Nicole Cherry va deschide super showul pregătit de Maluma la București!

Nicole Cherry va cânta în deschiderea „Papi Juancho Maluma World Tour” de pe 8 aprilie de la București în fața miilor de români ce vor fi prezenți la Romexpo.

Una din cele mai iubite artiste din România, Nicole Cherry va fi prezentă pe aceeași scenă cu superstarul columbian Maluma pentru un show incendiar. Nicole a pregătit un program special pentru acest eveniment în care își va cânta cele mai mari hit-uri precum “Se poartă vara”, “Dansează amândoi”, “Vara mea”, dar și cel mai recent single lansat “Florile Tale”.

Proaspăta mămica a cucerit trendingul românesc cu “Florile Tale”, reușind să fie în YouTube Trending cu trei variante diferite ale piesei în primele zece poziții, inclusiv locul #1 cu videoclipul melodiei.

Pentru a doua oară în România, Maluma vine la București pentru a-și reîntâlni fanii români ce abia așteaptă să fredoneze împreună cu superstarul columbian hit-uile „Corazón”, „El Perdedor”, „Hawái” și multe altele.

Turneul „Papi Juancho Maluma World Tour” din România are un concept nou prin care Maluma va fi mult mai aproape de publicul bucureștean, el cântând din mijlocul sălii pe o scenă rotundă. Showul din Pavilionul central din Romexpo va fi prezentat de Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Concert SHAGGY la Arenele Romane din Bucuresti

Shaggy ajunge la București la Arenele Romane pe 3 august. Primele bilete au preț promoțional și se găsesc în număr limitat. Biletele se pun in vanzare pe 7 martie la ora 10:00 pe iabilet.ro.

Shaggy este artistul care nu are competitie când vine vorba despre hiturile dancehall și reggae care dau lumea peste cap. Pavând drumul pentru artiști ca Drake, Rihanna sau Major Lazer, acesta a adus schita pentru succesul global al muzicii dancehall și continuă să o ionoveze.

Artistul jamaican avea 25 de ani când single-ul său “Oh Carolina” a ajuns în topurile Pop din Marea Britanie, în 1993. Lăsându-și vocea răgușită să danseze peste ritmurile neprelucrate,a reuțit să se lansaeze direct în brațele unei case de discuri faimoase.

Uramtorul single al lui Shaggy,  “Boombastic” , a ajus din nou în topurile Pop ale Marii Britanii, dar și numarul 3 in Topul Billboard Hot 100 din Statele Unite. De atunci, acesta a continuat să facă istorie an dupa an, lăsând în urma sa un durm Demn de invidiat plin de hituri și nominalizări la premiile GRAMMY.

Shaggy a vandut peste 30 de milioane de alubme și adunând 8 single-uri plasate in Billboard Hot 100, incluzând 2 single-uri care au ajuns numarul 1 în acest top. Numerele în topurile Marii Birtanii sunt la fel de impresionante, 16 silgle-uri în TOP 40, dintre care 9 au ajuns în TOP 10, iar 4 au fost numarul 1. Printre acestea se regăsește si “It Wasn’t Me” , cea mai vândută colaborare din istoria graficelor Marii Birtanii.

Recorduile nu ezită să apară din partea artistului premiat cu diamant pentru albumul sau “Hot Shot”, care se mândrește nu cu unul, ci două single-uri care au ajuns Numarul 1. Prin intermediul albumului său “44/876”, o colaborare cu emblema rockului britanic, Sting, care a înregistrat milioane de redări și a rămas primul in topul Billboard Reggae Album pentru 4 luni, artistul a reușit să obțină al doilea premiu GRAMMY și a șaptea nominalizare din viața sa.

Chiar și în momentul in care acesta încheia un turneu sold-out cu Sting, Shaggy era ocupat cu întemeierea unui nou album solo, lansat în acea primavară. În acest moment este sigur să spunem că muzica acestuia este atemporala. Cum poate face asta? Este posibil să aibă legătură cu disciplina sa dobandita in armată și cu darul cu care a fost acesta înzestrat. “Trebuie sa aduci ceva pătrunzător. Un stimulent din punct de vedere al varsurilor”, spune emblema muzicii reggae si dancehall, fața casei de discuri 300 Records’, prieten cu artiști precum Migos, Young Thug si Rich the Kid.

