Amber Van Day face echipă cu Alexander Oscar pentru Get 2 Love

Amber Van Day face echipă cu Alexander Oscar pentru „Get 2 Love”, o melodie electrizantă și plină de energie. Amber Van Day inspiră cu creațiile sale pop, fiind una dintre cele mai interesante voci feminine noi ale generației ei.

„Este foarte tare să-l avem la bord pe Alexander Oscar, deoarece adaugă o altă dimensiune poveștii. Sunt obsedata de pre-refrenul punky din „Get 2 Love”, care se potrivește cu toată muzica nouă pe care o creez”, explică Amber Van Day. 
Alexander Oscar adaugă: „Când am avut șansa de a fi pe melodie, am fost foarte entuziasmat! M-am dus la studioul meu în aceeași zi și mi-am înregistrat versul. Melodia este grozavă și chiar captivantă. Abia aștept să văd oameni dansând.”

„Get 2 Love” vorbeste despre lupta interioară pentru iubire, de depasire a obstacolelor, a imposibilităților, a întrebărilor fără răspuns care paralizează capul. Amber Van Day împărtășește întunericul care îi dă putere până la punctul în care este pregătită să facă față relației toxice. O melodie puternică a unei femei puternice care surprinde mereu cu noi fațete.

„Cântecul a apărut aproape din întâmplare. Ne-am jucat în studio, am încercat lucruri noi. Conceptual, „Get 2 Love” este despre cât de mult am îndurat în ultima mea relație și cum îmi iau puterea înapoi.”

Păreri?

AMBER VAN DAY a lansat piesa Good Morning

În ultimele luni, Amber Van Day a demonstrat că este o senzație a muzicii pop, lansând piese precum „See You In Tears”, împreună cu Ilira, „Touch” sau „Uh Oh”. De asemenea, aceasta a colaborat cu artiști precum Hugel, Martin Jensen, Alok, Wilkinson, Younotus, renumiții producători britanici, Goodboys (Meduza / Piece Of My Heart), și, cel mai recent, aceasta a scris track-uri alături de Cory, Jax Jones (Out Out feat. Charlie XCX & Saweetie), precum și Ava Max, Jonas Blue și R3HAB (Sad Boy).

Dar, mai presus de toate, cântăreața și compozitoarea carismatică a creat piese pop formidabile, care relatează povești autentice despre subiecte universale, scot în relief dificultățile unei relații de iubire și povestesc despre provocările pe care trebuie să le confruntăm zi de zi. Acum, Amber Van Day a revenit cu single-ul „Good Morning”, un track plin de energie și pozitivitate, care a luat naștere în Berlin.
„Am scris Good Morning în Berlin. Aveam o grămadă pe cap la acel moment, eram într-o relație neprielnică și mi se părea greu până și să mă dau jos din pat. Titlul a fost, la început, mai mult o glumă. Mi-am imaginat o scenă dintr-un film Disney, în care personajul principal se trezește, deschide ferestrele și începe să le cânte păsărilor. Este o secvență renumită”, a spus Amber Van Day referitor la cum a început procesul de creație al piesei „Good Morning”.
Dar, cântecele artistei de 25 de ani scot în evidență întotdeauna o portiță de salvare, câteodata dintr-o perspectivă îndrumată de speranță, alteori, dintr-o perspectivă ghidată de realism, dar sunt mereu autentice. Acest amănunt devine și mai evident în single-ul „Good Morning”, care te transportă pe alt tărâm atunci când îl asculți.

Păreri?

Amber Van Day si Ilira lanseaza single-ul “See You In Tears”

După succesul piesei “Kids In The Corner”, AMBER VAN DAY face echipă cu ILIRA pentru imnul fetelor independente „See you in tears”
Single-ul ei de debut, “Kids In The Corner”, a fost folosit pentru epica scenă de deschidere a serialului Netflix – „Fate: The Winx Saga” cu câteva săptămâni în urmă, iar AMBER VAN DAY a cucerit topul Shazam. Piesa “See You In Tears” este compusa de catre cele doua artiste si a fost inregistrat in timpul pandemiei.

AMBER VAN DAY și ILIRA, originare din Elveția cu rădăcini kosovo-albaneze, au o declarație clară pentru fetele care încearcă să le facă iubiților lor avansuri. Felul în care se uită la ei este unde acestea trag linie: „Ca un căteluș / la fereastră / el este irezistibil / așa că îl dorești / cum îl doresc și eu / dar ești delirantă”.

Vocea puternică a duo-ului vorbește, câteodată, cu umor despre de ce nu este o idee bună să interferezi in relațiile lor. “See you in tears” este o melodie fresh, încrezătoare, deoarece AMBER VAN DAY și ILIRA caută să facă ravagii printre competiție.

Colaborarea s-a concretizat după ce AMBER VAN DAY și ILIRA au realizat că erau fane reciproce și se urmăreau reciproc pe Instagram de ceva vreme. AMBER laudă vocea ILIRIEI ce atinge 4 octave și atitudinea ei de fată independenta. La rândul ei, ILIRA o considera pe AMBER sufletul ei pereche când vine vorba de piese, voce și poziția ei hotărâtă ca femeie în industria muzicală dominată de bărbați.

