Loreen câștigă Eurovision Song Contest 2023 cu piesa Tattoo, devenind al doilea artist din istoria concursului cu doua victorii

Loreen scrie istorie la Eurovision Song Contest ca prima interpretă feminină și doar a doua persoană care a câștigat competiția de două ori. Favorita concursului Eurovision, Loreen, a luat acasă trofeul de anul acesta cu piesa “Tattoo”.

Loreen a reușit să impresioneze publicul și juriul din întreaga Europă cu vocea sa și prestația scenică captivantă.

Într-o seară plină de emoții și de talente extraordinare, Loreen a dominat scena Eurovision 2023, demonstrând încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai talentate artiste contemporane. Piesa “Tattoo” a reușit să depăşească granițele muzicale, captivând inimile ascultătorilor cu versurile sale profunde și puternice, însoțite de o interpretare vocală sinceră și emoționantă.

Loreen, care a câștigat în 2012 Eurovision cu melodia “Euphoria”, a reușit să ofere o nouă capodoperă muzicală cu “Tattoo”. Această victorie confirmă talentul și carisma sa remarcabilă, iar Loreen devine acum al doilea artist din istoria concursului care a reușit să câștige de două ori acest concurs, dupa Johnny Logan (1980, 1987).

Loreen a captivat publicul și a transmis o emoție puternică în timpul interpretării sale. Piesa “Tattoo” a fost o alegere perfectă pentru a transmite un mesaj profund și universal, iar publicul a răspuns cu entuziasm și susținere necondiționată.

Păreri?

Finaliștii concursului de scenarii WRITE A SCREENPLAY FOR… anunțati cu ocazia proiecției caritabile din 27 aprilie

Vineri seară, în cadrul galei de deschidere a celei de-a 7-a ediții a American Independent Film Festival, au fost anunțați semifinaliștii concursului de scenarii WRITE A SCREENPLAY FOR… (WSF), ajuns la a 5-a ediție și organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul PRO TV. Finaliștii vor fi anunțați în cadrul proiecției caritabile a filmului R.M.N. din 27 aprilie.

 

După ce au scris pentru Sebastian Stan, Anamaria Marinca, Vlad Ivanov, Ioana Bugarin ori Generația Z, anul acesta concurenții au aplicat cu scenarii de comedie sau thriller pentru lungmetraj sau miniserie TV. Din cele peste 300 de proiecte trimise din 15 țări, mentorii ediției de anul acesta – Gabriela Iacob (Head of Scripted Development PRO TV) și Cristian Mungiu (regizor și scenarist) – au ales proiectele semifinaliste:

 

Pentru MINISERIE TV:

Eugene Buică, Vera Ion – ROMÂNUL

Miruna Popescu – SOLD INTO RUIN

Rolando Matsangos – UITARE

Irina Huțu – DINCOLO DE LINIA ALBASTRĂ

Adrian Ciubotaru, Adrian Spier, Adrian Stoica a.k.a. Celula de content – ȘAPTELEI

Carina Toma – IMPOSTORII SRL

Alex Țibu, Șerban Racovițeanu – TRAFIC

Paul Răzavn Macovei, Șerban Racovițeanu – BAD BOYZ

Raul Gheba – FAKEM NEWS

Pentru LUNGMETRAJ:

Iulia Rugină – DRIFT

Raul Gheba – HARAP ALB ȘI PRIETENII SĂI

Marco Trotta, Paolo Guardaschione – A SON, A MOTHER

Monique Fisher, Nicholas Denton – ONE WHO HIDES FROM DRAMA

Diana Duca a.k.a Nola Bel – YUSUF’S WOMEN

Liviu Săndulescu, Iulia Lumânare – EXPLOATATA

Răzvan Oprescu, Ioana Țurcan – DUCTIL

Gabriel Brănescu – LIKE FATHER AND SON

Thelyia Petraki – WAKE

Alexandra Badea – FUGA

Zsigmond Kungl – ANDOR, LIZA, AND THE BOY WHO DIDN’T WANT TO HAVE SEX

Artur Erhan, Cris Akeroyd – CIULEANDRA

Youcef Merabet – THE BIRDS THAT LEFT

Pedro Paolo Araujo – DOTS AND DASHES

Andra Hera – PIETA

 

Finaliștii concursului ce vor fi anunțați pe 27 aprilie vor beneficia de o perioadă de șase luni de lucru ghidat, cu scenariști și consultanți care îi vor sprijini până la dezvoltarea unui scenariu complet. Etapa de dezvoltare a proiectelor va include sesiuni de training cu Gabriela Iacob, individuale și de grup, pentru scrierea miniseriilor de TV și cu Marietta von Hausswolff von Baumgarten pentru filme de lung metraj.

