Celebra fetița-ventriloc Ana-Maria Mărgean se pregătește alături de AVA

Relația dintre Ana-Maria Mărgean, finalista America`s Got Talent și AVA este una foarte specială, cele două pregătindu-se împreună pentru succesul mondial al micuței.

Ana-Maria Mărgean a luat din nou cu asalt toată România, după ce a ajuns în finala America`s Got Talent: All-Stars, acolo unde a impresionat jurații și publicul.

Succes după succes și pentru AVA, care după colaborările cu cei mai mari artiști din România, lovește și în sfera pregătirii altor talente de neuitat, precum este Ana-Maria Mărgean.

Ana-Maria Mărgean este prima elevă a AVEI, iar încă de la început a existat o relație foarte specială între cele două. Sunt cele mai bune prietene, iar Ana, oriunde s-ar afla pe Glob, nu poate renunța la orele de canto alături de AVA.

Aflată în America, la audițiile pentru celebrul concurs de talente – America`s Got Talent, Ana făcea orele de canto, online, cu profesoara sa, AVA.

Când s-au cunoscut prima dată, Ana avea doar 5 ani și câteva luni, iar AVA a descoperit imediat talentul excepțional al micuței, care mai târziu avea să devină cunoscută la nivel internațional.

„Ana este un copil foarte talentat si muncitor. Tot ceea ce traieste acum, este rezultatul muncii zilnice, perseverenta, ambitie si vointa. Este dovada vie a faptului ca atunci cand iti doresti cu adevarat si muncesti in acest sens, vei ajunge acolo unde iti doresti. In curand va implini 14 ani. Rezultatele ei sunt fabuloase: a castigat “Romanii au talent” si acum a ajuns si pe scena “America’s Got Talent”. Sunt fericita ca am sansa sa lucrez cu un copil, atat de talentat si perseverent. Tot timpul si-a dorit mai mult, daca ii dadeam sa invete o piesa pentru ora de canto, ea venea cu 2 piese pregatite si tot asa. Orele noastre de canto, la Music City sunt dinamice, unde descoperim tot timpul lucruri noi, legate de tehnica vocala, muzica, etc. Parintii Anei sunt niste oameni deosebiti , care au inteles despre ce este vorba in acest drum, unde se construieste caramida cu caramida, pentru minunata , Ana Maria Margean”, a mărturisit AVA.

Iar pentru a celebra și mai bine revederea dintre ele, AVA și Ana au imortalizat momentul cu două tik-tok-uri, care au fost postate ulterior pe contul AVEI – @avamusicoficial

De asemenea, Andreea Avarvari, devenită celebră sub numele de scenă AVA, este cunoscută pentru colaborările cu cei mai mari artiști din România, printre care Andra, Delia, Smiley sau Loredana. Artista are piese pe YouTube, care au strâns milioane de vizualizări, dar și propria școală de canto – Music City, acolo unde și micuța talentată, Ana-Maria Mărgean se pregătește temeinic.

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

Jean Gavril si sotia lui au devenit parinti

Jean Gavril și Bianca, soția lui, care formează unul dintre cele mai frumoase și mai trainice cupluri din showbiz-ul românesc, au devenit părinți. Eva Marina, primul lor copil, a venit pe lume duminică, 26 septembrie 2021, imediat după miezul nopții, are aproape 3 kilograme și atât micuța, cât și mama ei sunt sănătoase. Totul a mers „conform planului”, spune Jean, într-un mesaj transmis fanilor săi, la scurt timp după nașterea fetiței: 

 

„Suntem foarte fericiți! Am așteptat cu mare emoție ca acest moment, pentru care ne-am pregătit destul de mult timp, să devină realitate. Însă oricât de mult am crezut noi că suntem de pregătiți, nimic nu se compară cu bucuria pe care o simțim acum, când o ținem, în sfârșit, în brațe pe Eva Marina. Tot ce îmi doresc pentru ea este să fie sănătoasă, iar noi să reușim să o creștem liberă, fără niciun fel de frici”. 

