Bradul de Crăciun din Craiova, cel mai frumos din Europa

Craiova a fost desemnată, anul acesta, gazda celui mai frumos brad de Crăciun din Europa. Nominalizarea este cu atât mai onorantă, cu cât Craiova este inclusă într-o companie selectă a celor mai frumoși 25 brazi de Crăciun din Europa, din piețe faimoase cum ar fi Londra, Viena, Varșovia, Budapesta, Praga, Innsbruck sau Tallinn.

Despre bradul de peste 20 metri înălțime, dar și despre Târgul de Crăciun de la Craiova au aflat peste 800 mii de călători din toată lumea, ca urmare a promovării făcute de European Best Destinations direct către abonații săi.

Brazii de Crăciun sunt printre cele mai așteptate elemente atât de copii, cât și de părinți și bunici, în toate marile orașe europene. Ei simbolizează sărbătorile de Crăciun cu cabanele lor, vinul fiert, produsele de patiserie, iar bradul de la Craiova face parte din magia poveștii lui Andersen, unde Crăiasa Zăpezii este personajul principal.

 

“Târgul de Crăciun de la Craiova a devenit, în ultimii ani, una dintre destinațiile preferate de Crăciun pentru călători și găzduiește, anul acesta, cel mai frumos brad de Crăciun din Europa. Puține orașe din Europa au muncit atât de mult precum Craiova, pentru a face din evenimentul lor de Crăciun un moment de magie pură pentru tineri și bătrâni. Acest lucru se traduce printr-o mai mare atractivitate a Craiovei, care devine capitala Crăciunului din România și una dintre cele mai bune destinații de Crăciun din Europa. Cu mai multe zone de Crăciun autentice, ateliere creative pentru copii, plimbări, concerte și sute de mii de luminițe de sărbători, Craiova este una dintre cele mai trendy destinații de Crăciun din această iarnă“, se menționează în descrierea realizată de European Best Destinations, una dintre cele mai importante platforme de promovare a turismului din Europa și partener oficial al Comisiei Europene, despre bradul și Târgul de Crăciun de la Craiova.

 

“Ne onorează nominalizarea bradului nostru de Crăciun, ca fiind cel mai frumos din Europa, în situația în care ne aflăm înaintea unor mari orașe europene, cu o lungă și recunoscută tradiție de organizare a Târgului de iarnă. Sperăm ca imaginile transmise în lumea întreagă să atragă cât mai mulți turiști la Craiova, pentru că anul acesta am pregătit cea mai frumoasă poveste de Crăciun, cu multe elemente magice și surprize pentru toate vârstele”, a declarat Lia-Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

 

Vezi clasamentul aici: https://www.europeanbestdestinations.com/best-of-europe/best-christmas-trees-in-europe/

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag la Târgul de Crăciun din Craiova, apoi vă aștept cu impresii!

Cea mai mare discotecă în aer liber din Europa va avea loc în inima Iașiului! SNAP!, ICE MC, Fun Factory, Kaoma, East 17, Milli Vanilli vor anima distracția la Diskoteka Festival 2023

Festival DISKOteka, festivalul pionier al conceptului retro music în România, reactivează distracția muzicală ”ca pe vremuri”, de această dată în Iași, între 9 -10 septembrie, a.c.

Pentru marea întâlnire dintre generații vin în inima Moldovei ambasadori ai prolificei perioade muzicale, o parte importantă a celor mai reprezentativi artiști ai anilor ‘80-’90, la nivel global.

Emblematicele vedete ale genurilor care au bucurat generații aduc distracția într-un loc emblematic pentru arhitectura, istoria și cultura orașului, km 0 al capitalei Moldovei, în parcul Palatului Culturii.

Un spațiu care, pe perioada evenimentului, va prinde altă dimensiune și formă grație efectelor multimedia. SNAP!, ICE MC, Fun Factory, Kaoma (ce au reputat un succes global de Cartea Recordurilor cu ”Lambada”), East 17, Milli Vanilli, dar și legendarii Mauro, Saragossa Band (”Rasta man”, ”Zabadak”), Francesco Napoli (autorul marelui succes ”Balla, balla”, una dintre cele mai ascultate melodii ale anilor ‘80) și simboluri ale muzicii românești, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu, vor traversa live trei decenii de succese muzicale nemuritoare, readuse în actualitate și asamblate de Dj Conte.

DISKOteka Festival propune o călătorie emoționantă în timp peste melodii ce activează puternice trăiri ale tinereții multora și frumoase amintiri. Pentru prima oară în Iași, Diskoteka Festival -Retro Nostalgia Music, grandofestivalul emoțiilor și amintirilor îi provoacă pe cei ce au trăit perioada cea mai creativă a muzicii de discotecă la două zile de neuitat.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Trupa Zdob si Zdub si Fratii Advahov au cucerit publicul din Europa si topurile mondiale cu melodia Trenuletul

Zdob si Zdub cucereste si topurile internationale, fiind melodia cel mai sus clasata in topul Spotify 50 Global dintre toate tarile participante (ocupa pozitia a 6-a).