 

Din scenariile complete, PRO TV și Asociația Cinemascop vor alege proiectele care vor fi considerate pentru intrarea în circuitul de producție.

 

 

Joi, 27 aprilie, de la ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco, AIFF închide prima etapă a fundraisingului pentru cauza socială pe care o susține la această ediție cu o proiecție caritabilă a filmului R.M.N. de Cristian Mungiu. Toate încasările din vânzarea biletelor vor fi direcționate către asociațiile Animals International, Asociația ARCA și Bruno Shelter care militează pentru interzicerea transportului de animale vii.

Biletele sunt deja disponibile pe Eventbook: https://bit.ly/3As2kax

„Profitând de faptul că AIFF și începutul exploatării R.M.N. în America de Nord (SUA și Canada) au loc cam în același timp, organizăm proiecții caritabile cu R.M.N. cu ambele ocazii. În SUA va avea loc o proiecție caritabilă pe 26 aprilie la IFC Center cu invitați din lumea filmului și a charity-ului, proiecție însoțită de un chat despre film pe care îl voi avea cu Ethan Hawke. Toate încasările vor fi donate către Asociația OvidiuRo pentru programe de educație si lectură pentru copii din medii defavorizate. În România, proiecția caritabilă cu R.M.N. va avea loc pe 27 aprilie la Cinema Elvire Popesco, iar încasările vor merge către ONG-urile pentru animale. Proiecția din România e una din ultimele șanse de a vedea R.M.N. pe ecrane înainte ca filmul să intre pe platforme care să permită vizionarea lui de acasă – însă pe ecrane mai mici.” declara Cristian Mungiu în interviul acordat cu ocazia festivalului publicației Dilema Veche.

American Independent Film Festival.7 își așteaptă spectatorii în București la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie iar în Cluj-Napoca la Cinema Victoria și Cinema Arta cu cele mai noi titluri din cinematografia americană independentă. Toate detaliile despre program și bilete pot fi găsite pe www.filmedefestival.ro!

 

AIFF continuă în luna mai cu proiecții în țară și se încheie cu proiecții în aer liber în București, între 23 și 25 iunie, la Roaba de Cultură, în Parcul Herestrău, într-un eveniment de lifestyle mai amplu.

Păreri?

WRITE A SCREENPLAY FOR A COMEDY OR A THRILLER! Se lansează cea de-a cincea ediție a concursului de scenarii și pitch-uri de film! Înscrierile sunt deschise până pe 2 aprilie 2023

American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a cincea ediții a concursului WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF)… | SCRIE UN SCENARIU PENTRU… organizat de către Asociația Cinemascop cu sprijinul PRO TV.

 

Aflat la cea de-a șaptea ediție, AIFF va avea loc anul acesta între 21 și 24 aprilie în București.

 

După ce la primele ediții WSF scenariștii au fost îndemnați să scrie pentru Sebastian Stan, Anamaria Marinca, Vlad Ivanov, Ioana Bugarin sau pentru publicul Generației Z, anul acesta organizatorii îi invită pe scenariști să scrie unul sau mai multe scenarii de comedie sau thriller ce urmează a fi dezvoltate în cadrul unor workshopuri interactive de training cu prestigioși mentori din industria de film și televiziune: Marietta von Hausswolff von Baumgarten – scenarist de film și televiziune, Gabriela Iacob – Head of Scripted Development PRO TV și Cristian Mungiu – regizor și scenarist, inițiatorul American Independent Film Festival și Les Films de Cannes à Bucarest.

 

De origine suedeză, Marietta von Hausswolff von Baumgarten este scenarist și consultant internațional de scenarii. Activitatea sa include proiecte precum: Sundance Labs, Torino Film Lab, Binger, Biennale College Venice, Feature Expanded, Hezaya (Doha), Toronto IFF, Cinelink Drama Sarajevo, Bridging the Dragon, Talent Campus, Midpoint, Fly Film Lab (Filipine, Coreea), Locarno Open Doors și Myanmar Script Fund. Este membră cu drept de vot a Academiei Europene de Film și membră a Swedish Screen Writers Guild. Filmul ei Call Girl a câștigat Premiul FIPRESCI la Toronto și a călătorit prin festivaluri din întreaga lume. A scris pentru Netflix și pentru alți streameri. Marietta a lucrat la dezvoltarea de scenarii în țări precum China, Mongolia, Nepal și Pakistan și a făcut parte din jurii internaționale din întreaga lume. Multe dintre filmele la care a fost consultantă au câștigat premii în festivaluri prestigioase de film. Este creatoarea programului Write Retreat.

