DJ Project și Andia lansează versiunea în limba engleză a piesei Slăbiciuni, Weakness

Fiecare piesa DJ Project devine hit în scurt timp, trupa fiind una dintre cele mai apreciate și iubite din Romania. La numai două săptămâni de la lansare, piesa Slabiciuni – DJ Project feat. Andia a ajuns în top 10 Shazam, are peste 7 milioane de vizualizări pe YouTube, pe un canal recent creat, și se află în top 10 pe radio. Piesa Slăbiciuni a trecut rapid granițele României și este apreciată în mai multe țări din Europa. Pentru a le face o surpriză fanilor internaționali, DJ Project lansează astăzi varianta în limba engleză a melodiei Slăbiciuni, Weakness.

“Ne bucură aceste rezultate, mai ales că ele reprezintă o constantă. Însă cel mai mult ne bucură faptul că oamenii iubesc muzica noastră și o ascultă într-un numar atât de mare. De-a lungul timpului, am avut 18 piese în top 10, iar 9 dintre ele au ocupat locul 1. Noi vom continua să producem muzică bună și pregătim multe surprize pentru toți cei care ne ascultă. Sperăm ca fanii noștri din afara țării să se bucure de lansarea Weakness și să le facă vara mai frumoasă”, au declarat artiștii.

În acest moment, două piese DJ Project sunt prezente în top 100 Media Forest: Retrograd și Slabiciuni, feat. Andia. De asemenea, prezentă în top este și piesa Cronic, lansată de Alexia feat. DJ Project.

Melodia Retrograd, lansată anul trecut, a fost locul 1 în top Shazam și Media Forest, dar a ocupat primul loc și în topul radiourilor, pentru mai multe săptămâni.

Păreri?

DJ Project cucerește topurile muzicale cu fiecare piesă lansată

Fiecare piesă DJ Project devine hit în scurt timp, trupa fiind una dintre cele mai apreciate și iubite din România. La numai două săptămâni de la lansare, piesa Slăbiciuni – DJ Project feat. Andia a ajuns în top 10 Shazam și are peste 5 milioane de vizualizări pe YouTube, pe un canal recent creat.

În acest moment, DJ Project are trei piese în top 100 Media Forest: Cronic, feat. Alexia și Retrograd și Slăbiciuni, feat. Andia.

Păreri?

DJ Project și Andia își bucură fanii cu încă o piesă de ascultat pe repeat, Slăbiciuni!

Fiecare piesă pe care o lansează devine hit și se regăsește în topuri, iar versurile lor sunt fredonate de milioane de oameni. DJ Project, trupa care de 20 de ani face muzică la cel mai înalt nivel, lansează astăzi, feat. Andia, o nouă melodie, Slăbiciuni, scrisă de Alex Pelin și compusă de Radu Pompeiu Bolfea, Alex Pelin, Vlad Lucan, Petre Ioachim Octavian și Marius Moga. Producția este semnată de Vlad Lucan și Petre Ioachim Octavian si Gino Manzotti.

Cu un vibe visător, care inundă instat toate simțurile, Slăbiciuni anunță o vară plină de ritm, optimism și emoții puternice.

“Piesa Slăbiciuni este o piesă cu un mesaj puternic, la fel cum e și Retrograd, având o încărcătură emoțională foarte mare. Sunt entuziasmată și aștept cu nerăbdare să fie lansată. Sper să vă placă tuturor și să vă bucurați de ea așa cum ne bucurăm și noi”, a spus Andia.

Versurile sunt redate vizual prin cadre care dau sentimentul de libertate și de evadare, videoclipul fiind realizat de Alex Ceaușu.

La 8 luni de la lansare, piesa Retrograd – DJ Project feat. Andia (https://bit.ly/2XxRoFZ) este încă în topuri și are peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

Alexia feat. DJ Project lansează clipul piesei „Cronic”: „Am înregistrat melodia cu lacrimi în ochi!”

Alexia feat. DJ Project lansează clipul piesei „Cronic”, o poveste plină de emoție despre iluzii și dezamăgiri. La doar 16 ani, Alexia are un timbru vocal puternic, plin de sensibilitate și o pasiune mare pentru muzică.

