Noaptea Albă a Filmului Românesc revine în trei orașe din țară

Cea de-a 13 ediției a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 16 septembrie, în trei orașe din țară: București, Cluj-Napoca și Timișoara. Gândită ca un maraton de filme românești, Noaptea Albă va aduce în sălile de cinema cele mai așteptate producții ale anului, alături de actori, regizori și scenariști. Programul include peste 20 de proiecții simultane, în 11 cinematografe și spații alternative din cele trei orașe.

Spectatorii vor avea ocazia să urmărească în avanpremieră filme precum Capra Cu Trei Iezi, regizat de Victor Canache și bazat pe bine-cunoscuta poveste scrisă de Ion Creangă, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale (câștigător al Premiului Publicului la TIFF 2022). Regizorul Victor Canache și producătoarea Luana Georgiță vor fi prezenți la eveniment și vor răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecției. Filmul Om-Câine debutul regizorului Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii va fi prezentat în premieră, în prezența echipei. Programul include și proiecția în avanpremieră a filmului documentar Regele Mihai: Drumul spre casă, în regia lui Trevor Poots, film care face parte din “Turneul Național de Educație Istorică”, comedia Nunți, botezuri, înmormântări (r. Alexandru Lustig), cu Șerban Pavlu, Ilona Brezoianu și Anca Sigartău sau Glasul care strigă-n pustie în regia lui Ciprian Mega.

În București, filmele vor putea fi văzute la Cinema Elvire Popesco (interior și în aer liber), Cinema Muzeul Țăranului, Amfiteatru TNB – Open Air, Cinemateca Union, Hollywood Multiplex – București Mall, Grădina cu filme CREART, Muzeul Național al Literaturii Române – Sala Iosif Naghiu, Unteatru – Open Air, J’ai Bistrot.

La Cluj-Napoca și la Timișoara, cinefilii se vor bucura de filme românești la Cinema Victoria.

Biletele și programul complet se găsesc pe https://eventbook.ro/program/noaptea-alba-a-filmului-romanesc-bucuresti și la casieriile cinematografelor. Excepție face Hollywood Multiplex (*Bilete pe hmultiplex.ro, cinemagia.ro și la casierie).

La Cinema Victoria din Cluj, biletele se găsesc pe cinemavictoria.ro și la casierie.

La Cinema Victoria din Timișoara, biletele se găsesc pe eventbook.ro și la casierie, înainte de fiecare proiecție.

 

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Supernove la #TIFF2022: cele mai așteptate filme ale anului se văd la Cluj-Napoca 

Premiate la Berlinale și aplaudate la Cannes, recompensate cu distincții importante la San Sebastián și apreciate de juriul de la Veneția, primele titluri confirmate anul acesta în selecția oficială TIFF marchează revenirea pe marele ecran a unora dintre cei mai apreciați cineaști ai momentului. Între 17 și 26 iunie, spectatorii vor avea ocazia să le urmărească la Cluj-Napoca, în premieră în România, la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Începând de astăzi, cinefilii pot achiziționa în avans abonamentele #TIFF2022, disponibile în ediție limitată pe www.tiff.ro.

Direct de la Berlinală, unde a intrat în istorie ca prima peliculă în limba catalană recompensată cu Ursul de Aur, vine la TIFF 2022 Alcarràs (r. Carlei Simón) povestea emoționantă a unei familii de cultivatori de piersici, pe cale să piardă totul. Filmul va fi distribuit în România de Bad Unicorn. Great Freedom (r. Sebastian Meise) aduce în premieră la Cluj o poveste puternică din Germania postbelică, despre un tânăr care ajunge după gratii în mod repetat din cauza orientării sale sexuale, plasată în afara legii. Filmul a făcut furori în 2021 la Cannes, unde a fost distins cu Premiul Juriului Un Certain Regard.
Regizoarea Ildikó Enyedi, câștigătoarea Ursului de aur din 2017 cu Despre trup și suflet, se întoarce la TIFF cu The Story of My Wife, o poveste despre modul în care teama și gelozia pot distruge o relație, prezentată în premieră la Cannes. La aceeași ediție a prestigiosului festival s-a văzut în 2021 și Vortex, considerat de publicația Screen International ,,cel mai matur film al regizorului Gaspar Noé”, despre un cuplu de vârstnici care-și trăiește ultimele zile într-un apartament din Paris. Distins cu Premiul Zabaltegi-Tabakalera la San Sebastián, filmul este distribuit de Independența Film.

