Elena Bozian lansează primul single din carieră – “Nu mă lasă”

Elena Bozian, finalista Vocea Romaniei 2019, lansează prima piesă din carieră – “Nu mă lasă”.

Piesa a fost produsă în studiourile Quna Music, compoziţia îi aparține Alexandrei Dinu, povestea melodiei fiind inspirată din trăirile interpretei, în timp ce Robi Velisar și Sergiu Ene s-au ocupat de producţie.

“Parfumul acestei piese este reprezentat de gândurile mele, pe care nu am avut curaj să le spun niciodată, dar am îndrăznit să le scriu pe o foaie, uitată undeva prin birou. Am creat o conexiune destul de puternică după ce i-am înmânat Alexandrei Dinu aceste gânduri, ea a putut să mă înțeleagă și astfel a luat naștere piesa “Nu mă lasă”, a declarat Elena Bozian.

O producţie MediaPro Music şi Voices Media, videoclipul piesei „Nu mă lasă” a fost realizat de “Călătorie Magică”, fiind regizat de către Alex Marica şi fost filmat în Bucuresti.

Pe Elena Bozian am cunoscut-o prima dată, în 2019, la Vocea României, unde a ajuns până în finala concursului, alături de antrenorul său, Horia Brenciu.

Păreri?

“F..K THAT”, piesa de debut a proiectului Bastard!, pe locul 1 în top 200 Shazam Rusia și pe locul 39 în Shazam Top 200 Global

Vești bune pentru piesa de debut a proiectului Bastard!.

“F..K THAT” este pe locul 1 în top 200 Shazam Rusia și pe locul 39 în Shazam Top 200 Global.

Piesa, care are o evoluție foarte bună la nivel internațional, este deja prezentă pe NRJ și Europa Plus, două dintre cele mai mari stații radio din Rusia.

Piesa a fost produsă de Bastard!, iar muzica și versurile îi aparțin lui Minelli.

Mesajul lui Minelli față de cei care ascultă piesa este de empowerment, de a avea încredere în sine indiferent de ceea ce cred și își doresc ceilalți.

‘If you think I should change the way I am / Just to please you / You know I won’t do that / So f..k that…’

Videoclipul piesei a fost filmat și regizat de SAN.

Păreri?

Alecsia debutează cu piesa “În Urma Ta“

Tânăra interpretă Alecsia, originară din orașul Uricani, județul Hunedoara a debutat în showbizul românesc acum câteva zile cu piesa “În Urma Ta“, premiera având loc la celebrul matinal TV din România, “Neatza cu Răzvan și Dani“, pe Antena 1. I

Imediat după emisiune piesa s-a bucurat de un impact pozitiv pe rețele de socializare, acumulând comentarii și aprecieri.

“În Urma Ta“ este o melodie compusă de tandemul muzical, EL Radu – interpret și producător din Republica Moldova și colegul acestuia din Spania, “The Master Of The Sound”, purtând un mesaj care te pune pe gânduri, dacă viziunea ta asupra vieții este una corectă sau… trebuie să schimbi ceva. Potrivit textierului, acelasi EL Radu, piesa asta este una specială pentru el, or textul acestuia este unul care poartă multe gânduri cu subînțeles.

Chiar de are doar 16 ani, Alecsia – Maria Ilieș, are un timbru special, ușor de memorat. Pe lângă orele de canto, tânăra interpretă este elevă la Liceul Tehnologic ,,Retezat’’ Uricani, cu profil de ,,Turism și Alimentație’’.

Îi urăm succes!

Păreri?

Dreadfulweeks este noul proiect pe care il vei pune pe repeat. Prima piesa se numeste “U Don’t Care”

Dreadfulweeks este un tanar de doar 16 ani, nascut in Alabama USA, dar care locuieste in Bucuresti, Romania. Muzica lui este influentata de genuri muzicale precum punk, rap sau pop.

Drept dovada sta si primul single lansat de tanarul artist, “U Don’t Care”, compus de el, alaturi de Bogdan Gridan si Cody Crampton.
Evan Emanuel Osborn, aka Dreadfulweeks, pregateste si lansarea primului material de studio, inspirat de muzica punk-rock a anilor 90 si inceputul anilor 2000.

