Peste 6.000 de spectatori prezenți la cea de-a 6-a ediție TIFF Oradea

A fost ediția cu cele mai multe proiecții sold out de până acum

La cea de-a 6-a ediție a TIFF Oradea, cele mai așteptate filme ale toamnei au fost primite cu mare bucurie de către publicul orădean. Evenimentul s-a încheiat duminică seara, pe 1 octombrie, și a atras o mulțime impresionantă de spectatori. Filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), Gala de deschidere cu proiecția filmului Crima este a mea (r. Francois Ozon), Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), dar și cele trei cine-concerte, alături de lungmetrajul David (r. Radu Muntean) și documentarele De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin (r. Carla Teaha) și Playback (r. Iulia Rugină) au fost printre proiecțiile sold out. Peste 6.000 de persoane de toate vârstele au acceptat invitația de a urmări o selecție impresionantă de peste 30 de filme, cine-concerte și activități propuse de organizatori la această ediție, demonstrând încă o dată puterea extraordinară a cinematografiei de a ne uni mereu.

A fost ediția cu cele mai multe proiecții sold out de până acum. În topul celor mai populare evenimente din programul TIFF Oradea 2023 s-a aflat proiecția filmului Libertate (r. Tudor Giurgiu), la finalul căreia întreaga sală de la Teatrul de Stat a aplaudat minute întregi. Proiecția a fost urmată de o sesiune de Q&A și discuții cu publicul orădean, în prezența echipei extinse a filmului, printre care, regizorul Tudor Giurgiu, actorii Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Alexandru Papadopol, Ștefan Iancu, alături de actorii orădeni Răzvan Vicoveanu, Elvira Rîmbu și directorul de imagine Alex Sterian. În aceeași sală și cu un public la fel de numeros, Crima este a meaMon Crime (r. François Ozon), filmul din Gala de Deschidere TIFF 2023, a fost primit cu mare entuziasm de către orădeni. Filmul a fost precedat de un moment artistic realizat de Cvartetul Espressione, care au făcut o introducere muzicală în Parisul Interbelic.

Proiecțiile din Piața Unirii au reunit în fiecare seară a festivalului un număr impresionant de spectatori. Zilnic, 500 de persoane s-au bucurat să urmărească  pe marele ecran filme emblematice precum E pericoloso sporgersi (r. Nae Caranfil), celebrul Casablanca (r. Michael Curtiz), care a putut fi văzut duminică seară, la peste 90 de ani de la lansare, într-o splendidă copie restaurată sau premiera filmului  românesc Visul (r. Cătălin Saizescu), urmat de o întâlnire cu regizorul și actorii Serghei Mizil, Georgiana Saizescu și Gloria Găitan.

Pentru iubitorii de muzică și film, experiențele cine muzicale de la Sinagoga Sion au avut loc pentru prima dată cu casa închisă. Cine-concertul Ultima Noapte (r. Jenő Janovics), un clasic al cinema-ului mut, filmat în oraşul Cluj-Napoca la început de secol XX a fost acompaniat live de Wingman Jazz Trio, care au a creat o coloană sonoră originală special pentru publicul TIFF din Oradea. Cine-concert Aventurile prințului Achmed (r. Lotte Reiniger), primul lungmetraj de animație din istoria cinematografică, inspirat din universul de basm al celor O mie și una de nopți, cu coloana sonoră interpretată la sintetizator analog și baglama de artistul Danaga, au transpus spectatorii într-un univers de poveste în seara de sâmbătă. Iar în ultima seară de festival, Sinagoga Sion a fost arhiplină la cine-concertul Manasse (r. Jean Mihail), un clasic al filmului mut românesc. FIlmul a fost  acompaniat de Cvartetul Volekh, un ansamblu acustic klezmer din București.

În topul filmelor românești cu cei mai mulți spectatori la Oradea se numără și avanpremierele Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), film proiectat în prezența actorilor Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, urmat de documentarul Playback (r. Iulia Rugină), în prezența regizoarei și a protagonistului, Sorin Lupașcu, cel mai îndrăgit DJ din Epoca de Aur a României. Filmul a fost urmat de o petrecere memorabilă care a avut loc într-o locație emblemă a seratelor orădene, la Butoiul de Aur, redeschis de către organizatori doar pentru această ocazie. La acestea se adaugă documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, proiectat în prezența regizoarea Carlei Teaha. 

Atelierele și filmele din cadrul programului EducaTIFF – au fost de asemenea printre evenimentele la care a participat un public numeros, atelierele de animație oferite de către Beanbag animation studio numărându-se printre preferatele copiilor de toate vârstele Proiecția filmului David (r. Radu Muntean), în prezența unuia dintre protagoniști, a fost de asemenea sold out.