 

La rândul ei, Bianca a povestit câteva lucruri despre emoțiile prin care a trecut în timpul sarcinii, precum și despre bucuria de a deveni mamă:

 

„Am așteptat cu mare nerăbdare să-l cunosc și să-l țin în brațe pe acest omuleț, care este rezultatul iubirii dintre mine și Jean. Pentru Eva Marina, atât eu, cât și Jean vom face tot posibilul să fim cele mai bune variante ale noastre. Spre finalul sarcinii, deja îmi părea rău că nu o să mai fiu gravidă, chiar dacă nu a fost mereu o sarcină ușor de dus, cum nicio sarcină nu cred că este. Spun asta pentru că, în primul trimestru, am avut COVID-19, iar în cel de-al doilea trimestru am descoperit că am diabet gestațional. Cu toate acestea, pentru mine a fost o perioadă frumoasă, de care mi se pare că m-am bucurat prea puțin timp. M-am simțit foarte naturală și frumoasă, am simțit că sunt conectată la o putere mult peste noi, niște simpli oameni”.

 

Jean mai arată că, deși planul lui și al Biancăi, de a avea un copil, era făcut de câțiva ani, acum a prins „un tren special”.

„Este un tren în care mai mulți prieteni și colegi de-ai mei de la HaHaHa au devenit părinți. Smiley este, de puțin timp, tată, Feli are și ea un copil mic, dar mai sunt și alții printre noi. Sunt sigur că, pe lângă că suntem prieteni și lucrăm foarte bine împreună, faptul că acum suntem părinți ne va uni și mai mult”, spune Jean Gavril, care face parte din familia muzicală Roton & HaHaHa Production. 

 

Alegerea nașului micuței Eva Marina are o poveste specială, arată Jean, pentru că micuța a fost cea care, de fapt, l-a ales.   

 

„Încă de când era în burta Biancăi, Eva Marina și-a ales singură nașul. Discutând despre cine ne va boteza copilul, ne-am gândit la mai multe persoane importante din viața noastră, iar în final a rămas să alegem o persoană din două. Propunerea mea era ca Nico, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, să fie naș.

 

Timp de șase luni, nu am putut să ne hotărâm. Într-o zi, conducând pe autostradă, spre Constanța, am redeschis acest subiect. Atunci, Bianca și-a pus mâna pe burtă și a spus: «Zi, mami, tu pe cine vrei naș? Dă-ne un semn». Și chiar în secunda aceea a trecut pe lângă noi o mașină care avea numărul de înmatriculare NIK. Ne-a fost foarte clar că Nico, prietenul meu, arhitect de profesie, va fi nașul fetiței noastre”, povestește solistul.  

 

 

Se cunosc de jumătate de viață

 

 

Jean și Bianca se cunosc „de jumătate de viață”, așa cum spune artistul în vârstă de 27 de ani, și s-au căsătorit în septembrie 2019. Nunta lor a rămas în memoria celor aproape 400 de invitați, mulți dintre ei din industria muzicală, drept cea mai mare petrecere de dinainte de pandemie. 

 

Povestea lor de iubire este, însă, cu mult mai veche. A început în toamna lui 2008, chiar în prima zi de liceu, cei doi fiind, la acea vreme, colegi de clasă la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța. A fost dragoste la prima vedere, dar anii de liceu au venit, pentru amândoi, cu tot felul de experiențe și relații. 

 

„Când am terminat liceul, Bianca a plecat la facultate în Marea Britanie. La acel moment, noi eram împreună de șase luni, dar am intrat în panică pentru că, ea fiind plecată, m-am gândit că o voi pierde. Era, până la urmă, fata de care mă îndrăgostisem din prima zi de liceu, când o văzusem îmbrăcată într-o cămașă albă și o pereche de blugi.

 

Dar amândoi am fost foarte implicați în a construi relația noastră, astfel că au urmat patru ani de iubire mai mult la distanță, cât Bianca a fost la studii în Manchester. Nu a fost deloc ușor, dar am reușit să trecem împreună peste toate problemele. După primii trei ani de relație, ne-am logodit, iar după alți trei ne-am căsătorit”, mai arată Jean. 

 

Două piese, pe lista scurtă de lansări din această toamnă



Solistul recunoaște că, în ultimii ani, soția lui, de profesie antropolog și fostă dansatoare profesionistă de latino, a fost cea care l-a inspirat să compună o mare parte din cele mai cunoscute piese ale lui, între care: „Jale Jeane”, „Păpușa Paradis”, „Fată, bea cu mine!” sau „Picioarele reci”. 