Ultimul proiect al lui Shaggy, “Wah Gwaan?!”, care înseamnă “Ce mai faci” în limba maternă a acestuia, este o colecție de melodii care întruchipează rădăcinile Jamaicane, fericirea si experientele adunate din toate colțurile lumii, dar si partea sa introspectivă. Cele 12 piese de pe acest album sunt o dezvăluire a împlinirii starului multi-talentat. “Nu am vrut să mă adâncesc prea mult in politica în acest album, am vrut doar să fie ceva ușor de ascultat, să ma întorc la vechiul Shaggy” mărturisește acesta. Când spune “vechiul Shaggy” se refera la compozitiile muzicale care aduc oamenii împreuna ăn aceasta lume împartită pentru că, atunci când vine vorba de relații, suntem toți la fel.

Ultimul hit de pe albumul său , “Use Me”, are toatecaracteristicile lui Shaggy: atmosfera tropicala, jocurile de cuvinte inteligente și linia melodică irezistibilă. Această piesă este una cu care oricine se poate identifica, indiferent de rasă, gen, vârstă sau orientare sexuală. “Nu e doar sex sau dragoste”, explică Shaggy. “Wah Gwaan?!” este o prezentare emblematică a liniei melodice a lui Shaggy, influențată de toate genurile muzicale.

El atrage atât artiștii noi, dar și pe cei consacrați din toate genurile; tânărul vocalist canadian, Alexander Stewart, îi împrumută vocea pentru piesa “You” . Shaggy balansează energia seducătoare a artistei Shenseea si a compozitoarei Stacy Barthe in “Supernatural”. În “Money Up” ies la iveală legăturile sale cu Brooklyn-ul, lucrând cu  Noah Powa. De asemenea, Shaggy a lucrat cu o diversă gamă de producători precum Tony CD Kelly and Dave Kelly, Martin Kierszenbaum (producătorul Sting, Lady Gaga), iLLWayno (producătorul Nicki Minaj, Nas, 2 Chainz), Kizzo and Costi Official.

În același timp, Shaggy foloseste platformele sale de socializare pentru a-și ajuta țara. Concertele sale marca “Shaggy & Friends” au strans milioane pentru Spitalul de Copii Bustamante din Kingston, Jamaica. De-alungul carierei sale de succes, Shaggy a fost dedicat fanilor săi, aducându-le muzica si feircire. Acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de optimismul si veselia acestuia.

Vino cu noi sa cânți și să dansezi alături de Shaggy la Arenele Romane pe 3 august 2022.

Biletele se pun in vanzare pe iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro/retea si au urmatoarele preturi:

– Acces General earlybird 100 de lei, apoi 125 lei
– Premium cu loc pe scaun in sectoarele E si K – 180 lei
– Golden Standing in fata scenei – 155 lei

harta

Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.

Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar in zona Teren si insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le protejeze acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Jimmy Carr revine in România în 2022 cu Terribly Funny pe parcursul a două show-uri susținute la Cluj-Napoca și la București

La 7 ani distanță de la primul său show în România, pe 17 si 18 octombrie 2022, Jimmy Carr pune Cluj-Napoca si Bucureștiul pe harta celui mai recent turneu de stand up comedy, turneu lansat acum trei ani și suspendat pentru o periodă de pandemia Covid-19.

Luni 17 octombrie, amatorii din Ardeal ai umorului sofisticat si hiper-îndrăzneț au ocazia întâlnirii cu artistul la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, pentru ca marți 18 octombrie acesta să ajungă la Sala Palatului din București. Ambele spectacole vor începe la ora 20.00, accesul în sală făcându-se de la ora 19:00.

Biletele sunt deja in vanzare pe iabilet.ro aici.

Noul spectacol al comediantului britanic promite să testeze limitele publicului în materie de umor negru prin abordarea fără reverențe a celor mai teribile subiecte la ordinea zilei. Prin jocuri de cuvinte si piruete lingvistice, Jimmy Carr transformă lucruri nefericite, care, într-un mod sau altul, și-au lăsat amprenta asupra noastră sau asupra unor oameni dragi, în panseuri incorecte cu realitatea și care refuză să se ia în serios.

