Feli scoate Iubirea ca la piață

Feli scoate pe „taraba” sufletelor „Iubirea ca la piață”, o piesă neprețuită despre lucrurile cu adevărat importante în viață, dincolo de averi.

„Îmi doresc ca toți cei care ascultă piesa să realizeze că iubirea și fericirea chiar nu pot fi găsite la tarabă, la piață, nu pot fi negociate sau vândute la kilogram sau la jumătate de preț, ci ar trebui să fie cautate în altă parte. Sugestia mea ar fi ca prima oprire pentru această căutare să fie inima!”, povestește metaforic Feli mesajul noii sale piese.

O coproducție Cat Music și HaHaHa Production, „Iubirea ca la piață” are muzica și versurile scrise de Feli, împreună cu Șerban Cazan și Smiley iar producția muzicală este semnată de Șerban Cazan. „Iubirea ca la piață” a fost compusă în 2017 pentru a „trezi” oamenii care au convingerea că fericirea stă în lucrurile materiale.

„Vindem iubirea ca la piață/ Negociem pe sentiment/ Sărutări la legătură/ Dăm iluzii kilograme/ Până dăm de faliment!/ Ce frumoasă ar fi viața dacă nu am pune preț/ N-am mai vinde dragostea cui nu merita/ Și, da, am trăi mai multe vieți” spune refrenul piesei al cărei clip este regizat și scris precum un scurt-metraj cu accente retro, din povești de altădată, de Vlad Oancea.

Păreri?

Feli cântă despre o Dragoste nebună

Feli lansează „Dragoste nebună”, o piesă despre parcursul imprevizibil al unei povești de iubire în care se amestecă amăgirile cu dezamăgirile, orgoliul cu iertarea și sentimentele cu realitatea.
„Tu, dragoste nebună, ce-ai lăsat în urmă, doar dezamăgire și-amintiri/ Dragoste nebună, fulgere și tună, dar din când în când ne mai și iubim” spun parte din filele amare, scrise uneori cu litere dulci ale poveștii din „Dragoste nebună” cântată de Feli.

„Piesa a apărut în aceeași tabără de creație ca și piesa «Flori de argint», când, împreună cu o parte din colegii mei de la HaHaHa Production, am simțit mult, am compus intens și am cântat non-stop despre tot felul de iubiri. «Dragoste nebună» poate fi povestea oricărei relații de cuplu, care se lasă invadată de comoditate, contradicții și de ispite și care, dacă nu se dovedește a fi puternică și sinceră, dispare”, povestește Feli despre piesa nouă ce poartă ștampila sensibilității și a vocii ei unice.

 O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, „Dragoste nebună” are muzica semnată de Feli, Miruna Iova, Gabriel Stănoiu și Șerban Cazan, versurile scrise de Feli și Miruna Iova și producția făcută de Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu.
„Dragoste nebună” scoate la iveală, în videoclipul său, regizat de SAN, mai multe fațete savuroase ale femeii Feli care se arată atât cu bigudiuri și pijamale roz, cât și cu look glamour, plin de paiete lângă un pahar de șampanie.

Păreri?

Sărbătoare pentru toate vârstele, la Zilele Craiovei 2022 – Program complet

Craiova intră în atmosferă de sărbătoare! De vineri, 27 mai și până miercuri, 1 iunie 2022, craiovenii sunt invitați să participe la cea de-a XXV-a ediție a Zilelor Municipiului Craiova.

 

         Concerte cu mari artiști, Food Truck Festival, ExpoFlora, târguri de hand made, ateliere interactive, expoziții și competiții sportive sunt pregătite de Primăria Craiova, cu ajutorul instituțiilor partenere, pe toată perioada evenimentului, în Piața Mihai Viteazul, Centrul Vechi, în Piața William Shakespeare (esplanada teatrului), pe stadionul de atletism sau în Parcul Romanescu.

 

         Ansamblul Maria Tănase, Horia Brenciu și Feli deschid seara de vineri cu un spectacol inedit de muzică interbelică și reinterpretări din folclorul românesc.

         Delia, Proconsul și Byron, Overbeat și Army Dancers vor încinge atmosfera din Piața Mihai Viteazul sâmbătă, 28 mai, de la ora 18.30! Iar duminică, de la ora 19.00, sunt programați să se urce pe scena din centru Carla’s Dreams, DJ Project, Nicole Cherry și No Antidote.

         Iubitorii de flori vor avea o expoziție cu vânzare pe strada Theodor Aman, iar Centrul Vechi va deveni o galerie de artă imensă în aer liber pentru expoziții de pictură, de fotografie și diverse activități pentru tineri. Piața Mihai Viteazul, părculețul de la Mercur și strada A.I. Cuza vor fi destinate muzicii bune și foodtruck-urilor, gata să ofere craiovenilor experiențe gastronomice de senzație.