Track-ul “U Don’t Care” este insostit de un videoclip realizat de catre Cuscrew, o calatorie intr-o dimensiune creativa, un joc al imaginatiei.

Pareri?

Maddox Jones lanseaza vibrantul EP de debut, “HEADSPACE”, alaturi de clipul piesei “MY HOUSE”

Astăzi, 10 iulie, cântărețul și compozitorul britanic Maddox Jones lansează EP-ul lui solo de debut, “Headspace”.

În timp ce experiența sa ca parte dintr-un band, sau numeroasele colaborări cu alți artiști i-au format o bază de cunoștințe în domeniu, pasul de a-și focaliza emoțiile și gândurile la un nivel personal mult mai amplu, reprezintă o schimbare total diferită față de abordarea sa de până acum, iar acest fapt se regăsește în toate piesele de pe noul EP.

Liber de orice restricții, noul său proces creativ i-a permis talentatului artist să-și dezvăluie o latură vulnerabilă, prin care a reușit să exploreze o paletă diversă de accente muzicale. Rezultatul este o călătorie personală prin hedonism, iubire, pierdere și durerea maturizării, toate acestea susținute de calitățile vocale sincere ale lui Maddox.

Prima piesă de pe EP, “Headspace”, îi aparține în totalitate artistului, fiind înregistrată și produsă într-o singură zi, alături de un bun prieten și producător, Dave Crafword. Cea de-a doua piesă, “My House”, scrisă în colaborare cu Dave și produsă de Louis Souyave, este un rezultat complex ce combină stiluri muzicale diferite.

La jumătatea EP-ului ne întâlnim cu “More Than This”, piesă pe care Maddox ne spune că a încercat “reconectarea cu vise uitate si nesfârșite posibilități ale tinereții”, urmată de “Dancing Feels Good”, scrisă și produsă în colaborare cu Harry Tarlton.

În încheierea călătoriei, “No More Ghosts” este o baladă ambițioasă, în cuvintele lui Maddox, “un adio dulce-amar, acea decizie finală de a face pace și a te elibera de ceva sau cineva care a reprezentat o parte majoră în viața ta”.

Prin EP-ul “Headspace”, Maddox Jones își propune să aibă un impact pe scena muzicii internaționale și de a-și câștiga locul printre cele mai impresionante apariții ale acestui an.

Păreri?

Codruța lansează prima sa piesă din carieră: „Să-mi fii vară”

Scrisă și compusă de către Edward Sanda, „Să-mi fii vară” este o piesă ce are la bază iubirea, iar protagoniștii clipului sunt chiar artista și iubitul ei, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste.

„Primul meu single este și cel care pune pe tavă realitatea mea. Este piesa ce redă în versuri povestea de dragoste pe care eu o trăiesc. Mi-am dorit întotdeauna o piesă care să mă prezinte lumii exact așa cum sunt eu, cu zâmbetul pe buze mereu, energică, îndrăgostită de viață și totodată de persoana de lângă mine. «Să-mi fii vară» exprimă exact trăirile și sentimentele mele.
I-am spus lui Edi încă de când ne-am întâlnit prima dată că vreau să-mi creeze o poveste, povestea mea”, povestește Codruța.

Filip Codruța-Elena s-a născut în Bucovina Mică Tataruși, judetul Iasi și deși cântă de la vârsta de 14 ani, artista a ales să urmeze Facultatea de Drept din Iași. Codruța a făcut canto-muzică ușoară la Palatul Copiilor și a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale. De asemenea, Codruța a participat la mai multe concursuri de frumusețe, unde a obținut premiul cel mare.

Păreri?

Bastard! lansează single-ul de debut “F..k That”

Un nou proiect muzical dance electronic se lansează astăzi – Bastard!, iar single-ul de debut se numește “F..k That”.

Piesa a fost produsă de Bastard!, iar muzica și versurile îi aparțin lui Minelli.

Mesajul lui Minelli față de cei care ascultă piesa este de empowerment, de a avea încredere în sine indiferent de ceea ce cred și își doresc ceilalți.

‘If you think I should change the way I am / Just to please you / You know I won’t do that / So f..k that…’

Videoclipul piesei a fost filmat și regizat de SAN.

Pareri?