 

Gabriela Iacob este Head of Scripted Content Development la PRO TV, face parte din comitetul de selecție al Cinema Pendent L‘Alternativa Barcelona și este tutor al noului format Mentoring Projects Alternativa Pro. De-a lungul carierei a fost Head of Development la MediaPro Pictures, Head of TV Development la Multi Media Est și a înființat un storytelling studio la Barcelona. A lucrat atât cu scenariști cunoscuți, cât și începători ca developer, script doctor și trainer, de la dezvoltare seriale TV la mentoring proiecte de ficțiune, documentar și/sau hybrid.

 

Cristian Mungiu este unul dintre cei mai cunoscuți cineaști români la nivel mondial, filmele sale fiind prezentate și apreciate în cele mai importante festivaluri de film din lume și distribuite ulterior în numeroase teritorii. Are în palmares nenumărate premii, atât ca regizor cât și ca scenarist, dintre cele mai notabile sunt: Palme d’Or la Cannes cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, în 2007, Premiul pentru cel mai bun scenariu în 2012 la Cannes, pentru După dealuri sau Premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes cu Bacalaureat, în 2016. Este inițiatorul Les Films de Cannes à Bucarest care ajunge anul acesta la cea de-a 14-a ediție, American Independent Film Festival .7 și a multor proiecte legate de cinema, printre care și concursul Write a Screenplay For…

 

WSF a crescut mult de la prima ediție de acum 5 ani, mai cu seamă de când s-a transformat într-un workshop de dezvoltare de scenarii internațional. Write a Screenplay For… oferă posibilitatea cea mai directă, atât pentru scenariști amatori cât și profesioniști, de a-și transforma ideile în scenarii, fiind singurul laborator care are ca finalitate intrarea în producție a proiectelor. Ținta programului este să acompanieze eficient scenariștii în a-și dezvolta ideile și să îi pună în contact direct cu cei care produc efectiv filme sau seriale. Anul acesta la Berlinală ne-am bucurat de premiera seriei Spy/Master, dezvoltată în cadrul WSF și sper să avem ocazia ca această tradiție să continue și în anii următori.spune Cristian Mungiu.

 

Anul acesta WSF este organizat în parteneriat cu PRO TV. „Am început cu ateliere de scenaristică TV pentru scenariști recomandați de case de producție, așa că propunerea de parteneriat cu un concurs cu tradiție ca WSF a venit ca un pas firesc, parte a unei strategii care își propune descoperirea și susținerea povestitorilor locali. E ușor să legi parteneriate atunci când ai scopuri comune: descoperirea de noi talente, a poveștilor locale, dar mai ales importanța acordată mentoringului scriitorilor. Cred că acest interes pentru mentoring, manifestat în multe alte feluri înainte, l-a determinat pe Cristian Mungiu să creeze un format aparte de concurs, cu development one-on-one inclus. De la prima noastră discuție a fost limpede că atât echipa WSF, cât și noi, vedem în acest proiect mai mult decât un concurs, poate mai curând un incubator de scenaristică, așa că am hotărât împreună să dezvoltăm partea de training, pe lângă cea de development one-on-one deja existentă. Suntem încântați de parteneriat și sperăm să dezvoltăm împreună și alte inițiative.“ declară Gabriela Iacob.

 

Write a Screenplay for… are în vedere două secțiuni: proiecte de mini-serie TV, cu povești structurate pe durata a 6 sau 8 episoade și filme de lungmetraj de ficțiune. Finaliștii concursului vor beneficia de o perioadă de lucru activ, individual și în grup, cu scenariști și consultanții pentru dezvoltarea proiectelor care îi vor ghida să dezvolte un scenariu complet. Faza de dezolvatare a proiectelor va include și sesiuni de training cu Gabriela Iacob, individuale și de grup, pentru scrierea scenariilor de film și TV.

 

Ulterior PRO TV și Asociația Cinemascop vor alege proiectele câștigătoare și proiectele ce vor fi considerate pentru intrarea în circuitul de producție TV (mini-seriile) sau, respectiv, de producție cinematografică (proiectele de lungmetraj de ficțiune).

 

Aplicațiile, sub forma unor scurte rezumate ale scenariilor, trebuie trimise la adresa info@cinemascop.eu până la data de 2 aprilie 2023, ora 23:00 (ora României). Concursul este deschis atât scenariștilor sau scriitorilor profesioniști cât și celor aflați la debut. Nu se percepe taxă de înscriere.

 

Participanții la concurs nu trebuie să aibă scenariile definitivate până la data aplicației, ci să trimită un logline al poveștii (cel mult 3 propoziții), o descriere a poveștii, un artistic statement, un sinopsis detaliat pentru mini-serie, outline pentru lungmetraj și/sau un pitchdeck) de cel mult 3 pagini, o scenă de conflict cu dialog din scenariu (de cel mult 4 pagini) și un CV profesional.

