Selecționat la cel mai important festival de film din America de Nord, Întregalde poate fi văzut între 6 și 20 august în peste 20 de orașe din țară

Întregalde, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

În România filmul va putea fi văzut în premieră națională la Cluj la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și, imediat după aceea, în cinematografele din peste 20 de orașe din țară.

Spectatorii din București, Alexandria, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Neptun, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Saturn, Sibiu și Timișoara vor putea vedea pe marile ecrane din orașul lor filmul produs de Multi Media Est și distribuit de Voodoo Films, începând de săptămâna viitoare.
Mai mult, aceștia se vor putea întâlni cu echipa filmului, după cum urmează:
29 iulie: Cluj Napoca, Casa de Cultură a Studenților, ora 18:30, proiecție în cadrul TIFF
30 iulie: Cluj Napoca, USAMV Open Air, ora 21:45, proiecție în cadrul TIFF
1 august: Ploiești, Cinema City Ploiești Shopping City, ora 19:00
2 august: București, Cinema Elvire Popesco, ora 19:30
4 august: Timișoara, Cinema City Shopping City, ora 19:00
5 august: Brăila, Cinema City, ora 19:00
6 august: Oradea, Cinema Palace, ora 18:15
6 august: Constanța, Cinema City City Park, ora 19:00
8 august: Sibiu, proiecție în cadrul TIFF Sibiu
10 august: Sfântul Gheorghe, proiecție în cadrul Anonimul
10 august: Alexandria, proiecție în cadrul Ideo Ideis
11 august: Bacău, Happy Cinema, ora 19:00
12 august: Iași, proiecție în cadrul Serilor Filmului Românesc
13 august: Botoșani, Happy Cinema, ora 19:00
14 august: Piatra Neamț, Cinema Mon Amour, ora 20:00
15 august: Focșani, Happy Cinema, ora 18:30
15 august: Buzău, Happy Cinema, ora 19:30

Apreciat de Sight&Sound, revista British Film Institute, ca fiind “o comedie neagră plină, în egală măsură, de suspans și compasiune,” filmul a avut premiera mondială anul acesta la Cannes în cadrul Quinzaine des réalisateurs, după care Screen Daily nota: “Radu Muntean ne conduce într-un tărâm jucăuș și caustic al satirei sociale, întrucât personajele sale se găsesc pe un teritoriu necunoscut, fără GPS și fără ghidajul clar al unui cod moral.”

Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.

Spectatorii îi vor putea revedea pe mare ecran pe Maria Popistaşu (Marți, după Crăciun, Heidi, Otto Barbarul), Ilona Brezoianu (Sieranevada, Urma) şi Alex Bogdan (Ana, mon amour, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) alături de Luca Sabin, Toma Cuzin (Aferim!, Comoara), Carmen Lopăzan și Gabor Bondi.

“Priveliștile uimitoare și atmosfera tăcută evocă un sentiment de melancolie și teamă” scriau cei de la Filmhounds despre cel de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Muntean cunoscut în țară dar și peste hotare pentru Furia (2002), Hârtia va fi albastră (2006), Boogie (2008), Marți, după Crăciun (2010), Un etaj mai jos (2015) sau Alice T. (2018).

Întregalde este produs de Multi Media Est cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și coprodus de The East Company Productions. Scenariul este semnat de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu iar imaginea de Tudor Vladimir Panduru.

Păreri?

„Lemonade”, în regia Ioanei Uricaru, primul film românesc turnat în America de Nord, din 26 octombrie în cinematografe! Filmul este prezentat astăzi în competiție la Festivalul de la Sarajevo

Luni, 13 august, „Lemonade”, debutul Ioanei Uricaru în lungmetraj, va fi prezentat în competiția Festivalului de Film de la Sarajevo. Regizorul Ioana Uricaru și actrițele Mălina Manovici („Bacalaureat”, r. Cristian Mungiu) și Ruxandra Maniu participă la proiecția de gală. În România, „Lemonade” va putea fi văzut în cinematografe începând cu 26 octombrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

 

Ioana Uricaru despre participarea la Sarajevo: „Lemonade și-a găsit coproducatorii germani la Sarajevo, la Cinelink, și acum se reîntoarce să-și întâlnească publicul. E o poveste a emigrației est-europene în America, înfățișând emoții pe care știu că publicul festivalului le întelege și le împărtășește în toate nuanțele lor. Pentru mine, această premieră est-europeană e poate cea mai așteptată dintre toate, iar când veți vedea filmul, veți descoperi că atunci când am filmat am avut un gând foarte precis tocmai despre Sarajevo.”

