Otilia lanseaza o serie de live session-uri: Bilionera, primul hit din cariera artistei, pe acorduri acustice – VIDEO 

Aruncă hit după hit și nu are de gând să se oprească aici. Otilia revine cu o surpriză de proporții pentru fanii săi. Artista a lansat vineri, 13 mai, hitul „ Bilionera în versiunea acustică, fiind prima parte din seria de live session-uri pe care le-a pregătit.

 

Filmată într-un cadru de vis, acompaniată de chitară și clapă, „ Bilionera a prins o formă mult mai profundă, care cu siguranță va ajunge la inimile publicului.

„M-am gândit să le fac o surpriză fanilor mei și am decis să fac și versiunea acustică a piesei care m-a consacrat, „Bilionera” . Sunt mai mult decât fericită că piesa mea a atins niște cifre remarcabile și că în toate concertele fanii o cântă cuvânt cu cuvânt. „Bilionera” în versiunea acustică este prima parte din seria de live session-uri pe care am pregătit-o”, a declarat Otilia.

 

În momentul de față, „ Bilionera” a adunat 50 de milioane de stream-uri pe Spotify și peste 1 milion de accesări pe Internet. Debutul impresionant al Otiliei a transformat-o pe artistă într-un superstar internațional, cu sute de mii de urmăritori pe platformele de socializare.

Păreri?

VIDEO Otilia „Bilionera”, gazda unui show grandios în Dubai la care participă și Steven Seagal

Otilia, cunoscută în lumea showbiz-ului românesc drept Bilionera, după numele piesei care a consacrat-o pe plan internațional, este invitată, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2021, la unul dintre cele mai fastuoase evenimente sportive și mondene din lume, I success – International Awards Superkombat Fighting Championship.

Dar cum a ajuns Otilia gazda acestei producții globale, care va fi transmisă de cele mai importante televiziuni de pe șase continente, inclusiv din România? Când a fost conturată lista cu invitați, un șeic l-a întrebat pe Eduard Irimia, organizatorul evenimentului, dacă și Otilia „Bilionera” va fi prezentă.

Șeicul și-a motivat această dorință, astfel: succesul internațional pe plan muzical de care se bucură românca, precum și faptul că unul dintre momentele speciale ale evenimentului este un white party care va avea loc pe un yacht cu numele Billionaire. „Bilionera” din România va fi, astfel, chiar gazda acestei petreceri de pe Billionaire.

Un moment inedit anunțat la spectacolul din acest an din Dubai va fi asocierea a două teme de larg interes dezbătute pe plan mondial: sportul și criptomonedele supercoin.

Steven Seagal, printre invitații de onoare

Sute de investitori în criptomonede, atât români, cât și din alte state, sportivi celebri, vedete din showbiz-ul românesc, între care Ruby și Anamaria Prodan, precum și vedete internaționale vor fi prezente la evenimentul din acest an din Dubai. Unul dintre invitații de onoare este nimeni altul decât actorul Steven Seagal.

Evenimentul va fi difuzat pe Fashion TV, CBS America și alte televiziuni importante din lume. De asemenea, show-ul va putea fi vizionat și în România, pe mai multe posturi sportive, precum și pe PRO TV.

„Sunt foarte entuziasmată și nerăbdătoare să fiu gazda acestui eveniment. Abia aștept să împărtășesc tot ceea ce voi trăi acolo cu fanii mei din întreaga lume, care mă urmăresc pe rețelele sociale. Hitul Bilionera continuă să mă surprindă, chiar și la șapte ani de la lansare, aducându-mi, acum, acest proiect din Dubai”, a declarat Otilia, una dintre vedetele casei de discuri Roton.

„Bilionera”, audiență-record: un miliard de accesări pe Internet

După piesa Bilionera, lansată în anul 2014, care a ajuns la o audiență-record de un miliard de accesări pe Internet, au urmat și alte hituri pentru Otilia: Diamante și  Prisionera, cu peste 60 de milioane de vizualizări, respectiv peste 40 de milioane de vizualizări pe YouTube;  Adelante, care a adunat, cu piesa originală și cu remixul, peste 130 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Împreună cu artistul turc Serdar Ortaç, Otilia a lansat piesa  Balım, melodie care a ajuns la peste 84 de milioane de vizualizări pe YouTube. În fiecare lună, pe Spotify, Otilia ajunge la 900.000 de ascultători.

Cea mai recentă piesă a Otiliei este Nu pot, lansată în septembrie 2021.

Păreri?

Otilia dezvaluie, in premiera, povestea „Bilionera”, piesa cu un miliard de accesari pe internet – VIDEO

Supranumită Bilionera , după numele melodiei care a consacrat-o pe plan internațional, Otilia, una dintre cele mai populare artiste din România, a dezvăluit, în premieră, amănunte despre piesa care a bătut recorduri de audiență în rândul soliștilor români și care a ajuns, în scurt timp de la lansare, pe locul 1 în topurile din întreaga lume.