 

         Cele mai frumoase produse hand-made, lucrate cu migală și talent, vor fi expuse pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu, unde copiii pot participa și la inedite ateliere interactive, dar și în zona Doljana, pe Calea Unirii. Teatrul Colibri își așteaptă prietenii pe esplanada din fața sediului instituției, iar împătimiților de cai putere le va fi foarte greu să decidă ce mașini sunt mai frumoase pe strada A.I. Cuza – cele din vremurile noastre, de la Salonul Auto, sau mașinile retro, de colecție.

         Dar cea mai importantă zi pentru copii va fi miercuri, 1 iunie, când sunt așteptați cu toții să participe la spectacole de muzică și dans, ateliere interactive și concursuri sportive, programate de dimineața până seara în zona centrală – Piața Frații Buzești, strada A.I. Cuza, pe esplanada teatrului, în Piața Mihai Viteazul, în parcul Nicolae Romanescu și pe stadionul de atletism.

         Evenimentele sunt organizate de Primăria Craiova, cu sprijinul instituțiilor de cultură din subordine – Casa de Cultură Traian Demetrescu, Opera Română Craiova, Filarmonica Oltenia, Teatrul pentru copii și tineret Colibri, Ansamblul Folcloric Maria Tănase, dar și al partenerilor: SCM Craiova, Direcția Județeană de Sport Dolj, Casa de Cultură a Studenților, ADI Eco Dolj, Teatrul Național Marin Sorescu, Palatul Copiilor, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Centrul de Resurse și Angajament Ford – FREC Craiova, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, Asociația Carousel Project, Check-OUTeam, Manufaktura Biju, Camera de Comerț Oltenia, Retro Mobil filiala Dolj, Club Sportiv de Șah Rokada, KOP Dance.

 

         Vino la Zilele Craiovei și bucură-te de marea sărbătoare!

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag să consultați programul complet, apoi vă aștept cu impresii! 

PROGRAM

ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA

27 MAI – 01 IUNIE 2022

 

Vineri, 27 mai 2022

 

11.00 – 21.00

Piaţa William Shakespeare

  • Expoziţie lucrări de artă (tablouri, instalaţii)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Liceul de Artă “Marin Sorescu”

 

10.00 – 13.00, 16.00 – 19.00

Esplanadă Teatrul Colibri

  • Candy Land, spaţiu interactiv şi ateliere

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

11.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Expoziţie stradală Craiova de Altădată

Co-organizator: TRADEM

 

11.00 – 21.00

Str. A.I. Cuza, zona Universitate – Teatrul Naţional “Marin Sorescu”

  • Expoziţie auto

 

11.00 -22.00

Str. Theodor Aman

  • ExpoFlora

 

11.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Târg de handmade
  • Ateliere de creaţie (17.00-19.00)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project

 

11.00 – 22.00

Calea Unirii, zona Doljana

  • Târg de handmade

Co-organizator: Manufaktura Biju

 

11.00 -23.00

Piaţa Mihai Viteazul, Părculeţ Mercur, Str. A.I. Cuza

  • Food Truck Festival

Co-organizator: Check-OUTeam

 

14.00 – 20.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Portrete la minut

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

15.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Youth Pop UP (Căsuţa Anului European al Tineretului) – activităţi pentru tineret

Co-organizator: Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

 

17:00

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru MOȘTENIREA

Co-organizator: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, în parteneriat cu Fundația Masca și Departamentul de Arte și Media al Universității din Craiova

 

17.00

Colegiul Frații Buzești

  • Tur ghidat case istorice

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Monumentalist

 

 

 

 

19.30

Piața William Shakespeare

  • Workshop cu proiecţie Case vechi din Craiova și restaurare obiecte vechi de arhitectură

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Monumentalist, TRADEM

 

19:30

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru KILL WILL

Co-organizator: Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, Compania Told by an Idiot, Marea Britanie

 

19.00 – 21.00

Parcul Nicolae Romanescu – Teatrul de Vară

  • Concert simfonic – bijuterii muzicale

Co-organizator: Filarmonica Oltenia

 

20.00 – 23.00

Piaţa Mihai Viteazul

  • Spectacol aniversar Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” 30 de ani Povestea cântecului: Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”, Horia Brenciu & HB Orchestra, Feli Donose

 

21.30

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru SHAKESPEARE’S CINEMA, Romeo şi Julieta

Co-organizator: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

 

Sâmbătă, 28 mai 2022

 

10.00 – 21.00

Piaţa William Shakespeare

  • Expoziţie lucrări de artă (tablouri, instalaţii)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Liceul de Artă “Marin Sorescu”

 

10.00 – 13.00, 16.00 – 19.00

Esplanadă Teatrul Colibri

  • Candy Land, spaţiu interactiv şi ateliere

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

10.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Expoziţie stradală Craiova de Altădată
  • Expoziție de pictură

Co-organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu (TRADEM), Paula Florea și Eduard Nițulescu

