Informare de presă – CFR Călători

Referitor la afirmațiile vehiculate în spațiul media cu privire la anularea unor trenuri din lipsă de personal feroviar de specialitate sau material rulant, pentru o corectă informare, CFR Călători aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Despre personal

CFR Călători nu se confruntă cu deficit de personal așa cum s-a vehiculat în mod total greșit în spațiul media. Cu atât mai puțin nu există nici deficit de mecanici de locomotivă. Nu există nici surplus de personal, acesta fiind în concordanță cu activitățile desfășurate.

În ultimii 2 ani a fost efectuat, în paralel, și schimbul de generații al angajaților din activitatea de exploatare, acesta fiind un proces început și care continuă. Din acest punct de vedere, realizarea pe viitor a serviciului de transport feroviar de călători nu va fi afectată.

Despre modificările intervenite în circulația unor trenuri

Retragerile temporare ale unor trenuri din circulație de pe rute secundare nu afectează deplasările cu trenul ale publicului călător, acesta având în continuare la dispoziție celelalte trenuri care circulă pe respectivele rute pe care se operează modificări.

Caz concret: SRTFC Brașov. Pasagerii care au ca destinație stațiunile și punctele cu importanță turistică de pe raza Sucursalei Brașov (și din județul Prahova) ca de exemplu, zona cunoscută sub numele de Valea Prahovei, au la dispoziție trenuri pentru toate zilele săptămânii, inclusiv în weekend.

CFR Călători analizează permanent modul în care evoluează piața de transport feroviar de călători și cerințele de trafic și operează adaptări ale circulației și compunerii trenurilor în corelație cu acestea. Astfel, unele trenuri au solicitări mai mari în timpul săptămânii și solicitări extrem de reduse în weekenduri sau vacanțe școlare. În această categorie se află și trenurile destinate navetei care au solicitare doar în timpul săptămânii față de weekenduri, când nivelul cererii este extrem de redus.

Acesta e și motivul pentru care CFR Călători a operat și operează temporar anumite modificări, cu mențiunea că în continuare se urmărește cererea de piață care poate conduce inclusiv, dacă situația o impune, și la alte modificări ce pot include chiar introducerea anumitor trenuri.

Aceste modificări în concordanță cu cerințele de trafic au loc la nivelul tuturor sucursalelor CFR Călători și NU au legătură cu personalul sau cu parcul de material rulant.

Păreri?

 

CFR Călători îl premiază pe Stan Sorin Ioan – mecanic de locomotivă în cadrul Depoului Brașov. El este cel care a evitat impactul tragic dintre un tren și un convoi de autospeciale SMURD la data de 9 aprilie 2024

Regulile de circulație feroviare și rutiere sunt stricte și trebuie respectate ca atare pentru siguranța și securitatea atât a pasagerilor și a personalului feroviar, cât și a celorlalți participanți la trafic. Cu toate acestea, sunt și situații care pot face diferența dintre viață și moarte. Ele se pot termina cu bine când personalul feroviar, pe lângă respectarea și buna îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, dă dovadă în momente cheie de profesionalism și prezență de spirit.

Este cazul mecanicului de locomotivă Stan Sorin Ioan, angajat al CFR Călători în cadrul Depoului Brașov SELC Teiuș din anul 2017. Acesta este autorizat să conducă peste 5 tipuri de locomotive.

Marți, 09 aprilie 2024, mecanicul de locomotivă Stan Sorin Ioan, care conducea trenul IR 1734 al CFR Călători de pe ruta Cluj Napoca – Bucureşti Nord, a evitat un impact tragic dintre un tren și un convoi de autospeciale SMURD.

Când trenul se afla pe segmentul Câmpia Turzii – halta Călăraşi Turda, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, mecanicul a observat un convoi de autospeciale SMURD ce intenţiona să traverseze pasajul. În consecință a dat semnale repetate de alertă cu fluierul locomotivei.

O autospecială din convoi a ignorat însă total semnalele de alertă date de tren. Chiar şi în aceste condiţii, mecanicul sesizând că aceasta se apropie de trecerea la nivel a luat măsuri de frânare rapidă a trenului. Astfel a reușit să evite producerea unei coliziuni tragice.

Autospeciala SMURD din convoi care a ignorat total semnalele de alertă date de tren, tot a forțat milimetric trecerea pasajului punând în pericol de moarte atât pe pompierii din mașină, cât și pe călătorii din tren.

Doar datorită profesionalismului mecanicului de locomotivă al CFR Călători, Stan Sorin Ioan, s-a evitat o tragedie iminentă.

Trenul IR 1734 şi-a continuat ulterior parcursul în condiții normale de siguranță a circulației.