După tulburătorul Safari, regizorul austriac Ulrich Seidl, prezent în 2017 la TIFF, revine în secțiunea Fără Limită cu Rimini, o poveste intensă dintr-o stațiune din Italia, prezentată în premieră la Berlinală. Javier Bardem este protagonistul The Good Boss, cea mai recentă producție a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Léon de Aranoa, invitat la ediția din 2011 a festivalului. Cu nu mai puțin de 20 de nominalizări la Premiile Goya, pelicula a fost desemnată Cel mai bun film și a cucerit cinci alte premii importante.

The Good Boss, r.  Fernando Léon de Aranoa
Pentru rolul impresionant din L’événement, Anamaria Vartolomei a fost distinsă cu titlul de Cea mai promițătoare actriță la ediția din acest an a Premiilor César, în timp ce Audrey Diwan a fost nominalizată la Premiile BAFTA pentru Cea mai bună regie. În La Croisade, cel mai nou film al regizorului francez Louis Garrel, un copil vinde obiectele de valoare ale familiei pentru a susține în secret un proiect de mediu din Africa. Ambele filme se vor vedea în premieră în România la TIFF 2022, distribuite de Independența Film.

Documentarul Alis completează colecția de supernove incluse anul acesta în selecția oficială a festivalului, cu povestea a zece tinere instituționalizate din Columbia. O co-producție Chile-România, filmul realizat de Clare Weiskopf și Nicolas van Hamelryck a fost distins anul acesta la Berlinală cu Ursul de Cristal și Teddy Award. Tot de la Berlin vine și The Passengers of the Night, noul film al regizorului Mikhaël Hers, cu fermecătoarea Charlotte Gainsbourg, care va surprinde în acest an și în rolul de regizor. În Jane by Charlotte, cineasta o urmărește pe mama sa, actrița Jane Birkin, dintr-o perspectivă nouă, oferind spectatorilor o imagine inedită a relației mamă-fiică.

Jane by Charlotte, r. Charlotte Gainsbourg
În 2019, regizorul turc Selman Nacar prezenta la TIFF Between Two Dawns, în cadrul platformei de coproducție Transilvania Pitch Stop. Anul acesta, pelicula recent prezentată în premieră la San Sebastián se va vedea pe marele ecran, la cea de-a 21-a ediție a festivalului, distribuită în România de Transilvania Film. În premieră națională va rula și Il buco (r. Michelangelo Frammartino), pelicula premiată la Veneția, impresionantă din punct de vedere vizual, în care un grup de tineri speologi explorează grote nemaiatinse de oameni.

Cele mai premiate filme ale momentului vor putea fi urmărite la TIFF 2022 în baza abonamentelor TIFF Card, disponibile de astăzi online, în ediție limitată, pe platforma Eventbook.

Păreri?

Jack Savoretti – Doua concerte in Romania in 2022

Artistul britanic Jack Savoretti canta in Romania in luna octombrie la Fratelli Sutdios din Bucuresti pe 21 octombrie si la /FORM Space din Cluj-Napoca pe 22 octombrie. Fiecare bilet include o donatie de 1£ pentru War Child. Evenimentul va respecta normele in vigoare la data acestuia.

