A început American Independent Film Festival! Kira Hagi a anunțat finaliștii Concursului de Scenarii Write a Screenplay for… Generation Z

Au fost anunțați cei șase finaliști ai Concursului de scenarii Write a screenplay for… care anul acesta a avut-o ca ambasador pe actrița Kira Hagi. Prezentă la deschiderea American Independent Film Festival, aceasta a anunțat proiectele selectate din cele peste 130 de creații înscrise în concursul organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe.

Dacă primele ediții le-au fost dedicate actorilor Sebastian Stan, Anamaria Marinca și Vlad Ivanov, anul acesta concurenților li s-a cerut să scrie un scenariu pentru Generația Z, lungmetraj sau miniserie TV.

Peste 130 de proiecte au fost înscrise în cadrul concursului, iar dintre ele, 80 de proiecte au fost scenarii pentru film de lungmetraj, 51 de mini-serie TV și 5 proiecte au fost înscrise pentru ambele categorii.

Un juriu format din echipa HBO, regizorul Cristian Mungiu și scenaristul Alexandru Baciu au analizat toate proiectele înscrise în cadrul concursului și au ales proiectele finaliste:

Pentru lungmetraj:

Timp de expunere limitat – Maria Orban

Planeta Jupiter la opoziție – Maria Țane

Miniserie TV:

Silvia’s Room – Rolando Matsangos

Individual Compus – Simona Sava

Eu cu tine contra restului – Doru Vătavului

Alive in Bucharest – Sergio și Oliver Zaciu

Pe durata verii, finaliștii vor beneficia de consilierea scenaristului Alex Baciu și a Ioaninei Pavel, TV producer, HBO Europe, și vor lucra la dezvoltarea proiectelor de mini-serie TV sau film. La capătul acestui proces, proiectele câștigătoare vor fi alese de același juriu, căruia I se va alătura și Kira Hagi în calitate de ambasador a ediției de anul acesta. Câștigătorii vor fi anunțați public în această toamnă. Scenariștii proiectelor câștigătoare vor primi sprijin financiar și consiliere din partea HBO Europe și Asociația Cinemascop  pentru dezvoltarea proiectelor până la faza de scenarii complete. Autorii câștigători vor primi un sprijin de câte 1000 de euro și asistență pe toată perioada de dezvoltare a proiectelor. O primă formă a scenariilor se preconizează a fi gata la începutul toamnei.

Până pe 27 iunie, American Independent Film Festival vă invită la Cinema Muzeul Țăranului, outdoor la Food și online pe eventbook.ro. Spectatorii se pot bucura de cele mai noi și așteptate producții americane independente și de secțiunile speciale «ICONIC DEBUTS», «FILMS ON FILMMAKERS» sau «FRIGHT AT MIDNIGHT – Focus Full Moon Pictures», discuții cu cele mai importante voci din industria americană de film și un moment muzical cu We Singing Colours, live la Food Hood pe 26 iunie de la ora 20:00.

Reamintim că American Independent Film Festival, prin Asociația Cinemascop, donează, ca în fiecare an, toate încasările care îi revin din biletele. Anul acesta fondurile vor merge către Asociația Casa Bună.

Păreri?

Începe American Independent Film Festival .5! Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.

Kira Hagi anunță finaliștii WRITE A SCREENPLAY FOR…

Mâine începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Până pe 27 iunie iubitorii de film sunt așteptați la Cinema Muzeul Țăranului să vadă în premieră în România producțiile premiate anul acesta cu Oscar pentru cea mai bună actriță și cel mai bun actor în rol secundar, debutul regizoral al starului din Stăpânul Inelelor, Viggo Mortensen sau cel mai nou film cu Jude Law într-un „rol exceptional” (Vulture), multe dintre titlurile din programul disponibil pe www.filmedefestival.ro vor putea fi văzute pe marele ecran doar la AIFF.5.

