Maria Mercedes” și “Rosalinda”!

Piesa pentru care Laura a venit în România s-o promoveze alături de îndrăgitul Radhu se numește “Como el sol” și se bucură de un real succes.

Ambasadorul Mexicului i-a susținut și le-a mulțumit artistilor pentru promovarea Mexicului în România!

“Domul Ambasador ne-a felicitat și s-a bucurat nespus că eu și Laura Zapata colaborăm! Iar eu îi mulțumesc pentru susținere și interes!”, a declarat Radhu.

Ce părere aveți?

Radhu, artistul român cunoscut în Mexic lansează replică la Despacito

Radhu, singurul cântăreț de cumbia din țara noastra, aduce în prim plan încă o piesă din America Latină! După colaborarea sa cu Laura Zapata, sora Thaliei, Radhu lansează “Bolero”, continuarea povestii “Despacito”, împreună cu “El Internacional Mariachi Puebla”, cei mai cunoscuți mariachi din America Latină.

Radu Dobircianu, cunoscut sub numele RADHU, este un actor și cântăreț, de origine română, laureat a Premiilor interpretare la “Festivalul Callatis” . Datorită succesului telenovelelor, în care RADHU avea rolul principal, si a muzicii latino, el a fost numit de presa română „Regele Cumbiei” .

Face furori în Mexic cu muzica lui şi s-a întâlnit cu Laura Zapata, celebra actriţă de telenovele, sora Thaliei. Vedeta a filmat în România, iar acesta i-a ţinut companie pe toată perioada șederii în țară.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să ascultăm împreună piesa “Bolero”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!