 

Asociația Cinemascop și PRO TV vor analiza toate propunerile primite și vor alege lista scurtă de proiecte (12-15) care vor trece în etapa a doua a concursului (între 5 și 10 proiecte) pentru fiecare secțiune. Lista numelor semifinaliștilor va fi publicată pe www.filmedefestival.ro.

 

Între 10-15 aprilie autorii proiectelor de pe lista scurtă vor participa la sesiuni de interviuri și pitching via Zoom despre proiecte, în urma cărora vor fi aleși cei 6 finaliști ce vor intra în etapa de dezvoltare cu cei trei consultanți de scenariu: Marietta von Hausswolff von Baumgarten, Gabriela Iacob și Cristian Mungiu. Numele finaliștilor vor fi făcute publice în cadrul galei de deschidere AIFF.7 și, ulterior, pe www.filmedefestival.ro.

 

Aplicațiile vor fi trimise în limba română. Dezvoltarea proiectelor finaliste va fi în limbile română și engleză. Traducerea va fi asigurată pentru cei care au nevoie.

 

Scrierea efectivă a scenariilor este prevăzut să aibă loc până la data de 1 octombrie 2023, iar pe parcursul acestei perioade finaliștii vor avea întâlniri de grup, dar și individuale, cu cei trei consultanți. Scenariile vor fi redactate în limba română.

 

 

La capătul acestui proces vor fi alese proiectele câștigătoare a căror dezvoltare va fi sprijinită în continuare, PRO TV va alege proiectul de mini-serie TV, iar Asociația Cinemascop pe cel de lungmetraj.

 

Peste 700 de proiecte au fost analizate în edițiile anterioare ale Write a Screenplay For…, printre proiectele câștigătoare aflându-se și scenariul mini-seriei HBO Europe, Spy/Master ce a fost prezentată anul acesta în cadrul Berlinale Series, de altfel primul proiect românesc arătat în această secțiune.

 

Inițiat în 2017, American Independent Film Festival este un festival de film, cultură și lifestyle care își propune să porneasca de la popularitatea cinematografului narativ american si a valorilor promovate de acesta pentru a îndeplini obiective culturale, educative, umanitare si formative în rândurile unui public român în educația căruia aceste valori au un loc semnificativ.

 

American Independent Film Festival introduce cele mai noi, creative și originale filme americane de cinema ale momentului publicului din România și organizează workshopuri, întâlniri, dezbateri, masterclassuri cu cineaști de renume mondial.

 

Printre oaspeții edițiilor trecute s-au numărat: Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Milena Canonero, Kent Jones, Roberto Minervini, Kitty Green, Sebastian Strasser, Dennis Lim, Maya Hawke, Sebastian Stan și Steven Spielberg.

 

Regulamentul concursului, adresa de contact și alte detalii pe: http://filmedefestival.ro/wsf/regulament-de-concurs.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Pitch, please! Au început înscrierile pentru concursul Animest dedicat scurtmetrajelor animate aflate în pre-producție

Vești bune pentru sertarul cu idei de filme scurte! Până pe 12 septembrie, proiectele de scurtmetraj de animație au șansa de a intra în pre-producție. Creatorii lor – regizori și producători de film de animație din România și Republica Moldova – sunt invitați să se înscrie până atunci la cea de-a 4-a ediție Pitch, please!. Devenit deja o tradiție a Festivalului Internațional de Film de Animație, concursul de proiecte le oferă creatorilor șansa de a-și prezenta ideile în fața unui juriu profesionist, dar și ocazia de a parcurge pașii importanți în pregătirea pentru participarea la un pitch.

Drumul unui scurtmetraj de animație din faza de idee și până la proiecția lui pe marele ecran reprezintă o adevărată provocare pentru creatorii din domeniu. În dezvoltarea unei producții de gen, atragerea partenerilor reprezintă una dintre cele mai mari importante etape. La cea de-a 17-a ediție, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest își continuă misiunea de a susține și încuraja producția autohtonă de film de animație, oferind creatorilor din domeniu instrumentele necesare dezvoltării proiectelor de gen.

Până pe 12 septembrie, creatorii de film de animație sunt invitați să se înscrie la sesiunea de pitching, trimițând organizatorilor un email cu subiectul „Pitch, please!” la pitch@animest.ro.

Vor fi considerate eligibile doar aplicațiile care vor include următoarele documente, atașate în limba engleză:
– sinopsisul proiectului
– propuneri de artwork și character design, opțional storyboard
– CV-ul aplicantului / aplicanților
– showreel-ul sau portofoliul regizorului

Înainte de marea întâlnire cu juriul, reprezentanții proiectelor selectate vor beneficia de patru zile de pregătire. Dan Panaitescu și Cristian Pascariu, cei doi traineri ai ediției, vor oferi mentorat și consultanță participanților, sprijinindu-i în vederea susținerii prezentării, din punct de vedere al scenariului și al dezvoltării creative și tehnice a proiectului.

