În luna femeii, Laura Galea celebrează voci feminine renumite

În luna martie, dedicată la nivel mondial femeilor, artista Laura Galea a ales să celebreze feminitatea prin muzică. Pentru că este de părere că femeile trebuie să se susțină unele pe celelalte și că de aici vine adevărata lor putere, Laura și-a propus ca printr-o serie de video-uri speciale să celebreze voci feminine din muzică, alegând să le cânte piesele. Tânăra artistă a ales să înregistreze trei coveruri pe melodii la care ține foarte mult, din repertoriul unor artiste pe care le admiră și apreciază. „Este modul meu de a celebra feminitatea și respectul pe care îl port altor femei. Am ales muzica pentru că este limbajul care-mi e cel mai la îndemână, iar piesele pe care le-am cântat au o însemnătate pentru mine. Cred în sprijinul pe care femeile și-l pot acorda una celeilalte, indiferent de domeniul în care profesează, și acesta este mesajul pe care îmi doresc să-l transmit în această lună care ne este dedicată”, spune Laura.

Astfel, pe pagina sa de YouTube, Laura a postat trei video-uri speciale și mărturisește și care au fost motivele pentru această selecție.

„Am ales piesa semnată de Miley Cyrus deoarece conține un puternic mesaj despre feminitate și, totodată, vorbește despre legătura dintre mamă și fiică. O apreciez pe Miley și o consider vocea unei generații care militează pentru femei și egalitate. În plus, noi am avut ocazia să îi observăm întreaga evoluție ca artist, de la copil la femeie asumată 100%, o evoluție are surprinde foarte bine ideea de feminitate”, spune Laura.

Cel de-al doilea cover ales de Laura este una dintre cele mai cunoscute piese ale Deliei, „Fata lu’ tata”. „Delia este pentru mine nu doar un artist desăvârșit, ci și un model de femeie puternică, autentică, liberă și asumată.”

„Piesa aceasta este un strigăt de independență și îmi place foarte mult! Vorbește despre importanța încrederii în sine și a asumării feminității. O apreciez pe Lizzo pentru versurile ei despre „empowerment” și pentru energia pozitivă pe care o transmite”, încheie Laura.

După debutul în industria muzicală de la finele anului trecut cu piesa „Nu e”, Laura Galea a lansat de curând cel de-al doilea clip, „Eoni”. Laura are 24 de ani și a studiat muzica la Londra, la Commercial Music Performance la University of Westminster, unde a avut profesori cu experiență vastă în muzica internațională și colaborări cu nume ca Tina Turner, Adele sau Rihanna. Spune că odată cu lansarea pe piața muzicală, un vis din copilărie i s-a îndeplinit, pentru că muzica face parte din viața ei de când se știe.

Păreri?

Interviu exclusiv: De vorbă cu Laura Galea – „Dragostea creează, vindecă, însuflețește, dă curaj și forță.”

  1. Bună! Cine ești și unde te-ai „ascuns” până acum?

Sunt Laura, am 24 de ani și iubesc muzica de când mă știu. Mă pregătesc de ani buni pentru aceste momente minunate pe care le trăiesc acum, de când am debutat în muzică. Fac canto de la 13 ani cu Crina Mardare, am studiat în Londra la University of Westminster – Commercial Music Performance, iar anul trecut am muncit pentru compunerea primului meu album. Într-un an al provocărilor provocate de pandemie, eu am reușit să debutez în muzică, primul meu clip, „Nu e”, fiind foarte bine primit. De curând l-am lansat și pe al doilea, „Eoni” și nu mă opresc aici. Visul meu se conturează tot mai mult de la o zi la alta.

  1. Spune-mi 5 calități și 5 defecte ale tale, te rog!

Sunt de părere că o calitate poate fi un defect și invers, depinde cum privești și la ce te raportezi. Eu mă consider o persoană foarte sufletistă și extrem de empatică, ceea ce observ că se poate transforma ușor în defect dacă nu păstrezi un echilibru. Sunt un om pe care te poți baza, sunt intuitivă și îmi place să fiu lider (acum, și asta cred că se poate transforma în defect dacă o transformi într-un un scop în sine). Am încredere în mine, dar am lucrat mult până să înțeleg că dacă nu ai încredere în tine și în ceea ce faci, nu ai șanse foarte mari de reușită. E nevoie de timp să ajungi la asta.