Jack Savoretti este un artist britanic a carui muzica ne poarta printr-un amalgam de folk, indie si alternativ. Are sase materiale de studio lansate pana in prezent, iar cele mai recente, “Singing to Strangers” lansat in 2019 si “Europiana” din 2021, au debutat pe prima pozitie in UK Album Chart. Pentru aceste cele mai de succes materiale de studio, Savorett a colaborat cu artisti precum Bob Dylan, Nile Rodgers si Samuel Dixon.
 
Jack a colaborat cu Kyle Minogue pentru albumul artistei din Australia, ‘Golden’, lansat 2018, Savoretti este un pasionat al fotbalului, fiind fanul echipei Genoa, echipa din primul esalon fotbalistic al Italiei.
 
Biletele se pun in vanzare pe 23 februarie la ora 11:00 pe iabilet.ro

Doua evenimente BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla.

Acestea fiind spuse, va invit cu drag, apoi va astept cu impresii! 

Jimmy Carr revine in România în 2022 cu Terribly Funny pe parcursul a două show-uri susținute la Cluj-Napoca și la București

La 7 ani distanță de la primul său show în România, pe 17 si 18 octombrie 2022, Jimmy Carr pune Cluj-Napoca si Bucureștiul pe harta celui mai recent turneu de stand up comedy, turneu lansat acum trei ani și suspendat pentru o periodă de pandemia Covid-19.

Luni 17 octombrie, amatorii din Ardeal ai umorului sofisticat si hiper-îndrăzneț au ocazia întâlnirii cu artistul la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, pentru ca marți 18 octombrie acesta să ajungă la Sala Palatului din București. Ambele spectacole vor începe la ora 20.00, accesul în sală făcându-se de la ora 19:00.

Biletele sunt deja in vanzare pe iabilet.ro aici.

Noul spectacol al comediantului britanic promite să testeze limitele publicului în materie de umor negru prin abordarea fără reverențe a celor mai teribile subiecte la ordinea zilei. Prin jocuri de cuvinte si piruete lingvistice, Jimmy Carr transformă lucruri nefericite, care, într-un mod sau altul, și-au lăsat amprenta asupra noastră sau asupra unor oameni dragi, în panseuri incorecte cu realitatea și care refuză să se ia în serios.

Recomandat de presa britanică drept “cel mai harnic om de comedie”, Jimmy Carr este de aproape 20 de ani o figură proeminentă a scenei stand up internaționale. Înainte de a face carieră drept comediant si om de televiziune, Jimmy s-a licențiat la Cambridge cu o diplomă în științe politice și a urmat cursuri de psihoterapie. După un show sold-out în cadrul ediției din 2003 a Edinburgh Fringe, urmat de recenzii elogioase, numele artistului a devenit tot mai mult sinonim cu comedia de cinci stele.

One-liner-ele acide, umorul negru si ireverenta fata de tabu-uri l-au impus pe artist nu doar in Europa, dar si in Statele Unite, el fiind de multă vreme invitat frecvent al unor emisiuni precum Late Night With Conan O’Briensau The Tonight Show with Jay Leno, precum si protagonistul a doua Comedy Central SpecialsIn Marea Britanie, numele sau se leaga de formate de succes, fiind gazda panel show-ului 8 Out of 10 Catspret de 20 de sezoane, apoi al spin-off-ului 8 Out of 10 Cats Does Countdown, iar timp de 10 ani a prezentat emisiunea-concurs Big Fat Quiz of the Year de pe Channel 4. A fost de asemenea, gazda a trei sezoane din Roast Battle, emisiune difuzată de Comedy Central UK.

Spectacolele se vor desfășura exclusiv în limba engleză, nefiind recomandate minorilor.

Păreri?

Anneke van Giersbergen va sustine doua concerte in Romania in 2022

Anneke van Giersbergen va canta pe 7 noiembrie 2022 la /FORM Space din Cluj Napoca si pe 8 noiembrie la Quantic Club din Bucuresti. Primele 100 de bilete au pret earlybird si se pun in vanzare pe iabilet.ro

Evenimentele vor respecta toate normele in vigoare la data desfasurarii acestora. Se pun in vanzare doar 500 de bilete pentru fiecare concert.

