Gran Error și Alfie lansează un remake vibrant al celebrei piese Buona Sera

Producătorii români Marco & Seba, care se află în spatele proiectului Gran Error, au colaborat cu Alfie Arcuri, câștigătorul The Voice 2016, și împreună aduc un remake fresh, modern al uneia dintre cele mai cunoscute melodii clasice, Buona Sera, cântată în varianta sa originală de Dean Martin și Louis Parma.

Piesa amintește de întâlnirile incitante de pe ringul de dans și este în același timp sexy, romantică și energică. Buona Sera aduce ritm și provoacă la dans.

“Ne bucurăm să vă prezentăm o variantă dance, fresh a celebrei piese Buona sera. Dați-i play, dansați și bucurați-vă de vibe-ul ei”, au spus Marco & Seba – Gran Error.

“Buona sera a fost o reală surpriză pentru mine. Am fost în Brașov în 2019, la Cerbul de aur, și casa mea de discuri m-a întrebat dacă aș fi interesat să am o sesiune în București, înainte să zbor spre Sydney. Imediat ce am ajuns în studio și am auzit o mostră din Buona sera, m-am gândit că este foarte cool. Fiind totodată și italian, am știut că bunicii mei ar fi fericiți și mândri să cânt versuri în limba italiană într-o piesă a mea, în special versurile uneia dintre piesele lor clasice preferate, Buona sera ciao ciao. Am scris versurile destul de repede și înainte să știm chiar, am transformat acestă melodie clasică italiană într-una fresh, cool, modernă. Un an mai târziu, am aflat că piesa este lansată de Global Records, împreună cu un duo incredibil, Gran Error. Sunt extrem de încântat”, spune Alfie.

Piesa a fost scrisă de Claus Mathias Clamath și Majo Rolyat, iar clipul a fost editat de Alex Chițu.

Păreri?

Gran Error aduce, în numai câteva zile, o colaborare inedită cu Alfie, câștigătorul The Voice Australia 2016, pentru piesa Buona Sera

Marco & Seba, doi dintre cei mai apreciați producători din România, cu succes la nivel internațional, se află în spatele proiectului Gran Error și pregătesc, împreună cu Alfie, câștigătorul The Voice Australia 2016, o piesă care amintește de întâlnirile incitante de pe ringul de dans, fiind în același timp sexy, romantică și energică. Buona Sera aduce ritm și provoacă la dans.

 

“Suntem încântați de colaborarea cu Alfie, este un artist complex, cu o voce care se potrivește perfect cu sound-ul piesei Buona Sera. A fost o reală plăcere să lucrăm împreună și abia așteptăm să ascultați melodia, în numai câteva zile”, au spus Marco & Seba – Gran Error.

 

De-a lungul timpului, piesele produse de Marco & Seba au fost cântate de artiști precum Nicki Minaj, Nick Jonas și Akon. De asemenea, cei doi au lucrat cu producătorii artiștilor Kesha, Pitbull, Florida, David Guetta, Justin Bieber și Jason Derulo, dar au semnat și unele dintre hiturile lansate de INNA, care au fost pentru un timp îndelungat locul întâi pe radio, în țară și în străinătate, și pe platformele digitale.

În 2019, Marco & Seba au lansat proiectul Gran Error, iar primul single, Pa Mi, feat. Spania ’99, s-a auzit în cluburile din toată lumea și a avut milioane de vizualizări pe YouTube. Următoarea piesă lansată, Slow Dance, este ascultată pe cele mai mari radiouri din Turcia. Gran Error revine acum cu o nouă piesă, o colaborare de excepție cu Alfie.

 

Alfie Arcuri este câștigătorul The Voice Australia 2016. Primul lui single, If they only knew, lansat în 2017, are peste 2 milioane de vizualizări doar pe Vevo și Facebook și vorbește despre prima lui relație de dragoste cu o persoană de același sex. Al doilea single, Love is love, a fost imnul campaniei pentru egalitatea în căsătorie din 2017, în care Alfie a fost voluntar și a cântat în cadrul mai multor mitinguri și marșuri la nivel național.

Abia așteptăm!