Conducerea CFR Călători îl felicită și îl premiează pe mecanicul de locomotivă Stan Sorin Ioan pentru profesionalismul și viteza de reacție de care a dat dovadă.

Păreri?

Din 1 aprilie 2024, CFR Călători asigură și serviciul de transport auto de călători pe secția Cluj Napoca – Oradea

Începând cu data de 1 aprilie 2024, va deveni operațional la CFR Călători serviciul de înlocuire a transportului feroviar cu autobuze pentru asigurarea călătoriei pasagerilor pe distanța Cluj Napoca – Oradea,în condițiile începerii lucrărilor la electrificarea / modernizarea liniei feroviareLOT 2 Aghireș – Poieni de către managerul infrastructurii – CNCF CFR SA.

Odată finalizate procedurile de achiziție publică a serviciilor de transport auto de călători efectuate în condițiile respectării prevederilor cadrului legislativ – O.U.G. 131/29.12.2023 privind înlocuirea serviciilor de transport feroviar cu servicii de transport auto de călători și Legea nr. 99/ 2016 privind achizițiile sectoriale, CFR Călători va asigura din 1 aprilie 2024 serviciile de transport auto de călători atât pe întreaga distanță Cluj Napoca – Oradea, cât și pe sectoare din interiorul secției ce vor alterna și cu serviciile de transport feroviar de călători de pe relațiile Cluj Napoca – Aghireș și Oradea – Aleșd. De asemenea, operarea acestor servicii va fi condiționată și de realizările/comunicările ulterioare ale CNCF CFR SA.

Prezentăm mai jos programul de circulație al autobuzelor, cu mențiunea că orele de plecare/sosire în stațiile din parcursul acestora precum și tarifele aplicate pot fi vizualizate pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Detalii/Preț”, din modulul de mers de tren, la căutarea trenurilor de pe ruta dorită:

·         autobuz IRA 01537 ORADEA (plecare 21.55) – CLUJ NAPOCA (sosire 01.45)

·         autobuz IRA 01539 CLUJ NAPOCA (plecare 04.45) – ORADEA (sosire 08.34)

·         autobuz IRA 01841 CLUJ NAPOCA (plecare 04.45) – ORADEA (sosire 08.34)

·         autobuz IRA 01842 ORADEA (plecare 21.55) – CLUJ NAPOCA (sosire 01.45)

·         autobuz REA 3008 ORADEA (plecare 17.30) – CLUJ NAPOCA (sosire 21.23)

·         autobuz REA 3009 CLUJ NAPOCA (plecare 13.30) – ORADEA (sosire 17.22)

·         autobuz REA 3011 CLUJ NAPOCA (plecare 17.55) – ORADEA (sosire 21.48)

·         autobuz RA 03621 CLUJ NAPOCA (plecare 04.50) – HUEDIN (sosire 06.06)

·         autobuz RA 03622 HUEDIN (plecare 06.08) – AGHIREȘ (sosire 06.41)

·         autobuz RA 03623 AGHIREȘ (plecare 08.25) – ALEȘD (sosire 10.52)

·         autobuz RA 03626 ALEȘD (plecare 08.20) – AGHIREȘ (sosire 10.31)

·         autobuz RA 03627 AGHIREȘ (plecare 15.35) – HUEDIN (sosire 16.08)

·         autobuz RA 03628 HUEDIN (plecare 17.05) – AGHIREȘ (sosire 17.38)

·         autobuz RA 03629 AGHIREȘ (plecare 17.40) – HUEDIN (sosire 18.13)

·         autobuz RA 03631 HUEDIN (plecare 18.15) – ORADEA (sosire 21.07)

·         autobuz RA 03640 ORADEA (plecare 02.30) – BRATCA (sosire 04.10)

·         autobuz RA 03641 BRATCA (plecare 04.25) – ALEȘD (sosire 05.18)

·         autobuz RA 03642 ORADEA (plecare 03.12) – BRATCA (sosire 04.50)

·         autobuz RA 03643 BRATCA (plecare 04.55) – ALEȘD (sosire 05.48)

·         autobuz RA 03644 ALEȘD (plecare 05.52) – BRATCA (sosire 06.44)

·         autobuz RA 03645 HUEDIN (plecare 14.35) – BRATCA (sosire 15.35)

·         autobuz RA 03646 BRATCA (plecare 06.47) – HUEDIN (sosire 07.48)

·         autobuz RA 03647 BRATCA (plecare 15.38) – ALEȘD (sosire 16.31)

·         autobuz RA 03648 ALEȘD (plecare 15.25) – BRATCA (sosire 16.18)