Anneke van Giersbergen este una dintre vocile reprezentative ale anilor ’90 si 2000, perioada in care a urcat pe scene din intreaga lumea alaturi de formatia The Gathering.

In plus, Anneke a colaborat cu multi artisti sau formatii din intrega lume, de la Devin Townsend la Amorphs sau de la Within Temptation si Anathema la Napalm Death si Moonspell.
Pe langa multiplele colaborari, Anneke are si o cariera solo de succes. Pana acum artista a lansat trei albume de studio, cel mai recent fiind ‘The Darkest Skies Are the Brightest’, oferit publicului la inceputul lui 2021 si compus in intregime de aceasta. Discul a ajuns in topurile din Tarile de Jos, Germania si Elvetia.

Biletele se pun in vanzare la urmatoarele preturi:

– primele 100 de bilete: 79 lei
– urmatoarele 100 de bilete: 89 lei
– in presale: 99 lei
– la intrarea 120 de lei

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de procesare de 10 lei.

Puteti adauga la comanda si optiunea FLEX. FLEX e o asigurare suplimentară pentru fanii care vor să cumpere bilete din timp dar care vor și siguranța că în cazul în care nu mai pot participa, din varii motive, la evenimente, își primesc rapid înapoi banii plătiți pe bilet/e. Mulți ne-au spus că ar cumpără bilete din timp la evenimente, dar nu știu ce vor face peste 4-6-8 luni, dacă vor fi plecați în vacanță în perioada respectivă, dacă vor putea să-și ia concediu să vină la un eveniment, sau dacă nu vor putea să participe la concerte din motive medicale.  Dacă achiziționezi serviciul FLEX (adică 3% extra plătiți pe bilet), poți renunța la bilet/e cu maxim 72 de ore înainte de ziua în care are loc evenimentul. şi primești înapoi toată sumă plătită pentru biletul la care renunți, în 5 zile lucrătoare, mai puțin contravaloarea serviciului FLEX și a comisioanelor suplimentare achitate, precum prețul serviciilor de intermediere / de procesare ori administrare a comenzii / de emitere bilet etc.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Lord Of The Lost in concert la Cluj-Napoca

Pe 25 mai 2022, germanii de la Lord Of The Lost canta la /FORM Space din Cluj-Napoca. Nu uitati ca pe 26 mai ii puteti vedea si la Bucuresti in deschidere la Iron Maiden. Primele 100 de bilete la concertul de la Cluj-Napoca vor costa doar 69 de lei si s-au pus in vanzare pe www.iabilet.ro

Evenimentul va respecta toate normele in vigoare la data desfasurarii acestuia. Se pun in vanzare doar 500 de bilete.

Lord of the Lost vin din Germania si activeaza din 2007 fara intrerupere. Au 7 albume la activ, cel mai recent, ‘Judas’, fiind lansat anul acesta in vara. Vorbim de un dublu album care demonstreaza maturizarea artistica a formatiei din Hamburg.

Din punct de vedere muzical, in piesele Lord of the Lost descoperim un sincretism al genurilor, artistii avand o baza principala de hard, heavy si glam la care se adauga influente de industrial, gothic si ambiental.

Formatia a urcat pe scenele unor mari festivaluri din Europa precum Summer Breeze sau Castle Party, avand si turnee in mai multe tari de pe Batranul Continent. In plus, Lord of the Lost se vor alatura turneului Iron Maiden din Europa.