„Îmi amintesc când aveam 6-7 ani și o ascultam pe Adele la radio, spunându-mi că într-o bună zi și piesele mele se vor auzi la radio. Relația mea cu muzica a fost mereu una foarte specială, muzica m-a ajutat să mă descopăr”, povestește Alexia.

În ceea ce privește colaborarea cu DJ Project, Alexia mărturisește că: „E foarte important să existe acea chimie între oameni! Ei bine, cu băieții de la Dj Project a existat din prima, a fost totul foarte natural, a venit oarecum de la sine. Sper să nu se oprească aici colaborările noastre!”

Alexia a pus multă emoție în piesa „Cronic”, pe care speră să o transmită și celor care o vor asculta : „Am înregistrat melodia cu lacrimi în ochi. Pentru mine, este mai mult decât o piesă, e o poveste, în care, cu siguranță, multe suflete se vor regăsi.”

Alexia își dorește să continue pe drumul muzicii: „simt că locul meu este aici, sunt un copil al muzicii.”

Alexia și cei de la DJ Project s-au simțit foarte bine la filmări: „A fost un sentiment copleșitor, pentru că am lucrat cu cei mai buni oameni din industrie. A ieșit totul cu mult peste așteptările mele. Mă simt foarte norocoasă!”, a declarat Alexia, al cărei vis este să ajungă să cânte pe cele mai mari scene ale lumii.

Cu un clip colorat și o coregrafie vibrantă, Alexia reușește să exprime multă emoție prin voce și mișcare. Clipul a fost realizat de Alex Ceaușu. Textul a fost scris de Alex Pelin, muzica este compusă de Alex Pelin, Alex Cotoi, Adi Colceru și Gino Mazotti.

În cei 20 ani de activitate DJ Project a produs 9 albume de studio, neîncetând să-și surprindă faniis. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate, dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometri traversați, trupa a devenit un simbol al muzicii dance din România.

Păreri?

Piesa „Retrograd” – DJ Project – pe locul 1 în topul celor mai difuzate piese

„Retrograd”, cea mai recentă piesă lansată de DJ Project, este pe locul 1 în topul celor mai difuzate piese de la principalele radiouri comerciale. De asemenea, piesa a urcat pe locul #2 în Top 200 Shazam România.

„Retrograd” vorbește despre alegerile pe care le facem în viață, despre cel care pleacă și cel care rămâne în urmă. Este, totodată, o piesă despre mersul înapoi, despre regres și despre ultima licărire a speranței. „Cu totii am trecut prin asta, am iubit, am dat înapoi sau am ezitat și am trecut prin toate etapele”, declară Gino Manzotti & Maxx, care sunt de părere că tocmai mesajul piesei a fost cel care a purtat melodia către sufletele ascultătorilor. „Credem că una din părțile speciale din această piesă este mesajul și faptul că foarte multe persoane se regăsesc în el. De multe ori, uităm că „brațele se strâng…”, declară ei.

Cu toate că piesa vorbește despre regres, cariera celor de la DJ Project este într-un progres continuu, performanță care se datorează, spun Gino și Maxx, faptului că în cei peste 20 de ani de activitate au reușit mereu să se reinventeze și să fie actuali. „Marele nostru avantaj este că la bază avem meseria de DJ, suntem tot timpul puși la curent și în trend cu muzica, venim de fiecare dată cu ceva diferit, dar totusi actual”, consideră cei doi.

Pentru videoclipul piesei „Retrograd”, de altfel și primul videoclip alături de Andia, s-a filmat continuu timp de 12 ore. „Cel mai greu a fost să suportăm o temperatură de peste 40 de grade. Nu am mai făcut asta niciodată, a fost extrem de greu, dar a meritat. Am avut o echipa fresh, profesionistă, care a reușit să creeze un clip de imagine impecabil. Totul se potrivește cu energia piesei. A fost obositor și plăcut în același timp. Dacă mă gândesc mai bine, aș putea să spun că acesta este cel mai solicitant clip din toată cariera mea – dar și videoclipul arată pe măsură”, declară Gino Manzotti.

DJ Project are în lucru multe alte proiecte, de care ascultătorii se vor bucura cât de curând. „Lucram la mai multe proiecte: noul single Gino Manzotti & Maxx ( o piesa de club), la o noua piesa în care avem foarte mare încredere, în colaborare cu o voce interesanta din Romania si la urmatorul single Dj Project feat Andia, cu care vom lansa o melodie în primăvară, care se nume;te „Slăbiciuni”, spun Gino și Maxx.