·         autobuz RA 03649 BRATCA (plecare 16.27) – ALEȘD (sosire 17.20)

·         autobuz RA 03650 ALEȘD (plecare 16.35) – CLUJ NAPOCA (sosire 19.50)

·         autobuz RA 03651 ALEȘD (plecare 17.24) – ORADEA (sosire 18.20)

·         autobuz RA 03652 ORADEA (plecare 19.30) – BRATCA (sosire 21.20)

·         autobuz RA 03654 BRATCA (plecare 21.21) – CLUJ NAPOCA (sosire 23.20)

Având în vedere faptul că circulația trenurilor este închisă permanent pe sectorul Aleșd – Bratca – Huedin – Poieni – Aghireș de pe secția Cluj Napoca – Oradea de către CFR SA, nu pot fi operate trenuri directe în relația Cluj Napoca – Oradea. În acest context, CFR Călători operează în continuare pe sectoarele de pe această secție pe care se desfășoară circulație feroviară, precum Cluj Napoca – Aghireș și retur și Oradea – Aleșd și retur, astfel:

·         5 trenuri în relația Cluj Napoca – Aghireș

·         6 trenuri în relația Aghireș – Cluj Napoca

·         5 trenuri în relația Oradea – Aleșd

·         5 trenuri în relația Aleșd – Oradea

Menționăm că din data de 1 aprilie 2024, în programul de circulație a trenurilor pe ruta Oradea – Aleșd și retur sunt operate modificări ale orarelor, astfel:

·         tren Regio 3640 ORADEA (plecare 04.45) – ALEȘD (sosire 05.17)

·         tren Regio 3641 ALEȘD (plecare 05.30) – ORADEA (sosire 06.19)

·         tren Regio 3642 ORADEA (plecare 07.34) – ALEȘD (sosire 08.19)

·         tren Regio 3643 ALEȘD (plecare 06.15) – ORADEA (sosire 07.04)

·         tren Regio 3644 ORADEA (plecare 10.00) – ALEȘD (sosire 10.45)

·         tren Regio 3645 ALEȘD (plecare 08.35) – ORADEA (sosire 09.24)

·         tren Regio 3646 ORADEA (plecare 14.30) – ALEȘD (sosire 15.20)

·         tren Regio 3647 ALEȘD (plecare 11.00) – ORADEA (sosire 11.49)

·         tren Regio 3648 ORADEA (plecare 15.35) – ALEȘD (sosire 16.25)

·         tren Regio 3649 ALEȘD (plecare 17.45) – ORADEA (sosire 18.34)

Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.

Păreri?

20% reducere la călătoria cu trenul pe rute interne pentru cei care cumpără de la standul CFR Călători aflat la Târgul de Turism al României

În perioada 15-18 februarie 2024, CFR Călători participă la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României care se desfăşoară în Complexul Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti.

 

Pentru multe destinații de vacanță trenul este cea mai avantajoasă și cea mai ecologică modalitate de călătorie. Vă așteptăm la standul CFR Călători unde puteți afla detalii despre:

· Modalitățile de cumpărare a biletelor în trafic intern și internațional.

· Ofertele CFR Călători către principalele destinații turistice şi nu numai, din țară și din Europa.

· Parteneriate cu operatorii și agenţiile de turism care intenționează să devină distribuitori autorizați de „Bilete CFR Online”. La stand vor afla cum pot încheia parteneriate de vânzare a biletelor de tren.

· Trenul Charter – destinat firmelor și agențiilor de turism care pregătesc evenimente speciale (un pachet turistic „altfel”, petreceri private, revelioane, conferinţă de presă, lansare de produs, filmări, team building-uri etc). Trenul Charter este un produs inedit al CFR Călători, prin care un tren poate fi „închiriat” pentru a fi la dispoziţia exclusivă a unui client persoană fizică sau juridică și poate fi personalizat conform solicitărilor acestuia.

 

În cele patru zile de târg, vizitatorii care aleg să cumpere biletele de tren de la standul CFR Călători pentru călătoria în trafic intern la vagon clasa 1 și clasa a 2-a, se vor bucura de o reducere* de 20% din valoarea tarifului de transport și a tichetului de rezervare la vagon clasă. Odată cu acest discount, cumpărătorii vor primi și mici surprize. Acestea se vor oferi în limita stocului disponibil pentru achiziţionarea biletelor de tren ce au valori de cel puțin 50 lei. Astfel, pentru biletele a căror valoare este de la 50 până la 100 lei – surpriza este un rucsac pliabil, pentru biletele a căror valoare este de la 100 până la 200 lei – surpriza constă într-o baterie externă pentru încărcarea telefonului, iar dacă valoarea biletelor cumpărate depășește 200 lei, surpriza oferită cuprinde un termos destinat alimentelor și un stick de memorie 16 GB.