 

Odată cu venirea pe lume a micuței Eva Marina, artistul spune că este sigur că va fi și mai inspirat să compună și să cânte, „pentru că doar la asta poate duce atât de multă fericire pe care o trăiesc acum”. Profesional, planurile lui Jean rămân la fel de ambițioase ca până acum și, după o vară plină de concerte, de repetiții, toamna vine și cu lansări. 

 

„În octombrie, voi lansa piesa «Unde ești tu?» și, tot toamna asta voi scoate, împreună cu BRUJA, «Geaca de piele»”. Anul acesta a fost unul foarte bun pentru mine nu doar din punct de vedere personal, ci și profesional. Am avut multe concerte, am atins landmarkul Electric Castle, pe care îl vreau highlight de aici înainte, pentru că este un mare festival de muzică alternativă. Este un eveniment care urmărește și scopul meu profesional, acela de a fi cu un picior în zona mainstream a muzicii, adică cea radio friendly, și cu celălalt în zona rock, underground”, arată artistul.

 

La invitația lui Adrian Despot, Jean Gavril a mers, vara aceasta, într-o tabără de creație organizată de Electric Castle, la Tuzla. 

 

„A fost o experiență foarte interesantă, pe care am trăit-o alături de mai mulți artiști. Adi Despot a venit cu propunerea să facem o reinterpretare a unei piese a lui Doru Stănculescu, «Shambala», ca un tribut adus acestui mare artist al nostru, care a murit anul acesta. Ne-a ieșit foarte bine piesa. În total, tabăra a durat trei săptămâni, fiind împărțită în trei grupe de câte o săptămână, avându-i drept mentori pe Adi Despot, pentru zona indie-rock, pe Inna, pentru disco, și pe Grasu XXL, pentru rap. Cred că Electric Castle va strânge toate ideile și piesele noastre făcute în această tabără și va lansa un vinil”.

Sănătate multă!

Cu un videoclip in care apare alaturi de prietenele ei de o viata si de fetita ei, Erin, Sore lanseaza „Ce faci, fata?”, „un boost” muzical de incredere pentru femei

Sore, artista completa care isi semneaza muzica, versurile si regia clipurilor, lanseaza piesa „Ce faci, fata?”, „un boost” muzical de incredere in fortele proprii si de sustinere pentru toate fetele si femeile care ii asculta muzica.

Inspirata din prietenia de o viata, la bine si la greu, pe care o are cu gasca ei de fete, Sore a compus piesa „Ce faci, fata” din dorinta de a indemna fetele si femeile sa-si vada mai intai calitatile pentru a ajunge sa se iubeasca, sa se aprecieze mai mult si sa nu mai accepte jumatati de masura in relatiile lor.

„Mi-ar placea sa stiu ca trailerul, piesa si clipul le fac pe fete sa fie mai blande cu ele insele. Ne grabim atat de tare sa ne vedem defectele, incat ne e mult mai greu sa ne apreciem calitatile. Atunci cand aveam 17 ani si mi-era jena sa port fuste scurte, pentru ca subiectul “celulita” era foarte prezent in discutiile de la liceu, mama mi-a spus o vorba care se regaseste si in trailerul clipului: Invata sa-ti apreciezi si sa-ti iubesti corpul. In 20 de ani te vei uita la poze cu tine si-ti vei da seama cat de frumoasa erai de fapt.”, marturiseste Sore care de multe ori in viata a fost trezita la realitate de prietenele si de mama ei pentru a se iubi, cu bune si cu rele.

Sore a invitat-o pe Erin, fetita ei de aproape 4 ani, sa joace in clip rolul ei in copilarie, iar alaturi de ea, colegele ei de gradinita sa le interpreteze pe prietenele ei atunci cand erau mici. Interactiunea dintre Sore si Erin aduce un plus de sensibilitate povestii video transmise prin piesa „Ce faci, fata?” si face ca mesajul ei sa fie puternic si sa sublinieze ca increderea in fortele proprii este o lectie care se preda inca din copilarie.

