Phaser lanseaza single-ul “Fast Forward”, piesa extrasa de pe urmatorul album

Trupa timișoreană Phaser anunță un album și lansează primul single extras, intitulat “Fast Forward”, împreună cu un videoclip încărcat de nostalgie.

Anul acesta a fost, și pentru noi, o adevărată provocare și o ocazie de a aborda lucrurile altfel. Am muncit mult și ne bucurăm să anunțăm oficial lansarea noului nostru album. Va conține 16 piese, scrise și produse în totalitate de noi. Vor fi și câteva surprize, am abordat mai multe stiluri și au rezultat și unele piese care sunt diferite de ce am făcut până acum. Încă nu am stabilit titlul, dar lansarea este programată pentru luna ianuarie“, declară membrii trupei.

“Fast Forward” este primul single extras de pe noul album. Videoclipul are o atmosferă nostalgică și ne poartă într-o călătorie în timp printre amintiri și momente memorabile din viața trupei. Pentru realizarea videoclipului, trupa a colaborat cu echipa Sebastian MARU Films din Timișoara.

Timpul se mișcă într-o singură direcție și pare să treacă tot mai repede, exact ca un video pe   Fast Forward. Prin videoclip am încercat să privim totuși partea frumoasă și am dorit să retrăim câteva din momentele memorabile prin care am trecut. Mulțumim echipei Sebastian MARU Films pentru colaborare!“, au mai adăugat cei de la Phaser.

În septembrie 2017, Phaser a început colaborarea cu MediaPro Music și Universal Music Romania. Trupa a lansat o serie de single-uri cu videoclip dintre care amintim Alerg, Până vine dimineața, Spune-mi unde ești sau Suntem doar noi. Un alt single care a marcat și prima colaborare a trupei cu un alt artist a fost piesa manifest Erou, lansat împreună cu Octavian “Vita” Horvath de la Implant pentru Refuz. În ianuarie 2021, trupa va reveni cu albumul nou și noi single-uri.

Phaser înseamnă: Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).

Păreri?

The Motans lansează “Spirit Ateist” cu lyric video, o piesă manifest despre viața trăită pe fast-forward

La scurtă vreme după ziua sa de naștere, The Motans își bucură fanii cu un cadou muzical, o piesă care se numește “Spirit Ateist” compusă de artist și produsă de Viky Red.

Piesa este un manifest despre viața trăită pe fast-forward, cu visuri amânate, cu regrete pentru lucruri nefăcute la timpul potrivit, despre curajul de a lua destinul în piept.

“Spirit Ateist” este lansată cu lyric video cu un concept de Doru Boancă, visual artistul cu care The Motans colaborează pentru conținutul creat pe social media.

“Spirit Ateist e o piesă despre noi toți, despre acea voce din interior care nu ne lasă la greu atunci când speranța nu mai are nimic de spus. Am păstrat-o pentru luna august, fanii The Motans știu de ce :)” a declarat The Motans.

Păreri?