La TV, clipul piesei „Retrograd” are succes pe canalele de muzică, iar pe YouTube, „Retrograd” a avut parte de multe aprecieri, ajungând la peste 12 milioane de vizualizări.

„Retrograd” reprezintă primul clip al trupei DJ Project, duoul românesc alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), alături de Andia, o prezență fresh, cu un timbru vocal emoționant.

În cei 20 ani de activitate cei de la DJ Project au produs 9 albume de studio și nu au încetat să își surprindă fanii pe parcurs. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometri traversați pentru concerte, trupa a devenit un simbol pentru muzica dance din România.

Păreri?

Piesa „Retrograd” – DJ Project – în plină ascensiune: „Am știut că o să fie un mare hit!”

„Retrograd”, cea mai recentă piesă lansată de DJ Project, este pe locul 2 în topul celor mai difuzate piese de la principalele radiouri comerciale și se află în plină ascensiune. De asemenea, piesa a urcat pe locul #3 în Top 200 Shazam România.

Gino Manzotti a simțit încă de la început că „Retrograd” va urca în topurile muzicale: „Eu am avut încredere în piesa asta încă de când era în fază incipientă! Am știut că o să fie un mare hit!”

Andia, solista proiectului, a povestit: „Retrograd este o piesă cu încărcătură emoțională, foarte plăcută la auz. Cred că de aceea este foarte apreciată de către ascultători.”

Melodia vorbește despre mersul înapoi, despre regres și despre ultima licărire a speranței, în cadrul unei relații.

La TV, clipul are succes pe canalele de muzică, iar pe YouTube, „Retrograd” a avut parte de multe aprecieri, ajungând la peste 12 milioane de vizualizări.

„Retrograd” reprezintă primul clip al trupei DJ Project, duoul românesc alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), alături de Andia, o prezență fresh, cu un timbru vocal emoționant.

În cei 20 ani de activitate cei de la DJ Project au produs 9 albume de studio și nu au încetat să își surprindă fanii pe parcurs. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometrii traversați pentru concerte, trupa a devenit un simbol pentru muzica dance din România.

Păreri?

DJ Project lansează piesa și videoclipul „Retrograd”, primul în noua formulă

DJ Project, duoul românesc alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea) lansează videoclipul piesei „Retrograd”, primul alături de noua solistă a proiectului, Andia, o prezență fresh, cu un timbru vocal emoționant.

Gino este extrem de încântat de această piesă: „De foarte mult timp nu am mai simțit că o piesă este atât de bună precum „Retrograd”. Am un feeling special legat de ea.”

Filmările pentru videoclip au fost extrem de solicitante, cei la de DJ Project au filmat nu mai puțin de 12 ore: „Nu am mai făcut asta niciodată, a fost extrem de greu, dar a meritat. Am avut o echipa fresh, profesionistă, care a reușit să creeze un clip de imagine impecabil. Totul se potrivește cu energia piesei. A fost obositor și plăcut în același timp. Dacă mă gândesc mai bine, aș putea să spun că acesta este cel mai solicitant clip din toată cariera mea – dar și videoclipul arată pe măsură.”
Mesajul piesei este unul extrem de puternic, dupa cum povestește și Alex Pelin, cel care le-a compus: „Retrograd este despre alegerile pe care le facem în viață. Alegeri privite din cealaltă parte a relației, a celui care rămâne în urma ta. A celui care te-a înțeles și te-a așteptat până în ultimul moment încercând, chiar călcând pe propriul orgoliu, să te facă să vezi realitatea umbrită de pasiunea unei idile care arde doar prin noutate! Retrograd este despre mersul înapoi, despre regres și despre ultima licărire a speranței!”
Andia este noul membru al proiectului DJ Project, o prezență fresh cu o voce specială, care oferă o energie aparte piesei „Retrograd”. Andia este extrem de încântată să colaboreze cu un brand muzical atât de longeviv precum DJ Project, care se află în topuri de peste 18 ani.