Ca defecte… aș spune că dau prea multe indicații, știu ce rezultat doresc și uneori am impresia că pentru a-l obține trebuie făcut exact cum cred eu, ceea ce e grești pentru că experiența mi-a arătat că sunt diverse căi prin a ajunge la același rezultat. Sunt și destul de încăpățânată, dar am învățat că în special în industria în care activez, este mereu loc pentru alte viziuni și reușesc să ascult sfaturile pe care le primesc, indiferent dacă sunt de acord cu ele sau nu. Dacă sunt argumentate bine, încerc să mă adaptez. Sunt perfecționistă și asta reușește să îmi adauge stres inutil în viață. Nu prea știu să spun „nu” și atunci ajung să mă complic singură. Sunt sigură că mai trebuie să lucrez la delagarea anumitor lucruri către persoane care vor să mă ajute, oricât de mult îmi place să fiu stăpână pe muncă.

Cum spunea, orice atuu poate fi un pericol și orice defect poate fi transformat într-o calitate.

  1. Ce-ți dorești de la viață?

Îmi doresc să învăț zi de zi, să fiu tot mai bună în ceea ce fac, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Cred că pasiunea combinată cu perseverența și principiile solide vor da roade. Și-mi doresc ca toți cei din jurul meu să fie sănătoși, îmi doresc o familie a mea, îmi doresc ca muzica mea să emoționeze pe cât mai mulți oameni.

  1. Îmi povestești, te rog, o întâmplare cu care te mândrești cel mai mult?

Sunt foarte mulțumită de petrecerile surpriză pe care îmi place să le organizez. Cea mai reușită a fost clar a mamei mele, când a împlinit 50 de ani. Toată ziua am plimbat-o prin oraș, am fost la cosmetică, la coafor, numai ca să o țin departe de casă, unde se punea la cale petrecerea. Până și familia a păcălit-o că nu vor veni la București de ziua ei, dar de fapt au venit și i-am ascuns pe toți în bucătărie. A fost ceva senzațional. Mama s-a emoționat foarte tare, iar eu și mai și. Îmi place mult să fac petreceri surpiză pentru cei dragi.

  1. Tocmai a trecut luna iubirii, așa că aș vrea să știu cum percepi tu dragostea!

Dragostea este liantul cel mai important dintre oameni. Este elementul care stă la baza tuturor lucrurilor. Dragostea creează, vindecă, însuflețește, dă curaj și forță. Fără dragoste nu am fi nimic.

  1. Londra sau București? De ce?

Londra a fost o experiență minunată, pe care mi-am dorit enorm. Pentru cultura sa, pentru vibe-ul oamenilor, pentru posibilitățile pe care le oferă. Să știi însă că nu am plecat niciodată la studii la Londra cu gândul de a rămâne acolo. Am știut că acolo voi studia, voi acumula multe informații utile, dar mă voi întoarce acasă. Aici este familia mea, aici am prieteni, aici mi-am dorit să construiesc o carieră.

  1. Ce putere supranaturală ți-ar plăcea să ai și cum ai folosi-o?

Mi-ar placea să mă pot teleporta și să călătoresc în timp. Cu puterea asta aș înțelege mai bine lumea în care trăim și aș afla ce urmează pentru civilizație. Să poti vizita trecutul sau viitorul sau să ajungi pe o plajă în câteva secunde? Yes, please!

  1. Având în vedere Coronavirusul, cum vezi totul peste doi ani?

Gândește-te că eu sunt un artist care s-a lansat în plină pandemie și căruia automat îi este refuzată bucuria de a cânta pe o scenă în fața publicului. Este un moment pe care îl aștept, la care visez și care sper să vină cât mai curând. Scena este pentru artist un element vital, iar ân perioada asta știu că toți artiștii, din întreaga lume, suferă. Sigur, eu am fost foarte atentă în toată această perioadă, ne-am protejat unii pe ceilalți și ne-am adaptat la acest context. Sper ca lucrurile să evolueze în bine, să nu mai sufere atâția oameni, să fim sănătoși și liberi și să ne putem vedea la concerte și festivaluri cât mai repede.