„M-am gandit la fata mea si la toate de-ce-urile pe care mi le adreseaza, pornind de la lucruri concrete pana la lucruri subiective, profunde. Observ pe zi ce trece ca lucrurile pe care i le repet legate de incredere, vise si valori personale devin din ce in ce mai impamantenite in personalitatea ei, asa ca eu cred ca un adult puternic si bine crescut se contureaza, evident, din copilarie. Erin si-a dorit sa filmeze, e deja maricica si inclinatia ei spre arta este evidenta prin activitatiile zilnice. Eu cred ca femeile sunt fetite in interiorul lor, ma regasesc atat de mult in Erin incat imi imaginez ca fiecare dintre noi are un “eu” copil in el si se refugiaza acolo atunci cand ii permite timpul”, explica Sore.

Desi nerabdatoare sa vina mai repede ziua de filmare promisa de mama ei, Erin s-a dovedit a fi un actor disciplinat, dar si o sursa de emotii suplimentare pentru Sore: „La filmare a fost atat de cuminte si de emotionata incat mi-a fost dificil sa gestionez toata situatia. Aparent eram foarte organizata si stapana pe sine, insa recunosc faptul ca in cele 2 ore cat au filmat fetitele, am transpirat si m-a luat ameteala. Intamplator sau nu, la primul cadru dupa ce au plecat copiii, am semi-lesinat, cazand de pe o banca. Asa e cu emotiile, nu te joci.”, glumeste Sore care a ales ca locatie pentru filmarea clipului sau Liceul International IOANID pentru a aduce un aer din anii 60 atat prin costumele semnate de Hard Coeur, cat si prin scenografie si locatie, liceul fiind intr-un vechi palat din Bucuresti.

11 fete, prietene de o viata cu artista, 7 fetite, o echipa de productie formata din 10 barbati si managerul lui Sore, care a fost si asistent de regie in acest proiect, Catalina Savin, label manager HaHaHa Production, au filmat timp de 12 ore fix si s-au sincronizat perfect pentru a crea povestea din videoclipul piesei „Ce faci, fata?”.

Produsa de HaHaHa Production sub labelul MediaPro Music, cu versurile scrise de Sore, muzica facuta de Sore alaturi de Serban Cazan, regia semnata tot de Sore si cu productia video realizata de Luca’s art film, „Ce faci, fata?” se lanseaza cu dorinta de a lumina perceptia femeilor asupra lor pentru a putea genera o schimbare in bine a intregii lumi.

Pareri?

Ce cadou i-a facut Raluca Zenga fetitei sale! Uite ce tort a avut! Samira a împlinit 9 ani și a dat o petrecere pe plajă

Raluca Zenga nu este doar o mămică fericită ci și foarte mândră de cei doi copii ai săi pe care îi are cu celebrul Walter Zenga. Samira, fetița celor doi, a împlinit 9 ani, așa că Mămica ZEN i-a pregătit o petrecere pe cinste. Locația a fost plaja din fața casei din Dubai, Palm Jumeirah, iar sărbătorita a petrecut cu cei mai buni prieteni ai săi și s-a bucurat de tematica zilei sale de naștere, de altfel un personaj îndrăgit de ea, pisica luptătoare!

Și dacă sărbătorita a fost în centrul atenției nici mămica ei nu s-a lăsat mai prejos! Raluca Zenga a purtat o salopetă scurtă, neagră, care i-a pus în valoare silueta și picioarele bine lucrate la sala de fitness.

“Sami a împlinit 9 ani și e pasionată de o serie de cărți scrise de Erin Hunter, “Warrior Cats” se numește, și și-a dorit petrecerea acestei pisici luptătoare. A avut invitați colegii ei de clasă, cei mai buni prieteni, au făcut tot felul de jocuri pe plajă, i-am făcut eu un special design pentru tort…Cadouri-și-a dorit foarte multe cărticele de care este ea pasionată și foarte multe lucruri pentru desen și pictat”, a mărturisit Raluca Zenga, autoarea “Manualului Mămicii ZEN” și a volumului de poezii “Dragostea 3D”.

Păreri?

Ce a ales fetita Elenei Gheorghe de pe tava la petrecerea turtei! Cum a aratat vedeta!