 

Festivalul de Film de la Sarajevo este al treilea festival de anvergură pentru „Lemonade“, după premiera mondială la Festivalul de la Berlin în secțiunea Panorama și participarea la prestigiosul Tribeca Film Festival, în aprilie. De curând, lungmetrajul semnat de Ioana Uricaru a fost recompensat cu Premiul Linxul de Aur pentru cel mai bun film la FEST New Directors / New Films Festival de la Espinho (Portugalia).

 

„Lemonade“ se află la cea de-a 20-a selecție în festivaluri internaționale. În premieră regională la Sarajevo, filmul concurează alături de alte nouă tituluri pentru trofeul “Inima orașului Sarajevo.” Ajuns la cea de-a 24-a ediție, Festivalul prezintă anual o selecție a celor mai importante filme din sud-estul Europei și anul acesta se va desfășura între 10 și 17 august.

Turnat preponderent în America de Nord, Lemonade e inspirat de un articol de presă şi spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală care se vede nevoită să-și confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren. După premiera de la Berlin, thriler-ul a atras distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în China, Grecia, Iugoslavia, Israel, Franța, Canada și Germania.

 

Ioana Uricaru a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti şi deține un doctorat in studii critice, la Universitatea din South California, Los Angeles. Din 20015, locuiește în Statele Unite unde are o carieră didactică universitară. Înaintea debutului în lungmetraj cu „Lemonade”, a co-regizat filmul colectiv episodic Amintiri din Epoca de Aur şi a realizat filme de scurt metraj.

 

LEMONADE, 2018, 88 min., România-Canada-Germania-Suedia. Regia: Ioana Uricaru. Scenariul: Ioana Uricaru, Tatiana Ionascu. Producător Executiv: Tudor Reu. Scenografia: Sylvain Lemaitre. Montaj: Mircea Olteanu. Muzică : Olivier Alary. Costume: Jenn Pocobene și Dana Paparuz. Asistent regie: Michel Marrec. Script supervisor: Silvia Popescu. Production manager: Patricia Bergeron. Producător: Cristian Mungiu. Co-producători: Yanick Létourneau, Eike Goreczka, Christoph Kukula, Sean Wheelan, Tomas Eskilsson. Cu: Mălina Manovici, Dylan Scott Smith, Steve Bacic, Milan Hurduc, Ruxandra Maniu. Produs de Mobra Film, Peripheria, 42film, FilmGate, Film i Väst. Distribuit în România de Voodoo Films.

Păreri?

Sa fie 2017 anul lui MATOMA?

MATOMA, supranumit cel mai bun export international din Norvegia dupa somonul afumat, are planuri mari pentru 2017!

Dupa aparitii de zile mari la cele mai tari festivaluri de muzica din lume precum Coachella, Tomorrowland, Lollapalooza si Electric Zoo, MATOMA anunta un nou turneu fenomenal in America de Nord si Europa.

MATOMA a lansat recent piesa “False Alarm” (cu Becky Hill), cel mai recent si popular proiect al lui cu peste 69 milioane de streamuri in Spotify.

Proiectul sau “Hakuna Matoma” este o demonstratie clara ale abilitatilor lui MATOMA de a cuceri publicul printr-o combinatie de elemente tropical house cu urban, dance, pop si Caribbean care dau culoare paletei lui de sunete.

Albumul “Hakuna Matoma” este intr-o continua expansiune pe platformele media.

O inovatie care i-a asigurat atentia industriei si a publicului a fost initiativa de a lansa o editie personalizata pentru “Hakuna Matoma- Midnight Edition”. Colaborarea cu The Vamps pentru piesa “All Night” i-a adunat peste 3 milioane de streamuri in prima saptamana de la lansare. Pe aceeasi “Midnight Edition”, MATOMA a colaborat cu artisti precum Coldplay, Jason Derulo, Akon, Popcaan, Wale, Sean Paul, Nico& Vinz, Becky Hill si Dua Lipa. Pleiada de artisti internationali care i s-au alaturat au adus un plus de savoare albumului.