AMBER VAN DAY a mărturisit despre colaborarea cu ILIRA: „Am adorat să lucrez cu ILIRA. Am scris împreună câteva cântece pe timpul carantinei și „See you in tears” s-a simțit ca cel cu cea mai puternică personalitate! ILIRA este o compozitoare minunată și sunt și o foarte mare fană a vocii ei. S-ar putea spune că amândouă suntem destul de deschise și nu ne este frică să forțăm limitele. Ea este o adevărată ȘEFĂ și mă inspiră și pe mine ca femeie în această industrie!”

ILIRA a declarat: „Urmăresc cariera lui AMBER de ceva vreme. S-ar putea spune că am fost că am fost de la început fan. Când am avut sesiunea pe Zoom, eram in Elveția la părinții mei acasă, celălalt compozitor era in Berlin și AMBER era în Londra, deci a fost o adunare foarte internațională. Consider ca AMBER este exact ca mine când vine vorba de perfecțiune și pasiune. Chiar simt o conexiune specială cu ea din punct de vedere al personalității. Suntem amândouă femei ambițioase într-o industrie plină de bărbați, ne înțelegem reciproc.”

ILIRA este cunoscută drept cel mai spectaculos export pop din Germania. Cu acrobațiile sale vocale și o gamă ce se întinde pe 4 octave, cântăreața de origine albaneză are în prezent cinci milioane de ascultători lunari pe Spotify. Declanșând un război aprins între etichete, ILIRA este într-o călătorie de neoprit în dominarea pop-ului la nivel mondial. Colaborarea ei de succes, ‘FADING’, a ajuns pe locul 1 în topurile germane, timp de 4 săptămâni consecutiv și este certificată cu platină și aur. În 2019, ILIRA a fost nominalizată la MTV EMA.
Denumită ‘Electro-Pop Diva”, de către Idolator, ILIRA este cunoscută pentru colaborările sale pentru piese dansante precum ‘Lose You’ cu DJ Tiësto, care a ajuns pe locul 14 la Dance Radio în SUA.

După ce single-ul ei de debut, „Kids In The Corner” a fost ales de serialul „Fate: The Winx Saga” și folosit pentru scena epică de deschidere, piesa a declașat imediat o avalanșă pe Shazam! Cântecul a fost căutat de peste 250,000 de mii de ori la nivel global si a ajuns pe locul 17 în topurile globale Shazam în doar câteva zile. În SUA și Australia, single-ul a ajuns pe locul 2 în topurile Shazam Discovery și a ajuns la unele dintre cele mai importante și influente playlist-uri de radio în Germani și alte țări. Versiunea remixată de către producătorii de top din UK, Goodboys (Meduza / Piece Of My Heart) a fost lansată la începutul lui martie.

Păreri?

HUGEL feat. Amber Van Day – WTF

Dupa lansarea remix-ului piesei “Bella Ciao” a artistului El Profesor, care a devenit si “German Summer Hit 2018” (votat de GfK), Hugel s-a intors cu o alta surpriza: “WTF”. Sample-ul ales de Hugel pentru noul single este “Parce que tu crois” de Charles Aznavour, o piesa clasica din 1966, iar prin colaborare cu Amber van Day, ne demonstreaza inca o data indemanarea de care da dovada in a gasi combinatia perfecta pentru o melodie reusita.

Atitudinea artistei este una potrivita in situatia data, cand apare o alta femeie in club care ii face ochi dulci barbatul ei: “I know in the morning you’ll be waking up all alone / Posing all over your story with nothing to hold but your phone / You got it bad, all up in your head, girl you obsessed” – versuri care arata odata pentru totdeauna ca ar trebui sa “Get yourself out the club if you can’t take the heat”.

Cu “WTF”, Hugel creeaza din nou o piesa care, cu siguranta, ne va ramane in minte, asta dupa ce anul trecut a surprins top-urile internationale prin colaborarea pentru piesa “I Believe I’m Fine” semnata Robin Schulz. In afara single-ului sau cu Taio Cruz, “Signs”, remix-ul “Bella Ciao” s-a dovedit a fi una dintre cele mai des auzite piese la petreceri, cu peste 68 milioane de ascultari pe Spotify.

De-a lungul timpului, Hugel a lucrat cu artisti internationali precum David Guetta, Robin Schulz, Tiesto, J. Balvin, Charlie Puth, Taio Cruz sau Post Malone si a mixat la unele dintre cele mai mari festivaluri din lume precum Tomorrowland, Mysteryland, Lollapalooza Berlin si Parookaville. Dupa deschiderea turneului lui David Guetta, “European Arena Tour”, a mixat in Ibiza – a aparut lunar la petrecerea din Ushuaïa “BIG by David Guetta”, precum si la legendara Pacha.

Pana in prezent a adunat peste 2,9 milioane de urmaritori pe Spotify si peste 80,4 milioane de vizualizari pe canalul sau de YouTube.

Pareri?