  1. Tocmai ai lansat cel de-al doilea single al tău, „Eoni”, după debutul cu „Nu E”. Vorbește-mi despre cele două piese și spune-mi ce planuri ai pentru viitorul carierei tale!

O să încep prin a-ți spune unul dintre cele mai importante sfaturi pe care le-am primit: acela de a fi eu însămi, indiferent de ce se cere pe piață. Așa sunt și piesele mele, nu sunt mainstream, dar reflectă o emoție, o sensibilitate, o stare în care se pot regăsi mulți. Cred că ambele piese au un vibe mai misterios, dar în ultimă insanță vorbesc despre stări cu care ne-am confruntat toți la un moment dat, fie că este acel sentiment de prizonier în trecut sau de așteptare a dragostei. Cum spunea, eu îmi doresc ca prin muzica mea să creez ascultătorului o stare, iar mesajul cred că este trecut prin filtrul personal al fiecăruia.

  1. Cu cine ți-ai dori să colaborezi?

Cu Adele! E artista mea preferată. Iar de la noi cu Nane și Liviu Teodorescu.

  1. Ce nu ai face niciodată?

Nu aș renunța la mine, la valorile în care cred, nu aș face ceva ce nu mă reprezintă doar pentru a avea succes.

  1. Lasă, te rog, un mesaj pentru cititorii Radio Crazy!

Hey, lovely people! Vă trimit energie bună, să fiți inspirați și să nu renunțați niciodată la cine sunteți cu adevărat!

Laura Galea cântă despre „Eoni”

După debutul în industria muzicală de la finele anului trecut cu piesa „Nu e”, Laura Galea lansează un nou clip: „Eoni” este numele melodiei pentru care tânăra artistă a imaginat o lume plină de culoare și o paletă variată de emoții.

„Cuvântul „eoni” s-a născut chiar în timp ce lucram cu echipa mea la compunerea melodiei. Nu îl aveam în minte dinainte, ci a apărut brusc și s-a portivit perfect cu mesajul piesei. Conform dicționarului explicativ, acest cuvânt poate face referire la fiecare dintre multiplele emanații, ipostaze, forme de manifestare ale divinității supreme unice, în timp ce în geologie este folosit pentru diviziunea timpului geologic de cel mai înalt grad. Indiferent de definiția pe care o alegi atunci când asculți melodia, mesajul rămâne același: așteptarea infinită a dragostei supreme”, povestește Laura.

Pentru această piesă Laura a imaginat o lume colorată, ca într-un vis, iar pentru filmarea clipului a colaborat cu regizorul San, DoP David Mogan, producție video Arkomo Film. Iar dacă pentru piesa de debut a filmat într-un decor somptuos pe Calea Victoriei, de data aceasta Laura a intrat în studio, o experiență inedită pentru ea. „Am avut norocul de a lucra cu aceeași echipă cu care deja am format o legătură, iar pentru mine asta este foarte important. Lucrul în studio a fost diferit, poate mai ușor ca flux, dar mai greu ca vizualizare a rezultatului final, pentru că unele elemente au fost adăugate în post-producție. Am filmat în studioul VideoLink, unde a fost creat un decor special pentru filmarea noastră. A fost o experiență interesantă pentru noi toți, mai ales că eu aveam deja în minte conturat conceptul vizual pentru piesa asta și știam exact ce vreau”, mai spune Laura.

Pentru compunerea piesei „Eoni” Laura a colaborat cu Ionuț Radu (John Puzzle),  Andy Horjea, Dan Alexandru și Virginia Maxim. „Am făcut o echipă extraordinară, noi anul trecut ne-am închis în casă și nu am făcut altceva decât să compunem. Așa s-au născut toate piesele pe care vreau să le lansez anul acesta și sub forma unui album”, mai spune artista.