Zdob si Zdub & Fratii Advahov au cea mai virala melodie care a participat la Eurovision Song Contest 2022. Piesa “Trenuletul” ocupa primele locuri in topurile Spotify Viral din 26 tari, fiind pe primul loc in Italia, Olanda, Suedia, Belgia, pe 2 in Norvegia, Lituania, pe locul 3 in Danemarca, Cehia, Letonia, dar si in top 10 in tari precum Marea Britanie, Spania, Elvetia, Austria, Irlanda, Finlanda, Portugalia, Ucraina, Estonia, Islanda etc.
In Romania, piesa ocupa locul 30 in topul Spotify.
Pe Apple Music, piesa “Trenuletul” ocupa pozitii fruntase in tari precum Moldova, Romania, Islanda si multe altele.
Cea mai descarcata melodie din Germania, Italia, Elvetia, Suedia, Belgia, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Irlanda, Finlanda, Moldova si multe altele.

Zdob si Zdub si Fratii Advahov au primit si unul dintre cele mai mari punctuaje din partea publicului care a votat din cele 40 de tari, un total de 253 puncte, dupa Ucraina, tara care a castigat editia de anul acesta.

Pareri?

VOTEAZĂ CRAIOVA PÂNĂ PE 10 DECEMBRIE

Craiova, în clasamentul celor mai frumoase piețe de Crăciun din Europa.
 
Craiova este selectată în clasamentul celor mai frumoase piețe de Crăciun din Europa, realizat de EuropeanBestDestinations.com, fiind singurul oraș din România din acest top.
 
Cel mai vizitat site web dedicat turismului din Europa, European Best Destinations a anunțat cele mai frumoase destinații de Crăciun pentru 2021 –2022 și a dat start votării.
 
Călătorii de oriunde pot descoperi și pot vota Craiova ca destinația preferată de Crăciun până pe 10 decembrie 2021 (până la ora 11.59, ora locală Bruxelles). Se poate acorda 1 vot pe zi per adresă IP.
 
 
Acum avem ocazia să ne promovăm Craiova și să facem ca vocea noastră să conteze!
 
De vineri, 26 noiembrie, este o atmosferă feerică în centrul orașului Craiova, unde sărbătorile de iarnă sunt mai frumoase ca oricând. Vizitatorii găsesc de toate: brad împodobit, căsuțe de basm, carusel, patinoar, globuri personalizate, stroh, vată de zahăr sau vin fiert cu scorțișoară. Evenimentele reunite sub umbrela „Lumi magice” sunt menite să aducă un strop de bucurie în sufletele tuturor, la finalul unui an încărcat.
 
Un punct central al sărbătorii din Craiova îl reprezintă cele 25 de căsuțe pictate ca-n povești din Centrul Vechi și Piața Mihai Viteazul, la care comercianții și artizanii vând produse handmade, preparate specifice Crăciunului, cadouri unicat și bijuterii. Nu lipsesc merele caramelizate, vata de zahăr, turta dulce și ciocolata de casă, apreciate de cumpărători de toate vârstele.
 
Preparate deosebite există și în Piața William Shakespeare, la zona cu food truck-
uri, iar copiii sunt așteptați în Piața Mihai Viteazul unde este deschis patinoarul sau la Atelierul lui Moș Crăciun.
 
Craiova rămâne în veșminte de sărbătoare până după Anul Nou. Purtarea măștii este obligatorie, iar în zona scenei este nevoie de certificat verde.
 
Votează Craiova!

Ce ziceți, susținem Craiova?

Interrail Pass – 10 % reducere la vacanțe cu trenul în Europa

În contextul Anului European al Căilor Ferate, pentru vacanțe cu trenul în Europa la preţuri atractive, CFR Călători recomandă oferta de călătorie Interrail Pass, ce va avea reduceri de 10%  în  luna iunie a.c., pentru ambele variante ale ofertei: Interrail Global Pass și Interrail One Country Pass.

Reducerea se acordă tuturor categoriilor de călători (adulți, tineri și seniori), atât la clasa 1 cât și la clasa a 2-a.

Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate (maximum doi copii însotiți de un adult), iar tinerii (vârsta până în 28 de ani), adulţii şi seniorii (vârsta peste 60 de ani) dispun, de asemenea, de tarife reduse.

Legitimaţia Interrail Global Pass oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 33 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia şi, în plus,traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia. Perioada de valabilitate a legitimaţiilor este de la patru zile până la 3 luni, pasagerii având libertatea de a alege ruta în timpul călătoriei. Oferta Interrail Global Pass este valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.

