LEGENDA MUZICII K-POP PSY, TIËSTO ȘI MAHMUT ORHAN SUNT NOILE NUME CONFIRMATE PENTRU UNTOLD DUBAI

Timp de 4 zile, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale. UNTOLD, un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, și își va face debutul în Orientul Mijlociu, în Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024.

Pregătește-te să descoperi un tărâm magic, de peste 170.000 de metri pătrați, unde imaginația nu cunoaște limite, un paradis al entertainmentului și al inovație. La prima ediție UNTOLD Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi și, în toate cele 4 zile, peste 280.000 de participanți din toate colțurile lumii.

PSY ESTE PRIMUL ARTIST DIN LUME CARE A DEPĂȘIT 1 MILIARD DE VIZUALIZĂRI PE YOUTUBE

Organizatorii UNTOLD Dubai, primul mega festival de muzică al orașului, anunță noul nume care completează lineup-ul impresionant al primei ediți, superstarul sud-coreean PSY.

Inițial un artist satiric de hip-hop în Coreea de Sud, PSY a devenit un fenomen global în 2012 cu lansarea piesei “Gangnam Style”, al cărui videoclip iconic a devenit primul care a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube. Cu o carieră de peste două decenii, PSY a continuat să captiveze publicul cu stilul său unic și interpretările electrizante.

PSY a fost artistul care a avut un concert la inaugurarea fostului președinte sud-coreean Park Geun-Hye în februarie 2013, iar în aprilie a lansat un nou single, “Gentleman”, care a devenit un alt hit internațional. A ocupat locul cinci în topul Billboard Hot 100 și locul unu în Billboard Korea K-Pop Hot 100. Videoclipul “Gentleman” a stabilit un nou record pe YouTube, cu 38 de milioane de vizualizări într-o singură zi.

PSY a mai avut apariții în numeroase emisiuni TV și evenimente internaționale, consolidându-și astfel statutul de artist global apreciat, cu o personalitate carismatică și contribuții inovatoare la industria muzicală. Ca reprezentant al K-pop-ului, PSY aduce pe scenă o combinație unică de muzică și divertisment, detalii care l-au transformat într-un artist de excepție și o influență remarcabilă în cultura K-Pop.

Votat “The Greatest DJ of All Time” de revista Mix Mag în 2010/2011 și “Best DJ of the Last 20 Years” de cititorii DJ Mag în 2013, cariera lui Tiësto este punctată de reușite personale. A fost primul DJ care a vândut toate biletele pentru un eveniment desfășurat pe un stadion, unde a susținut un live set în fața a 25.000 de oameni timp de două nopți la rând. Remixul pentru “Silence” (Delirium feat. Sarah McLachlan) a fost prima piesă house difuzată în timpul programelor de zi la stațiile radio din America de Nord și a devenit un hit internațional. Piesa a intrat în top 10 în clasamentele din Marea Britanie.

 

A avut un show  live în fața a miliarde de oameni pe durata Paradei Atleților, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Atena (2004). Tiësto este cunsocut ca fiind unul dintre pionierii scenei trance, acum stilul său este un mix din tot ceea are de oferit muzica. Olandezul pare mai creativ ca niciodată; în ultimii ani, a lansat colaborări de succes cu artiști mainstream și un album de succes intitulat “Drive“, în care îmbină elemente din house, tech și deep house.

 

Cu o carieră impresionantă, Mahmut Orhan a devenit cunoscut pentru abilitatea sa de a îmbina elemente de house și deep house, creând astfel un sunet distinctiv. Mahmut nu se limitează doar la producție; aparițiile live sunt întotdeauna pline de energie și conectează publicul la nivel profund. A colaborat cu numeroși artiști de top și și-a consolidat reputația ca un inovator al genului său.

 

Piesele lui Mahmut Orhan sunt o fascinantă combinație de deep house cu influențe orientale, care îi poartă pe ascultători într-o călătorie fascinantă. În 2017, a lansat o versiune remix pentru tema “Game of Thrones” și hit-ul “Save Me” în colaborare cu Eneli, ambele producții fiind apreciate de fanii lui Mahmut Orhan.