Nu se percepe taxă de înscriere, iar toți participanții selectați vor avea acces gratuit la evenimentele incluse în programul celei de-a 17-a ediții Animest (7-16 octombrie 2022). O condiție importantă de participare este disponibilitatea regizorilor și a producătorilor în perioada 11-15 octombrie, perioada în care va avea loc pregătirea proiectelor și prezentarea lor în fața juriului.

Toate proiectele selectate în etapa finală vor primi feedback și recomandări din partea celor trei membri ai juriului, pe care creatorii filmelor îi vor întâlni la pitch, pe 15 octombrie. Proiectul câștigător va fi recompensat cu o acreditare dublă pentru regizor și producător la CEE Animation Forum 2023 – evenimentul internațional la care participă anual cele mai importante nume din industria filmului animat.

Mult succes!

WRITE A SCREENPLAY FOR Ioana Bugarin!

Se lansează cea de-a patra ediție a concursului de scenarii și pitch-uri de film!
Înscrierile sunt deschise până pe 31 martie 2022

American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a patra ediții a concursului WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF) | SCRIE UN SCENARIU PENTRU organizat de către Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe.

 

Aflat la cea de-a șasea ediție, AIFF va avea loc anul acesta între 15 și 21 aprilie în București.

 

După ce la primele ediții WSF scenariștii au fost îndemnați să scrie pentru Sebastian Stan, Anamaria Marinca, Vlad Ivanov sau pentru publicul Generației Z, anul acesta organizatorii îi provoacă pe scenariști să continue să scrie pentru publicul tânăr, interesat de povești vibrante, actuale, ale căror protagoniști sunt personaje tinere, din mediul urban, cu o viață dinamică. Scenariștii sunt invitați să propună povești pentru serial sau film a căror protagonistă să fie actrița Ioana Bugarin.

 

Poveștile cu și despre tineri, problemele cu care aceștia se confruntă într-o lume care pare din ce în ce mai departe de a-i înțelege deși se străduie mai mult ca oricând să-i accepte stau la baza unor serii de mare succes internațional precum Euphoria, Hacks, Clique, Normal People sau We Are Who We Are și a unor filme precum Lady Bird, Booksmart ori Men, Women or Children. În cinematografia română, una dintre actrițele care se apropie de atmosfera acestui curent este Ioana Bugarin, cu rolurile sale din filme precum: Mia își ratează răzbunarea, Otto Barbarul, Miracol sau cel din cea mai nouă producție HBO Max – Ruxx.

 

„Am fost inițial șocată când mi s-a propus să fiu «subiectul» ediției de anul acesta a concursului Write a Screenplay For… Este onorant și complet neașteptat. Mă bucură gândul că atât de mulți profesioniști din domeniu, dar și amatori sau iubitori de cinema, vor lucra cu personaje feminine tinere în roluri centrale. Mi se pare un demers util și inovator, pentru piața românească, și sunt nerăbdătoare să mă întâlnesc cu poveștile care vor fi scrise“ mărturisește Ioana.

 

Născută la Timișoara, Ioana Bugarin a studiat la Royal Academy of Dramatic Art în Londra și este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, iar din 2019 este actriță a teatrului Odeon din București. Ioana Bugarin poate fi văzută în această perioadă la cinema în Miracol, iar din data de 8 martie la TV, în RUXX, pe HBO Max.

 

Write a screenplay for… are în vedere două secțiuni: proiecte de mini-serie TV, cu povești structurate pe durata a 6 sau 8 episoade și filme de lungmetraj de ficțiune. Proiectele câștigătoare vor intra în circuitul de producție TV prin HBO Europe (mini-seriile) sau de producție cinematografică (proiectele de lung-metraj ficțiune) prin înscriere spre finanțare către Centrul Național al Cinematografiei din România (CNC).

 

Aplicațiile, sub forma unor scurte rezumate ale scenariilor, trebuie trimise la adresa  info@cinemascop.eu până la data de 31 martie 2022. Concursul este deschis atât scenariștilor sau scriitorilor profesioniști cât și celor aflați la debut. Nu se percepe taxă de înscriere.

 

Participanții la concurs nu trebuie să aibă scenariile definitivate până la data aplicației, ci să trimită un logline al poveștii (cel mult 3 propoziții), o descriere a poveștii (în format pitchdeck sau outline de film sau de sezon) de cel mult 3 pagini, o scenă de conflict cu dialog din scenariu (de cel mult 3 pagini) și un CV profesional.

 

Un juriu format din echipa HBO, scenaristul Alexandru Baciu și regizorul Cristian Mungiu va analiza toate propunerile primite și va alege lista scurtă de proiecte care vor trece în etapa a doua a concursului (între 5 și 10 proiecte) pentru fiecare secțiune.