Recomandat de presa britanică drept “cel mai harnic om de comedie”, Jimmy Carr este de aproape 20 de ani o figură proeminentă a scenei stand up internaționale. Înainte de a face carieră drept comediant si om de televiziune, Jimmy s-a licențiat la Cambridge cu o diplomă în științe politice și a urmat cursuri de psihoterapie. După un show sold-out în cadrul ediției din 2003 a Edinburgh Fringe, urmat de recenzii elogioase, numele artistului a devenit tot mai mult sinonim cu comedia de cinci stele.

One-liner-ele acide, umorul negru si ireverenta fata de tabu-uri l-au impus pe artist nu doar in Europa, dar si in Statele Unite, el fiind de multă vreme invitat frecvent al unor emisiuni precum Late Night With Conan O’Briensau The Tonight Show with Jay Leno, precum si protagonistul a doua Comedy Central SpecialsIn Marea Britanie, numele sau se leaga de formate de succes, fiind gazda panel show-ului 8 Out of 10 Catspret de 20 de sezoane, apoi al spin-off-ului 8 Out of 10 Cats Does Countdown, iar timp de 10 ani a prezentat emisiunea-concurs Big Fat Quiz of the Year de pe Channel 4. A fost de asemenea, gazda a trei sezoane din Roast Battle, emisiune difuzată de Comedy Central UK.

Spectacolele se vor desfășura exclusiv în limba engleză, nefiind recomandate minorilor.

Păreri?

SAGA Festival anunță noi artiști în line-up DJ Snake, Ofenbach și Tiësto vin pe 3, 4 și 5 iunie la National Arena, în București

SAGA anunță noi artiști în line-up-ul celei de-a doua ediții a primului festival din 2022 din România, care va avea loc pe 3, 4 și 5 iunie, la Arena Națională.

 

Cu zeci de hituri, seturi uluitoare în întreaga lume și milioane de fani, DJ Snake, Tiësto, Ofenbach, Fisher, Meduza și Sven Vath vin în România la începutul verii pentru o întâlnire memorabilă cu fanii și show-uri explozive pe scenele festivalului.

 

Unii dintre cei mai apreciați artiști EDM la nivel internațional, cu stiluri cameleonice și prezențe hipnotizante, The Stickmen Project, Acraze, Jax Jones, Camelphat, Joel Corry, Da Tweekaz, Honey Dijon, Dom Dolla, Biscits, Purple Disco Machine și John Summit, vin pentru prima dată în România, la SAGA Festival, și au pregătit o serie de surprize pentru public.

 

Grupul The Stickmen Project aduce, prin fiecare apariție, un adevărat spectacol de muzică și lumini și creează mixuri fantastice ale hiturilor internaționale. De curând, a lansat piesa No fun, în colaborare cu Armin Van Buuren, o piesă vibrantă, plină de viață și energie. 

 

Cunoscut pentru hituri precum Breathe (ft. Ina Wroldsen), I Got U (ft. Duke Dumont), You don’t know me (ft. Raye) și Instruction (ft. Demi Lovato & Stefflon Don), Jax Jones este unul dintre cei mai de succes songwriteri, producători și DJi la nivel global.

 

Honey Dijon este DJ și producător din America. De-a lungul timpului, a avut reprezentații în cardul unor evenimente importante EDM, cluburi, galerii de artă și show-uri de fashion. A colaborat pentru o lungă perioadă cu Louis Vuitton și Dior, semnând soundtrack-urile mai multor show-uri ale celebrelor case de modă. 

 

SAGA aduce, pentru prima dată în România, doi artiști de Hardstyle și Hard Dance, Da Tweekaz. Energia lor debordantă cucerește audiența rapid, iar atunci când nu sunt în studio sau în spatele booth-ului într-un show, cu siguranță se distrează în fața acestuia.

 

Duo-ul englez de house și deep-house Camelphat a cucerit publicul din întreaga lume cu piesa Cola, o colaborare incendiară cu Elderbrook, care a fost no. 1 în topul Billboard Dance Club Songs în Statele Unite și nominalizată la cea de-a 60-a ediție a premiilor Grammy, la categoria Best Dance Recording.

 

Pe 3, 4 și 5 iunie, la Național Arena, SAGA va aduce la București peste 200 de artiști internaționali și locali de renume și foarte multe surprize pentru festivalieri. Un concept uluitor, unic în România, multe scene și secrete așteaptă să fie aflate și să-i bucure pe toți cei dornici să le descopere.