Tot la Cinema Muzeul Țăranului, festivalul aduce o surpriză atât pentru profesioniștii din industria cinematografică sau studenții de profil, cât și pentru publicul larg: secțiunea specială «FILMS ON FILMMAKERS» care prezintă filme ce vorbesc despre cineaști și încercările de orice fel prin care trec aceștia. Cu această ocazie, renumitul scriitor, profesor și selecționer de film, Dennis Lim va intra în conversație cu publicul român pentru a discuta despre starea actuală a producțiilor cinematografice independente, despre cum s-a schimbat industria în ultimii ani odată cu dezvoltarea platformelor de  streaming și ce înseamnă acest aspect pentru viitorul cinematografiei internaționale, în OPEN TALK-ul special «CINEMA IN THE AGE OF STREAMING».

Dennis Lim este în prezent director de programare pentru film la Lincoln Center și la New York Film Festival unul din cele mai prestigioase festivaluri de filme din lume. A fost editorul secțiunii de film la The Village Voice între 2000-2006, a colaborat frecvent cu The New York Times până în 2013 și a predat la Harvard University și New York University.

Critic și selecționer de film la festivaluri internaționale precum Giornate degli autori din cadrul Festivalului de la Veneția sau al Festivalului Internațional de la Vilnius, Andrei Tănăsescu, va discuta live via Zoom cu Dennis Lim pe data de 25 iunie la 19:45, la Cinema Muzeul Țăranului. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Festivalul mai aduce o surpiză pentru spectatori. În închiderea sa, regizoarea Kitty Green va intra în direct cu publicul bucureștean, după proiecția filmului The Assistant, pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri moderată de criticul de film, Ionuț Mareș. Kitty Green este regizoare, editor și cunoscută scriitoare din Australia. Lungmetrajul său documentar de debut, Ukraine Is Not a Brothel, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția în 2013 și a fost proiectat ulterior în peste 50 de festivaluri internaționale de film iar Casting JonBenet a avut premiera la Sundance în 2017. The Assistant este primul ei lungmetraj de ficțiune și a fost proiectat prima dată la Festivalul de Film de la Telluride, continuând să fie apreciat în festivaluri importante precum Sundance sau Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

La Food Hood, outdoor, arătăm pe ecran mare primele filme ale unor regizori cunoscuți acum în întreaga lume, grupate în secțiunea «ICONIC DEBUTS» și, în închiderea festivalului, Bonnie and Clyde, filmul ce este omagiat pe vizualul ediției de anul acesta. Intrarea este liberă iar sâmbătă, 26 iunie, vă așteptăm, înainte de proiecție, cu o surpriza muzicală pusă la cale împreună cu prietenii de la Food Hood: We Singing Colours în recital.

Online, pe Eventbook.ro, puteți viziona primele producții americane filmate în România în anii ’90 și apoi puteți să discutați live pe pagina de Facebook a festivalului (via Zoom) cu regizorul Ted Nicolaou, directorul de imagine și producătorul Vlad Păunescu și Oana Păunescu – costume designer și producer, alături de Andrei Tănăsescu, curatorul secțiunii «FRIGHT@MIDNIGHT – FOCUS FULL MOON FEATURES».

American Independent Film Festival, prin Asociația Cinemascop, donează, ca în fiecare an, toate încasările care îi revin din biletele. Anul acesta fondurile vor merge către Asociația Casa Bună.

De mai bine de zece ani, un grup de voluntari, în frunte cu Valeriu Nicolae și Hannah Slavik, sprijină comunitățile din ghetourile din Ferentari. Deși intenția a fost să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală, și-au dat seama curând că, pentru a reuși, copiii au nevoie de mai mult decât ajutor la teme. Ei au nevoie de rechizite, de haine și încălțăminte, de o masă caldă, au nevoie să fie sănătoși și să fie încurajați. Astfel, grupul format în jurul copiilor din Ferentari a crescut din ce în ce mai mult, devenind o adevărată comunitate. Această comunitate a decis,  în iulie 2020, să capete și o formă juridică. Și-au dat numele de Asociația Casa Bună și au continuat să facă puțin mai mult bine în jurul lor. În prezent Asociația Casa Bună susține 300 de copii cu vârste între 6 și 14 ani din comunitățile vulnerabile din Ferentari și Jilava dar și din afara Bucureștiului, în Județul Arges, comunele Lerești și Nucșoara. Anul acesta asociația își dorește să deschidă o nouă Casă Bună în Nucșoara, unde să continue să ofere suportul educațional, vocațional și de sănătate oferit deja copiilor din București.