 

10.00 – 19.00

Grădina Botanică

  • Expoziţie de pictură, grafică şi colaj “Copilărie Fericită”

Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

 

11.00 – 12.30

Parcul Nicolae Romanescu

  • Sport în familie

Co-organizator: Direcţia Judeţeană de Sport Dolj

 

10.00 – 21.00

Str. A.I. Cuza, zona Universitate – Teatrul Naţional “Marin Sorescu”

  • Expoziţie auto

 

10.00 – 22.00

Str. Theodor Aman

  • ExpoFlora

 

10.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Târg de handmade
  • Ateliere de creaţie (17.00-19.00)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project

10.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Atelier de olărit

Co-organizator: Centrul de Resurse şi Angajament FORD – FREC Craiova

 

10.00 – 22.00

Calea Unirii, zona Doljana

  • Târg de handmade

Co-organizator: Manufaktura Biju

 

11.00 – 23.00

Piaţa Mihai Viteazul, Părculeţ Mercur, Str. A.I. Cuza

  • Food Truck Festival

Co-organizator: Check-OUTeam

 

14.00 – 20.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Portrete la minut

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

15.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti  

  • Youth Pop UP (Căsuţa Anului European al Tineretului) – activităţi pentru tineret

Co-organizator: Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

 

17.00

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru MOȘTENIREA

Co-organizator: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, în parteneriat cu Fundația Masca și Departamentul de Arte și Media al Universității din Craiova

 

 

 

 

17.00 – 19.00

Parcul Nicolae Romanescu – Teatrul de Vară

  • Dansuri, teatru, muzică

Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

 

10.00 – 19.00

Parcul Nicolae Romanescu – Zona Teatrul de Vară

  • Expoziţie desene

Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

 

19.00 – 23.00

Piaţa Mihai Viteazul

  • Concert: overbeat, Byron, Proconsul, Delia

 

19:30

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru KILL WILL

Co-organizator: Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, Compania Told by an Idiot, Marea Britanie

 

21.30

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru SHAKESPEARE’S CINEMA, Neguțătorul din Veneția

Co-organizator: Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Duminică, 29 mai 2022

 

10.00 – 21.00

Piaţa William Shakespeare

  • Expoziţie lucrări de artă (tablouri, instalaţii)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Liceul de Artă “Marin Sorescu”

 

10.00 – 13.00, 16.00 – 19.00

Esplanadă Teatrul Colibri

  • Candy Land, spaţiu interactiv şi ateliere

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

10.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Expoziţie stradală Craiova de Altădată
  • Expoziție de pictură

Co-organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu (TRADEM), Paula Florea și Eduard Nițulescu

 

10.00 – 21.00

Str. A.I. Cuza, zona Universitate – Teatrul Naţional “Marin Sorescu”

  • Expoziţie auto

 

10.00 -22.00

Str. Theodor Aman

  • ExpoFlora

 

10.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Târg de handmade
  • Ateliere de creaţie (17.00-19.00)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project

 

 

 

10.00 – 22.00

Calea Unirii, zona Doljana

  • Târg de handmade

Co-organizator: Manufaktura Biju

 

10.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Atelier de olărit

Co-organizator: Centrul de Resurse şi Angajament FORD – FREC Craiova

 

11.00 -23.00

Piaţa Mihai Viteazul, Părculeţ Mercur, Str. A.I. Cuza

  • Food Truck Festival

Co-organizator: Check-OUTeam

 

12.00 – 17.00

Str. A.I. Cuza, Zona Teatrul Naţional “Marin Sorescu”

  • Expoziţie maşini de epocă

 

14.00 – 20.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Portrete la minut

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

15.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Youth Pop UP (Căsuţa Anului European al Tineretului) – activităţi pentru tineret

Co-organizator: Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

 

17.00

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru MOȘTENIREA

Co-organizator: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, în parteneriat cu Fundația Masca și Departamentul de Arte și Media al Universității din Craiova

19.00 – 23.00

Piaţa Mihai Viteazul

  • Concert: No Antidote, Nicole Cherry, DJ Project, Carla’s Dreams

 

21.30

Piața William Shakespeare

  • Spectacol de teatru KILL WILL

Co-organizator: Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, Compania Told by an Idiot, Marea Britanie

 

21.30

Piața Frații Buzești

  • Spectacol de teatru SHAKESPEARE’S CINEMA, A Midsummer Night’s Dream

Co-organizator: Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București

 

Luni, 30 mai 2022

 

10.00 – 21.00

Piaţa William Shakespeare

  • Expoziţie lucrări de artă (tablouri, instalaţii)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Liceul de Artă “Marin Sorescu”

 

10.00 – 13.00, 16.00 – 19.00

Esplanadă Teatrul Colibri

  • Candy Land, spaţiu interactiv şi ateliere

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

10.00 – 12.00, 17.00 – 19.00

Piaţa Fraţii Buzeşti

  • Expoziţii, spectacole de muzică şi dans, activităţi artistice, paradă, prezentare costume flori