Elena Gheorghe s-a distrat in weekend cu peste 70 de invitati la petrecerea fetitei sale organizata pentru ruperea turtei si implinirea unui an de viata.

Cantareata a optat sa faca evenenimentul in aceeasi locatie din Pipera-Voluntari, Jubile Concept, aleasa si pentru botezul micutei Amelie Nicole. Vedeta a organizat petrecerea pentru fetita ei in doar patru zile si totul a iesit ca la carte!

“Am organizat petrecerea in 4 zile… Ni s-a amanat un concert pentru luna noiembrie si asa am avut si noi primul weekend liber si am zis ca acum e momentul sa-i rupem turta, asa ca ne-am pus pe treaba. Initial am zis sa facem o petrecere pentru copii dar suntem multi, avem familie mare, prieteni multi, n-aveam cum, cel putin nu la turta:)
La petrecere n-am vrut sa cant, aveam de gand sa cant doar o melodie, am zis sa fie doar DJ dar n-am scapat…
Am cantat muzica populara si muzica machedoneasca”, povesteste Elena Gheorghe, care a aratat impecabil la petrecere. Cantareata a optat pentru doua tinute care i-au pus in evidenta silueta si picioarele frumoase si s-a asortat pe cat posibil cu fetita ei.

“Am purtat cate doua tinute. Prima mea rochie a fost o rochie blue pudrat, din catifea, semnata Silk love&lace, si apoi am avut tinute semnate Ana Radu (tinute identice ca model cu Amelie, dar culori diferite). Cornel s-a imbracat de la Don Men, un brand romanesc cu haine foarte fresh. Bebelusa familiei, Ania, fetita Anei, sora mea, a fost si ea prezenta la eveniment, chiar daca are doar o luna. Nicholas a avut si el invitatii lui, colegi de scoala si fosti colegi de gradi. Amelie a ales de pe tava: microfonul, peria si foarfeca!”, a mai adaugat vedeta.

Pareri?

Meniu de 5 stele pentru petrecerea fetitei Elenei Gheorghe!

Elena Gheorghe a organizat pe ultima suta de metri petrecerea pentru aniversarea de 1 an a fetitei sale si rupere de turta. Aceasta se va desfasura in weekend, mai precis duminica, pe 23 septembrie, in aceeasi locatie in care artista a facut botezul micuței Amelie Nicole, Jubile Concept, o binecunoscuta sala de evenimente din Pipera-Voluntari.

“Ne-am simtit foarte bine la botezul fetitei noastre, atat noi cat si invitatii, drept urmare am ales aceeasi sala de evenimente si pentru ruperea turtei si aniversarea de 1 an a lui Amelie Nicole, Jubile Concept! Sala o vom imparti in doua, o jumatate va fi pentru copii, cu animatori, ateliere de creatie si magicieni, iar cealalta jumatate pentru adulti. Va predomina muzica machedoneasca si populara. Eu nu stiu inca daca voi canta sau nu la eveniment. Vor fi in jur de 70 de persoane!”, a marturisit Elena Gheorghe.

Meniul cu care invitatii artistei se vor delecta la petrecere este unul de fite si contine preparate sofisticate, dupa cum urmeaza: Fructul pasiunii cu mousse de branza si trufe, Crevete cu ou de prepelita si crema de branza, Somon fume cu sparanghel, Proscciuto crudo cu rucola proaspata, Mousse de peste cu sardine si caviar tobiko, Smochine cu mousse de fois gras si susan negru, Icre de manciuria cu pesto de busuioc si germeni afila, Crema roquefort cu capsuni, afine si seminte de dovleac coapte, Canape cu rosii cherry, kumato si queen marbella pe pat de mousse de branza, Tartar de ton cu avocado, Pui coquelet, Muschiulet de porc confiat si Cartofi dauphinoise.

Pareri?

Marius Moga și Bianca Lăpuște își educă fetița, pe Maria, prin puterea exemplului

Marius Moga și Bianca Lăpuște au grijă ca fetița lor să aibă parte de cea mai bună educație, chiar ei fiind modelul perfect în fața Mariei, care vrea să urmeze întocmai acțiunile părinților ei.