Fiecare bilet cumpărat pentru AIFF.5 ajută, iar pentru donații directe puteți folosi modalitățile disponibile pe https://asociatiacasabuna.ro/implica-te/doneaza. Puteți contribui și participând la una dintre activitățile recurente ale sociației înscriindu-vă pe: https://asociatiacasabuna.ro/implica-te/voluntariat.

În deschidera festivalului care va avea loc miercuri, 23 iunie, începând cu ora 20:00 la Cinema Muzeul Țăranului, Kira Hagi, ambasadoarea concursului de scenarii Write a Screenplay For… a cărui temă de anul acesta a fost Generația Z, va anunța finaliștii celei de-a treia ediții în prezența Ioaninei Pavel de la HBO Europe. Concursul este organizat de Asociația Cinemascop în parteneriat cu HBO Europe. Un juriu format din echipa HBO, regizorul Cristian Mungiu și scenaristul Alexandru Baciu au analizat toate propunerile primite și au ales lista scurtă de proiecte finaliste care vor trece în etapa a doua. La primele ediții concurenților li s-a cerut să scrie pentru Sebastian Stan, Anamaria Marinca sau Vlad Ivanov.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe: https://bit.ly/ProgramAIFF5 iar biletele sunt puse în vânzare pe: https://bit.ly/BileteAIFF5.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Vampiri vintage și demoni însetați de sânge – ONLINE pentru amatorii de senzatii tari la AIFF.5. Primele producții americane filmate în România

Din 23 iunie vampirii și demonii din secțiunea «FRIGHT@MIDNIGHT – FOCUS FULL MOON FEATURES» pun stăpânire pe casele cinefililor la cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival în cadrul programului ONLINE ce va instaura spaima și printre cei mai curajoși împătimiți de film.

„Pentru ediția de anul acesta am decis să punem în lumină o legătură mai puțin cunoscută între industria de film din SUA și cea din țara noastră. La începutul anilor ’90, producătorul hollywoodian Charles Band a adus în România deja celebrul său mod extravagant de a face film de categorie B, realizând astfel prima producție americană din țară, împreună cu regizorul de film Ted Nicolaou și cu directorul de imagine Vlad Păunescu. O abordare proaspătă și originală a filmului de gen cu vampiri, Subspecies din 1991, avea să devină primul episod al seriei de cult Subspecies, devenită legendară pentru fani, și începutul unei colaborări de un deceniu între Full Moon Features și Castel Film” spune Andrei Tănăsescu – curatorul acestei secțiuni a festivalului.

Cu o bucurie aproape maniacală și plini de nerăbdare numărăm clipele până când vom putea să reexperimentăm trei dintre producțiile Full Moon Features: Subspecies (1991), Bloodstone: Subspecies II (1993) și Dark Angel: The Ascent (1994). Pregătiți-vă pentru un festival al spaimei, trei zile în care vampiri și demoni tânjesc după putere și independență prin pădurile seducător de întunecate și pe străzile slab luminate ale României.

Pasionații vor putea vedea online cele trei producții până târziu în noapte din confortul propriilor case cu sunete mai mult sau mai puțin explicabile, cu parchet scârțâind sau ferestre care se trântesc din cauza adierilor de vânt întâmplătoare sau nu. Ne provocăm spectatorii la un maraton pe care doar cei mai curajoși dintre ei îl vor putea termina.

În Subspecies, maleficul vampir Radu se întoarce în orașul său natal Prejnar, după ani petrecuți în exil. El fură de la tatăl său prețioasa piatră sângerie din care se spune că picură sângele sfinților și îl ucide fără milă pe acesta. Între timp, două studente americane fac echipă cu o localnică pentru a studia cultura locală. Radu devine atras de tinere, însă problemele încep când fratele lui, Stephan, le ajută.

Continuarea filmului din 1991, Bloodstone: Subspecies II prezintă povestea unei femei care a devenit vampir și care încearcă să scape de maleficul Radu. Ea fură la rândul ei piatra sângerie, iar acum vampirul este pe urmele ei pentru a o recupera. Între timp, sora femeii vine în România pentru a-i salva sufletul, însă poate fi prea târziu…

În Dark Angel: The Ascent o altă femeie reușește să scape din iad. Proaspăt ieșită din grotescul subteran, cu o sete nestăvilită de răzbunare, aceasta decide să-i pedepsească pe păcătosi, însă se întâmplă ceva total neașteptat: se îndrăgostește.