Dj Project este un duet românesc format din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii având rol de producători și DJ. Grupul s-a format în 2000 în orașul Timișoara, iar primul lor album, „Experience”, a fost lansat în 2001. În cei 18 ani de activitate cei de la DJ Project au produs 9 albume de studio și nu au încetat să își surprindă fanii pe parcurs. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometrii traversați pentru concerte, trupa a devenit un simbol pentru muzica dance din România.

DJ Project s-a impus și în afara granițelor țării, iar piesa “Lumea ta” a fost relansată în limba engleză de către Ministry of Sound, în urmă menținerii melodiei pe prima poziție timp de 40 de săptămâni consecutive.

Melodia „4 camere” feat. Ami a fost în scurt timp difuzată la toate radiourile din țară și îndrăgită de fani, ajungând la peste 14 milioane de vizualizări pe Youtube. Piesa a ajuns în top 10 la radio și TV încă din primele zile după lansare.

Păreri?

„4 camere” – noul hit DJ Project feat. AMI, despre iubire și despărțire

DJ Project și AMI lansează piesa „4 camere”, o poveste despre iubiri pierdute și lipsa puterii de a te desprinde de vise, în ciuda dezamăgirilor. Stilul muzical DJ Project, în combinație cu vocea senzuală a lui AMI, cu timbrul său profund și cald, transformă acest single într-o melodie sensibilă și, în același timp, foarte puternică.

„Mă știu cu băieții de la DJ Project de foarte mult timp, iar în discuțiile noastre a venit mereu vorba despre o posibilă colaborare. Îmi plac piesele ce transmit o emoție, un mesaj, care să ajungă la sufletul ascultătorului, iar single-urile lor au fost întotdeauna pe placul meu. Colaborarea pentru „4 camere” a venit în momentul potrivit și mă bucur să fiu eu vocea de pe această piesă, care este absolut una dintre preferatele mele!”.
Trupa DJ Project este cu siguranță un proiect ce a marcat industria muzicală românească de-a lungul anilor.

După mii de ore petrecute în studioul de înregistrări, 21 de piese lansate, dintre care șase s-au aflat pe prima poziție în topurile cu audiență națională, opt colaborări cu patru artiste diferite, pe perioade mai mari de timp, care au cuprins și turnee și concerte în opt țări și milioane de kilometri parcurși, călătorind spre spectacole, DJ Project a devenit un simbol al muzicii dance în România.

Ei se pot lăuda cu piese care s-au bucurat de succes și dincolo de granițele țării. Piesa „Lumea ta” semnată de Ministry of Sound a fost relansată în engleză, în toată lumea, după ce a ocupat locul 1 în topurile radiourilor din România pentru 40 de săptămâni consecutiv.

AMI a devenit cunoscută datorită hit-ului „Trumpet Lights” și a vocii sale cu un timbru special. După această piesă, au urmat și alte proiecte ca „Otra Vez”, „Playa En Costa Rica” sau „Somnu` nu mă ia”. Colaborările împreună cu Grasu XXL pentru piesele „Deja Vu” sau „3 lucruri” au fost foarte iubite de fanii artistei.

Îndrăgostită pentru totdeauna de vioară, instrumentul ei preferat, artista spune că, în următoarele proiecte, își dorește ca aceasta să fie mai prezentă în partea instrumentală.

Păreri?

DJ Project lanseaza alaturi de MIRA single-ul “Inima nebuna”

Odata cu aniversarea a 18 ani de activitate, DJ Project continua colaborarea cu MIRA si lanseaza single-ul “Inima nebuna”, insotit de videoclip. Clipul, in regia lui Alex Ceausu, pune in imagini povestea a doi indragostiti si reda amintirile, dar si experientele prin care au trecut de-a lungul timpului. Muzica este compusa de Gino Manzotti, Andrei Ropcea, Mario Roberta Stoica si Andra Ioan, iar textul este scris de catre Andrei Ropcea.

“Ma bucur mult ca anul acesta sarbatorim 18 ani de activitate muzicala, hituri si colaborari cool! Weekendul acesta am cantat in Beraria H impreuna cu fostele noastre colege, Adela Popescu, Ellie White, Giulia Anghelescu, dar si MIRA, alaturi de care am cantat in premiera pentru publicul nostru «Inima nebuna». Speram mult sa va placa si sa ne urmariti in continuare asa cum ati facut-o si pana acum”, marturiseste Gino Manzotti.