Astfel, când vine vorba de centura de siguranță, de explicațiile despre culoarea semaforului, Marius Moga și Bianca Lăpuște spun în declarația din cadrul proiectului “Ora De Educație Rutieră”: “Maria are o problemă cu scaunul pe care trebuie să stea și cu centura. Așa că începem să îi arătăm. Uite, mami are centură, tati are centură, dacă e bunica alături de noi, bunica are centură. Și Maria trebuie să aibă centură, dacă nu, mașina nu pornește. Suntem foarte atenți la semafor, de mică trebuie să știe că la culoarea verde traversăm și la roșu stăm”.

Chiar unul dintre citatele celebre ale lui Albert Einstein spune că “Puterea exemplului nu este doar o formă de educaţie, ci este SINGURĂ.”

Mai mult, astăzi s-a încheiat proiectul “Ora de Educație Rutieră” în Sectorul 2, ediția a IV-a, iar pe 12 februarie încep orele în Sectorul 3.

Păreri?

Ce mesaj transmite Anamaria Ferentz de ziua ei! Cantareata isi serbeaza ziua de nastere si strange bani pentru o fetita de 13 ani diagnosticata cu cancer osos!

Dupa 3 ani in care a stat doar in America si nu a mai venit deloc in tara, Anamaria Ferentz a decis sa-si viziteze familia. De cateva zile se afla in Bucuresti si a intrat in febra pregatirilor pentru ziua ei de nastere. Pe 14 decembrie aniverseaza o frumoasa varsta si si-a propus sa isi serbeze ziua de nastere. Din cauza doliului national, a mutat petrecerea pe 18 decembrie. Evenimentul se va desfasura la Jubile Concept, iar Ferentz a pus la cale o aniversare in scop caritabil pentru o fetita de 13 ani diagnosticata cu cancer osos. Astfel, invitatii care vin la ziua artistei, nu-i vor aduce cadou, ci vor dona o anumita suma direct in contul deschis pentru cazul fetitei, aflata acum la Tel Aviv pentru tratament si operatie. Iata mesajul emotionant transmis de cantareata!

” “De ziua mea pentru Ana!”

Este prima oara dupa foarte multi ani cand mi-am dorit sa imi sarbatoresc ziua de nastere. De obicei eu eram cea care sarbatoream si organizam cu mare drag ziua de nastere a celor din viata mea: familie sau prieteni, mai putin ziua mea de nastere.
Anul acesta una din dorinte a fost sa fiu alaturi de familie si prieteni de ziua mea si de Craciun sau macar sa fac ceva special.
Primul vis mi s-a indeplinit, acela ca am venit sa imi vad familia si sa sarbatoresc cu ei.
Apoi m-am gandit ca timpul scurt nu imi va permite sa imi vad toti prietenii si colaboratorii, pe care eu ii numesc tot familie, asa ca de aici s-a nascut a 2-a dorinta: de a face o petrecere la care sa-i invit pe toti…
Si mi-a venit ideea senzationala, a 3-a dorinta, ca in loc de cadouri sau flori sa ii rog sa doneze pentru un caz special! Adica ne vedem, ne bucuram impreuna, eu am toate dorintele implinite si in plus facem si o fapta buna.
Gandul bun a adus cazul fetitei Ana Bucur la mine.
Am auzit de Ana de la alt copil minunat: Caroline, fetita unei prietene, care la 15 ani face voluntariat in spitale. Ea a venit acasa plangand si profund marcata s-a rugat de mama ei cum se poate si daca stie pe cineva care s-o ajute pe Ana sa se faca bine.
Ana are doar 13 ani, iubeste sportul, este capitanul echipei de baschet, care din pacate sufera de cancer osos si trebuie sa se opereze de urgenta in Tel Aviv, acum, in luna decembrie.

Imi doresc enorm sa ajut acest copil, acest sufletel, impreuna cu cei pe care ii consider familie si pe care abia astept sa ii vad si sa ii imbratisez!

Aici gasiti conturile Anei, ale familiei Bucur.
Banii pe care i-ati fi dat sa imi cumparati o floare, un cadou, va rog frumos sa ii donati in aceste conturi:

– Bucur Camelia Mihaela
Cod IBAN RO54 BPOS 7050 0913 130RON01
Bancpost Sucursala Floreasca

– Bucur Mihai, IBAN cont: RO69RNCB0086141717030001, in RON, Banca Comerciala Romana S.A., Cod SWIFT:RNCBROBU

Va Multumim!!!
Acesti bani ajuta o viata!
Cu dragoste, respect si prietenie,
Anamaria Ferentz”

Ce parere aveti? Facem si noi o fapta buna?