Ca în orice poveste, cele trei zile negre înțesate de întâmplări și creaturi malefice se vor încheia iar spectatorii AIFF.5 vor avea inedita ocazie de a-l întâlni, tot online, pe regizorul Ted Nicolaou care le va răspunde întrebărilor și-i va introduce în povestea plină de mister din spatele camerelor. Discuția va fi moderată de Andrei Tănăsescu și va avea loc sâmbătă, 26 iunie, începând cu ora 17:00, via Zoom, live pe pagina de Facebook a festivalului.

Filmele vor fi disponibile în toată țara, pe platforma Eventbook.ro de unde spectatorii pot achiziționa bilete și pentru celelalte proiecții din cadrul American Independent Film Festival ce are loc anul acesta la Food Hood, outdoor, unde toate proiecțiile sunt gratuite și la Cinema Muzeul Țăranului unde vor fi proiectate și American Movie sau Living in Oblivion, cele două titluri din secțiunea specială «FILMS ON FILMMAKERS».

„Visul american mă însoțește în fiecare zi”, spune Dl. Borchardt – protagonistul filmului atunci când vorbește despre motivația sa. Câștigătorul marelui premiu pentru documentar la Sundance, American Movie urmărește încercările tânărului regizor Mark Borchardt de a-și finanța proiectul mult visat. Unul dintre filmele ‘must-see’ ale festivalului, American Movie este genul de documentar rar care combină un subiect extrem de carismatic cu o structură elegantă”, potrivit The New York Times.

Filmarea a demarat prost. Toate merg pe dos. Bufetul e infect, actrița principală e certăreață, partenerul ei e cabotin, machiorul face crize de inimă, directoarea de producție e isterică, iar ‘cireașa de pe tort’ o reprezintă apariția pe platou, în capot și proaspăt scăpată de la balamuc, a mamei regizorului. Întregul dezastru din Living in Oblivion va putea fi văzut tot la Cinema Muzeul Țăranului iar biletele pentru proiecție sunt disponibile pe Eventbook iar întregul program al AIFF.5 pe filmedefestival.ro.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

MINARI și alte cinci premiere, din 23 iunie la AIFF.5! Programul complet și bilete disponibile începând de astăzi

S-au pus în vânzare biletele pentru American Independent Film Festival! Cea de-a 5-a ediție a festivalului are loc anul acesta între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

Din programul deja publicat pe filmedefestival.ro puteți alege filmul Minari cu Youn Yuh-Jung distinsă cu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, și devenită cunoscută peste tot în lume datorită discursului său de acceptare al premiului Academiei Americane de Film, Lorelei – Premiul Juriului în cadrul Deauville Film Festival sau The Assistant, cel mai nou film al regizoarei Kitty Green, „puternic într-o manieră ciudată și înspăimântătoare” așa cum titra Vanity Fair.

„Un portret de familie uimitor de intim, universal prin tandrețea sa” (AP), Minari urmărește povestea
unor americani de origine coreeană care se mută la o fermă din Arkansas în căutarea propriului lor vis american. În toiul provocărilor aduse de noua viață, cuplul descoperă rezistența incontestabilă a familiei și ceea ce înseamnă cu adevărat o casă. Filmul ce va fi proiectat în premieră națională la AIFF.5 „îți va frânge inima doar pentru a o recompune mai puternică decât înainte” (The Boston Globe).

Lorelei este o fabulă a clasei muncitoare despre un motociclist, o sirenă și trei nuanțe de albastru, primul film de lungmetraj al regizoarei Sabrina Doyle, apreciată de critica americană de film pentru inteligența emoțională pe care o transpune în munca sa. The Film Inquiry scria despre debutul său că „îți smulge inima din piept”, iar Eye on Film îl cataloga ca fiind „un film care apreciază valoarea fanteziei în cele mai sumbre circumstanțe”.