Laura are 24 de ani și a debutat în muzică la sfârșitul anului trecut cu piesa „Nu e”. Face canto de la 13 ani cu Crina Mardare și a studiat muzica la Londra, la Commercial Music Performance la University of Westminster, unde a avut profesori cu experiență vastă în muzica internațională și colaborări cu nume ca Tina Turner, Adele sau Rihanna. Spune că odată cu lansarea pe piața muzicală, un vis din copilărie i s-a îndeplinit, pentru că muzica face parte din viața ei de când se știe. „De altfel, aceasta este și prima, dar și cea mai puternică amintire pe care o am despre mama mea, cu ea cântând la pian și compunând. Mi-am dorit mereu să devin un artist profesionist, însă am considerat că trebuie să mă pregătesc pentru acest moment, să studiez foarte mult. Și iată că într-un an dificil și plin de neprevăzut, mă bucur să văd cum visul meu devine realitate”, încheie Laura.

Păreri?

Laura Galea, școlită de profesori care au lucrat cu Rihanna, Tina Turner sau Adele

Laura a lansat de curând prima ei piesă, „Nu e”, și pregătește primul său EP

După mai bine de 11 ani de studii muzicale în România și la Londra, Laura Galea a lansat la finele lui 2020 primul său videoclip, pentru piesa „Nu e”. Un vis devenit realitate, după cum mărturisește tânăra artistă, pentru care anii de școală petrecuți la Londra au însemnat o experiență mai mult decât utilă pentru activitatea sa de acum.

Laura a absolvit cursurile University of Westminster, specializarea Commercial Music Performance și vorbește cu mare încântare despre tot ce a învățat acolo. „Timpul petrecut la facultate și în Londra în general a contribuit la formarea mea ca om, dar și ca muzician. Am avut parte de profesori cu vaste cunoștințe în toate domeniile muzicale, de la teorie, la marketing, la live shows. Am avut foarte mare noroc să am parte de asemenea profesori, toți încercau să ne ajute să ne ridicăm la cele mai înalte standarde din industria pentru care ne pregăteam. Profesorul de muzicologie era un fenomen didactic. Putea să ne vorbească despre muzica românească a anilor 2000, iar imediat după trecea la muzica tradițională din Peru și apoi ne explica cum să producem muzică pe diverse software-uri”, spune Laura. Iar o întâlnire cu adevărat memorabilă pentru ea a fost cu cineva din echipa de management a faimoasei Adele, care este și una dintre artistele preferate ale Laurei: „Fiica unui profesor era în echipa de management a minunatei Adele, pe care o cunoaște o lume întreagă, iar ziua în care a venit să ne vorbească la curs a fost o mare bucurie pentru mine. Am pus o mie de întrebări despre Adele, mi s-a părut o ocazie de neratat să aflu informații despre una dintre artistele pe care le admir cel mai mult.”

Rihanna sau Tina Turner nu sunt nume străine de profesorii pe care Laura i-a avut la școală și de la care a învățat foarte multe. „Unul dintre profesorii din anul al treilea ne-a povestit că primul său job a fost să meargă în turneu cu nimeni alta decât Tina Turner. Cu ce rol? Acela de a cânta notele înalte ca backing vocalist. De la același profesor am aflat nivelul industriei de acolo când ne-a explicat cum a avut noroc că Rihanna a selectat o piesă la care contribuise și el. „Un hit mondial și mi-am luat o casă imensă în centru Londrei. Work smart!”, ne-a spus el. O altă profesoară fusese parte importantă a Mișcării Punk în anii 70 și ea ne-a îndemnat să gândim dincolo de limitele societății și să fim perseverenți, chiar dacă lumea este uneori rea sau critică”, mai povestește Laura.

Cu astfel de exemple în fața ochilor, tânăra artistă recunoaște că socializarea și schimbul de idei cu profesorii și cu colegii săi de la Londra reprezintă o experiență bogată, din care a învățat despre culturi diferite, stiluri muzicale și mai diferite și moduri de gândire variate. Pe care acum și-a propus să le aplice în muzica pe care își pune semnătura. La finele anului, Laura a lansat piesa „Nu e”, care va face parte de pe albumul „Ritmul cu ea”.

