Randi și Azteca colaborează pentru prima dată pentru Carina

Randi revine cu un o nouă piesă alături de unul dintre cei mai hot artiști din zona trap – Azteca. “Carina” este primul single în limba română lansat de Randi în 2022, după ce acesta a dominat topurile radio la începutul anului cu “Dincolo de Marte” (feat Roxen).

O piesă pop ce îmbină influențe R&B și Afrobeat, “Carina” a fost compusă de cei 2 artiști, în timp ce producția a fost realizată de Randi și Alin Ilies.

” E prima piesă în genul ăsta pe care o scot eu, iar pentru mine “Carina” este Dana, iubita mea, căreia îi dedic această piesă” – Azteca.

„Piesa asta e un alter ego de-al meu. E varianta sexi, jucăușă, cu ritm balansat și aer proaspăt de nou. Îmi doream de ceva vreme să experimentez sound-uri noi pe beat-uri afro și “Carina” e prima dintr-un șir de multe piese care o să te facă să dansezi, oriunde ai fi. Am păstrat metaforele, însă acum au un parfum tineresc, urban. “Carina” e desenată perfect, misterioasă, parcă din altă lume. El îi simte parfumul și e atras ca un magnet de sex appeal-ul ei neobișnuit. Sunt convins că oriunde ai fi și orice gând ți-ar trece prin cap, piesa asta o să te facă să dansezi corp la corp cu ea” ne spune Randi.

Randi este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români, atât pe plan local cât și internațional. Ca membru fondator al trupei Morandi, acesta a reușit să aibe un impact major în peste 20 de țări, 8 dintre piesele trupei ajungând locul #1 în topuri naționale și internaționale. Albumul de debut al trupei a fost vândut în peste 2 milioane de exemplare, în timp ce albumul N3XT a fost certificat cu triplu platină în Rusia. În 2014 Randi a făcut un pas major în cariera sa și a lansat prima piesă în limba română. “Prietena Ta” a devenit cu rapiditate numărul unu în topurile muzicale, Randi lănsând în următorii ani piese ce au adunat peste 170 de milioane de vizulizări pe YouTube cu hit-uri precum “Până Vara Viitoare”, “Visător”, “Dansăm” și “Ochii Ăia Verzi”.

Azteca este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din scena urbană. Lansări precum „Nefiu”, „Bag Un Blunt”, „BOB”, „Pala Mande” si „A ” au adunat milioane de stream-uri pe Spotify și vizualizări pe YouTube, in timp ce albumele lansate de acesta au dominat constant topurile digitale. Totodată, de-a lungul carierei sale, Azteca a colaborat cu nume precum BBNO$, Rava, Killa Fonic, Nane, Amuly și Satra B.E.N.Z.

Păreri?

Azteca lansează o nouă piesă – „Relație Cu Bancnotele”

Azteca anunță lansarea unui nou track, „Relație Cu Bancnotele”, prin intermediul căruia ne vorbește despre legătura dintre oameni, loialitate și bani. Versurile au fost scrise de către artist, iar producția finală a fost semnată de Quick.

„<<Relație cu bancnotele>> e o piesă mai soft, care duce cu gândul și spre iubire și spre loialitate, pentru persoane, pentru business, pentru bani” a spus artistul.

Azteca, artist al scenei underground, a reușit să capteze atenția publicului datorită lansărilor „Sigur Dar Încet”, „Bag Un Blunt”, „BOB” și „Player” care au adunat milioane de streamuri pe Spotify și vizualizări pe YouTube. Totodată una dintre cele mai de succes lansări ale artistului este piesa „Pala Mande” în colaborare cu Ian, care a reușit să ajungă pe locul 4 în Top 50 Viral Spotify Romania și locul 1 în Top All Genres Apple Romania.

Păreri?

Ian, Azteca și Killa Fonic prezintă o nouă versiune a hit-ului FENDI, împreună cu R3HAB, Rakhim și Smokepurpp

Ian, Azteca și Killa Fonic se alătură remake-ului piesei FENDI, lansat cu două luni în urmă de R3HAB, Rakhim și Smokepurpp, care a făcut înconjurul lumii și se aude atât la radiouri, cât și pe platformele digitale. Artiștii români au fost inspirați de povestea din spatele hitului și de sound-ul care a cucerit ascultătorii de pe mai multe continente și au decis să creeze o nouă versiune, în care au adăugat stilul lor inconfundabil și versuri, atât în limba română, cât și italiană.

Remixul a fost compus și scris de Rakhim, Smokepurpp, Ian, Azteca și Killa Fonic, produs de R3HAB, iar mix &master a fost realizat de Fxne.

Povestea din spatele piesei a început cu o postare pe contul de Instagram R3HAB, în care DJ-ul îi propunea lui Smokepurpp să facă echipă pentru un remake al hit-ului FENDI. Răspunsul rapperului american a venit rapid și de aici au început colaborarea. De curând, Ian, Azteca și Killa Fonic s-au alăturat echipei și au lansat împreună un remix electrizant.

Păreri?

PRNY scoate piesă cu AZTECA și OSCAR? OUI, OUI

Azteca și Oscar ne invită la o lecție de franceză total nonconformistă pe beat-ul lui PRNY. Și, dacă ne întreabă cineva, cu siguranță vrem să mai vedem această formulă și în alte piese.

PRNY, născut în Brașov, este unul dintre cei mai talentați producători de muzică urbană din România. Debutul pe scena românească de trap l-a avut în 2015, când a produs piesa Hagi pentru Șatra B.E.N.Z. La scurt timp după, PRNY a început colaborări cu artiști notorii din scena de hip-hop, producând piese pentru Nane, NOSFE, Killa Fonic, Amuly, Chimie, Connect-R, Ian, Azteca și mulți alții.

În 2018, PRNY a lansat Liceenii Trap’N Roll, un album făcut în colaborare cu Amuly care a avut un impact pozitiv pentru scena muzicală românească, fiind unul dintre puținele albume scoase sub forma colaborării unui artist cu un producător la vremea aceea.

Așa cum se observă și în visualizer, guest star este însuși Arcul de Triumf, care n-a putut rămâne indiferent la noua piesă. Și, dacă a învățat sau nu franceză, nu știm. Dar știm sigur că a început să strige OUI, OUI ori de câte ori vede un outfit care îi place, aceasta fiind una dintre piesele de pe albumul GEISHA care va fi lansat pe 23 noiembrie.

”Mă bucur să observ cum PRNY BAGĂ BEATU’ EY  începe să se audă din ce în ce mai des în urechile ascultătorilor. Motivația și pasiunea pentru ceea ce facem determină rezultate frumoase și albumul meu vrea să ilustreze acest crez personal. Sper ca muzica să ajungă la simțurile publicului și flow-ul creativ să curgă. Enjoy the vibe!”, spune PRNY.

Păreri?