De pus pe repeat! Delia Rus si Ares, psihedelic pentru toti Ochii caprui

„Ploaia nu mai are loc de plânsul ochilor căprui“, dar cântată în doi. Delia Rus și Ares vindecă toți ochii căprui la început de primăvară. Cei doi au lansat luni, 28 februarie, versiunea urbană a piesei „Ochii căprui“.

Delia Rus: „Refrenul punctează cât am plâns noi din iubire, cred că e secetă acum”

O melodie cu o încărcătură emoțională aparte și cu un mesaj trist, însă cât se poate de real, puțini sunt cei care știu că versiunea lansată acum de Delia și Ares este primul draft al piesei care a ajuns la zeci de mii de vizionări pe YouTube, într-o lună de la lansare.

„ Versiunea urbană pentru «Ochii căprui » este, de fapt, primul draft al piesei. Inițial se numea «Cearta de la 4» și am compus-o când afară ploua torențial, într-o noapte din luna septembrie a anului trecut. Refrenul punctează cât am plâns noi din iubire, cred că e seceta acum. Este foarte important să știm cum să luptăm atunci când suferim, ci nu cu cine să ne luptăm“, a declarat Delia Rus.

Dragostea leagă și dezleagă și în cazul lui Ares. Artistul a precizat că iubirea reprezintă un factor important în creația pieselor sale, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care colaborarea cu Delia Rus a decurs atât de natural.

„Motivul  dragostei funcționează și pentru mine ca cel mai bun catalizator atunci când creez, iar asta a făcut colaborarea să vină natural“, declară Ares.

Una dintre cele mai apreciate artiste pop din industria românească, Delia Rus reușește de fiecare dată să vindece inimile frânte prin intermediul pieselor sale. Scrie doar din propriile experiențe și trăiri, punându-și câte o mică parte din suflet în fiecare lansare. Anul 2022 se anunță unul plin de muzică pentru artistă.

În vârstă de 24 de ani, din Piatra Neamț, Ares se numără printre artiștii fresh ai momentului. „ Lovv“, „ Parfum de Iarnă“, „ N-am Uitat” și „ Sufăr” sunt doar câteva dintre piesele artistului care s-au dovedit a fi hituri. „Doar Noi Doi“, piesa cu care Ares a făcut furori în perioada pandemiei, a depășit 2 milioane de vizionări în YouTube și continuă să fie trending sound pe TikTok.

Păreri?

Ares – SPRE STELE (Mixtape „Spre Stele”)

Copertă

Numele lui este Florea Ionuț Denis, iar când vine vorba de muzică, i se spune Ares, are 17 ani și este din Piatra-Neamț. De câteva luni acesta a anunțat că lucrează la un mixtape, care, de altfel este primul său material. Acesta se numește „Spre Stele” și conține 16 piese. Pentru a promova toate piesele așa cum trebuie, artistul a decis ca în fiecare vineri, începând cu 7 august, să lanseze câte o piesă.

Prima piesă, cea de introducere, este cea care poartă și numele materialului, și anume „Spre Stele”. Am scris această piesă pentru a mă prezenta, pentru a arăta cât sunt de motivat și pentru a face persoanele ce mă ascultă să știe și să înțeleagă că nimic nu mă poate oprii din ceea ce fac atât timp cât simt asta cu toată inima.

Tracklist

Piesa este înregistrată în Dream Zone. Mixajul piesei este realizat de mine, iar masterizarea de Bogness. Artwork-ul mixtape-ului este făcut de mine în colaborare cu Sinner, un designer grafic local, iar instrumentalul este produs de Relta.

Vă invit să dăm împreună un play, un like şi apoi un share dacă vă place!

https://www.youtube.com/watch?v=–1aQPtB008

Ares – FREESTYLE II (videoclip nou)

Untitled-1

Numele lui este Denis Ionuţ Florea, cunoscut şi drept Ares, artist ce doreşte să vă aducă la cunoştinţă un freestyle prin intermediul nostru, aşa că haideţi să urmărim împreună.

“Instrumentalul este preluat si produs de KingZeus. Piesa este mixată şi masterizata de mine, artwork-ul realizat tot de către mine. Videoclipul de asemenea este filmat si montat de catre mine.”, ne-a declarat Ares.

https://www.youtube.com/watch?v=P4Wfzqon6H8

Ares – O Fvck Să Meargă (piesă nouă)

Denis Ionuţ Florea, cunoscut şi drept Ares ne-a trimis o piesă nouă pe care vă invităm şi pe voi s-o ascultaţi.

Această melodie se numeşte “O FVCK SĂ MEARGĂ”, şi este extrasă de pe viitorul său mixtape, de altfel primul. Instrumentalul este preluat de la piesă lui Logic – 5 AM.

Piesa este mixată şi masterizată chiar de Ares, iar artwork-ul realizat tot de către el.

https://www.youtube.com/watch?v=qDh34fkDtWo