Pick N Dazzle, partener al evenimentului de lansare a colecţiei «2» a designerului Ana Novic

Cel mai inovator beauty box din România aniversează doi ani de la lansarea pe piaţă
Invitaţii au fost impresionaţi de parfumurile Château de Versailles. Câştigătorul serii a fost Les Ors de Versailles

Recunoscut pentru modul inovator de business prin care s-a făcut remarcat în România, Pick N Dazzle a fost partenerul evenimentului de lansare a colecţiei “2”, ce poartă semnătura designerului Ana Novic. Acest parteneriat a venit ca urmare a valorilor comune pe care Pick N Dazzle şi Ana Novic le împărtăşesc, stilul inovator de creaţie şi prezentare fiind unul din punctele pe care clienţii îl pot regăsi atât la beauty boxuri, cât şi la creaţiile designerului român.

“A fost o plăcere şi o onoare pentru noi să fim parteneri ai lansării colecţiei creată de Ana Novic”, a declarat Pavlina Marinova, director general Pick N Dazzle. “Încă de la lansarea sa în România, moment de la care ne pregătim să aniversăm doi ani, Pick N Dazzle s-a remarcat prin ideile inovatoare, de la modul de personalizare a beauty boxului, adaptat fiecărui client în parte, până la produsele oferite şi modalităţile de promovare. Ceea ce ne-a atras la Ana a fost atât modul în care ea priveşte moda şi cum şi-a imaginat creaţiile, cât şi modalitate de prezentare a acestora. Îi urăm succes cu colecţia «2» şi îi mulţumim că a avut încredere în noi.”

În cadrul evenimentului ce a avut loc la Casa Carol 53, cei peste 100 de invitaţi din fashion, muzică, film şi business au interacţionat şi cu unul dintre parfumurile Château de Versailles, un brand foarte apreciat din portofoliul Pick N Dazzle. Mai mult, Zeiţa Fortuna a surâs unuia dintre participanţi care a câştigat propriul beauty box Pick N Dazzle cu parfumul Les Ors de Versailles.

Alături de Pick N Dazzle şi Ana Novic la eveniment au fost prezenţi Oana Roman, Sandra Izbasa, Tlily Niculae, Elena Gheorghe, Radu Sirbu, Grațiela Marineață, Monica Munteanu si Denis Radu

Pick N Dazzle este singurul serviciu în care cutiile sunt personalizate de către specialiştii în frumuseţe ai brandului. Prin crearea Profilului de Frumuseţe, fiecare client oferă informaţii esenţiale despre el şi preferinţele sale, pe baza cărora exploratorii dedicaţi Pick N Dazzle caută şi ales produsele potrivite pentru fiecare. De asemenea, prin facilitatea de a selecta valoarea luna pe care clientul este dispus să o aloce, fiecare beauty box aduce valoare, branduri cunoscute sau noi şi o varietate de produse, toate de dimensiuni normale.

V-a plăcut? Vă aștept cu impresii!

Ana Novic a cucerit vedetele încă de la prima ei colecţie, “1”!

După ce s-a făcut remarcată prin rochia carusel creată pentru Delia în clipul “Pe aripi de vânt” şi pentru creaţiile purtate de alte vedete precum Antonia, Ana Maria Prodan, Nicole Cherry, Ami, Gina Pistol etc, la evenimente de top din România, creatoarea Ana Novic şi-a lansat în mod oficial brand-ul care-i poartă numele.

„1” este prima colecţie a Anei Novic şi debutul oficial în moda românească. Colecţia este realizată în colaborare cu pictoriţa Vera Holostencu, iar cuvintele care o descriu cel mai bine sunt rafinament, originalitate şi eleganţă.

Artista ne introduce în lumea captivantă a circului vechi prin intermediul desenelor făcute manual de pictoriţa Vera Holostencu, iar rochiile sunt realizate din materiale fine, care urmăresc perfect linia corpului, punându-le în valoare feminitatea.

Cu un aer misterios, „1” debordează de senzualitate şi aduce un omagiu femeii curajoase, puternice, căreia îi place să iasă din tipare.

Designerul Mihaela Glăvan a contribuit şi ea la imaginea femeii îndrăzneţe, completând cu încălţăminte outfit-urile modelelor.

Vedetele nu au lipsit de la eveniment, ba mai mult, şi-au arătat admiraţia faţă de colecţie, purtând ţinute semnate de Ana Novic, printre acestea numărându-se Alexandra Ungureanu, Ellie White, Ami, Neylini, Jazzy Jo, cât şi Lariss, care a purtat o geacă de piele semnată Ana Novic şi pictată special pentru ea de Vera Holostencu.

La eveniment au mai fost prezenţi Diana Bart, Gianina Corondan, Liviu Teodorescu, Shift, the dAdA, Yanka, Adriana Rusu, Majda Yolo, Ela Voineag, George de la Deepcentral şi soţia, Sebastian Muntean din trupa Roads, dar şi numeroşi oameni de succes din lumea afacerilor.

Din acelaşi film, pereţii Atelierului de Producţie au fost decoraţi cu tablourile pictorului german Marcel Thiele, prezentarea de pe catwalk fiind animată şi de momentele spectaculoase de dans şi coregrafie marca Stan Boyz.

Îi dorim bun venit în lumea modei şi la cât mai multe creaţii îndrăgitei Ana Novic!

Credit foto: Armand Ionescu