În selecția de anul acesta a American Independent Film Festival se regăsește și primul lungmetraj de ficțiune al regizoarei Kitty Green care are la activ o serie de documentare ce au făcut înconjurul lumii, fiind proiectate în peste 140 de țări. The Assistant surprinde momentul în care Jane, proaspăt absolventă care aspiră să ajungă producător de film, obține locul de muncă ideal – asistentă a unui mogul din showbiz. Pe măsură ce Jane își urmează rutina zilnică la birou, devine din ce în ce mai conștientă de abuzul care colorează insidios fiecare aspect al zilei sale de muncă, o acumulare de elemente negative pe care Jane decide să le confrunte doar ca să descopere adevărata forță a sistemului în care a intrat.
Prezentat în Selecția Oficială de la Sundance, filmul are o putere extraordinară de a polariza atenția iar Julia Garner, actrița din rolul principal „livrează pe ecran un masterclass în sine” (IndieWire).

Între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului Român vor mai fi proiectate și Falling (de Viggo Mortensen), The Nest (Sean Durkin), Living in Oblivion (Tom DiCillo) sau American Movie (Chris Smith) distins cu Premiul Juriului tot la Sundance iar la Food Hood: Blood Simple (Joel și Ethan Coen) Slacker (Richard Linklater), Stranger than Paradise (Jim Jarmusch) toate parte a secțiunii  «ICONIC DEBUTS» și, desigur, filmul omagiat anul acesta pe vizualul festivalului, Bonnie and Clyde regizat de Arthur Penn.

Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram: @americanindependentff.

Biletele pentru Cinema Muzeul Țăranului pot fi achiziționate de pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook, iar intrarea la toate proiecțiile de la Food Hood este liberă, în limita locurilor disponibile.

Asociația Cinemascop donează toate încasările care îi revin din biletele vândute pentru filmele din această ediție către programele educaționale, vocaționale, de nutriție, sănătate și artistice de la Casa Bună care vizează comunitățile vulnerabile din Ferentari, Jilava și Județul Argeș.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Iconic Jarmusch, Coen, Linklater – open air la AIFF.5! Proiecții între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood

La cea de-a 5-a ediție, American Independent Film Festival oferă din nou spectatorilor ocazia să vadă film indie nord-american pe marele ecran, cu a sa „putere brută, viscerală, o forță care depășește în intensitate blockbustere, studiouri, strategii, bugete, o forță a majorității filtrată prin talentul unor noi generații de cineaști care reinventează cinemaul, îl adaptează nevoilor lor, a vocii lor creatoare și, în felul acesta schimbă, puțin câte puțin, felul în care noi toți facem film” afirma regizorul Gus Van Sant într-o discuție cu criticul de film Todd McCarthy.

Între 23 și 27 iunie la Cinema Muzeul Țăranului Român și, open air, la Food Hood, intrăm pe teritoriul neconvenționalului cu o selecție de filme ce au impresionat deopotrivă critica și publicul în festivalurile importante ale lumii.

Printre ele, în premieră națională, The Nest | Cuibul, un „studiu extrem de nuanțat al psihologiei jocurilor conjugale ce persistă mult după genericul de final” (The Hollywood Reporter) cu Jude Law „într-una dintre cele mai bune performanțe ale sale” (The Guardian).

Aclamat la Sundance unde a fost prezentat în premieră mondială în Selecția Oficială, filmul surprinde relocarea unui cuplu ce își abandonează liniștitul cămin din suburbiile americane pentru a începe o nouă viață în Marea Britanie. Un antreprenor ambițios (Jude Law) își aduce soția americană (Carrie Coon) și copiii în țara sa de origine, pentru a explora noi oportunități de afaceri, însă noua lor viață amenință să le destrame familia.

Regizorul filmului este Sean Durkin, devenit faimos pentru debutul său, thrillerul Martha Marcy May Marlene, ce a adunat peste 30 de premii și peste 100 de nominalizări și a fost catalogat de critica de film ca fiind unul din cele mai bune din istoria recentă, „o realizare uimitoare”după cum scria The New Yorker.

Spectatorii AIFF.5 vor putea vedea în premieră absolută în România și Falling | Alienare – debutul în regie al starului american Viggo Mortensen, cunoscut în întreaga lume pentru rolul său din trilogia Stăpânul Inelelor și premiat în nenumărate rânduri pentru cele din A Dangerous Method, Eastern Promises, sau pentru cel din „minunatul și înduioșătorul Captain Fantastic” (Variety).