 

* Reducerea se aplică la preț întreg clasa 1 și clasa a 2-a și nu se cumulează cu alte oferte.”Biletele CFR online” cumpărate la standul CFR Călători nu vor da dreptul la modificarea contractului de transport: anticipare, amânare, întrerupere sau restituire.

 

Standul CFR Călători se află în Pavilionul B2 la numărul 3B și poate fi vizitat de joi până sâmbătă între orele 10:00 – 18:00, iar duminică în intervalul orar 10:00 – 16:00.

 

Vă așteptăm cu drag!

Călătorii plăcute vă dorim!

Dezvoltarea serviciului InterCity la CFR Călători

Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri a CFR Călători este adaptată cererii pieței, atât prin optimizarea tipului de serviciu oferit călătorilor, cât şi a programului şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

După o pauză de 8 ani, în planul de mers de tren 2022/2023,a fost reintrodus serviciul Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice ale infrastructurii feroviare au permis circulația acestei categorii de tren.  Astfel au fost proiectate pentru circulație în anul 2023 un număr de 12 trenuri pe rutele: București Nord – Cluj Napoca și retur; București Nord – Constanța și retur;  Braşov – Constanța și retur; București Nord – Suceava și retur; București Nord – Pașcani – Iași și retur; București Nord – Teiuș – Arad și retur.

În planul de mers de tren 2023/2024, pentru asigurarea și adaptarea traficului de călători la cerințele publicului călător şi acolo unde viteza și condițiile tehnice ale infrastructurii feroviare au permis serviciul Intercity, acesta a fost introdus pe alte două noi relații: Bucureşti Nord – Galați și retur şi București Nord – Bacău – Piatra Neamț și retur.

De asemenea, atunci când condițiile tehnice ale infrastructurii feroviare vor permite, CFR Călători intenţionează să introducă acest serviciu și pe alte rute de circulație, cum ar fi București Nord – Craiova – Timișoara – Arad.

De la reintroducerea serviciului Intercity în luna decembrie 2022, numărul călătorilor transportați a crescut de la 1500 de călători/zi la 2200 de călători/zi în anul 2023, estimând că în anul 2024, numărul călătorilor transportaţi va avea un trend crescător.

Compunerea trenurilor IC este asigurată cu un număr de peste 40 vagoane de călători (vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a și vagoane clasa a II-a cu spațiu destinat serviciului de alimentație publică). Toate vagoanele sunt modernizate și au dotări la nivelul standardelor actuale, cu instalație de climatizare, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalație de sonorizare, afişaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capăt al salonului. În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat și sunt apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele.

Păreri?

Asigură-te că ai bilet pentru a evita suprataxa!

CFR Călători face eforturi pentru asigurarea transportului și mobilității tuturor cetățenilor și lucrează permanent la îmbunătățirea serviciilor oferite. Este important să conștientizăm că trebuie să avem grijă de bunurile comune și să respectăm regulile, una dintre ele fiind aceea că trebuie să avem bilet la călătoria cu un mijloc de transport în comun. Schimbarea se găsește în fiecare din noi și porneşte de la valori individuale şi mentalităţi, atât în ceea ce privește obișnuința de călătorie fără bilet, cât și la nivelul atitudinii civice din societatea românească.

facebook modalitati de plata

Pentru călătoria cu trenurile CFR Călători pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur, pasagerii sau turiștii, bucureștenii și ilfovenii au la dispoziție multiple modalități de cumpărare a biletelor, precum:

·         casele de bilete din stațiile București Nord și Aeroport Henri Coandă;

·         online, fie direct de pe www.cfrcalatori.ro, fie din aplicațiile mobile „CFR Călători bilete online” și  „24pay”;

·         automatele de vânzare bilete din stațiile București Nord și Aeroport Henri Coandă;

·         validatoarele contactless din tren ce permit atât validarea cardului bancar sau altui dispozitiv înrolat cu cardul bancar, cât și a cardului de transport;

·         orice casă de bilete cu emitere electronică din stațiile CFR Călători, agenții de voiaj CFR Călători;

·         în curând, prin transmiterea unui SMS la un număr ce va fi comunicat ulterior.

Costul biletului la tarif întreg, fără rezervare, pentru o călătorie dus sau întors pe ruta București Nord/ PO Parc Mogoșoaia / PO Patinoar – Aeroport Henri Coandă este de 5,5 lei.