Festivalul Internațional de Film Transilvania va reveni la Oradea în octombrie anul viitor, iar organizatorii promit ca ediția cu numărul 7 o să aducă noi surprize pentru publicul din oraș.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Programul complet și biletele la a 6-a ediție TIFF Oradea sunt acum disponibile

Atmosfera de festival începe să se instaleze în Oradea, orașul care peste două săptămâni va găzdui un maraton cinematografic, la cea de-a șasea ediție TIFF Oradea. Programul acestei ediții cuprinde peste 30 de titluri sonore, filme premiate în marile festivaluri internaționale, dar și un număr record de avanpremiere românești proiectate în prezența echipelor, care vor încânta publicul orădean de toate vârstele. În fiecare seară, iubitorii de muzică și film sunt invitați să descopere în premieră cine-concertele pregătite de organizatori special pentru acest eveniment.

Programul complet și biletele sunt disponibile pe https://tiff.eventbook.ro.

Comedia, Crima este a mea/ Mon Crime (r. Francois Ozon), deschide seria proiecțiilor-eveniment de la Teatrul de Stat Oradea, vineri începând cu ora 20:00. Acțiunea filmului este plasată în anii ’30,  protagonista fiind o actriță ce devine cunoscută după ce este achitată de crimă pe motiv de autoapărare. Din distribuție fac parte Isabelle Huppert, Fabrice Luchini, Dany Boon și André Dussollier. Spectatorii prezenți la proiecția din Gala de deschidere vor fi întâmpinați pe muzica Cvartetului Espressione, care, inspirați de atmosfera filmului, vor face o introducere muzicală în Parisul interbelic.

Proiecțiile din Piața Unirii vor avea intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

Publicul orădean va vedea astfel pe marele ecran, în ultima seară de TIFF Oradea, filmul Casablanca (r. Michael Curtiz). Considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX,  la peste 90 de ani de la lansare, într-o splendidă copie restaurată și recompensat cu trei premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Casablanca îi aduce împreună pe Humphrey Bogart și Ingrid Bergman într-una dintre cele mai cunoscute și frumoase povești de dragoste ale tuturor timpurilor. Rămânem în Piața Unirii, unde vineri seara, de la 20.30, E pericoloso sporgersi, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil, se va urmări în varianta restaurată, la 30 de ani de la premieră. Cu o structură inovatoare pentru cinematografia română din acel moment şi cu interpretări remarcabile ale unor actori precum Marius Stănescu, Natalie Bonifay sau Florin Călinescu, filmul îşi păstrează şi astăzi prospeţimea şi umorul. Iar comedia Visul (r. Cătălin Saizescu) cu Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Nicodim Ungureanu și Serghei Mizil va fi parte din programul din Piața Unirii de sâmbătă seara și va fi prezentat publicului de către echipa filmului.

Cele mai multe avanpremiere românești de până acum
Un număr record de avanpremiere românești vor fi proiectate sâmbătă și duminică la Teatrul de Stat și la Sala Transilvania. Libertate, noul film al regizorului Tudor Giurgiu inspirat din fapte reale petrecute în timpul Revoluţiei din 1989, câștigător la Festivalul de la Sarajevo și la TIFF 2023 va putea fi urmărit sâmbătă de la ora 19:00.  Proiecția va avea loc în prezența echipei filmului, fiind urmată de o sesiune de Q&A.

Spectatorii îi vor întâlni începând cu 21:45 pe actorii Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, în comedia Încă două lozuri, continuarea comediei de succes Două lozuri, regizată de Paul Negoescu. Printre avanpremierele de sâmbătă de la Teatrul de Stat se numără și documentarul Cazul inginerului Ursu, (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu), cât și filmul Între Revoluții (r. Vlad Petri), câștigător al Premiului FIPRESCI, la Berlin în 2023. Câștigător al Premiului pentru debut la TIFF 2023 și selecționat la Sarajevo și Rotterdam, Tigru (r.Andrei Tănase), cu Paul Ipate, Alex Velea, Cătălina Moga și Elvira Deatcu se va vedea în avanpremieră duminică, de la ora 17:00, la Teatrul de Stat. De la ora 15:00, documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, în regia Carlei Teaha, va fi proiectat la Sala Transilvania, în prezența echipei.

Cine-concerte în fiecare seară

Spre încântarea iubitorilor de muzică și film, fiecare seară de festival va fi marcată de câte o experiență cine-muzicală specială. Vineri, la Sinagoga Sion, Ultima Noapte (r. Jenő Janovics) – un clasic al cinema-ului mut, filmat în oraşul Cluj-Napoca la început de secol XX și acompaniat live de Wingman Jazz Trio, un proiect propulsat de dorința creativă, care se ferește de a “fabrica” muzică de unică folosință. Wingman Jazz Trio crează o coloană sonoră originală cu ocazia acestui cine-concert.