 

Abonamentele early bird sunt sold out și este lansat cel de-al doilea prag de prețuri, de 120 euro + taxe pentru abonamentele General Acces. Cei care își doresc să trăiască o experiență fantastică la festival și să fie parte dintr-un concept unic au la dispoziție, începând din acest moment, 72 de ore să-și achiziționeze abonamentele General Acces la 110 euro + taxe. 

Toate tipurile de abonamente pot fi cumpărate de aici.

 

Afrojack, Black Coffee, DJ Snake, Fisher, Marshmello, Meduza, Nicole Moudaber, Ofenbach, Pan-Pot, Purple Disco Machine, Sickick, Sven Vath, Tiësto, Timmy Trumpet, The Stickmen Project, Elderbrook, Acraze, Jax Jones, Camelphat, Joel Corry, Da Tweekaz, Honey Dijon, Dom Dolla, Biscits, John Summit, Lee Foss vor aduce energia și efervescența pe scenele SAGA Festival în iunie. Alte nume mari vor completa line-up-ul și vor fi anunțate în perioada următoare.

Păreri?

James Arthur in concert la Bucuresti

James Arthur canta pe 16 august la Arenele Romane din Bucuresti! Biletele cumparate la showul artistului reprogramat din 2020 raman automat valabile. BestMusic le multumeste fanilor pentru rabdare si pentru ca si-au pastrat biletele!

James Arthur este unul dintre cei mai de succes artiști britanici, cu peste 2.5 milioane de albume vândute în întreaga lume. A ajuns în topurile a zeci de țări, iar până în momentul de față, albumele sale i-au adus 4 Discuri de Platină și 4 Discuri de Aur, dar și un clip cu peste 1 miliard de vizualizări pe Youtube.

James a câștigat X Factor în 2012, iar până în prezent este cel mai de succes artist care a luat parte la celebrul concurs. În doar 4 ani de la lansarea sa pe scena muzicala, James Arthur a susținut concerte atât în Europa, cât și în America de Nord și în Asia. A împărțit scena sau a colaborat cu artiști precum Kelly Clarkson, One Republic, Machine Gun Kelly sau Westlife.

În momentul de față este și amabsador SANE, o organizație caritabilă din Regatul Unit care ajută persoane ce se lupta cu depresia și anxietatea.

Biletele se gasesc pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet la urmatoarele preturi:
– Premium (cu loc) – 289 lei în presale și 320 la intrare
– Teren (fără loc, în fața scenei) –  199 în presale și 230 la intrare
– Acces General (cu loc) – 149 lei în presale și 170 lei la intrare

La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Pentru biletele “cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.
Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.
Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.
La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.
Copiii sub 2 ani au acces gratuit doar in zona Teren (nu si pe scaune) si insotiti de un adult posesor de bilet valabil.
Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le protejeze acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.
Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locatie propice pentru evenimentele de gen. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu fix inainte de concert. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.
Accesul cu umbrele este interzis.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment BestMusic.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

GODSMACK in cocert la Bucuresti in 2022!

Celebra trupa americana GODSMACK revine la Bucuresti dupa 3 ani de la cele doua showuri sold out din 2019. Concertul va avea loc tot la Arenele Romane (cort) pe data de 26 octombrie 2022. Se pun in vanzare doar 1750 bilete iar primele 200 au pret earlybird. Acestea se gasesc pe iabilet.ro incepand de vineri, 17 decembrie, ora 10:30.

Evenimentul va respecta normele in vigoare la momentul desfasurarii acestuia.

Godsmack s-a format in 1995 si a lansat 7 albume de studio bucurandu-se de un succes international rapid. Trei dintre albume au fost consecutiv numarul 1 in Billboard 200, si anume: “Faceless”, “IV” si “The Oracle”. Au avut si 23 de piese in top 10 radio hits in Statele Unite, dintre care 17 au fost in top 5, un record pentru un artist rock.

Cel de-al saptelea album al trupei a fost lansat pe 27 aprilie 2019 si se intituleaza: “When Legends Rise”. Inca de la infiintare, Godsmack au fost in turneul Ozzfest de mai multe ori, au cantat la cele mai mari festivaluri internationale si au umplut arene in jurul lumii. Trupa a vandut peste 20 de milioane de albume in mai putin peste 10 ani. In cinstea lor dupa succesul celui de-al saselea album “1000hp”, orasul Boston are “Ziua Godsmack” pe 6 August, prin decretul primarului Marty Walsh.