Co-organizator: Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj

10.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Expoziţie stradală Craiova de Altădată
  • Expoziție de pictură

Co-organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu (TRADEM), Paula Florea și Eduard Nițulescu

 

10.00 – 22.00

Calea Unirii, zona Doljana

  • Târg de handmade

Co-organizator: Manufaktura Biju

 

11.00 – 16.30

Piaţa William Shakespeare, Teatrul Naţional Marin Sorescu – foaier

  • România la înălţime – ateliere educative pentru copii

 

10.00 -22.00

Str. Theodor Aman

  • ExpoFlora

 

10.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Târg de handmade
  • Ateliere de creaţie (17.00-19.00)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project

 

12.00 – 18.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Ateliere interactive: jocuri în aer liber, desene pe asfalt, atelier de pictură, ora de poveste

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

 

 

 

14.00 – 20.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Portrete la minut

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

15.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Youth Pop UP (Căsuţa Anului European al Tineretului) – activităţi pentru tineret

Co-organizator: Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

20.00 – 21.00

Parcul Nicolae Romanescu – Teatrul de Vară

  • Spectacol artistic

Co-organizator: Opera Română Craiova

 

Marţi, 31 mai 2022

 

10.00 – 21.00

Piaţa William Shakespeare

  • Expoziţie lucrări de artă (tablouri, instalaţii)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Liceul de Artă “Marin Sorescu”

 

10.00 – 13.00, 16.00 – 19.00

Esplanadă Teatrul Colibri

  • Candy Land, spaţiu interactiv şi ateliere

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

10.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Expoziţie stradală Craiova de Altădată

Co-organizator: TRADEM

 

11.00 – 16.30

Piaţa William Shakespeare, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” –foaier

  • România la înălţime –ateliere educative pentru copii

 

11.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Târg de handmade
  • Ateliere de creaţie (17.00-19.00)
  • Workshop – Întrecere “Ca Sportivii” – cu Sebastian Ionescu (17.00 – 20.00)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project

 

10.00 – 22.00

Calea Unirii, zona Doljana

  • Târg de handmade

Co-organizator: Manufaktura Biju

 

10.00 – 12.00, 17.00 – 19.00

Piaţa Fraţii Buzeşti

  • spectacole de muzică şi dans, ateliere de creaţie

Co-organizator: Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj

 

12.00 – 18.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Ateliere interactive: jocuri în aer liber, desene pe asfalt, atelier de pictură, ora de poveste

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

14.00 – 20.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Portrete la minut

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

15.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Youth Pop UP (Căsuţa Anului European al Tineretului)

Co-organizator: Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

 

 

18.00 – 21.00

Parc Mercur

  • Pătura care citeşte

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

20.00 – 21.00

Grădina Botanică Craiova

  • Recital de muzică şi poezie

Co-organizator: TRADEM

 

Miercuri, 01 iunie 2022

 

10.00 – 21.00

Piaţa William Shakespeare

  • Expoziţie lucrări de artă (tablouri, instalaţii)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project, Liceul de Artă “Marin Sorescu”

 

17.30 – 20.30

Stadionul de Atletism

Cupa Start Sport Craiova – concurs de atletism pentru copii

 

10.00 – 14.00

Parcul Nicolae Romanescu – Teatrul de vară

  • Concurs judeţean de muzică şi dans Start to the star

Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

 

10.00 – 13.00

Esplanadă Teatrul Colibri

  • Candy Land, spaţiu interactiv şi ateliere

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

10.00 – 16.00

Teatrul Naţional Marin Sorescu

  • Festivalul Național ”Cupa Zilelor Municipiului Craiova”

Co-organizator: Clubul Sportiv de Șah ROKADA Craiova

10.00 – 19.00

Str. A.I. Cuza; Piaţa Wiliam Shakespeare

  • Craiova SportFest

Co-organizator: Direcţia Judeţeană de Sport Dolj, Sport Club Municipal, Palatul Copiilor Craiova

 

10.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Expoziţie stradală Craiova de Altădată
  • Expoziție de pictură

Co-organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu (TRADEM), Paula Florea și Eduard Nițulescu

 

11.00 – 14.00, 16.00 – 17.00, 18.00 – 19.00

Piaţa William Shakespeare, Teatrul Naţional Marin Sorescu –foaier

  • România la înălţime –ateliere educative pentru copii

 

11.00 -22.00

Str. Theodor Aman

  • ExpoFlora

 

11.00 – 22.00

Piaţa William Shakespeare

  • Târg de handmade
  • Ateliere de creaţie (17.00-19.00)

Co-organizator: Asociaţia Carousel Project

 

10.00 – 22.00

Calea Unirii, zona Doljana

  • Târg de handmade

Co-organizator: Manufaktura Biju

 

 

 

 

12.00 – 14.00

Parcul Nicolae Romanescu – Grădina Zoologică

  • Activităţi pentru copii – campanie de conştientizare colectare selectivă deşeuri

Co-organizator: ADI ECODOLJ

 

14.00 – 20.00

Centrul Vechi, Str. Nicolaescu Plopşor (zona Biblioteca Judeţeană)

  • Portrete la minut

Co-organizator: Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

 

15.00 – 20.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Youth Pop UP (Căsuţa Anului European al Tineretului) – activităţi pentru tineret

Co-organizator: Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

 

16.00 – 18.00

Piaţa Mihai Viteazul

  • Ateliere, face painting, foto corner etc.