 

Autorii proiectelor aflate pe această lista vor fi anunțați pe 15 aprilie, înaintea filmului de deschidere a celei de-a 6-a ediții a American Independent Film Festival.

 

Pe durata festivalului, autorii proiectelor de pe lista scurtă vor participa la discuții detaliate despre proiecte, în urma cărora vor fi aleși cei 5 finaliști ce vor intra în etapa de dezvoltare cu consultanții de scenariu: scenaristului Alex Baciu, regizorul Cristian Mungiu, actrița Ioana Bugarin, precum și producătoarea Ioanina Pavel, HBO Europe. Numele finaliștilor vor fi făcute publice în cadrul galei de închidere AIFF.6.

 

Scrierea efectivă a scenariilor este prevăzut să aibă loc până la data de 1 octombrie 2022, iar pe parcursul acestei perioade finaliștii vor avea întâlniri de grup, dar și individuale, cu consultanții de scenariu.

 

La capătul acestui proces, HBO Europe va alege proiectele câștigătoare, a căror dezvoltare dorește să o sprijine în continuare.

 

„Fiecare ediție WSF e o aventură pentru mine, pentru că îmi deschide ochii la toată paleta de povești care abia așteaptă să fie spuse. Cel mai mult mă bucur de mini-procesul de dezvoltare, ședințele pe Zoom unde se încheagă poveștile, fie într-un film, fie într-o miniserie. Ediția de anul trecut a fost o gură de aer proaspăt – povești cu tinerii Generației Z în care evadam, din pandemie, o dată pe săptămână. Din acest motiv, și pentru că am fost impresionată de Ioana Bugarin, breakout star în RUXX, am vrut să continuăm cu povești fresh ale milenialilor – perspectivele lor sunt familiare, pentru că am trecut cu toții prin adolescență și rebeliune, dar în același timp surprinzatoare – pentru că tinerii de azi reacționează la alte probleme, trăind alte vremuri. Iar cu Ioana drept muză, sunt sigură că scriitorii vor fi inspirați să spargă tiparele în poveștile lor.” exclamă Ioanina Pavel.

 

Peste 500 de proiecte au fost analizate în ediții anterioare ale WSF, iar anul acesta urmează să fie filmată prima mini-serie dezvoltată în cadrul programului.

 

Inițiat în 2017, American Independent Film Festival este un festival de film, cultură și lifestyle care își propune să porneasca de la popularitatea cinematografului narativ american si a valorilor promovate de acesta pentru a îndeplini obiective culturale, educative, umanitare si formative în rândurile unui public român în educația căruia aceste valori au un loc semnificativ.

 

American Independent Film Festival introduce cele mai noi, creative și originale filme americane de cinema ale momentului publicului din România și organizează workshopuri, întâlniri, dezbateri, masterclassuri cu cineaști de renume mondial.

 

Printre oaspeții edițiilor trecute s-au numărat: Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Milena Canonero, Kent Jones, Roberto Minervini, Kitty Green, Dennis Lim și Sebastian Stan.

 

În fiecare an toate încasările ce le revin organizatorilor din bilete festivalului sunt donate, anul acesta ele vor merge către o asociație implicată în susținerea refugiaților din Ucraina.

Păreri?

Concurs de fotografie Ziua Libertății de Mișcare 2021

Data de 24 septembrie este ziua în care CFR Călători sărbătorește “Ziua Libertății de Mișcare” (ZLM), prin organizarea unui concurs de fotografie.

Cei care doresc să participe la concursul ZLM trebuie să aibă cel puțin 16 ani și să trimită fotografii originale care să promoveze ideea libertății de mișcare cu trenurile CFR Călători, la adresa presa@cfrcalatori.ro, încărcate pe un link, prin intermediul oricărui portal de transmitere de fişiere (precum https://ro.filemail.com/https://wetransfer.com/  etc.).

Concursul se va derula de la data de 24 septembrie 2021, ora 00:00 până la data de 30 septembrie 2021, ora 24:00.

Premiul cel mare al concursului este un bilet de călătorie cu trenul în Europa – Interrail Global Pass. Acesta are valabilite o lună și poate fi utilizat și pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors. Data începerii călătoriei cu Interrail Global Pass poate fi stabilită cu o anticipație maximă de 90 de zile de la momentul ridicării biletului de la sediul CFR Călători din București (cel mai târziu 31 decembrie 2021).

Detalii despre condițiile de participare și despre celelalte premii sunt disponibile în Regulamanetul concursului ZLM 2021 postat pe site-ul www.cfrcalatori.ro.

Succes!

