Corul Madrigal anunta lansarea noului album discografic Hora staccato

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță o nouă colaborare importantă în calendarul său discografic cu Casa de discuri Roton Music, prin lansarea albumului de muzică românească „Hora staccato”, dirijor Anna Ungureanu.

Plin de culoare și energie, „Hora staccato” întregește paleta discografică a celebrului cor, oferind publicului o colecție muzicală dinamică, inspirată din filonul folcloric românesc. Rezultatul sonor  îmbină sunetul inconfundabil al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu emoția și expresivitatea unor celebre creații cu temă folclorică.

Albumul „Hora staccato” este dedicat românilor din întreaga lume, motiv pentru care va beneficia de o prestigioasă lansare internațională, pe 29 noiembrie 2021, la Bologna, în Italia, cu ocazia Concertului Extraordinar susținut de Corul Madrigal pentru celebrarea Zilei Naționale a României.

„Încă de la înființarea sa, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a promovat constant, pe marile scene ale lumii, originalitatea și extraordinara vitalitate a melosului românesc, a tradiției muzicale autohtone, pusă în valoare de marii noștri compozitori. Așadar, suntem bucuroși că împreună cu partenerii noștri de la Roton Music putem oferi, în preajma Zilei Naționale a României, acest album special, produs la standarde acustice excepționale, cu cele mai frumoase și iubite lucrări inspirate din creația românească. Suntem siguri că playlist-ul acestui produs discografic semnat de Corul Madrigal îi va purta pe românii de pretutindeni „acasă” și îi va conecta prin simbolistica și căldura sa cu România.” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Repertoriul special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, reunește pe compact disc o colecție de lucrări care pun în valoare creații naționale nepieritoare, aduse la lumină de mari compozitori români, de la Dumitru Georgescu Kiriac, Mihail Jora și Francisc Hubic, până la Marin Constantin, Cornelia Tăutu și Dan Mihai Goia.

Albumul discografic „Hora staccato” este al șaselea album lansat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” alături de Casa de discuri Roton Music, în decurs de un an, după cele trei dedicate sărbătorilor de iarnă – „Madrigal de Crăciun”, „Madrigal for Christmas” și dublul album, precum și cele două produse discografice lansate cu ocazia sărbătorilor pascale 2021, „Ave Maria” și „Săptămâna Patimilor”.

Albumul „Hora Staccato” este disponibil pentru pre-comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secțiunea Magazin și va putea fi achiziționat în curând și din rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica, benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara, pe platformele digitale Spotify și Apple Music și pe canalul YouTube.

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Roton Music este una dintre primele și cele mai de succes case de discuri independente din România, fondată în anul 1994. În scurt timp s-au alaturat artiști precum Compact, Mădălina Manole și Laura Stoica, iar în 1996 Roton Music devine deja un brand recunoscut în industria muzicală românească. Prima colaborare internațională a venit în 1996 alături de ToCo, aceștia fiind urmați de artiștii străini precum DJ Bobo, Sylver, Ingrid și Armin Van Buuren, care au avut primele lor succese în topurile românești. Între 1996 și 2004, foarte mulți artiști români și-au început cariera la Roton Music – Akcent, Simplu, Voltaj, Hi-Q și Proconsul sunt doar câteva dintre nume sonore care s-au remarcat în lumea muzicală românească. Până în 2010, artiștii Roton Music, precum Akcent, Inna și Fly Project, erau deja nume cunoscute pe piața internațională, tendință care a continuat cu Antonia, Amna, Alexandra Stan, Radiokiller sau Manuel Riva.

Începând din anul 2020, Roton Music colaborează cu Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de care a produs deja cinci albume, care s-au bucurat de un mare succes de public.

Păreri?

Corul Madrigal revine LIVE pe scena cu Concertul Extraordinar „Ave Maria”

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extraordinar „Ave Maria”.

Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH șise va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

Corul Madrigal revine pe scena bucureșteană cu unul dintre cele mai ovaționate spectacole live ale sale, dedicat îndrăgitei sărbători religioase Adormirea Maicii Domnului. Programul concertului „Ave Maria” va oferi spectatorilor, pe lângă cunoscutele partituri de inspirație sacră ce surprind imaginea Fecioarei Maria în creația autohtonă și internațională, și lucrări în primă audiție pentru scena muzicală românească.

„Ave Maria” este mai mult decât un concert! Este un eveniment cultural complex, pe care îl pregătim cu grijă de luni bune și care, cu ocazia marii sărbători Adormirea Maicii Domnului, abordează muzica Corului Madrigal printr-o oglindă scenografică spectaculoasă, cu solo-uri de orgă și harpă, proiecții de lumini și o regie specială, pentru a oferi publicului o experiență absolut unică. Aflat la a treia reprezentație, spectacolul „Ave Maria” se înscrie în tradiționala noastră serie anuală dedicată publicului român, alături de Concertele extraordinare de Crăciun și de Paști –  a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Concertul Extraordinar „Ave Maria” va fi îmbogățit de prezența Ansamblului de percuție Young Beats, care va interpreta lucrări în regia muzicală a renumitului muzician Zoli TOTH, fondatorul și coordonatorul tinerilor percuționiști în cadrul Programului Național Cantus Mundi.

 Tema acestui concert este poate cea mai sensibilă dintre cele abordate până acum, atât din punct de vedere al sonorităților românești, cât și al celor internaționale. Pentru acest an, am introdus în repertoriul concertului „Ave Maria” și lucrări noi, în premieră, care sperăm să aducă publicului aceeași emoție pe care o simțim noi pe scenă. De asemenea, ne bucurăm enorm că vom colabora din nou cu Young Beats și Zoli Toth, pentru a putea oferi spectatorilor un aranjament muzical special, marcat de inocență și prospețime” – Anna Ungureanu, Dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro . Costul unui bilet pornește de la 30 lei.

Concertul Extraordinar „Ave Maria” a avut o primă reprezentație cu casa închisă în luna august 2020, în cadrul Stagiunii estivale Madrigal, pe aceeași scenă, și, la cererea publicului, o alta în luna octombrie. Lucrări din repertoriul interpretat de Corul Madrigal în cadrul concertelor „Ave Maria” se regăsesc și pe albumul cu același nume, lansat anul acesta împreună cu Roton Music, care este disponibil pe Magazinul online Madrigal.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Cultural UNESCO „Mihai Eminescu”, Opera Comică pentru CopiiCircul Metropolitan București și Roton Music.

Parteneri media: AGERPRESAgenția de cArteBookhubCațavenciiMIȘCAREA DE REZISTENȚĂMovieNews.roNine O’ClockObservator CulturalPlayU.roRadio România CulturalRadio România MuzicalRADORspotmedia.roZile și Nopți.

Concertul Extrordinar „Ave Maria” este organizat cu respectarea normelor oficiale de desfășurare a evenimentelor culturale cu public. Mai multe informații găsiți pe www.madrigal.ro, pe paginile de social media ale Corului Madrigal și Eveniment „Ave Maria”.

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.700 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. În anul 2021, Corul Madrigal a împlinit 58 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Ansamblul de percuție Young Beats un proiect dezvoltat în cadrul Secției de percuție a Programului Național Cantus Mundi. Formată din 10 membri, sub coordonarea renumitului muzician Zoli Toth, Young Beats este cea mai tânără trupă de percuție din România, cu o vârstă medie a componenților de numai 13 ani. Încă din 2019, Young Beats s-a remarcat pe unele dintre cele mai importante scene ale României: Cantus Mundi București Fest, Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, Ateneul Român. În 2020, Young Beats și Zoli Toth au participat alături de Corul Madrigal la reprezentațiile cu public ale evenimentului „Ave Maria”, cel mai aplaudat concert al „Stagiunii estivale Madrigal”, dar și la Filarmonica din Brașov sau pe scena Teatrului Național din Bucuresti. Din 2021 se regăsesc alături de Corul Madrigal pe noul album discografic „Ave Maria”,  iar de curând au început imprimarile pentru primul material dicografic al grupului.