In ultimii doi ani, MATOMA a adunat peste jumatate de miliard de streamuri, iar media de 8 milioane de streamuri pe luna de pe Spotify, il pozitioneaza mai sus decat artisti de renumele lui Pharrell Williams, Snoop Dogg si U2. Cele mai populare piese “Old Thing Back” featuring Notorious B.I.G (peste 215 streamuri in Spotify, Youtube si Soundcloud,), “Try Me” (126 milioane streamuri) si “Running Out” (124 milioane streamuri) se bucura in continuare de un succes sporit datorita stilului unic abordat de artist.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa (re)ascultam impreuna “False Alarm”, apoi va astept cu parerile voastre. Enjoy!

Meniu special pentru Enrique Iglesias la Bucuresti! Muschi de vita din America de Nord, asezonat cu clorofila de spanac si trufe proaspete culese din Padurea de la Viscri!

Starul latino-pop, Enrique Iglesias vine joi, 12 mai la Romexpo, sa ofere un show de zile mari fanilor sai din Romania. Si daca artistul e pregatit pentru mega show-ul “Sex and Love”, ce va cuprinde cele mai cunoscute melodii din repertoriul sau, si organizatorii il asteapta cu cele mai tari preparate culinare.

Mai precis, furnizorul Casei Regale, Jubile Catering, va fi responsabil cu rasfatul papilelor gustative ale solistului. Cheful Iulian Susala se va ocupa sa pregateasca un meniu ca la carte pentru Enrique Iglesias, caruia ii va respecta din plin preferintele culinare. Organizatorii au avut misiunea de a-i asigura artistului un bucatar personal. Prin urmare, inainte si dupa concert, acesta va fi la dispozitia lui Enrique pentru a-i prepara diferite specialitati din muschi de vita, import America de Nord, servit cu clorofila de spanac, curcan, peste si pui, la gratar sau la cuptor, legume coapte sau blanche, dar si mai multe retete de sushi, cu ton, somon sau creveti salbatici de Australia.

Artistul a ales Jubile pentru a-i asigura atat in backstage cat si dupa concert tot ceea ce a cerut in materie de preparate culinare! Jubile are o bucatarie variata si, in plus, reinterpreteaza si bucataria romaneasca. Enrique Iglesias este tentat sa guste si din preparatele culinare autohtone, dandu-i astfel bucatarului posibilitatea de a-i pregati si specialitati rafinate din bucataria romaneasca.

Enrique Iglesias

Cu ce este asteptat Enrique Iglesias la Bucuresti? Iata cum arata cateva dintre preparate!

Starului i se pregateste un meniu de cinci stele! Jubile il va rasfata pe Enrique Iglesias cu urmatoarele preparate:

– Piept de pui invelit in Panceta cu ciocanel confiat, gatit timp de 4 ore la 56 grade in mediu controlat, servit cu piure de morcov si florete de brocolli si conopida

– Red mullet, peste cu carnea rosie si frageda adus din zona Marii Mediteraneene, servit cu piure fin de mazare si un sos de lime cu sofran

– Muschi de vita adus special pentru Enrique Iglesias din America de Nord asezonat cu clorofila de spanac si delicioasele ciuperci Chanterelle aduse din Sudul Frantei

– Gustul Ciobanului – un preparat savuros, din bucataria romaneasca reinterpretata, facut din mamaliga fiarta in lapte, trufe culese din Padurea de la Viscri, oua de prepelita, chipsuri de chorizo si spuma de telemea de oaie

Cabina din spatele scenei va fi dotata cu o canapea din piele, masa de cafea, plante ornamentale si un perete din oglinda, cu lumini. Din aceasta incapere nu va lipsi cafeaua, ceaiul, apa plata, gheata, diverse sortimente de bauturi racoritoare, sucuri naturale si energizante. In plus, artistul va servi un amestec interesant preparat din suc de aloe, radacina de ghimbir, lamai, capsuni si miere.

Ce parere aveti? Ne vedem la concert? Eu una abia astept!