O nouă ediție Pitch, please! 📣 concursul Animest dedicat scurtmetrajelor animate aflate în pre-producție

Drumul unui scurtmetraj de animație din faza de idee, și până la proiecția lui pe marele ecran, reprezintă o adevărată provocare pentru creatorii din domeniu. În dezvoltarea unei producții de gen, atragerea partenerilor reprezintă una dintre cele mai mari importante etape. La cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest (8-17 octombrie, București), regizorii și producătorii de film de animație din România și Republica Moldova sunt invitați să își înscrie proiectele de scurtmetraj aflate în pre-producție la cea de-a treia ediție Pitch, please!, concursul Animest care le oferă șansa de a-și prezenta ideile în fața unui juriu profesionist, dar și ocazia de a parcurge pașii importanți în pregătirea pentru participarea la un pitch.

Dedicat uneia dintre cele mai importante misiuni ale sale, aceea de a susține și încuraja producția autohtonă de film de animație, Animest continuă să ofere creatorilor din domeniu instrumentele necesare dezvoltării proiectelor de gen. Până pe 20 septembrie, creatorii de film de animație sunt invitați să se înscrie la sesiunea de pitching, trimițând organizatorilor un email cu subiectul „Pitch, please!”, la pitch@animest.ro.  Vor fi considerate eligibile doar aplicațiile care vor include următoarele documente, atașate în limba engleză:

– synopsisul proiectului

– propuneri de artwork și character design, opțional storyboard

– CV-ul aplicantului/ aplicanților

– showreel-ul sau portofoliul regizorului

Înainte de marea întâlnire cu juriul, reprezentanții proiectelor selectate vor beneficia de patru zile de pregătire. Doi traineri din domeniu vor oferi mentorat și consultanță participanților, sprijinindu-i în vederea susținerii prezentării, din punct de vedere al scenariului și al dezvoltării creative și tehnice a proiectului. Nu se percepe taxă de înscriere, iar toți participanții selectați vor avea acces gratuit la evenimentele incluse în programul celei de-a 16-a ediții Animest. O condiție importantă de participare este disponibilitatea regizorilor și a producătorilor în perioada 11-15 octombrie, perioada în care va avea loc pregătirea proiectelor și prezentarea lor în fața juriului.

Toate proiectele selectate în etapa finală vor primi feedback și recomandări din partea celor trei membri ai juriului, pe care creatorii filmelor îi vor întâlni la pitch, pe 15 octombrie. Proiectul câștigător va fi recompensat cu o acreditare dublă pentru regizor și producător la CEE Animation Forum2022 – evenimentul internațional la care participă anual cele mai importante nume din industria filmului animat.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii! 

A început American Independent Film Festival! Kira Hagi a anunțat finaliștii Concursului de Scenarii Write a Screenplay for… Generation Z

Au fost anunțați cei șase finaliști ai Concursului de scenarii Write a screenplay for… care anul acesta a avut-o ca ambasador pe actrița Kira Hagi. Prezentă la deschiderea American Independent Film Festival, aceasta a anunțat proiectele selectate din cele peste 130 de creații înscrise în concursul organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe.

Dacă primele ediții le-au fost dedicate actorilor Sebastian Stan, Anamaria Marinca și Vlad Ivanov, anul acesta concurenților li s-a cerut să scrie un scenariu pentru Generația Z, lungmetraj sau miniserie TV.

Peste 130 de proiecte au fost înscrise în cadrul concursului, iar dintre ele, 80 de proiecte au fost scenarii pentru film de lungmetraj, 51 de mini-serie TV și 5 proiecte au fost înscrise pentru ambele categorii.

Un juriu format din echipa HBO, regizorul Cristian Mungiu și scenaristul Alexandru Baciu au analizat toate proiectele înscrise în cadrul concursului și au ales proiectele finaliste:

Pentru lungmetraj:

Timp de expunere limitat – Maria Orban

Planeta Jupiter la opoziție – Maria Țane

Miniserie TV:

Silvia’s Room – Rolando Matsangos

Individual Compus – Simona Sava

Eu cu tine contra restului – Doru Vătavului

Alive in Bucharest – Sergio și Oliver Zaciu

Pe durata verii, finaliștii vor beneficia de consilierea scenaristului Alex Baciu și a Ioaninei Pavel, TV producer, HBO Europe, și vor lucra la dezvoltarea proiectelor de mini-serie TV sau film. La capătul acestui proces, proiectele câștigătoare vor fi alese de același juriu, căruia I se va alătura și Kira Hagi în calitate de ambasador a ediției de anul acesta. Câștigătorii vor fi anunțați public în această toamnă. Scenariștii proiectelor câștigătoare vor primi sprijin financiar și consiliere din partea HBO Europe și Asociația Cinemascop  pentru dezvoltarea proiectelor până la faza de scenarii complete. Autorii câștigători vor primi un sprijin de câte 1000 de euro și asistență pe toată perioada de dezvoltare a proiectelor. O primă formă a scenariilor se preconizează a fi gata la începutul toamnei.