Domnul Dani lanseaza “Femeia de ghinda”, piesa cu #6 de pe EPul lui de debut, “Razboi”

“Femeia de ghinda” este o piesa de dragoste despre o femeie pe care ai cunoscut-o doar in vis…sau in cărți” – Domnul Dani

“Am vrut sa fac un material usor diferit de ceea ce fac in mod obisnuit cu trupa Dl Goe. Sa experimentez cu anumite genuri muzicale. Cat despre temele abordate….ele reprezinta atat gandurile mele in aceasta perioada a vietii, cat si un exercitiu de imaginatie despre perioada in care lucrurile vor reveni la normal.” – Domnul Dani despre EP-ul “Razboi”

Dl. Dani isi imparte timpul intre doua scene: cea muzicala si cea a teatrului. A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica in 2014, si si-a adaugat in portofoliul roluri in piese de teatru, aparitii in emisiuni si reclame TV, seriale si filme.

In 2018, Dani a participat la “Nocturn”, proiectul lui Carla’s Dreams format din o serie de clipuri despre relatii care s-au terminat prost, unul dintre clipuri strangand 30 de milioane de vizualizari pe YouTube si ajungand hit-ul primei jumatati a anului.

In 2019, Dani a fost unul din personajele principale in serialul “Profu”, adaptarea serialului german “Der Lehrer”, transmis pe PRO TV.

Tot in 2019, domnul Dani a lansat impreuna cu trupa “Dl. Goe” albumul lor de debut, “Tineri, Sambata, Dumininca”. Albumul este un concept la care trupa a contribuit alaturi de zece actori  pentru a picta o poveste despre un “Goe modern”, care si-a inghetat anul la Spiru Haret si lucreaza la Mega Image. Toate aceste evenimente au loc in ultimele 3 zile din saptamana si, la fel ca o piesa de teatru radiofonic, este prezent si un deznodamant pe care il veti afla din album. Pe langa perioada desfasurarii povestii, titlul albumului mai reprezinta  si inceputul programarii noastre de a fi liberi si tineri doar in weekend.

Pareri?

Mona Moore lansează primul ei single: „Unbreak me”

Mona Moore, o voce fresh a scenei muzicale din România, lansează „Unbreak me”, un single cu un sound dance care te face să te gândești la hiturile internaționale. „Unbreak me” este o piesă cool, cu un vibe pozitiv, perfectă pentru zilele toride de vară ce urmează.

Scris și compus de hitmaker-ul Laurențiu Duță împreună cu Sergiu Călin Buta, Gheorghe Sebastian și Carlie Rompre, „Unbreak me” este un single plin de energie, potrivit pentru nopțile pline de distractie și ieșite din comun. Prin versurile sale, piesa scoate în evidență libertatea pe care un om o simte atunci când se dezleagă de trecut și se bucură de amintirile plăcute care îi rămân.

Mona Moore (Ramona Manolache) este o nouă voce a muzicii românești. Născută în Brăila, Mona cântă de la 8 ani și a început să studieze muzica singură acasă, fără lecții de canto. De-a lungul timpului, artista a urcat pe scena mai multor evenimente din țară, iar recent a început colaborarea cu Laurențiu Duță și Sergio.

Păreri?

Mirelle (Mirela Pîntea) debutează cu melodia “A Căzut O Stea”

Este primăvară și piesele noi ies la iveală!

Mirelle este noua artistă originară din Republica Moldova, dar stabilită de ani buni la Iași, ce s-a lansat cu single-ul “A Căzut O Stea” săptămâna trecută la celebrul show matinal de la Antena 1, “Neatza cu Răzvan și Dani“, ulterior piesa a fost prezentată și la emisiunea “Agenția VIP”, pe Antena Stars.

Din spusele tinerei artiste, cei din România au primit-o extrem de călduros, fapt ce o încurajează să păștească mai îndrăzneț pe tărâmul muzical.

“A Căzut O Stea” este o piesă pentru suflet, produsă de interpretul și producătorul EL Radu și de colegul acestuia, #TheMasterOfTheSound, compozitor din Spania și care, negreșit, ajunge la sufletul fiecărei persoane care iubește sau a iubit. Melodia respectivă va fi lansată și pe radio în România, plus va avea o prezentare și acasă, în Republica Moldova, acolo unde Mirelle revine de fiecare dată cu drag, atunci când are un pic de timp liber, ea fiind studentă la Facultatea de Istorie a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Păreri?