„Un prim efort îndrăzneț în spatele camerei pentru Viggo Mortensen, distilând elegant adevăruri dureroase pentru oricine a avut vreodată o relație complicată cu un părinte” (Empire), Falling aduce pe ecrane povestea a două generaţii ce nu pot exista una fără alta: tată și fiu, trecut și prezent, răni deschise și moduri diferite de a vedea viața.

„Filmul este un debut regizoral remarcabil ce abordează adiacent și o interesantă cercetare a diferențelor gândirii politice din America printr-un conflict simbolic tată-fiu” (The New York Times). Viggo interpretează rolul lui John, care locuiește cu partenerul său Eric și fiica lor adoptivă în sudul Californiei. Atunci când bătrânul său tată Willis (Lance Henriksen) vine în Los Angeles, cele două lumi diferite ale acestora se întrepătrund. Între conflict și acceptare, cu situaţii amuzante sau crunte, viețile lor nu mai pot continua în același ritm. Falling, la fel ca The Nest sunt distribuite în România de Bad Unicorn.

Ediția de anul acesta a festivalului vine și cu secțiunea «ICONIC DEBUTS» în care cinefilii vor avea ocazia să vadă sau să revadă primele filme ale unor regizori americani consacrați precum Jim Jarmusch, Richard Linklater sau frații Joel și Ethan Coen.

Jim Jarmusch este unul dintre cei mai importanți susținători și, între timp, exponenți al cinemaului independent. Încă din 1980 a regizat filme precum Down by Law (1986), Dead Man (1995), Coffee and Cigarettes (2003), sau mai recentele Only Lovers Left Alive (2013), Paterson (2016) sau The Dead Don’t Die (2019), toate titluri de referință în cinematografia mondială, premiate în festivalurile din întreaga lume.

Stranger than Paradise | Mai străin decât paradisul, a fost premiat cu Caméra d’or pentru Cel mai bun debut la Cannes în 1984 și este o comedie absurdă, tragi-comică despre un toxicoman newyorkez excentric care primește o vizită surprinzătoare și cam nedorită din partea unui verișor ungur. De la indiferență și chiar ostilitate, o puternică afecțiune se dezvoltă între cei doi ciudați. În film îl veți putea recunoaște pe cunoscutul muzician, John Lurie, care avea să mai colaboreze cu Jarmusch și pentru Down by Law.

Apreciat pentru filmele sale care au o stilistică distinctă și o structură narativă lejeră, Richard Linklater este cunoscut deopotrivă pentru comediile sale Slacker (1990), Dazed and Confused (1993), trilogia Before Sunrise (1995), Before Sunset (2004) și Before Midnight (2013) precum și Boyhood (2014), pe care l-a filmat timp de 12 ani cu aceiași actori.

Slacker, debutul său din 1990 documentează o zi din viața orașului Austin, Texas, prin obiectivul camerei care călătorește din loc în loc și oferă o privire asupra celor prea educați, inadaptaților sociali, marginalilor și excentricilor. Filmul al cărui regizor apare și în film, a fost nominalizat pentru Marele premiu al juriului la Festivalul de Film Sundance în 1991 și a fost selectat în 2012 pentru a fi conservat la United States National Film Registry „datorită importanței sale culturale, istorice și estetice”.

Cunoscuți în întreaga lume drept Frații Coen, Joel și Ethan Coen abordează mai multe genuri și stiluri cinematografice pe care le recompun sau le parodizează frecvent. Cele mai apreciate lucrări ale lor includ: Raising Arizona (1987), Miller’s Crossing (1990), Fargo (1996), The Big Lebowski (1998), O Brother, Where are thou? (2000), No Country for Old Men (2007), Burn After Reading (2008), A Serious Man (2009) sau Inside Llewyn Davis (2013).

Blood Simple | Sânge pentru sânge marchează debutul cinematografic al fraților Coen. Considerat un tribut adus genului noir, filmul o are în distribuție pe Frances McDormand, recent premiată cu Oscar pentru rolul său din Nomadland și spune povestea lui Marty, un proprietar al unui bar care angajează un detectiv ca să-i ucidă soția care îl înșela cu Ray, un bărbat mult mai tânăr ca el. Însă detectivul dă planul peste cap, ca să-l ajusteze mai bine propriului interes, și totul o ia razna. False ipoteze, vinovăție, teamă, totul se transformă într-o încercare disperată de a ascunde dovezile și conduce spre un dezdonământ pe cât de neașteptat, pe atât de ironic.

