direcția 5 lansează „E un ecou”

direcția 5 lansează „E un ecou”, o piesă emoționantă, despre agitația și constrângerile vieții cotidiene, însoțită de un videoclip filmat pe străzile din București, ce completează prin imagini povestea muzicală. Versurile celui mai recent single al trupei direcția 5 sunt scrise de către Dinu Olărașu, iar muzica este compusă de către Marian Ionescu. „E un ecou” este despre vocea interioară pe care de multe ori o ignorăm, ce strigă că este „timpul tău”  și este momentul să îndrăznești să visezi, să iubești sau chiar să suferi și cel mai important, să petreci timp cu tine.

„Piesa vorbește despre emoția pe care o trăim într-un oraș, sentimentul și presiunea aceea pe care o avem că întotdeauna cineva este în spatele nostru. Adesea marile orașe ne dau senzația că nu există singurătate, iar «E un ecou» subliniază tocmai asocierea individului cu societatea modernă contemporană, dar și temerile noastre de zi cu zi”, povestește Marian Ionescu.

direcția 5 a lansat primul album din carieră în 1991, iar de atunci, în fiecare an a lansat câte un material discografic ce îi poartă amprenta. Background-ul muzical colosal face ca trupa să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare, lansând peste 20 de albume și peste 400 de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească – Lidia Buble, Delia, Andra, Nicoleta Nucă, Loredana Groza și Paula Seling. În aprilie, trupa a lansat „Am să te am”, un single romantic, plin de sensibilitate.

Păreri?