Biletele se pun in vanzare pe iabilet.ro si in reteaua iabilet si au urmatoarele preturi:

Earlybird – primele 200 de bilete 

Golden Circle – 199 lei
Acces General – 169 lei

Presale

Golden Circle 229 lei
Acces General – 189 lei

La intrare

Golden Circle – 250 lei
Acces General – 200 lei

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara

Zona Golden Circle se afla in fata scenei. Se pun in vanzare doar 500 de bilete in Zona Golden Circle dintr-un total de 1750 de bilete.

Copiii sunt 7 ani nu platesc bilet dar trebuie sa fie insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le protejeze acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locatie propice pentru evenimentele de gen. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu fix inainte de concert. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.

Accesul cu umbrele este interzis.

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Puteti adauga la comanda si optiunea FLEX. FLEX e o asigurare suplimentară pentru fanii care vor să cumpere bilete din timp dar care vor și siguranța că în cazul în care nu mai pot participa, din varii motive, la evenimente, își primesc rapid înapoi banii plătiți pe bilet/e. Mulți ne-au spus că ar cumpără bilete din timp la evenimente, dar nu știu ce vor face peste 4-6-8 luni, dacă vor fi plecați în vacanță în perioada respectivă, dacă vor putea să-și ia concediu să vină la un eveniment, sau dacă nu vor putea să participe la concerte din motive medicale.  Dacă achiziționezi serviciul FLEX (adică 3% extra plătiți pe bilet), poți renunța la bilet/e cu maxim 72 de ore înainte de ziua în care are loc evenimentul. şi primești înapoi toată sumă plătită pentru biletul la care renunți, în 5 zile lucrătoare, mai puțin contravaloarea serviciului FLEX și a comisioanelor suplimentare achitate, precum prețul serviciilor de intermediere / de procesare ori administrare a comenzii / de emitere bilet etc.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Nightwish canta la Bucuresti in 2022

Pe 1 august 2022 va asteptam la Romexpo la un show memorabil alaturi de Nightwish. Nightwish revin la Bucuresti in cadrul turneului HUMAN. :II: NATURE.”, nume pe care il poarta si noul lor album care a fost lansat in luna aprilie 2020. Primele 200 de bilete din fiecare categorie au pret special si se pun in vanzare pe 10 decembrie la ora 10:30 pe iabilet.ro.

Evenimentul va respecta normele in vigoare la momentul desfasurarii acestuia.

Nightwish este genul de formatie care nu mai are nevoie de nicio prezentare, dupa mai bine de 20 de ani pe scena internationala a metalului, Nightwish si-a asigurat prezenta in istoria muzicii.

Cu 9 albume la activ, compuse in mare parte de fondatorul si mastermind-ul Tuomas Holopainen, Nightwish a ajutat mult la popularizarea si dezvoltarea symphonic metalului precum si la asa numitelor female fronted metal bands. Trepatat, albumele formatiei au ajuns in topurile din intreaga lume, primind peste 60 de Discuri de Platina si de Aur pentru vanzarile din cele doua decenii de activtiate.

Cel mai recent album, ‘Human. :II: Nature.Dark Passion Play’ a fost lansat pe 10 Aprilie 2020, fiind primul album dublu al formatiei si primul album in care Kai Hahto este tobosarul oficial al trupei. Discul ajunge in peste 20 de Topuri din intreaga lumea, in jumatate din ele fiind plasat pe primele trei pozitii.

In momentul de fata Nightwish inseamna:

Tuomas Holopainen – clape
Emppu Vuorinen – chitara
Jukka Koskinen – bass
Troy Donockley – instrumente traditionale
Floor Jansen – voce
Kai Hahto – tobe

Biletele au urmatoarele preturi:

– primele 200 de bilete:
Wishmasters – 329 lei
Elvenpaths – 239 lei
Islanders – 149 lei

– presale:
Wishmasters – 349 lei
Elvenpaths – 259 lei
Islanders – 169 lei

– la acces:
Wishmasters – 370 lei
Elvenpaths – 280 lei
Islanders – 190 lei

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 12 lei.

Numarul biletelor la categoriile Wishmasters si Elvenpaths este limitat la 2000 de bucati din fiecare categorie.