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

16.00 – 18.00

Piaţa Mihai Viteazul

  • Dance with CCS – ateliere de dans şi demonstraţii

Co-organizator: Casa de Cultură a Studenţilor Craiova

 

17.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Youth Treasure Hunt – plecare Piaţa Fraţii Buzeşti – puncte (destinaţii) centrele de interes pentru tineri din Craiova

Co-organizator: Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

 

 

 

17.00

Piaţa Fraţii Buzeşti 

  • Flash Mob – Stand for Ucraine – flashmob 27 ţări UE

Co-organizator:Voluntariat pentru Comunitate şi Casa de Cultură a Studenţilor

 

17.00 – 18.00

Piaţa William Shakespeare

  • Spectacol de dans

Co-organizator: KOP Dance

 

17.00 – 19.00

Parcul Nicolae Romanescu – Teatrul de vară

  • Spectacol artistic

Co-organizator: Palatul Copiilor Craiova

 

19.00 – 21.00

Parcul Nicolae Romanescu – Teatrul de vară

  • Spectacol artistic

Co-organizator: Atelierele de Folclor ale Ansamblului Folcloric Maria Tănase

 

18:00 – 19:00

Piaţa Mihai Viteazul

  • Spectacol CULORILE COPILĂRIEI

Co-organizator: Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri

 

21.00 – 22.45

Piaţa Fraţii Buzeşti

  • Proiecţie de film pentru copii

Co-organizator: Casa de Cultură Traian Demetrescu (TRADEM)

 

NOTĂ: Condiţiile meteorologice nefavorabile pot anula o parte dintre manifestările programate în aer liber!

 

Feli lansează Flori de argint, o piesă ce-și are inspirația în șlagărele României

Feli intră de astăzi într-o nouă etapă muzicală din parcursul ei artistic și lansează „Flori de argint”, o piesă inspirată din șlagărele românești, prima de pe noul său album, al treilea din carieră, pe care îl va lansa piesă cu piesă pe parcursul următoarelor luni.

„Tot din dragostea pentru pământul meu, am simțit să scriu și să cânt un album care să aibă influențe de șlagăr. Inspirată de Angela Similea, Margareta Pâslaru și alte femei – comori muzicale ale țării mele, încep acest drum cu «Flori de argint» care scoate în fața voastră, și chiar și în fața mea, o altă latură a femeii Felicia, o nouă latură a artistei Feli. Poate mai matură sau poate altfel, vă las pe voi să o definiți”, a mărturisit Feli despre schimbarea de stil surprinsă odată cu lansarea primei piese de pe noul său album, o coproducție HaHaHa Production și Cat Music.

„O inimă de gheață nu poate oferi mai mult decât flori de-argint. Și nu le pot primi, că nu se vor ofili, vreau mai mult decât flori de-argint”, spune parte din refrenul plin de personalitate, muzicalitate și eleganță pe care numai o voce ca a artistei Feli îl poate interpreta astfel.

Cu „Flori de argint”, Feli marchează și o premieră în muzica sa de până acum, fiind prima piesă care nu poartă și amprenta sa de compozitor, ci doar amprenta sufletească și interpretarea unică: „Melodia și versurile sunt în totalitate scrise de colegi-artiști de la HaHaHa Production, artiști pe care îi auziți cântându-și arta și în online. Vlad Flueraru, IOVA și Angus au compus una din piesele din topul vieții mele muzicale, iar producția poartă ștampila HaHaHa Production, fiind creată de Fenom (Florin Boka) și Lucian Nagy”, declară Feli recunoscătoare publicului pentru cei 7 ani în care i-a ascultat și susținut muzica.

Păreri?

Feli știe și cântă că „Moș Crăciun ești și tu”

La început de iarnă, Feli pregătește sufletul oamenilor pentru cea mai frumoasă și generoasă perioadă din an și lansează „Moș Crăciun ești și tu”, povestea muzicală a lui Moș Crăciun care se ascunde de fapt în sufletul fiecărui om.