Seara de sâmbătă aduce cine-concertul, Aventurile prințului Achmed (r. Lotte Reiniger), primul lungmetraj de animație din istoria cinematografică. Animația, împreună cu coloana sonoră interpretată la sintetizator analog și baglama (instrument cu coarde turcesc cu originile în Persia antică) de artistul Danaga, vor transpune spectatorii într-un univers de poveste.

Duminică, pe 1 octombrie, orădenii au ocazia să urmărească  filmul Manasse (r. Jean Mihail), în care lupta dintre tradiție și modernitate pe ritmuri klezmer și  lăutărești, într-un clasic al filmului mut românesc. Cvartetul Volekh ansamblu acustic klezmer din București, ce explorează conexiunile dintre repertoriile tradiționale de muzică idiș și românească din Valahia și Moldova, va acompania muzical filmul.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

Începe cea de-a 6-a ediție Alpin Film Festival!

Au mai rămas doar câteva ore până la startul celei de-a 6-a ediții Alpin Film Festival. Organizat în perioada 7-12 septembrie, la Brașov, Predeal și Râșnov, unicul eveniment cinematografic autohton dedicat culturii și civilizației montane se pregătește să aducă pe marile ecrane o selecție de peste 50 de filme din întreaga lume. Un număr impresionant de invitați speciali va sosi la Brașov în perioada festivalului și va participa la proiecțiile de film și la conferințele dedicate unor subiecte arzătoare precum protejarea mediului și conservarea biosferei, posibilitățile de susținere a sportivilor cu dizabilități, turismul din România și situația urșilor din țara noastră. Printre cele cele mai așteptate momente ale ediției se numără întâlnirea cu Catherine Destivelle, cea mai bună alpinistă din istorie, prezentă la Gala de decernare a premiilor pe 11 septembrie, de la ora 19:00.

Accesul la toate evenimentele incluse în programul Alpin Film Festival este gratuit, în limita locurilor disponibile și în conformitate cu normele în vigoare.

Program și rezervări:https://eventbook.ro/festival/alpin-film-festival

Competiția Românească
Nu vor lipsi de la această ediție expozițiile de fotografie, conferințele și prezentările de carte. Printre evenimentele de neratat ale ediției se numără seria de evenimente legată de cel mai popular proiect artistic al momentului, documentarul România Salbatică, proiectat vineri, pe 10 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Sfântul Ioan din Brașov. Expoziția de fotografie și prezentarea cărții care însoțește acest proiect derulat de-a lungul a 10 ani vor fi găzduite de AFI Brașov. Regizorii brașoveni Dan Dinu si Cosmin Dumitrache vor fi prezenți la proiecția filmului inclus în Competiția Națională. La marele premiu al secțiunii va concura, în acest an, și  documentarul Lemn (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger, Michaela Kirst), proiectat pe 8 septembrie, de la ora 19:00, în Marea Aulă a Universității Transilvania din Brașov.
România sălbatică, r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache
Dedicat susținerii cinematografiei autohtone inspirate de lumea montană, Alpin Film Festival prezintă în Competiția Românească și scurtmetrajele Light Line (r. Sabin Dorohoi) – 8 septembrie, ora 18:00, Cinema Astra, Cerbul a trecut prin fața mea (r. Vlad Petri) și Când “Singur pe munte” devine “Prea Singur” (r. Ioan Stoenică) și Cum am trăit într-o pădure (r. Dite Dinesz), proiectate pe 9 septembrie, la ora 18:30, la Cinema Astra. În aceeași secțiune vor putea fi urmărite documentarele La Cota 10.000 (r. Radu Estivan) – 11 septembrie, ora 20:30, și Following the life of Khumbu (r. Cosmin Dumitrache) – 9 septembrie, ora 20:30, ambele proiectate în aer liber, la Bastionul Țesătorilor.

Pe 8 septembrie, de la ora 18:00, publicul va putea urmări Colectia Carpathia, o serie de documentare educative, dar și filmul Emil Racovița întemeietorul speologiei, de la proiecția căruia nu vor lipsi Cristian Lascu și Cristhian Ciubotar. Una dintre întâlnirile-surpriză ale ediției va fi cea cu Zeno Oarcea, pionier al înființării rețelei de Parcuri Naționale din România. O personalitate legendară, silvicutorul este protagonistul unui documentar fascinant regizat de Daniel Befu, și va fi prezent la proiecția organizată sâmbătă, pe 11 septembrie, de la ora 15:00, la Cinema Astra.