Se pun in vanzare doar 10.000 de bilete pentru acest show.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet valabil. Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le proteje acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor pune la dispozitie suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu inainte de ultima trupa. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert. Va rugam consultati programul final cu 3 zile inainte de eveniment pe metalhead.ro
Accesul cu umbrele este interzis.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag și vă aștept cu  impresii.

NANE lansează BUCUREȘTI, ultimul single înainte de albumul CORDIAL

NANE lansează ultima piesă drept single, înainte de marea lansare a albumului “CORDIAL” de pe 10 Decembrie. Piesa “BUCUREȘTI” este inspirată din celebrul refren “Fetițe dulci ca-n București”. Stilul R&B abordat pe acest nou album este regăsit și în “BUCUREȘTI”. Ca stare generală, piesa este chill, relaxată și plăcută la audiție tuturor ascultătorilor.

Versurile îi aparțin lui NANE, muzica este facută de Paul Iorga. Partea de mixing și mastering a fost facută de Lu-K Beats la Seek Music.

La momentul actual, NANE este unul din cele mai mari nume ale scenei urbane din România. Piesele lui fac parte din genurile hip-hop, rap, trap și R&B. Totul a început în copilărie cu rockul anilor ’90, dar după descoperirea lui MC Hammer muzica i-a devenit inspirație. După o serie lungă de mixtape-uri si single-uri care i-au asigurat locul în rapul clasic, a venit anul 2015 când și-a schimbat atenția spre un stil mult mai cântat. Din acel moment au urmat albume, piese pe radio și colaborări cu artiști precum Delia, Alina Eremia, Irina Rimes și Roxen.

Păreri?

IRON MAIDEN canta in 2022 in Romania

Legendara trupa britanica, IRON MAIDEN, canta la Romexpo pe 26 mai 2022, in aer liber! Biletele se pun in vanzare pe 6 decembrie la ora 10:00 pe iabilet.ro iar primele 500 de bilete din fiecare categorie au pret earlybird. Membrii Fan Clubului Iron Maiden au acces la bilete mai devreme. Invitatii speciali la Bucuresti sunt germanii de la Lord Of The Lost care vor canta in deschiderea concertului.

Evenimentul va respecta normele in vigoare la momentul desfasurarii acestuia.

Showul a fost deja vazut de aproape doua milioane de fani din intreaga lume, fiind considerat atat de acestia cat si de jurnalisti una dintre cele mai extravagante si spectaculoase interpretari live din punct de vedere vizual, cuprinzand hituri din intreaga cariera a formatiei.

Showul din 2022 va cuprinde si piese de pe noul album de studio, “Senjutsu”. Formatia a urcat pe scena ultima data in Romania in 2016, deci acum va fi pentru prima oara cand fanii romani vor putea fi martori la celebrul show Legacy si vor auzi in premiera live piese ale trupei.

Managerul Iron Maiden, Rod Smallwood a declarat:

“Vara urmatoare vom putea in final sa sustinem marele turneu pe stadioanele din Europa pentru Legacy of the Beast care trebuia sa aiba loc in 2020 si care a fost reprogramat de doua ori. Suntem incantati sa adaugam la acest turneu cateva dintre marile orase din Europe de Est, reusind sa ajungem si in Ucraina unde nu am cantat niciodata. Vom face cateva modificari in cadrul productiei scenice si setlistului pentru a include si piese de pe noul album ‘Senjutzu’ lucru ce va transforma Legacy of the Beast intr-un show mai spectaculos decat versiunea originala. Dar sa fiti siguri ca vom include toate hiturile si elementele originale ale turneului precum Spitfire, Icarus, Hell, aruncatoare de flacari, elemente pirotehnice si nu numai. In acelasi timp vom adauga si elemente noi iar Trooper Eddie va avea o comeptitie serioasa in noua ‘lume’ Senjutsu pe care am gandit-o”

Solistul Iron Maiden, Bruce Dickinson a adaugat:

“Abia asteptam sa ne intoarcem in Europa anul viitor si este grozav ca am putut sa adaugam Bucurestiul si celelalte concerte din Europa de Est, orase mari cu fani grozavi. Sunt entuziasmat pentru noile schimbari ale productiei scenice si abia astept ca toata lumea sa vada ce le-am pregatit. Intreaga formatie s-a bucurat de turneul Legacy iar acum abia asteptam sa ne intoarcem la drum, sa cantam live, sa ne distram si sa ne reintalnim cu toata lumea.”