Biletele se pun in vanzare pe iabilet.ro la urmatoarele preturi:
– 69 de lei primele 100 de bilete
– 79 de lei urmatoarele 200 de bielte
– 89 de lei in presale
– 100 de lei la intrare

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de procesare de 10 lei.
Puteti adauga la comanda si optiunea FLEX. FLEX e o asigurare suplimentară pentru fanii care vor să cumpere bilete din timp dar care vor și siguranța că în cazul în care nu mai pot participa, din varii motive, la evenimente, își primesc rapid înapoi banii plătiți pe bilet/e. Mulți ne-au spus că ar cumpără bilete din timp la evenimente, dar nu știu ce vor face peste 4-6-8 luni, dacă vor fi plecați în vacanță în perioada respectivă, dacă vor putea să-și ia concediu să vină la un eveniment, sau dacă nu vor putea să participe la concerte din motive medicale.  Dacă achiziționezi serviciul FLEX (adică 3% extra plătiți pe bilet), poți renunța la bilet/e cu maxim 72 de ore înainte de ziua în care are loc evenimentul. şi primești înapoi toată sumă plătită pentru biletul la care renunți, în 5 zile lucrătoare, mai puțin contravaloarea serviciului FLEX și a comisioanelor suplimentare achitate, precum prețul serviciilor de intermediere / de procesare ori administrare a comenzii / de emitere bilet etc.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Hooverphonic vor sustine trei concerte in Romania in 2022

Hooverphonic vor sustine trei concerte in Romania in 2022, pe 21 mai la Khrunen Musik Halle din Brasov, pe 22 mai la Cluj-Napoca la /FORM Space si pe 24 mai la Arenele Romane din Bucuresti, in aer liber. Evenimentele vor respecta toate normele in vigoare la momentul desfasurarii acestuia. Biletele sunt deja in vanzare pe www.iabilet.ro

Hooverphonic vin din Belgia si in cei peste 20 de ani de activitate au lansat 10 albume dar si hituri precum “Mad About You”, “Eden” sau “2 Wicky”, combinand trip hop-ul cu rockul alternativ si cu muzica electronica. Cel mai recent material discografic este ‘Looking For Stars’ care a fost lansat in 2018.

Piesele trupei au fost incluse pe soundtrack-urile multor filme precum CSI, La Femme Nikita, I Know What You Did Last Summer, Permanent Midnight, The Interview, Stealing Beauty sau Third Watch.

Concertele vor fi marcate mai ales de reintoarcerea solistei Geike Arnaert, artista care a urcat pe scena alaturi de Hooverphonic din 1997 pana in 2008. Aceasta a revenit in trupa in Noiembrie anul trecut iar momentul a fost celebrat cu o relansare a cunoscutei piese ‘Mad About You’ care implinise 20 de ani. Reintoarcerea lui Geike a venit natural, avand in vedere ca multi fani ai trupei i-au simtit lips.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de procesare de 10 lei.

O serie de evenimente BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Doua concerte KOVACS in Romania in 2022

Artista olandeza Sharon Kovacs, cunsocuta publicului larg prin numele sau de scena, KOVACS, va canta  sambata 21 mai 2022 la /FORM Space din Cluj Napoca si duminica 22 mai la Quantic Open Air din Bucuresti. Primele 100 de bilete au pret earlybird si se pun in vanzare pe iabilet.ro 

Evenimentele vor respecta toate normele in vigoare la data desfasurarii acestuia. Se pun in vanzare doar 500 de bilete pentru fiecare show. 

Kovacs este o artista din Tarile de Jos, cunoscuta nu doar pentru talentul ei muzical ci si pentru inclinatiile sale din domeniul artelor si a modei.

Formata la colegiul muzical din Eindhoven, Kovach a atras atentia inca de la lansarea primului sau EP, ‘My Love’ iar albumul sau de debut din 2015, ‘Shades of Black’ a ajuns in topurile din peste 35 de tari. Zecile de milioane de vizualizari pe YouTube i-au adus prezente la festivaluri importante precum si deschiderea unor concerte pentru artisti de top ca Robbie Williams.