Oferta Interrail One Country Pass cu preț promoțional este valabilă pentru următoarele țări: Germania, Marea Britanie, Spania, Austria, Franța, Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg), Irlanda, Irlanda de Nord, Italia, Estonia, Grecia, Republica Cehă, Ungaria, Portugalia, Bulgaria, Croația, Macedonia de Nord, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia.

Pass-urile Interrail Global și Interrail One Country cu 10% reducere pot fi restituite sau schimbate similar Pass-urilor disponibile cu tarif întreg.

Detalii despre tarife și alte informații sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Internațional/ Interrail și pe  http://www.interrail.eu/.

Oferta Interrail Pass este vândută la casele de bilete din staţii şi agenţii CFR Călători deschise traficului internaţionalPentru informații despre circulația trenurilor internaţionale, călătorii pot solicita informaţii la telefon 021.314.55.28 (trafic internațional Gara de Nord București).

Călătorii plăcute!

Piesa Irinei Rimes, Your Love, în colaborare cu artistul american Cris Cab, se aude pe unele dintre cele mai mari radiouri din Europa

În urmă cu o lună, Irina Rimes le-a adus fanilor un proiect inedit, diferit de stilul care a consacrat-o, colaborarea cu artistul american Cris Cab pentru piesa Your Love. Artista a ieșit din zona de confort atât în ceea ce privește melodia, cât și clipul, care a prezentat-o altfel decât până acum.

Pentru a dezvălui care a fost atmosfera la filmări, Irina a urcat pe canalul ei de YouTube un material de making of dinamic, ce prezintă echipa de filmare și pregătirile pentru clip.

“Altfel decât de obicei! Mulțumesc întregii echipe care a contribuit ca totul sa fie altfel și mult mai interesant”, a spus Irina Rimes.

Piesa Your Love a trecut rapid granițele țării, iar în acest moment este ascultată la unele dintre cele mai importante radiouri din Turcia, Ucraina, Rusia, Franța, Belarus și Kazakhstan. De asemenea, Your Love este și în top 200 Shazam în Rusia, Ucraina și Bulgaria, iar pe YouTube are peste 2.4 milioane de vizualizări.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes, Andrei Ursu, Alex Cotoi și Cris Cab, versurile au fost scrise de Irina Rimes, Andrei Ursu, Cris Cab și Andrés Alcaraz, iar producția a fost realizată de Alex Cotoi și Peter Mc Ginnis.

De imaginea și conceptul clipului s-au ocupat Bogdan Păun – regizor și Alexandru Mureșan – director de imagine, echipa NGM Creative, producția video a fost semnată de Loops Production, Alex Ifimov s-a ocupat de hair & make-up, Olivia Stoica a realizat stylingul Irinei și al dansatorilor, iar Simona Mereu coregrafia.

Păreri?

Jax Jones, Martin Solveig & Madison Beer lansează piesa „All Day & Night”, integrată pe materialul „Europa”

„Europa” este expresia pură a muzicii de club cu influențe pop; „Europa” este o explozie de combinații neașteptate, un spectacol al libertății absolute, al prieteniei și pretextul ce aduce oamenii împreună.

„Europa” este despre Jax Jones și Martin Solveig: doi prieteni vechi care se întâmplă să fie și doi artiști de succes (cu peste 4 miliarde de ascultări împreună), ce se motivează unul pe celălalt să exploreze noi tărâmuri muzicale.

În acest fel, a luat naștere proiectul „Europa”, și, odată cu el, și piesa „All Day & Night” feat. Madison Beer, care este disponibilă acum pe toate platformele digitale.

„Am avut această idee – că există posibilitatea de a face ceva stilat, folosind elemente care nu sunt considerate stilate”, declară Solveig.

„Pentru prima sesiune de înregistrări, Martin a venit și a cântat o piesă, care conținea un sunet obraznic de saxofon. S-a uitat apoi la mine și a zis: , iar eu i-am zis că, dacă tot vom folosi asta, de ce să nu încercăm și ceva trance? Cum sesiunea de înregistrări continua, deveneam din ce în ce mai dedicați și ne simțeam liberi. Lucrând la un proiect precum , simți nevoia ca cineva să îți țină spatele, dar cel mai important este că noi am ajuns să experimentăm lucruri pe care nu am fi fost capabili să le facem de unii singuri. Când suntem împreună, inhibițiile se risipesc”, declară Jax Jones.

Legătura celor doi s-a consolidat în timp. După ce au vorbit o lungă perioadă, Martin și Jax s-au întrebat dacă ar trebui să transforme admirația pe care o simt unul față de munca celuilalt într-o colaborare, iar „Europa” a luat naștere la scurt timp după.

