Surpriză de la Helloween chiar într-o zi de vineri, 13. Trupa a lansat o piesă nouă "Pumpkins United"
2017-10-13 17:50:32

Băieţii de la Helloween s-au decis să facă aşteptarea până la concertul de pe 15 decembrie puţin mai uşoară şi au lansat astăzi, vineri, 13 octombrie, o piesă nou-nouţă dedicată turneului.
Legendara formaţie germană va străbate tot globul cu un turneu de reuniune dorit de foarte mult timp. Pentru prima dată, Michael Kiske, Andi Deris, Kai Hansen, Michael Weikath, Sascha Gerstnerl, Daniel Löble şi Markus Grosskopf vor urca împreună pe aceeaşi scenă, iar înaintea startului turneului, au şi compus împreună o piesă pe care o dăruiescfanilor.

“Nouă piesă, este fix despre spiritul şi despre visul pe care cu greu credeam că ni-l vom împlini vreodată”, a declarat formaţia.

Noua piesă poate fi descărcată gratuit de pe site-ul oficial, www.helloween.org
Concertul de pe 15 decembrie de la Romexpo face parte dintr-un turneu extins care cuprinde ţări de pe 4 continente, o parte dintre show-uri fiind deja sold out.
Formaţia se aşteaptă să întâlnească mai bine de 100.000 de fani din întreaga lume în perioada următoare.

Pentru fanii din România este o şansă unică de a-i vedea în această formulă în concert, ţinând cont de anunţul trupei conform căruia nu întrevăd în cariera lor un alt turneu de proporţii similare.

Biletele sunt disponibile online exclusiv în reţeaua Bilete.ro şi în format fizic în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos, începând cu 10.04.2017 şi au următoarele preţuri:
– 150 RON – Normal Circle
– 250 RON – Golden Circle (doar 300 de bilete)

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să ascultăm împreună piesa, dar și la eveniment, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *