Actorii Alexandru Papadopol și Dorian Boguță, dar și regizorii Tudor Giurgiu, Iulia Rugină și Andrei Tănase vin la TIFF Oradea

Printre invitații celei de-a 6-a ediții TIFF Oradea se numără actori, regizori și protagoniști de film documentar care le propun orădenilor întâlniri la Teatrul de StatSala Transilvania, Filarmonica, Sinagoga Sion, dar și în Piața Unirii. Astfel, între 29 septembrie și 1 octombrie, spectatorii au ocazia să urmărească peste 30 de filme românești și internaționale și să îi întâlnească pe actorii Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, pe regizorii Tudor Giurgiu, Iulia Rugină, Andrei Tănase, Carla Teaha și Cătălin Saizescu.

Sâmbătă, pe 30 septembrie, echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate – va fi prezentă de la ora 19:00 la Teatrul de Stat Oradea pentru a urmări alături de spectatori producția inspirată de evenimentele petrecute la Sibiu în 1989. În sală vor fi regizorul Tudor Giurgiu, actorii Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Ștefan Iancu, alături de actorii orădeni Răzvan Vicoveanu, Elvira Rîmbu și directorul de imagine Alex Sterian. Tot sâmbătă, după proiecția filmului Libertate, o parte din echipa filmului Încă două lozuri (r. Paul Negoescu) va sta de vorbă cu spectatorii, în cadrul proiecției în avanpremieră la Teatrul de Stat. Publicul îi va întâlni pe mult îndrăgiții actori, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.

De la ora 16.30, proiecția documentarului Cazul inginerului Ursu (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu) va fi urmată de o sesiune de Q&A în prezența fiului protagonistului, Andrei Ursu. Iar de la ora 20:00, în Piața Unirii, proiecția filmului Visul va fi urmată de o întâlnire cu regizorul Cătălin Saizescu, actorii Georgiana Saizescu și Gloria Găitan, cât și cu Serghei Mizil.

La Sala Transilvania echipa documentarului Playback, formată din regizoarea Iulia Rugină și legendarul DJ al anilor ’80, Sorin Lupașcu, vor întâmpina publicul după proiecția filmului despre paradisul pierdut al discotecii Ring din Costineşti. Noutatea din programul acestui an este petrecerea cu aceeași temă pe care o propun organizatorii, alături de DJ Sorin Lupașcu, pentru o seară retro-disco pe sunetul vinilurilor. Playback Party va redeschide, doar pentru o seară, o locație unică din Oradea, fostul restaurant Butoiul de Aur, din inima orașului. Biletele pot fi achiziționate pe oradea.tiff.ro și prin platforma Eventbook.

Duminică, programul de filme și întâlniri îl aduce pe regizorul Andrei Tănase la proiecția filmului Tigru, pentru care a obținut Premiul pentru Debut la TIFF 2023. Filmul va fi proiectat la Teatrul de Stat, de la ora 16:00, iar regizoarea documentarului De ce mă cheamă Nora când cerul meu e seninCarla Teaha, va fi prezentă începând cu ora 15, la Sala Transilvania.

Programul complet al celor 3  zile de festival poate fi descoperit pe oradea.tiff.ro si pe pagina de Facebook a Festivalului.

Proiecțiile din Piața Unirii au acces gratuit în limita locurilor disponibile.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Dorian Boguță, Paul Ipate și Andreea Grămoșteanu vin la Noaptea Albă

Printre invitații celei de-a 14-a ediții Noaptea Albă a Filmului Românesc se numără actori, regizori și producători de film care se vor întâlni cu publicul în sălile de cinema sau la proiecțiile în aer liber. Astfel, în seara de 15 septembrie spectatorii au ocazia să urmărească peste 30 de filme și scurtmetraje românești în peste 10 locații din București și îi vor întâlni pe actorii Dorian Boguță, Paul Ipate, Andreea Grămoșteanu, István Téglás, dar și pe regizorii Tudor Giurgiu, Bogdan Mirică și Paul Negoescu. Organizatorii anunță și un moment special, dedicat Centenarului Gopo, în care artiștii Dan Alexandru și Alexandru Olteanu vor reimagina live coloana sonoră a scurtmetrajelor lui Ion Popescu Gopo. 

Biletele se pot achiziționa online pe https://eventbook.ro/festival/noaptea-alba-a-filmului-romanesc, dar și la casieriile cinematografelor.

La Sala Luceafărul (fostul Cinema PRO), publicul are ocazia să se întâlnească cu echipa unuia dintre cele mai așteptate filme românești ale anului – Libertate – care va fi prezentă la ora 20:00 pentru a urmări alături de spectatori producția inspirată de evenimentele petrecute la Sibiu în decembrie 1989. În sală vor fi regizorul Tudor Giurgiu, actorii Ștefan Iancu, Cristi Popa, Cristina Casian, Andreea Grămoșteanu și  Florentina Țilea.

Filmul Mammalia (r. Sebastian Mihăilescu) va putea fi urmărit la Cinema Elvire Popesco în avanpremieră în prezența actorului István Téglás și a  producătoarei Diana Păroiu. Tot aici vor fi proiectate în avanpremieră  filmul documentar De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin în prezența regizoarei Carla Teaha și a monteuzei Roxana Szel, dar și filmul Tigru, în regia lui  Andrei Tănase, în prezența actorului Paul Ipate și a producătoarei Irena Isbasescu.

Noaptea Albă a Filmului Românesc este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro. 

Dorian Boguță, actorul din rolul principal în comedia Încă două Lozuri, va răspunde întrebărilor spectatorilor în cadrul proiecției de la Hollywood Multiplex – București Mall. La proiecție va fi prezent și regizorul Paul Negoescu. Filmul  Dragoste pe muchie de cuțit (r. Germain Kanda) va fi proiectat în avanpremieră în prezența actorului Alin Panc.

La Cinema Muzeul Țăranului Român spectatorii se vor întâlni cu Bogdan Mirică, regizorul filmului Boss, începând cu ora 22, iar la Cinemateca Union, de la ora 18:00 va avea loc proiecția în avanpremieră a filmului Cazul inginerului Ursu (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu) în prezența lui Liviu Tofan.

Printre momentele speciale pregătite de organizatori și care vor marca ediția de anul acesta a Nopții Albe a Filmului Românesc se numără proiecția specială de la Cinemateca Eforie a filmului Balanța, la împlinirea a 90 de ani de la nașterea regizorului Lucian Pintilie. În holul cinematecii spectatorii vor fi întâmpinați de o expoziție cu poze ale regizorului. Tot la Cinemateca Eforie, cu ocazia Centenarului Gopo, începând cu ora 20:30 vor fi proiectate o serie de scurtmetraje în regia marelui cineast Ion Popescu Gopo, reimaginate muzicallivede Dan Alexandru și Alexandru Olteanu.

Proiecțiile de la Sala Cinema – UNATC, Grădina cu Filme CREART, UNTeatru și Grădina Muzeului Național al Literaturii Române au intrarea liberă.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol au cântat pe scenă la UNTOLD împreună cu Mario Fresh și RENVTO

Mario Fresh și RENVTO au cântat hit-ul “Ce seară minunată”, compus special pentru comedia Încă Două Lozuri care ajunge în cinematografe pe 27 octombrie

Scena a rămas în beznă timp de câteva secunde

Mario Fresh și RENVTO au interpretat în premieră, pe 5 august, pe scena Retro de la Untold piesa “Ce seară minunată”, compusă special pentru comedia Încă Două Lozuri. Alături de ei, pe scenă au urcat și actorii Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, care au propria strofă înregistrată – o premieră în industrie. Sute de fani au savurat momentul de la Untold. Piesa “Ce seară minunată”, va fi lansată oficial în luna septembrie și va avea și un videoclip. Cea mai așteptată comedie a toamnei, regizată de Paul Negoescu, ajunge în cinematografele din toată țara pe 27 octombrie.

Dragoș Bucur și Dorian Boguta, cântă o strofă din piesa “Ce seară minunată”

Ideea colaborării cu Mario Fresh și RENVTO a venit natural, cei doi fiind unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului. Deși nu este prima dată când artiști români fac piese pentru filme românești, de data aceasta ineditul constă în faptul că, actorii principali din comedia Încă Două Lozuri, Dragoș Bucur și Dorian Boguta au intrat în studio și au înregistrat o strofă din piesă. A fost o experiență inedită atât pentru actori, cât și pentru artiști, să lucreze cot la cot în studio pentru crearea piesei.

“Relația mea cu cântatul este una foarte tensionată, dar într-un final Mario a reușit să scoată ceva din mine care să fie cât de cât ascultabil. Când am cântat odată la karaoke, lumea a ieșit brusc la fumat. Dar cu ajutorul lui Mario și RENVTO am reușit, zic, să-i fac pe oameni să nu plece iar”, a povestit Dorian Boguță.

“Propunerea a venit că o surpriză atât pentru mine, cât și pentru RENVTO. Am acceptat din start întreaga idee de a face parte din proiectul “Încă Două lozuri”. Piesa a fost o provocare pentru noi, pentru că vorbim despre un hit adevărat. Ne bucurăm că am reușit să creăm o piesă de actualitate, dar cu un refren atât de cunoscut. Sperăm că piesă să ajungă cât mai aproape de oameni și fiecare să se bucure de ea că și când ar asculta-o pentru prima dată”, a declarat Mario Fresh.

”Îmi plac provocările. Îmi place să îmi întrec mie așteptările. Ca artist, mereu îți dorești să evoluezi și să adaugi noi lucruri la portofoliu și clar unul din aceste lucruri a fost să îmi aud piesa într-un film. Am apreciat faptul că întreaga producție s-a gândit la noi pentru această colaborare. Nu poate decât să mă bucure faptul că muzică noastră este apreciată de oameni”, a adăugat RENVTO.

Momentul de pe scena Retro UNTOLD, introdus de Andreea Esca

Filmul Încă Două Lozuri a fost promovat intens în toate cele 4 zile de festival Untold. Acesta a avut un colț dedicat, unde fanii filmului și-au putut face poze. N-au lipsit nici celebrele Dacii, care au stârnit celebra discuție din primul film Două Lozuri “Ce culoare are mașina? Albă sau Neagră”. Așa că la standul Încă Două Lozuri au fost două Dacii, una albă, una neagră – din 1973, respectiv 1980 – oferite de asociația Young Famous. Tot acolo, fanii filmului au putut să îi întâlnească pe actori. Momentul culminant a fost pe 5 august, la scena Retro Untold, la lansarea piesei “Ce seară minunată”. Momentul intrării pe scenă a fost introdus de Andreea Esca. Mario a fost susținut din culise de iubita lui, Alexia Eram. Fanii i-au aplaudat minute în șir.

 

“Să fii pe scenă la Untold este ireal, mai ales pentru un actor care nu cântă! E ca și cum aș fi fost într-un univers paralel, în care există un Dragoș aburit, capabil să scoată câteva note muzicale corecte. Merci, Mario! Aș zice că este o piesă care unește generații, exact cum este filmul Încă Două Lozuri. Energia și vibe-ul tinereții cu care vine Mario Fresh, combinate cu balansul experimentat al vârstei 40+” a declarat Dragoș Bucur.

“Ca actor de teatru de multe ori auzi o indicație regizorală, “încearcă să ieși pe scenă că și cum ieși ultima dată”. Pe scenă de la Untold chiar asta am simțit și am înțeles perfect acea indicație de mai sus. A fost extrem de intens, vibrant, cu foarte multă energie și bineînțeles cu o legătură emoțională cu publicul, care cânta cu noi iar cei din față se întindeau spre noi ca înspre niște salvatori, chiar dacă noi eram niște profani ai cântatului. A fost tare mișto”, a declarat Dorian Boguță.

Scena Retro a rămas în beznă timp de câteva secunde

În timp ce Mario Fresh, RENVTO și cei trei actori cântau pe scena, au avut parte de un moment de suspans. Luminile scenei s-au oprit brusc, spre nedumerirea fanilor. Dar nu a fost o eroare tehnică, iar răspunsul îl vor putea afla în cadrul filmului Încă Două Lozuri.

Piesa “Ce seară minunată” a lui Mario Fresh și RENVTO, va fi lansată oficial în luna septembrie și se va auzi și pe radio. În acest moment se lucrează și la un videoclip care va conține imagini filmate la UNTOLD. Piesa se va auzi apoi și când comedia Încă Două Lozuri va ajunge în cinematografele din toată țara, pe 27 Octombrie.

Păreri?

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol deschid porțile pentru înscrierile la cursurile Actoriedefilm.ro!

·                     Noii cursanți pot avea șansa să facă parte din distribuția continuării comediei „Două lozuri”

În perioada 15 noiembrie 2021 – 15 mai 2022, Actoriedefilm.ro susține în colaborare cu Studioul 2DB Film un nou atelier dedicat actoriei de film. Cursurile școlii Actoriedefilm.ro sunt pentru toți cei pasionați de actorie și care cred că au ceva de oferit marelui ecran, fie că sunt actori profesioniști, amatori sau începători, tineri sau bătrâni, slabi sau mai plinuți, frumoși sau mai puțin frumoși. Cursurile vor dura 6 luni, cu o frecvență de două ori pe săptămână, iar la final cei prezenți vor avea ocazia să ia parte la un casting realizat de regizorul Paul Negoescu. Și astfel să joace în continuarea filmului „Două lozuri”, care se va filma în toamna anului 2022.

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, cei trei actori care i-au interpretat pe Sile, Dinel și Pompiliu în căutarea frenetică și hilară a biletului de loterie pierdut, promit că umorul de situație, comicul dialogurilor și, desigur, o poveste la fel de captivantă vor fi din nou la ele acasă, pe marele ecran. „A durat 5 ani să ne urnim, dar acum am hotărât cu toții că este momentul potrivit pentru începerea acestui nou proiect. Știm că așteptările spectatorilor sunt foarte mari, având în vedere succesul primei părți, dar odată luată decizia nimic nu ne va mai opri să facem o nouă comedie de calitate“, declară Alexandru Papadopol. „În ultimii 5 ani mi s-au adresat aceleași două întrebări: <Ce culoare are mașina?> și <Când o să apară Două lozuri 2?> Acum pot răspunde: <Culoarea mașinii este albă, iar Două lozuri 2 se va filma anul viitor“, adaugă Dorian Boguță. La rândul său, Dragoș Bucur spune că „povestea celor trei personaje există, noi suntem pregătiți, mai lipsesc doar noii cursanți și un nume genial pentru film! Așteptăm propuneri din partea fanilor:)!“.

Mai multe informații despre înscrieri și cursuri sunt disponibile pe site-ul www.actoriedefilm.ro.

Filmul „Două lozuri” este unul dintre cele mai iubite filme românești din ultimii ani, a fost selecționat în festivaluri de film din toată lumea (Zurich, Shanghai, Salonic, Namur, Hong Kong, Beijing, Calcutta, Minneapolis, São Paolo, Monte Carlo etc) și a câștigat premiile „Best Comedy Feature” la Fort Lauderdale International Film Festival din Statele Unite ale Americii, „Premiul publicului” la Premiile Gopo, „Premiul juriului – Best Film” la Monte-Carlo Comedy Film Festival, Mențiune specială „International Feature Film” la Zurich Film Festival, împreună cu 10 nominalizări la Beijing International Film Festival, Premiile Gopo, Namur International Festival of French-Speaking Film, São Paulo International Film Festival, Transilvania International Film Festival (TIFF) și Zurich Film Festival.De asemenea, a beneficiat de cronici excelente în cele mai prestigioase ziare și reviste de film precum „Variety”, „Hollywood Reporter” sau „New York Times” unde a fost nominalizat la Critic’s Pick (alegerea săptămânii), iar revista Slant Magazine l-a adăugat în topul celor mai bune filme distribuite în S.U.A. în 2021.

Păreri?

Filmul fără nume, noul proiect al regizorului Cristi Puiu, cu Dragoș Bucur și Dorian Boguță în roluri de producători

●                   Distribuția și povestea filmului se vor contura din experiența pe care o vor trăi timp de o lună viitorii cursanți ai Atelierului din 24 mai.

Un film fără nume, un scenariu deloc clasic, cum nu sunt nici vremurile și nici etapa pe care o parcurge cinematografia în prezent, un regizor consacrat, doi actori celebri care devin producători. Plus un workshop de o lună, la finalul căruia participanții vor juca în această producție. Din 24 mai,regizorul Cristi Puiu lansează în București un proiect provocator pentru cei care se vor înscrie pe https://actoriedefilm.ro/, susținut anterior în Franța, la Toulouse și Grenoble, ce vizează investigarea jocului actorului de film. Atelierul este realizat în colaborare cu Dragoș Bucur și Dorian Boguță, care ulterior vor deveni producătorii filmului. Acestora li se alătură, ca partener, Sergiu Cumatrenco Jr. și doi directori de imagine premiați, din Republica Moldova, Serghei Babară și Ivan Grincenco, care vin cu experiența și imaginea cinematografiei rusești.

Mi-am dorit să realizez și în România acest tip de proiect care nu va fi o provocare doar pentru cei care vor parcurge tot procesul Atelierului, câte 12 ore pe zi. Ci și pentru noi toți. Pentru mine, în mod special. Și așa și trebuie să fie, dacă nu este greu, nu mă interesează”, declară Cristi Puiu. Filmul va începe și va exista ca poveste narată atunci când Atelierul se va încheia. Pentru că, după cum precizează regizorul, el înseamnă figurile, vocile, istoria personală a fiecărui actor care a ajuns la finalul acestui parcurs, nu doar profesional, ci și de viață. „Producția se va plia mai degrabă pe oamenii care participă, nu invers. Este o ordine schimbată, răsturnată. În mod normal, în funcție de scenariu se face un casting și se aleg actorii. Aici o să fie invers. Este un film care se va face cu materialul clientului. Așa cum te duci la croitor cu stofa pe care ai ales-o deja, așa intri în acest workshop”, adaugă regizorulIar această stofă, singura cerință, este curajul. De a veni, de a se expune, de a renunța la așteptări și de a rămâne până la final.

Proiectul, momentul în care se întâmplă, dar și noile „roluri” pe care cei doi actori le experimentează, acelea de producători, reprezintă atât pentru Dragoș, cât și pentru Dorian experiențe speciale. „Cu mai mulți ani în urmă eram în America, într-un lift. Liftier era un puști care m-a întrebat de unde sunt. I-am spus din România și mă așteptam să spună Hagi, Comăneci… dar nu! A spus Cristi Puiu! Am rămas bulversat… Mi-a povestit că era student la film și în urmă cu o săptămână au avut cursuri în care au văzut și discutat <Moartea domnului Lăzărescu> și că a fost foarte impresionat. Încă îmi amintesc impactul acelei întâlniri, așa cum îmi amintesc și filmările. Iar astăzi mă aflu aici, în acest proiect pe care îl facem împreună. Și din care am enorm de învățat, mai ales pentru profesia de regizor pe care o conturez acum. Și nu de la oricine, ci de la cineva care a impresionat și jurii internaționale, dar și un tânăr din țara filmului”, spune Dorian Boguță, care în aceste zile sărbătorește nu mai puțin de 12 nominalizări  la Premiile Gopo, acordate filmului său de debut „Urma”, în calitate de regizor și co-producător.

Pentru Dragoș Bucur, proiectul Atelierului și al filmului vine la exact 20 de ani de la rolul lui Vali, de la debutul său în cinematografie, dar și al regizorului Cristi Puiu, cu filmul „Marfa și Banii”. „Au fost doi oameni importanți pentru mine cu care am început actoria: Cătălin Naum, în ceea ce a însemnat teatrul și Cristi Puiu în ceea ce a însemnat filmul. Ce se întâmplă acum cu acest proiect e o provocare. E noutate și imprevizibil, e ceva ce va rămâne în istoria mea personală ca un moment intens. În plus, având istoria unei astfel de colaborări în spate, mi se pare că aceasta este o secvență profesională foarte frumoasă, în care eu pot oferi, pot facilita tinerilor actori un proces de învățare alături de Cristi. Și o lună de trăiri intense pe care un actor, mai ales la început de drum, ar fi important să o parcurgă”, adaugă Dragoș.

Conceptul îi aparține regizorului Cristi Puiu, cel care va fi prezent alături de cursanți timp de aproape 30 de zile. Atelierul se va desfășura în perioada 24 mai – 19 iunie, 5 zile pe săptămână, 12 ore pe zi. Se adresează celor cu vârste peste 18 ani, fie actori, fie pasionați de actorie care se mai pot înscrie, în limita locurilor disponibile, https://actoriedefilm.ro/.

Păreri?

Invitați speciali la Noaptea Albă a Filmului Românesc

Pe 16 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii din București vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizorii și actorii câtorva dintre filmele din program și să discute despre filmele lor. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără actorii Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Bogdan Dumitrache, Alina Grigore, regizorii Andrei Cohn și Nicolae Constantin Tănase, criticul de film Irina Margareta Nistor.

Într-o singură noapte, în 10 locații din Capitală, vor fi proiectate nu mai puțin de 40 de filme de ficțiune și documentare de lung și scurt metraj, în proiecții speciale sau în avanpremieră. Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan – Parcul Artelor, Parcul Crângași, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point și Clubul de Educație Alternativă (Ferentari).

La prima proiecție cu public din Capitală a filmului Două lozuri (r. Paul Negoescu), Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, alături de directorul de imagine Ana Drăghici, vor povesti despre aventura de-a filma comedia inspirată de o nuvelă a lui I.L. Caragiale. Actorii vor sta de vorbă cu publicul după proiecția de la 23.00, la Cinema Elvire Popesco. Două lozuri intră în cinematografele din România pe 7 octombrie.

La Cinema Muzeul Țăranului Român – Studio Horia Bernea, după proiecția de la 20.30, actorii Bogdan Dumitrache și Ana Ciontea vor vorbi despre lucrul la Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscar. În aceeași sală, după miezul nopții, despre culisele filmărilor la provocatorul Ilegitim (r. Adrian Sitaru), care abordează o temă controversată, cea a incestului, vor povesti protagoniștii Alina Grigore și Robi Urs.

Criticul de film Irina Margareta Nistor va rememora epoca în care dubla videocasete cu filme americane, vizionate pe ascuns de milioane de români, după documentarul Chuck Norris vs. Communism (Centrul Cultural Casa Artelor, 21.00). În aceeași locație, un alt invitat special al serii va fi Andrei Cohn, regizorul filmului Acasă la tata.

Pentru prima dată, Noaptea Albă a Filmului Românesc ajunge în Ferentari, la Clubul de Educație Alternativă (CEA), un spațiu deschis pentru copiii din zonele de tip ghetou. Filmele se vor proiecta simultan la Școala 136 și Școala 147 din Ferentari, iar la Școala 147 publicul va avea ocazia de a discuta cu cineaștii invitați la proiecții.