 

În iunie 2018, a apărut albumul “One”, single-ul de promovare „6 Days”, un remix pentru „Six Day War” de la Colonel Bagshot, a ajuns pe primul loc în diferite țări ale lumii. Abilitatea sa excepțională de a crea producții pline de energie i-a adus un succes imens pe TikTok, în special cu versiunea remix a piesei “Just Get Your…and Go” de la Roger Sanchez. Mahmut Orhan face parte din categoria DJ-ilor/Producătorilor care reușesc să-și uimească publicul la fiecare apariție live.

 

PSY, TIËSTO și Mahmut Orhan se alătură deja unei liste impresionante de artiști, printre care se numără nume consacrate precum Ellie Goulding, G-Eazy, Major Lazer, Armin Van Buuren, Bebe Rexha, Don Diablo, Paul Kalkbrenner, Timmy Trumpet, Hardwell și mulți alții.

UNTOLD Dubai va avea loc în perioada 15-18 februarie și promite fanilor o extravaganță muzicală. Cu peste 100 de artiști din întreaga lume, festivalul combină diversitatea de genuri, de la DJ set-uri senzaționale la ritmuri dinamice de hip-hop, techno, bollywood music, trance, R&B, dance, pop, K-pop sau rock alternativ.

Dubai, un oraș cosmopolit și extravagant, va fi gazda ideală pentru UNTOLD, un festival care continuă să captiveze fanii din întreaga lume. Cu un lineup stelar, în care sunt incluși peste 100 dintre cei mai mari artiști și DJ ai lumii, UNTOLD Dubai este pregătit să scrie un prim capitol memorabil în universul muzicii, plin de experiențe uimitoare.

UNTOLD, festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, își va face debutul în Orientul Mijlociu, în faimoasa locație EXPO CITY DUBAI.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Chase & Status, Mahmut Orhan, Netsky, Valeron, Shimza, GORDO, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote și Grigoré sunt primii artiști anunțați pentru cel mai așteptat festival de iarnă, Massif

Festivalul Massif, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte din România, anunță primii artiști care vor ajunge în Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie 2024. Organizatorii sunt hotărâți să transforme această destinație montană în locul ideal pentru toți cei care sunt în căutare de experiențe memorabile.

Pentru cea de-a doua ediție, organizatorii Massif adoptă o abordare îndrăzneață, îmbinând cele mai tari activități montane cu diversitatea de genuri muzicale. După primul anunț, pe scenele festivalului Massif vor urca Chase & Status, Mahmut Orhan, Netsky, Valeron, Shimza, GORDO, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote și Grigoré. Alături de ei, cei mai apreciați artiști români se alătură lineup-ului, precum Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Șuie Paparude și The HollyGood Gang.

Chase & Status, una dintre trupele britanice de succes ale ultimelor decenii, s-a bucurat de recunoaștere la nivel global și a câștigat milioane de fani. Trupa a luat naștere în 2003, iar membrii Saul Milton (Chase) și Will Kennard (Status) au reușit să cucerească scena muzicală cu hit-uri precum “Time”, “End Credits” sau colaborarea de succes cu Tom Grennan, “All goes Wrong’’. Transformându-și pasiunea pentru cultura rave într-o carieră remarcabilă, au construit un palmares impresionant care include spectacole live explozive și proiecte care i-au consacrat ca o trupă iconică la nivel internațional.

Mahmut Orhan este DJ și producător de origine turcă. Succesul său pe plan internațional a venit odată cu piesa instrumentală “Age of Emotions” în 2015, iar popularitatea sa a crescut în 2016 odată cu hitul “Feel”, în colaborare cu Sena Şener, care a dominat topurile muzicale în mai multe țări, inclusiv în România. Mahmut Orhan a continuat să atragă atenția cu remixul “Game of Thrones” sau piesa “Save Me” alături de artista româncă Eneli. De atunci, artistul turc a devenit viral pe TikTok, acumulând chiar și peste 42 de milioane de vizualizări la un singur videoclip, iar piesele sale au milioane de distribuiri de la internauți din toată lumea.

De la nominalizarea la categoria “Best Upcoming Producer”,  la Drum & Bass Arena Awards, în doar câteva luni de la prima sa lansare în 2010, până la a primi onoarea de a fi ales ambasador muzical al echipei olimpice belgiene și a primi în 2015 Premiul Cultural Flemish pentru muzică, devenind primul DJ și producător care primește această recunoaștere, Netsky continuă să urce fără piedici în clasamentul internațional.

