EMAA aduce un concert live, pe scena teatrului Elisabeta, pentru lansarea albumului Macii înfloresc iarna

EMAA lansează clipurile pieselor de pe albumul Macii înfloresc iarna, realizate sub forma unui concert live, alături de Bastien, Bruja, Killa Fonic, instrumentiși și dansatori, susținut pe scena teatrului Elisabeta. Artista și-a dorit ca primul ei album să poată fi transmis cât mai natural și, împreună cu echipa, a decis să facă lucrurile în felul în care le-ar fi făcut dacă nu ne-am fi aflat cu toții în această perioadă delicată.

“Cred că un performance live este întotdeauna mai sincer. Cei de la Teatrul Elisabeta au fost foarte încântați de ideea noastră de a ține concertul într-un teatru gol și ne-au ajutat în acest sens. Macii înfloresc iarna e primul meu album, îl aștept de mult și am reușit să îl finalizez exact așa cum mi-am imaginat, împreună cu artiști pe care îi respect nemărginit, care m-au simțit și pe care i-am simțit exact așa cum sunt, și împreună cu o echipă foarte loială, care a susținut constant toate ideile noastre și pentru care sunt cea mai recunoscătoare”, a declarat EMAA.

 

“A fost un moment pe care îl așteptam încă de când ne-am cunoscut și chiar simțeam că o sa scriem muzică împreună. EMAA este un om tare special și cred mult în felul ei de a simiți lumea”, a spus Bastien.

 

“Între mine și EMAA s-a creat o chimie extraordinară încă din primele dăți când ne-am văzut, iar ce s-a întâmplat pe scenă a fost pur și simplu un schimb de energie pozitivă, mister, prietenie, alb și negru, soare și lună”, a declarat Bruja

 

Albumul conține șapte piese, patru cântate doar de EMAA plus trei colaborări cu Bastien, Bruja și Killa Fonic, și vorbește despre un extaz continuu, despre o viață fără lipsuri, despre lucruri care nu se văd, dar se simt, și gânduri nespuse.

Pe lume, nu există nimic care să își păstreze forma și esența intacte pentru totdeauna. Mediul, noi și stările noastre, toate se modifică în mod constant, uneori controlat, alteori nu. Atunci când iubim mult, avem senzația că acest sentiment nu va înceta niciodată. O stare puternică de bine, completă, care nu are cum să dispară. Albumul Macii înfloresc iarna este o imagine metaforă, care descrie acest lucru.

Păreri?

EMAA lansează primul său album, Macii înfloresc iarna, despre lucruri care nu se văd, dar se simt, și despre gânduri nespuse

EMAA lansează primul său album, Macii înfloresc iarna, care vorbește despre un extaz continuu, despre o viață fără lipsuri, despre lucruri care nu se văd, dar se simt, și gânduri nespuse.

Albumul conține șapte piese, patru cântate doar de EMAA plus trei colaborări cu Bastien, Bruja și Killa Fonic.

Melodiile care compun albumul pot fi ascultate mai jos, dar sunt disponibile și pe magazinele digitale și urmează, pe 4 decembrie, să fie lansat și conceptul video care le va ilustra, un concept puternic emoțional, în care EMAA cântă live, pe scena unui teatru gol, alături de instrumentiști.

“Este primul meu album. Am avut grijă să îl lucrez cu oamenii cu care am avut o chimie puternică și un flow organic, sincer. Fiecare colaborare m-a întregit, într-un fel sau altul, lucru care e aproape imposibil de transpus în cuvinte.

Fiecare poveste militează pentru un <<Amor Fati>> absolut, iubire necondiționată și acceptarea durerii în sine atunci când iubirea dispare și recurge la instinctul pe care îl au in general copiii, de a trece peste orice obstacol fără să arate cât de mare a fost bruiajul de fapt. Ordinea pieselor este aleatorie, firul lor nefiind cronologic, așa cum au fost scrise”, a declarat EMAA.

Piesele care formează albumul Macii înfloresc iarna:

Macii înfloresc iarna

Extaz Murdar (feat. Killa Fonic)

Zboară

Kundalini (feat. Bruja)

Copilul

Luna și stelele (feat. Bastien)

Nebună

Pe lume, nu există nimic care să își păstreze forma și esența intacte pentru totdeauna. Mediul, noi și stările noastre, toate se modifică în mod constant, uneori controlat, alteori nu. Atunci când iubim mult, avem senzația că acest sentiment nu va înceta niciodată. O stare puternică de bine, completă, care nu are cum să dispară. Albumul Macii înfloresc iarna este o imagine metaforă, care descrie acest lucru.

Păreri?