În piesa sa ca un basm de iarnă, Feli aduce lumii, cu muzică și vers, mesajul primit în dar de la Moș Crăciun: „Învață de la iarnă să te bucuri, Crăciun să-ți fie orice anotimp, să ai mereu familia alături și inima să-ți fie mereu caldă! Învață de la fulgi să te lași liber și nu mai alerga în contratimp! Învață de la cer să fii senin, curat și bun cum ești oricum, dar să revin, ce vezi în mine chiar există, «Moș Crăciun ești și tu»”.

O coproducție Cat Music și HaHaHa Production, „Moș Crăciun ești și tu” are versurile scrise de Feli, muzica semnată de Feli și Șerban Cazan și producția realizată de Șerban Cazan. „Piesa este o aducere aminte și o oglindire a fiecărui om care vede frumosul și bunătatea doar la exterior. Este o conversație la o masă cu tine însuți în care îți dai voie și accepți că bunătatea, curajul și iubirea Moșului sunt și în inima ta. Că așa cum el împarte toate aceste calități cu lumea întreagă, să nu uiți că în lumea ta, cu toți ai tăi, asta emani și tu. Iubire ești și TU”, povestește Feli convinsă de bunătatea și dragostea ce se ascund în fiecare om și ies la iveală prin gesturi frumoase.

Păreri?

Feli lansează „Adu-ți aminte”, o piesă solară despre bucuria lucrurilor simple

Feli lansează „Adu-ți aminte”, un cântec direct din inima artistei cu mesaj pentru fiecare dintre cei care uită în goana zilnică să se bucure de lucrurile simple. „Alergătorule prin viață, tot ce te rog este să asculți piesa aceasta și să-i trăiești versurile. Simplu și atât de frumos!”, îndeamnă Felicu zâmbet larg și joacă în suflet iubitorii de muzică și de viață.

„Adu-ți aminte” aduce și o premieră de suflet pentru Feli, pentru că este primul videoclip în care apare ca actor, jucător și „motor” de veselie fetița ei, Nora Luna. „Nu era în plan să apară Nora Luna în clip. În mintea mea ea încă e micuță-micuță, dar când am primit propunerea de la scenarista Raluca Netca, am acceptat instant, pentru că mi s-a părut firesc și frumos. Și așa am avut parte de filmări ca în familie, mai ales că a participat și Ellie, fetița chitaristului meu, iar Nora Luna a fost într-o continuă veselie. Am fost partenere de joacă pe platoul de filmare și a fost atât de frumos! Și azi când se joacă acasă cu păpușile, le tot spune că merge la studio că are de făcut videoclip!”, povestește Feli.

O coproducție Cat Music și HaHaHa Production, „Adu-ți aminte” este pornit dintr-un trio de compoziție între Feli și doi dintre compozitorii și producătorii de la HaHaHa Production de care o leagă o istorie plină de apreciere, inspirație și hituri, Dorian Micu și Șerban Cazan. „Șerban Cazan face parte din viața mea de la începuturile în HaHaHa Production. Cu el am scris «Cine te crezi», primul meu single, «Creioane colorate», «Două inimi» și multe alte piese, iar Dorian Micu este un artist pe care îl prețuiesc mult și un songwriter de excepție care a co-scris multe piese-hit ale lui Smiley. Mă bucur mult de acest trio muzical pe «Adu-ți aminte»”, povestește cu mândrie Feli despre echipa ei.

Păreri?

A zecea și ultima felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste: Feli lansează „Puiule, puiuțule”, o replică muzicală la bullying-ul din trecut

Feli încheie direct și crud șirul de mărturisiri autobiografice din cadrul jurnalului său muzical cu inspirație folclorică #Felidinpoveste cu „Puiule, puiuțule”, cea de-a zecea și ultima felie din povestea vieții sale, o piesă despre ușurința și superficialitatea cu care inițiatorii de bullying, acei „puternici” din spatele tastaturilor, pot demola suflete. „În «Puiule, puiuțule» cânt despre anii în care am trăit în bullying, în lumea de oameni mari care îmi făceau asta direct sau prin «săgeți», despre vorbele pe la spate și judecata superficială, fără ca acești «pui» să deschidă ochii și să vadă cum sunt eu de fapt și ce contează cu adevărat în om. Ei nu au vrut sau, poate, nu au știut să vadă autenticitatea și adevărul meu. MUZICA. Povestea mea. Esența mea”, mărturisește Feli geneza noii sale piese.

„Puiule, puiuțule”, ultima piesă din albumul său autobiografic, este o continuare a piesei „Omule, deschide ochii”, prima felie de jurnal dezvăluită de artistă, astfel că albumul se închide precum un cerc perfect. „În fiecare dintre feliile mele muzicale din acest album mi-am spus o parte din poveste, dar mi-am și dat câte un sfat, mie și celor care s-au regăsit în experiențele mele. În «Puiule, puiutule» e continuarea, dar și sfârșitul, unor povești din viața mea pe care mi-am făcut curaj să le împart, ca să (mă) vindec”, explică artista „feliile” de viață povestite și cântate uneori metaforic, alteori direct.