Australianul Dub FX, un artist care a devenit cunoscut în toată lumea datorită modului extrem de creativ de a combina ritmuri hip hop, reggae și drum and bass, nu va fi singur pe scena G.O.A.T. Alături de el pe scenă va urca unul dintre cei mai creativi saxofoniști din lume, britanicul Mr. Woodnote.

Shimza este fără îndoială unul dintre cei mai talentați artiști din Africa de Sud. Artistul a făcut tranziția de la aspirant în industria muzicală la un artist apreciat al scenei mondiale de afro house. În ultimii ani, albumul “Shimuzic”, dar și numeroasele colaborări și single-uri precum “African Woman” și “Akulalwa”, l-au consacrat pe Shimza ca unul dintre principalii producători de muzică house din Africa de Sud.

GORDO, cunoscut anterior sub numele de Carnage, este DJ, producător și fost rapper. Cariera sa sub numele de scenă “Carnage” a debutat în 2012, iar colaborările sale notabile au inclus piese precum “The Underground” și albumul “Papi Gordo”. În 2021, artistul a ales un nou alias, “Gordo”, și a lansat single-ul “KTM”. De atunci a adoptat un sunet orientat spre house și techno, făcând trecerea de la trap și bass.

Wilkinson, DJ-ul și producătorul britanic de drum and bass, s-a afirmat la nivel internațional după lansarea albumului său de debut intitulat “Lazers Not Included”, în 2013. Stilul său distinct în care îmbină elemente de drum and bass cu influențe pop și electronice i-a adus o bază mare de fani și apreciere din partea criticilor.

Valeron este recunoscut ca fiind cel mai apreciat DJ din insula Mykonos, aducând un plus de savoare scenei muzicale locale prin melodiile lui deep house și electronic. A devenit fondatorul casei de producție Bercana Music și a lansat două albume, “Amare” și “Aigaio”. Ceea ce face Valeron special este modul în care îmbină instrumentele tradiționale grecești cu ritmurile electronice. Prin contribuțiile sale,  Valeron aduce un suflu proaspăt și inovator în peisajul muzical din Mykonos, creând o legătură unică între tradiția grecească și sunetele moderne electronice.

Grigoré este un artist de deep & melodic house în ascensiune. Cu influențe variate, Grigoré livrează o experiență muzicală inedită și reușește să se afirme cu fiecare lansare pe care o face.

Abonamente disponibile pentru Massif 2024

Cei care doresc să trăiască cea mai intensă experiență de la munte și să descopere ce înseamnă lumea sălbatică a celui mai nou festival montan din Europa pot achiziționa abonamente de pe bemassif.com.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Noi remix-uri pentru Take Me To The Moon create de Mahmut Orhan și de Laolu

KADEBOSTANY a început acest an cu o piesă sensibilă, lansând „Take Me To The Moon” alături de Valeria Stoica. Acum, artiști talentați au remixat deja cunoscuta piesă. Mahmut Orhan și Laolu au lansat două remix-uri originale dintre care nouă ne este imposibil să spunem care ne place mai mult.

Remix-uri cu atitudine, pline de vibe-uri aproape contrastante. „Take Me To The Moon” a dobândit energia și emotiile trăite de Laolu și de Mahmut Orhan. Asemenea piesei originale, creațiile celor doi artiști sunt luminoase și bântuitoare în același timp. Un remix profund, care îți va crea atmosfera perfectă și un remix energic, psihedelic, care îți va rămâne în cap – Tu ce variantă preferi?

Mahmut Orhan este un DJ și producător muzical din Turcia. Activitatea lui se concentrează în special pe zonele deep house, groovy și indie dance. În prezent, el este unul dintre cei mai promițători artiști de muzică dance. Odată cu lansarea în 2016 a piesei sale de succes „Feel”, în colaborare cu Sena Sener, Orhan a adunat peste 260 de milioane de stream-uri pe Youtube și pe Spotify. Reprezentând un nume rostit de milioane de fani ai muzicii electronice, Orhan a fost pe scena unor festivaluri de talie mondială, precum, ULTRA Europe, Parookaville, Ummet Ozcan și Airbeat One.