La șapte ani de la lansarea Bilionera, când piesa a atins, pe toate platformele online pe care este prezentă, un miliard de accesări, Otilia, una dintre vedetele casei de discuri Roton, a vorbit, într-un mesaj video adresat fanilor ei, despre povestea acestui hit.

Lansată în 2014, Bilionera a fost, la acea vreme, pe primul loc în topurile muzicale ale radiourilor din Turcia, Pakistan, India, Grecia, Bulgaria, fiind inclusă, ulterior, în categoria evergreen în aceste state, dar nu numai aici. Însă Bilionera nu s-a bucurat, la început, de același succes și în România, arată artista, la șapte ani de la lansarea hitului:

„Aș putea spune că, în România, țara mea, B ilionera a pornit cu stângul, după ce a fost refuzată, inițial, de radiouri. Însă pe mine m-a ambiționat și mai mult acest lucru. Am lansat piesa, inițial fără videoclip, în februarie 2014. Atunci am lansat-o pe YouTube, iar Bilionera a început să fie tot mai ascultată de la o zi la alta”.

Milioane de tag-uri pe TikTok

În vara lui 2014, când Bilionera a ajuns la peste 40 de milioane de vizualizări pe YouTube, la doar câteva săptămâni de la lansare, Otilia a făcut și videoclipul piesei. Și tot în acea vară, după ce Bilionera era deja difuzată la radiouri din Bulgaria, Turcia, Grecia, Pakistan și India, a fost preluată de radiourile din România, ajungând imediat și în topurile naționale.

„Pentru mine, acel moment a fost extrem de important, pentru că îmi doream ca piesa mea, care se dovedea deja a fi un hit internațional, să fie ascultată și la radiourile de la mine de acasă, din România. Bilionera a devenit un fenomen și a adunat milioane de fani din întreaga lume. Pe TikTok, de exemplu, a strâns 35 de milioane de tag-uri. Până acum, am cântat-o, în concerte și la alte evenimente publice, probabil de mii de ori. Remixurile pe care le-am făcut la Bilionera s-au transformat, la rândul lor, în hituri”, mai arată artista.

Pentru succesul de care Bilionera s-a bucurat din partea publicului, Otilia a primit mai multe premii internaționale, între care: „Best Balkan Female Artist” (2017), „Golden Panther Music Awards” (2018), Bama Music Awards (2019).

„Ce m-a învățat Bilionera și ce aș vrea să vă spun tuturor, în speranța că vă va ajuta și pe voi, este ca niciodată să nu renunțați la visul vostru. Niciodată. Bilionera mi-a demonstrat că poți reuși, în ciuda piedicilor pe care, la început, le poți întâmpina. Eu am crezut în piesa mea. Am crezut în Bilionera. Am știut, chiar de la început, că pot ajunge la sute de milioane de oameni cu ea, că îi pot bucura, că îi pot face să cânte, să danseze, să se distreze cu mine”, mărturisește Otilia.

Gazda unuia dintre cele mai renumite show-uri TV din Turcia

Născută în Suceava, în 13 iunie 1992, Otilia s-a făcut remarcată în lumea artistică încă din copilărie, talentul fiindu-i descoperit de fosta ei profesoară de muzică de la școală. Până să devină cunoscută în România și pe plan internațional, Otilia era, în adolescență, o prezență constantă la diverse evenimente muzicale și la show-urile unor televiziuni locale.

După Bilionera, care i-a adus titulatura de artist internațional, precum și turnee în întreaga lume, au urmat mai multe hituri. Între acestea: Diamante și Prisionera, cu peste 60 de milioane de vizualizări, respectiv peste 40 de milioane de vizualizări pe YouTube. Un alt hit al Otiliei este Adelante, care a adunat, cu piesa originală și cu remixul, peste 130 de milioane de vizualizări pe YouTube. Împreună cu artisul turc Serdar Ortaç, Otilia a lansat piesa Balım, în limba turcă, melodie care a ajuns la peste 84 de milioane de vizualizări pe YouTube. În fiecare lună, pe Spotify, Otilia ajunge la aproximativ 900.000 de ascultători.

În 2018, Otilia a jucat în filmul Deniz ve Günes, unde și-a jucat chiar rolul ei, de artist internațional. Filmul a rulat în cinematografele din Turcia și poate fi văzut și pe diverse platforme online.

În 2020, artista a început colaborarea cu cel mai cunoscut post muzical de televiziune din Turcia, Number 1 TV, unde a găzduit, până anul acesta, alături de o vedetă locală, emisiunea de divertisment intitulată „Otilia & Uğur Show”.

În vara lui 2021, Otilia a lansat, alături de casa de discuri Roton, care i-a fost alături artistei încă de la începutul carierei sale, trei piese, Seu corpo, Oh na na și Nu pot, și a susținut mai multe concerte în România și peste hotare. Pe canalul său de YouTube, Otilia împărtășește cu fanii ei cele mai importante momente din viața de artist, prin intermediul vlogului „The life of Bilionera”.

Păreri?