De asemenea, vă informăm că:

·         începând cu data 1 februarie 2024, în situația în care călătorul nu prezintă în momentul verificării legalității călătoriei de către personalul de trenbiletul/documentele de transport, acesta va fi considerat fără legitimație de călătorie și i se va emite bilet la tarif de taxare în tren.

·         pasagerii care urcă din punctele PO Parc Mogoșoaia și PO Patinoar unde nu sunt case de bilete sau automate de vânzare bilete, conform reglementărilor în vigoare au obligaţia de a se prezenta imediat la persoanlul de tren sau lavalidatoarele contactless pentru a-şi achita biletele la un tarif similar celui de la casa de bilete sau de a utiliza celelalte variante de cumpărare disponibile.

Recomandăm tuturor pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei, să se asigure că au bilet valid corespunzător rangului de tren si zonei kilometrice pentru evitarea taxării suplimentare în tren conform reglementărilor în vigoare.

Informații despre circulația trenurilor:

·         la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).

·         la numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

·         în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

·         pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

·         pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.

·         de la personalul nostru din staţii.

Păreri?

Numărul călătorilor transportaţi de CFR Călători în anul 2023 mai mare cu 5% faţă de anul 2022

CFR Călători, operatorul naţional de transport feroviar de călători îşi derulează activitatea în conformitate cu prevederile Contractului de Servicii Publice, în scopul realizării obligaţiei de serviciu public stabilită de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Conform Contractului de Servicii Publice, CFR Călători, a asigurat zilnic în anul 2023, în medie, circulaţia a aproximativ 1110 trenuri.

Precizăm că în anul 2023, întregul parc tehnic disponibil de material rulant al CFR Călători a fost în circulaţie, sezonul estival fiind unul din vârfurile de trafic.

În anul 2023, volumul serviciilor oferite (trenuri circulate medie/zi) a înregistrat o creștere cu 4,7% față de anul 2022. Numărul călătorilor transportaţi în anul 2023 a crescut cu aprox. 5% faţă de anul 2022, iar parcursul călătorilor (exprimat în călători km), în anul 2023 a fost cu 5,8  % mai mare decât în anul 2022.

La nivelul companiei au fost adoptate și implementate în mod operativ, măsuri adecvate pentru mai buna satisfacere a nevoii de transport, cu încadrarea în obligația de serviciu public asumată pentru anul 2023.

După o pauză de 8 ani, o dată cu intrarea în vigoare a planului de mers de tren 2022/2023,a fost reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice au permis acest serviciu. Astfel, au fost proiectate pentru circulația în anul 2023 un număr de 12 trenuri, pe următoarele rute: București Nord – Cluj Napoca și retur; București Nord – Constanța și retur; Braşov  –  Constanța și retur; București Nord – Suceava și retur; Pașcani – Iași și retur; București Nord – Arad și retur; Teiuș – Arad și retur.

Și în anul 2023, CFR Călători  a lucrat permanent la extinderea serviciilor oferite, astfel, perfecționând aplicația de cumpărare online a biletelor de tren prin introducerea unei facilități noi – alegerea locului și a vagonului în care pasagerii doresc să călătorească.

CFR Călători a îmbunătățit constant produsele și serviciile oferite, pentru a răspunde îndeaproape cerințelor călătorilor și a venit în întâmpinarea publicului cu noi soluții sigure, accesibile și intuitive, prin punerea la dispoziția pasagerilor a cardurilor de transport reîncărcabile. Iar, ulterior, a oferit posibilitatea cumpărării ONLINE a abonamentelor lunare și săptămânale în format digital.  De asemenea, pasagerii au avut posibilitatea de a opta pentru emiterea ofertei “Card TrenPlus” în format digital, pe suport tip card.

Totodată, pentru îmbunătăţirea serviciilor şi creşterea gradului de confort al clienţilor, CFR Călători a derulat şi a încheiat contracte pentru efectuarea de reparaţii de o mai mare complexitate a materialului rulant.

În plus, în luna decembrie 2023, CFR Călători a semnat contractul de finanțare pentru realizarea proiectului de investiții “Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 vagoane de călători”.

Proiectul este inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C4. Transport sustenabil, Investiția I2 – Material rulant feroviar și constă în îmbunătățirea serviciilor pentru călători, reducerea timpilor de așteptare în gări, realizarea unor programe atractive de circulație a trenurilor și asigurarea unor programe și fonduri adecvate pentru întreținerea materialului rulant feroviar, integrarea cu celelalte moduri de transport de la nivel urban/regional, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie și/sau asupra creșterii siguranței și confortului călătorilor.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 vagoane de călători, ce va avea ca efect atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socio-economice ale țării și creșterea calității serviciilor cât și realizarea unor conexiuni rapide între unitățile administrativ teritoriale importante ale țării.