In muzica sa regasim inflente de la Amy Winehouse pana la Beth Gibbons de la Portishead iar povestile transpuse in compozitiile sale penduleaza intre intuneric si lumina, intre extremitati complementare.
Biletele se pun in vanzare la urmatoarele preturi:
 
– primele 100 de bilete: 109 lei
– urmatoarele 100 de bilete: 129 lei
– in presale: 139 lei
– la intrarea 150 de lei
 
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
 
La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de procesare de 10 lei.
 
Un eveniment BestMusic Live Concerts.

Acestea fiind spuse, va invit cu drag, apoi va astept cu impresii! 

Golan lansează versiunea live a piesei Bridget (Live Performance @ Cluj Napoca Art Museum)

Golan lansează versiunea live a piesei „Bridget”. Track-ul este inclus pe cel de-al doilea album, intitulat „I”, și lansat în luna august 2021, în cadrul festivalului de muzică Summer Well.

„Bridget” vine în urma single-urilor de succes „Rocket Love” (feat. Island Chain), „September Fall”, „Anima”, și „75″ (feat. Valeria Stoica), care fac parte din același album, menționat anterior. 

După o vară încărcată de evenimente reușite, atât la cele mai mari festivaluri din Romania (Summer Well, Electric Castle), cât și la festivalul BUSH din Budapesta și la concerte în Grecia, Golan a decis să lanseze versiunea live a single-ului „Bridget”, înregistrată la Muzeul de Artă din Cluj Napoca. Videoclipul piesei constă din unica dublă filmată în timp ce trupa a interpretat piesa live în cadrul muzeului.

Recunoscută pentru interpretările live de excepție, Golan este cea mai de succes trupă electro din România. Pe lângă lansarea unor piese electro antemice, Golan a susținut peste 100 de live-performance-uri anual și, de-a lungul timpului, a participat alături de Parov Stelar în cadrul turneului lor european, în plus față de participarea la festivaluri precum Sziget Festival, Frequency Festival, Europa Vox, Releaste Atena, Electric Castle, Untold, Eurosonic, BUSH și multe altele. De asemenea, Golan a susținut concerte denumite Golan Symphonic, la Arenele Romane.

Păreri?

Moonspell – Doua concerte in Romania in 2022

Moonspell canta la Cluj-Napoca, marti, 10 mai 2022 la /FORM Space si la Bucuresti pe 12 mai la Arenele Romane, in aer liber. Primele 200 de bilete au pret earlybird si se gasesc deja in vanzare pe iabilet.ro

Evenimentele vor respecta normele in vigoare la momentul desfasurarii acestora.

Moonspell este formatia etalon a scenei metal portugheze, fiind si una dintre cele mai importante prezente ale gothic metalului international.

Cu o activitate de trei decenii, Moonspell a lansat 12 albume de studio, cel mai recent fiind oferit fanilor la inceputul lui 2021. Este vorba de Hermitage, material care a primit laude atat din partea fanilor cat si a specialistilor.

De-a lungul timpului, Moonspell a urcat pe scena celor mai importante festivaluri din Europa si a sustinut turnee in intreaga lume alaturi de nume precum Dimmu Borgir, Danzig, Cradle of Filth, Septicflesh si multi altii.

Moonspell este recunoscuta pentru forta emanata in cadrul showurilor live, forta la care vom fi si noi martori in curand. Fernando Ribeiro, carismaticul solist a declarat urmatoarele cu privire la turneul care va ajunge si in Romania: “Suntem bucurosi sa anuntam primele concerte din cadrul ‘The Greater Tour’ pe care dorim sa il extindem la nivel mondial pentru a sarbatori al treilea deceniu de existenta Moonspell. Suntem nerabdatori sa ne reintoarcem in locurile in care am mai fost sau sa ajungem pe noi teritorii. In 2022 vom fi in turneu si ne vom vedea si la festivaluri iar pentru a sarbatori cele trei decenii Moonspell vom lansa editii comemorative pentru materialele vechi precum Anno Satanae sau Wolfheart.”

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de emitere de 10 lei.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment BestMusic powered by ROCK FM.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!