Într-o eră în care arta pare din ce în ce mai lipsită de diversitate, făcându-i pe unii artiști să își îngrădească spiritul creativ, „Europa” este în mod cert o muzică pentru toată lumea, care inovează prin asumarea unor riscuri și crearea de sunete noi.

Păreri?

Diplo lanseaza mult asteptatul sau EP, “Europa”

Diplo lanseaza mult asteptatul sau EP, “Europa”, in colaborare cu Mad Decent/ Because Music.
Materialul include o serie de colaborari cu artisti precum Niska (pentru deja cunoscuta piesa “Boom Bye Bye”), IAMDDB, Bausa Soolking, Bizzey si Ramiks.

EP-ul este o scrisoare de dragoste pe care Diplo o adreseaza continentului, incercand sa isi arate aprecierea pentru toti artistii talentati, deja consacrati sau pe cale de a se afirma, pe care Europa i-a oferit industriei muzicale internationale.
In felul acesta, DJ-ul aminteste si de inceputurile sale in cariera muzicala, cand punea muzica la Notting Hill Carnival sau Fabric. Astazi, Diplo este una dintre cele mai emblematice figuri ale muzicii electronice, deoarece reuseste sa se remarce printr-un sound aparte, molipsitor.

Tracklist “Europa”:

  1. New Shapes (feat. Octavian)
  2. Boom Bye Bye (feat. Niska)
  3. Dip Raar (feat. Bizzey & Ramiks)
  4. Baui Coupé (feat. Bausa)
  5. Oh Maria (feat. Soolking)
  6. Mira Mira (feat. IAMDDB)

Puteti asculta/ descarca EP-ul aici: https://umusic.lnk.to/EuropaPR , apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Diplo lanseaza piesa “Boom Bye Bye”, primul extras de pe viitorul EP, “Europa”

Diplo colaboreaza cu rapperul francez Niska si lanseaza single-ul “Boom Bye Bye”, prima piesa extrasa de pe viitorul EP al lui Diplo, “Europa”.
EP-ul va include o serie de colaborari cu diversi artisti, prin care artistul isi propune sa abordeze un sound mult mai asemanator stilului pe care il avea inainte de trupa Major Lazer.
Despre piesa “Boom Bye Bye”, Diplo povesteste ca “Niska a venit intr-o seara in Paris, ne-am jucat cu o idee pe pian si asa a aparut tema piesei. Eram deja familiarizat cu Niska tinand cont ca era prezent in toate topurile muzicale franceze din acel moment. Ma bucur mult ca a avut incredere in colaborarea noastra. La un an de la intalnirea noastra iata, avem si piesa si clip.”

Pareri?

„Draghiștenii” – Ansamblul de Dans ce duce faima Nordului Moldovei în toată Europa

Republica Moldova este plină de oameni talentați, fie muzică, actorie sau dans. Astăzi veți face cunoștință cu un ansamblu de la Nordul Moldovei, anume, din localitatea Trinca, raionul Edineț. Se numesc „Draghiștenii”, un colectiv bine închegat, condus cu profesionalism de către Elena Răzlog, absolventă a Colegiului Pedagogic “Alexei Mateevici”, ulterior, absolventă a Academiei de Studii Economice din Moldova, specialitatea – Management, care la rîndul ei, vine dintr-o familie de muzicieni, bunelul mânuia cu desăvârșire acordeonul și trompeta, bunica era membru al corului bisericesc, iar mama – profesoară de Educație Muzicală. Din spusele Elenei, acesta a fost visul copilăriei sale, ce a devenit Realitate peste ani de zile.
“Draghiștenii” – însăși denumirea provine de la râul Draghiște ce traversează localitatea Trinca. Ansamblul activează deja de 2 ani. Aici se practică mai multe stiluri de dans, inclusiv populare, poți găsi mai multe grupe ce sunt divizate pe criteriul de vârstă – cei mai mici având vîrsta cuprinsă între 3 ani și 6 ani.
“Draghiștenii” au un palmares foarte bogat, evoluând atât în Moldova cât și în Romania. Au participat la numeroase concursuri organizate de către Liga De Dans din Moldova, unde au ocupat locurile I, II și III la mai multe categorii: stil liber, stil latin și folk (populare). La fel au participat la numeroase Festivaluri Naționale și Internaționale de folclor, precum Festivalul Internațional „DorFest” – anul 2017, 2018; Festivalul Internațional din România ”Pe Gurghiu în Jos și-n Sus” la Festivaluri Raionale ”Ziua Agricultorului 2017”, Ziua Armatei 2018, Festivalul ”Cântă de răsună lunca” 2017, 2018 și multe altele.
Le urăm succes în continuare!

Păreri?