Cele 10 felii de viață puse pe note de Feli și dezvăluite rând pe rând pe parcursul a doi ani de zile au însemnat, pe lângă dovezi incontestabile ale talentului său, o formă de terapie pentru artistă: „Albumul Feli din Poveste este o eliberare imensă și cu siguranță una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. Fiecare felie lansată a însemnat la timpul ei câte un pas curajos spre acceptarea a tot ce am trait până acum cu bune și rele. Nu știu cum s-a simțit în afară, dar în inima mea, am simțit o tensiune și o eliberare cum rar am simțit până acum. ❤”, mărturisește Feli, emoționată că a primit dovezi de la oamenii care o ascultă că sunt mulți care trăiesc același tip de povești, doar cu alte personaje.

„Nu am niciun regret în dezvăluirea uneori intimă sau curajoasă, alteori amară sau sarcastică a unor povești adânc înrădăcinate în sufletul meu. A fost un pas de curaj spre vulnerabilitate. Mă simt bine să fiu vulnerabilă, să las inima și fricile goale, în timp ce eu stau dreaptă și mândră – pregatită pentru ce va urma”, își anunță Feli prezentul și viitorul, eliberate de poveștile trecutului.

O coproducție Cat Music și HaHaHa Production, cu versurile și muzica scrise de Feli împreună cu Vlad Popescu, producția semnată de Vlad Popescu și mix&masterul făcut de Florin Boka, „Puiule, puiuțule” încheie albumul „Feli din poveste” și completează autoportretul început cu „Omule, deschide ochii”, apoi „Frunze cad”, „Când răsare soarele”, „Mă strigă mama”, „Sus pe munte”, „Banii n-aduc fericirea”, „Du-te, dorule”, „Vântul bate” și „Bade, tu ești pui de drac”, cu care a fost în topurile online, radio sau sufletești ale celor care îi ascultă și îi simt muzica.

Păreri?

Feli cântă „Bade, tu ești pui de drac”, o piesă despre triumful asupra celui mai narcisist bărbat din viața ei

Feli lansează „Bade, tu ești pui de drac”, a noua și penultima filă din jurnalul ei muzical #Felidinpoveste, în care rememorează amuzată despre cum i-a venit de hac unui băiat lăudăros și narcisist din trecutul ei. „E haina grea și pacoste mare dragostea de propria persoană și se transformă chiar în comedie atunci când mai este și zugrăvită în modestie. Cam asta am trăit eu, când eram mai credulă, cu un «bădiță» cuceritor la prima vedere, dar atât de plin de el că nu mi-a luat mult până mi-am luat avântul ăla mare și am fugit de am mâncat Pământul”, glumește Feli despre episodul de joacă amoroasă de-a rasul-plânsul cu un bărbat care nu putea concepe să fie altfel decât adorat.

Cu haz, zâmbet larg și privire senzuală, Feli își cântă pe ritmuri folcloric-pop, asemeni tuturor pieselor din proiectul-jurnal #Felidinpoveste, triumful de „zâna bună” asupra „puiului de drac”. O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, cu versurile scrise de Feli împreună cu Emilian Nechifor, muzica compusă de Feli, Șerban Cazan și Florin Boka, „Bade, tu ești pui de drac” îndeamnă parcă fetele să conștientizeze și să sărbătorească eliberarea din relații în care partenerul ocupă atât de mult spațiu cu egoul său încât nu mai are loc altcineva alături de el.

După primele 8 piese autobiografice, de pe albumul „Feli din poveste”, lansate până acum cu răsunet și succes rapid pe online și radio de către Feli – „Omule, deschide ochii”, „Frunze cad”, „Când rasare soarele”, „Mă striga mama”, „Sus pe munte”, “Banii n-aduc fericirea”, „Du-te, dorule” și „Vântul bate” – proaspăt lansata felie de viață „Bade, tu ești pui de drac” aduce umor, culoare, încredere în poveștile de mâine și o Feli mândră tare că e femeie puternică și sinceră cu ceea ce simte.

Păreri?

Feli cântă „Vântul bate”, o piesă-oglindă despre dragostea de femeie

Feli lansează „Vântul bate”, o piesă despre iubirea și familia ei de astăzi, care poate fi oglinda tuturor poveștilor de dragoste trăite de orice îndrăgostit împlinit. Cea de-a opta felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, „Vântul bate” a fost compusă de Feli, la studiourile HaHaHa Production, într-o seară ploiasă, cu vânt puternic, care a inspirat-o pe Feli să cânte despre toate cele patru anotimpuri traversate cu dragoste și Luna alături de iubitul ei.