Regizorii Mihai Dragolea și Radu Mocanu vor povesti despre personajul din documentarul Roboțelul de aur, Steluța Duță, o boxeriță de 32 de ani, multiplă campioană, care luptă pentru ceva ce n-a avut niciodată: o casă. Iar unul dintre cele mai bune debuturi din ultimul an, un film viu și strident despre lumea liceenilor de azi, Lumea e mea, va fi prezentat pentru spectatorii din Ferentari de regizorul Nicolae Constantin Tănase și de cele trei actrițe, Ana Maria Guran, Oana Rusu și Ana Vătămanu, după proiecția de la 21.30.

16 povești scurte din selecția TIFF se pot savura în J’ai Bistrot și Deschis Gastrobar. Teatrul Unteatru va găzdui un program de scurtmetraje de Ovidiu Bose Paștina, comemorat la 10 ani de la dispariție, și proiecțiile tribut in memoriam Radu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu: După-amiaza unui torționar (r. Lucian Pintilie, 2001), Operațiunea Monstrul (r. Manole Marcus, 1976) și La capătul liniei (r. Dinu Tănase, 1982).

Cei care vor să (re)vadă începuturile Noului Cinema Românesc au în program patru filme care împlinesc un deceniu de la lansare, în secțiunea 10 ani de la premieră, la Make a Point și Cinema Muzeul Țăranului: Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean), Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (r. Cătălin Mitulescu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu), Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu).

Intrarea este liberă la toate proiecțiile.

Așadar, vă invit cu mare drag!

noaptea-alba-a-filmului-romanesc_program

Irina Margareta Nistor și Dorian Boguță, în juriul Chitila Film Fest 2015, 347 de scurtmetraje s-au înscris în competiția Chitila Film Fest

CFF (1)

În competiția Chitila Film Fest 2015, din cadrul festivalul de film în aer liber organizat pe malul lacului Chitila, s-au înscris 347 de scurtmetraje. Dintre acestea, în cadrul festivalului vor fi proiectate 6 scurtmetraje de ficțiune și 6 scurtmetraje documentare/reportaje. Cele 20 de scurtmetraje ce vor intra în competiție au fost selectate de către echipa de profesioniști a festivalului, formată din persoane cu expertiză în domeniul cinematografic, potrivit unor criterii obiective și profesionale.

Juriul acestei ediții Chitila Film Fest 2015 este format din personalități de excepție ale filmului românesc: Irina Margareta Nistor – critic de film, Dorian Boguță –regizor și profesor UNATC; Cornel Mihalache – regizor; Cătălin Apostol – producător, jurnalist.

În cadrul festivalul va fi premiat câte un scurtmetraj din fiecare secțiune competițională, iar premiul special “Prețuiește Clipa” va fi acordat de către Fundația “Prețuiește Clipa”, pe baza aprecierilor publicului.

Vizionarea tuturor proiecțiilor intrate în competiție este liberă, dând astfel posibilitatea tuturor iubitorilor de film să se conecteze la ultimele noutăți în domeniu, în fiecare seară de 14, 15 și 16 august, începând cu ora 21:00. Pe lângă scurtmetrajele din cadrul competiției, în fiecare din cele trei seri, publicul Chitila Film Fest va putea urmări proiecțiile unor filme românești de excepție.

După fiecare secţiune de concurs, în fiecare din cele 3 seri ale festivalului, se vor proiecta pe ecranul imens al Chitila Film Fest filme de lung metraj:

14 august – „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, regia Dan Piţa
15 august – „E pericoloso sporgersi”, un film de Nae Caranfil
16 august – „America, venim”, regizat de Răzvan Săvescu.

Cea mai mare surpriză pregătită de către organizatori va debuta în seara de 16 august 2015 când, înainte de Gala de Premiere a Chitila Film Fest 2015, cunoscuta artistă Narcisa Suciu va susține un concert, special pentru minunatul public al festivalului.

Nu ratați!