La acest moment, societatea face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant tehnic disponibil, însă din cauza vechimii, pot apărea unele defecţiuni în parcurs.În anul 2023, parcul activ de material rulant al CFR Călători aflat în circulaţie, a fost de aproximativ 1450 unități (450 de locomotive şi automotoare şi 1000 de vagoane). 

CFR Călători va putea realiza un serviciu public feroviar de pasageri care să răspundă în totalitate cerinţelor, (îndreptăţite de altfel, ale călătorilor), doar în condiţiile în care acestui domeniu de activitate i se vor aloca resursele financiare necesare, adică 2.800,000 mii. lei, acum, acesta fiind subcompensat. Şi asigurarea anuală a unei compensaţii la valoarea reală conform legislaţiei în vigoare.

Materialul rulant al companiei este vechi (ultimele 603 vagoane intrate în parcul CFR Călători, au fost achiziţionate în perioada 1998 – 2011), şi este insuficient pentru cererea actuală de piaţă, fiind necesare în plus aproximativ 800de unităţi și 250 de rame electrice.

Peste 85% din trenurile CFR Călători aflate în circulaţie (în medie 1100 trenuri/zi) ajung la destinaţie fără întârzieri.

În ceea ce privește cauzele care conduc la întârzieri ale trenurilor, acestea sunt:

1.         Cauze care NU țin de CFR Călători

–          cazuri de forţă majoră: vreme nefavorabilă, căderi de copaci, lipsă tensiune în linia de contact, temperaturi ridicate în şină, ceaţă densă, şine rupte şi macaze defecte, calamităţi naturale, evenimente de cale ferată, furturi de echipamente de siguranţa circulaţiei, loviri de persoane, vehicule sau animale, etc;

–          lucrări la infrastructura feroviară, restricţii şi limitări de viteză impuse pe reţeaua de cale ferată gestionate de către CFR SA –administratorul infrastructurii feroviare;

–          sosiri cu întârziere ale trenurilor internaţionale la frontieră şi necesitatea preluării și asigurării conexiunilor la trenuri în trafic intern.

–          defectări ale materialului rulant aparținând altor operatori de transport feroviar de marfă și călători care conduc la perturbări temporare în circulația trenurilor.

2.         Defectări ale materialului rulant aparținând CFR Călători – întârzieri directe (cauze care țin de CFR Călători) sau indirecte (cauze generate de factori externi precum vremea nefavorabilă, exemplu – rupere pantograf din cauza căderilor de copaci sau a stării tehnice a infrastructurii feroviare) care conduc la perturbări temporare în circulația trenurilor.

Măsurile care țin de sfera de activitate a CFR Călători privind preîntâmpinarea perturbării circulației feroviare constau în verificări suplimentare ale materialului rulant propriu programat să desfășoare transportul, asigurarea cu locomotive de rezervă în depourile de pe rețea în limita parcului tehnic de tracțiune disponibil, pentru situații de perturbări ale circulației din cauze amintite mai sus, etc.

În anul 2023, întârzierea medie pe tren CFR Călători a fost de circa 8 minute, din care 1 minut și 7 secunde reprezintă întârzierea medie pe tren din cauze generate de CFR Călători.

Păreri?

Abonamente exclusiv în format digital

În continuarea procesului de digitalizare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, CFR Călători va emite abonamentele săptămânale şi lunare, exclusiv în format digital, fie tip “Card de Transport”, fie sub formă de cod QR dinamic.  Abonamentele în format digital se vor putea achiziţiona de la casele de bilete și de la  automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport sau prin aplicația descărcabilă – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil. Ulterior, abonamentele pe card de transport vor putea fi încărcate și online, nemaifiind necesară prezenţa pasagerilor la casele de bilete sau automate.

 

Abonamentele digitale se pot achiziţiona după cum urmează:

  • De la casele de bilete – pe card de transport – toate tipurile de abonamente cu plată: lunare cu număr nelimitat de călătorii, săptămânale, lunare cu 5, 10 sau 15 călătorii (la alegerea clientului);
  • Online pe site şi prin aplicația pentru telefon – pe card de transport, doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) şi cele săptămânale;
  • Prin aplicația pentru telefon – sub formă de cod QR dinamic asociat unui telefon mobil
    • abonamante cu plată integrală: lunare cu număr nelimitat de călătorii și cele săptămânale,
    • abonamente cu gratuitate sau reducere după caz pentru elevi și respectiv studenți.
  • De la automatele de bilete ale CFR Călători – pe card de transport – doar abonamentele lunare (cu număr nelimitat de călătorii) şi cele săptămânale.