Asculta si tu “Seu Corpo” – noua piesa a Otiliei

Incheiem aceasta saptamana cu o super veste: Otilia doar ce a lansat noul ei single “Seu Corpo”. Piesa aduce in prim-plan iubirea, iar versurile subliniaza puterea pe care acest sentiment il poate avea asupra noastra. Videoclipul si versurile ajuta piesa in aceasta materializare a sentimentului de iubire si, impreuna cu productia, sunt invitatia perfecta de a visa cu ochii deschisi.

“Sunt foarte incantata de aceasta piesa si cred cu adevarat ca transmite un vibe special. Imi doresc ca energia acestei piese sa ofere fiecarui ascultator curajul de a cauta si de a gasit o iubire de neuitat” Otilia despre “Seu Corpo”.

Otilia este una dintre cele mai iubite si cunoscute artiste din Europa de Est. Si-a descoperit pasiunea pentru muzica de la o varsta frageda, ajungand pentru prima data pe scena alaturi de trupa sa “Bijue”, trupa care s-a destramat ulterior in 2013.

Despartirea a determinat-o pe Otilia sa isi doreasca o cariera  solo, prima piesa a proiectului “Otilia” fiind “Billionera”. Piesa s-a bucurat de un feedback foarte bun din partea publicului, ajungand rapid in topurile din Romania, Turcia, Grecia, Bulgaria, Cipru si Rusia. Debutul de succes al Otiliei a transformat-o pe artista intr-un superstar international, cu sute de mii de urmaritori pe platformele de socializare, peste 30 de milioane de streamuri pe Spotify, peste 500 de milioane de vizualizari pe YouTube si 1,5 milioane de Shazamuri.

Păreri?

“Bilionera” continuă! Ascultă aici noua piesă, “Na Wewe | You & I”!

Emanuela Oancea, songwriterul megahitului “Bilionera”, revine cu o nouă colaborare. De această dată, frumoasa artistă lansează piesa “Na Wewe | You & I”, alături de africanul Twizy Dady.

Pe numele ei de scenă, Anuelli, Emanuela Oancea (Pertea) este un compozitor cu o experiență de peste 10 ani, care a simțit că a venit clipa să aibă propriul public, să ajungă direct la inimile oamenilor prin muzica sa.

“Eu și Twizy Dady am mai colaborat și în trecut, pentru alte proiecte, dar doar ca și songwriter. Mi-a placut chimia pe care am avut-o și ne-am hotărât să lansăm o piesă împreună. El mi-a propus câteva idei, am ales una și mi-am scris partea imediat. Piesa are un vibe atât de tare, încât te poți îndrăgosti pe loc. De fapt, despre asta este vorba și în piesă, despre dragoste. Dar dacă vreți traducerea corecta a versurilor în swahili, mai bine îl întrebați direct pe Twizy :)). Cred că mi s-a îndeplinit un vis mai vechi, de a face o piesă cu vibe afro. Este o piesă în care am mare încredere și sper să facă vara mai frumoasă multor îndrăgostiți.

Sincer, m-am gândit mult timp dacă îmi doresc să fiu și artist cu adevărat sau să rămân doar la stadiul de a compune versuri pentru alții, însă am înțeles că niciodată nu e prea târziu pentru a-ți asculta instinctul. Așa că am decis și vor urma și alte piese pe care vreau să le împărtășesc cu toți. Sper să vă placă ce fac!”, a declarat Anuelli.

Artista a mai lucrat în trecut la piese precum “Domino”, “Gypsy Mama”, “On Fire”, “Let me Go” și multe, multe altele.

Twizy Dady, pe numele său real, Twalibu Almas Mfaume este un tânăr compozitor și cântăreț din Africa de Est, mai exact din Naishi Mbezi Beach, Tanzania. Acesta a lansat recent “Chereko”, împreună cu Sean Norvis.

Păreri?

Otilia – Bilionera (videoclip nou)

otilia bilionera videoclip

Dupa ce a cucerit deja numeroase tari cu piesele sale, Otilia, senzatia acestei veri, a lansat un videoclip senzual pentru super hitul “Billionera”. Cu un ritm ametitor de reggaeton, Bilionera reuseste sa-ti ghideze miscarile si sa te faca sa fredonezi versurile inca de la prima ascultare. Clipul o prezinta pe Otilia in piscina, imbracata intr-un costum de baie foarte sexy si dansand energic si provocator insotita de cateva fete frumoase.

Bilionera” este pe val si in afara Romaniei, ocupand primul loc in topurile din Bulgaria si fiind printre cele mai cautate 7 piese din aplicatia Shazam in Turcia. Otilia a cunoscut succesul si cu alte piese in tari precum Italia, Elvetia, Slovenia sau Rusia.

Artista si-a descoperit talentul muzical inca de la 3 ani, iar primul contact cu industria muzicala l-a avut la varsta de 17 ani. De atunci, Otilia a lansat cateva piese ca “Amor Real”, “Dragoste sau nu” sau “On Fire”, iar pentru viitor si-a propus sa ofere noi si noi hituri cu care sa incante publicul.