Tudor de la Fly Project si-a botezat fetita

El face hituri pe banda si bate lumea-n lung si-n lat in concerte, iar ea si-a incheiat de curand o cariera in televiziune, punand in asteptare toate planurile profesionale pentru a isi implini cel mai mare vis: cel de a deveni mama.

Tudor Ionescu, solistul de la Fly Project, si sotia lui, Anamaria, si-au botezat fetita in weekend. Ilinca Ionescu are doar doua luni si atrage deja toate privirile, fiind un copil frumos si extrem de cuminte.

Pentru ca tati e plecat mai tot timpul, avand concerte cu Fly Project in diverse destinatii din lume, mamica s-a descurcat si de aceasta data singurica, cu sprijin de la prietenii si parintii care le sunt alaturi tot timpul:

“A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, a noastra, pentru ca a aparut Ilinca, insa nu a fost deloc usor. Chiar daca mama mea a fost si este alaturi de mine din primul moment, nu am trecut usor peste primele luni, abia acum incep sa imi revin si sa pot sa imi reiau si alte activitati” spune Anamaria.

Anamaria Ionescu s-a ocupat singura de toate detaliile botezului, de la ornamente pana la toate aspectele de organizare a evenimentului.

Daca biserica la care au botezat-o a fost foarte aproape de casa lor, au ales un loc asemenea pentru petrecerea botezului, care a avut loc la Jubile Concept, intr-o locatie noua, de top, cu gradina si piscina, in care s-au simtit foarte bine:

“A fost o petrecere intima, cu prieteni foarte apropiati, intr-un loc in care oamenii s-au dat peste cap sa ne simtim bine si sa avem o seara de neuitat” completeaza Anamaria.

La intrebarea daca au fost emotii, Tudor raspunde clar si raspicat: “Nu. La mine, nu. La Ana, clar da. Eu am fost convins ca totul o sa iasa bine. A fost foarte cuminte, pana cand, la finalul slujbei, a luat-o foamea si s-a pus pe plans… seamana cu mine si aici :)))” povesteste Tudor.

Si-ar dori o vacanta impreuna, insa deocamdata acest plan mai asteapta, pentru ca Tudor are programul foarte incarcat, saptamana aceasta fiind plecat la Amsterdam, pentru cel mai mare eveniment de muzica dance din industria muzicala – Amsterdam Dance Event.

Sa va traiasca frumoasa fetita sanatoasa si fericita!

Andreea Balan a ales caruciorul pentru fetita ei. Acesta este catalogat ca cel mai bun carucior din lume! (FOTO)

Andreea Balan se apropie cu pasi repezi de ziua in care va aduce pe lume primul sau copil – o fetita. Daca artista nu s-a decis inca ce nume va purta micuta, s-a hotarat foarte repede la caruciorul cu care isi va plimba copilul.

Pentru ca si-a dezvoltat un business cu produse pentru copii, deschizand intre timp si un showroom, cu scaune de masa, espressoare de lapte si carucioare de ultima generatie pentru copii, Dan Cruceru i-a recomandat artistei un carucior perfect pentru fetita care urmeaza sa se nasca.

“A fost dragoste la prima vedere. De cum a intrat in show-room, Andreea s-a indragostit de un carucior Mutsy Igo, o limuzina a carucioarelor, dotat cu foarte multe inovatii – suspensii, saltea cu spuma cu memorie, sistem de pliere revolutionar. Nici n-a mai contact ca modelul are, precum culoare, o combinatie de alb cu albastru. Andreea l-a ales pe acesta, deși va avea o fetita. A spus clar ca, daca mamica s-a indragostit de el, si bebelusa se va simti minunat. Nici nu va fi altfel, pentru ca este, poate, cel mai bun carucior din lume”, a declarat Taticool Dan Cruceru.

Va place caruciorul pe care l-a ales pentru fetita ei? Va astept cu pareri.

Dan Cruceru si Andreea Balan