La Cota 10.000, r. Radu Restivan, Dan Petru
Competiția Internațională

O călătorie fascinantă prin cele frumoase trasee montane și o colecție de povești puternice inspirate de relația oamenilor cu natura, selecția de filme incluse în Competiția internațională invită cinefilii să reflecteze asupra unor subiecte arzătoare ce țin de protecția mediului și conservarea valorilor și patrimoniului montan. 28 de lungmetraje și scurtmetraje sosite din întreaga lume se vor vedea în premieră românească la Brașov și vor concura pentru premiile ediției, acordate sâmbătă, pe 11 septembrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta. Juriul format în acest an din jurnalista Dite Dinesz, omul de cultură Bernard Houliat și alpinistul belgian Tim Vercauteren, va desemna câștigătorul Marelui Premiu al festivalului, în valoare de 1500 de euro, oferit de Consiliul Județean Brașov.

Cărăușul, r. Nathaniel J. Menninger
Conferințe
La data de 28 noiembrie 1880, se înființa la Sibiu o asociație care a devenit cunoscută iubitorilor de munte și drumeție de pe lanțul Carpaților și întreaga Europă sub numele SKV – Siebenbürgischer Karpatenverein, respectiv Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor. Istoria plină de aventuri a asociației se regăsește în volumul SKV – 140 de ani de drumeție, semnat de Marcel Șofariu, actualul președinte al SKV. care va prezenta această ediție de colecție în cadrul unui eveniment special, organizat pe 7 septembrie, de la ora 15:00, la Cinema Asta.

La Alpin Film Festival, data de 9 septembrie este Ziua Outdoor pentru persoane cu dizabilități. Evenimentul va debuta cu un atelier de caiac organizat pe Lacul Noua, începând cu ora 12:00, iar de la ora 17:00, în Piața Brassai din Brașov, conferința ,,OUTDOOR-ul în România pentru persoane cu dizabilități” va căuta să răspundă celei mai importante întrebări: în ce măsură este România pregătită să ofere cele mai bune condiții acestor oameni magnifici, pentru ca aceștia să își poată practica pasiuniule într-un mediu propice?

Vor fi prezenți la discuții: Ciprian Anton – Vicepreședintele Comitetului Paralimpic Român, Claudiu Miu – Președintele Asociației Climb Again, Ionuț Stancovici – Președintele Asociației Caiac SMile și Marian Anghel – Vicepreședintele “Union of International Mountain Leader Associations” (UIMLA) cu sediul în Elvetia.

Un subiect foarte fierbinte va fi abordat în cadrul unei discuții extrem de necesare – vineri, pe 10 septembrie, după proiecția filmului Bear Like, în regia lui Roman Droux. Filmul va rula de la ora 18:00, la Centrul Cultural Reduta, și va fi urmat de un dialog cu Mihai Pop, reprezentantul Asociației  pentru Conservarea Diversitaţii Biologice, Prof. Dr. Ing. Ovidiu Ionescu, din partea Facultății de Silvicultură a Universității Transilvania, Leonardo Bereczky, de la  Orfelinatul de urși din Harghita, și Alexandar Dutsov, din partea Balkani Wildlife Society, invitat special din Bulgaria.

Invitați speciali
Prima femeie din istorie distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră Piolet d’Or, alpinista franceză Catherine Destivelle vine la întâlnirea cu iubitorii de munte din România sâmbătă, pe 11 septembrie, de la ora 19:00, la Gala de Decernare a premiilor Alpin Film Festival, organizată la Centrul Cultural Reduta. În aceeași seară, spectatorii prezenți la Brașov vor avea șansa să o întâlnească și pe faimoasa alpinistă Eliza Kubarska, multi-premiata regizoare invitată la proiecția documentarului Peretele umbrelor/ The Wall of Shadows, programată sâmbătă, de la ora 20:30, la Centrul Cultural Reduta.

Catherine Destivelle – invitată specială la Alpin Film Festival 2021
Provocări sportive
Pentru pasionații de cățărări, principalul punct de atracție se va afla în Piața Brassai din Brașov, acolo unde, cu ajutorul Nivea Romania, va fi instalat un turn de cățărare de 9 metri va fi instalat în Piața Brassai. Pe 10 și 11 septembrie vor fi organizate ateliere de cățărare deschise tuturor celor interesați, atent supravegheate de partenerii de la Climb Again si Clubul Alpin Român. Pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru publicul general, interesat să deprindă abilitățile de coordonare a caiacului, partenerii de la Caiac SMile au pregătit un eveniment special joi, pe 9 septembrie, începând cu ora 12:00, pe Lacul Noua din Brașov.

Locații
Cinema Astra, Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria, Piața Brassai, Bastionul Țesătorilor, Piața Sfântul Ion și Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov vor găzdui, de-a lungul celor 6 zile de festival, cele mai apreciate filme despre munte ale anului. Revenirea evenimentului în sălile de cinema și în spațiile de proiecție outdoor nu este singura veste bună. În acest an, Alpin Film Festival face parte din seria de evenimente a Forumului Orașelor Verzi, care fac din Brașov capitala verde a României.

Păreri?