Zoli Toth este un artist conceptual, de avangardă, binecunoscut atât pentru experiența sa în zona muzicii pop, alături de trupa Sistem, cât și ca solist de muzică clasică sau electronică, care a dezvoltat unele dintre cele mai interesante și respectate proiecte fusion din România. Prin ansamblul de percuție Young Beats, Zoli TOTH își arată și talentul pedagogic, reușind performanțe remarcabile alături de tinerii săi discipoli.

Păreri?

Corul Madrigal lanseaza albumul pascal „Saptamana Patimilor”

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Casa de discuri Roton Music lansează albumul discografic „Săptămâna Patimilor” – o emoționantă colecție de muzică de inspirație ortodoxă, dedicată sărbătorii pascale.

Proiectul discografic „Săptămâna Patimilor” poartă celebra amprentă sonoră a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar-Mihail Verlan. Repertoriul include compoziții menite să redea simbolistica specifică Sărbătorilor Pascale și, în special, mesajul spiritual al săptămânii premergătoare Învierii.

Suntem bucuroși că, alături de partenerii noștri de la Roton Music, putem oferi românilor un nou răgaz muzical și totodată spiritual pentru acest Paște, o sărbătoare însemnată în memoria muzicală de peste 58 de ani a corului nostru. După lansarea albumului „Ave Maria”, care a propus ascultătorilor capodopere ale muzicii de inspirație sacră occidentală, venim acum cu o nouă propunere discografică, ce curpinde lucrări ale compozitorilor români, special selectate din filonul ortodox, momente sonore de mare emoție. Din perspectivă artistică am dorit să creăm o punte a speranței și renașterii prin alăturarea cele două generații de coriști din România, madrigaliștii și copiii din Cantus Mundi și, astfel, să primim împreună Învierea Mântuitorului, așa cum se cuvine, cu smerenie și încredere.” – a declarat Emil Pantelimonmanagerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Pe lângă lucrări binecunoscute din bibliografia muzicală de inspirație pascală, „Săptămâna Patimilor” conține și o selecție de lucrări recent introduse în repertoriul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Selecția lucrărilor pentru albumul „Săptămâna Patimilor” – care conține exclusiv muzică scrisă de compozitori români – a avut la bază firul cronologic al evenimentelor petrecute în perioada premergătoare Învierii Mântuitorului. Pornim în această călătorie din duminica Floriilor cu lucrarea „Axion la Duminica Floriilor” de Ioan D. Chirescu și încheiem cu imnul „Hristos anesti! Hristos a înviat!” de Gavriil Musicescu. Sperăm ca prin sonoritatea și sensibilitatea Corului Madrigal, împreună cu vocile copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi, să atingem sufletele ascultătorilor și să reușim să ne oprim împreună o clipă, pentru a reflecta asupra simbolului mântuirii.”– a declarat Cezar-Mihail Verlan, dirijorul secund al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Unul dintre cele mai profunde și emoționante momente muzicale surprinse pe acest album este cel al Prohodului – care se intonează în mod tradițional în Vinerea Mare și care este recreat simbolic prin îmbinarea sonorității Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu cea a vocilor copiilor din corurile înscrise în Programul Național Cantus Mundi, ca o legătură sonoră și afectivă peste generații.

Albumul „Săptămâna Patimilor” face parte din seria discografică pregătită de Corul Madrigal pentru Sărbătorile de Paște din acest an. În luna martie, alături de Casa de discuri Roton Music, a fost lansat „Ave Maria”, albumul dedicat Paștelui celebrat de credincioșii catolici și protestanți.

Compact discul „Săptămâna Patimilor” este disponibil pentru comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secțiunea Magazin și poate fi achiziționat, în câteva zile, și din rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica și benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara, pe platformele digitale și în curând pe canalul YouTube.

Păreri?