Despre piesa „Nu e”, scrisă în colaborare cu Ionuț Radu (John Puzzle),  Andy Horjea, Dan Alexandru și Virginia Maxim, Laura povestește că a conceput-o diferit de tiparul din mainstream și că „vorbește despre acele momente și trăiri care ne marchează, mai ales atunci când se întâmplă să rămânem prinși în trecut. Este o melodie în care, poate, te vei regăsi și tu. Este despre lupta interioară dintre realitate și percepție, despre ceea ce credem că se întâmplă și ceea ce trăim, de fapt. Mesajul este unul de introspecție, care ne îndeamnă să ne desprindem de trecut și să mergem mai departe, oricât de dureros ar fi.

Păreri?

Laura Galea lansează prima ei piesă, „Nu e”, și pregătește primul său EP

Pasiunea pentru muzică și studiile în domeniu îi aduc Laurei Galea împlinirea unui vis, lansarea primei piese și a primului videoclip, într-o lună cu multe semnificații pentru ea. Artista de 24 de ani lansează piesa „Nu e“, care va face parte de pe albumul „Ritmul cu ea” și spune că este foarte fericită să trăiască acest moment, pe care îl aștepta de mult timp. „Pentru mine muzica înseamnă tot, cânt de când mă știu. De altfel, aceasta este și prima, dar și cea mai puternică amintire pe care o am despre mama mea, cu ea cântând la pian și compunând. Mi-am dorit mereu să devin un artist profesionist, însă am considerat că trebuie să mă pregătesc pentru acest moment, să studiez foarte mult. Și iată că, în acest an, așa dificil cum a fost, mă bucur să văd cum visul meu devine realitate”, spune Laura, care a început să lucreze la acest proiect încă din luna ianuarie.

Inițial, ea nu a ales luna decembrie pentru a lansa prima piesă, dar spune că lucrurile nu sunt deloc întâmplătoare. „Acum am avut gata atât piesa, cât și videoclipul și am realizat că voi face această lansare într-o lună cu totul deosebită pentru mine: decembrie, pe lângă faptul că este luna cadourilor, a Crăciunului, care este sărbătoarea mea preferată, în luna decembrie este ziua tatălui meu și era și a mamei mele. Eu duc mai departe acest vis al ei de a face muzică. Asta este menirea mea“, mărturisește Laura.

Despre piesa „Nu e”, scrisă în colaborare cu Ionuț Radu (John Puzzle),  Andy Horjea, Dan Alexandru si Virgina Maxim, Laura povestește că a conceput-o diferit de tiparul din mainstream. „Vorbește despre acele momente și trăiri care ne marchează, mai ales atunci când se întâmplă să rămânem prinși în trecut. Este o melodie în care, poate, te vei regăsi și tu. Este despre lupta interioară dintre realitate și percepție, despre ceea ce credem că se întâmplă și ceea ce trăim, de fapt. Mesajul este unul de introspecție, care ne îndeamnă să ne desprindem de trecut și să mergem mai departe, oricât de dureros ar fi.

Conceptul videoclipului regizat de San a pornit de la două perspective – „glam” versus „chaos”, în care protagonista este prinsă între două lumi, una interioară și realitatea. Imaginea și postproducția au fost semnate de David Mogan, iar producția de Arkomo Film. Pentru Laura, filmarea care a ținut 13 ore a fost o experință de neuitat, fiind și prima de acest fel. „M-am super distrat și e clar pe lista mea de top a celor mai tari experiențe trăite vreodată. M-am simțit 100% în elementul meu, chiar dacă am avut și momente mai grele, cum ar fi frigulîn secvențele de la geamul hotelului filmate cu drona sau pe stradă“.

Ea a purtat trei ținute și a filmat la Hotel Continental, pe Calea Victoriei, darși în exterior, pe o stradă din Băneasa. „Aici a fost ultimul cadru, era trecut de 12 noaptea, iar eu trebuia să alerg desculță, în corset și halat. Începuse și ploaia, deci am avut și ceață și bălți și asta a întărit foarte mult conceptul pe care doream să îl atingem cu cadrul acesta: nedumerire, disperare, haos. Totul s-a terminat cu baie fierbinte, acasă”.

Laura Galea a urmat cursurile Commercial Music Performance la University of Westminster din Londra și studiază canto de 11 ani cu Crina Mardare la școala „Crina Mardare Music Experience”.

Păreri?