Programul complet va fi disponibil în curând pe filmedefestival.ro

American Independent Film Festival aduce în fiecare an cele mai noi, creative și originale filme americane de cinema publicului din România și organizează workshopuri, dezbateri, master-classuri cu cineaști și actori reputați, printre oaspeții edițiilor anterioare numărându-se: Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Kent Jones, Roberto Minervini, Benh Zeiltin, Jacques Audiard, Kirill Mikhanovski, Merawi Gerima, Maya Hawke și Sebastian Stan.

AIFF.5 este organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul: Banca Transilvania și este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, Judas and the Black Messiah, în premieră la AIFF.5 ce va avea loc între 23 și 27 iunie în București

Honey Bunny: I love you, Pumpkin.
Pumpkin: I love you, Honey Bunny.
Pumpkin: [Standing up with a gun] All right, everybody be cool, we have an announcement to make:

American Independent Film Festival, ajuns la cea de-a 5-a ediție,  va avea loc anul acesta între 23 și 27 iunie la București și va prezenta publicului o selecție de filme din cinematografia americană recentă care au fost remarcate de critica internațională dar și de publicul unor festivaluri ca cele de la Sundance, Cannes, Berlin, Veneția sau Toronto.

Astfel spectatorii AIFF.5 vor putea vedea în premieră în România Judas and the Black Messiah ce îl are în distribuție pe actorul de origine britanică Daniel Kaluuya, premiat anul acesta pentru rolul din film cu: Oscar, Golden Globe, Critics’ Choice Movie Award, Actors Guild Award și BAFTA.

„Performanța actoricească a lui Kaluuya emoționează, intrigă și energizează publicul într-un fel aproape periculos” exclamau cei de la Vulture.

Judas and the Black Messiah este regizat de Shaka King și reprezintă „o biografie politică extrem de puternică și sincer empatică, cu o mare relevanță contemporană” (The Wall Street Journal).

Filmul dezbate trădarea lui Fred Hampton (Daniel Kaluuya), președinte al Partidului Panterelor Negre la sfârșitul anilor 1960 în Chicago, de către William O’Neal (Lakeith Stanfield), un informator FBI, și a avut premiera mondială anul acesta la Sundance. A fost lansat ulterior în doar câteva cinematografe din Statele Unite din cauza regulilor sanitare în vigoare peste ocean. Spectatorii din România vor fi așadar printre puținii ce vor avea ocazia să vadă acest film pe un ecran de cinema deocamdată.

Vizualul de anul acesta al festivalului omagiază filmul cult căruia îi este dedicat având în prim plan celebrul cuplu de gangsteri americani într-o reinterpretare semnată de graficiana Carmen Gociu. Regizat în 1967 de Arthur Penn, Bonnie și Clyde îi are în rolurile principale pe Faye Dunaway și Warren Beaty. Filmul a fost premiat la acea vreme cu două Oscaruri pentru cea mai bună imagine și cea mai bună actriță într-un rol secundar și distins cu alte opt nominalizări la Premiile Academiei Americane de Film, devenind peste timp un reper pentru cinematografia de peste ocean, cu o influență simțită generații mai târziu, unul dintre exemple fiind celebrul schimb de replici din Pulp Fiction regizat de Quentin Tarantino, folosit în începutul comunicatului.

Spectatorii AIFF vor avea ocazia să vadă sau să revadă Bonnie și Clyde pe marele ecran în cadrul ediției de anul acesta.

Programul complet al proiecțiilor din cadrul celei de-a 5-a ediții AIFF și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi anunțate în zilele ce urmează și vor putea fi regăsite pe filmedefestival.ro și pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.

American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop și aduce în fiecare an cele mai noi, creative și originale filme americane de cinema publicului din România, organizează workshopuri, dezbateri, master-classuri cu cineaști și actori reputați, printre oaspeții edițiilor anterioare numărându-se: Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Kent Jones, Roberto Minervini, Benh Zeitlin, Jacques Audiard, Kirill Mikhanovski, Merawi Gerima, Maya Hawke ori Sebastian Stan.

Păreri?