Până pe 27 iunie, American Independent Film Festival vă invită la Cinema Muzeul Țăranului, outdoor la Food și online pe eventbook.ro. Spectatorii se pot bucura de cele mai noi și așteptate producții americane independente și de secțiunile speciale «ICONIC DEBUTS», «FILMS ON FILMMAKERS» sau «FRIGHT AT MIDNIGHT – Focus Full Moon Pictures», discuții cu cele mai importante voci din industria americană de film și un moment muzical cu We Singing Colours, live la Food Hood pe 26 iunie de la ora 20:00.

Reamintim că American Independent Film Festival, prin Asociația Cinemascop, donează, ca în fiecare an, toate încasările care îi revin din biletele. Anul acesta fondurile vor merge către Asociația Casa Bună.

Păreri?

TIFF lanseaza Full Moon Script Contest, un concurs de scenarii de seriale și filme de gen

Creatorii de film de gen au o nouă platformă de lansare pentru proiectele lor, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). TIFF lansează, la cea de-a 20-a ediție,Full Moon Script Contest, un concurs dedicat scenariilor horror, fantasy, thriller și comediilor negre, fie că sunt proiecte de lungmetraj sau episoade pilot pentru seriale și miniserii. Înscrierile au loc până pe 20 iunie și se pot face completând acest formular: tiff.ro/content/inscrieri-full-moon-script-contest

Deși se află în topul preferințelor publicului larg, filmele de gen reprezintă încă un teritoriu puțin explorat în cinema-ul românesc. Prin intermediul Full Moon Script Contest, TIFF își propune să încurajeze scrierea de astfel de scenarii, oferindu-le autorilor vizibilitate și șansa de a întâlni potențiali parteneri – un pas înainte în concretizarea lor ca producții. Filmele de genau avut dintotdeauna un loc special în programul TIFF, în secțiuni ca No Limit, Shadows sau Midnight Delirium. Echipa TIFF este cea care organizează și Festivalul de Film Horror & Fantastic Lună Plină (Full Moon Horror & Fantasy Film Festival) de la Biertan, eveniment care și-a câștigat un public fidel în cei nouă ani de la lansare.

La Full Moon Script Contestse pot înscrie atât scenariștii experimentați, cât și cei aflați la debut, din România, cu vârste peste 18 ani. Scenariile, scrise obligatoriu în limba română, trebuie să se încadreze într-unul dintre cele patru genuri: horror, fantasy, thriller și comedie neagră. Un aplicant poate participa cu un singur proiect la fiecare dintre cele două categorii – lungmetraj și episod pilot de serial/miniserie. Regulamentul complet este disponibil aici: https://tiff.ro/regulament-full-moon-script-contest

Până pe 15 iulie, juriul Full Moon Script Contest, format din 3 specialiști din industria filmului, va selecta cele 8 proiecte care merg în etapa finală: 5 scenarii de lungmetraj și 3 de seriale/ mini-serii.Finaliștii vor fi invitați la TIFF 2021, unde își vor putea susține proiecteleîn fața producătorilor, regizorilor și reprezentanților platformelor de streaming, cu scopul de a găsi parteneri pentru producția scenariilor pe care le semnează. Două dintre scenariile finaliste, cel mai bun din fiecare categorie, vor fi recompensate cu câte un premiu în valoare de 1.500 de euro, în urma votului juriului. Numele scenariștilor premiați vor fi anunțatela Gala de închidere TIFF 2021.

Păreri?

SICKOTOY si Academia Titi Aur ofera o experienta de neuitat pe circuit

SICKOTOY și Academia Titi Aur îți oferă o experiență plină de adrenalină și mulți cai putere la volanul unui Mercedes A45 AMG, pe ritmurile piesei Green Light.
Toți cei pasionați de sporturile cu motor, care visează să intre în contact cu această lume fantastică și să aibă ocazia să conducă una dintre cele mai puternice mașini, într-un mediu controlat, pe circuit, se pot înscrie în concursul organizat pe contul de Instagram SICKOTOY.
 
Ce trebuie sa faci?
 
Regulamentul este simplu! Toți cei care au un cont valid se pot înscrie printr-un comentariu la postarea de Instagram de pe canalul SICKOTOY (https://www.instagram.com/p/CNckOIBpVKV/?utm_source=ig_web_copy_link). De asemenea, participanții trebuie să urmărească paginile @sickotoy și @academiatitiaur.
 
Concursul va avea loc în perioada 9 -13 aprilie, până la ora 23:59. Câștigătorul va fi desemnat pe 15 aprilie, prin platforma random.org, și va fi anunțat prin intermediul unui comentariu la postarea de pe pagina @sickotoy de Instagram, dar va fi contactat ulterior și prin mesaj privat trimis contului cu care s-a înscris.
Succes!