Reamintim că din luna noiembrie 2023, pasagerii au la dispoziție titluri de călătorie de tip abonamente lunare și săptămânale în format digital, ce se achiziționează online astfel:

  • PRIN WEBSITE-UL CFR Călători numai în cazul abonamentelor lunare și săptămânale cu plată integrală, încărcate pe suportul tip ”Card Transport”, procurat deja de la casele de bilete.
  • PRIN APLICAȚIA pentru telefon “CFR Călători bilete online”:
  • sub formă de COD QR cu elemente dinamice generat pe telefon, în cazul abonamentelor cu plată integrală și a abonamentelor lunare pentru elevii și studenții care și-au creat profilul de elev/ student cu ID-ul aferent. Codul QR este asociat telefonului care se regenerează automat în cadrul aplicației mobile.
  • încărcate pe suportul de tip ”Card Transport”, în cazul abonamentelor cu plată integrală.

 

Menționăm că abonamentele cumpărate prin aplicația “CFR Călători bilete online” sub formă de COD QR dinamic  pot fi utilizate numai pe ruta și la rangul de tren pentru care au fost emise. În această etapă de dezvoltare a aplicației, pentru acest tip de abonament este posibilă rezervarea locului de la personalul de tren, în măsura în care există locuri libere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Informații actualizate despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.

 

Despre CFR Călători:

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Păreri?

Modificări temporare în circulația trenului Dacia

În urma solicitării primite de la administrația feroviară ungară – MAV referitor la efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria (între stațiile Bekecssaba și Lokoshaza), CFR Călători informează că în perioadafebruarie – 17 iunie 2022  vor interveni modificări în circulaţia trenurilor internaţionale, astfel:

în perioada 01 februarie – 16 iunie 2022 

·         trenul IR 346 București Nord – Sighișoara – Coșlariu – Arad – Curtici – Lokoshaza va circula ca tren IR 12346 pe ruta alternativă prin Episcopia Bihor (în loc de Curtici), astfel: București Nord (plecare 14.00) – Sighișoara – Coșlariu Gr. Pod Mureș –Teiuș – Războieni – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (sosire 01.39 /pleacare 02.01) – Biharkeresztes.

·         trenul IR 1738 (ramură de la trenul international IR 346) în relația Coșlariu –Teiuș – Războieni – Cluj Napoca se anulează, traficul fiind preluat de trenul IR 12346.

·         trenul IR 404 în relația Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Biharkeresztes se anulează, traficul fiind preluat de trenul IR 12346.

în perioada 02 februarie – 17 iunie 2022

·         trenul IR 347 Lokoshaza – Curtici – Arad – Coșlariu – Sighișoara – București  Nord va circula ca tren IR 12347 pe ruta alternativă prin Episcopia Bihor (în loc de Curtici), astfel:  Biharkeresztes – Episcopia Bihor (sosire 04.29 /plecare 05.10) – Oradea – Cluj Napoca – Războieni – Coșlariu Gr. Pod Mureș –Teiuș – Sighișoara – București Nord (sosire 17:13)

·         trenul IR 405 în relația Biharkeresztes – Episcopia Bihor – Oradea – Cluj Napoca se anulează, traficul fiind preluat de trenul IR 12347.

Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

·         0219521 – INFO CFR (trafic intern).

·         numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

·         în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

·         pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele webhttp://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

·         pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.

·         la personalul nostru din staţii.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Călătorii plăcute!

Noutăţi CFR Călători în planul de mers de tren 2021/2022

CFR Călători informează că, începând cu data de 12 decembrie 2021, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2021-2022, ce va fi valabil până la data de 10 decembrie 2022.

3Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

În noul Mers al Trenurilor 2021-2022 vor circula zilnic în medie 1200 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an.

Noutăți în noul mers de tren:

·         CFR Călători și MAV Start au convenit asupra îmbunătățirii ofertei de transport România – Ungaria prin frontiera Curtici asigurându-se pe timpul zilei trenuri în cadență la interval de 2 ore. Au fost introduse în plus 4 perechi de trenuri, 1 pereche („BEGA” – IR 378 și IR 377) în relația Timișoara – Budapesta și retur, 2 perechi („MUREȘ” și „CRIȘ”  – IR 374, IR 375, IR 376 și IR 379) în relația Arad – Budapesta și retur, 1 pereche („ZARAND”  – IR 370 și IR 371) în relația Arad – Szolnok și retur.