„Atunci am avut un moment în care mi-am văzut povestea de dragoste ca pe un tablou complet. Poate părea prea romantic și siropos, însă așa îmi văd eu sentimentele și, cel mai probabil, nu simt nimic mai special decât toate femeile care iubesc cu bune și cu rele în relația lor. Îmi doresc ca oricine ascultă „Vântul bate” să simtă că este despre povestea lui, despre dragostea lui, despre visul de «împreună» al oricărui îndrăgostit”, își povestește Feli misiunea cu care și-a creat cea mai recentă felie din jurnal.

Fie că-și simt iubirea asemeni lui Feli, ca pe o nuntă în cer, în care stelele și-au dat mâna, iar Luna a zâmbit larg în timp ce a cununat-o cu alesul din cer, fie că este simțită mai simplu sau mai dramatic, dragostea trebuie primită și privită cu recunoștință de orice îndrăgostit, indiferent de etapele mai bune sau mai grele prin care trece. „În cazul meu, întâlnirea cu iubirea a însemnat și apariția Norei Luna, fetița pe care mi-am dorit-o dintotdeauna și am simțit să cânt despre această împlinire, așa cum îmi doresc ca oricine ascultă «Vântul bate» să simtă că se uită într-o oglindă și că-și exprimă prin ea propriile sentimente”, își povestește Feli imboldul personal care a inspirat-o în a scrie cea de-a opta felie din jurnalul #Felidinpoveste în care își cântă povești marcante din viața și formarea ei ca om și ca artist.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, „Vântul bate” are versurile scrise de Feli, muzica compusă de Feli, Florin Boka, Lucian Nagy, Șerban Cazan și Emilian Nechifor, producția realizată de Florin Boka, Șerban Cazan și Lucian Nagy, iar mix&maxerul realizat de Florin Boka. După primele șapte piese autobiografice, de pe albumul „Feli din poveste”, lansate până acum cu răsunet și succes rapid pe online și radio de către Feli – „Omule, deschide ochii”, „Frunze cad”, „Când răsare soarele”, „Mă strigă mama”, „Sus pe munte”, “Banii n-aduc fericirea” sau „Du-te, dorule” – proaspăt lansata felie de viață „Vântul bate”, completează paleta de trăiri și povești reale care îi conturează artistei Feli drumul uman și muzical parcurs până astazi.

Păreri?

Feli lansează „Du-te, dorule”, o piesă despre răzbunare și vindecare post-iubire

Feli lansează „Du-te, dorule”, un tribut adus Mariei Tănase, o piesă despre răzbunare și vindecare post-iubire, odată cu ea, și cea de-a șaptea felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, în care își cântă povești marcante din viața și formarea ei ca om și ca artist. „Piesa aceasta este un tribut adus Mariei Tănase. Inspirată de «Cine iubește și lasă», de «Blestem» și de întreaga forță creatoare a muzei mele, Maria Tănase, am simțit să-mi scriu și să-mi cânt o poveste reală de vindecare de iubire din trecutul meu”, povestește Feli imboldul care a împins-o să creeze piesa-blestem „Du-te, dorule”.

 

„După ce se termină o poveste de iubire, fiecare se vindecă în felul lui pentru a merge mai departe. Eu, după acest episod din trecutul meu, care mi-a rănit ego-ul, am simțit să îmi doresc aprig ca el, băiatul care-mi fusese iubit, să nu poată fi fericit fără mine, să nu scape ușor de «fantoma» mea și să mă vadă pe mine în toate femeile care vor urma în viața lui”, povestește cu sinceritate Feli despre întâmplarea reală care a inspirat-o în compunerea noii sale piese.

Cu „Du-te, dorule”, Feli a dat cărțile vindecării pe față și a ales să dezvăluie prin muzica și versurile sale ceea ce oamenii de obicei încearcă să ascundă: „De cele mai multe ori, oamenii vor să pară buni și sensibili chiar și atunci când sunt răniți, însă adevărul ascuns în sufletul lor este că nu simt să fie atât de altruiști și sensibili cu persoana care i-a rănit. Avem cu toții o parte întunecată în noi, pe care trebuie să o acceptăm și să o lăsăm să iasă la iveală din când în când, ca să ne eliberăm și să putem trece mai repede și mai ușor mai departe”, mărturisește artista despre lecția învățată în trecut.

O coproducție HaHaHa Production și Cat Music, „Du-te, dorule” are muzica și versurile compuse de Feli și Smiley, alături de producătorii Șerban Cazan și Vladimir Coman-Popescu iar mix&masterul realizat de Lucian Nagy. După primele șase piese autobiografice, de pe albumul „Feli din poveste”, lansate de către Feli până acum cu răsunet și succes rapid pe radio, dar și in online – „Omule, deschide ochii”, „Frunze cad”, „Când răsare soarele”, „Mă strigă mama”, „Sus pe munte” sau „Banii n-aduc fericirea” – proaspăt lansată, „Du-te, dorule” completează paleta de trăiri și povești reale care îi conturează artistei Feli drumul uman și muzical parcurs până astăzi.

Păreri?