Misha Miller – Concert surpriza la 9 000 metri inaltime

Încă de la prima oră a dimineții, pasagerii HiSky, au avut parte de muzică și distracție la 9000 metri înălțime. Misha Miller a ridicat show-ul până la cer, într-un concert surpriză  pe ruta București-Timișoara.

Zborul obișnuit a fost transformat într-o experiență memorabilă atât pentru cei 200 de pasageri, cât și pentru Misha Miller, care a cântat pentru prima oară la bordul unei aeronave.

,,Am două mari hobby-uri, muzica și călătoriile, iar concertul din avion unește cele două pasiuni ale mele. Primul concert în aer, wow! Am avut super mari emoții”, spune Misha Miller.

Pasagerii, cu ochii în telefon, somnoroși, nu știau la ce să se aștepte, dar odată ce Misha Miller a început să cânte, atmosfera s-a schimbat complet. Cu o simplă boxă, un microfon, o chitară și un cajon, Misha Miller și trupa sa au creat un show spectaculos în care hiturile “Un Minut”, “Brațele tale”, “Mama mia” și “Rakata”, au răsunat în înaltul cerului.

 „I-am trezit cu piesa < Un Minut >, iar după un minut (râde), au scos telefoanele, ne filmau, pozau … unii dintre ei cântau, alții au dansat. A fost superb! Chiar dacă a fost super dimineață, oamenii s-au trezit instant când muzica a început să sune în difuzoare și s-au simțit ca la un adevărat concert”, spune Misha.

La sfârșitul zborului, pasagerii au rămas cu amintiri, telefoane pline de imagini și videoclipuri, pregătiți să împărtășească experiența lor pe rețelele de socializare.

,,Am decis să facem toată nebunia asta acum trei săptămâni. Ne-am organizat rapid cu cei de la HiSky, partenerii noștri în organizarea acestui mini concert  și vreau să le mulțumesc încă o dată pe această cale”, spune Misha.

Păreri?

Artistei Lariss îi place la înălţime şi la propriu şi la figurat!

Frumoasa artistă, interpreta mega hitului “Dale Papi”, Lariss ne dovedeşte că poţi fi la înălţime încă de la debut, single-ul său ajungând la aproape 16 milioane vizualizări pe YouTube.

Dacă de curând s-a aflat pe primul loc în căutările din România pe Shazam, în topurile celor mai difuzate piese pe radio şi tv şi a susţinut primul ei concert în Istanbul, se pare că artistei îi place la înălţime, chiar şi la 4000 de metri.

Lariss visa încă din copilărie la momentul în care va sări cu paraşuta, iar acest lucru a devenit realitate chiar ieri, dis-de-dimineaţă, pe Aerodromul din Clinceni: “Este o senzaţie de neuitat, o senzaţie care îţi dă dependenţă. Mi-a plăcut la nebunie. E clar că vreau să repet această experienţă. Săritul cu paraşuta nu se compară cu nimic din ceea ce am făcut până acum. Trebuie să încercaţi ”, spune cântăreaţa.

Pe wish list-ul artistei se mai află scufundările, vizitarea celor mai tari cluburi din lume şi o vacanţă în Bora Bora.