·         Craiova – Timișoara – Arad și retur (IR 349 și IR 348) cu atașare/detașare în Arad și ramură de la/pentru Cluj Napoca („CORVIN” – IR 404 și IR 405), cu atașare/detașare în Szolnok prin frontiera Episcopia Bihor.

·         Trenul „PRIETENIA” (IR 401 și IR 402) va circula de două ori pe săptămână în luna decembrie 2021 (IR 401 Chișinău – București în zilele de joi/vineri și duminică/luni, IR 402 București – Chișinău în zilele de luni/marți și vineri/sâmbătă) și de trei ori pe /săptămână în anul 2022 (IR 401 Chișinău – București în zilele de marți/miercuri, joi/vineri și duminică/luni, IR 402 București – Chișinău în zilele de luni/marți, miercuri/joi și vineri/sâmbătă).

·         Pe relația București – Constanța și retur au fost planificate trenuri IR și Regio Expres în cadență la interval de o oră. În planul de mers tren 2021/2022 vor circula 24 de trenuri în rang IR și Regio Expres pe relația București – Constanța și retur, față de 13 trenuri IR în planul de mers tren 2020/2021.

·         În relația Constanța – București Nord – Brașov și retur vor circula 3 perechi de trenuri, fața de 2 perechi în prezent.

·         A fost introdus un tren nou de la Craiova la București Nord (RE 9018), cu plecare din Craiova la ora 15:52.

·         În relația Pitești – Craiova și retur va circula o pereche de trenuri (RE 9013 și RE 9014) la legătură cu trenurile IR 72 și  IR 73 (Bucureşti  Nord – Budapesta şi retur).

·         Relația București Nord – Tulcea și retur va fi asigurată în sezon cu grupă de vagoane directe la/de la trenurile 1981/8653 și 8656/1684, iar în extrasezon sunt asigurate legături în stația Medgidia.

·         În relația Galați – Constanța și retur legătura directă în extrasezon va fi realizată cu trenurile 1732/8201 și 8204/1730.

·         Pe ruta București – Constanța, trenurile IR au fost trasate cu viteza maximă de 160 km/h, trenurile Regio Expres au fost trasate cu viteza maximă de 150 km/h, iar trenurile Regio au fost trasate cu viteza maximă de 120 km/h.

·         Trenurile IR 1741 și IR 1742 (Bucureşti Nord – Satu Mare) vor avea în compunere grupă de vagoane pentru/de la Târgu Mureș cu atașare/detașare în Războieni.

·         Trenurile IR 1653 și IR 1654 vor circula pe trase modificate astfel încât să preia traficul de călători în relația București Nord – Suceava și retur asigurând, în Buzău, legătură la/ de la trenurile de Constanţa.

·         Trenurile IR 1861 și IR 1862 Iași – Constanța și retur vor circula pe distanța Iași – Buzău și retur ca ramuri la/de la trenurile IR 1668 şi IR 1667 (Iaşi – Bucureşti Nord şi retur).

·         Ca urmare a deciziei CFR SA de specializare a traficului pe magistrala feroviară 700, trenurile spre Aeroportul Henri Coandă vor circula pe ruta București Nord – Pajura – Mogoșoaia fără modificarea duratei de parcurs, iar celelalte trenuri vor circula pe ruta București Nord – Chitila –  Mogoșoaia cu o durată de parcurs mai mare cu aproximativ 10 minute.

·         Pentru preluarea traficului de călători pe relația Galați – Buzău – București Nord s-a introdus un tren nou (IR 1570), cu plecare din stația Galați la ora 05:21.

Reduceri tarifare și modalități de cumpărare bilete:

  • CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern.
  • Acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la o serie de trenuri InterRegio în perioada 12 decembrie 2021 – 11 iunie 2022.
  • Pentru asigurarea accesului la un număr mai mare de trenuri a persoanelor care se deplasează pentru navetă se acceptă călătoria posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la trenuri InterRegio pe distanțe de până la 30 km.
  • Trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur au la dispoziție terminale BCR contactless (Mastercard sau Visa), pentru plata biletului de călătorie prin orice tip de dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent. Întregul proces de cumpărare este simplu, intuitiv și rapid: se selectează tipul de călător adult / copil, iar plata se face prin poziționarea dispozitivului de plată contactless în fața terminalului BCR.
  • CFR Călători facilitează achiziționarea ușoară și rapidă a biletelor de tren prin aplicația mobilă  “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”. Instalarea acestei aplicații mobile se poate face prin căutare în Magazin Play (Ex: „bilete CFR online”).
  • Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR Călători, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2021-2022″ va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din Bucureşti şi din ţară la preţul de 19 lei. Deoarece conţinutul poate suferi modificări, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Călătorii plăcute vă dorim!