Iron Maiden, legendele heavy metalului, nu mai au nevoie de nicio prezentare! Dupa concerte sustinute in fata a milioane de oameni din intreaga lume, dupa 17 albume de studio si zeci de Discuri de Platina si de Aur, Iron Maiden si-au castigat un loc in istoria muzicii, nu doar a metalului.

Dupa 46 de ani de activitate, Iron Maiden au devenit o insitutie. Este una dintre cele mai influente formatii din istorie, muzica sa conturand de la trupe ca Metallica, Slayer, Anthrax pana la Avenged Sevenfod, Ghost, Trivium sau Slipknot doar pentru a numi cateva, insa influenta Maiden se extinde si asupra formatiilor din zona de metal extrem precum Death, My Dying Bride, Moonspel, Cannibal Corpse sau Sepultura.

Iron Maiden revin in Romania si aduc cu ei cel mai recent material discografic, ‘Senjutsu’. Vorbim de cel mai bine plasat disc in US Billboard al trupei, care a ajuns pe pozitia 3, depasind clasicile ‘Powerslave si ‘Number Of The Beast’. In plus, ‘Senjutsu’ a ajuns pe prima pozitie in peste 15 topuri din intreaga lume, dominand clasamentele din Europa.

Discul a fost lansat pe 3 Septembrie 2021 si s-a bucurat doar de review-uri pozitive din partea criticilor dar si a fanilor. Pana si Bruce Dickinson a declarat ca se numara deja printre albumele favorite semnate Iron Maiden. Vom asculta piese de pe Senjutsu precum si multe alte ‘imnuri’ consacrate Maiden la concertul de la Bucuresti!

Biletele se pun in vanzare in 3 categorii, Aces High in fata scenei, The Beasts in spatele acestea si apoi Troopers si au urmatoarele preturi:

Earlybird: primele 500 de bilete din fiecare categorie

Aces High – 399 lei
The Beasts – 339 lei
Troopers – 259 lei

Presale:

Aces High – 449 lei
The Beasts – 369 lei
Troopers – 289 lei

La acces:

Aces High – 480 lei
The Beasts – 400 lei
Troopers – 320 lei

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 15 lei.



Se pun in vanzare doar 3500 de bilete la categoria Aces High si 3500 la The Beasts. In total se pun in vanzare doar 15.000 de bilete.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.


Copiii sub 2 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet valabil.
Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le proteje acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor pune la dispozitie suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu inainte de ultima trupa. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert. Accesul cu umbrele este interzis.

Va rugam consultati programul final cu 3 zile inainte de eveniment pe bestmusic.ro & metalhead.ro si pe Facebook event.

Un eveniment METALHEAD / BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

Acestea fiind spuse, va invit cu drag, apoi va astept cu impresii! 

URIAH HEEP – 50 de ani de muzica rock la Bucuresti

Celebra trupa britanica Uriah Heep canta la Bucuresti pe 27 octombrie 2022 la Sala Palatului. Englezii vor sarbatori 50 de ani de activitate! Primele 100 de bilete din fiecare categorie au pret earlybird si se pun in vanzare pe 2 decembrie la ora 11:00.

Evenimentul va respecta normele in vigoare la momentul desfasurarii acestuia. Cand cumparati un bilet, softul va lasa un scaun liber in stanga si dreapta dumneavoastra.
Trupa s-a infiintat in anul 1969 si este considerata unul dintre cele mai importante trupe rock ale anilor `70. De-a lungul carierei, Urah Heep, a sustinut turnee in toata lumea si a uimit cu show-urile live care au adus laolalta fani vechi si noi. Printre piesele care au faacut istorie in lumea muzicii rock se numara “Gypsy”, “Easy Livin`”, “July Morning” si “Lady in Black”, inclusiv varianta alaturi de IRIS. Piesa a ajuns in fruntea topurilor din Germania.

Biletele au urmatoarele preturi:

– primele 100 de bilete din fiecare categorie: VIP 309 lei, Cat A 259 lei, Cat B 169 lei, Cat C 99 lei
– presale: VIP 329 lei, Cat A 279 lei, Cat B 189 lei, Cat C 119 lei
– la acces: VIP 350 lei, Cat A 300 lei, Cat B 200 lei, Cat C 130 lei

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag și vă aștept cu impresii!