“«Inima nebuna» este o piesa despre o iubire neimplinita, o iubire pe care nu o vei uita vreodata. Sunt convinsa ca fiecare dintre noi a trait aceasta experienta si se va regasi”, adauga MIRA.

In 2016, grupul din Timisoara a avut-o pe Xenia ca solista pentru piesa “Ochii care nu se vad”, dupa ce a colaborat cu Ela Rose pentru single-ul “Sevraj”. In vara lui 2017, DJ Project lanseaza piesa si videoclipul “Duminica”, impreuna cu Elena Gheorghe, iar in noiembrie, MIRA se alatura baietilor si lanseaza impreuna “Omnia”.

MIRA si-a facut aparitia in lumea muzicii in 2012, alaturi de DJ Marc Ryan si tot in acelasi an a participat la „Vocea Romaniei”, in echipa lui Marius Moga. Single-uri precum „Dragostea nu se stinge”, „Bella” sau „Fete din Balcani” sunt doar cateva dintre proiectele care au consacrat-o ca artista. Recent, MIRA a lansat single-ul “Vina”, continuarea hitului “Uit de tine” care a adunat peste 17 milioane de vizualizari pe YouTube si s-a clasat in topul chart-urilor muzicale mai multe saptamani la rand.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna clipul piesei “Inima nebuna”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

DJ Project aniverseaza majoratul printr-un super concert de exceptie la Beraria H!

Pe 17 martie, celebra trupa care scoate hit dupa hit va invita la un show de zile mari!

DJ Project implineste 18 ani si serbeaza majoratul asa ca este motiv de mare sarbatoare! Celebra trupa care are in repertoriu peste 20 de hit-uri, precum “Mi-e dor de noi”, “Nu”, “Regrete”, “Bun rămas”, “Suflet vandut” si multe alte single-uri cu care au facut furori, va urca pe scena Berariei H, pe 17 martie, pentru un super concert aniversar, organizat in colaborare cu Sprint Music. Gino Manzotti si DJ Maxx vor urca astfel pe scena alaturi de Ellie White, Adela Popescu, Giulia Anghelescu, artistele care au fost soliste de-a lungul timpului in aceasta trupa si cu care au ramas in relatii speciale de prietenie. Totodata, in concertul de pe 17 martie de la Beraria H, DJ Project va lansa noua piesa, un feat cu Mira, “Inima nebuna”. Dj Project a inceput colaborarea cu Mira, una dintre cele mai tinere voci din industria muzicala romaneasca, din toamna anului 2017.

“Ma bucur ca am putut sa le aducem pe toate cele 4 soliste importante de la DJ Project pe o singura scena pentru ca nu au existat niciodata certuri intre noi, am ramas mereu prieteni si colaboram in continuare. Adela Popescu, Ellie White. Giulia Anghelescu si noua noastra colega, Mira, vor fi alaturi de noi. Adela, Elena si Giulia au acceptat invitatia noastra si vor canta cele mai cunoscute si mai frumoase piese ale noastre, 15-16 hit-uri, pe 17 martie, la Beraria H. Va fi un concert asa cum face DJ Project, multa muzica buna, show, band! Tot atunci lansam si noua noastra piesa, un feat cu Mira, “Inima nebuna!”, marturiseste Gino Manzotti.

Cum a rezistat DJ Project 18 ani?

O trupa longeviva, iubita de public, cu multe colaborari de exceptie. Care este insa secretul ajungerii la majorat?

“Am rezistat 18 ani pentru ca problema e sa si faci hit-uri in acest timp. Noi, DJ Project, avem 18 ani si 20 de hit-uri! Avem o echipa foarte talentata, ne caracterizeaza seriozitatea si am incercat ca in fiecare an, cand muzica s-a schimbat, sa ne adaptam trendului. Solistele cu care am colaborat au fost toate profesioniste, au participat si ele la succesul DJ Project. Ne-am adaptat tot timpul, a existat mereu o poveste in hit-urile noastre, orchestratii moderne si versuri frumos alese!”, a mai completat Gino Manzotti.

Va invit cu drag sa sarbatorim impreuna, apoi va astept cu impresii. Enjoy!