Producător muzical elvețian, Laolu îndeamnă planeta să danseze prin remix-urile sale sofisticate. Artistul este cel mai bine descris drept o nouă forță în creștere a scenei electronice. Printre remix-urile sale care au ajuns faimoase, menționăm „Too Much Information”, cu mai mult de 6.500.000 de stream-uri, „Sene Kela”, cu cel puțin 3 milioane de stream-uri, „There Is Still Pain Left” și „Force”. Laolu are peste 156 de mii de ascultători lunari pe Spotify.

KADEBOSTANY este producător și compozitor muzical. Artistul a captat rapid atenția cu stilul său unic de muzică pop, cu identitatea vizuală specială și cu spectacolele live colosale. Printre numeroasele single-uri celebre ale artistului se numără și „Castle in the Snow”, „Mind if I Stay”, „Early Morning Dreams”, „Save Me” sau noua versiune a lui Beyoncé „Crazy in Love” (folosită în 50 Shades of Grey); unele dintre acestea au apărut în Top 10 în peste 30 de țări. Melodiile lui KADEBOSTANY au acumulat peste 1 miliard de stream-uri pe YouTube, iar artistul a ținut cel puțin 500 de spectacole live în peste 25 de țări în ultimii ani.

Valeria Stoica este o artistă indie-pop, iubitoare de natură, care își regăsește întotdeauna inspirația în aceasta. Primul single oficial al Valeriei, „Remember”, a fost o mare surpriză pentru ascultătorii români ai stilului indie-pop și reprezintă reperul carierei sale, mai exact începutul succesului ei internațional. Începând din acel moment, melodiile ei au ajuns în topurile muzicale din Europa și SUA. În 2019, artista a cântat la Electric Castle, alături de unii dintre cei mai mari artiști pe care scena internațională i-a cunoscut vreodată: Florence and the Machine, 30 Seconds to Mars, The Vaccines și mulți alții. Toamna trecută, Valeria a lansat primul său album – „I Don’t Like Roses”. Albumul este licențiat pe teritorii precum UK, Irlanda, Scandinavia și Italia, unde „Empty Air” a ajuns în Billboard-ul italian, a fost redată frecvent pe MTV Italy și la peste 30 de radio-uri italiene.

Păreri?

Cat Music lanseaza platforma www.boldcharts.ro

Cat Music, cel mai puternic label din Romania, a organizat marti, 18 octombrie, unul dintre cele mai de anvergura evenimente din industria muzicala romaneasca: lansarea unei platforme destinata promovarii zonei de clubbing mainstream din Romania – www.boldcharts.ro

Evenimentul de lansare a platformei a adus in acelasi loc DJ-ii romani, din Bucuresti, dar si din tara, un line-up format din Liviu Hodor, Monoir, DJ Andi, Vali Barbulescu si DJ-ul international Mahmut Orhan, numerosi artisti, precum Smiley, Elena Gheorghe, Geørge, Jo, DJ Sava, Cristina Vasiu, Kamelia, George Hora, Mandinga, Mary Lee, Rashid, Kamara, Pasha Parfeny, Hevito, Irina Rimes, Radu si Ana Sirbu, Alessia, Verdini, Bianca Linta, Bibanu MixXL, Robert Toma, Rawanne, Theo Rose, Kaira si multi altii, oameni din media, parteneri, vloggeri, compozitori, producatori etc.

Platfoma Bold Charts sprijina industria muzicala dance mainstream si ofera tool-urile necesare pentru a ajuta DJ-ii sa se conecteze cu cea mai importanta comunitatate de fani avizati. Bold Charts creeaza primul top de muzica dance mainstream la nivel national – Club Top 40 by Bold Charts.

Milioane de vizualizari pe canalul de YouTube, primele pozitii in topurile muzicale nationale si internationale, dar si hituri ce se aud la posturile radio si TV fac din Cat Music principalul jucator din industria muzicala romaneasca, ce reprezinta unii dintre cei mai influenti si de succes artisti din Romania ultimilor 20 de ani, cu o cota de piata de peste 30% si un catalog impresionant ce depaseste 8.000 de piese.

Ce parere aveti?